Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
A)
B)
- pentru T( x + dx ) :
∂u ∂u
T ( x + dx ) ⋅ sin α( x + dx ) = T ( x + dx ) ⋅ = T ( x + dx ) ⋅
∂x in punctul "x +dx" ∂x x +dx
conduc la rezultanta :
R x = − T( x ) ⋅ cos α ( x ) + T( x + dx ) ⋅ cos α ( x + dx ) = − T( x ) + T( x + dx )
care - însă - trebuie să fie nulă. Prin urmare :
notatie
T( x ) ≅ T( x + dx ) = T = const.
de unde rezultă :
∂ ∂u ∂2 u ∂2 u µ ∂2 u
T⋅ = µ⋅ 2 ⇒ = ⋅
∂x ∂x ∂t ∂x 2 T ∂t 2
T
Dacă se introduce notaţia : v=
µ
atunci ecuaţia de mai sus capătă
forma :
∂ 2u 1 ∂2u
= ⋅ (4.8)
∂x 2 v 2 ∂t 2
şi poartă numele de ecuaţia coardei vibrante.
Ecuaţia (4.8) are aceeaşi formă cu ecuaţia (4.6).
Mărimea notată cu "v" are şi în acest caz dimensiunea unei viteze
(tensiunea T este o forţa elastică de revenire, deci este specifică rezistenţei
mediului la deformaţii, în timp ce µ , ca masă a unităţii de lungime a corzii, este
o măsură a inerţiei).
Trebuie remarcat faptul că dacă exprimăm µ (adică masa coardei de
lungime unitate) ca produs între densitatea masică ρ şi aria secţiunii
171 NOŢIUNI GENERALE DESPRE UNDE
2
In anul 1747 Jean D'Alembert a publicat teoria coardelor vibrante şi a dat o soluţie
generală a ecuaţiei diferenţiale cu derivate parţiale corespunzătoare.
173 NOŢIUNI GENERALE DESPRE UNDE
r
Mărimea τ = reprezintă timpul în care unda parcurge distanţa r de la
v
sursă la punctul de observaţie , în timp ce mărimea ( t − τ ) are drept semnificaţie
întârzierea pe care o are perturbaţia în punctul de observaţie în raport cu sursa.
Explicaţie :
• rsursa = 0 , U sursa
p = f (t0 )
= valoarea mărimii care caracterizează
perturbaţia (oscilaţia) la momentul t0 ;
• La r ≠ 0 perturbaţia ajunge în momentul de timp t ' = t 0 + τ , unde
τ = r / v este timpul necesar propagării. In acel moment şi în acel punct Up este :
r r r
U p ( r, t ') = f c ⋅ t '− = f c ⋅ t 0 + v − v = f ( t 0 ) = U p
sursa
v
Valoarea U sursa
p este atinsă în punctul r la momentul t’ > t0 ⇒ undele
diverg (pleacă) din sursă, motiv pentru care se numesc unde progresive sau
unde directe.
Prin urmare :
ξ
ϕ(M ∆ , t ) = ϕ( r , t ) = c ⋅ t −
v
1 ξ
⇒ ψ( M ∆ , t ) = ⋅ f c ⋅ t − = ψ(ξ, t ) (4.17)
ξ v
Observaţii :
a) Am tratat - evident - cazul undei progresive.
b) Unda se numeşte plană deoarece suprafeţele echifaze sunt plane.
respectiv :
ξ
ψ ( ξ, t ) = A ⋅ cos ω ⋅ t + ϕ 0 (4.18.b)
v
Semnul "-" corespunde undei progresive, în timp ce semnul "+"
desemnează unda regresivă.
Observaţii :
• Unda armonică plană este un concept idealizat, în natură neexistând
asemenea unde .
