Principiul întâi al temodinamicii

Lucrul mecanic în termodinamică

În mecanică lucrul mecanic măsoară efectele dinamice ale acţiunii forţelor fiind definit prin
→ → →
expresia 𝐿 = 𝐹 ⋅ 𝑑 = 𝐹 ⋅ 𝑑 ⋅ 𝑐𝑜𝑠 𝛼, unde𝐹 este forţa ce produce
→
deplasarea 𝑑 . Plecând de la această expresie în termodinamică se
introduce o expresie dependentă de parametrii de stare specifici
gazelor. Pentru aceasta se consideră destinderea la presiune
constantă a unei cantităţi de gaz ideal (destindere izobară), de la
volumul 𝑉0 la volumul 𝑉, prin deplasarea unui piston etanş, de
arie 𝑆 pe distanţa 𝑑, Fig. 2.16.
𝐿 = 𝐹𝑖𝑛𝑡 ∙ 𝑑 ∙ 𝑐𝑜𝑠 0𝑜
{ ⇒ 𝐿 =𝑝⋅𝑆∙𝑑 ⇒
𝐹𝑖𝑛𝑡 = 𝑝 ∙ 𝑆
𝐿 = 𝑝 ⋅ (𝑉 − 𝑉0 ) = 𝑝 ⋅ 𝛥𝑉 (2.18.)
Se pot remarca convenţiile de semne pentru lucrul mecanic:
La destindere 𝛥𝑉 = 𝑉 − 𝑉0 > 0 ⇒ 𝐿𝑐𝑒𝑑𝑎𝑡 = 𝑝 ⋅ 𝛥𝑉 > 0.
La compresie 𝛥𝑉 = 𝑉 − 𝑉0 < 0 ⇒ 𝐿𝑝𝑟𝑖𝑚𝑖𝑡 = 𝑝 ⋅ 𝛥𝑉 < 0.
Interpretarea geometrică a lucrului mecanic
În cursul transformării izobare graficul transformării este un dreptunghi, Fig. 2.17., a cărui
arie este numeric egală cu lucrul mecanic. Această interpretare se păstrează pentru orice tip de
transformare (numai în coordonate 𝑃𝑉 unde < 𝑃 ⋅ 𝑉 >𝑆𝐼 = 𝑁 ⋅ 𝑚 = 𝐽).

Lucrul mecanic efectuat la variaţia volumului unui gaz ideal este numeric egal cu aria
figurii cuprinse între graficul presiunii, axa volumelor şi ordonatele corespunzătore volumelor
iniţial, respectiv final, considerată cu semnul plus la destindere, respectiv cu semnul minus la
comprimare: 𝑳 = ±𝑺𝑨𝑩𝑪𝑫, Fig. 2.18.
Plecând de la această interpretare şi de la interpretarea integralei definite, rezultă că într-o
𝑉
transformare oarecare a unui gaz ideal obţinem: 𝐿 = ∫𝑉 𝑝(𝑉) ⋅ 𝑑𝑉. (Se va exemplifica la
0
izotermă).
Observaţie
În conformitate cu interpretarea geometrică, rezultă că lucrul mecanic este o funcţie de
proces, depinzând de stările intermediare prin care are loc transformarea.

Energia internă a gazului ideal

 Prin definiţie energia internă a unui sistem termodinamic este numeric egală cu suma
dintre energiile cinetice ale mişcării termice şi energiile potenţiale ale interacţiunilor
moleculare, corespunzătoare tuturor moleculelor sistemului.
𝑈 = 𝑈(𝜈, 𝑇) + 𝑈(𝜈, 𝑉) (2.19.)
Relația (2.19) reprezintă ecuația de stare calorică a gazului ideal.
Pentru gazul ideal energiile potenţiale ale interacţiunilor moleculare se neglijează şi energia
internă se reduce doar la suma energiilor cinetice ale mișcării termice ale tuturor moleculelor
sistemului termodinamic.
Ecuația de stare calorică a gazului ideal, ce exprimă energia internă, se poate explicita
folosind teorema de echipartiție a energiei pe grade de libertate.
Oricărui grad de libertate a unei molecule dintr-un gaz ideal în echilibru termodinamic,
îi corespunde o energie cinetică medie 𝜺̅𝒐 =k∙ 𝑻/𝟐.
𝑇 este temperatura absolută iar 𝑘 este constanta lui Boltzmann.
Gradele de libertate reprezintă parametrii independenți ce descriu complet evoluția unui
sistem fizic. Astfel un punct material care se mișcă rectiliniu, în plan sau în spațiu, prezintă
respectiv unul, două sau trei grade de libertate , reprezentate de coordonatele ce-i precizează univoc
poziția în timpul mișcării. Astfel moleculele gazelor monoatomice posedă fiecare câte 𝑖 =
3 𝑔𝑟𝑎𝑑𝑒 𝑑𝑒 𝑙𝑖𝑏𝑒𝑟𝑡𝑎𝑡𝑒, corespunzătoare translaților după cele trei axe ale unui sistem ortogonal.
Un sistem de două puncte materiale
în poziție relativă fixă, cum este o moleculă
diatomică, are trei grade de libertate,
corespunzătoare translație în spațiu a
centrului său de masă. La acestea se mai
adaugă încă două corespunzătoare rotațiilor
după axele 𝑂𝑌 și 𝑂𝑍, perpendiculare pe axa
proprie a moleculei 𝑂𝑋, Fig. 2.179 care
schimbă poziția atomilor 𝐴 și 𝐵 față de
𝑂𝑋𝑌𝑍. Rotația în jurul axei proprii 𝑂𝑋 nu schimbă poziția atomilor moleculei diatomice, care are
în total 𝑖 = 3𝑡𝑟𝑎𝑛𝑠𝑙𝑎ț𝑖𝑒 + 2𝑟𝑜𝑡𝑎ț𝑖𝑒 = 5 𝑔𝑟𝑎𝑑𝑒 𝑑𝑒 𝑙𝑖𝑏𝑒𝑟𝑡𝑎𝑡𝑒.
Molecula poliatomică, cu cel puțin trei atomi, are și la rotație trei grade de libertate,
deoarece rotația în jurul celor trei axe ale sistemului ortogonal 𝑂𝑋𝑌𝑍, schimbă poziția atomilor 𝐴,
𝐵 și 𝐶 față de acesta, figura 2.20. În total molecula poliatomică va avea 𝑖 = 3𝑡𝑟𝑎𝑛𝑠𝑙𝑎ț𝑖𝑒 + 3𝑟𝑜𝑡𝑎ț𝑖𝑒 =
6 𝑔𝑟𝑎𝑑𝑒 𝑑𝑒 𝑙𝑖𝑏𝑒𝑟𝑡𝑎𝑡𝑒.
Se consideră un gaz ideal format din molecule care posedă câte 𝑖 grade de libertate fiecare
și sumând energiile mișcării termice ce corespund tuturor moleculelor se obține expresia energiei
interne.
𝑈 = 𝑁 ∙ 𝜀̅ = 𝑣 ∙ 𝑁𝐴 ∙ 𝜀̅ 𝑖
{ 𝑖∙𝑘∙𝑇 ⇒ 𝑈 = 2 𝜈 ⋅ 𝑅 ⋅ 𝑇 = 𝑈(𝜈, 𝑇) (2.20.)
𝜀̅ = 𝑖 ∙ 𝜀̅𝑜 = 2
Astfel energia totală a unui sistem termodinamic include pe lângă energia cinetică, energia
potenţială a sistemului considerat ca un corp macroscopic şi energia internă a acestuia:
𝐸𝑡𝑜𝑡 = 𝐸𝑐 + 𝐸𝑝 + 𝑈
Observaţie
Energia internă este o funcţie de stare, încât variaţia sa nu depinde de stările intermediare
prin care are loc procesul, ci numai de stările finală respectiv iniţială.
O situaţie importantă este cea a transformării adiabatice.
Transformarea unui sistem termodinamic închis în care variaţia energiei interne se produce doar
prin schimb de lucru mecanic se numeşte transformare adiabatică.
Conform definiţiei |𝛥𝑈| = |𝐿|. Practic sunt două situaţii:
1. 𝐿𝑝𝑟𝑖𝑚𝑖𝑡 < 0 conduce la creşterea energiei interne, adică 𝑈 > 𝑈𝑜 ⇔ 𝛥𝑈 > 0;
2. 𝐿𝑐𝑒𝑑𝑎𝑡 > 0 conduce la scăderea energiei interne, adică 𝑈 < 𝑈𝑜 ⇔ 𝛥𝑈 < 0.
În concluzie, lucrul mecanic şi căldura schimbate de un sistem termodinamic cu exteriorul
au semne contrare:
𝛥𝑈 = −𝐿𝑎𝑑𝑖𝑎𝑏𝑎𝑡𝑖𝑐 ⇔ 𝛥𝑈 + 𝐿𝑎𝑑𝑖𝑎𝑏𝑎𝑡𝑖𝑐 = 0

