Proiect la OFMNP

Profesor indrumator: Prof. Univ. Dr. Ing. Florea Traian

Masterand: Roman Andrei Iulian
Grupa: 5511C
 ASPECTE ALE IREVERSIBILITĂŢII PROCESELOR ŞI POSIBILITATEA
REGENERĂRII CĂLDURII ÎN MAŞINILE TERMICE

INTRODUCERE

Motorul Stirling conceput in 1816 de scotianul Robert Stirling este un "motor cu ardere
externă" la care agentul de lucru este un gaz care parcurge un ciclu termodinamic într-un sistem
închis. Pus in umbra de motoarele Otto si Diesel o lungă perioada de timp, motorul Stirling a revenit
în actualitate datorită avantajelor ce le prezintă din punct de vedere ecologic si de utilizarea a
energiilor neconventionale, in special a energiei solare, pentru producerea de energie mecanică. Are
un randament termic ridicat, poate utiliza orice tip de combustibil, poate valorifica energia termică
reziduală din diferite instalaţii termice. Aplicaţii largi se întâlnesc la antrenarea pompelor de
caldură sau a masinilor frigorifice precum şi în domeniul cercetării spatiului cosmic. NASA are la
ora actuală un departament de cercetare special pentru motoarele Stirling. Există la dispoziţia
celor interesati motoare Stirling cu puteri cuprinse intre 10 si 200 kW, dar s-au construit astfel de
motoare pentru puteri de 5000 kW. Alte aplicaţii sunt: antrenarea autovehiculelor, în centrale
termoenergetice, în sistemele de încălzire cu cogenerare etc.
Principiul de funcţionare este simplu. Diferenţa de temperatură dintre două surse de caldura
este " parametrul motor" care permite transformarea căldurii în lucru mecanic. Natura surselor de
caldură şi a agentului de lucru este indiferentă, aceasta fiind cel mai mare avantaj al maşinilor care
funcţionează dupa acest ciclu termodinamic. Motoarele Stirling se întâlnesc în diferite variante
constructive, cu un singur cilindru sau cu doi cilindri. În ambele cazuri sunt doua pistoane: unul
cald si unul rece, care se mişca cu un defazaj de 90°. Între spaţiile de lucru ale celor două pistoane
se află un schimbator de căldură regenerativ care separă două surse de căldură de temperaturi
diferite. Gazul care parcurge ciclul termodinamic al motorului ajunge succesiv în contact cu sursa
caldă şi sursa rece, luând şi respectiv cedând căldura. Lucrul mecanic produs este teoretic egal cu
diferenţa dintre căldurile schimbate.

În contact cu sursele de căldură agentul de lucru suferă o transformare izotermică, iar la

trecerea prin regeneratorul de căldură este supus unei tranformări izocore, realizată prin defazajul
de mişcare a celor doua pistoane.
Motoarele Stirling moderne utilizează ca agent de lucru hidrogen sau heliu, la presiuni mari,
etanşări performante şi soluţii eficiente pentru transferul de căldură. Regeneratorul de căldură se
materializează prin fire foarte fine de cupru care se înălzesc şi se răcesc alternativ.
Reducerea consumului de energie care asigură funcţionarea maşinilor termice este
indisolubil legată de perfecţionarea metodelor de investigaţie a proceselor termodinamice de
lucru care se desfăşoară în ele.
Deoarece în maşinile termice şi în instalaţiile frigorifice au loc fenomene complexe din
punct de vedere termodinamic, al transferului de căldură şi al mecanicii fluidelor compresibile în
special, s-au căutat metode de înţelegere a mecanismelor care generează ireversibilităţile interne
şi externe pentru a se aborda în mod eficient optimizarea lor.
Aceste aspecte, plus necesitatea de a se studia în timp finit şi cu viteză finită procesele
reale din maşinile termice au condus la expresia matematică a principiului I pentru sisteme
închise [1] unde sunt înglobate pierderile generate de viteza finită cu care se desfăşoară
interacţiunea mecanică, forţele de frecare internă, forţele de frecare mecanică între pereţii ce
delimitează sistemul, forţele de inerţie din masa gazului, laminarea internă.
Metoda de studiu, la baza căreia stă această expresie a principiului I pentru procese
ireversibile care se desfăşoară în sisteme închise, a fost numită "metoda directă" [2].
Prezenta lucrare este o contribuţie originală de dezvoltare a acestei metode de studiu.

