O mana alba tasneste din marea colorata in sange diluat cu apa.

O mana alba, cu unghii lungi se ridica si

se scufunda, se scufunda si se ridica, cineva se zbate toropit de oboseala sa iasa din iad, renastere. Usor,
printre valurile lenese, varful unui cap auriu se iveste pentru cateva clipe si apoi dispare. Cerlul este
imbratisat de nori de plumb, are putea fi zi, ar putea fi noapte. Mainile albe sunt tot mai aproape de
mal, vin catre el. Baiatul este murdar, isi tine barbia in piept si mainle pe cap, plange in liniste.

Un brat alb patat de sange, un suspin, o umbra care capata contur, un suspin, un cosmar realitate.
Singuri intr-o lume scufundata in rosu, singuri pe lume, o fiinta singura pe un mal pustiu si o umbra care
se apropie constant.

In tandem cu ultima unda a ultimului val care loveste tarmul din mare se iveste silueta unei fete.