Unde elastice

În cazul sistemelor continue elastice, o perturbaţie produsă într-un punct se propagă cu viteză finită
din aproape în aproape în toată masa sistemului sub formă de undă. Trebuie reţinut faptul că sub formă
de undă se propagă numai starea de perturbaţie, fiecare particulă a sistemului efectuând oscilații în jurul
poziției de echilibru.
Cele mai importante caracteristici ale unei unde sunt viteza de propagare, elongaţia şi amplitudinea,
iar în cazul undelor armonice trebuie menţionate şi pulsaţia, perioada şi faza.
Undele se pot diferenţia după evoluţia în timp a parametrilor de stare, respectiv există unde
amortizate a căror amplitudine scade în timp şi unde neamortizate sau întreţinute la care amplitudinea
rămâne neschimbată în timp. Dacă amplitudinea se menţine constantă într-un punct, dar descreşte în
funcţie de distanţa de la sursa care a produs unda la punctul respectiv, atunci se spune că avem o undă
atenuată.
O caracteristică importantă a undelor este frontul de undă care reprezintă locul geometric al punctelor
care oscilează în fază. Se deosebesc unde plane, unde cilindrice şi unde sferice, după cum frontul de
undă este un plan, un cilindru sau o sferă.

Fig. 1. Unde plane.

vb
Fig. 2. Unde sferice.

Fig. 3. Unde cilindrice.

În funcţie de direcţia de oscilaţie a particulelor dintr-un mediu străbătut de o undă, undele pot fi unde
longitudinale, dacă direcţia de oscilaţie coincide cu direcţia de propagare, sau unde transvesale, dacă
direcţia de oscilaţie este perpendiculară pe direcţia de propagare. Spre exemplu, solicitările variabile de
întindere-compresiune ale barelor dezvoltă unde longitudinale, în timp ce undele de încovoiere sunt
unde transversale. De asemenea, undele sonore sunt unde longitudinale.

Unde armonice

Se consideră un mediu elastic unidimensional căruia i se ataşează un sistem de referinţă Ox şi prin

care se propagă o undă armonică. Aceasta se poate propaga fie în sensul pozitiv al axei, fie în sensul
negativ. În primul caz, este o undă progresivă sau undă directă, iar în al doilea, este o undă regresivă
sau undă reflectată (fig.4).

Fig. 4. Explicativă pentru undele progresive și regresive.

Dacă se notează cu u(x,t) deplasarea unui punct de coordonată x la momentul t, atunci forma unei
unde armonice progresive este
u ( x, t ) = U cos( t − kx) , (1)
iar cea a unei unde armonice regresive este
u ( x, t ) = U cos( t + kx) , (2)

în care U este amplitudinea,  - pulsaţia [1/s], iar k - numărul de undă [1/m]. Unda armonică are dublă
periodicitate, în timp și în spațiu. Pulsația caracterizează periodicitatea în timp, iar numărul de undă, pe
cea în spațiu.
Să arătăm că unda progresivă se deplasează spre dreapta. Se impune egalitatea
u ( x, t ) = U cos( t − kx) = U cos( (t + t ) − k ( x + x)) (3)
care semnifică faptul că elongaţia undei la momentul t în punctul x este egală cu elongația la momentul
t+t în punctul x+x. Cu alte cuvinte, perturbaţia din x s-a propagat în x+x în intervalul de timp t,
adică s-a propagat în sensul pozitiv al axei x. Acest lucru este posibil numai dacă
t = kx
sau altfel

x = t (4)
k
şi se vede că raportul /k este o viteză – viteza de propagare a undei