TRANSFORMĂRI REVERSIBILE ŞI TRANSFORMĂRI IREVERSIBILE

O transformare termodinamică este un ansamblu de stări continuu variabile ale unui

sistem termodinamic. Se poate imagina că între oricare două stări 1 şi 2 sistemul parcurge două
transformări, realizate de-a lungul aceleiaşi stări: una de la starea 1 la starea 2 şi alta de la starea
2 la starea 1.
Aceste transformări sunt denumite transformare directă, respectiv, transformare inversă.
Transformările reversibile sunt acelea care după realizarea lor în sens direct şi în sens
invers sistemul termodinamic revine la starea iniţială. Deci, două transformări inverse reversibile
(cea directă şi cea inversă) nu produc nici o modificare în mediul exterior.
Transformarea inversă, în cazul transformărilor reversibile, reprezintă un fel de imagine
prin reflexie a transformării directe. Dacă, într-o transformare directă sistemului îi este furnizată
o anumită cantitate de căldură, în transformarea inversă aceeaşi cantitate de căldură îi este luată
sistemului sau dacă în transformarea directă sistemul efectuează un lucru mecanic asupra
mediului exterior, în transformarea inversă mediul exterior este cel care efectuează asupra
sistemului un lucru mecanic, egal în valoare absolută cu lucrul mecanic produs în timpul
transformării directe.
Se consideră că transformările sunt ireversibile, dacă după realizarea lor în sens direct şi
în sens invers sistemul nu revine la starea iniţială. Experimental, s-a stabilit că toate
transformările naturale spontane sunt ireversibile. Prin urmare, în natură, nu există transformări
reversibile ci numai ireversibile.
Un exemplu tipic de transformare ireversibilă care însoţeşte numeroase procese în natură
îl constituie fenomenul de frecare. Lucrul mecanic consumat pentru învingerea frecării se
transformă ireversibil în căldură degajată prin frecare.
Gradul de ireversibilitate al uneia şi aceleiaşi transformări poate fi diferit. Dacă un corp
cu o anumită rugozitate se deplasează pe o suprafaţă care are şi ea o anumită rugozitate se va
consuma un lucru mecanic care se transformă în căldură mai mic decât în cazul în care acelaşi
corp cu aceeaşi rugozitate menţionată se va deplasa pe o suprafaţă cu o rugozitate mai mare decât
în primul caz.
O transformare ireversibilă nu poate fi făcută complet reversibilă deoarece reîntoarcerea
sistemului la starea iniţială antrenează modificări ireversibile în mediul ambiant. Toate
transformările spontane (deci şi ireversibile), sistemul fiind sediul lor, vor dura atâta timp cât
sistemul nu trece într-o stare de echilibru. După ce a ajuns într-o stare de echilibru sistemul
rămâne în acea stare, deci el este incapabil să-şi schimbe spontan starea.
Se poate concluziona că un sistem poate produce lucru mecanic până în momentul în care
ajunge într-o stare de echilibru.
Acest aspect este reliefat de faptul că un motor termic nu poate produce lucru mecanic
decât dacă are două surse de căldură, una caldă şi alta rece.
Dacă temperaturile celor două surse de căldură devin egale, adică sistemul are doar o
sursă de căldură, de exemplu sursa caldă, transferul de căldură încetează şi deci nu se produce
lucru mecanic.
Am arătat că gradul de ireversibilitate al unei transformări ireversibile poate fi diferit, dar
se poate imagina un grad de ireversibilitate atât de mic, încât transformarea să fie realizată într-o
manieră practic reversibilă. In acest scop trebuie subliniat că orice transformare neechilibrată
este o transformare ireversibilă şi orice transformare echilibrată este una reversibilă. Deci,
ireversibilitatea transformărilor reale constă în neechilibrul lor, adică o evoluţie infinit lentă a
unei transformări determină ca această transformare să devină reversibilă. Considerând un piston
care se deplasează cu viteză finită, la un motor termic, se constată că presiunea din straturile de
fluid aflate în vecinătatea pistonului este mai scăzută în cazul dilatării şi mai ridicată în cazul
comprimării, decât presiunea medie a acestuia. Deci avem de a face cu o ireversibilitate internă.
Reversibilitatea internă este determinată de constanta parametrilor în întreaga masă a fluidului
motor, în timp ce reversibilitatea externă se datorează diferenţei infinit mică de temperatură între
fluidul motor şi sursa de căldură, diferenţă ce acordă posibilitatea inversării sensului de căldură
în timpul transformării inverse.
Se poate afirma că transformările reversibile sunt practic irealizabile, dar această noţiune
este extrem de utilă deoarece în anumite cazuri transformările reale pot aproxima transformările
reversibile şi pe de altă parte gradul de ireversibilitate al unei transformări reale poate fi mult mai
bine înţeles în raport cu o transformare reversibilă imaginară.
 CICLUL CARNOT. GRAD DE RECUPERARE A CĂLDURII