• Utilitatea folosirii ei este dată de faptul că (vezi paragraful 3.5) orice
perturbaţie, oricât de complicată ar fi, poate fi reprezentată prin intermediul
integralei Fourier, ca o sumă de perturbaţii elementare de forma :
+∞
a(ω) ⋅ e jωt dω ⇒ ψ(t) = N ⋅ ∫ a(ω) ⋅ e jωt dω
-∞
( )
ω
k = = k 2x + k 2y + k 2z
v
unde (prin identificare) avem :
177 NOŢIUNI GENERALE DESPRE UNDE
ω ω ω
kx =
⋅ cosα ; k y = ⋅ cosβ ; k z = ⋅ cosγ
v v v
Dacă se foloseşte vectorul de undă k , se poate obţine o altă exprimare
(echivalentă) pentru unda armonică plană :
ξ 1 ⋅ r
j ω⋅ t k + ϕ0
ψ ( ξ, t ) = A ⋅ e
j ω⋅ t + ϕ0
v
= A⋅e v
= A ⋅ e j [ ( ωt k ⋅ r ) + ϕ0 ]
(4.18.c)
e jω t
⋅ ∆ Φ( r ) − 2 ⋅
(
1 ∂ 2 Φ ( r ) ⋅ e jω t
=0
)
v ∂t 2
ω2
∆ Φ( r ) + 2 ⋅ Φ ( r ) = 0 sau
⇒ v (4.20)
∆ Φ( r ) + k 2 ⋅ Φ ( r ) = 0
λ 2π
ωn = 2 nπ , λ = ⋅v = v⋅T (4.21.b)
v ω
Rezolvare
Pentru a găsi soluţii ale ecuaţiei de mai sus, se observă că - dacă se face
schimbarea de variabilă (valabilă pentru orice ecuaţie de acelaşi tip cu cea de
sus) :
α = t − x / v
⇒ u ( x , t ) = u (α, β)
β = t + x / v
se obţine :
2
∂ u ∂ ∂u ∂ ∂u ∂α ∂u ∂β ∂ ∂u 1 ∂ u 1 1
• = = ⋅ + ⋅ = − + = ⋅
∂x2 ∂x ∂x ∂x
∂
α ∂
x ∂
β ∂x ∂x
∂
α v ∂
β v
v
1 ∂F ∂
α ∂F ∂β 1 ∂F ∂F 1 ∂ ∂Ei ∂Ei ∂
= ⋅ ⋅ + ⋅ = 2 ⋅ − = 2 ⋅ −
−
v ∂
α ∂ x ∂
β ∂ x
v ∂
β ∂
α v ∂
β ∂
β ∂
α ∂
α
1 2
∂E i 2
∂E i 2
∂E i
= ⋅ + −2
v2 ∂ α 2
∂β2 ∂
α∂ β
∂ 2 u ∂ ∂u ∂ ∂u ∂α ∂u ∂β ∂ ∂u ∂u ∂G ∂α ∂G ∂β
• = = ⋅ + ⋅ = ∂α + ∂β = ∂α ⋅ ∂t + ∂β ⋅ ∂t =
∂t 2 ∂t ∂t ∂t ∂α ∂t ∂β ∂t
∂t
G
∂2 u ∂2 u ∂2 u
= 2 + + 2
∂α ∂β 2 ∂α ∂β
∂ ∂u ∂
= f ' (β) = 0 ⇒ f' (β) nu depinde de α
∂α ∂β
2
∂ u ∂α
⇒ =0 ⇒
∂α ∂β ∂ ∂u = ∂
g ' (α) = 0 ⇒ g' (α) independen t de β
∂β ∂α ∂β
ω ω
0
ω 0 -∆ ω / ω 0 +∆ ω /
2 2
UNDE ELASTICE 180
vg
Figura 4.7 dAn
181 NOŢIUNI GENERALE DESPRE UNDE
se observă că:
J = w ⋅ vg (4.28.b)
deci :
1
J = ρA 2 ω02 ⋅ v g (4.28.c)
2
Valoarea medie a fluxului de energie în timp de o perioadă (4.28.c)
depinde de :
- proprietăţile sursei (respectiv A şi ω0 ) ;
- proprietăţile mediului elastic (ρ şi vg ).
Dacă se introduce mărimea :
Z = ρ⋅ v g
II. In cel de-al doilea mediu viteza de fază corespunzătoare este v2 iar
expresia undei refractate este :
1
jωt ⋅ t − ⋅1t ⋅ r
v2
Ψt = A t ⋅ e
In figura 4.8 versorii 1n şi 1i definesc (determină) planul de incidenţă.
Condiţia de continuitate a funcţiei de undă pe suprafaţa de separaţie
dintre cele două medii este :
3
Asupra acestui subiect se va reveni în capitolul referitor la electromagnetism, unde
vor fi tratate în detaliu mult mai multe aspecte care - deocamdată - vor fi trecute cu vederea.
