2.

Unde

Definiţie. Clasificare. Ecuaţia undei plane monocromatice.

Ecuaţia undelor.

O undă este o perturbaţie care se propagă în spaţiu, din aproape în aproape,

prin intermediul unui câmp.
Câmpul prin intermediul căruia se propagă unda poate fi:
- câmpul forţelor elastice,
- câmpul electromagnetic,
- câmpul determinat de forţele de presiune dintr-un gaz.
Exemple de unde:
- undele care se formează la suprafaţa apă-aer,
- undele de suprafaţă oceanice (surfing şi tsunami),
- unde pe nisip,
- unde seismice, de tip S, P şi L,
- unde acustice,
- unde radio, microunde, IR, domeniul vizibil, UV, raze X şi raze gamma care
alcătuiesc radiaţia electromagnetică,

- unde gravitaţionale care sunt fluctuaţii ale câmpului gravitaţional şi a căror

predicţie a fost făcută de teoria relativităţii generalizate. Aceste unde sunt neliniare
şi nu au fost încă observate.
 2

Oscilaţiile pot fi ale unor sisteme deschise sau ale unor sisteme închise.
Sistem deschis (fără frontiere exterioare): când un om cântă la o trompetă şi este
legat de nacela unui balon printr-o frânghie, aerul se comportă ca un sistem deschis
pentru undele sonore, în măsura în care se poate neglija ecoul, adică reflexiile de la
pamânt înapoi la trompetist. Tot ca un sistem deschis în cazul trompetistului poate
fi considerată o încăpere ai cărei pereţi sunt acoperiţi cu un material perfect
absorbant pentru sunete. În acest fel, nici o undă nu se reflectă înapoi spre emiţător
(trompetist). Sistem închis: în exemplul anterior, dacă încăperea are pereţii şi
tavanul din lemn tare, aerul din cameră se comportă ca un sistem închis (cuprins în
interiorul unor frontiere) şi va produce rezonanţe la frecvenţele modurilor sale
proprii, dacă este excitat în mod convenabil.
Undele progresive sunt undele produse de o forţă externă cuplată cu un
mediu deschis. Ele se îndepărtează de sursa care le-a produs. Exemplu: dacă se
aruncă o piatră în apă liniştită, se produc unde progresive circulare. Acestea pot da
energie cinetică unei bărcuţe de hârtie care pluteşte pe apă sau pot mări energia
potenţială gravitaţională a unei rămurele aflate jumătate sub apă şi jumătate
deasupra ei pe un mal nisipos, ridicând-o pe mal.
Undele progresive armonice se obţin în cazul în care o forţă externă cuplată
cu un mediu deschis oscilează cu o mişcare armonică.
Undele transportă energie şi impuls, dintr-un punct în altul dar nu produc un
transport de masă. O undă este caracterizată prin maxime şi minime.
O undă se poate descrie cu ajutorul funcţiei de undă Ψ . Aceasta este, în
general, o funcţie de spaţiu şi timp şi deoarece dependenţa de locul din spaţiu se
   
poate exprima cu ajutorul vectorului de poziţie r = xi + y j + z k în coordonate
x, y, z avem funcţia de undă:

Ψ = f ( x, y , z , t ) = ψ ( r , t ) . (1)
 3

Funcţia de undă poate fi un vector (o deplasare mecanică, intensitatea

 
câmpului magnetic H , intensitatea câmpului electric E ) sau o mărime scalară
(diferenţa de potenţial, presiune).
O undă se poate caracteriza şi prin suprafaţa de undă. Suprafaţa de undă
reprezintă mulţimea punctelor din spaţiu în care perturbaţia are loc la un moment t
aceeaşi valoare constantă S :
Ψ ( x, y, z , t ) = S = const. (2)
Dacă suprafeţele de undă sunt plane paralele, echidistante, perpendiculare pe
direcţia de propagare, undele sunt unde plane. Terminologia este utilizată şi pentru
descrierea unor unde aproximativ plane într-o regiune din spaţiu. Exemplu: o sursă
(localizată) antenă produce unde aproximativ plane în regiuni îndepărtate (la
aproximativ 10 lungimi de undă de antenă).

