IGIENA

CURS NR.5
IGIENA AERULUI
CONTAMINAREA AERULUI SI ACTIUNEA SA ASUPRA SANATATII

1. CONTAMINAREA AERULUI
  Alãturi de substantele chimice poluante, în aer sunt prezente si numeroase particule
biologice, sub formã de microorganisme sau particule organice de naturã vegetalã sau
animalã. Efectele lor asupra populatiei sunt variate, înfunctie de numerosi factori, cel mai
important fiind modul de actiune asupra organismului. De regulã, microorganismele
produc boli infectioase, iar particulele reactii de tip alergic, între acestea neexistând o
limitare precisã.
A. Microaeroflora
  Aerul contine permanent o anumitã microflorã, formatã din bacterii aerobe si anaerobe
(multe specii sporulate), virusuri, levuri, actinomicete etc., care provin de la suprafata solului,
apelor si vegetatiei. Sunt prezente chiar si în aerul considerat curat, deasupra mãrilor si
oceanelor si ajung pânã la mari înãltimi. Sunt adaptate la conditiile mediului extern, fatã de
care au o mare rezistentã. În totalitatea sa, poartã denumirea de florã saprofitã, autotrofã sau
psihrofilã (se dezvoltã la 20°C) si are roluri în unele procese biologice (fermentatie, putrefactie,
biodegradare).

În mod obisnuit, aceastã grupã de microorganisme nu prezintã importantã

epidemiologicã. În zonele asezãrilor umane, alãturi de flora saprofitã, naturalã, sunt prezente
si alte categorii de microorganisme, de origine umanã sau animalã, provenite din cãile
respiratorii (tuse, strãnut, vorbire), dejecte umane sau animale, reziduuri solide sau
lichide, produse patologice (secretii, sputã etc.). Acestea constituie flora mezofilã (37°C) si
contine agenti saprofiti adaptati la organismul uman, conditionat patogeni si patogeni,
ultimele douã grupãri fiind capabile sã provoace reactii patologice la om, de regulã boli
infectioase.

Densitatea cât si speciile componente din aer variazã cu gradul de

contaminare a aerului. Cu cât aerul este mai curat, cu atât sunt mai numeroase speciile
psihrofile, cele mezofile crescând numeric odatã cu contaminarea. Rolul epidemiologic al
aerului este diferit în exterior si în spatiile închise. Riscul de îmbolnãvire prin agenti infectiosi
în atmosferã este mult mai redus, datoritã marii lor dilutii în bazinul aerian si actiunii
nefavorabile a factorilor fizici.  În încãperi rolul agentilor biologici  în  patologia
umanã este mult mai important si se mãreste odatã cu conditiile de habitat necorespunzãtoare
(aglomeratie,ventilatie insuficientã, umiditate etc.).

TABELULI.2
Agenti bacterieni mai frecvent transmisi pe cale aerianã
Bacilul difteric
HemophilusinfluenzaeNeisseria meningitidis
Inalt patogeni E.coli(enteropatogen)
Streptococcus pyogenesMicobacterium tuberculosis

KlebsiellaProteus
Pseudomonasaeruginosa
Conditionat patogeni E. coli
Yersinia enterocolitica
Legionellapneumophilla
Staphylococcus aureus
Streptococcus faecalis
Clostridium tetani
Clostridium perfringens
Citobacter
 Aeromonas hydrophyla
Accidental patogeni Staphylococcus epidermidis
Streptococcus salivarius
Micrococus

