.

Principiul I al termodinamicii

Reprezinta legea conservarii energiei si de asemenea se refera la modul în care variaza

energia interna a unui sistem care interactioneaza mecanic sau termic cu mediul exterior, având
mai multe enunuri:

D U = L+Q

Variatia energiei interne a unui sistem ∆U, la trecerea dintr-o stare initiala de echilibru
într-o stare finala de echilibru este egala cu suma dintre lucru mecanic efectuat de sistem L si
caldura schimbata Q de acesta în cursul procesului.

O masina pentru a produce lucru mecanic trebuie sa consume o cantitate echivalenta de

energie. În cazul în care aceasta nu este primita din exterior, se consuma din energia interna sau
externa a sistemului.

O consecinta a primului principiu o constituie infirmarea posibilitatii existenei unui

perpetuum mobile de speta I.

Deoarece lucrul mecanic si caldura sunt forme de energie care pot fi primite sau cedate
de sistemul termodinamic în raport cu mediul exterior pentru buna înelegere a proceselor se
impune necesitatea existentei unei conventii de semne.

 caldura primitade un corp sau un sistem termodinamic în timpul unui proces este
pozitiv, temperatura sistemului creste;
 caldura cedata este negativa, temperatura sistemului scade.
 daca sistemul primeste energie pe calea interactiunii mecanice atunci lucrul mecanic
corespunzator este negativ ( L < 0, comprimare);
 daca sistemul cedeaza energie pe calea interactiunii mecanice atunci lucrul mecanic
corespunzator este pozitiv ( L > 0, destindere).

Lucrul mecanic este o mărime fizică de proces, adică o mărime fizică asociată unei
transformări. Lucrul mecanic depinde nu numai de stările iniţială şi finală, ci şi de transformarea
prin care sistemul termodinamic trece din starea iniţială în starea finală.

2.2.3. Principiul al - II - lea al termodinamicii

Principiul I al termodinamicii stabileste numai relatii cantitative ale schimburilor

energetice dintre sisteme fara a face preciza cu privire la condiiile în care se pot face
transformarile si la sensul de desfasurare al acestora. Principiul al II-lea al termodinamicii
stabileste relatii calitative pentru fenomene termice din natura.

1
 De remarcat ca cele doua principii se completeaza reciproc, pe baza lor putându-se realiza
mainile termice prin ciclurile termodinamice.

O prima formulare a principiului II al termodinamicii a fost dat de Sadi Carnot:

O masina termica nu poate produce în mod continuu lucru mecanic decât daca agentul
termic schimbacaldura cu doua surse de caldura de temperaturi diferite. O masina care ar
functiona continuu cu o singura sursa de caldura si ar transforma energia primita de la aceast
sursa integral în lucru mecanic s-ar numi perpetuum mobile de speta a doua.

Rudolf Clausisus a enuntat o nou formulare pentru principiul al II-lea:

Caldura nu trece de la sine de la un corp cu temperatura scazuta la un corp cu temperatura

mai ridicata. Acest proces este totui posibil daca se consuma lucru mecanic din exterior.

În concordanta cu cele de mai sus Lord Kelvin a enunat principiul al II-lea sub forma: În
natura, transformarile ciclice al caror efect consta în producerea de lucru mecanic echivalent cu
cantitatea de caldura preluata de la o singura sursa, sunt imposibile.

Observatie: Principiul al II-lea scoate în evidenta calitatea energiei: exista energii

superioare care pot fi integral transformate în lucru mecanic (energie electric, energie mecanic)
sau alte forme de energie,s i energii partial transformabile (energie interna) .

. Gaze perfecte
În termodinamică gazul perfect este un concept teoretic şi reprezintă un gaz ideal,
inexistent în natură, introdus pe baza constatărilor practice, conform cărora la presiuni mici între
temperatură, volum şi presiune există relaţii foarte simple. Aceste relaţii au fost stabilite prin
cercetări experimentale efectuate asupra aerului, la presiuni mici şi temperatura mediului
ambiant.
Conform teoriei cinetico-moleculare gazul perfect este definit prin următoarele
caracteristici:
- Moleculele gazului sunt perfect sferice şi perfect elastice;
- Volumul propriu al moleculelor este neglijabil în raport cu volumul total ocupat;
- Forţele de interacţiune intermoleculare sunt nule.