Fig.2 Unde plane

Undele plane sunt descrise de funcţia de undă Ψ ( x, y , t ) :
 
Ψ = F ( r ⋅ k − vt ) , (3)
unde
  
r = xi + y j . (4)
Dacă suprafeţele de undă sunt sferice, undele se numesc unde sferice.
O undă sferică prezintă un front de undă sferic. Frontul de undă este suprafaţa de
undă situată, la un moment dat, la cea mai mare depărtare de sursa de oscilaţie. O
 4

antenă produce unde care pot fi considerate sferice în regiuni nu prea îndepărtate
(regiunea apropiată).
Undele sferice au funcţia de undă dată de:
Ψ = Ψ ( x, y , x, t ) = Ψ ( r , t ) , (5)

unde r = x 2 + y 2 + z 2 şi:
1
Ψ = F ( r − vt ) (6)
r
De asemenea, există unde de suprafaţă. Exemple: undele care se formează la
suprafaţa apă-aer, undele de suprafaţă oceanice (surfing şi tsunami), unde pe nisip,
unde seismice care sunt analogul undelor pe apă, dar care se propagă peste
suprafaţa Pamântului şi care deoarece au frecvenţe joase produc rezonanţa în
clădiri şi sunt cel mai distructiv tip de unde seismice (Fig.3).

Fig.3
Există două tipuri de astfel de unde de suprafaţă seismice: unde Rayleigh (se
mişcă în jurul pământului la fel cum un val se unduieşte de-a lungul unui lac sau
ocean. Din această cauză, pământul se mişcă în sus şi în jos şi dintr-o parte în alta,
în aceeaşi direcţie în care se mişcă unda) şi unde Love (sunt cele mai rapide unde
de suprafaţă şi mişcă pământul dintr-o parte în cealaltă). La declanşarea unui
cutremur, are loc o radiere de energie externă în toate direcţiile. Energia circulă
 5

prin, şi în jurul pământului în funcţie de cele 3 tipuri de de unde seismice: primare

(P-wave), secundare (S-wave) şi unde de suprafata (Surface-waves). Toate tipurile
de cutremure urmează acest model. La o anumită distanţă de epicentru, mai întai
soseşte unda P, apoi unda S, ambele având energie redusă şi fiind mai puţin
ameninţătoare. Undele de suprafaţă ajung ultimele, împreuna cu toate energiile lor
distructive. În principal, aceste unde formează cutremurulcare se simte.

Fig.4 Unde de suprafaţă oceanice

Undele circulare sunt descrise cu ajutorul funcţiei de undă Ψ ( r , t ) cu

r = x 2 + y 2 şi:
1
Ψ= F (r − vt ) (7)
r

Fig.5 Unde plane şi unde circulare

 6

O altă clasificare a undelor este aceea în unde transversale şi unde

longitudinale.
Undele transversale sunt acele unde pentru care perturbaţia are loc după o
direcţie perpendiculară pe direcţia de propagare a undei. Elongaţia Ψ este

perpendiculară pe versorul n al direcţiei de propagare. Undele transversale apar
adesea fără suport de substanţă. Exemple: undele electromagnetice, undele la
suprafaţa lichidelor, unde pe o coardă, unde seismice de tip S (unde secundare).
Undele transversale sunt asociate cu operatorul rotor şi sunt guvernate de o ecuaţie
a undelor de tip vectorial.
Undele longitudinale sunt acele unde pentru care perturbaţia are loc în
direcţia de propagare a undei. Elongaţia Ψ este în direcţia de propagare şi paralelă

cu normala n la suprafaţa de undă. Undele longitudinale sunt perturbaţii ale unui
suport material. Exemple: undele acustice din medii elastice, unde în apă şi unele
unde seismice (de tip P, unde primare). Absenţa undelor seismice transversale care
s-ar propaga prin centrul Pământului arată că acesta este lichid. Undele
longitudinale sunt asociate cu operatorul divergenţă şi sunt guvernate de o ecuaţie a
undelor de tip scalar. Un exemplu de o combinaţie între unde transversale şi unde
longitudinale îl constituie undele care se formează la suprafaţa unui eleşteu, ca în
Fig.5. Un obiect plutitor va descrie o traiectorie eliptică, deoarece aceste unde nu
sunt simple unde transversale sinusoidale.

