Pe-un ţărm sfinţit de zei, cetatea

Cu prăbuşite bolţi şi-altare,

Se-nalţă, jalnică ruină
Deasupra undelor fugare.

În rada-i goală, azi, destinul

Nici o galeră nu trimite,
Şi numai fulgerile nopţii
Dau viaţă stâncii neclintite!

Uitarea tot mai grea se cerne

Iar peste liniştea cetăţii,
Şi-ntinde aripile-i negre,
Vreun idol al pustietăţii.

Pe sub arcadele măreţe,

Azi, ploaia picură-n broboane
Şi-abia se desluşesc din umbră,
Statui şi dorice coloane.

O Veneră cu braţe smulse,

Pe soclu-I gata stă să cadă,
Şi-o clipă-n ochii sfinţi de zee,
Învie clasica Eladă.

La templul Afroditei, paşii

Sfioşi, pe lespezi, nu mai sună!
Doar uneori şi-agaţă manta,
De trepte, somnoroasa lună.

Azi, fără imnuri vechi de slavă,

Amurguri trec şi aurore;
Izbite-n stânca milenară,
Vuiesc doar undele sonore.

Voi perle-n salba veşniciei,

O, vremi de aur, vremi uitate,
În care visul frumuseţii
Făcea din om o zeitate!

Când marmora gemea sub daltă

Şi trupul albelor fecioare
Păreau desprinse de pe soclul
Statuilor nemuritoare!

Şi când, pe-un umăr de zeiţă,

O amforă – vis de lumină –
Mai zveltă-şi dezvelea profilul,
Pe-albastra zare corintină!

Când frumuseţea lucea goală,

Ca floarea-n roua dimineţii,
Iar inimi dornice de vise,
Băteau în ritmul cald al vieţii!

Când codrul era plin de nimfe

Şi marea plină de sirene,
Iar vinul lacrimă de aur,
Spumá prin cupe lesbiene!
Copii rătăcitori, rapsozii,
Când se opreau cântând la praguri,
Şi dulci ca fagurii de miere
Curgeau al vorbelor şiraguri!

Când Eros îneca tot chinul

Şi grija zilelor de mâine,
Şi ca pe-un rug ardea pământul
Sub stolul viselor păgâne!

Când cerul falnic al Eladei,

Întins pe-albastrul caldei mări,
Pe veci îndrăgostit de dânsa,
O-năbuşea sub dezmierdări!

Voi! Perle-n salba veşniciei

O! vremi de aur, vremi uitate!
Azi, pentru voi, cu-atâta sete,
Zădarnic, inima mea bate!

Azi, viaţa tot mai greu ne-apasă

Şi cerul nu se mai despică!
Ah! Cine-ar mai putea să smulgă,
Din valuri, Venera antică?

Urcând pe-albastre trepte, luna

Deasupra stâncii, arde pală,
Şi-acoperă cetatea moartă,
În giulgiuri albe de vestală!