Tudor Vianu

- Poezii -

Adevar si poezie
Primesc din cind in cind si eu
O invitatie ce ma-incurca :
Mi s-a cerut deunazi un eseu
Si iata gindul cum coboara, urca
Si cauta pe seara
Iui mereu
O treapta unde sa se-opreasca.
De ce vreti, domnilor, eseu ?
Nu ma rabdati in forma paminteasca ?
Eseuri am tot scris si publicat,
Cit valurile intr-o mare
Voi, cruzilor, cu acul m-ati fixat in rubrica istoriei literare.
Dar ati vazut si ati simtit o stiu
Ca-n tot ce-am scris, am pus simtire vie.
II veti gasi mereu pe omul viu
De-ati smulge-o foaie dintr-o mie.
Problema mea, oricit luptai avan
Realitatii ce nu iarta
Sa ma supun ca teoretician,
Problema mea a fost problema de-arta.
Nu pot de loc sa ma abat
Din calea care mi-a fost trasa :
Frumosul daca e adevarat,
E-adcvarata pagina frumoasa.
Ma-ndrept spre umbra, insa tot precum
Am fost in anii tineretii mele,
Cind scriu ma-ntreb si ce si cum :
Asa imi sufla vintul in vintrele.
String faptele cu grija si cu sirg
Si nu-mi ajung o suta si o mic ;

Dar dupa ce le-aleg si dau in pirg

Vreau sa obtin cu ele armonie.
Din mii de marturii un lucru-ntreg !
Vreau sa il tes din mii de fire.
Cum pot eu oare sa il inteleg
De nu il pot cuprinde cu-o privire ?
Orice ai face, cit te-ai stradui
Pret n-are fapta ta trudita
Decit daca ridici din temelii
Lucru rotund, o fapta cumpanita.
Deci daca vreti eseuri noi
Si adevar imi cereti mie
Vi-l dau asa cum il doriti si voi
Si-n forma lui fireasca : poezie !

Aliunde
Nu am vrut sa cred nici n-am vrut sa stiu
Toate-aceste vesti imi veneau de unde ?
Valul cu sirene, limpede si viu,
Se umfla sub barca noastra
Aliunde.
S-a zmucit deodata pinza ce dormea,
Sforile intinse au pornit sa cinte,
Si-au grait in taina, om, catarg si stea
Pin' la jumatatea noptii de pe punte.
Au trecut pe zare fulgere de foc, intr-un rind delfinii au jucat
pe-aproape, insa
Aliunde prinsa in mijloc
Rostrul ei subtire si-a muiat in ape.
Aliunde, care zodie te-a pazit
Mini prea intelepte cind ti-au dat masura
Ta de aur si a-ndumnezeit
Zvelta ta povara, legea si armura ?

Ape si munti
Visez de mult tinutul cu ape de clestar
Pe care barci cu pinze alunece arar.
Sa fluture zefirul in albele vintrele
Si ochii sa le piarda uitindu-se la ele
Padurea peste unde plecata inainte
Adinca si-ntristata sa stea in zacaminte
Trceind prin frunzatura copacilor, suflarea
Sa fure din adincul padurilor racoarea.
Jar mai departe muntii, zapezi trandafirii
Reverse din cratere cu clinele pustii
Arunce pe intinsuri o stravezie pata
Sub care doarma apa, padurea-ntunecata

La ora aceasta ceasul il auziti cum bate ?

Cum muie si scapa din rotile dintate ?
Benedictin, din vraful de carti, eu ma ridic
Ma uit in departare si nu privesc nimic
Au ce cintari usoare se isca in adincuri,
Pe cind alint in palma matasea de la ciucuri ?
Aici, din manastire, fereastra da pe lac
Rasar in incaperea pervazului sarac.
Din fundul de-ntuneric m-aplec pe jumatate
Si-aud sub largul boltii cum inima imi bate,
M-aplec in adincime si ma ridic putin
Ca un potir pe care o mina nu-l vrea plin,
Dar stau in nemiscare si ochiul mi-l atint
Zarind trandafiriul zapezii de argint.
Si cad intr-o plutire pe care n-o mai stiu, in apa de racoare a
spiritului viu,
Cind pe intinsul luciu al apei de clestar
Apar vintrele albe cu tremurul arar