Ca o consecinţă a idealizărilor considerate, gazul perfect este lipsit de viscozitate, nu

prezintă frecarea în procesele de curgere şi rămâne în stare gazoasă, prezentând aceleaşi
proprietăţi, indiferent de presiunea şi temperatura la care este supus.

În apropierea temperaturii de zero absolut, volumul gazului perfect tinde spre zero, din
cauza volumului propriu neglijabil al moleculelor, fără să lichefieze.

2
 Interacţiunea dintre molecule, în decursul agitaţiei termice, se produce numai sub formă
de ciocniri elastice. Între două ciocniri consecutive, moleculele gazului perfect au o mişcare
rectilinie uniformă. Lungimea medie a drumului parcurs între două ciocniri (parcursul liber
mijlociu, sau drumul liber mediu) depinde de densitatea gazului.
Deoarece gazele reale, la presiuni mici, se comportă din multe puncte de vedere ca şi
gazul perfect, se vorbeşte de gaze perfecte deşi riguros vorbind nu există decât un singur gaz
perfect, cel ideal, definit anterior. Întrucât gazele reale prezintă unele abateri faţă de gazul
perfect, chiar în stare rarefiată, convenţional se numesc gaze perfecte acele gaze reale a căror
comportare se apropie de comportarea gazului perfect.
.
Se poate afirma că toate gazele (inclusiv vaporii) la presiuni mici, pot fi considerate gaze
semiperfecte.

LICHIDELE DE RACIRE .

Agentul de lucru care evoluează în aceste instalații este denumit agent frigorific.

Evident, pentru ca agentul frigorific să poată prelua căldura de la sursa rece, temperatura sa
trebuie să fie mai mică decât temperatura sursei reci; similar, pentru ca agentul să cedeze căldura
sursei calde trebuie ca temperatura agentului frigorific să fie mai mare decât temperatura sursei
calde.

Întrucât am presupus inițial că sursa rece și sursa caldă au capacitate termică infinită și
temperaturile acestora nu se modifică, preluarea căldurii de către agentul frigorific de la sursa
caldă se poate realiza:

 Cu modificarea temperaturii agentului;

 Cu menținerea constantă a temperaturii agentului.

Menținerea unei temperaturi constante a agentului de lucru creează cele mai bune condiții
pentru transferul de căldură (diferență maximă de temeperatură ); în cazul în care temperatura
agentului frigorific crește, diferența de temperatură la care are loc schimbul de căldură scade, iar
cantitatea de căldură preluată de la sursă rece scade.

Menținerea constantă a temperaturii fluidului pe timpul preluării căldurii se poate obține

doar prin schimbarea stării de agregare a agentului frigorific, pe baza utilizării căldurii latente de
vaporizare.

In instalațiile frigorifice și pompele de căldură transferul termic între agentul de luru și

sursele de căldură are loc prin schimbarea stării de agregare.

3
 Cele două aparate ale instalației frigorifice, aflate în contact cu sursele de căldură, se numesc
vaporizator și condensator.

Efectul util al instalațiilor frigorifice se realizează în vaporizator, prin preluare de

căldură de la sursa rece.

Efectul util al pompelor de căldură se realizează în condensator, prin cedare de

căldură sursei calde.”

☺ „După principiul de funcţionare instalațiile frigorifice utilizate în industrie, comerţ sau

aplicaţii casnice pot fi:

- cu compresie mecanică de vapori;

- cu compresie de gaze;

- cu absorbţie (compresie termochimică);

- cu ejecţie sau termoelectrice.