Fig. 1.1.
Ciclul Carnot este format din două izoterme şi două adiabate şi este realizat de fluidul
motor între două surse de căldură: o sursă caldă şi o sursă rece (fig. 1.1). în starea iniţială 1
fluidul motor este caracterizat prin presiunea p1, volumul specific v1, şi temperatura T1, şi
primeşte o cantitate de căldură de la sursa caldă cu temperatura T sc care este superioară celei a
fluidului. Ca urmare fluidul motor se dilată producând un lucru mecanic, timp în care
temperatura rămâne la valoarea constantă T1, (transformare izotermă), până ce acesta atinge
starea 2, când aportul de căldură încetează. Deci, dilatarea ulterioară din starea 2 până în starea 3
se produce fără aport de căldură, adică adiabatic, prin urmare temperatura fluidului scade, el
neprimind nici un fel de energie din exterior, lucrul mecanic producându-se numai prin
micşorarea energiei sale interne. Atingând starea 3, fluidul va ajunge la temperatura T2, iar
dilatarea sa care a produs lucrul mecanic încetează. Din acest moment fluidul motor începe să
revină în starea iniţială. Primind lucru mecanic de la o sursă exterioară oarecare, fluidul se
comprimă şi cedează sursei reci cu temperatura Tsr, o cantitate de căldură. Temperatura sursei
reci Tsr este inferioară temperaturii T2,. Transferul de căldură de la fluidul motor către sursa rece
se realizează astfel încât temperatura acestuia rămâne constantă la valoarea T 2, deci comprimarea
se efectuează după o izotermă, până la atingerea stării 4, stare care se află pe aceeaşi adiabată cu
starea iniţială 1 şi când schimbul de căldură încetează. Comprimarea ulterioară din starea 4 până
în starea 1 este realizată după o adiabată.
Lucrul mecanic produs de fluidul motor în procesul de dilatare este dat de aria 1 2 3 V3
V1, 1, cel consumat în procesul de comprimare de aria 3 4 1 V 1, V3 3, iar lucrul mecanic util
furnizat aparatului receptor exterior în timpul ciclului este redat de aria 1 2 3 4 1.
Transformările 1-2 (fluidul motor primeşte de la sursa caldă cantitatea de căldură Q1) şi 3-
4 (fluidul motor cedează sursei reci cantitatea de căldură Q 2) sunt transformări ireversibile, ele
rcalizându-se la o diferenţă de temperatură finită, Tsc – T 1 , respectiv tot la o diferenţă finită de
temperatură, T2 -Tsr.
Ireversibilitatea celor două transformări poate fi redusă aproape de zero dacă pe izoterma
1-2 temperatura fluidului este inferioară temperaturii sursei calde cu dT, respectiv dacă pe
izoterma 3-4 temperatura fluidului este superioară temperaturii sursei reci cu dT, adică:
 T1=Tsc-dT (1.1)

T 2 =Tsr + d T (1.2)

Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite şi cele două transformări de dilatare, respectiv de
comprimare se desfăşoară fără frecări, ciclul considerat devine reversibil. Să considerăm un ciclu
Carnot descris cu acelaşi fluid motor şi cu aceleaşi surse de căldură, dar parcurs în sens invers
(fig. 1.2).

Fig.1.2

Dilatarea fluidului motor se realizează după adiabată 1-4 urmată de izoterma 4-3 (de
temperatură constantă TII). Aportul de căldură se face pe transformarea 4-3 de la sursa caldă către
fluidul motor. Considerând variaţia infinit mică dT, între temperatura fluidului motor şi
temperatura sursei reci rezultă că între ele există relaţia:
TII=Tsr-dT (1.3)
Comprimarea fluidului motor se realizează după adiabată 3-2, datorită lucrului mecanic furnizat
de o maşină exterioară oarecare, transformare în care temperatura fluidului creşte ajungând la T 1,
superioară temperaturii sursei calde cu o cantitate infinit mică,
TI = Tsc +dT (1.4)
Compararea se continuă din starea 2 după izoterma 2-1 (TI=ct) iar fluidul motor va ceda
căldura sursei calde, ceea ce conduce la revenirea fluidului în starea iniţială 1.
Din compararea relaţiilor (1.1), (1.2) cu (1.3), (1.4) rezultă T1 = TI şi T2 = TII , cu o
precizie de până la o mărime inifinit mică. Prin urmare, într-un ciclu Carnot invers starea
fluidului motor se modifică într-un acelaşi interval de temperatură ca şi cea dintr-un ciclu Carnot
direct. Lucrul mecanic produs de fluid este dat de aria 1 4 3 V3 V1, 1, cel consumat de fluid este
dat de aria 3 2 1 V1, V3 3, iar lucrul mecanic consumat pe ciclu îl redă aria 1 4 3 2 1.
 Deci, la sfârşitul ciclului o cantitate de căldură Q2, este luată de la sursa rece şi transmisă
sursei calde, care va primi şi căldura echivalentă lucrului mecanic consumat pe ciclu Lciclu adică:
Q 1 =Q 2 +L c i c l u (1.5)