183 NOŢIUNI GENERALE DESPRE UNDE
( Ψi + Ψ r ) π = ( Ψ t ) π (4.29)
1 ⋅r 1 ⋅r 1 ⋅r
jω i ⋅ t − i π jω r ⋅ t − r π jω t ⋅ t − t π
adică : v1 v1
v2
(4.30)
Ai ⋅ e
+ Ar ⋅ e
= At ⋅ e
unde raza vectoare rπ stabileşte poziţia planului (π ) în raport cu un sistem de
referinţă arbitrar ales (pentru care observatorul se află în originea sistemului de
axe : ca exemplu punctul "O" şi - în egală măsură - punctul "O'").
Condiţia de continuitate (4.30) trebuie îndeplinită pentru ∀t (oricare
moment de timp) şi în orice punct al planului (π ) : ∀ rπ ; prin urmare apar
două seturi de relaţii distincte : relaţii între faze şi relaţii între amplitudini.
A. Relaţii între faze
Condiţia de continuitate a funcţiei de undă pe suprafaţa de separaţie
(relaţia 4.30) impune egalitatea exponenţilor, adică :
1i ⋅ rπ 1r ⋅ rπ 1t ⋅ rπ
ω i ⋅ t − = ωr ⋅ t − = ωt ⋅ t −
v1
v1
v 2
ceea ce înseamnă : ω i = ω r = ω t , cu alte cuvinte frecvenţa undei este invariantă
în raport cu procesele de refracţie - reflexie, şi :
v
1i ⋅ rπ = 1r ⋅ rπ = 1 1t ⋅ rπ
v2
Pentru a vedea ce semnificaţie are această ultimă condiţie, alegem două
cazuri particulare.
a) Fie raza vectoare rπ = 1z , unde 1z este versorul axei Oz,
perpendiculară pe axele Ox, Oy - aşa cum apar ele
în figura 4.13. Deoarece
planul
de incidenţă este planul definit de versorii 1n ,1i , se observă că versorul
1z este perpendicular pe planul de incidenţă, deci :
1i ⋅ 1z = 0 ⇒ 1r ⋅ 1z = 1t ⋅ 1z = 0
Concluzia de mai sus înseamnă, în fapt, că toţi versorii : 1i ,1r ,1t sunt
coplanari în planul de incidenţă.
b) Dacă raza vectoare rπ = 1y (versorul axei Oy), atunci (datorită
semnificaţiei produsului scalar) :
π
1i ⋅ 1y = c o s− α = s i αn
2
π v
1r ⋅ 1y = c o s− α ' = s i αn' ⇒ s iα n= s iα n' = 1 ⋅ s i βn (4.31)
2 v2
π
1t ⋅ 1y = c o s− β = s i β n
2
Relaţia (4.31) conduce la două concluzii :
sin α = sin α' ⇒ α = α' (4.32)
UNDE ELASTICE 184
sin α v1
= = N 21 (4.33)
sin β v 2
2
mediilor (al mediului "2" faţă de mediul "1").
B. Relaţii între amplitudini
Prima relaţie evidentă între amplitudini este :
Ai + Ar = A t (4.34)
Deoarece mărimile Ar şi At sunt necunoscute, apare evident faptul că, pe
lângă relaţia (4.34), ar mai fi necesară o relaţie.
∂Ψ
Se defineşte mărimea vectorială : ϕ = χ⋅ , asociată fiecărei funcţii
∂r
scalare Ψ .
Cea de-a doua condiţie de continuitate pentru amplitudini impune
continuitatea componentei normale a vectorului ϕ pe suprafaţa de separaţie
(π ), adică :
( ϕ ) ( )
⋅ 1n + ϕ r ⋅ 1n π = ϕ t ⋅ 1n π
i
∂ψ ∂ψ ∂ψ (4.35)
⇒ χ1 i ⋅ 1n + χ1 r ⋅ 1n = χ 2 t ⋅ 1n
∂r ∂r π ∂r π
Deoarece relaţiile (4.35) implică egalitatea tuturor exponenţilor pe
suprafaţa (π ), rămâne pentru amplitudini condiţia :
χ1
( χ
) ( )
⋅ A i 1i ⋅ 1n + A r 1r ⋅ 1n = 2 A t 1t ⋅ 1n
v1 v2
Din figura (4.13) se observă că :
1i ⋅ 1n = − c oα s
χ / v c oβ s
1r ⋅ 1n = c oα s A i − A r = 2 2 ⋅ ⋅ A t (4.36)
χ 1 / v1 c oα s
1t ⋅ 1n = − c oβ s
χ
Introducem mărimea Z= , numită impedanţă a mediului (mărime de
v
material, întâlnită deja în discuţia despre modulul vectorului Umov, unde s-a
definit Z = ρ ⋅ v ).
