MICROBIOLOGIA AERULUI

Determinarea contaminării microbiene a aerului.

Cunoaşterea gradului de contaminare a aerului, obiectelor şi suprafeţelor cu
microorganisme de origine umană, constituie un criteriu important pentru apreciera condiţiilor de
igienă. Metodele de control a contaminării permit stabilirea măsurilor în care se realizează
condiţiile favorabile de transmitere a infecţiilor şi indică măsurile de profilaxie care trebuie luate,
în contaminarea aerului pe de o parte şi a obiectelor şi suprafeţelor pe de altă parte, cu toate
deosebirile privind originea şi structura microflorei, existînd o strînsă legătură, în sensul că
suprafeţele obiectelor sunt frecvent contaminate de flora microbiană din aer, iar de pe obiecte,
odată cu praful, se transmit şi o serie de microorganisme.
Metodele de determinare a microorganismelor din aer sau de pe obiecte şi suprafeţe, se
utilizează pentru controlul condiţiilor de igienă , îndeosebi în încăperi în care posibilitatea de
transmitere a infecţiilor este mai ridicată.

a. Analiza bacteriologică a aerului.

Deşi nu există o microfloră a aerului, în atmosferă se găsesc permanent microorganisme
în suspensie, densitatea acestora depinzînd de regiune şi altitudine.
Ca natură, aceste microorganisme sunt virusuri, bacterii ( sporulate sau vegetative) şi
ciuperci microscopice (fungi).
Din punct de vedere al originii lor, o parte provin din mediul tern (sol,apă,vegetaţie),
altele au provenienţă umană sau animală.
În aer, microorganismele provenite din mediul extern sunt în primul rînd microorganisme
psihrofile ( cu temperatură optimă de dezvoltare la 15-22 0C), iar cele de provenienţă umană sau
animală sunt microorganisme mezofile ( temperatură optimă de dezvoltare la 35-400 C).
Din punct de vedere sanitar, interesează în primul rînd microorganismele de provenienţă
umană sau animală existente în aer, deoarece în condiţiile în care acestea se găsesc în număr
mare, posibilitatea transmiterii aerogene a unor infecţii este crescută. Oamenii elimină permanent
microorganisme în mediul exterior. Acestea sunt în cea mai mare parte şi în mod constant mici
organisme saprofite şi condiţionat patogene , dar pot fi şi microorganisme patogene în măsura în
care cel care le elimină în mediu este un excretor de floră patogenă (bolnav sau purtător). În aer,
germenii provin în primul rînd din nazofaringe şi cavitatea bucală. Aceştia se elimină prin vorbit,
tuse sau strănut. De asemenea, germenii din aer pot să provină de pe suprafaţa cutanată intactă
sau lezată şi din dejecte.
Aerul constituie calea de transmitere pentru un număr foarte mare de boli. În zona
temperată a globului pămîntesc, bolile cu transmitere aerogenă au frecvenţa cea mai mare. Pe
primul loc se găsesc infecţiile cu poartă de intrare respiratorie : rujeola, rubeola, scarlatina,
varicela, oreionul, gripa şi celelalte viroze respiratorii, pasitacoza şi ornitoza , unele micoze, etc.
Pe calea aerului se pot transmite şi boli infecţioase, care în mod obişnuit au alte căi de
transmitere, cum ar fi poliomielita, ciuma, cărbunele, etc. De asemenea , flora patogenă din aer
poate provoca infectarea plăgilor, inclusiv cele chirurgicale şi arsurilor.
Analiza bacteriologică a aerului nu se practică în mod excepţional în scop de diagnostic
epidemiologic( respectiv punerea în evidenţă a agentului patogen în aer în caz de epidemii)
deoarece nu prezintă semnificaţie deosebită. Aplicaţia practică a acestei analize este de ordin
sanitar, permiţînd caracterizarea din punct de vedere igienic a potenţialului pe care îl are
ambianţa de a permite transmiterea aerogenă a infecţiilor. Cum densitatea germenilor de
provenienţă umană sau animală este foarte redusă în atmosfera exterioară , metoda îşi are
domeniul de aplicaţie în special pentru aprecierea condiţiilor sanitare din încăperi.