Căldura
Dacă transformarea unui sistem termodinamic nu este adiabatică 𝛥𝑈 + 𝐿 ≠ 0, iar această
expresie foloseşte la definirea matematică a căldurii:
𝑄 = 𝛥𝑈 + 𝐿 (2.21.)
Prin definiţie căldura reprezintă totalitatea formelor schimbului de energie, diferite de
lucrul mecanic, prin care se produce variaţia energiei interne a unui sistem termodinamic.
Pentru a stabili convenţiile de semne specifice căldurii schimbate de un sistem
termodinamic cu exteriorul, se consideră un proces ciclic în care 𝛥𝑈 = 0 şi 𝑄 = 𝐿. Deoarece
energia internă a sistemului în procesul ciclic nu se modifică, rezultă că la primirea căldurii se
cedează lucru mecanic şi reciproc.
1. 𝑄𝑝𝑟𝑖𝑚𝑖𝑡 = 𝐿𝑐𝑒𝑑𝑎𝑡 > 0; 2. 𝑄𝑐𝑒𝑑𝑎𝑡 = 𝐿𝑝𝑟𝑖𝑚𝑖𝑡 < 0 .
Observaţii
1. Căldura ca şi lucrul mecanic este o funcţie de proces, depinzând de stările intermediare
prin care are loc transformarea.
2. În timp ce energia internă este o formă tipică de energie, lucrul mecanic şi căldura sunt
forme ale schimbului de energie.
3. < 𝑄 >𝑆𝐼 =< 𝛥𝑈 >𝑆𝐼 =< 𝐿 >𝑆𝐼 = 𝐽(𝑗𝑜𝑢𝑙𝑒).

Principiul întâi al termodinamicii

Principiul întâi realizează practic bilanţul energetic al sistemului termodinamic într-o
transformare de stare. Din punct de vedere matematic el este este echivalent cu definiţia căldurii,
exprimată prin relația (2.20).
Căldura schimbată de un sistem termodinamic cu exteriorul este egală cu suma
algebrică dintre variaţia energiei interne şi lucrul mecanic schimbate pe durata unei
transformări de stare.
Observaţii
1. Principiul întâi indică posibilităţile de producere a lucrului mecanic, două dintre acestea fiind
mai importante.
a) Într-un proces adiabatic în care 𝑄 = 0 şi 𝐿𝑐𝑒𝑑𝑎𝑡 = −𝛥𝑈 > 0, se poate
produce lucru pe durate limitate, în care sistemul îşi micşorează energia internă. Așa se întâmplă
în cazul ființelor vii.
b) Într-un proces ciclic 𝑈 = 𝑈𝑜 ⇔ 𝛥𝑈 = 0, încât 𝐿𝑐𝑒𝑑𝑎𝑡 = 𝑄𝑝𝑟𝑖𝑚𝑖𝑡 > 0, se
efectuează lucru mecanic pe baza căldurii primite într-un ciclu. Așa se întâmplă la motoarele
termice.
2. Principiul întâi include şi situaţia particulară a sistemelor izolate (𝐿 = 0; 𝑄 = 0) în care
energia internă se conservă: 𝛥𝑈 = 0 ⇔ 𝑈 − 𝑈𝑜 = 0 ⇔ 𝑈 = 𝑈𝑜 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡.
Aplicaţii ale principiului întîi al termodinamicii
 Coeficienţi calorici
Capacitatea calorică este mărimea fizică scalară numeric egală cu căldura schimbată de
un corp la o variaţie de temperatură cu un grad (Kelvin sau Celsius).
𝑄 𝐽
𝐶𝑐 = 𝛥𝑇; < 𝐶𝑐 >𝑆𝐼 = 𝐾.
Căldura specifică este mărimea fizică numeric egală cu căldura schimbată de unitatea de
masă dintr-o substanţă, pentru a-şi modifica temperatura cu un grad (Kelvin sau Celsius).
𝑄 𝐽
𝑐 = 𝑚⋅𝛥𝑇; < 𝑐 >𝑆𝐼 = 𝑘𝑔⋅𝐾.
Căldura molară este mărimea fizică scalară numeric egală cu căldura schimbată de o
cantitate de substanţă egală cu un un mol, la o variaţie de temperatură cu un grad (Kelvin sau
Celsius).
𝑄 𝐽
𝐶 = 𝜈⋅𝛥𝑇; < 𝐶 >𝑆𝐼 = 𝑚𝑜𝑙⋅𝐾.
Observaţii
1. Deoarece căldura este o funcţie de proces depinzând de stările intermediare prin care
trece sistemul şi coeficienţii calorici sunt funcţii de proces, înregistrând valori diferite în procese
diferite.
2. Între coeficienţii calorici se pot stabili relaţii de dependenţă, prin împărţirea membru cu
membru a relaţiilor matematice de definiţie:
𝐶𝑐 = 𝑚 ⋅ 𝑐; 𝐶𝑐 = 𝜈 ⋅ 𝐶; 𝐶 = 𝜇 ⋅ 𝑐.
3. În timp ce capacitatea calorică depinde de corp nu şi de natura substanţei sale, căldura specifică
şi căldura molară depind numai de natura substanţei.
4. Pentru a caracteriza calitatea combustibililor, se foloseşte un parametru specific numit
putere calorică, definit ca fiind mărimea egală cu căldura eliberată la arderea unităţii de masă dintr-
un combustibil.
𝑄 𝐽
𝑞 = 𝑚; < 𝑞 >𝑆𝐼 = 𝐾.