I. Agenții de frig. Definiții și clasificări .

Un agent (fluid) frigorific este o substanţă care evoluează în circuitul unei instalații
frigorifice şi care, datorită unui proces endoterm, constând în schimbarea de fază a substanţei
din starea lichidă în cea de vapori, într-un vaporizator, permite producerea frigului prin
absorbţia de căldură.
Aceasta căldură este evacuată în exteriorul instalației printr-un proces exoterm, constând
în schimbarea de fază înversă, din vapori în lichid, într-un condensator.
Agenţii frigorifici sunt substanţe omogene sau amestecuri de substanţe care preiau, în
cursul ciclului frigorific, căldura de la mediul ce trebuie răcit şi o cedează la o temperatură
mai ridicată unui altui mediu (în general mediul ambiant).
Aceştia trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe termodinamice, fizico-chimice,
fiziologice, economice şi de protecţia mediului.
Proprietăţile termodinamice trebuie să corespundă cerinţelor impuse de schema şi tipul
instalației frigorifice, precum şi de nivelul de temperatură al celor două surse de căldură, în
special de cel al frigului produs.

Principalele cerințe impuse unui fluid pentru a putea fi utilizat drept agent frigorific sunt:

 presiunea de vaporizare trebuie să fie apropiată de presiunea atmosferică şi uşor

superioară acesteia, pentru a nu apare vidul în instalație;

4
  presiunea de condensare trebuie să fie cât mai redusă, pentru a nu apare pierderi de agent
frigorific şi pentru a se realiza consumuri energetice mici în procesele de comprimare
impuse de funcţionarea acestor instalații;
 căldura preluată de un kilogram de agent, prin vaporizare, trebuie să fie cât mai mare,
pentru a se asigura debite masice reduse;
 căldura specifică în stare lucid trebuie să fie cât mai mică, pentru a nu apare pierderi mari
prin ireversibilităţi înterne, în procesele de lamînare adiabatică;
 volumul specific al vaporilor trebuie să fie cât mai redus
 să nu prezinte pericol de inflamabilitate, explozie şi toxicitate;
 să nu fie poluanţi (este cunoscut faptul că unii agenţi frigorifici clasici şi anume câteva
tipuri de freoni, contribuie la distrugerea stratului de ozon al stratosferei terestre);
 să prezinte o contribuţie cât mai scăzută la încălzirea globală (este conoscut că o serie de
substanţe utilizate în tehnică odată ajunse în atmosferă, contribuie la încălzirea globală a
planetei, fenomen denumit şi efect de seră).

Pentru a nu se utiliza denumirile chimice complicate ale acestor substanţe, agenţii

frigorifici au fost denumiţi freoni, sunt simbolizaţi prin majuscula R, (de la denumirea în limba
engleză - Refrigerant) şi li s-a asociat un număr determinat în funcţie de compoziţia chimică.

Unii dintre cei mai cunoscuţi agenţi frigorifici sunt prezentaţi în tabelul 3.1, împreună cu
temperatura normală de vaporizare şi indicele transformării adiabatice.

Tabelul 3.1 Temperatura de vaporizare şi indicele transformării adiabatice (k), pentru

câţiva agenţi frigorifici

Denumirea Temperatura normală de k

vaporizare [°C] [–]
Amoniac (R717) – 33,35 1,30
R12 – 29,80 1,14
R22 – 40,84 1,16 Din
Clorură de metil – 23,74 1,20
punct de R502 – 45,60 - vedere al
compoziţiei CO2 – 78,52 1,30 chimice,
R134a – 26,42 1.14
freonii, care sunt
hidrocarburi fluorurate,
pot fi împărţiţi în trei mari categorii:

▪ CFC (clorofluorocarburi), freonii clasici, care conțin Cl foarte instabil în moleculă;

▪ HCFC (hidroclorofluorocarburi), freoni denumiţi de tranziţie, care conțin în moleculă şi
hidrogen, datorită căruia Cl este mult mai stabil şi nu se descompune atât de uşor sub
acţiunea radiaţiilor ultraviolete;