Ascetul
S-a tintuit acum pe arhitrava
Ce-a dainuit din porlice bairine ;
Sodoma greaca-n urma lui ramine ;
Din nefiinta soarbe el otrava.
Acel sarac in
Paradis intra-va !
Atit a fost. Si-a inceput sa-ngine :
Te voi urma.
Da, te-oi urma, stapine !
Dar ciincle in veci de veci latra-va.
Cu pietre si cu bice il batura
Si-o zi intreaga-l risera-n agora,
Spre blindul sclav uitindu-se cu ura.
Si-atuncea cind, in risul tuturora,
Ei l-au orbit, i-au rasarit, sub pleoape,
Un soare nou, paduri, cimpii si ape.

Calatorie pe mare
Puternica si pura laolalta.
Stea din taria cerului inalt,
Adie, pilpiicste si se-nvoalta
De pe-un tarim pe celalalt.
Nu-i zi aprinsa dincolo de zare,
Nici telegari invapaiati la car
Nu scapara copita pe amnar
Zbucnind infricosati din mare.
Egala noaptea pururea cu sine
Adie blind din cerul mai curat

Cu fata unduirilor marine,

Ca valul sur de care ne-am legat.
Noi nu stiam atunci calatoria
Fiindu-ne in adevar un drum,
Ca vom afla-o tinta sub taria
Aprinderii inalte, fara scrum.
Stam azi la pupa si privim la semnul
Cu care ne legam de tarmul dus,
Rapit de zarea veche si indemnul
Calatoriei noastre spre apus.
Nu-i pata, nu e nici o tremurare
Cind lunecam incremeniti pe ape,
Ca doua faruri luininind pe mare,
Lucind tirziu, stingindu-se aproape.

Caniculara
Pamintul s-a rotit pe jumatate
Cu pinzele intinse si umflate
Corabia cind ne-a lasat pe maluri,
Saltati usor din spuma si din valuri.
incrucisata zodia din vecie
Urneste semnele si le imbie inspre cateaua cerului bolnava,
Muscind din zare si scuipind cu lava.
Strabatem dar cetate cu cetate in danganit de ore numarate,
intimpinind din turnuri si pridvoare
Naluca
Soarelui sagetatoare.
La
Fiesole praful urca-n trimbe
Si ne ingroapa pina la carimbe, isi scutura cipresii frunza rara
De praful care-i arde si omoara.
Pasc -caprele un fir de iarba seaca,
Un maracine dirz care ineaca,
Dezgradinind din pietre si din sare
O radacina raspindind racoare.

Martiriul
Soarelui tintind din creste
Ne umfla vinele cumplit si peste
Puterea ce le tine si le leaga,
Lasindu-ne pierduti si fara vlaga.
Dar cind sub frunti simtim vapaia bolii,
Patrundem in
Viale dei
Colii
Si cautam sub ramuri aplecate
De pace cuibul mortii minunate.

Cintec
Din atitea doruri, cite-am implinit ?
Palide de ginduri, nopti cite-am jertfit ?
A TIslit din funduri setea mea aprinsa,
Malul a primit-o linceda si stinsa.
Binecuvintarea ce-mi statea pe buza
Fara de nadejde licare sub spuza
Si blestemul negru cind sa-l scot afara
A murit in gura rece si amara.
Patima de -viata, setea de placere,
Stau culcate-n iarba fara mingiiere,
Cauta in preajma fir de leac, subtire
Afla doar otrava de neimplinire.
Din fagaduinte cite ma legara,
Cite inflorira, cite scuturara ?
Sirurile frinte tiuie-n ureche,
Ah ! cite naluce f ostu-mi-au pereche !

Clocot

Pururea pazit, sufletul arc

Margine de piatra grea si tare.
Muchie inflorita-n stinca dura
Lucie in geruri si caldura.
Valul care tot mereu il bate
Intra-n el prin golfuri privegheate
Si topeste-n apa lui de moarte
Spuma rascolita de departe.
Ce nu duc la capat din afara
Valurile care tot il ara,
Zarea care scade mult si creste,
Unda dinlauntru izbuteste.
Apele alunecind pe prund
Pot sa-l incresteze pina-n fund
Stau cu meterezele solide :
Clocotul din mine ma ucide.