Fig.6
 7

Descrierea undelor

Undele se descriu cu ajutorul următoarelor mărimi:

- amplitudinea A , reprezintă maximul elongaţiei, avem A (m) pentru undele pe o
coardă de exemplu, A (Pa) Pascal pentru undele de presiune sonoră şi A (V/m)
pentru intensitatea câmpului electric. Amplitudinea poate fi constantă sau poate să
depindă de timp şi/sau poziţie.
- frecvenţa ν (Hz sau s-1),
- pulsaţia ω = 2πν (rad/s),
- lungimea de undă λ (m) care reprezintă distanţa dintre două maxime sau două
minime succesive,
2π 1
- perioada T = = (s).
ω ν
În Fig.6 sunt reprezentate lungimea de undă (wavelength) şi amplitudinea.

Fig.7

Propagarea undelor. Ecuaţia undei plane monocromatice.

 8

În cazul propagării unei unde plane monocromatice după direcţia 0 x ,

funcţia de undă depinde de coordonata x şi de timp t . Această dependenţă se
exprimă matematic astfel:
Ψ ( x, t ) = A( x, t ) sin(ω t − k x) , (8)

unde A( x, t ) este amplitudinea undei, k reprezintă numărul de undă şi

ϕ = ω t − k x este faza. Viteza undei este dată de:
ω
v= = λν . (9)
k
În cazul undei plane monocromatice, viteza undei coincide cu viteza de
dx
deplasare a fazei, numită viteză de fază v = . Viteza de fază reprezintă viteza
dt
de propagare a unui punct x de fază constantă.
Se poate descrie propagarea de-a lungul axei 0 x astfel:
x x
Ψ ( x, t ) = f (t − ) = F ( x − v t) = A sin ω (t − ) . (10)
v v
x
Cantitatea ω (t − ) reprezintă un unghi. Pentru Ψ este valabilă periodicitatea în
v
2π
timp cu T = şi de asemenea periodicitatea în spaţiu cu λ = vT . Expresia
ω
funcţiei de undă se poate scrie:
x t x
Ψ ( x, t ) = A sin ω (t − ) = A sin 2 π ( − ) = A sin(ω t − k x) , (11)
v T λ
unde
2π 2π ω
k= = = (12)
λ vT v
 9

este numărul de undă şi este egal cu numărul de unde care este cuprins în 2 π
unităţi de lungime. Relaţia (11) este ecuaţia undei plane monocromatice.

Numărul de undă reprezintă modulul vectorului de undă k :
  2π  ω 
k = kn = n = n. (13)
λ v

Vectorul de undă k este orientat în direcţia şi sensul de propagare a undei.

În cazul propagării undei în spaţiu în direcţia şi sensul vectorului de undă k
ecuaţia undei plane monocromatice este:
 
i (ω t − k r )
Ψ ( x, t ) = A sin(ω t − k r ) = Im{Ae }, (14)
unde

ϕ = ωt − k r (15)
este faza undei. Suprafeţele de fază constantă care sunt perpendiculare (în cazul
mediilor izotrope) pe direcţia de propagare a undei se numesc suprafeţe de undă.
 