Cu această mărime relaţia (4.36) devine :
Z 2 cosβ
Ai − Ar = ⋅ ⋅ At (4.37)
Z1 cosα
185 NOŢIUNI GENERALE DESPRE UNDE
v2
Pentru v ⋅ sin α > 1 unghiul β ia valori imaginare. Fenomenul poartă
1
numele de reflexie totală şi are drept consecinţe următoarele afirmaţii :
1. Unda transmisă intră în cel de-al doilea mediu numai pe o distanţă
foarte mică, de ordinul lungimii de undă, amortizându-se rapid.
2. Intensitatea undei reflectate este egală cu intensitatea undei incidente.
• Demonstraţie la afirmaţia 1.
Dar :
2 2
v v2
cos β = ± 1 − sin β = ± 1 − 2 sin α = ± j ⋅
2
sin α − 1
v1 v1
ω 2π
= k2 =
v2 λ2
de unde se observă că :
2
ω 2π v2 ω
1t ⋅ r = ± jx ⋅ sin α − 1 + y ⋅ sin α
v2 λ2 v1 v1
Notăm :
v2
2
4π s i αn − 1 = P
v1 ω x
⇒ 1t ⋅ r = ± j P + θ (y)
ω v2 2λ 2
y ⋅ s i αn = θ
v1
De aici rezultă :
x
±P
Ψt = A t ⋅ e 2λ 2
⋅ e j( ωt − θ )
187 NOŢIUNI GENERALE DESPRE UNDE
Se observă că semnul "+" din relaţia de mai sus nu este justificat din
punct de vedere fizic (dacă x → ∞ atunci Ψ t → ∞). Prin urmare, dacă se are în
vedere numai semnul "-" şi se calculează intensitatea undei transmise (cu
formula I = ψ* ⋅ψ), rezultă că :
x
−P
λ2
It = Ψ t* ⋅ Ψt = A 2t ⋅e
x
Dacă λ2
creşte, atunci intensitatea undei transmise scade exponenţial,
tinzând rapid către zero.
Z1 cos α − jZ 2 2 sin α − 1
v1
A r = A i ⋅ e 2 jδ , A *r = A i ⋅ e − 2 jδ ⇒ I r = A *r ⋅ A r = A i2 = I i
n
ϕ = ∑ ϕi (4.39)
i =1
este la rândul ei o soluţie a ecuaţiei de propagare.
In aceste condiţii, fie situaţia exemplificată în
figura 4.11, unde se pune problema ce se petrece în
punctul M.
Pentru a desfăşura un calcul adecvat în condiţii Figura 4.11
minime de stress matematic, vom recurge la câteva ipoteze S1
ξ1
simplificatoare :
• cele două unde care dau un fenomen de ε
interferenţă în punctul M au aceeaşi frecvenţă ; S M
2
ξ 2mai mari
• distanţele ξ 1 şi ξ 2 sunt considerate a fi foarte mari, mult
decât distanţa dintre cele două surse (adică ξ1 , ξ2 >> ), astfel încât pe un
domeniu restrâns cele două unde pot fi considerate unde armonice plane.
Prin urmare, fie expresiile corespunzătoare :
ψ 1 = A1 ⋅ e j( ω t − kξ1 )
ψ 2 = A 2 ⋅ e j( ω t − kξ 2 + α ( t ) )
unde mărimea α (t) reprezintă diferenţa între fazele iniţiale ale celor două unde
(presupusă a fi dependentă de timp).