5
 ▪ HFC (hidrofluorocarburi), consideraţi freoni de substituţie definitivă, care nu conțin de
loc în moleculă atomi de Cl.
Având în vedere numărul mare de fluide frigorifice s-a pus la punct un sistem de notaţii,
stabilit pe grupuri de componenţi chimici astfel:

a) Hidrocarburile din categoria alcanilor şi a derivaţilor lor halogenaţi; ei sunt codificaţi prin
litera R urmată de trei cifre (Rxyz):
x: indică numărul de atomi de carbon minus unu;
y: indică numărul de atomi de hidrogen plus unu;
z: indică numărul de atomi de fluor.

b) Alchenele şi derivaţii halogenaţi ai alchenelor; Modul de codificare numerică este acelaşi ca

precedentul, dar se adaugă un 1 pentru cifra miilor (exemplu R 1150);

c) Hidrocarburile ciclice şi derivaţii ciclici; Litera C este utilizată înaintea numărului de

identificare a fluidului frigorific (exemplu RC 270);

d) Compuşi organici diverşi; Acestora le este atribuită seria 600, numărul alocat fiecărui fluid
fiind arbitrar (exemplu R 630 pentru metilamînă);

e) Compuşi anorganici diverşi; acestora le este atribuită seria 700 şi pentru obținerea numărului
de identificare a fluidului frigorific, se adaugă la 700 masa sa moleculară(exemplu R 717 pentru
amoniac);

f) Amestecurilor zeotrope le este atribuită seria 400, numărul de identificare fiind arbitrar atribuit
fiecărui fluid în parte;

g) Amestecuri azeotrope le este atribuită seria 500, numărul de identificare fiind de asemenea
arbitrar.

Tabelul 3. 2 Cele trei tipuri de freoni

CFC HCFC HFC
Hidrogen Hidrogen

Clor Clor

Fluor Fluor Fluor

Carbon Carbon Carbon

6
 Cercetările au arătat că emisiile de CFC conduc la subțierea stratului de ozon, din cauza
atomilor de clor. Ca urmares-a stabilit că începând din 1 ianuarie 2000 acești freoni să nu mai fie
utilizați în instalațiile frigorifice.

Freonii de tip HCFC sunt denumiți de tranziție iar utilizarea acestora este autorizată până
la 13 decembrie 2014. Folosirea acestor agenți în instalațiile noi este interzisă din anii
1996...2001 (în funcție de destinația și tipul instalației de răcire), iar începând din 1 ianuarie
2008 este interzisă utilizarea lor și pentru menținerea în funcțiuni a instalațiilor existente.

Freonii de tip HFC sunt denumiți de substituție definitivă, a căror utilizare este permisă
pentru o perioadă îndelungată de timp.

Se utilizează și amestecuri formate din 2 sau 3 tipuri de freoni amestecul având toxicitate
sau inflamabilitate mai redusă decât fiecare component în parte.

În funcție de modul de comportare la schimbarea stării de agregare, aceste amestecuri se

împart în:

Amestecuri azeotrope (simbolizate R-500...R-599), la care schimbarea stării de agregare

are loc la presiune și temperatură constantă (ca și în cazul subtanțelor pure ); spre
exemplu agentul R-507 este format din 50% R-125 ȘI 50% r-143);
Amestecuri cvasiazeotrope (simbolizate R-400...R-499),la care schimbarea de fază este
însoțită demodificarea temperaturii în limitele 0,5...6˚CAmestecuri zeotrope, care
prezintă modificări importante ale temperaturii la schimbarea stării de agregare.

Pe lângă cele trei categorii de agenţi frigorifici menţionate, există şi agenţi frigorifici
naturali, între care amoniacul (NH3), simbolizat şi prin R717, este cel mai important şi cel mai
utilizat, datorită proprietăţilor sale termodinamice care îl fac cel mai performant agent frigorific
din punct de vedere al transferului termic.