1
 Deoarece se urmăreşte stabilirea potenţialului de transmitere aerogenă a germenilor
patogeni şi condiţionat patogeni, analiza bacteriologică a aerului nu urmăreşte punerea în
evidenţă a unui anumit microorganism patogen, ci măsura în care aerul este încărcat cu
microfloră de origine umană sau animală. Se recurge în felul acesta la anumiţi indicatori
bacteriologici de contaminare a aerului.
Indicatorii bacteriologici de contaminare a aerului folosiţi în practică, sunt urmărorii:

1. - Numărul total de germeni din aer care se dezvoltă la 370C ( flora mezofilă din aer).
Semnificaţia acestui indicator constă în faptul că ne permite a aprecia măsura în care
aerul este încărcat cu floră de origine umană sau animală, deoarece la temperatura de incubare de
370 C se dezvoltă cu precădere această floră, indicaţia, deşi foarte globală, permite a face
aprecieri asupra condiţiilor sanitare dintr-o încăpere ( aglomerare, ventilaţie, stare de curăţenie),
care influenţează transmiterea infecţiilor pe calea aerului. Prezintă dezavantajul că temperatura
de 370C nu selecţionează numai flora mezofilă, existînd un număr suficient de mare de germeni
psihrofili care se pot dezvolta la această temperatură. Prin simplitatea determinării, rămîne
indicatorul cel mai curent utilizat.

2. - Streptococii hemolotici .
Acest grup de germeni este indicator de contaminare a aerului cu floră nazofaringiană şi
bucală. Semnificaţia prezenţei acestor germeni în aer este dată de faptul că majoritatea infecţiilor
aerogene sunt provocate de agenţi patogeni care se elimină prin picături de secreţie
nazofaringiană, salivară şi bronşică. În cazul cînd se găsesc în aer, au pe lîngă semnificaţia
sanitară şi semnificaţie epidemiologică, semnalînd prezenţa unui bolnav sau purtător de germeni.

3. - Stafilococii .
Aceşti germeni sunt prezenţi atît în căile respiratorii superioare, cît şi pe suprafaţa
cutanată a omului. Majoritatea tulpinilor sunt nepatogene, o parte sunt condiţionat patogene şi
foarte puţine sunt patogene. Rezistenţa lor în aer fiind relativ mare, contaminează constant
mediul de viaţă al omului. Semnificaţia este apropiată de cea pe care o au microorganismele
mezofile, indicînd însă mai precis originea umană sau animală a contaminării aerului.
Se pot determina toţi stafilococii sau numai tulpini care au unul sau două caractere de
patogenitate, în special formarea de pigment auriu şi/sau hemolizină.

4. - Coliformii.
Sunt germeni de origine în primul rînd intestinală. Prezenţa lor în aer indică un grad
ridicat de insalubrizare a mediului din încăperi.
Analiza bacteriologică a aerului se practică în mod deosebit în încăperile în care
transmiterea aerogenă a infecţiilor trebuie să fie evitată în mod deosebit, constituind în aceste
cazuri un mijloc de control al condiţiilor sanitare.
In industria alimentară, controlul bacteriologic al aerului se execută cu scopul evitării
contaminării şi degradării produselor.

Metode de determinare a florei microbiene din aer.

Pentru analiza bacteriologică a aerului, microorganismele se recoltează simililar
celorlalte suspensii din aer, prin sedimentare sau aspiraţie. Recoltarea se face fie direct pe
suprafaţa unui mediu de cultură solid, realizîndu-se astfel însămînţarea bacteriologică a florei
microbiene, fie într-un lichid izotonic steril. În acest ultim caz, din lichidul respectiv se
însămînţează, după recoltare, cantităţi măsurate pe suprafaţa unor medii de cultură solide,
utilizîndu-se lichid nediluat şi în diluţii zecimale ( 10 -1 , 10-2, 10-3).

2
 1. Metoda prin sedimentare ( metoda Koch) - constă în expunerea plăcilor Petri cu mediul
solid deschise în timp determinat, în poziţie orizontală. După expunere, cutiile Petri se închid şi
se incubează la termostat la 370 C, timp de 24 ore. După incubare se numără coloniile dezvoltate
plecînd de la premiza că fiecre microorganism cultivat a dat naştere la o colonie. În cazul
determinării numărului total de germeni se numără toate colniile, în cazul în care se cercetează
prezenţa streptococilor hemolitici sau a stafilococilor, se numără numai coloniile respective.
Timpul de expunere este valabil în funcţie de gradul de contaminare a aerului, putînd
varia între 5 minute şi o oră.
Trebuie evitată o încărcare prea mare cu colonii a suprafeţelor mediilor de cultură,
deoarece numărarea coloniilor este în acest caz foarte dificilă şi există şi posibilitatea ca anumite
bacterii să inhibe dezvoltarea altora. Nici existenţa unui număr prea mic de colonii dezvoltate nu
este de dorit, deoarece în acest caz, eroarea sistematică este mai mare.
Metoda prezintă avantajul că este foarte simplă şi permite efectuarea concomitentă a unui
număr mare de determinări, realizînd în acest fel o caracterizare destul de fidelă a gradului de
contaminare a aerului. Metoda prezintă însă şi unele dezavantaje. Cel mai important este
reprezentat de faptul că microorganismele care sedimentează sunt în primul rînd cele aderente de
suspensii de dimensiune mai mari. Metoda va pune în evidenţă deci, în special bacteriile din
picăturile Flugge şi praful bacterian şi în măsură mai redusă cele din nucleii de picătură. Astfel
nu obţinem prin metoda Koch numărul real de microorganisme din aer ci doar fracţiunea
sedimentată în timpul de expunere. De asemenea, metoda nu are pînă în prezent un mod unitar
de expunere a rezultatului. Numărul de germeni se poate exprima prin raportare la unitatea de
timp şi suprafaţă. Există şi un procedeu de exprimare al rezultatului raportat la volumul de aer,
utilizîndu-se formula Omelianski, care pleacă de la observaţia că în timp de 5 minute se depun pe
o suprafaţă de 100 cm.2 germenii din 10 litri aer.
Formula de calcul este următoarea :