Conform proprietăţii de liniaritate a mediului, unda rezultantă are
expresia :
[
ψ ( M, t ) = A1 ⋅ e j( ω t − kξ1 ) + A 2 ⋅ e j( ω t − kξ 2 + α ( t ) ) = e jω t ⋅ A1 ⋅ e − jkξ1 + A 2 ⋅ e − j( kξ 2 − α ( t ) ) ]
Amplitudinea ei poate fi stabilită - aşa cum am văzut în cazul compunerii
oscilaţiilor - folosind calculul în complex simplificat :
[ ] [
A 2 = ψ * ⋅ψ = e − jω t ⋅ A1 ⋅ e + jkξ1 + A 2 ⋅ e + j( kξ 2 − α ( t ) ) ⋅ e + jω t ⋅ A1 ⋅ e − jkξ1 + A 2 ⋅ e − j( kξ 2 − α ( t ) ) = ]
= A12 + A 22 + 2A1A 2 ⋅ cos[ k ⋅ ∆ ξ − α ( t ) ]
(4.40)
unde ∆ ξ desemnează diferenţa de drum. Prin urmare :
A = A( ∆ ξ , A 1 , A 2 )
Se observă existenţa următoarelor situaţii particulare :
k ⋅ ∆ξ - α ( t )
• A1 = A 2 = A ⇒ A = 2A ⋅ cos
2
• k ⋅ ∆ξ − α ( t ) = 2mπ (m ∈ N) ⇒ A = A max = A1 + A 2
• k ⋅ ∆ξ − α ( t ) = ( 2m + 1) ⋅ π (m ∈ N) ⇒ A = A min = A1 − A 2
Atunci când diferenţa dintre fazele iniţiale ale celor două unde este
constantă :
α( t ) = α = const .
se spune că cele două surse sunt coerente.
Prin unde coerente se înţeleg două (sau mai multe) unde care au aceeaşi
frecvenţă iar diferenţa dintre fazele lor este invariabilă (constantă) în timp.
In cazul (mai simplu) în care :
k ⋅ ∆ξ − α
A1 = A2 = A ⇒ A 2 = 4A 2 ⋅ cos 2 (4.42)
2
se pot întâlni (pentru anumite situaţii speciale, corespunzătoare unor puncte
particulare din spaţiu) egalităţile:
k ⋅ ∆ξ − α π
= 2m cu m ∈ N ⇒ I M = A 2M = 4A 2
2 2
k ⋅ ∆ξ − α π
= ( 2m + 1) cu m ∈ N ⇒ I min = A 2min = 0
2 2
Unda
x1 x reflectata
N M
Figura
Unda 4.13 (unda incidenta)
directa
UNDE ELASTICE 190
Figura
Nod Ventru Nod Ventru Nod 4.14
λ/2
λ/2
Observaţii.
1. Fie condiţia pentru două ventre succesive :
λ 2 π 2λ
x (M2 ) = 2 ⇒ cos ⋅ = 1 ⇒ A rez = +2A
2 λ 2
λ 2π 3λ
x (M3 ) = 3 ⇒ cos ⋅ = cos 3π = −1 ⇒ A rez = −2A
2 λ 2
Prin urmare, deşi nu am discutat până acum acest aspect, se observă că
două ventre succesive - deşi au amplitudine rezultantă maximă - oscilează în
antifază (reamintim că −1 = e ± jπ ) : atunci când într-un ventru avem un maxim
pozitiv, în următorul ventru avem elongaţie maximă dar în sens contrar.
2. In cel de-al doilea caz (Z1 < Z2 ) dacă impunem condiţia ca în punctul
iniţial N (vezi figura 4.18) să avem un nod, adică :
- la x = = x (min
n)
, Arez = 0 , se obţine :
λ
= n⋅ (cu n∈ N)
2
cu alte cuvinte lungimea totală a drumului parcurs de cele două unde trebuie să
fie un număr întreg de semiunde.
n
UNDE ELASTICE 194
N V N N V N V N
(n = 2, ω2) N V N V N V N
(n = 1, ω1)
(n = 3, ω3)
Figura 4.16
Se constată că pentru n = 1 lungimea coardei este egală cu o semiundă ;
pentru n = 2 lungimea = λ , etc.
• Ca o ultimă observaţie, trebuie făcută diferenţa calitativă dintre o undă
staţionară şi o undă progresivă. Ea poate fi urmărită în figura 4.17.
Pentru unda staţionară se observă că amplitudinea oscilaţiilor variază de
ψ (x , t) Unda stationara ψ (x , t) Unda progresiva
x
x
t0 t1 ≠ t 0 t0
Figura 4.17 t1 ≠ t 0
195 NOŢIUNI GENERALE DESPRE UNDE
deci este dependentă de defazaj. Pentru unele valori particulare ale acestuia :
ϕ π m
n = 2m ( m ∈ N) , deci ϕ = ⋅ 2π ⇒ A min = 0
2 2 n
Observaţia de mai sus este valabilă cu excepţia cazurilor :
m = 0 , m = n , m = 2n , m = p ⋅ n cu p ∈N
pentru care :
UNDE ELASTICE 196
ϕ 1 ϕ
sin n n ⋅ cos n
lim 2 = lim 2 2 =n
ϕ→2 pπ ϕ ϕ→2 pπ 1 ϕ
sin ⋅ cos
2 2 2
In acest caz valoarea amplitudinii rezultante maxime este :
A ψ = nA
(şi are aceeaşi valoare !) iar imaginea corespunzătoare este indicată în fig. 4.18.
