Sunteți pe pagina 1din 1

In opinia mea singuratatea este cea mai buna forma de intoarcere spre sine.

Totusi oricat de
inofensiva ar parea, adancirea in singuratate poate duce la pierderea in ea. Ajungi sa te descoperi pe
sine, dar uiti de ceilalti, de lume, are loc o deconectare de la realitate care daca este prea lunga poate
fi dureroasa si chiar ireversibila.
In primul rand, intoarcerea spre sine nu este posibila decat atunci cand in preajma ta nu
exista niciun element care sa iti distraga atentia. In acel loc privat de interactiune si dominat de o
liniste deplina poti ajunge sa faci o analiza reala si completa a ta. Singur, fara sa vezi nimic, fara sa
simti nimic sau sa vrei ceva, doar tu si gandurile tale a caror voce iti rasuna in minte. In aceasta
atmosfera solitara iti poti gasi radacinile, te poti intelege si cunoaste asa cum trebuie.
In al doilea rand, imbratisarea singuratatii pentru a descoperi sinele nu vine fara un pret.
Pentru a ajunge sa faci asa ceva este nevoie de o detasarea completa fata de realitate. Doar atunci
cand vocea gandurilor tale este singurul sunet pe care il mai auzi, poti spune ca esti singur. Acest pret
este de cele mai multe ori fericirea. Cand nimeni nu te aude, nu stie de tine, poti uita ca traiesti, esti
doar tu, dar nimeni nu mai stie ca existi. Pierdut printre ganduri, ajungi sa ratacesti disperat cautand
o cale de scapare care este mult prea indepartata.
In concluzie, pentru intoarcerea spre sine este necesara adancirea in singuratate, insa
aceasta trebuie facuta cu o masura. Singuratea nu trebuie transformata intr-un refugiu, ea este doar
o unealta, un instrumet prin care putem din cand in cand sa ne adancim in interiorul propriului
nostru eu pentru a-l vedea si cunoaste mai bine.