Transformările gazului ideal - bilanţ energetic

Transformarea izocoră (𝝂 = 𝒄𝒐𝒏𝒔𝒕; ş𝒊 𝑽 = 𝒄𝒐𝒏𝒔𝒕. ⇒ 𝑷/𝑻 = 𝒄𝒐𝒏𝒔𝒕. ).
𝐿v = 𝑃 ⋅ 𝛥𝑉
{ ⇒ 𝐿v = 0 (2.22.)
𝛥𝑉 = 𝑉 − 𝑉 = 0 𝑑𝑒𝑜𝑎𝑟𝑒𝑐𝑒 𝑉 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡.
Utilizând principiul întâi, 𝑄 = 𝛥𝑈 + 𝐿𝑉 şi definiţiile coeficienţilor calorici, în izocoră
obţinem aceleaşi expresii pentru căldură şi variaţia energiei interne:
𝑄𝑉 = 𝛥𝑈 = 𝐶𝑐 𝑉 ⋅ 𝛥𝑇 = 𝑚 ⋅ 𝑐𝑉 ⋅ 𝛥𝑇 = 𝜈 ⋅ 𝐶𝑉 ⋅ 𝛥𝑇 (2.23.)
Observaţie
Deoarece energia internă este o funcţie de stare variaţia sa pentru un gaz dat, la o variaţie
dată de temperatură este independentă de stările intermediare prin care are loc procesul. Aceasta
se va putea calcula prin expresia stabilită pentru izocoră, în orice alt tip de transformare.
Transformarea izobară (𝝂 = 𝒄𝒐𝒏𝒔𝒕. ş𝒊 𝑷 = 𝒄𝒐𝒏𝒔𝒕. ⇒ 𝑽/𝑻 = 𝒄𝒐𝒏𝒔𝒕. ).
Având în vedere expresia stabilită pe cazul transformării izobare pentru lucrul mecanic în
termodinamică şi ecuaţia de stare termică a gazului ideal, se obţin două expresii echivalente pentru
lucrul schimbat într-o izobară:
𝐿 = 𝑃 ⋅ 𝛥𝑉
{ 𝑃 ⇒ 𝐿𝑃 = 𝑃 ⋅ 𝛥𝑇 = 𝜈 ⋅ 𝑅 ⋅ 𝛥𝑇 (2.24.)
𝑃 ⋅ 𝑉 = 𝜈 ⋅ 𝑅 ⋅ 𝑇 ⇔ 𝑃 ⋅ 𝛥𝑉 = 𝜈 ⋅ 𝑅 ⋅ 𝛥𝑇
În conformitate cu observaţia de la transformarea izocoră, variaţia energiei interne se
calculează în orice proces, deci şi în izobară prin una din relaţiile:
𝛥𝑈 = 𝐶𝑐 𝑉 ⋅ 𝛥𝑇 = 𝑚 ⋅ 𝑐𝑉 ⋅ 𝛥𝑇 = 𝜈 ⋅ 𝐶𝑉 ⋅ 𝛥𝑇 (2.25.)
 Căldura schimbată în izocoră se exprimă cu ajutorul coeficienţilor calorici:
𝑄𝑃 = 𝐶𝑐 𝑃 ⋅ 𝛥𝑇 = 𝑚 ⋅ 𝑐𝑃 ⋅ 𝛥𝑇 = 𝜈 ⋅ 𝐶𝑃 ⋅ 𝛥𝑇 (2.26.)
Observaţii
1. Înlocuind căldura, variaţia energiei interne şi lucrul mecanic în expresia principiului întâi
𝑄𝑃 = 𝛥𝑈 + 𝐿𝑃 , se obţine ecuaţia Robert Mayer:
1
𝜈 ⋅ 𝐶𝑃 ⋅ 𝛥𝑇 = 𝜈 ⋅ 𝐶𝑉 ⋅ 𝛥𝑇 + 𝜈 ⋅ 𝑅 ⋅ 𝛥𝑇/ ⇒
𝜈 ⋅ 𝛥𝑇
𝑅
𝐶𝑃 = 𝐶𝑉 + 𝑅 ⇔ 𝑐𝑃 = 𝑐𝑉 + 𝜇 (2.27.)
2. Coeficienţii calorici se pot exprima astfel funcţie de numărul 𝑖 al gradelor de libertate, folosind
ecuaţia de stare calorică.
𝑖 𝑖
𝑈 = 2 ⋅ 𝜈 ⋅ 𝑅 ⋅ 𝑇 ⇔ 𝛥𝑈 = 2 ⋅ 𝜈 ⋅ 𝑅 ⋅ 𝛥𝑇 𝑖 𝑖+2
{ ⇒ 𝐶𝑣 = 2 ⋅ 𝑅 ş𝑖 𝐶𝑃 = 2 ⋅ 𝑅 (2.28.)
𝛥𝑈 = 𝜈 ⋅ 𝐶𝑉 ⋅ 𝛥𝑇; 𝐶𝑃 = 𝐶𝑉 + 𝑅
Transformarea izotermă (𝝂 = 𝒄𝒐𝒏𝒔𝒕. ş𝒊 𝑻 = 𝒄𝒐𝒏𝒔𝒕. 𝑷 ⋅ 𝑽 = 𝒄𝒐𝒏𝒔𝒕. )
Pentru evaluarea lucrului schimbat de sistemul
termodinamic cu exteriorul într-o izotermă se foloseşte
interpretarea geometrică a lucrului mecanic, Fig. 2.21.
𝑉2
𝐿𝑇 = +𝑆𝐴𝐵𝐶𝐷 = ∫ 𝑃 ⋅ 𝑑𝑉
𝑉1 ⇒
1
𝑃 =𝜈⋅𝑅⋅𝑇⋅
{ 𝑉
𝑉2
𝑑𝑉 𝑉
𝐿𝑇 = 𝜈 ⋅ 𝑅 ⋅ 𝑇 ∫ = 𝜈 ⋅ 𝑅 ⋅ 𝑇 ⋅ 𝑙𝑛 𝑉|𝑉21 ⇒
𝑉1 𝑉
𝑉 𝑉
𝐿𝑇 = 𝜈 ⋅ 𝑅 ⋅ 𝑇 ⋅ 𝑙𝑛 𝑉2 = 2,3 ⋅ 𝜈 ⋅ 𝑅 ⋅ 𝑇 ⋅ 𝑙𝑔 𝑉2 (2.29.)
1 1
𝛥𝑈 = 𝑚 ⋅ 𝑐𝑣 ⋅ 𝛥𝑇 = 𝜈 ⋅ 𝐶𝑉 ⋅ 𝛥𝑇
{ ⇒ 𝛥𝑈𝑇 = 0 (2.30.)
𝛥𝑇 = 𝑇 − 𝑇 = 0 𝑑𝑒𝑜𝑎𝑟𝑒𝑐𝑒 𝑇 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡.
Înlocuind lucrul mecanic şi variaţia energiei interne în principiul întâi 𝑄𝑇 = 𝛥𝑈 + 𝐿𝑇 se
obţine expresia căldurii schimbate în izotermă:
𝑉 𝑉
𝑄𝑇 = 𝐿𝑇 = 𝜈 ⋅ 𝑅 ⋅ 𝑇 ⋅ 𝑙𝑛 𝑉2 = = 2,3 ⋅ 𝜈 ⋅ 𝑅 ⋅ 𝑇 ⋅ 𝑙𝑔 𝑉2 (2.31.)
1 1
Transformarea adiabatică (𝝂 = 𝒄𝒐𝒏𝒔𝒕. ş𝒊 𝑸 = 𝟎)
Legea transformării adiabatice a fost stabilită de Poisson şi are expresia de bază:
𝑃 ⋅ 𝑉 𝛾 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡. (2.32.a.)
𝐶𝑃 𝑐𝑃 𝑖+2
unde 𝛾 = 𝐶 = 𝑐 = 𝑖 > 1 se numeşte exponent adiabatic.
𝑉 𝑉
Eliminând succesiv presiunea şi volumul din ecuaţia de stare 𝑃 ⋅ 𝑉 = 𝜈 ⋅ 𝑅 ⋅ 𝑇, se obţin
formele echivalente ale ecuaţiei lui Poisson:
𝜈⋅𝑅⋅𝑇
⋅ 𝑉 𝛾 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡. ⇒ 𝑇 ⋅ 𝑉 𝛾−1 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡. (2.32.b.)
𝑉
𝛾
𝜈⋅𝑅⋅𝑇 𝛾
𝑃⋅( ) = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡. ⇒ 𝑃1−𝛾 ⋅ 𝑇 𝛾 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡. ⇔ 𝑃 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡.⋅ 𝑇 𝛾−1 (2.32.c.)
𝑃
Graficele tarnsformării adiabatice sunt prezentate în Fig. 2.22.
 În acord cu definiţia, în transformarea adiabatică nu se schimbă căldură cu exteriorul:
𝑄𝑄 = 0 (2.33.)
Având în vedere observaţia de la transformarea izocoră, variaţia energiei interne se
calculează în orice proces, deci şi în adiabatică prin una din relaţiile:
𝛥𝑈 = 𝐶𝑐 𝑉 ⋅ 𝛥𝑇 = 𝑚 ⋅ 𝑐𝑉 ⋅ 𝛥𝑇 = 𝜈 ⋅ 𝐶𝑉 ⋅ 𝛥𝑇 (2.34.)
Înlocuind în principiul întâi al termodinamicii 𝑄𝑄 = 𝛥𝑈 + 𝐿𝑄 , se obţine expresia lucrului
mecanic în adiabatică:
𝐿𝑄 = −𝛥𝑈 = −𝐶𝑐 𝑉 ⋅ 𝛥𝑇 = −𝑚 ⋅ 𝑐𝑉 ⋅ 𝛥𝑇 = −𝜈 ⋅ 𝐶𝑉 ⋅ 𝛥𝑇 (2.35.)
Observaţii
1. Aceiaşi expresie a lucrului mecanic în transformarea adiabatică se obţine din expresia
generalizată a lucrului mecanic:
𝑉2
𝐿𝑄 = ∫ 𝑃 ⋅ 𝑑𝑉 𝑉2
𝑑𝑉 1 1 𝑉2
𝑉1 𝛾 𝛾
⇒ 𝐿𝑄 = 𝑃1 ⋅ 𝑉1 ∫ = 𝑃1 ⋅ 𝑉1 ⋅ ⋅ | ⇒
𝛾 𝛾 1 𝑉1 𝑉𝛾 1 − 𝛾 𝑉 𝛾−1 𝑉1
𝑃 ⋅ 𝑉 𝛾 = 𝑃1 ⋅ 𝑉1 ⇔ 𝑃 = 𝑃1 ⋅ 𝑉1 ⋅
{ 𝑉𝛾
1 1 1 1 𝑉 𝛾−1
𝛾
𝐿𝑄 = 1−𝛾 ⋅ 𝑃1 ⋅ 𝑉1 ⋅ ( 𝛾−1 − 𝛾−1 ) = 1−𝛾 ⋅ 𝑃1 ⋅ 𝑉1 ⋅ [(𝑉1 ) − 1]
𝑉2 𝑉1 2
𝑃1 ⋅ 𝑉1 = 𝜈 ⋅ 𝑅 ⋅ 𝑇1 ⇒
𝑉 𝛾−1 𝑇
𝛾−1 𝛾−1
{𝑇1 ⋅ 𝑉1 = 𝑇2 ⋅ 𝑉2 ⇔ (𝑉1 ) = 𝑇2
2 1
𝜈⋅𝑅⋅𝑇 𝑇 𝑅
𝐿𝑄 = − 𝛾−11 ⋅ (𝑇2 − 1) ⇒ 𝐿𝑄 = −𝜈 ⋅ 𝛾−1 ⋅ (𝑇2 − 𝑇1 ) = −𝜈 ⋅ 𝐶𝑉 ⋅ 𝛥𝑇
1
2.Coeficienţii calorici se pot exprima funcţie de exponentul adiabatic 𝛾, cu ajutorul ecuaţiei
Robert Mayer:
𝐶𝑃 = 𝐶𝑉 + 𝑅 𝛾⋅𝑅 𝑅
{𝐶𝑃 ⇒ 𝐶𝑃 = 𝛾−1 ş𝑖𝐶𝑉 = 𝛾−1
= 𝛾
𝐶𝑉
Rezumat
Comportarea gazului ideal în diferite transformări