N = 

în care : N = numărul de germeni/m.3 aer;

n = numărul de colonii dezvoltate pe suprafaţa mediului de cultură;
S = suprafaţa cutiei Petri ( cm2);
t = timpul de expunere ( min).
Rezultatele obţinute prin aplicarea acestei formule au un coeficient de eroare destul de
ridicat, totuşi prin faptul că permite exprimarea rezultatelor la unitatea de volum de aer, este
frecvent folosită în practică.

2. Metode bazate pe aspiraţie.

Cu ajutorul acestor metode se determină numărul de microorganisme existente într-un
volum determinat de aer. Folosim în acest scop un sistem de aspiraţie format dintr-un aspirator
de aer, un dispozitiv de înregistrare a debitului sau volumului de aer aspirat şi un dispozitiv de
reţinere al microorganismelor. În raport cu principul de reţinere utilizat se disting metode de
filtrare, barbotare, impact şi electroprecipitare.
a. Metodele de filtrare. Aerul aspirat este trecut prin filtre care reţin microorganismele
din aer. Se poate folosi un aspirator ca material filtrant, nisip de cuarţ sterilizat ( filtrul Petri),
care după aspiraţie este spălat în lichid izotonic steril, iar suspensia microbiană obţinută se
însămînţează nediluată şi în diluţii pe medii solide. Dezavantajele acestui grup de metode sunt
reprezentate de dificultăţile de ordin tehnic şi de faptul că însămînţarea în diluţii şi exprimarea
ulterioară prin calcul la volumul de aer aspirat comportă un coeficient de eroare mare. Din
această cauză, aceste metode sunt foarte puţin folosite.
Dintre metodele de filtrare, mai avantajoasă este utilizarea membranelor filtrante ( filtre
miliporice). Acestea sunt din esteri de celuloză, cu porozitate cunoscută şi care reţin suspensiile

3
din aer, inclusiv microorganismele. Ele se montează în suportul filtrului Seitz, care se ataşază
dispozitivului de aspiraţie. După recoltare, membranele se aplică pe mediul solid de cultură,
germenii reţinuţi dezvoltîndu-se pe suprafaţa filtrului după 24 ore de incubare la 37 0 C. Se
numără coloniile formate şi se raportează la metru cub de aer, cunoscînd volumul de aer aspirat.

b. Metodele de barbotare.
Aerul aspirat este barbotat prin soluţia izotonică sterilă în vase de barbotare de diferite
modele. Cum eficienţa acestor metode este relativ redusă, adăugîndu-se şi eroarea dată de calcul
legat de diluţii, în practică sunt foarte puţin folosite.

c. Metode bazate pe impact.

Cele mai folosite metode din acest grup sunt cele care realizează proiectarea aerului
aspirat pe suprafaţa unui mediu de cultură solid. Prin impactul provocat, microorganismele
existente în suspensie în aer se reţin pe suprafaţa aderentă a mediului.
Din prezentare principalelor metode de determinare a florei microbiene din aer, rezultă că
în prezent în practică se foloseşte în special metoda sedimentării ( metoda Koch), iar dintre
metodele de aspiraţie îndeosebi cele bazate pe impactul aerului pe suprafaţa unui mediu de
cultură solid.