Deoarece T1= TI şi T2=TII înseamnă că în ciclul invers sursa rece cedează aceeaşi cantitate de
căldură, Q2, pe care o primeşte în ciclul direct, respectiv, sursa caldă primeşte în ciclul invers
aceeaşi cantitate de căldură Q1, pe care ea o furnizează în ciclul direct.
Prin urmare, lucrul mecanic consumat de către o sursă exterioară pentru realizarea
ciclului invers este identic egal cu lucrul mecanic furnizat consumatorului exterior în ciclul
direct.
Se poate concluziona că a fost realizat un ciclu Carnot invers urmând exact drumul
ciclului direct, adică într-un mod reversibil.
Reversibilitatea ciclului s-a obţinut datorită egalităţii (cu o precizie de până la o mărime
infinit mică) temperaturilor sursei calde şi fluidului motor în transformarea izotermă între stările
1 şi 2 şi egalităţii temperaturilor sursei reci şi fluidului motor în transformarea izotermă între
stările 3 şi 4. In cazul în care diferenţa de temperatură dintre sursa de căldură şi fluidul motor
este finită, ciclul este reversibil.
Gradul de ireversibilitate a transferului de căldură de la sursa caldă la sursa rece este cu atât mai
mare, cu cât diferenţa de temperatură dintre sursa caldă şi fluidul motor, respectiv dintre fluidul
motor si sursa rece este mai mare. Cel mai înalt grad de ireversibilitate este manifestat la trecerea
căldurii de la sursa caldă la sursa rece fără producerea de lucru mecanic. Se cunoaşte că
randamentul termic al unui ciclu Carnot este:
η1=T1-T2/T1 (1.6)
El devine egal cu unitatea în două cazuri practic irealizabile şi anume: T1=∞ şi T2=0 .
Considerând două cicluri Carnot, realizate între aceleaşi surse de căldură cu temperaturile
Tsc. şi Tsr şi pentru acelaşi gaz perfect, dar unul reversibil şi celălalt ireversibil, rezultă că pentru
ciclul reversibil randamentul termic va fi dat de relaţia:
ηtCr=Tsc-Tsr/Tsc (1.7)
Deci, intervalul de temperaturi de lucru al ciclului va fi mai îngust, pentru că T1<TSC (1.8)
T2>Tsr. (1.9)
Randamentul termic pentru ciclul ireversibil va fi:
(1.10)

Analizând relaţiile (1.10) şi (1.7) se observă că atât numărătorul cât şi numitorul relaţiei
(1.10) s-au micşorat, dar numărătorul mult mai mult decât numitorul şi ca urmare
ηtCi< ηtCr (1.11)

de unde rezultă că randamentul termic al unui ciclu Carnot ireversibil este totdeauna inferior
randamentului termic al unui ciclu Carnot reversibil.
 Inegalitatea (1.11) a fost obţinută ţinându-se cont numai de ireversibilitatea externă a
ciclului. Având în vedere şi fenomenele de frecare, absenţa echilibrului mecanic ale organelor
motorului etc., apar şi ireversibilităţi interne care diminuează lucrul mecanic util al ciclului şi, în
consecinţă, o scădere mult mai accentuată a randamentului termic.
Pentru un interval de temperaturi dat, ciclul Carnot reversibil are randamentul termic
întotdeauna mai mare decât al oricărui alt ciclu reversibil. El poate fi considerat drept etalon,
permiţând evaluarea eficacităţii oricărui ciclu realizat în acelaşi interval de temperaturi.
În diagrama T - S ciclul Carnot este reprezentat ca în figura 1.3.

Fig.1.3

Din cele prezentate anterior rezultă că dacă un ciclu umple mai mult dreptunghiul ciclului
Carnot reversibil, realizat în acelaşi interval de temperaturi şi în acelaşi interval de entropii (cu
cât coeficientul de umplere al ciclului este mai mare) va avea un randament mai ridicat. Cu alte
cuvinte, dacă un ciclu umple complet ciclul Carnot se poate spune că acel ciclu este cu
recuperarea completă a căldurii, iar raportul dintre cele două suprafeţe este egal cu unitatea. în
general, acest raport este subunitar, iar recuperarea căldurii este incompletă.
Cu cât gradul de recuperare a căldurii este mai mare, cu atât ciclul considerat este mai
apropiat de un ciclu Carnot şi, la limită,
ηt= ηtCr (1.12)
Recuperarea incompletă permite îmbunătăţirea randamentului termic al oricărui ciclu
(reversibil sau ireversibil) pentru că ea implică creşterea coeficientului de umplere al ciclului.
 IREVERSIBILITĂŢILE INTERNE ŞI EXTERNE DIN MAŞINILE ŞI
INSTALAŢIILE TERMICE

În subcapitolul anterior s-a specificat influenţa nefastă asupra randamentului a unor