Ecuaţia ω t − k r = const. reprezintă ecuaţia unui plan, vectorul de undă k
fiind perpendicular pe acest plan.
Viteza de grup este viteza cu care se propagă maximul amplitudinii dintr-un
pachet de unde (maximul densităţii de energie).Viteza de grup este defintă prin
relaţia:
∂ω
vg = . (16)
∂k
O undă sinusoidală, infinită în spaţiu şi timp nu poartă nici o informaţie. În schimb
semnalele, mărginite în spaţiu şi timp, formate dintr-un grup (pachet) de unde cu
frecvenţe apropiate între ele şi vectori de undă apropiaţi între ei poartă o
informaţie. Exemplu de semnal: o sinusoidă întreruptă într-un anumit ritm.
 10

Există o conexiune directă între viteza de grup şi fenomenul de dispersie.

Dispersia este fenomenul de variaţie a vitezei în funcţie de frecvenţă v = v(ν ) .
Dacă pulsaţia ω este direct proporţională cu k, viteza de grup este egală cu viteza
de fază. Viteza de grup joacă un rol important în cazul propagării semnalelor prin
fibre optice.

Ecuaţia diferenţială a undelor

Ecuaţia diferenţială a undelor este o ecuaţie diferenţială cu derivate parţiale.

Această ecuaţie descrie multe tipuri de unde cum sunt undele sonore, undele
luminoase şi undele pe apă. Este importantă în acustică, electromagnetism şi în
dinamica fluidelor.
Ecuaţia diferenţială a undelor în cazul unei funcţii de undă Ψ scalară este;

∂ 2Ψ
= v2 ∇2Ψ , (17)
∂t 2

unde v este viteza de propagare a undei. De asemenea, pentru cazul

 
r = r ( x, y, z ) avem:
∂ 2Ψ ∂ 2Ψ ∂ 2Ψ 1 ∂ 2Ψ
− − − = 0. (18)
∂x 2 ∂y 2 ∂z 2 v 2 ∂t 2
De exemplu, în cazul propagării sunetului în aer la 20°C viteza sunetului este de
aproximativ 343 m/s. Dacă avem dispersie, ecuaţia diferenţială a undelor permite
pentru viteza de propagare a undei o variaţie în funcţie de frecvenţă. În acest caz,
în ecuaţia diferenţială a undelor se înlocuieşte v cu viteza de fază:
ω
v= . (19)
k
 11

2. Unde

Definiţie. Clasificare. Ecuaţia undei plane monocromatice.

Ecuaţia undelor.

O undă este o perturbaţie care se propagă în spaţiu, din aproape în aproape,

prin intermediul unui câmp.
Câmpul prin intermediul căruia se propagă unda poate fi:
- câmpul forţelor elastice,
- câmpul electromagnetic,
- câmpul determinat de forţele de presiune dintr-un gaz.
Exemple de unde:
- undele care se formează la suprafaţa apă-aer,
- undele de suprafaţă oceanice (surfing şi tsunami),
- unde pe nisip,
- unde seismice, de tip S, P şi L,
- unde acustice,
- unde radio, microunde, IR, domeniul vizibil, UV, raze X şi raze gamma care
alcătuiesc radiaţia electromagnetică,

- unde gravitaţionale care sunt fluctuaţii ale câmpului gravitaţional şi a căror

predicţie a fost făcută de teoria relativităţii generalizate. Aceste unde sunt neliniare
şi nu au fost încă observate.
 12