B. Formele de existentã a microorganismelor  

 Agentii biologici (bacterii, virusuri, micete etc.) nu se gãsesc în aer sub formã de
corpi microbieni izolati decât cu totul exceptional. Obisnuit, ei sunt aderenti la un anumit
suport, formând cu acesta un element în suspensie. Formele întâlnite pot fi:
a) Picãturi de secretie naso-faringianã  (picãturi Pflüge).
Sunt particule care contin în structura lor apã (mucoproteine) si germeni (virusuri,
bacterii, micete). Dimensiunile diferã de la câtiva microni la 1 mm, predominând, de regulã,
picãturile de dimensiuni mari. Sunt eliminate în atmosferã în timpul strãnutului, tusitului,
cântatului sau vorbitului.
Prin strãnut se eliminã cel mai mare numãr de particule (aproximativ 20.000), cu
dimensiuni între 10µm si 1mm, proiectate pânã la distanta de 7-8 m.
Prin cântat, vorbit, eliminarea este mai redusã, distanta de diseminare fiind de 1,5-2,5
m. Picãturile mari sedimenteazã repede pe suprafete, realizând si contaminarea acestora. Cele
mici vor rãmâne un timp mai îndelungat în atmosferã, dar în final se vor sedimenta,
contaminând o arie de cca 2,5 m în jurul sursei eliminatoare. Picãturile Plüfge au un grad de
contaminare de 100%.
b) Nucleii de picãturã (nucleii Wels).
Particule de dimensiuni mici, provenite din secretia naso-faringianã, salivarã sau
bronsicã, cu stabilitate mare, rãmân un timp mai îndelungat în aer, interval în care se poate
pierde apa din învelisul extern, rãmânând o peliculã de substantã organicã si, eventual,
agentul patogen central. Aceste formatiuni, numite si nuclei de picãturã, rãmân în atmosferã
ore sau zile si sunt transportate de curentii de aer în încãperi diverse, chiar si la etaje diferite.
Nucleii de picãturã constituie o formã de transmitere a agentilor infectiosi si pe cale
aerianã, mult mai riscantã decât picãturile Pflüge (prin marea lor deplasabilitate),
desi gradul lor de contaminare este numai de 50%.
c) Praful bacterian 
Este constituit din particule de praf, pe suprafata cãrora sunt adsorbiti agentii biologici
microbieni care provin din picãturile Pflüge, nucleii de picãturi sau din produse patologice.
Comportamentul lor în aer este functie de mãrimea particulelor pe care au aderat. Praful
bacterian vehiculeazã, de regulã, germeni cu rezistentã relativ mare în mediul extern.
C. Efectele contaminãrii aerului cu microorganisme
  Aerul se contamineazã usor, de la toate sursele eliminatoare si de la produse
contaminate, iar prin sedimentare contamineazã si suprafete: tegumente, alimente,
lenjerie de pat si corp, diverse obiecte din locuintã, spital. Toate aceste multiple cãi actioneazã
simultan, cumulându-si efectele, fiecare având un rol mai mare sau mai mic, dupã specificul
încãperii sau caracteristicile agentilor infectiosi transmisi. Principalul mecanism de
îmbolnãvire pe cale aerogenã este inhalarea suspensiilor contaminate (picãturi,
nuclei de picãturã, praf bacterian), care vor produce îmbolnãviri ale aparatului respirator. Existã, de
exemplu, agenti patogeni cu putere de agresiune asupra naso-faringelui (streptococ
hemolitic, bacil difteric) si altii care actioneazã asupra traheii, bronhiilor (b.
pertusis,M.tuberculosis).
 În general, alveola si tesutul pulmonar sunt protejate contra agentilor agresivi, prin
faptul cã particulele pe care aderã germenii sunt de regulã cu dimensiunimai mari (peste 5
mm), care nu pãtrund în profunzimea aparatului respirator si sunt retinute la nivelul cãilor
respiratorii superioare. 
În producerea bolii intervin modificãri si în viruletþa agentilor patogeni,
care, în functie de timpul de rãmânere în aer sau pe diferite suprafete, îsi pot modifica
virulenta si capacitatea de contaminare, acestea scãzând pe mãsura expunerii mai îndelungate.
Bolile transmise pe calea aerului sunt denumite boli aerogene si pot avea ca agenti
etiologici bacterii, virusuri, fungi, paraziti. Agentii biologici care au produs mai frecvent
îmbolnãviri pe calea aerului sunt numerosi si variati. Infectiile aeriene ridicã probleme
medicale speciale, mai ales în mediul de spital, unde produc infectii cunoscute sub denumirea
de infectii nosocomiale (denumirea mai veche) , infecții asociate asistenței medicale IAAM
( denumirea conform legislației actuale) .
D. Criterii de apreciere a contaminãrii aerului
Determinarea prezentei diferitelor specii microbiene din aer este dificil de
realizat. În spatii închise, determinarea încãrcãturii microbiene a aerului si suprafetelor din
încãperi reflectã un risc potential, ce creste proportional cu densitatea bacteriilor si cu
frecventa speciilor potential patogene sau patogene. Importanta acestor determinãri este cu
atât mai mare în unitãtile sanitare, frecventate de persoane cu receptivitate crescutã. 
Analiza bacteriologicã a aerului se poate face utilizând indicatorii igienico-sanitari,
care evidentiazã microorganismele de origine umanã sau animalã, sau identificând specii
patogene sau conditionat patogene în diagnosticul epidemiologic al unor îmbolnãviri.
Indicatorii igienico-sanitari folositi în aprecierea microbiologicã a aerului sunt:
a) Numãrul total de germeni, care este totalitatea microorganismelor care se
dezvoltã pe mediul nutritiv la 37°C (flora mezofilã din aer). Semnificatia acestui
indicator constã în aprecierea prezentei si densitãtii microorganismelor de naturã
umanã si animalã.
b) S t r e p t o c o c i i h e m o l i t i c i ( b-hemolitici) si viridans (a-hemolitici). Fiind micro-
organisme cu habitat naso-faringian, prezenta lor în aer semnificã contaminarea cu
florã de naturã umanã si animalã. Provenienta lor este, de regulã, din picãturile naso-
faringiene, salivare sau bronsice, astfel cã pe lângã semnificatia sanitarã au si
semnificatie epidemiologicã, semnalând prezenta unui bolnav sau purtãtor.
c) Stafilococii sunt rãspânditi în cãile respiratorii superioare si pe suprafata
cutanatã a organismelor, prezenta lor în aer semnificând contaminare de naturã umanã.
Prezenta stafilococului patogen, cu teste pozitive pentru hemolizã si coagulare, indicã
potential epidemiologic crescut.
d) Grupul coliform. Este un indicator de poluare cu florã intestinalã, în
sensul cel mai general al termenului.
 Cercetarea microbiologicã a aerului se recomandã pentru controlul stãrii sanitare în
încãperi unde riscul de producere a infectiilor este mai mare, unde posibilitãtile de
contaminare sunt deosebit de mari, pentru controlul eficientei dezinfectiei în:
 spitale (în scopul aplicãrii mãsurilor de profilaxie a infectiilor
nosocomiale);
 încãperi destinate fabricãrii medicamentelor;
 laboratoare de microbiologie, virusologie;
 industrie alimentarã.