ireversibilităţi atât externe cât şi interne ale ciclului. Este imperios necesar să fie prezentate
cauzele c e p r o voacă aceste ireversibilităţi ale proceselor de lucru.
Referitor la ireversibilităţile interne printre cauze se pot enumera:
a) arderea combustibilului, ca modalitate de realizare a sursei calde necesară funcţionării
maşinilor termice;
b) scăderea presiunii datorită frecărilor la circulaţia agentului de lucru prin schimbătoarele de
căldură şi camerele de ardere ale instalaţiilor termice;
c)amestecarea gazelor de compoziţii şi parametri diferiţi, precum şi în cazul admisiei în
motoarele cu ardere internă;
d)frecările interne din procesele de destindere şi comprimare;
e) transferul de căldură regenerativ la diferenţă finită de temperatură, ce are loc în
regeneratoarele instalaţiilor de turbine cu gaze, a instalaţiilor frigorifice cu comprimare de gaz;
f) laminarea agentului de lucru la trecerea prin organele de distribuţie ale motoarelor,
compresoarelor, detentoarelor, ventilelor de laminare din instalaţiile frigorifice.
Dar, orice maşină sau instalaţie termică funcţionează aflându-se în interacţiune cu
mediulexterior. În această interacţiune maşină sau instalaţie termică - mediu exterior se manifestă
cauze care provoacă ireversibilitatea externă a proceselor de lucru la care participă agentul
termic şi anume:
a) transferul de căldură la diferenţă finită de temperatură între agentul termic şi mediul ambiant,
impus de necesitatea răcirii cilindrilor, de evacuarea căldurii prin condensator, de
imperfecţiunea izolaţiilor termice;
b) schimbul de lucru mecanic la diferenţă finită de presiune cu mediul exterior care
caracterizează in special procesul de evacuare liberă a gazelor;
c) diferenţa finită de temperatură dintre gazele arse evacuate şi mediul exterior.
Studiul proceselor energetice din maşinile şi instalaţiile termice trebuie să ia în
considerare atât aspectele calitative cât şi cele cantitative ale energiei, adică posibilităţile de
transformare a energiei considerate într-o formă ordonată de energie. Conform principiului al
doilea al termodinamicii aceste posibilităţi devin maxime dacă procesele se desfăşoară în condiţii
de reversibilitate. Orice abatere în raport cu aceste condiţii imprimă proceselor energetice un
caracter ireversibil, afectând în mod negativ performanţele maşinilor şi instalaţiilor în care se
desfăşoară aeesle procese. Deci, ireversibilitatea proceselor energetice este determinată, în
principal, de cauzele:
a) diferenţele finite de temperatură în procesele de transfer de căldură;
b) diferenţele finite de presiune în procesele de schimb de lucru mecanic;
c ) laminarea gazelor şi vaporilor;
d) arderea (ireversibilă) a combustibililor;
e) frecarea mecanică şi gazodinamică.
Oricare dintre aceste cauze determină reducerea capacităţii de transformare, de exemplu
în luciu mecanic, a energiei iniţiale.
Se cunoaşte că pentru un sistem variaţia de entropie, Ssist > 0. Dar, Ssist= Sir+ Sext (1.13)
unde componenta Sir este întotdeauna pozitivă iar componenta Sext poate fi pozitivă sau
negativă, funcţie de schimbul de căldură şi masă cu mediul exterior.
Metoda directă nu mai operează cu variaţiile de entropie, deoarece ea se bazează pe
expresia principiului I pentru procese ireversibile care se desfăşoară în sisteme închise. Ca
urmare ireversibilităţile sunt considerate căderi de presiune datorate vitezei finite în regenerator,
pe pistoane şi frecări interne şi T la sursele de căldură precum şi X - regenerarea imperfectă.
Având în vedere că posibilitatea creşterii randamentului se datorează creşterii gradului de
regenerare a căldurii, prezenta lucrare abordează tocmai această modalitate, care să fie aplicată la
maşinile termice ce posedă regeneratoare, cât şi la cele care nu posedă, dar se vor indica moduri
de implementare a unor astfel de regeneratoare la motoarele cu ardere internă. Relaţiile de calcul
precum şi optimizarea vor face referire la motoarele cu ardere externă Stirling, care sunt
prevăzute cu regeneratoare, dar ele pot fi particularizate pentru motoarele cu ardere internă,
obţinându-se in final şi pentru acestea o creştere atât a randamentului cât şi a puterii.

POSIBILITĂŢI DE UTILIZARE A REGENERATOARELOR LA MOTOARE CU

ARDERE INTERNĂ
La motoarele cu ardere internă nu este niciodată evacuată întreaga cantitate de gaze de
ardere datorită timpului foarte scurt în care se desfăşoară un ciclu, dar şi în mod voit din punct de
vedere constructiv pentru a preîncălzi aerul sau amestecul de aer şi combustibil (diesel sau cu
aprindere prin scânteie) care are efect pozitiv din punct de vedere al utilizării unei cantităţi de
căldură a gazelor arse evacuate, dar şi un efect negativ dacă analizăm gradul de umplere al
cilindrului, efect care se caută a fi anihilat sau redus pe cât posibil prin supraalimentare. Deci,
chiar la motoarele existente s-a urmărit din totdeauna şi se urmăreşte regenerarea căldurii.
În general, regeneratoarele sunt executate dintr-un pachet de "site presate". Diametrul
firului sitei este 0,04-0,08mm, numărul sitelor este de la 480 până la 850 chiar şi mai mult.
Firul sitei este executat din oţeluri speciale care să reziste la temperaturile maxime din
cilindru, adică 2700-2800°K, de cele mai multe ori din oţel inox.
Poate fi elaborată o multitudine de soluţii constructive ale motoarelor cu ardere internă
care să conţină regeneratoare.
La motoarele de puteri mari amplasarea lor este mult mai costisitoare, deoarece necesită
tehnologii de mare fineţe. La motoarele cu puteri de ordinul miilor sau zecilor de mii de kW
(cum ar fi motoarele principale de pe navele comerciale) unde cilindrii sunt separaţi deci nu
"lipiţi" unul de celălalt, iar diametrul firului sitei va fi mult mai mare şi tehnologiile de fabricaţie
al unui astfel de motor nu ar fi diferite faţă de cele fără regenerator.
 Fig.1.4.