Oscilaţiile pot fi ale unor sisteme deschise sau ale unor sisteme închise.
Sistem deschis (fără frontiere exterioare): când un om cântă la o trompetă şi este
legat de nacela unui balon printr-o frânghie, aerul se comportă ca un sistem deschis
pentru undele sonore, în măsura în care se poate neglija ecoul, adică reflexiile de la
pamânt înapoi la trompetist. Tot ca un sistem deschis în cazul trompetistului poate
fi considerată o încăpere ai cărei pereţi sunt acoperiţi cu un material perfect
absorbant pentru sunete. În acest fel, nici o undă nu se reflectă înapoi spre emiţător
(trompetist). Sistem închis: în exemplul anterior, dacă încăperea are pereţii şi
tavanul din lemn tare, aerul din cameră se comportă ca un sistem închis (cuprins în
interiorul unor frontiere) şi va produce rezonanţe la frecvenţele modurilor sale
proprii, dacă este excitat în mod convenabil.
Undele progresive sunt undele produse de o forţă externă cuplată cu un
mediu deschis. Ele se îndepărtează de sursa care le-a produs. Exemplu: dacă se
aruncă o piatră în apă liniştită, se produc unde progresive circulare. Acestea pot da
energie cinetică unei bărcuţe de hârtie care pluteşte pe apă sau pot mări energia
potenţială gravitaţională a unei rămurele aflate jumătate sub apă şi jumătate
deasupra ei pe un mal nisipos, ridicând-o pe mal.
Undele progresive armonice se obţin în cazul în care o forţă externă cuplată
cu un mediu deschis oscilează cu o mişcare armonică.
Undele transportă energie şi impuls, dintr-un punct în altul dar nu produc un
transport de masă. O undă este caracterizată prin maxime şi minime.
O undă se poate descrie cu ajutorul funcţiei de undă Ψ . Aceasta este, în
general, o funcţie de spaţiu şi timp şi deoarece dependenţa de locul din spaţiu se
   
poate exprima cu ajutorul vectorului de poziţie r = xi + y j + z k în coordonate
x, y, z avem funcţia de undă:

Ψ = f ( x, y , z , t ) = ψ ( r , t ) . (1)
 13

Funcţia de undă poate fi un vector (o deplasare mecanică, intensitatea

 
câmpului magnetic H , intensitatea câmpului electric E ) sau o mărime scalară
(diferenţa de potenţial, presiune).
O undă se poate caracteriza şi prin suprafaţa de undă. Suprafaţa de undă
reprezintă mulţimea punctelor din spaţiu în care perturbaţia are loc la un moment t
aceeaşi valoare constantă S :
Ψ ( x, y, z , t ) = S = const. (2)
Dacă suprafeţele de undă sunt plane paralele, echidistante, perpendiculare pe
direcţia de propagare, undele sunt unde plane. Terminologia este utilizată şi pentru
descrierea unor unde aproximativ plane într-o regiune din spaţiu. Exemplu: o sursă
(localizată) antenă produce unde aproximativ plane în regiuni îndepărtate (la
aproximativ 10 lungimi de undă de antenă).

Fig.2 Unde plane

Undele plane sunt descrise de funcţia de undă Ψ ( x, y , t ) :
 
Ψ = F ( r ⋅ k − vt ) , (3)
unde
  
r = xi + y j . (4)
Dacă suprafeţele de undă sunt sferice, undele se numesc unde sferice.
O undă sferică prezintă un front de undă sferic. Frontul de undă este suprafaţa de
undă situată, la un moment dat, la cea mai mare depărtare de sursa de oscilaţie. O
 14

antenă produce unde care pot fi considerate sferice în regiuni nu prea îndepărtate
(regiunea apropiată).
Undele sferice au funcţia de undă dată de:
Ψ = Ψ ( x, y , x, t ) = Ψ ( r , t ) , (5)

unde r = x 2 + y 2 + z 2 şi:
1
Ψ = F ( r − vt ) (6)
r
De asemenea, există unde de suprafaţă. Exemple: undele care se formează la
suprafaţa apă-aer, undele de suprafaţă oceanice (surfing şi tsunami), unde pe nisip,
unde seismice care sunt analogul undelor pe apă, dar care se propagă peste
suprafaţa Pamântului şi care deoarece au frecvenţe joase produc rezonanţa în
clădiri şi sunt cel mai distructiv tip de unde seismice (Fig.3).