În ultimul timp începe să fie tot mai utilizat ca agent frigorific, propanul simbolizat prin
R290, care reprezintă un înlocuitor excelent pentru R22, având o compatibilitate perfectă cu
uleiurile utilizate în compresoarele pentru R20 şi asigurând o eficienţă frigorifică superioară faţă
de R22. Propanul este utilizat şi în numele tipuri de pompe de căldură. Singura problemă legată
de utilizarea propanului ca agent frigorific, este reprezentată de inflamabilitatea ridicată a
acestuia.

7
 Modul în care agenții frigorifici afectează mediul înconjurător este măsurat cu
ajutorul a doi îndici:

 Potențialul de distrugere al stratului de ozon [ODP];

 Potențialul de încălzire globală [GWP].
Efectul asupra încălzirii globale a 1 kg de agent este echivalent cu cel al 1700kg de CO2

Atunci când contactul dintre agenții frigorifici și mediul răcit poate avea efecte negative
(în cazul produselor alimentare, a aerului din încăperile locuite) se utilizează agenți
intermendiari; aceștia trebuie să fie stabili din punct de vedere chimic, să aibă punctul de
solidificare coborât și căldura specifică mare.

Ca agenți intermendiari se utilizează :

 Aerul;
 Apa (pentru temeperaturi peste 3....5 ˚C);
 Soluții de apă cu săruri minerale (CaCl2, Na Cl) sau alcooli (etilenglicol,propilenglicol).
 Se pot prezenta caracteristicile unor agenţi frigorifici utilizaţi pe scară largă în tehnica fri
gului modern.
 Amoniacul NH3, are utilizare în instalațiile frigorifice industriale, întrucât are căldură
latent de vaporizare mare, nu este sensibil la umiditatea conținută în instalații şi dă
posibilitatea de depistare a neetanşeităţiilor prin mirosul specific uşor de sesizat.
 Are dejavantajul că degajăriile de amoniac, afectează calitatea alimentelor conservate pri
n frig şi prezintă pericol de intoxicare, este exploziv şi inflamabil la concentraţii de 
 16,5 . . . . .26,8% amoniac în aer.
  Amoniacul se livrează în butelii şi se foloseşte la compresoarele frigorifice cu piston de
putere
 medie şi mare pentru temperaturi de vaporizare de până la -70˚C. Conductele pentru
amoniac se confecționează din cupru.

 Bioxidul de sulf SO2 are temperatura normală de vaporizare relativ ridicată(-10,1˚C),
ceea ce permite menținerea unor presiuni reduse în condensator la temperaturile de
condensare, apropiate de temperatura mediului ambiant. Nu este inflamabil şi este agresiv
în raport cu cuprul şi aliajele sale. SO2 are căldură latentă de vaporizare de 2,5-3 ori mai
mică decât a amoniacului; este foarte toxic pentru organism.
 Clorura de metil CH3Cl este mai puțin dăunătoare organismului decât amoniacul şi
SO2.  Nu corodează oţelul şi aliajele sale, dar în prezenţa apei atacă zincul,
aluminiul şi magneziul.Se utilizează în instalații de puteri mici şi mijlocii, mai puțin în
industria alimentară din cauza toxicităţii ridicate.

8
 Bioxidul de carbon CO2 este folosit în principal în instalațiile de producere a gheţii
uscate (zăpadă carbonică). Este neinflamabil, netoxic şi neutru în raport cu metalele.
Dezavantajul constă în aceea că temperatura critică conduce la presiuni ridicate în
condensator.
 Freoni sunt utilizați în tehnica frigului datorită avantajelor pe care le prezintă şi anume:
nu sunt toxici, au inflamabilitate redusă, sunt neexplozivi şi prezintă neutralitate
chimică. Freonii reprezintă derivaţi dublu halogenaţi ai hidrocarburilor saturate (CnH2n+
2), obţinuţi prin înlocuirea parţială sau completă a atomilor de hidrogen prin atomi de
fluor sau brom.
 Formula generală a freonilor este CnHxFClzBru, unde x+y+z+u = 2n+2.
 Notaţia prescurtată a freonilor este F-N sau R-N (refrigerent), N fiind numărul freonului
format din două sau trei cifre care se stabileşte după următoarele reguli:

VII. Agenții de frig și mediul înconjurător

De la apariţia lor în jurul anului 1930, fluidele frigorifice din categoria
clorofluorocarburilor au fost considerate ca substanţe ce nu prezentau decât avantaje. Dar
începând cu anul 1980, oamenii de ştiinţă au început să se preocupe de efectul lor asupra
mediului înconjurător, pentru a răspunde unor probleme în legătură cu două fenomene bine
precizate: distrugerea stratului de ozon şi creşterea efectului de seră.

Efectul de seră este produs de radiaţia solară care depăşeşte radiaţiile infraroşii emise de
sol prin diversele gaze din atmosferă, acest fenomen permiţând menținerea la suprafaţa
pământului a unei temperaturi ce face posibilă viaţa. Dacă efectul de seră nu ar exista,
temperatura medie la suprafaţa pământului ar fi mai mică cu circa 20 K ca cea actuală, ceea
ce nu ar face posibilă viaţa pe planeta noastră. CO2 prezent în atmosferă este transparent la
85 % din radiaţia solară şi absoarbe 80 % din radiaţia infraroşie reflectată de planetă,
modificând echilibrul termic la suprafaţa pământului, producând încălzirea atmosferei.

Alte gaze legate de activităţile umane participă la efectul de seră. Dintre acestea CFC au
o contribuţie destul de importantă.

În ultimii douăzeci de ani a fost observată o creştere a efectului de seră, o contribuţie

importantă (mai mult de 25 %) având-o agenţii frigorifici de tip CFC. Această contribuţie
importantă este legată pe de o parte de durata lor de viaţă în stratosferă (În jur de 60 ani
pentru R 11 şi în jur de 120 ani pentru R 12) şi pe de altă parte de capacitatea lor ridicată de
absorbţie termică în spectrul infraroşu.

Deşi efectul de seră este necesar globului, creşterea sa poate conduce la modificări
climatice dezastruoase, încât este necesar să fie ţinut sub control.

9
 Distrugerea stratului de ozon stratosferic constituie un cu totul alt fenomen deoarece se
raportează la radiaţiile ultraviolete ale soarelui. Moleculele de CFC care sunt eliberate în
atmosferă, încep o circulaţie ascendentă spre stratosferă, care poate dura până la cinci ani.
Când aceste molecule intră, în final, în contact cu radiaţiile solare din stratosferă, la
temperaturi de aproximativ -90 °C, forţele de coeziune care menţin moleculele de CFC se
dezintegrează.

Rezultatul final al acestor reacţii este înlocuirea ozonului cu două noi molecule: oxigen şi
un atom de clor nemodificat. Cum atomul de clor iese neschimbat din această reacţie, conform
specialiştilor, el poate distruge până la 100 000 molecule de ozon înainte de a deveni inactiv.
De asemenea, s-a estimat că moleculele de CFC pot supravieţui în stratosferă de la 70 la
100 ani. Conținând hidrogen (care reduce considerabil durata lor de viaţă atmosferică prin reacţii
de hidroliză) şi prin faptul că aduc mai puţin clor în atmosferă, HCFC sunt mult mai puţin
agresive faţă de ozon, iar HFC sunt inofensive, în schimb halonii, prin prezenţa bromului, sunt
mult mai agresivi.
Dacă efectul de seră nu este contestat, distrugerea stratului de ozon stratosferic de CFC
reprezintă obiectul unor controverse deoarece după Conferinţa de la Copenhaga din noiembrie
1992, 92 de oameni de ştiinţă din întreaga lume au semnat un apel către toate puterile publice din
ţările semnatare ale Protocolului de la Montreal, pentru a se reveni asupra deciziilor luate.