Transformare (proces) Bilanţ energetic

Denumire Definiţie Lege L U 𝑄
Izocoră 𝜈 = 𝑐𝑡. ; 𝑉 𝑃/𝑇 = 𝑐𝑡. 0 𝜈 ⋅ 𝐶𝑉 ⋅ 𝛥𝑇 𝜈 ⋅ 𝐶𝑉 ⋅ 𝛥𝑇
= 𝑐𝑡.
Izobară 𝜈 = 𝑐𝑡. ; 𝑃 𝑉/𝑇 = 𝑐𝑡. 𝑃 ⋅ 𝛥𝑉 𝜈 ⋅ 𝐶𝑉 ⋅ 𝛥𝑇 𝜈 ⋅ 𝐶𝑃 ⋅ 𝛥𝑇
= 𝑐𝑡. = 𝜈 ⋅ 𝑅 ⋅ 𝛥𝑇
 Izotermă 𝜈 = 𝑐𝑡. ; 𝑇 𝑃 ⋅ 𝑉 = 𝑐𝑡. 𝜈⋅𝑅⋅𝑇 0 𝜈⋅𝑅⋅𝑇
= 𝑐𝑡. ⋅ 𝑙𝑛(𝑉/𝑉𝑜 ) ⋅ 𝑙𝑛(𝑉/𝑉𝑜 )
Adiabatică 𝑃 𝑃 ⋅ 𝑉 𝛾 = 𝑐𝑡. −𝜈 ⋅ 𝐶v ⋅ 𝛥𝑇 𝜈 ⋅ 𝐶𝑉 ⋅ 𝛥𝑇 0

Probleme rezolvate
1. Un gaz ideal monoatomic aflat în starea inițială în care ocupă volumul 𝑉 la presiunea 𝑃,
suferă o încălzire izobară 1 − 2 până la volumul 𝑛 ∙ 𝑉, urmată de o răcire izocoră 2 − 3 până la
temperatura inițială. Pentru această succesiune de transformări precizează: a) lucrul mecanic
schimbat de gaz cu exteriorul; b) variația energiei interne; c) căldura schimbată de gaz cu
exteriorul; d) graficele transformării în coordonate (𝑃, 𝑉), (𝑃, 𝑇), și (𝑉, 𝑇).
Rezolvare