c= . (5)
k
În mod asemănător se poate proceda în cazul undei regresive şi se va observa că egalitatea
u ( x, t ) = U cos( t + kx) = U cos( (t + t ) + k ( x − x)) (6)
este satisfăcută numai dacă relaţiile (4-5) sunt la rândul lor satisfăcute. Altfel spus, perturbaţia care la
momentul t era în punctul x s-a propagat în sensul x-ilor negativi ajungând în punctul x-x la momentul
t+t. Cele două unde, progresivă şi regresivă, au aceeaşi viteză de propagare.
Dacă se ia intervalul de timp egal cu perioada de oscilaţie
t = T , (7)
atunci deplasarea perturbaţiei x este egală cu lungimea de undă
L = cT (8)
care reprezintă distanţa de propagare a undei în răstimpul unei perioade. Legătura dintre lungimea de
undă şi numărul de undă se deduce din relaţia (5)
 2
L= T = . (9)
k k
Aşadar, unda armonică descrie un fenomen cu dublă periodicitate, în timp şi în spaţiu, legătura dintre
cele două perioade fiind dată de relaţia (8).
Ca şi în cazul vibraţiei armonice, mărimea caracteristică undei poate fi descrisă printr-o mărime cu
valori complexe. Spre exemplu, unei unde progresive i se poate asocia mărimea complexă
u ( x , t ) = U exp i(t − kx) = U exp (−ikx) exp (it ) = u ( x) exp (it ) , (10)
în care u ( x) = U exp (−ikx) este amplitudinea complexă a undei. Este evident faptul că mărimea reală
este partea reală a mărimii complexe asociate; dacă se utilizează funcţia sinus, atunci mărimea
caracteristică devine partea imaginară a mărimii complexe asociate.
În general, amplitudinea complexă are forma
u ( x) = U exp( x) (11)

unde mărimea complexă

U = U exp( i) (12)

conţine faza iniţială  la x = 0, iar  este constanta de propagare.

Constanta de propagarea este o mărime complexă
 =  + i (13)

şi ea caracterizează modul de propagare al undei. Partea reală a constantei de propagare, , se numeşte

constanta de atenuare, iar partea imaginară  reprezintă constanta de fază. Constanta de atenuare
reflectă modul de reducere a amplitudinii mişcării de-a lungul abscisei x, iar constanta de fază este o
măsură a variaţiei fazei pe unitatea de lungime.
În situaţia în care constanta de propagare are numai parte imaginară, atunci unda este o undă de
propagare – amplitudinea este constantă de-a lungul direcţiei de propagare. Se stabilesc următoarele
corelaţii: =Im=-k > 0 atunci unda se propagă de la stânga la dreapta (undă progresivă) şi =Im=k <
0, unda se propagă de la dreapta la stânga (undă regresivă).
În cazul în care constanta de propagare este o mărime complexă cu părţile reală şi imaginară diferite
de zero, unda este atenuată - amplitudinea descrește de-a lungul direcţiei de propagare . Condiţiile de
stingere ale undei, fie pentru x → – ∞, fie pentru x → ∞, impun ca unda regresivă să aibă constanta de
atenuare pozitivă (=Re  > 0), iar unda progresivă să aibă constanta de atenuare negativă (=Re  <
0).
Dacă însă constanta de propagare apare sub forma unui număr real, atunci nu se mai poate vorbi de
propagarea mişcării sub formă de undă, adică nu sunt întrunite condiţiile de periodicitate spaţială a
fenomenului; se spune că unda este evanescentă. De asemenea, unda evanescentă urmează aceleaşi
reguli ca şi unda de propagare,  = > 0 pentru x → – ∞ şi  =- < 0 pentru x → ∞.
Modul în care descreşte amplitudinea unei unde de-a lungul direcţiei de propagare poate fi descris
de atenuare care se calculează cu relaţia
u ( x + x)
A(x) = 20 lg . (14)
u ( x)

Sub această formă, atenuarea se exprimă în dB. Considerând o undă progresivă şi ţinând seama de
relaţiile (11) şi (13), expresia atenuării devine
 U exp[(− + i)( x + x)]
A(x) = 20 lg = −20x lg(exp(1)) = − A0 x , (15)
U exp[(− + i) x]

în care A0 = 8,686 (16)

este panta atenuării exprimată în dB/m.