Fig.3
Există două tipuri de astfel de unde de suprafaţă seismice: unde Rayleigh (se
mişcă în jurul pământului la fel cum un val se unduieşte de-a lungul unui lac sau
ocean. Din această cauză, pământul se mişcă în sus şi în jos şi dintr-o parte în alta,
în aceeaşi direcţie în care se mişcă unda) şi unde Love (sunt cele mai rapide unde
de suprafaţă şi mişcă pământul dintr-o parte în cealaltă). La declanşarea unui
cutremur, are loc o radiere de energie externă în toate direcţiile. Energia circulă
 15

prin, şi în jurul pământului în funcţie de cele 3 tipuri de de unde seismice: primare

(P-wave), secundare (S-wave) şi unde de suprafata (Surface-waves). Toate tipurile
de cutremure urmează acest model. La o anumită distanţă de epicentru, mai întai
soseşte unda P, apoi unda S, ambele având energie redusă şi fiind mai puţin
ameninţătoare. Undele de suprafaţă ajung ultimele, împreuna cu toate energiile lor
distructive. În principal, aceste unde formează cutremurulcare se simte.

Fig.4 Unde de suprafaţă oceanice

Undele circulare sunt descrise cu ajutorul funcţiei de undă Ψ ( r , t ) cu

r = x 2 + y 2 şi:
1
Ψ= F (r − vt ) (7)
r

Fig.5 Unde plane şi unde circulare

 16

O altă clasificare a undelor este aceea în unde transversale şi unde

longitudinale.
Undele transversale sunt acele unde pentru care perturbaţia are loc după o
direcţie perpendiculară pe direcţia de propagare a undei. Elongaţia Ψ este

perpendiculară pe versorul n al direcţiei de propagare. Undele transversale apar
adesea fără suport de substanţă. Exemple: undele electromagnetice, undele la
suprafaţa lichidelor, unde pe o coardă, unde seismice de tip S (unde secundare).
Undele transversale sunt asociate cu operatorul rotor şi sunt guvernate de o ecuaţie
a undelor de tip vectorial.
Undele longitudinale sunt acele unde pentru care perturbaţia are loc în
direcţia de propagare a undei. Elongaţia Ψ este în direcţia de propagare şi paralelă

cu normala n la suprafaţa de undă. Undele longitudinale sunt perturbaţii ale unui
suport material. Exemple: undele acustice din medii elastice, unde în apă şi unele
unde seismice (de tip P, unde primare). Absenţa undelor seismice transversale care
s-ar propaga prin centrul Pământului arată că acesta este lichid. Undele
longitudinale sunt asociate cu operatorul divergenţă şi sunt guvernate de o ecuaţie a
undelor de tip scalar. Un exemplu de o combinaţie între unde transversale şi unde
longitudinale îl constituie undele care se formează la suprafaţa unui eleşteu, ca în
Fig.5. Un obiect plutitor va descrie o traiectorie eliptică, deoarece aceste unde nu
sunt simple unde transversale sinusoidale.

Fig.6
 17

Descrierea undelor

Undele se descriu cu ajutorul următoarelor mărimi:

- amplitudinea A , reprezintă maximul elongaţiei, avem A (m) pentru undele pe o
coardă de exemplu, A (Pa) Pascal pentru undele de presiune sonoră şi A (V/m)
pentru intensitatea câmpului electric. Amplitudinea poate fi constantă sau poate să
depindă de timp şi/sau poziţie.
- frecvenţa ν (Hz sau s-1),
- pulsaţia ω = 2πν (rad/s),
- lungimea de undă λ (m) care reprezintă distanţa dintre două maxime sau două
minime succesive,
2π 1
- perioada T = = (s).
ω ν
În Fig.6 sunt reprezentate lungimea de undă (wavelength) şi amplitudinea.

Fig.7

Propagarea undelor. Ecuaţia undei plane monocromatice.

 18

În cazul propagării unei unde plane monocromatice după direcţia 0 x ,

funcţia de undă depinde de coordonata x şi de timp t . Această dependenţă se
exprimă matematic astfel:
Ψ ( x, t ) = A( x, t ) sin(ω t − k x) , (8)