Pentru evaluarea impactului diferitelor fluide frigorifice asupra mediului, oamenii de

ştiinţa au căutat să le compare între ele din punctul de vedere al efectului de seră şi al distrugerii
stratului de ozon, definind coeficienţi specifici.
Contribuţia, însumată pentru o perioadă de 100 ani, a unui kg de gaz, relativ la cea a unui
kg de CO2, privitor la efectul de seră, este apreciată prin potenţialul global de încălzire GWP
(Glogal Warming Potential).

În cazul instalațiilor frigorifice, paralel cu acţiunea directă asupra efectului de seră a

freonilor emişi în atmosferă (apreciată prin GWP), se exercită şi o acţiune indirectă de încălzire,
prin CO2 degajat la producerea energiei consumate de instalaţia frigorifică, mult mai mare decât
acţiunea directă asociată.

Astfel, la un frigider casnic, acţiunea directă este apreciată la 20% (7% prin fluidul
frigorific R 12 şi 13% prin agentul gonflabil din izolaţia cu spumă de poliuretan, R 11).

Restul de 80% este contribuţia îndirectă, apreciată prin CO2 emis în atmosferă în timpul
producerii energiei electrice de acţionare a instalației frigorifice.
În calendarul reducerii şi opririi producţiei de CFC, anul 1995 a reprezentat o dată
cheie: întradevăr, în toate ţările Comunităţii Europene oprirea producţiei de CFC a demarat la 1
ianuarie 1995. Mai mult ca niciodată, problemele înlocuirii CFC sunt de maximă importanţă şi

10
actualitate. Oprirea producţiei de CFC a companiilor nord-americane, europene şi japoneze a
generat două consecinţe majore :

- (sărăcie) durabilă şi în creştere de CFC, care se traduce printr-o supralicitare a altor

fluide frigorifice;

- un risc real de degradare a calităţii funcţionale a instalațiilor care se traduce prin

existenţa unor probleme în menținerea unei bune funcţionări a echipamentelor.

Din contră pentru înlocuirea HCFC şi în principal HCFC 22, soluţiile nu sunt încă
satisfăcătoare şi nici definitive. HCFC 22 este un fluid pentru care, la ora actuală nu s-a găsit nici
un substituent neinflamabil având proprietăţi termodinamice şi profiluri de presiune-temperatură
similare. Amestecurile par a fi pentru moment soluţii ineresante în substituţia HCFC.
Utilizarea amestecurilor în sistemele frigorifice pot oferi în plus unele avantaje ca
substituenţi ai HCFC: economie de energie, reglaj de putere, dacă echipamentele sunt prevăzute
de o asemenea manieră astfel încât să permită utilizarea acestor avantaje.

Agentul frigorific ecologic utilizat în instalatia de răcire este freonul tip R 404A.

Acest agent face parte din categoria agentilor frigorifici ecologici ,fiind recomandat de
Institutiile internationale ce studiaza  protectia mediului (ex.ASHRAE),  pentru utilizarea pe
lunga durata în sistemele de racier.

Precizari privind comportarea agentului frigorific R 404A

 Agentul frigorific are punct de fierbere scăzut și de aceea este foarte volatil,
 Vaporii de freon sunt sesizabili după miros numai în concentrații de peste 20%
volume în aer.Concentrații mai reduse sunt greu, chiar imposibil de perceput.
 Agentul frigorific nu este inflamabil și nu formează amestecuri explozive de
vapori și aer în condiții normale (la presiunea atmosferică). Agentul poate intra
în reacție explozivă numai  cu metale sau aliaje cu conținut alcalin (zinc,
magneziu)
 În urma contactului acestui agent cu flacără deschisă, suprafețe fierbinți, lumină
ultravioletă sau arc electric pot rezulta în anumite condiții (concentrații foarte
ridicate de agent - peste 60%- în  spații închise și neventilate) produți toxici de
descompunere pe bază de flour (acid flourhidric). Deși toxici, prezența acestor
compuși este ușor detectabilă datorită mirosului excesiv de iritant, chiar și la
concentrații mici.