3. Medii de cultură.
Mediile de cultură care se folosesc în cercetarea florei microbiene din aer sunt medii
solide , fiind diferite în raport cu indicatorul bacteriologic cercetat.
Pentru determinarea numărului total de germeni care se dezvoltă la 37 0C se utilizează
geloza nutritivă (geloză simplă) sau geloză cu sînge 5-7%.
Pentru determinarea streptococilor hemolitici se foloseşte geloza cu sînge şi violet de
genţiana 1/150000 care inhibă cele mai multe specii mcrobiene din aer, cu excepţia
streptococilor.
Pentru determinarea stafilococilor se foloseşte geloza simplă sau geloză cu sînge 5-7%.
Dacă vrem să inhibăm flora asociată putem folosi geloza simplă hiperclorurată sau geloza cu
sînge hiperclorurată. Pentru identificarea stafilococilor este necesar ca după incubare, cutiile
Petri să fie păstrate în laborator la temperatura camerei încă 24 ore, în aşa fel încît să se dezvolte
şi pigmentul caracteristic (alb, auriu, citrin, etc.).
Mediul cel mai recomandabil este geloza cu sînge 5-7% care în condiţiile de recoltare
convenabilă, cu număr de colonii corespunzătoare ca densitate, permit determinarea
concomitentă a tuturor indicatorilor microbiologici mai curent folosiţi.

4. Interpretarea rezultatelor şi norme

Pentru conţinutul bacterian al aerului nu există pînă în prezent standarde. S-au făcut însă
pe baza unor cercetări propuneri de norme, cu ajutorul cărora să se poată aprecia gradul de
contaminare al aerului. Cele mai multe se referă la numărul total de germeni şi mai puţin la
streptococii hemolitici sau la stafilococi.
În încăperi, numărul total de germeni mezofili se recomandă să fie sub 2500/m 3, iar
streptococii hemolitici să nu depăşească 1%, maximum 2% din numărul total de germeni.
În instituţii de copii se consideră o contaminare acceptabilă a aerului la o valoare de 1500
germeni la 370/m3, maximum 2000/m3.
Flora hemolitică şi germenii coliformi trebuie să fie absenţi.
În ceea ce priveşte prezenţa stafilococilor în aer, fără a exista norme propuse,
determinarea numărului de stafilococi a intrat în practica curentă. Se consideră că, cu cît
proporţia lor este mai mare, cu atît este mai certă contaminarea de origine umană. Acest fapt
creşte ca semnificaţie dacă se iau în considerare îndeosebi stafilococii aurii sau/şi hemolitici.
Coliformii, traducînd o insalubrizare mare, trebuie să fie absenţi în aerul înconjurător.

4
 B. Controlul bacteriologic al suprafeţelor.
Prin depunerea germenilor din aer sau prin contactul direct cu omul, suprafaţa obiectelor
dintr-o încăpere poate fi contaminată cu floră de origine umană, existenţa unor germeni patogeni
sau condiţionat patogeni putînd şi pe această cale provoca îmbolnăvirea persoanelor receptive. O
încărcare microbiană crescută a suprafeţei obiectelor poate traduce un potenţial epidemiologic
ridicat, reprezentînd însă şi dovada unor condiţii de curăţenie deficitară în încăperea respectivă.
Se cuprinde în cercetarea bacteriologică a suprafeţelor şi examenul bacteriologic al suprafeţelor
cutanate, în special a suprafeţei cutanate a mîinilor. Acest examen se practică pentru controlul
bacteriologic al mîinilor personalului din anumite profesiuni care cer o curăţenie deosebită a
suprafeţei mîinii pentru evitarea transmiterii pe această cale a infecţiilor ( personalul din unităţile
sanitare, industrii alimentare sau unităţi de alimentaţie publică, etc.).
În controlul bacteriologic al suprafeţelor se recurge tot la indicatori microbiologici,
determinarea germenilor patogeni cu scop de diagnostic epidemiologic efectîndu-se numai în
condiţii speciale. Indicatorii sunt aceeaşi ca cei folosiţi în cercetare florei microbiene din aer, la
care se adaugă germenii din grupul coliform ca indicatori ai contaminării suprafeţei cutanate ( în
special mîini) şi a obiectelor cu floră microbiană de origine intestinală. Prezenţa germenilor din
grupul coliform indică condiţii de insalubrizare pronunţată a mediului şi lipsa de curăţenie a
mîinilor.

Metode de determinare a florei microbiene de pe suprafeţe.