d) În multe situații este relevant graficul transformării în coordonate (𝑃, 𝑉), încât se
recomandă rezolvarea problemei începând cu punctul (d), Fig. (2.23).
Lucrul mecanic și căldura sunt funcții de proces, încât trebuie calculate ca sume algebrice de
călduri respectiv, lucruri mecanice pe fiecare etapă a transformării. Energia internă este funcție de
stare și se poate calcula pe ansamblul transformării.
𝐿 = 𝐿12 + 𝐿23
a) {𝐿12 = 𝑃(𝑛𝑉 − 𝑉) ⇒ 𝐿 = 𝑃 ∙ 𝑉(𝑛 − 1).
𝐿23 = 0
∆𝑈 = 𝑣 ∙ 𝐶v (𝑇3 − 𝑇1 )
b) { ⇒ ∆𝑈 = 0 .
𝑇3 = 𝑇1
c) 𝑄 = ∆𝑈 + 𝐿 ⇒ 𝑄 = 𝑃 ∙ 𝑉(𝑛 − 1).
Se mai poate face suma căldurilor pe cele două etape ale procesului și rezultă:
𝑄 = 𝑣(𝐶𝑝 − 𝐶𝑣 )(𝑇2 − 𝑇1 ) = 𝑣𝑅(𝑇2 − 𝑇1 ) = 𝑃 ∙ 𝑉(𝑛 − 1).
2. Un gaz ideal se destinde de la 𝑉 la 𝑏 ∙ 𝑉, după o lege descrisă de funcția 𝑃 = 𝑎 ∙ 𝑉, unde
𝑎 ș𝑖 𝑏 sunt constante reale pozitive, Fig. 2.24. Determină: a) lucrul mecanic efectuat de gaz; b)
variația energiei interne a gazului; c) căldura schimbată de gaz cu
exteriorul; d) căldura molară a gazului în acest proces; e)
generalizează rezultatul pentru un proces descris de legea 𝑃 ∙ 𝑉 𝑥 =
𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡.
Rezolvare
a) Se folosește interpretarea geometrică a lucrului mecanic și
conform Fig. 2.24. rezultă:
(𝑃𝐴 +𝑃𝐵 )(𝑉𝐵 −𝑉𝐴 ) 𝑎𝑉 2 (𝑏−1)
𝐿 = +𝑆𝐴𝐵𝐶𝐷 = ⇒ 𝐿= .
2 2
 ∆𝑈 = 𝑣𝐶𝜇v (𝑇𝐵 − 𝑇𝐴 )
𝑃𝐵 𝑉𝐵 𝑎𝑉 2 (𝑏−1) 𝐶𝜇v
b) 𝑇𝐵 = = ⇒ ∆𝑈 = 𝑎𝑉 2 (𝑏 − 1).
𝑣𝑅 𝑣𝑅 𝑅
𝑃𝐴 𝑉𝐴 𝑉2
𝑇𝐴 = 𝑣𝑅 = 𝑣𝑅
{
𝐶 1
c) 𝑄 = ∆𝑈 + 𝐿 ⇒ 𝑄 = 𝑎𝑉 2 (𝑏 − 1) ( 𝑅𝜇v + 2 ).
𝑄 𝑅
d) 𝐶𝜇 = 𝑣(𝑇 ⇒ 𝐶𝜇 = 𝐶𝜇v + 2 .
𝐵 −𝑇𝐴 )
e) Legea 𝑃 = 𝑎 ∙ 𝑉, ce descrie procesul analizat, se mai poate scrie sub forma 𝑃 ∙ 𝑉 −1 = 𝑎 =
𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡. Acesta este un caz particular al legii 𝑃 ∙ 𝑉 𝑥 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡., ce descrie transformarea politropă
𝑅 𝑅
pariculară pentru 𝑥 = −1. În cazul analizat 𝐶𝜇 = 𝐶𝜇v + 2 = 𝐶𝜇𝑣 + 1−(−1).
𝑅
Generalizare: 𝐶𝜇 = 𝐶𝜇v + 1−𝑥.
Observație
𝐶𝜇 −𝐶𝜇𝑝
Se constată că exponentul 𝑥 al politropei satisface relația 𝑥 = .
𝐶𝜇 −𝐶𝜇v
3. Într-un vas închis cu volumul constant 𝑉 = 2,00 𝑙 se află heliu la temperatura inițială
𝑡1 = 27 ℃ și presiunea 𝑃1 = 100 𝑘𝑃𝑎. În condițiite în care gazul se încălzește până la temperatura
𝑡2 = 127 ℃, determină: a) presiunea finală; b) raportul densităților în cele două stări; c) căldura
schimbată de heliu cu mediul exterior; d) variația energiei interne a heliului; e) lucrul mecanic
schimbat cu exteriorul.
Rezolvare
𝑃 𝑃
a) Legea izocorei conduce la: 𝑇2 = 𝑇1 ⇒ 𝑃2 = 400/3 𝑘𝑃𝑎.
2 1
𝑚
b) 𝑚 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡. și 𝑉 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡. ⇒ 𝜌 = 𝑉 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡. ⇒ 𝜌2 ⁄𝜌1 = 1.
c) Heliul este gaz monoatomic și are căldura molară izocoră 𝐶𝑉 = 3𝑅/2.
𝑄 = 𝑣 ∙ 𝐶𝑉 (𝑇2 − 𝑇1 ) 3𝑉
{ 𝑃1,2 ∙𝑉 ⇒ 𝑄 = 2 (𝑃2 − 𝑃1 ) = 100 𝐽 .
𝑇1,2 = 𝑣∙𝑅
d) 𝑉 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡. 𝐿 = 0 𝐽 . e) ∆𝑈 = 𝑄 − 𝐿 = 100 𝐽 .
4. Un piston etanș, fără frecări, cu masa 𝑚 = 50 𝑘𝑔, se află într-un cilindru vertical, la
distanța ℎ = 50 𝑐𝑚 față de bază. Pistonul este legat pe fața superioară cu un fir flexibil tensionat,
suficient de lung și închide 𝑣 = 0,50 𝑚𝑜𝑙𝑖 de gaz ideal cu căldura molară izobară 𝐶𝑃 = 3,5𝑅 la
temperatura 𝑡 = 27 ℃ având presiunea 𝑃 = 105 𝑃𝑎, egală cu presiunea mediului extern.
Determină: a) temperatura la care trebuie încălzit gazul, pentru ca pistonul să urce la cota 𝑛ℎ; (𝑛 =