Clima si relatia cu starea de sanatate

Clima reprezinta totalitatea factorilor fizici (cosmici, atmosferici, terestri si telurici) si
biologici caracteristici pentru o anumita regiune si care actioneaza asupra omului.
Ceea ce caracterizeaza in primul rand clima sunt factorii meteorologici.
Clima este reprezentata de suma factorilor care caracterizeaza din punct de vedere
meteoclimatic o regiune (temperatura, precipitatii, insorire, nebulozitate, umiditate si vant),
are o mare stabilitate in timp, nu sufera modificari apreciabile decat la intervale de secole si
milenii.
Clima poate fi definita ca si suma tuturor starilor de vreme dintr-o regiune.
Vremea se caracterizeaza prin:
 Instabilitate – se poate schimba de mai multe ori in cursul zilei
 Este determinata de deplasarea unor mase de aer cu caracteristici meteo diferite
 Instabilitate – se poate schimba de mai multe ori in cursul zilei
 Este determinata de deplasarea unor mase de aer cu caracteristici meteo diferite
(temperatura, presiune atmosferica, nebulozitate, umiditate).

Dupa situarea geografica suprafata pamantului se imparte in cinci zone climatice de baza:
 O zona tropicala
 Doua zone temperate
 Doua zone polare

 O zona tropicala
 Doua zone temperate
 Doua zone polare
Zonele polare se caracterizeaza prin:
 Temperatura medie anuala sub 0˚C
 Umiditate relativa mare si absoluta mica
 Existenta zilelor si noptilor polare
 Datorita absentei contactului cu boala, bolile contagioase care apar sunt grave
 Rahitismul nu este cunoscut la eschimosi
 Temperatura medie anuala sub 0˚C
 Umiditate relativa mare si absoluta mica
 Existenta zilelor si noptilor polare
 Datorita absentei contactului cu boala, bolile contagioase care apar sunt grave
 Rahitismul nu este cunoscut la eschimosi
Zonele temperate se caracterizeaza prin:
 Insorire medie
 Deosebiri mari climaterice de la un anotimp la altul
 Bolile microbiene si virale sunt frecvente
  Frecventa mare a bolilor cronice si degenerative


 Insorire medie
 Deosebiri mari climaterice de la un anotimp la altul
 Bolile microbiene si virale sunt frecvente
 Frecventa mare a bolilor cronice si degenerative
 Caracteristic acestor zone sunt bolile reumatismale, infla
Zona tropicala se caracterizeaza prin:
 Temperatura ridicata
 Insorire maxima
 Schimbari de vreme cu caracter ritmic
 Patologia este dominata de boli transmise prin vectori si boli parazitare