În principiu, metodele urmăresc desprinderea florei microbiene de pe suprafeţele
cercetate şi trecerea lor pe suprafaţa unor medii de cultură solidă unde, după incubare, se
dezvoltă coloniile caracteristice care se numără şi se raportează la unitatea de suprafaţă. Pentru a
putea face relaţia cu suprafaţa, recoltarea se efectuează de pe suprafeţe delimitate. Pentru
anumite obiecte, rezultatul se poate exprima la întreaga suprafaţă. De asemenea, la cercetarea
bacteriologică a suprafeţei mîinilor , rezultatul se poate exprima pe unitatea de suprafaţă sau la
întreaga suprafaţă cutanată a mîinii.
Dintre metodele de recoltare şi însămînţare a florei microbiene de pe suprafeţe, cele mai
curent folosite sunt următoarele:
1. Metoda ştergerii suprafeţei cu ajutorul unui tampon steril.
În acest scop se folosesc tampoane de vată sau tifon sterilizate montate pe o tijă de obicei
de lemn.. Suprafaţa supusă analizei se delimitează ( de preferinţă cu ajutorul unor şabloane
sterilizate cu suprafaţă cunoscută). Se şterge bine suprafaţa cercetată cu tamponul uscat sau uşor
umezit în soluţie izotonică sterilă. Cu ajutorul unei pense sterilizate, se desprinde apoi tamponul
şi se introduce în 10 cm3 ser fiziologic steril. Se agită bine, după care din suspensia obţinută se
fac diluţii în ser fiziologic steril de 10-1, 10-2, 10-3, în funcţie de gradul de încărcare microbiană
presupusă. Din suspensia nediluată şi din fiecare diluţie, se însămînţează cîte 0,1 cm 3 pe
suprafaţa mediului de cultură, întinzîndu-se omogen pe întreaga suprafaţă a mediului cu ajutorul
unei spatule sterilizate. Se incubează 24 ore la 370C, după care se numără coloniile dezvoltate.
Rezultatul se exprimă în număr de microorganisme la 1 cm 2 caz în care se foloseşte următoarea
formulă de calcul :

Nr. microorganisme/cm2 = 

în care : N = numărul de plăci Petri însămînţate;

n = numărul de colonii dezvoltate pe suprafaţa mediului de cultură;
S = suprafaţa cutiei Petri ( cm2);
d = valoarea reciprocă a diluţiei.

5
 În cazul cînd se ia în considerare întreaga suprafaţă a obiectului, respectiv a mîinii,
formula de calcul se modifică în consecinţă.
2. Metoda spălării.
Se foloseşte în special la controlul bacteriologic al suprafeţei cutanate a mîinii. Constă în
introducerea mîinilor într-un vas cu ser fiziologic steril, în care se fac mişcările obişnuite de
spălare a mîinilor. Din suspensia microbiană astfel obţinută, se fac însămînţări pe medii solide de
cultură.
3. Metoda peliculelor adezive.
Se utilizează pelicule adezive comerciale decupate în porţiuni de dimensiuni cunoscute şi
păstrate în cutii Petri sterilizate. Se aplică pe suprafaţa de cercetat cu ajutorul unei pense
sterilizate. Apoi se ridică şi se aplică pe suprafaţa mediului de cultură unde se lasă timp de 30
secunde. După aceasta se incubează 24 ore la 370 C şi se numără coloniile dezvoltate, raportîndu-
se rezultatul la unitatea de suprafaţă (cm2).
4. Metoda de contact.
Această metodă constă din aplicarea suprafeţei de cercetat direct pe suprafaţa mediului de
cultură, lăsîndu-se în contact timp de 15 secunde. Apoi se incubează la 37 0C timp de 24 ore şi se
numără coloniile dezvoltate. Se practică îndeosebi pentru controlul bacteriologic al anumitor
produse alimentare. Are dezavantajul că nu permite o raportare la unitatea de suprafaţă.
5. Medii de cultură.
Pentru cercetarea numărului total de germeni la 37 0C, a streptococilor viridans şi
hemolitici şi a stafilococilor se folosesc aceleaşi medii de cultură ca la cercetarea florei
microbiene din aer.
Pentru cercetarea germenilor coliformi se folosesc medii diferenţiate ( Drigalski,
Vogelsang) pe care aceşti germeni dau colonii caracteristice. Astfel, pe mediul Vogelsang
(geloză lactozată cu albastru de brom tymol), coloniile de germeni coliformi apar de culoare
galbenă.
6. Interpretare şi norme.
În aprecierea încărcăturii microbiene a suprafeţei obiectelor şi a pielii se consideră că
numărul de microorganisme mezofile traduce gradul de curăţenie, iar stafilococii au o
semnificaţie apropiată, prezenţa stafilococilor aurii sau/şi hemolitici indicînd o contaminare
relativ mare. Germenii din grupul coliform şi streptococii hemolitici trebuie să fie absenţi pe
mîini, intrumentar medical, obiecte din încăpere.