2) față de baza cilindrului; b)Lucrul mecanic minim schimbat de gaz cu exteriorul în acest proces;
c) căldura schimbată cu mediul extern.
Rezolvare
a) Încălzirea are o etapă izocoră, în care presiunea crește de la 𝑃 la 𝑃 + 𝑚𝑔⁄𝑆 și tensiunea
din fir scade de la valoarea 𝑚𝑔 la 0, urmată de o izobară în care volumul crește de la 𝑆ℎ la 𝑆𝑛ℎ,
unde 𝑆 = (𝑣𝑅𝑇)⁄(𝑃ℎ) se obține din ecuația de stare termică.
𝑃 1 𝑚𝑔
= (𝑃 + ) 𝑚𝑔ℎ
𝑇 𝑇1 𝑆
{ 𝑆ℎ 𝑆𝑛ℎ
⇒ 𝑇2 = 𝑛𝑇 (1 + 𝑣𝑅𝑇 ) = 720,336 𝐾.
= 𝑇
𝑇 1 2
b) Lucrul mecanic se efectuează numai în etapa izobară.
𝐿 = 𝑣𝑅(𝑇2 − 𝑇1 ) ⇒ 𝐿 = (𝑛 − 1)(𝑣𝑅𝑇 + 𝑚𝑔ℎ) = 1496,5 𝐽 .
 b) Căldura totală se obține însumând căldura din procesul izocor cu căldura
din procesul izobar.
𝑄 = 𝑄𝑉 + 𝑄𝑃
𝐶
{𝑄𝑉 = 𝑣(𝐶𝑃 − 𝑅)(𝑇1 − 𝑇) ⇒ 𝑄 = 𝑣𝐶𝑃 𝑇(𝑛 − 1) + 𝑚𝑔ℎ (𝑛 𝑅𝑃 − 1) = 5862,75 𝐽 .
𝑄𝑃 = 𝑣𝐶𝑃 (𝑇2 − 𝑇1 )
5. Într-un cilindru orizontal fix se află 𝑣 𝑚𝑜𝑙𝑖 de gaz ideal, la o presiune de 𝑛 ori mai mare
decât presiunea 𝑃 a mediului extern, închis de un piston cu masa 𝑀, care se poate mișca etanș fără
frecări, inițial blocat. Încălzind gazul și deblocând pistonul, acesta se mișcă uniform accelerat.
Determină: a) căldura absorbită de sistem până în momentul în care pistonul atinge viteza v, dacă
cilindrul și pistonul au capacitatea calorică 𝐶; b) cât devine această căldură, dacă presiunea
mediului exterior este neglijabilă.
Rezolvare
a) Conform Fig.2.25, ecuația de mișcare a pistonului este: 𝑃𝑖𝑛𝑡. − 𝑃 = 𝑀 ∙ 𝑎. Deoarece 𝑎 =
𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡. 𝑃𝑖𝑛𝑡. = 𝑛𝑃 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡., încât destinderea
gazului din incintă este izobară.
Căldura este absorbită atât de gaz, cât și de
cilindrul cu piston: 𝑄 = 𝑣 ∙ 𝐶𝑝 ∙ ∆𝑇 + 𝐶 ∙ ∆𝑇 (*)
Folosind teorema de variație a energiei
cinetice a pistonului și scăzând membru cu
membru ecuațiile de stare termică pentru stările
inițială respectiv finală a gazului din incintă, se obține:
𝑀𝑣 2
∆𝐸𝑐 = 𝐿𝑖𝑛𝑡. + 𝐿𝑒𝑥𝑡. ⇔ = 𝑛𝑃𝑆𝑑 − 𝑃𝑆𝑑
2 𝑃𝑆𝑑(𝑛−1) 𝑀𝑣 2 1 𝑀𝑣 2 𝑛
{ 𝑛𝑃𝑆𝑑𝑜 = 𝑣𝑅𝑇 ⇒ = ∙ 𝑣𝑅∆𝑇 ⇒ ∆𝑇 = ∙ 𝑛−1 (**)
𝑛𝑃𝑆𝑑 2 2𝑣𝑅
𝑛𝑃𝑆(𝑑 + 𝑑𝑜 ) = 𝑣𝑅𝑇1
𝑖+2 𝐶 𝑀𝑣 2 𝑛
Folosind relațiile (*) și (**) ⇒ 𝑄 = ( + 𝑣𝑅) ∙ 𝑛−1 , 𝑖 fiind numărul gradelor de
2 2
libertate al moleculelor gazului din incintă.
𝑖+2 𝐶 𝑀𝑣 2
b) Pentru 𝑛 = 𝑃𝑖𝑛𝑡. ⁄𝑃 ≫ 1 ⇒ 𝑄 = ( 2 + 𝑣𝑅) 2 .
6. Un amestec de gaze în echilibru, este format din 𝑛 componente având căldurile molare
izocore 𝐶v𝑘 și masele molare 𝜇𝑘 . Pentru amestecul dat se cunosc: 1. fracțiunile molare ale
componentelor 𝑥𝑘 = 𝑣𝑘 ⁄𝑣 ; 2. fracțiunile de masă 𝑦𝑘 = 𝑚𝑘 ⁄𝑚. Determină: a) căldura molară
medie; b) căldura specifică medie; c) exponentul adiabatic.
v𝑘 ∑𝑛 𝑄
𝐶v = 𝑘=1
1. a) { 𝑣∙∆𝑇 ⇒ 𝐶v = ∑𝑛𝑘=1 𝑥𝑘 ∙ 𝐶v𝑘 .
𝑄v𝑘 = 𝑣𝑘 ∙ 𝐶v𝑘 ∙ ∆𝑇 = 𝑥𝑘 ∙ 𝑣 ∙ 𝐶v𝑘 ∙ ∆𝑇
𝐶p = ∑𝑛𝑘=1 𝑥𝑘 ∙ 𝐶v𝑘 + 𝑅.
∑𝑛
𝑘=1 𝑄v𝑘 ∑𝑛
𝑘=1 𝑄v𝑘
𝑐v = = ∆𝑇∙∑𝑛
𝑚∙∆𝑇 𝑘=1 𝑚𝑘 ∑𝑛
𝑘=1 𝑥𝑘 ∙𝐶v𝑘 ∑𝑛
𝑘=1 𝑥𝑘 (∙𝐶v𝑘 +𝑅)
b) 𝐶v𝑘 ⇒ 𝑐v = ∑𝑛
. 𝑐p = ∑𝑛
.
𝑄v𝑘 = 𝑚𝑘 ∙ 𝑐v𝑘 ∙ ∆𝑇 = 𝑚𝑘 ∙ 𝜇 ∙ ∆𝑇 𝑘=1 𝑥𝑘 ∙𝜇𝑘 𝑘=1 𝑥𝑘 ∙𝜇𝑘
𝑘
{ 𝑚𝑘 = 𝑣𝑘 ∙ 𝜇𝑘 = 𝑥𝑘 ∙ 𝑣 ∙ 𝜇𝑘
𝐶p ∑𝑛
𝑘=1 𝑥𝑘 ∙𝐶v𝑘 +𝑅
c) 𝛾 = 𝐶 ⇒ 𝛾 = ∑𝑛
v 𝑘=1 𝑥𝑘 ∙𝐶v𝑘
 ∑𝑛
𝑘=1 𝑄v𝑘
𝐶v = 𝑣∙∆𝑇
𝑥𝑘 ∙𝑚
2. a) 𝑄v𝑘 = 𝑣𝑘 ∙ 𝐶v𝑘 ∙ ∆𝑇 = 𝜇𝑘
∙ 𝐶v𝑘 ∙ ∆𝑇 ⇒
𝑥𝑘 ∙𝑚
𝑣 = ∑𝑛𝑘=1
{ 𝜇𝑘
xk xk
∑𝑛
𝑘=1μ ∙Cvk ∑𝑛
𝑘=1μ ∙Cvk
k k
𝐶v = xk . 𝐶v = xk +𝑅.
∑𝑛
𝑘=1 ∙ ∑𝑛
𝑘=1 ∙
μk μk
∑𝑛
𝑘=1 𝑄v𝑘
𝑐v = 𝑚∙∆𝑇
b) { 𝐶v𝑘 ⇒
𝑄v𝑘 = 𝑚𝑘 ∙ 𝑐v𝑘 ∙ ∆𝑇 = 𝑥𝑘 ∙ 𝑚 ∙ ∙ ∆𝑇
𝜇𝑘
𝑥 𝑥
𝑐v = 𝜇𝑘 𝐶v𝑘 . 𝑐𝑝 = 𝜇𝑘 (𝐶v𝑘 + 𝑅) .
𝑘 𝑘
xk xk
𝐶p ∑𝑛
𝑘=1μ ∙Cvk ∑𝑛
𝑘=1μ ∙Cvk
k k
c) 𝛾 = 𝐶 ⇒ 𝛾 = ( xk + 𝑅)⁄( xk ).
v ∑𝑛
𝑘=1μ ∙ ∑𝑛
𝑘=1 ∙
k μk

