Sunteți pe pagina 1din 6

INSTALAȚIA PENTRU ACOPERIREA GURILOR DE MAGAZII

Instalațiile pentru acoperirea gurilor de magazie se pot clasifica astfel :


• sisteme de capace rulante
• sisteme de capace rabatabile
• sisteme de capace pliante
• sisteme de capace înfășurabile pe tambur
Construcția capacelor este legată de forma gurilor de magazie și de înălțimea acestora.
Capacele gurilor de magazie trebuie să îndeplinească următoarele condiții :
• să asigure o bună etanșare
• să fie suficient de robustă pentru a participa la rezistența generală și locală a navei
• să ocupe un spațiu cât mai mic pe punte
• să asigure o deschidere și o închidere rapidă, in condițiile unui număr minim de
oameni

Tipuri de capace
Capace mecanice rulante
Cel mai răspândit sistem cu capace mecanice rulante este sistemul Mac Gregor.
Acest sistem include o serie de panouri metalice ( pentru magaziile obișnuite numărul lor
fiind cuprins intre 5 și 8 ), prevăzute cu două sau patru role de rulare pe rama gurii de magazie și cu
câte două role de basculare, care rulează un profil special montat la capătul gurii de magazie, unde
se depozitează capacele.

1 – gură de magazie
2 – cale de rulare a capacelor
3 – capace metalice
4 – profil pentru ridicarea capacelor
5 – roți de rulare
6 – role de ridicare
7 – vinciul instalației de încărcare
Legătura dintre capace se face prin lanțuri sau bare articulate.
Deschiderea magaziei se face cu ajutorul vinciului instalației de încărcare. Prin tensionarea
parâmei sunt trase către extremitatea magaziei. Ele rulează sub acțiunea componentei orizontale a
tensiunii din parâmă până când ultimul capac va atinge rola de ridicare, dispusă excentric, profilul
4. In acest moment capacul basculează și va rula în continuare pe grinda de depozitare.

1
Pentru închiderea gurii de magazie se va acționa cu cablul vinciului de încărcare in sens
invers. La operația de închidere se acționează asupra primului capac, următoarele fiind trase , din
poziția de repaus de către lanțurile sau barele de legătură.

Înălțimea de amplasare a vinciului față de capace trebuie aleasă astfel încât, atunci când
primul capac este tras componenta verticală a tensiuni din cablu să fie mai mică decât jumătate din
greutate pentru a evita ridicarea rolelor de pe căi.
La alegerea profilului pentru bascularea capacelor trebuie să se tină cont de locul de
amplasare ( in pupa sau prova magaziei ), de selatura punții și de asieta longitudinală a navei.
In poziția închis, capacele trebuie să se fixeze bine de gura de magazie, să facă contact cu
ea. La rulare capacele trebuie să fie ridicate, lucru ce se realizează dacă rolele de rulare sunt
montate cu excentric

sau dacă se folosesc dispozitive ca cele din figurile 3 și 4:

2
Este prezintat un sistem de asigurare a ridicării capacului cu cale de manevră. 1-capac mecanic,
2 – rolă de manevră, 3 - cale de manevră, 4 – tronson mobil, 5 – tijă de acționare a brațului
tronsonului mobil, 6 – rama gurii de magazie, 7 – garnitură de etanșare.

Pentru a se asigura acoperirea etanșă a magaziilor, pe capace se prevăd de-a lungul


perimetrului canale in care se introduc garnituri de cauciuc. Etanșarea intre capace se face tot cu
garnituri.

In timpul marșului este necesară fixarea capacelor de rama gurii de magazie pentru a se
împiedica eventuala lor desprindere atunci când nava oscilează.
Dintre procedurile cele mai răspândite sunt cele ale prinderii in șuruburi cu pârghii cu cioc .

Sistem de fixare cu șurub a capacelor

Sistem de fixare cu pârghie

In zonele in care capacele alăturate intră in contact unul cu celălalt se prevăd role dispuse
astfel încât să nu se distrugă garnitura in timpul deplasării relative a acestora .

Sistem cu role de protecție a garniturii


Capace mecanice pliante
Plierea capacelor se face numai in plan diametral.
Metoda plierii longitudinale este utilizabilă numai când capacul este format dintr-un număr
par de panouri. Acestea pentru a ajunge in poziție de rabatere trebuie să execute o mișcare
combinată de translație și rotație.

3
Capace mecanice rabatabile
Capacele de acest tip se folosesc atât la acoperirea gurilor de magazie de pe punțile
principale cât și la acoperirea deschiderilor din punțile intermediare.
Pot fi cu rabatare in plan longitudinal sau transversal.

Capace rabatabile in plan longitudinal


Capacele care se rabat in plan transversal sunt întâlnite la acoperirea deschiderilor din punțile
intermediare.