Consacrare
Banchet la curtea zeilor, cantare
Cu rosturi dulci si picurari arare
Din coardele de aur, din chimvale
Se-nlantuie si se desprind agale.
Sta sufletul bolnav de bogatii
Cind joaca-n fulgere tipsii
Si cind din jaspuri si agate
Te-neaca negre apele bogate.
Un singur strop din vinul de ospete
Te inzeceste-n gind si tinerete
Dar totdeodata zimbetul pe gura
Si ochiul cu a lui cautatura
incremenesc si se darima-n tine
Arhitecturi de raze si lumine
Cind
Zcus se ridica si se-ndreapta

Inelul sa ti-l puna-n mina dreapta.,

Ai stat in cumpana si ai dorit
Cu sufletul secat si urgisit
Sa fii in clipa asta fulgerata
O lespede sub talpa lui curata.

Davida
Am stat tirziu, cuprins de amintiri
Din tara de-altadata :
Atlantida
Un continent descins sub unduiri
De ape mari citind-o pe
Davida.
Pe
Ibykus tilharii l-au caznit
Pe cind cocori visleau tipind prin seara
Si tipetele lor ii acuzara.
Dar tie, tainic, cine ji-a soptit
Secretul amutit al faptei sumbre ?
Nici freamat de aripi, nici glas de umbre,
Fantasma doar a gindului lucid.

De la fereastra
De la fereastra cea mai inaltata
Priveam orasul cum se risipea
Si nu simteam in suflet nici o pata.
Era o zi inalta si bogata,
Nencapatori noi ne simteam pe noi,
Eram alaturi doi, nu eram doi

Si am fi vrut sa fim cit lumea toata.

Eu mina ti-am intins-o : Vrei sa vii
Pe tarmuri departate si pustii ;
Ne-am pierde, mici, sub bolti nemasurate
Dar ridieindu-ne deasupra lor,
Le vom sorbi adinc, cu voluptate
Si vom pieri in focul cerului cotropitor"
Nu mi-ai raspuns, dar ochii ti-am privit
Si am vazut cum cerurile toate
Se adunau in bolti incovoiate,
Cum apele lor clare de azur
Se-ntunecau in clarul tau azur
Nu mi-ai raspuns, dar surd am auzit
Venind, vuind cu murmur nesfirsit,
Am auzit din departari venind
Rostogoliri si-nvolburari de ape
Si-am presimtit si .ani ghicit
Raspunsul tau vislind din
Nesfirsit
Dar unde largi si mari. nemasurate,
Pornit-au sa ne duca osteniti
Cu miini lasate, ochi pe jumatate

Din poezie si adevar

De ce ma chemi si fara voia mea
In preajma-ti stralucita ?
Mie
Au mult mai bine nu-mi era
In noaptea cea pustie ?
Sub luna plina-n chil iuta mea
Stateam scaldat in toti fiorii ei.
Ascuns si singur, fara de temei,
Si sufletul din mine amurgea.
La ceasuri aurite eu visam,
La multele placeri, fara de pata,

Si-n suflet imi intipaream

Icoana ta curata.
La masa verde, stind tirziu la joc.
Sa fiu tot eu acela care ii cer un semn batrinului noroc,
Cu insi nesuferiti la luminare ?
A primaverii floare niciodata
N-o regasesc la fel de pura ;
Oriunde esti, o, ingere, se-arata.
Iubire, bunatate si natura.

Dor
Inteleptul doar s-o stie
Nu si prostul ce rinjeste :
Vreau sa cint viata vie
Ce spre moarte se doreste.
In racoarea noptii-n care
Te-ai nascut si-ai procreat.
Atintit spre luminare
Dorul te-a infasurat.
Noaptea nu te mai opreste.
Desfacut din umbra-ti lunga
Dorul tau vrea si sileste
Spre-alte-ngemanari s-ajunga.
Nu ti-e grea vreo departare,
Vii inaripat, zorit,
Pina cind in luminare
Aripa ti-ai mistuit.
Loc de ratacire-n viata
Este sumbra ta stihie.
Daca dorul nu te-nvata :
Mori si reinvie !