7. Un gaz poliatomic având moleculele formate din câte 𝑛 atomi disociază parțial în urma
unui fenomen fizic. Cunoscând masa molară 𝜇0 a gazului poliatomic și fracțiunea 𝑓 din numărul
total de molecule care disociază, precizează; a) căldura molară medie a amestecului după disociere;
b) căldura specifică medie a amestecului după disociere; c) cum se modifică exponentul adiabatic
în urma disocierii.
Rezolvare
În urma disocierii rezultă un amestec de 𝑣𝑜 (1 − 𝑓) moli gaz poliatomic, având căldura
molară izocoră 𝐶𝑣 = 3𝑅, în amestec cu 𝑛𝑓𝑣𝑜 moli gaz monoatomic, având căldura molară izocoră
3R/2.
𝑄 +𝑄2v
𝐶v = [𝑛𝑓𝑣 1v (1−𝑓)]
𝑜 +𝑣𝑜
3𝑅 3𝑛𝑓+6(1−𝑓)
a) 𝑄1v = 𝑛𝑓𝑣𝑜 ∆𝑇 ⇒ 𝐶v = 𝑅 . 𝐶𝑝 = 𝐶v + 𝑅 .
2 2(𝑛𝑓+1−𝑓)
{𝑄2v = 𝑣𝑜 (1 − 𝑓)3𝑅∆𝑇
𝐶
𝑐v = 𝜇v 3𝑛𝑓+6(1−𝑓) 𝑅 (𝑛𝑓+1−𝑓)
b) { 𝑚 𝑣𝑜 𝜇𝑜 ⇒ 𝑐v = 𝑅 . 𝐶𝑝 = 𝐶v + .
𝜇𝑜 𝜇𝑜
𝜇 = 𝑣 +𝑣 = 𝑛𝑓𝑣 +(1−𝑓)𝑣
1 2 𝑜 𝑜
𝑖+2 4 𝐶𝑝 𝑅 2(𝑛𝑓+1−𝑓) 𝛾 3 2(𝑛𝑓+1−𝑓)
c) 𝛾𝑜 = = 3. 𝛾 = 𝐶 = 1 + 𝐶 ⇒ 𝛾 = 1 + 3𝑛𝑓+6(1−𝑓). În final = 4 (1 + 3𝑛𝑓+6(1−𝑓))
𝑖 v v 𝛾𝑜
.
8. Două vase cu volumele 𝑉1 = 1 𝑙 și 𝑉2 = 1 𝑙, izolate termic de exterior, sunt legate printr-
un mic tub cu robinet. Primul vas conține argon la temperatura 𝑡1 = 27 ℃ și presiunea 𝑃1 =
100 𝑘𝑃𝑎, iar al doilea conține azot la temperatura 𝑡2 = 127 ℃ și presiunea 𝑃2 = 200 𝑘𝑃𝑎.
Determină: a) temperatura de echilibru după deschiderea robinetului; b) presinea de echilibru după
deschiderea robinetului.
Rezolvare
a) 𝑉1 + 𝑉2 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡. împiedică schimbul de lucru mecanic, 𝐿 = 0, iar izolația termică
împiedică schimbul de căldură, 𝑄 = 0. Ca urmare energia internă se conservă, adică ∆𝑈 = 0.
∆𝑈1 + ∆𝑈2 = 0
𝑃1 𝑉1 3𝑅
∆𝑈1 = 𝑣1 ∙ 𝐶v1 (𝑇 − 𝑇1 ) = 𝑅𝑇1 2
(𝑇 − 𝑇1 )
⇒ 𝑇=
3𝑃1 𝑉1 +5𝑃2 𝑉2
= 583 𝐾 .
𝑃 𝑉 𝑃 𝑉
𝑃2 𝑉2 5𝑅 3 1 1 +5 2 2
𝑇1 𝑇2
{∆𝑈2 = 𝑣2 ∙ 𝐶v2 (𝑇 − 𝑇1 ) = 𝑅𝑇2 2
(𝑇 − 𝑇2 )
 b) final numărul total de moli 𝑣1 + 𝑣2 ocupă întreg volumul 𝑉1 + 𝑉2 al incintelor.
1 𝑃 𝑉 𝑃 𝑉
𝑃(𝑉1 + 𝑉2 ) = (𝑣1 + 𝑣2 )𝑅𝑇 ⇒ 𝑃 = 𝑉 +𝑉 ∙ ( 1𝑇 1 + 2𝑇 2 ) ∙ 𝑇 = 170 𝑘𝑃𝑎 .
1 2 1 2
9. Un glonț de plumb având viteza inițială 𝑣1 = 430 𝑚/𝑠 și temperatura 𝑇1 = 323 𝐾 trece
printr-un perete de lemn, reducându-și viteza la valoarea 𝑣2 = 200 𝑚/𝑠. În procesul frânării
glonțul preia fracțiunea 𝑓 = 0,5 din căldura degajată. Cunoscând căldura latentă specifică de topire
a plumbului 𝜆 = 25 𝑘𝐽/𝑘𝑔, căldura specifică a plumbului 𝑐 = 130 𝐽/𝑘𝑔 și temperatura de topire
a plumbului 𝑇𝑡 = 600 𝐾, determină: a) ce fracțiune 𝑥1 din masa glonțului se topește la stăpungerea
peretelui; b) ce fracțiune 𝑥2 din masa glonțului se topește dacă glonțul se oprește în perete.
Rezolvare
Lucrul mecanic al forței de frecare se transformă în căldură. Fracțiunea 𝑓 din căldura
degajată este preluată de glonț și folosită la încălzirea sa până la temperatura de topire, respectiv
pentru topirea parțială.
𝑚𝑣 2 𝑚𝑣 2
∆𝐸 = 𝐿𝑓 ⇔ 2 2 − 2 1 = 𝐿𝑓 𝑓 𝑐(𝑇 −𝑇 )
a) { 𝑐 ⇒ 𝑥1 = 2𝜆 (𝑣12 − 𝑣22 ) − 𝑡𝜆 1 = 0,12 = 12 % .
𝑓|𝐿𝑓 | = 𝑚𝑐(𝑇𝑡 − 𝑇1 ) + 𝑥1 𝑚𝜆
𝑓 𝑐(𝑇𝑡 −𝑇1 )
b) 𝑥2 = 𝑥1 pentru 𝑣2 = 0. ⇒ 𝑥2 = 2𝜆 𝑣12 − = 0,52 = 52 % .
𝜆