În figurile 1.4, 1.5, 1.6, 1.7 sunt prezentate câteva scheme de amplasare a regeneratorului
fie în interiorul cilindrului, fie în exteriorul lui. Figura 1.4 reprezintă schematic cilindrul unui
motor în interiorul căruia, mai exact în spaţiul mort, este montat regeneratorul.
Montarea lui se realizează astfel încât să fie menţinut ca valoare volumul spaţiului mort, cursa
pistonului să rămână nemodificată, deci raportul de comprimare rămâne constant, identic cu al
aceluiaşi motor care nu era dotat cu regenerator. Procesele pe parcursul unui ciclu sunt cele
normale, adică admisia, compresia, arderea combustibilului, destinderea şi evacuarea. Se
cunoaşte că temperatura reală de ardere la la un motor este considerată temperatura la sfârşitul
procesului de ardere, situată în general la valori de 2100-2400 K. Logic regeneratorul va ajunge
şi el să aibă această temperatură maximă, dar valoarea ei va scădea în procesele de destindere,
respectiv evacuare, însă aflându-se în interiorul cilindrului scăderea nu va fi foarte, foarte
accentuată, deşi cămaşa cilindrului va ceda o parte din căldură apei de răcire. Pe baza unor
calcule şi mai ales pe baza unor rezultate obţinute experimental (menţinându-se apa de răcire la o
temperatură cu mult mai ridicată decât cea normală) temperatura regeneratorului va scădea cu
circa 300-400°K (trebuie să se aibă în vedere şi timpul foarte scurt în care este realizat ciclul). Ca
urmare, în procesul de admisie aerul rece va străbate regeneratorul şi va prelua căldura de la
acesta, deci aerul supus procesului de comprimare se va afla la o temperatură mult mai ridicată
decât în faza iniţială. Este logic că funcţie de dimensiunea regeneratorului, în speţă funcţie de
căldura acumulată în el, caritatea de combustibil necesară pentru ardere în vederea atingerii
parametrilor la sfârşitul acestui proces va fi mai mică. Deci se poate obţine un motor cu aceleaşi
performanţe dar cu un consum specific de combustibil mai redus, sau dacă se menţine constant
consumul de combustibil înseamnă că performanţele motorului vor fi net superioare (este
suficient să ne referim la randament şi putere) adică se realizează exact ceea ce ne-am propus,
regenerarea căldurii.
Figura 1.5 reprezintă schematic un cilindru, dar faţă de alte motoare, pistonul este comun cu
regeneratorul. Realizare unei astfel de soluţii constructive este mult mai simplă, şi presupune
reproiectarea pistonului, toate celelalte părţi componente ale pistonului rămânând neschimbate,
inclusiv parametrii funcţionali.
Regenerarea căldurii faţă de soluţia anterioară ar părea să aibă valori mult mai mici. Trebuie
avut în vedere şi de această dată timpul extrem de scăzut în care se realizează ciclul şi în
consecinţă se poate aprecia că temperatura în regeneratorul ce face corp comun cu pistonul nu
va fi cu mult mai mică faţă de soluţia din figura 1.4. Oricum, soluţia constructivă este una dintre
cele ce se pot realiza destul de uşor şi are avantajul că poate mări durata de funcţionarea a
capului pistonului deoarece nu acesta va veni în contact direct cu gazele de ardere ci
regeneratorul (la motoarele de puteri mari pistonul este realizat din două părţi: capul şi corpul,
asamblarea realizându-se fie prin frecare, fie prin şuruburi cum este cazul motoarelor principale
de pe navele comerciale).

Fig. 1.5

În figura 1.6 este prezentată o altă soluţie constructivă şi anume regeneratorul este amplasat în
galeria de admisie - evacuare care constituie, aşa cum se poate observa, pe o porţiune o singură
galerie. Pentru împiedicarea pătrunderii gazelor evacuate în galeria de admisie, respectiv pentru a
împiedica pătrunderea gazelor arse în aerul de admisie în cele două galerii este amplasat câte un
clapet cu sens unic.
 Fig.1.6