Capace rabatabile in plan transversal


Capacele rabatabile cu rabatere longitudinală pot lucra in sisteme simple sau in combinație
cu capace pliante atunci când lungimea gurii de magazie este mare.
In cazul punților intermediare pot fi întâlnite situații in care panoul de punte poate fi rabătut,
acoperirea deschiderii făcându-se apoi cu capac detașabil.

Sistem pentru punți intermediare.


Capace cu înfășurare pe tambur
Instalația este constituită din capace metalice, de dimensiuni mici, care sunt manipulate prin
rotirea unei barbotine speciale, actionate de un vinci propriu sau de vinciuri de încărcare adaptate in
acest scop.

4
Capace rulante suprapuse
Întrucât la navele fluviale nu se impun condiții speciale de rezistență și etanșeitate se pot
utiliza capace metalice confecționate din tablă subțire, de cele mai multe ori gofrată, cu înălțimi
diferite. Deschiderea magaziilor se face prin rularea capacelor către pupa sau prova navei, capacele
înalte suprapunându-se peste cele mai joase.

1 – capace înalte, 2 – capace joase,, 3 – cale de rulare pentru capacele înalte, 4 – cale de
rulare pentru capacele joase

La navele de dimensiuni mari, la care lungimea magaziilor este mare, se folosesc capace construite
in trei sau patru trepte de înălțime, deschiderea făcându-se pe o lungime mai mare.
Sistemul, însă, nu poate asigura front de lucru concomitent la toate magaziile dar este ieftin, ușor de
manevrat. Acționarea se face cu ajutorul vinciului de ancoră.

Acționarea capacelor metalice ale instalației de acoperire a magaziilor poate fi făcută


electromecanic sau hidraulic.
Intre două capace se montează un generator de moment acționat hidraulic și care poate fi :
• cu servomotor rotativ oscilant

• cu cilindrii hidraulici
- cu mecanism patrulater

- cu mecanism cu șurub

Din punct de vedere al amplasării, sistemele de acționare pot fi :


• cu hidromotor liniar interior ( amplasat in interiorul capacului)

5
• cu hidromotor liniar exterior ( amplasat in afara capacului)

Construcția dispozitivelor de acționare trebuie sa fie executata astfel încât in cazul defectării lor sa
nu aibă loc căderea capacelor in timpul deschiderii sau închiderii lor.
Instalația de acționare trebuie sa astfel conceputa astfel încât capacele mecanice sa poată fi
manevrate si cu ajutorul instalației de ridicare a navei sau a instalațiilor de la mal. Instalația de
acționare a capacelor si mai ales piesele ei mobile nu trebuie sa traverseze spatiile de acces pentru
oameni.
Capacul este destinat acoperirii si etanșării gurilor de magazie ale punții principale.
Fiecare magazie are cate doua capace care se deschid in borduri. Tipul capacelor este “Side
Rolling” acționate de motoare hidraulice prin intermediul unor angrenaje pinion-cremaliera.
Capacul este o construcție metalica realizata conform regulilor utilizate in construcția
navelor, servind la acoperirea si etanșarea gurilor de magazii ale punții principale.
Deplasarea capacelor in poziția închis si deschis se face prin intermediul grupurilor
motoare(7 tribord si 7 babord) pentru deplasarea fiecărui semicapac.
Instalația hidraulica de manevra a capacelor de magazie este de tip închis având ca agent de lucru
ulei hidraulic. Ea este compusa din 2 pompe cu pistoane radiale antrenate de motoare electrice,
valvula de siguranța, tanc de ulei, distribuitoare, tubulatura, etc.
Grupul de lucru va antrena agentul de lucru in tubulatura de alimentare spre distribuitoare, unde va
fi distribuit in cilindrii hidraulici de ridicare a capacelor in poziția de rulare si in motoarele
hidraulice care prin intermediul mecanismelor pinion-cremaliera vor deschide sau închide capacele.
Pinionul este montat pe axul motoarelor hidraulice ce sunt motoare cu pistoane radiale, iar
cremaliera in capac.
Rularea capacelor se face cu ajutorul rolelor pe sine, montate pe suporți sudați pe punte. Centrala
hidraulica va fi amplasata intr-un ruf pe situat pe puntea principala.
Instalația de acționare a capacelor gurilor de magazie in caz de avarie este prevăzuta pentru
acționarea capacelor gurilor de magazii in cazul in care instalația hidraulica este scoasa din
funcțiune. Ea este compusa dintr-un grup de pompare mobil folosit la ridicarea capacelor si un
sistem de cabluri metalice si un aparat de tracțiune pentru deplasare.

1 – semicapac babord 2 – semicapac tribord


3 – rola 4 – cale de rulare
5 – sector 6 – dispozitiv de închidere
7 – cilindru hidraulic 8 – motor hidraulic rotativ
9 – articulație 10 – pontil
11 – rama gurii de magazie

S-ar putea să vă placă și