Probleme propuse
1. Un gaz ideal diatomic aflat în starea inițială în care ocupă volumul 𝑉 la presiunea 𝑃,
suferă o răcire izocoră 1 − 2 până la presiunea 𝑃/𝑛, urmată de o încălzire izobară 2 − 3 până la
temperatura inițială. Pentru această succesiune de transformări precizează: a) lucrul mecanic
schimbat de gaz cu exteriorul; b) variația energiei interne; c) căldura schimbată de gaz cu
exteriorul; d) graficele transformării în coordonate (𝑃, 𝑉), (𝑃, 𝑇), și (𝑉, 𝑇).
𝑛−1 𝑛−1
a) 𝐿 = 𝑃𝑉 ; b) ∆𝑈 = 0; c) 𝑄 = 𝑃𝑉
𝑛 𝑛
2. Într-un cilindru vertical este închis aer la temperatura 𝑡1 = 27 ℃, cu ajutorul unui piston
de masă 𝑚 = 10,00 𝑘𝑔 și aria 𝑆 = 100 𝑐𝑚2, aflat la înălțimea ℎ1 = 30 𝑐𝑚 de bază, care este în
echilibru și se poate mișca etanș fără frecări. Aerul din cilindru este încălzit cu ∆𝑡 = 100 ℃, iar
presiunea externă 𝑃0 = 100 𝑘𝑃𝑎. Determină: a) la ce înălțime ℎ2 se află pistonul, față de bază,
după încălzire; b) lucrul mecanic efectuat de aerul din cilindru; c) căldura schimbată; d) variația
energiei interne.
𝑇2 ℎ1 ∆𝑇
a) ℎ2 = ℎ1 = 40 𝑐𝑚; b) 𝐿 = (𝑃𝑜 𝑆 + 𝑚𝑔) = 109,8 𝐽; c) 𝑄 = 3,5𝑙 = 384,3 𝐽; d) ∆𝑈 = 2,5𝐿 = 274,5 𝐽.
𝑇1 𝑇1
3. Într-un cilindru orizontal este închisă o cantitate 𝑣 = 2 moli de aer, la temperatura 𝑡 =
27 ℃ și o presiune de 𝑛 = 2 𝑜𝑟𝑖 mai mică decât presiunea atmosferică, cu ajutorul unui piston
etanș fără frecări. Pistonul este împiedicat să se deplaseze spre interior, prin intermediul unei
siguranțe, Fig. 2.26. Determină: a) temperatura la care trebuie încălzit aerul din cilindru, pentru ca
volumul să crească de 𝑘 = 2 𝑜𝑟𝑖; b) lucrul mecanic efecuat de aer în acest proces; c) variația
energiei interne a aerului din cilindru; d) căldura schimbată cu exteriorul de aerul din cilindru.
a) 𝑇2 = 𝑛𝑘𝑇; b) 𝐿 = 𝑣𝑅𝑛𝑇(𝑘 − 1); c) ∆𝑈 = 2,5𝑣𝑅𝑇(𝑛𝑘 − 1); d) 𝑄 = 2,5𝑣𝑅𝑇(𝑛 − 1) + 3,5𝑣𝑅𝑛𝑇(𝑘 − 1).
4. Un gaz monoatomic evoluează în succesiunea de transformări din Fig. 2.27. Cunoscând variația
de temperatură ∆𝑇 = 𝑇4 − 𝑇1 = 100 𝐾, precizați: a) lucrul mecanic schimbat de gaz cu exteriorul;
b) variația energiei interne a gazului; c) căldura schimbată de gaz cu exteriorul; d) graficele
transformării în coordonate (𝑃, 𝑉) și (𝑉, 𝑇).
a) 𝐿 = 2𝑣𝑅∆𝑇; b) ∆𝑈 = 1,5𝑣𝑅∆𝑇; 𝑐) 𝑄 = 𝑣(2𝐶𝑝 − 𝐶v )∆𝑇
 5. O cantitate 𝑣 = 4 𝑚𝑜𝑙𝑖 de gaz ideal diatomic parcurge ciclul din Fig. 2.28. Cunoscând
𝑇1 = 256 𝐾, 𝑇3 = 441 𝐾, determină: a) temperatura stărilor 2 și 4, știind că acestea se află pe
aceiași izotermă; b) lucrul mecanic primit, lucrul mecanic cedat și lucrul mecanic schimbat de gaz
pe un ciclu; c) căldura primită, căldura cedată și căldura schimbată de gaz pe un ciclu; d) variația
energiei interne într-un ciclu.
a) 𝑇2 = 𝑇4 = √𝑇1 𝑇3 ; b) 𝐿𝑝 = 𝑣𝑅(𝑇3 − 𝑇2 ); 𝐿𝑐 = 𝑣𝑅(𝑇1 − 𝑇4 ); 𝐿 = 𝑣𝑅(𝑇3 + 𝑇1 − 𝑇2 − 𝑇4 );
c) 𝑄𝑝 = 2,5𝑣𝑅(𝑇2 − 𝑇1 ) + 3,5𝑣𝑅(𝑇3 − 𝑇2 ); 𝑄𝑐 = 2,5𝑣𝑅(𝑇4 − 𝑇3 ) + 3,5𝑣𝑅(𝑇1 − 𝑇4 ); 𝑄 = 𝑄𝑝 + 𝑄𝑐 ; d) ∆𝑈 = 0.
6. O masă 𝑚 de gaz ideal monoatomic, cu masa molară 𝜇 este încălzită de la temperatura
𝑇1 la temperatura 𝑇2 , într-un proces descris de legea 𝑇 = 𝑎 ∙ 𝑃2 , unde 𝑎 > 0. Precizează: a) lucrul
mecanic efectuat de gaz; b) variația energiei interne; c) căldura schimbată; d) căldura molară în
acest proces; e) natura (tipul) procesului.
a) 𝐿 = 0,5𝑣𝑅(𝑇2 − 𝑇1 ); b) ∆𝑈 = 1,5𝑣𝑅(𝑇2 − 𝑇1 ); c) 𝑄 = 2𝑣𝑅(𝑇2 − 𝑇1 ); d) politropă cu 𝑥 = −1.
7. Într-un vas termoizolat, cu pereți rigizi, de volum 𝑉, conținând 𝑣1 moli de hidrogen la
temperatura 𝑇1 , se introduce o cantitate 𝑣2 de argon. După stabilirea echilibrului termic presiunea
a devenit 𝑃. Determină: a) temperatura inițială 𝑇2 a azotului; b) temperatura de echilibru; c) căldura
molară medie a amestecului.
𝑃𝑉 5𝑣1 5𝑣1 𝑃𝑉 5𝑣1 +3𝑣2
a) 𝑇2 = (𝑣 (1 + )+ 𝑇; b) 𝑇 = (𝑣 ; c) 𝐶 = 𝑅.
1 +𝑣2 )𝑅 3𝑣2 3𝑣2 1 1 +𝑣2 )𝑅 2(𝑣1 +𝑣2 )
5
8. Un gaz diatomic ideal trece din starea inițială caracterizată de parametrii 𝑃1 = 10 𝑃𝑎
și 𝑉1 = 5 𝑑𝑚3, într-o stare finală caracterizată de parametrii 𝑃2 = 3 ∙ 105 𝑃𝑎 și 𝑉1 = 2 𝑑𝑚3, prin
două procese distincte: 1) o transformare adiabatică urmată de o transformare izocoră; 2) o
transformare izocoră urmată de o transformare adiabatică. Prcizează pentru fiecare dintre cele două
procese:
a) variația energiei interne; b) căldura schimbată; c) lucrul mecanic schimbat; d) graficele celor
două procese în coordonate (𝑃𝑉), (𝑃𝑇) și (𝑉𝑇).
𝑉 𝛾−1
a) ∆𝑈1 = ∆𝑈2 = 2,5(𝑃2 𝑉2 − 𝑃1 𝑉1 ) = 250 𝐽; b) 𝑄1 = 2,5 [𝑃2 𝑉2 − 𝑃1 𝑉1 ( 1) ] = −303 𝐽;
𝑉2
𝑉 𝛾−1
𝑄2 = 2,5 [𝑃2 𝑉2 ( 2) − 𝑃1 𝑉1 ] = −210 𝐽; c) 𝐿1 = 𝑄1 − ∆𝑈1 = −553 𝐽; 𝐿2 = 𝑄2 − ∆𝑈2 = −460 𝐽.
𝑉1
9. Într-un vas de volum 𝑉 = 2 𝑙 se află o masă 𝑚 = 16 𝑔 de oxigen, (𝜇 = 32 𝑔/𝑚𝑜𝑙) la
presiunea 𝑃 = 800 𝑡𝑜𝑟𝑟. Precizează: a) viteza pătratică medie a moleculelor; b) concentrația
(numărul volumic) moleculelor de oxigen din vas; c) densitatea oxigenului din vas; d) energia
internă a oxigenului din vas, considerat gaz ideal.
3𝑃𝑉 𝑚𝑁𝐴 𝑚
a) 𝑣𝑡 = √ = 200 𝑚/𝑠; b) 𝑛 = = 1,5 ∙ 1026 𝑚−3 . c) 𝜌 = = 8 𝑘𝑔/𝑚3 ; d) 𝑈 = 2,5𝑃𝑉 = 533 𝐽.
𝑚 𝜇𝑉 𝑉
10. Un gaz ideal diatomic parcurge ciclul din Fig. 2.29. Se cunosc parametrii gazului 𝑡1 = 27 ℃,
𝑉1 = 1 𝑙, 𝑉2 = 𝑉3 = 2 𝑙 și 𝑡𝑔 𝛼 = 108 𝑁/𝑚5 . Precizează: a) parametrii de stare 𝑃, 𝑉 și 𝑇 în fiecare
din stările 1, 2 și 3; b) lucrul mecanic schimbat în fiecare etapă și pe
întreg ciclul; c) variația energiei interne pe fiecare etapă și pe întreg
ciclul; d) căldura schimbată în fiecare etapă și pe întreg ciclul; e)
randamentul conversiei căldurii în lucru mecanic pentru un motor care
ar funcționa după acest ciclu.
𝑃2 𝑉2
a) 𝑃1 = 𝑃3 = 𝑉1 ∙ 𝑡𝑔 𝛼 = 105 𝑃𝑎; 𝑃2 = 𝑉2 ∙ 𝑡𝑔 𝛼 = 2 ∙ 105 𝑃𝑎; 𝑇2 = 𝑇 =
𝑃1 𝑉1 1
𝑃2 𝑡𝑔 𝛼
1200 𝐾; 𝑇3 = 𝑇 = 600 𝐾; b) 𝐿12 = (𝑉22 − 𝑉12 ) = 150 𝐽; 𝐿23 = 0 𝐽; 𝐿31 =
𝑃1 1 2
𝑃1 (𝑉1 − 𝑉2 ) = −100 𝐽; 𝐿 = 50 𝐽; c) ∆𝑈12 = 2,5(𝑃2 𝑉2 − 𝑃1 𝑉1 ) = 750 𝐽; ∆𝑈23 = 2,5(𝑃1 𝑉2 − 𝑃2 𝑉2 ) = −500 𝐽;
∆𝑈31 = 2,5(𝑃1 𝑉1 − 𝑃1 𝑉2 ) = −250 𝐽; ∆𝑈 = 0 𝐽; d) 𝑄12 = 900 𝐽; 𝑄23 = −500 𝐽; 𝑄31 = −350 𝐽; 𝑄 = 150 𝐽; e) 𝜂 =
𝐿⁄𝑄12 = 5, (5) %.