Figura 4.18
∫ cos 2
dt =
0
τ
1 1 1
= ∫ + ⋅ cos(k ⋅ ∆ξ) ⋅ cos α ( t ) + ⋅ sin(k ⋅ ∆ξ) ⋅ sin α( t ) dt =
0 2 2 2
τ τ
τ 1
= + ⋅ cos( k ⋅ ∆ξ ) ⋅ ∫ cos α( t ) dt + sin ( k ⋅ ∆ξ ) ⋅ ∫ sin α( t ) dt
2 2 0 0
τ τ
Cele două integrale ∫ cos α( t ) dt , ∫ sin α( t ) dt sunt nule, întrucât
0 0
valorile pozitive şi negative luate de funcţiile trigonometrice cosα (t) şi sinα (t)
se compensează reciproc.
Prin urmare :
2
I = Aψ = 2 A 2 = I1 + I 2
197 NOŢIUNI GENERALE DESPRE UNDE
ϕ ( x )= A e ⇒ Ψ ( x t), = A e( )
~ ~
- j kx j ω t - kx
Se observă că :
α
-x
Ψ( xt )=, A 2 e ⋅ e j ( ω t− k ) x * 2 −αx −αx
α I = Ψ ⋅ Ψ = A ⋅ e = I0 ⋅ e (4.51)
-x
Ψ * ( xt )=, A*e 2 ⋅ e− j ( ω t− k ) x
UNDE ELASTICE 198
x = 0 ⇒ A 0 = I0
−2 I0 A0
x = δ ⇒ A = I = I0 ⋅ e = =
e e
Adâncimea de pătrundere are dimensiunea unei lungimi.
2
Reţinem relaţia δ=
α
. Căutăm expresia şi valoarea lui α :
2
~2 α α2 α
k = ω 2 η ( ω ) − jω χ( ω ) = k − j = k 2 − − 2 jk
2 4 2
2 α2
k − = ω2η ( ω)
⇒ 4
kα = ω χ( ω ) ⇒ k = ω χ( ω )
α
de unde rezultă :
ω2 χ 2 ( ω)
k2 = ⋅ η 2 ( ω) + 2
+ η ( ω) (4.53)
2 ω
ω2 2 χ 2 ( ω)
2
α
= ⋅ η ( ω) + − η ( ω ) (4.55)
2 2 ω2
199 NOŢIUNI GENERALE DESPRE UNDE
Toate vitezele menţionate mai sus sunt mult mai mici decât viteza
luminii, deci discuţia are loc într-un context "clasic".
In anul 1842 fizicianul austriac Christian Johann Doppler (1803 ÷ 1853)
a observat că frecvenţa undelor emise de o sursă aflată în mişcare se modifică în
raport cu frecvenţa aceleiaşi surse aflate în repaus în raport cu observatorul.
Această constatare este uşor de făcut în zilele noastre, atunci când urmărim
aterizarea şi respectiv decolarea unui avion : sunetul care însoţeşte mişcarile
corespunzătoare se aude diferit (deşi frecvenţa oscilaţiei mecanice a motorului
este aceeaşi !).
Experimentele făcute au pus în evidenţă existenţa a două situaţii
diferite :
UNDE ELASTICE 200
Deoarece :
λ v −u
T= ⇒ λR 2 = λ (4.56.b)
v v
şi
1 v
ν= ⇒ νR 2 = ν (4.56.c)
T v −u
uTR 2 v
TR 2 = t 2 − t 1 = T − ⇒ TR 2 = T (4.58.a)
v v+u
v v+u
λR2 = λ ; νR2 = ν ⇒ νR2 > ν (4.58.b)
v+u v
Pentru receptorul R1 , în urma unui raţionament asemănător, pentru care
(însă) :
d + uTR 1
t2 = t0 + T +
v
se obţine :
v v v −u
TR1 = T ; λ R1 = λ ; ν R1 = ν ⇒ ν R1 < ν (4.59)
v −u v −u v
(relaţiile de mai sus pot fi obţinute din relaţiile (4.58) schimbând semnul
vitezei).
