Multiplicarea bacteriilor

Bacteriile sunt microorganisme procariote monocelulare, care formează domeniul Bacteria

(Eubacteria). Anterior, ele erau incluse în regnul Monera alcătuit din două încrengături: Schizophita
sau Bacteriophyta (bacteriile) și Cyanophyta (algele albastre-verzi). Bacteriile sunt cele mai vechi
forme de viață, foarte răspândite în aer, apă, sol, pe obiecte, alimente și organisme.

Știința care se ocupă cu studierea bacteriilor se numește bacteriologie, sau microbiologie.

Cresterea, in sens biologic, este definita ca procesul de marire coordonata a tuturor

constituientilor unui organism ca rezultat al producerii sau adaugarii de substanta noua. Pornind de la
nutrientii din mediu, cresterea se realizeaza prin sinteza specifica si echilibrata a unor compusi de baza
care sunt asamblati ulterior pentru a forma copii fidele ale constituientilor celulari si ulterior noi celule,
prin multiplicare. Cresterea nu se realizeaza la infinit deoarece este un proces controlat genetic iar
dimensiunile bacteriilor sunt caracteristice in conditii normale. Atunci când este atins un volum critic,
cresterea inceteaza si este urmata de diviziunea celulara. Mecanismul molecular declansator al
diviziunii celulare nu este bine cunoscut. In mod obisnuit exista un raport echilibrat, controlat genetic,
intre suprafata si volumul celulei (S/V) astfel ca un rol important il are dezechilibrul S/V aparut ca
rezultat al cresterii, care declanseaza diviziunea, prin care se restabileste raportul echilibrat S/V.
Mecanismul de multiplicare cel mai raspandit si caracteristic bacteriilor tipice este diviziunea simpla =
binara, izomorfa (mai rar, heteromorfa, cu aparitia de minicelule).

Microorganismele au nevoie pentru creştere şi multiplicare, ca şi pentru alte manifestări ale activităţii
lor biologice, de aceleaşi elemente biogene întâlnite în structura oricărui sistem biologic, diferenţiate
în: Bioelemente majore: C, O, H, N, S, P, K, Mg, Ca, Fe – primele 6 elemente reprezintă 95% din
greutatea uscată a bacteriilor şi au roluri eseţiale, din punct de vedere stuctural şi funcţional, celelalte
sunt cofactori enzimatici; Ex.: S – intră în structura aminoacizilor cu S, a endosporului , a unor
coenzime; P – intră în structura nucleotidelor, acizilor nucleici, a fosfolipidelor, a acizilor teichoici;
Bioelemente minore: Zn, Mn, Na, Cl, Mo, Se, Co, Cu, W, Ni- necesare în cantităţi reduse; ex:- Zn şi
Mn intră în structura ADN şi ARN –polimerazelor, fosfatazei alcaline; - Zn intră în structura SOD la
celulele EK + cofactor enzimatic; - Mo – intră în structura nitrogenezei.

1
Multiplicarea / cresterea numarului de celulei se face prin mai maulte mecanisme.

1.Diviziune directa (simpla, buiara)

Se realizează prin divizarea celulei mamă în două celule fiice, cel mai adesea absolut identice.
Pregătirea diviziunii celulare se face prin dublarea tuturor constituenților celulari. Are loc apoi
dublarea și separarea materialului nuclear și apariția unui sept transversal, ce împarte celula mamă în
două celule noi care ulterior se vor separa complet. În condiții favorabile de viață și în prezența unui
mediu nutritiv bogat, rata de multiplicare bacteriană este foarte rapidă (variind în funcție de specie de
la 10 la 30 de minute).

-Izomorf - asigura forma a 2 celule identice

-Heteromorfa - mai rar → minicelule

Cocilor le este caracteristic un plan de diviziune (monococii, diplococii şi streptococii), două plane
reciproc perpendiculare (tetracocii), trei plane reciproc perpendiculare (sarcinele) şi
mai multe plane de diviziune dispuse haotic (stafilococii).Bastonaşele şi bacteriile spiralate se divid, de regulă
într-un singur plan, transversal, de obicei perpendicular pe axa mare.

2.Inmugurire

Este caracterizată prin formarea pe corpul celulei mamă a unei protuberanțe din care ulterior se va
dezvolta o singură celulă fiică.

3.Fragmentarea (bacterii filamentoase – actinobacterii)

Se întâlnește la bacteriile cu dezvoltare hifală, în care alungirea se face prin adăugarea de material nou
numai la extremități și la locul de origine a ramificațiilor. După un timp are loc fragmentarea în
porțiuni scurte și egale (Actinomycetes).

4.Formarea de spori de propagare (bacterii filamentoase - actinobacterii)

1
Evolutia unei culturi bacteriene

In urma studierii multiplicarii bacteriilor pe medii artificiale, s-a constatat ca acest proces se
realizeaza in mai multe faze succesive:

1. Faza de lag sau (crestere zero), este cuprinsa intre momentul insamantarii bacteriilor si
momentul inceperii multiplicarii, cand numarul bacteriilor din inocul nu creste, iar cultura nu este
vizibila macroscopic. Aceasta faza dureaza aproximativ 2 ore si este o etapa de adaptare la noile
conditii de cultura.

2. Faza de accelerare a ritmului de crestere, care corespunde inceperii multiplicarii, a carei viteza
creste progresiv si in care celulele sunt tinere.

3. Faza exponentiala sau de multiplicare logaritmica, in care procesul se accentueaza in

progresie geometrica, iar durata unei generatii este minima.

4. Faza incetinirii ritmului de cresterem cand rata multiplicarii incepe sa scada progresiv.

5. Faza stationara, cu ritm de crestere zero, care se caracterizeaza prin faptul ca numarul
celulelor ramane constant din cauza echilibrului ce se stabileste intre numarul celulelor ce mor si a
celor ce apar in urma unei diviziuni foarte lente. Aceasta faza corespunde celulelor mature.

6. Faza initiala de declin, in care numarul celulelor viabile scade progresiv, prin moartea unora
dintre ele. Aceasta faza corespunde celulelor batrane, cu forme de involutie, cand apar numerosi spori.

7. Faza intermediara de declin in care numarul celulelor continua sa scada, cu un ritm de

disparitie constant.

8. Faza finala de declin incheie evolutia unei culturi prin moartea in ritm lent a celulelor pana
la sterilizarea completa a culturii.

Oprirea multiplicarii bacteriilor si in cele din urma moartea lor se datoreste unei serii de factori
ca:

- lipsa substantelor nutritive esentiale din mediul nutritiv;

- competitia pentru O2 sau activitatea slaba a substantelor folosite pentru procesele respiratorii;

- modificarile fizico-chimice ale mediului de cultura (acumulare de acizi, alcooli etc.);

1
 - acumularea produsilor de catabolism si a toxinelor in concentratii incompatibile cu viata
celulelor.

Bacteriile care traiesc in natura joaca un rol important in mineralizarea compusilor organici,
contribuind astfel la realizarea circuitului elementelor in natura (azotul, fosforul, potasiul, calciul,
magneziul si microelementele).Bacteriile contribuie si la formarea substantelor humice, imbogatind
solul in materie organica.Unele specii bacteriene au capacitatea de a produce antibiotice, care pot
limita dezvoltarea unor grupe de microorganisme din sol, deci mentin sau schimba echilibru biologic
din sol.