unde A( x, t ) este amplitudinea undei, k reprezintă numărul de undă şi

ϕ = ω t − k x este faza. Viteza undei este dată de:
ω
v= = λν . (9)
k
În cazul undei plane monocromatice, viteza undei coincide cu viteza de
dx
deplasare a fazei, numită viteză de fază v = . Viteza de fază reprezintă viteza
dt
de propagare a unui punct x de fază constantă.
Se poate descrie propagarea de-a lungul axei 0 x astfel:
x x
Ψ ( x, t ) = f (t − ) = F ( x − v t) = A sin ω (t − ) . (10)
v v
x
Cantitatea ω (t − ) reprezintă un unghi. Pentru Ψ este valabilă periodicitatea în
v
2π
timp cu T = şi de asemenea periodicitatea în spaţiu cu λ = vT . Expresia
ω
funcţiei de undă se poate scrie:
x t x
Ψ ( x, t ) = A sin ω (t − ) = A sin 2 π ( − ) = A sin(ω t − k x) , (11)
v T λ
unde
2π 2π ω
k= = = (12)
λ vT v
 19

este numărul de undă şi este egal cu numărul de unde care este cuprins în 2 π
unităţi de lungime. Relaţia (11) este ecuaţia undei plane monocromatice.

Numărul de undă reprezintă modulul vectorului de undă k :
  2π  ω 
k = kn = n = n. (13)
λ v

Vectorul de undă k este orientat în direcţia şi sensul de propagare a undei.

În cazul propagării undei în spaţiu în direcţia şi sensul vectorului de undă k
ecuaţia undei plane monocromatice este:
 
i (ω t − k r )
Ψ ( x, t ) = A sin(ω t − k r ) = Im{Ae }, (14)
unde

ϕ = ωt − k r (15)
este faza undei. Suprafeţele de fază constantă care sunt perpendiculare (în cazul
mediilor izotrope) pe direcţia de propagare a undei se numesc suprafeţe de undă.
 
Ecuaţia ω t − k r = const. reprezintă ecuaţia unui plan, vectorul de undă k
fiind perpendicular pe acest plan.
Viteza de grup este viteza cu care se propagă maximul amplitudinii dintr-un
pachet de unde (maximul densităţii de energie).Viteza de grup este defintă prin
relaţia:
∂ω
vg = . (16)
∂k
O undă sinusoidală, infinită în spaţiu şi timp nu poartă nici o informaţie. În schimb
semnalele, mărginite în spaţiu şi timp, formate dintr-un grup (pachet) de unde cu
frecvenţe apropiate între ele şi vectori de undă apropiaţi între ei poartă o
informaţie. Exemplu de semnal: o sinusoidă întreruptă într-un anumit ritm.
 20

Există o conexiune directă între viteza de grup şi fenomenul de dispersie.

Dispersia este fenomenul de variaţie a vitezei în funcţie de frecvenţă v = v(ν ) .
Dacă pulsaţia ω este direct proporţională cu k, viteza de grup este egală cu viteza
de fază. Viteza de grup joacă un rol important în cazul propagării semnalelor prin
fibre optice.

Ecuaţia diferenţială a undelor

Ecuaţia diferenţială a undelor este o ecuaţie diferenţială cu derivate parţiale.

Această ecuaţie descrie multe tipuri de unde cum sunt undele sonore, undele
luminoase şi undele pe apă. Este importantă în acustică, electromagnetism şi în
dinamica fluidelor.
Ecuaţia diferenţială a undelor în cazul unei funcţii de undă Ψ scalară este;

∂ 2Ψ
= v2 ∇2Ψ , (17)
∂t 2

unde v este viteza de propagare a undei. De asemenea, pentru cazul

 
r = r ( x, y, z ) avem:
∂ 2Ψ ∂ 2Ψ ∂ 2Ψ 1 ∂ 2Ψ
− − − = 0. (18)
∂x 2 ∂y 2 ∂z 2 v 2 ∂t 2
De exemplu, în cazul propagării sunetului în aer la 20°C viteza sunetului este de
aproximativ 343 m/s. Dacă avem dispersie, ecuaţia diferenţială a undelor permite
pentru viteza de propagare a undei o variaţie în funcţie de frecvenţă. În acest caz,
în ecuaţia diferenţială a undelor se înlocuieşte v cu viteza de fază:
ω
v= . (19)
k