α+β=0 α = 1 1 1
2 − E
- α - 3β = 1 ⇒ d e c i= vc o n⋅ Es t⋅ ρ. 2 = c o .n⋅ s t
2
1 ρ
- 2α = - 1 β = −
2
2. O sursă de oscilaţii aflată într-un mediu elastic emite unde plane de
forma : y = 0,25 ⋅ sin πt (mm) . Lungimea de undă a undelor longitudinale care se
propagă în acest mediu este λ = 15 m.
UNDE ELASTICE 204
x
y( x 2 , t ) = A ⋅ sin ω ⋅ t − 2π 2 + ϕ 0 x
λ
şi respectiv : O x1 x2 x 3 = x 2 + ∆x
x Figura 4.22
y( x 3 , t ) = A ⋅ sin ω ⋅ t − 2π 3 + ϕ 0
λ
Defazajul dintre cele două oscilaţii este :
x x ∆x
∆ ϕ23 = ω ⋅ t − 2π 3 + ϕ 0 − ω ⋅ t − 2π 2 + ϕ 0 = 2π
λ λ λ
205 NOŢIUNI GENERALE DESPRE UNDE
deci :
λ ⋅ ∆ ϕ π⋅λ λ 15 5
∆x = = = = = = 1,25 m
2π 6 ⋅ 2π 12 12 4
d) Conform rezultatelor de la punctul c) defazajul dintre elongaţiile a
două puncte situate la distanţa d este :
2πd λ
∆ ϕ= = 2π ⋅ = π rad
λ 2λ
adică punctele oscilează în antifază.
3. Două surse sincrone S1 şi S2 aflate la distanţa d = 3 cm una de cealaltă
produc oscilaţii de frecvenţă ν = 100 Hz şi amplitudini A1 = 5 mm şi A2 = 10
mm. Să se calculeze amplitudinea oscilaţiei unui punct situat la distanţa x2 = 5
cm de sursa S2 pe perpendiculara dusă din S2 pe dreapta care trece prin cele două
surse.
Viteza de propagare a undelor prin mediul în care se află sursele este
v = 20 m/s.
Rezolvare
Plasarea în spaţiu a celor două surse şi Figura 4.23
S1
respectiv poziţia punctului în care se cere x3
calculul amplitudinii rezultante în urma d
compunerii celor două unde coerente este D
indicată în figura 4.23. S2
x2
Ecuaţiile de oscilaţie ale surselor sincrone sunt :
y1 ( 0, t ) = A1 ⋅ sin( 2π ν⋅ t + ϕ 0 )
y 2 ( 0, t ) = A 2 ⋅ sin( 2π ν⋅ t + ϕ 0 )
Ele produc în punctul D oscilaţiile rezultate prin propagare :
x
y1 ( D, t ) = A1 ⋅ sin 2π ν⋅ t − 2π 3 + ϕ 0
λ
x
y 2 ( D, t ) = A 2 ⋅ sin 2π ν⋅ t − 2π 2 + ϕ 0
λ
unde x3 este distanţa dintre sursa S1 şi punctul D :
x 3 = x 22 + d 2 = 25 + 9 = 6 cm
Aceste două unde interferă în punctul D dacă se produc pe aceeaşi
direcţie, ceea ce este posibil numai dacă sunt unde transversale cu oscilaţia pe
aceeaşi direcţie - şi anume perpendicular pe planul BCD.
In urma interferenţei punctul D oscilează de maniera exprimată prin
ecuaţia :
y( D, t ) = A ⋅ sin ( ω ⋅ t + ϕ)
unde amplitudinea este :
A = A 12 + A 22 + 2A 1 A 2 ⋅ cos ∆ ϕ
iar ∆ ϕ este defazajul celor două oscilaţii în D :
UNDE ELASTICE 206
x x x − x2
∆ ϕ= 2π ν⋅ t − 2π 3 + ϕ 0 − 2π ν⋅ t − 2π 2 + ϕ 0 = −2π 3 ⋅ν
λ λ v
100
⇒ ∆ ϕ= −2π = −10π
20
Deci cele două oscilaţii sunt în fază, amplitudinea oscilaţiei rezultante
fiind :
A = A 1 + A 2 = 15 mm
Bibliografie capitolul IV