Gazele evacuate vor ceda căldură în regenerator, căldură care va fi preluată de aerul de
admisie. Această soluţie constructivă este destul de simplă, dar temperatura cu care gazele de
ardere străbat regeneratorul va fi mult mai redusă,
undeva în jurul valorii de 700°K. Este logic că şi gradul de regenerare al căldurii va fi mai
redus faţă de schemele anterioare. Mai apare şi dezavantajul produs de unda de şoc la
închiderea şi deschiderea bruscă a supapelor de admisie şi evacuarea tocmai datorită porţiunii
de galerie comună (pentru admisie şi evacuare) ceea ce are repercursiuni negative asupra
gradului de umplere. Având in vedere că motoarele de puteri mari sunt supraalimentate sau
turbosupraalimentate efectul acestei unde de şoc nu poate fi anihilat, dar poate fi
redus considerabil. Este normal că apar şi nişte efecte negative, dar oricum gradul de regenerare
al căldurii va fi mult mai ridicat comparativ cu un acelaşi motor ce nu are această soluţie
constructivă. Aspectele pozitive şi negative, ponderea lor şi efectul final pot fi stabilite cu
exactitate numai după studiul proceselor termice dintr-un astfel de motor. Comportamentul din
punct de vedere cinematic şi dinamic al motorului,în mod normal, nu ar fi afectat în vreun mod.
Figura 1.7 arată, în mod schematic,amplasarea regeneratorului la exteriorul cămăşii
cilindrului pe o lungime a acesteia ce reiese în urma calculelor . Căldura este preluată de
regenerator direct de la cămaşă, iar aerul de admisie va fi încălzit când trece prin regenerator.
Amplasarea regeneratorului fiind în partea superioară a cămăşii va prelua o cantitate mare de
căldură ce va fi determinată efectuând calculul de transfer de căldură. Răcirea cămăşii nu va fi
afectată având în vedere că lungimea (înălţimea) regeneratorului nu este mare. Gradul de
recuperare al căldurii este destul de ridicat. Şi la această soluţie constructivă apare problema
gradului de umplere al cilindrului, dar care este rezolvabilă prin supraalimentare.
Soluţia este indicată în special pentru motoarele de puteri foarte mari.
 Fig.1.7.

Am prezentat câteva soluţii de amplasare a regeneratorului pentru motoare cu ardere

internă. Este normal să existe mult mai multe variante, dar prezenta lucrare nu-şi propune
reprezentarea tuturor soluţiilor posibile ci numai să arate că pot exista astfel de soluţii pe de o
parte, iar pe de alta, cu ajutorul relaţiilor de calcul pentru regeneratoare, pentru gradul de
regenerare al căldurii precum şi o schemă globală de calcul care permite optimizarea unor
motoare care posedă în variantele lor constructive regeneratoare, să se treacă la particularizarea
lor pentru motoarele cu ardere internă.
Cu alte cuvinte, relaţiile amintite şi optimizarea motoarelor cu ardere externă Stirling, care vor fi
studiate în capitolele următoare, vor constitui o bază de plecare, un suport de calcul ai
parametrilor funcţionali şi caracteristici pentru motoarele cu ardere internă prin trecerea de la
complex la simplu.

CEA MAI MARE CENTRALA ELECTRICA CU OGLINZI CE FOLOSESTE

TEHNOLOGIA MOTOARELOR STIRLING

Aceasta se va afla in sudul statului California din Statele Unite ale Americii, la 110 km
N-E de Los Angeles si se va desfasura pe o suprafata de 1821 de hectare de teren. Centrala va
dezvolta o putere de 500 MW, suficient pentru a alimenta aproximativ jumatate de milion de
locuinte si exista posibilitatea extinderii acesteia pentru a atinge o putere de 850 MW. Aceasta va
cuprinde o retea de 20000 de oglinzi (pentru 500 MW) sau 34000 (pentru 850 MW). Mai intai va
fi construita o retea de testare de 1 MW ce va consta in 40 de oglinzi cu un diametru de 11,3
metri, fiecare din acestea generand 25 kW. In prezent exista un proiect cu sase oglinzi la Sandia
National Laboratories in Albuquerque, New Mexico.
Reteaua cu sase oglinzi din Albuquerque

Vedere de la sol
 PRINCIPIU DE FUNCTIONARE

Reteaua de oglinzi converteste energia termica solara in energie electrica. Fiecare oglinda
din retea reprezinta o unitate generatoare de energie electrica de sine statatoare. Oglinda
concentreaza razele solare catre motorul Stirling atasat. Fiecare oglinda isi modifica pozitia de-a
lungul zilei pentru a capta maximul de raze solare. Lumina concentrata reflecata de oglinda catre
motorul Stirling este folosita pentru a incalzi agentul de lucru al acestuia, care este hidrogenul.
Acesta isi mareste volumul si presiunea creste astfel incat se are loc deplasarea pistonului
motorului, conectat prin biela la un arbore cotit, similar ca intr-un motor cu ardere interna doar
ca in acest caz fluidul de lucru nu este ars. Arborele cotit este conectat la un generator de curent
electric. Intregul sistem motor-generator are dimensiunile unui butoi de ulei si functioneaza fara
emisii.

Reprezentare a motorului folosit

Conform cu studiile efectuate de Sandia National Laboratories, in comparatie cu alte cu

alte tehnologii de generare a energiei electrice cu ajutorul panourilor solare cum ar fi oglinzile
parabolice ce concentreaza razele solare pentru a incalzi apa si a crea abur pentru a actiona
turbine cu aburi conectate la generatoare sau panourile solare cu celule fotovoltaice tehnologia
cu motoare Stirling este de aproape doua ori mai eficienta.
 Acest tip de centrale energetice mai sunt construite si in Huntington Beach, UNLV,
Nevada si langa Johannesburg in Africa de Sud, aceasta fiind cea mai mare centrala electrica din
Africa, iar compania SES se afla in tratative pentru a construi acest tip de centrale si in alte
locatii de pe planeta.