 Temperatura ridicata
 Insorire maxima
 Schimbari de vreme cu caracter ritmic
 Patologia este dominata de boli transmise prin vectori si boli parazitare
 In zonele subdezvoltate se descriu carente alimentare grave care genereaza boli d
In cadrul diferitelor zone climatice se disting o serie de tipuri de clima impartite in 3 grupe:
 Climatul excitant (specific)
 Climatul indiferent (nespecific)
 Climatul intermediar
 Climatul excitant (specific)
 Climatul indiferent (nespecific)
 Climatul intermediar
 Climatul excitant (specific)
 Climatul indiferent (nespecific)
 Climatul intermediar
 Climatul excitant (specific) cuprinde:
- Climatul alpin
- Climatul de stepa
 Climatul indiferent (nespecific) curinde:
 Climatul de ses
 Climatul de coline
 Climatul intermediar cuprinde:
- Climatul subalpine
- Climatul marin
Fatorii excitanti sunt reprezentati de:
 Variatiile de presiune atmosferica
 Diferentele mari de temperature
 Curentii de aer puternici
 Radiatia solara intense
Climatul alpin si de stepa solicita organismal, fiind greu de suportat de catre bolnavi si
convalescent.
Climatul de ses si subalpin solicita putin organisml, fiind folosite pentru bolnavi si
convalescent avand rol in procesele de recuperare si odihna.
Influenta schimbarilor de vreme asupra organismului
Se considera in prezent ca aparitia fenomenelor meteorotrope este provocata de
schimbarea maselor de aer si aparitia fronturilor atmosferice, tulburarile fiind legate de
modificarile fiziologice produse de efortul de acomodare la noile conditii meteorologice.
Masele de aer reprezinta cantitati mari de aer cu proprietati identice (fizico-chimice)
care se deplaseaza in straturile inferioare ale atmosferei.
In zona de contact dintre doua mase de aer se realizeaza frontul atmospheric.
Meteorosensibilitatea reprezinta sensibilitatea la schimbarile de vreme si este un
fenomen biologic caracteristic tuturor organismelor vegetale si animale
Meteorolabilitatea este reprezentata de modificari de adaptare cu intensitate mai
mare care se traduc prin aparitia unor simptome(cefalee, iritabilitate, somnolenta, modificarea
capacitatii de munca) si apare la persoanele cu o labilitate fiziologica mai mare (vegetativa
sau endocrina)
Meteoropatologia defineste fenomenul prin care in cursul schimbarilor de vreme se
produce agravarea unor boli existente. Schimbarile de vreme actioneaza prin intermediul
receptorilor periferici (cutanati si mucoasa cailor respiratorii), integrarea si analiza se
realizeaza la nivel diencefalic.
Influenta schimbarilor de vreme asupra sistemelor si organelor:
 La nivel psihic, vremea inchisa cu plafon coborat de nori produce somnolenta,
proasta dispozitie, randament fizic si intellectual scazut.
 La nivelul SNC, crizele comitiale sunt mai frecvente la schimbarile de vreme, pot
aparea migrene la patrunderea unui front atmospheric rece sau cald.
 La nivelul SNV:
o Fronturile reci se insotesc de simpaticotonie si cele calde de vagotonie
o Ulcerul gastric si duodenal au o periodicitate sezoniera cu exacerbari
primavera si toamna
o Bolile vasculare prezinta exacerbari la schimbarile de vreme in special la
patrunderea unor fronturi reci
o Frecventa cazurilor de IMA si AVC la hipertensivi este crescuta in
perioadele instabile de vreme si in special la apropierea unui front rece
o La schimbarile de vreme se remarca de asemenea exacerbarea durerilor
reumatice si cicatriceale.

In patologia infectioasa vremea intervine prin influentarea rezistentei organismului cat

si prin vehicularea agentului patogen, astfel catarurile acute respiratorii sunt mai frecvente in
perioadele de vreme instabila (primavara su toamna).
 Bronsita cronica prezinta exacerbari in aceleasi perioade
 Bolile infectioase digestive sunt mai frecvente in sezonul cald
 Au fost descries fenomene meteorologice care influenteaza afectiunile alergice si
tulburarile endocrine.
Aclimatizarea este procesul ce cuprinde modificarile functionale si organice care se
produc in organismul oamenilor la trecerea dintr-un climat in altul, modificari ce apar in
procesul de adaptare la climatul respectiv. Profilactic este esentiala stabilirea
contraindicatiilor in procesul de aclimatizare si a masurilor ce trebuiesc luate pentru a evita
aparitia imbolnavirilor.
Aclimatizarea este mai dificila la climatele excitante decat la cele indiferente.
Aclimatizarea depinde de rezistenta organismului, facandu-se mai greu la copii,
batrani, bolnavi si comvalescenti.
 Tulburarile de aclimatizare apar in special la persoane cu tulburari nervoase,
instabilitate neurovegetativa, tulburari endocrine si cardiovasculare.
De asemenea in regiunea noua poate exista o patologie infectioasa si parazitara noua la
care persoana are o rezistenta imunobiologica scazuta si receptivitate crescuta
Masuri de prevenire a tulburarilor de aclimatizare:
 Selectie medicala
 Asigurarea unui regim de viata si munca corespunzator
 Locuinta care sa reduca actiunea factorilor externi
 Alimentatia rationala
 Imbracaminte adecvata