Aplicatii asupra sănătății persoanelor

11
  Freonul poate fi dăunător sănătății / asfixiant / în condițiile în care concentrația acestuia
în aer a crescut într-atit încit  nivelul de oxigen se reduce la mai putîn de 15 % (limita
mînima pentru respiratie)
 În contact cu pielea ,freonul absoarbe (dizolvă) grasimile iar pielea rămâne uscată și
crăpată, fiind vulnerabilă la infecții. Ca orice gaz lichefiat, freonul poate provoca și
degerături ale zonelor de piele cu care vine în contact.
 Fumatul în spațiile cu concentrații ridicate de freon poate conduce la formarea unor
produși toxici de descompunere care cauzează iritații ale mucoaselor.


IV Caracteristicile agenţilor de lucru ai instalațiilor frigorifice cu

comprimare de vapori

Ciclul ideal de funcționare al unei instalații frigorifice cu comprimare mecanică de vapori

este Ciclul Carnot inversat,desfășusat în domeniul vaporilor saturați umezi.

V- vaporizator -4
C-compresor-1
K-condensator-2
D-detentor-3

Compresorul realizează comprimarea adiabatică, a agentului frigorific, absorbând lucrul

mecanic specific.
Urmează apoi transformarea de fază, când în condensator are loc condensarea agentului
transformarea de fază are loc la presiune și temperatură constantă, iar mediului I i se cedează
cantitatea de căldură q.
La ieșirea din condensator, agentul frigorific este în stare lichidă.
În detentorul D are loc procesul adiabat, în timpul căruia presiunea agentului frigorific scade,
fenomen însoțit de producerea lucrului mecanis specific.
În vaporizatorul V agentul frigorific suferă o nouă transformare de fază, vaporizându-se.
Vaporizarea are loc la presiune și temperatură constantă, iar pe parcursul acestui process de la
sursa rece se preia cantitatea de căldură.
Detentorul produce lucru mecanic prin destinderea adiabată a fluidului de lucru, el poate fi
realizat sub forma unei mașini termice cu piston sau a unei turbine cu rotor paletat.

Clasificarea instalaţilor frigorifice cu vapori

  (I.F.V)

12
Obținerea unor temperaturi de (-200C. . . . .-900C) se realizează cu I.F.V, care pot fi:
-cu comprimare într-o treaptă;
-cu comprimare în două trepte;
-cu comprimare în trei trepte;
-cu comprimare în cascadă.

La aceste instalații în timpul parcurgerii ciclului de funcţionare, agentul de lucru îşi 
schimbă de două ori starea de agregare în vaporizator şi condensator. În acest mod devine
posibilă reducerea pierderilor, datorită ireversibilităţii trasferului de căldură, între agent şi cele
două surse de căldură prin menținerea diferenţelor de temperatură în limite acceptabile.

 La schimbarea stării de agregare prin vaporizatoare şi condensatoare, coeficienţii de 
transfer sunt ridicaţi şi din această cauză schimbătoarele de căldură au dimensiuni relativ reduse.

Agenţii frigorifici folosiţi în instalațiile frigorifice cu comprimare de vapori trebuie să
îndeplinească condiţiile următoare:

-să prezinte presiuni convenabile la temperat uri de vaporizare şi de condensare utilizate;

-să aibă căldură latentă devaporizare cât mai mare;

-să aibă densitate mare;

-să prezinte vâscozitate redusă;

-să fie inofensivi faţă de corpul omenesc;

-să nu prezinte pericol de inflamabilitate şi de explozie;

-să nu fie corozivi;

-să aibă preţ de cost scăzut.

După proprietăţile fizice, se deosebesc trei categorii de agenţi frigorifici:

-cu temperatura de vaporizare ridicată (>0˚C) ca freon 11, 21, 113, 114;

-cu temperaturi de vaporizare medie (0˚C. . . . . . . .-70˚C) ca amoniacul, freon12, freon22,

clorură de metil şi oxid de sulf;

-cu temperatură de vaporizare joasă (<-70˚C), ca etilenă, freon13, freon23. 

13
14