UNITATE DE RACIRE CU CICLU STIRLING CU PISTON LIBER DE 40 W

Acestasta unitate de racire FPSC a fost proiectata si construita pentru a fi utilizata pentru
frigidere portabile. In urma calculelor a reiesit ca pentru a raci si mentine la 15 oC la o
temperatura de 30 oC a mediului inconjurator un recipient cu un volum de 30 de litri bine izolat
termic este nevoie de aproximatib 8 W. Masa unitatii este de 1kg.
Fluidul de lucru pentru aceasta unitate este heliul. Destinderea gazului se face in partea
rece iar comprimarea acestuia in partea calda a aparatului. De-a lungul desfasurarii ciclului nu
apare schimbarea de faza a fluidului de lucru, iar unitatea este izolata ermetic fata de mediul
exterior. Pistonul liber este antrenat de un motor liniar.
 Unitatea de refrigerare FPSC

PERFORMANTA UNITATII

Diagrama de performata a FPSC, ilustrata mai jos, este pentru doua temperaturi
corespunzatoare alimentelor necongelate si congelate. Intr-un ambient de 30 oC este de asteptat
ca partea calda sa lucreze la 35 oC iar partea rece la 0oC pentru alimente necongelate si -23 oC
pentru congelate. Ambele puncte de operare sunt posibile deoarece sarcina termica a aparatului
va fi de doar 14,4 W la temperaturi de congelare intr-un ambient de 30 oC. De fapt FPSC va
opera la mai putin de 40% din capacitatea sa maxima pentru inghetare. Din figura rezulta ca
unitatea de racire va avea nevoie de aproximativ 11 W pentru o sarcina medie atunci cand va
opera pentru congelare. Partea electronica va avea nevoie de inca 2 W iar ventilatorul de 1,5 – 2
W rezultand un total de 15 W. In timpul racirii totusi, FPSC va avea nevoie de toata puterea
disponibila limitata doar de capacitatea sa maxima, putand ajunge si la 30 W. Consumul de
putere pentru alimente necongelate va fi mult mai mic, sarcina termica fiind de 8,1 W la 30 oC
temperatura ambientala ce sugereaza un consum de aproximativ 4 W pentru racitor si un total de
8 W sau mai putin pentru toata unitatea.
 Diagrama estimata de performanta pentru FPSC

In concluzie, dimensiunule si masa unitatii FPSC de 40 W il fac sa fie foarte potrivit

pentru aplicatii portabile si a fost proiectat pentru a avea un cost scazut de fabricare.

FOLOSIREA MOTOARELOR STIRLING PENTRU PROPULSIA

SUBMARINELOR
 Functioneaza exact ca motoarele Stirling folosite pentru generarea energiei electrice in
cazul centralei electrice cu oglinzi si motoare Stirling prezentate mai sus. In cazul acesta, fluidul
de lucru este un gaz inert eliminand astfel pericolele pe care le implica utilizarea hidrogenului.

Compania suedeza Kokums a dezvoltat sisteme de propulsie pentru submarine cu

motoare Stirling. Acestea folosesc oxigen lichid pe post de oxidant dar se poate folosi si
perhidrol eliminand astfel complicatiile impuse de depozitarea oxigenului lichid la bordul unui
submarin iar pe post de combustibil motorina. Arderea acestora are loc la o presiune mai mare
decat presiunea apei de la adancimea la care se afla submarinul astfel incat evacuarea gazelor de
ardere se poate face direct in mare. Motorul Stirling este cuplat la un generator de energie
electrica pentru a asigura necesarul de energie elctrica al submarinului sau pentru a incarca
acumulatorii acestuia.

PUNCTELE FORTE ALE SISTEMULUI

Motoarele Stirling sunt relativ simple si mai putin periculoase, sunt mai silentioase decat
motoarele cu ardere interna facand astfel si submarinul mai greu de detectat si ii permit acestuia
sa stea in imersiune un timp mai indelungat datorita rezervei de oxidant de la bord.

PUNCTELE SLABE ALE SISTEMULUI

Motoarele Stirling opereaza la o presiune de 20 bar ce limiteaza adancimea maxima de

scufundare la 200 de metri, in conditiile in care nu se utilizeaza un sistem care sa creasca
presiunea gazelor de evacuare. Rezervele de oxidant si combustibil sunt principalii factori ce
limiteaza raza de actiune a submarinului.

Acest sistem de propulsie este folosit de submarinele suedeze din clasa Gotland de 1500
de tone, la bordul acestora aflandu-se doua motoare Stirling de 75 kW folosite pentru propulsie
sau incarcarea bateriei de acumulatori. Acestea pot sta in imersiune pana la 14 zile pentru o
viteza de 5 noduri. Si submarinele japoneze din clasa Soryus folosesc 4 motoare Stirling
Kawasaki Kokums V4-275R de 75 kW (Poza de mai jos).