Enfant perdu

Post departat in lupta libertatii

Slujit-am credincios treizeci de ani.
Nu am crezut ca prin verdictul sortii
Ma voi intoarce-ntreg dintre dusmani.
Am stat de veghe-atitea nopti de-a rindui
Si nu puteam sa dorm, intins sub cort
Cu-atitia dragi prieteni, ascultindu-i
Cum sforaiau c-ar fi trezit si-un mort.
Ma cuprindea adeseori uritul
Si frica (numai prostii nu o stiu)
Si ca s-o uit imi fluieram eu cintul
Cu rimele obraznice-n pustiu.
Da, am vegheat, cu pusca linga mine
Si de se apropia vreun dusman
Ii trimiteam, sa-l tie minte bine,
Un glont fierbinte drept in burduhan.
Dar s-a-ntimplat ades ca prostanacul
Sa stie sa ocheasca tot la fel,
Ah, ranile in trupul meu, saracul,
Au desfundat izvorul singelui din el.
Un post e liber !
Ranile se casca.
De cade unul. altu-i inca drept,
Dar cad, nebiruit, iar scut si casca intregi imi sint : nu inima
din piept.

Florenta
Stiu zarile ca nu-i pe lume
Cetate dulce dupa nume,
Mai dirza decit e
Florenta.
Iat-o
Cum se cladeste dinspre

San
Miniato.
Rostogolind sub ceruri blocuri sure
Cu vuiet de armuri si de padure
Se-nalta drept si in pamint se-mplinta
Puterea ei de sapte ori nenfrinta.
Trecutul tau, cetatea mea, ma-ndreapta
A-ti recunoaste pilda inteleapta :
Cind veacu-i molesit si fara vlaga,
Tu spargi vazduhul cu puterea-ntreaga.
Cu zeci de turnuri rosii si de arcuri,
Ca fulgere incremenite-n veacuri, intiparesti si azi pe cerul
serii
Logodna Frumusetii si-a Puterii !
Dar ascultam acum pe
Puntea Veche
O forfota pe care-o tii-n ureche
Si-o duci cu tine ca un cint ce-n minte
Se prelungeste fara de cuvinte,
In timp ce pe sub punte
Arnul,
Cu undele-nrosite ca margeanul, isi urca duhul racoros si-l
varsa
Pe fete-aprinse si pe piatra arsa.
Colinele ce cinta si unduie isi duc pe umeri si spre cer le suie
Padurile de noapte si de para
Suflind o boara rece si amara.
Dar negrul cer al noptii se invoalta
Din campanila
Domului inalta,
Pe cind luceferi scaparind in zare.
Supus, orasu-ti cade la picioare.

Hercule copil
Hercule copil se joaca :
Fringe-n doua sabia in teaca,

ii suceste leului grumazul,

Tine apa-n moara cu zagazul.
Prinde-un fulger si-l azvirle-n munte.
Fierb speriate apele sub punte
Si se-ntorc grabite spre sorginte
Cind cu palma vrea sa le alinte.
Urca sprinten culmi de
Phedriade,
Stinca o cazneste pina cade
Uruind in golful departarii
De sc-nalta-n trimbc apa marii
Insa
Midas care povesteste
Tot ce
Hercule copilul ispraveste,
Simte, pe cind gura ii indruga,
Cum ii cresc urechile sub gluga.

Hombre secreto
Te-neaca piinsul : pune-ti masca !
Si iadul daca gurile isi casca
Arunca-i simulacrul si porneste
Pe culmea de lumina, vultureste.
Doar masca mea o veti avea, dusmani,
In tot acest amar de ani
S-a intocmit puterea mastii mele,
Ascunsa-n sine, trainica la rele.
Suspinul meu de om si de parinte
Nu are pret de bani nici de cuvinte,
Nu-l cumpara vecia-ntreaga,
N-o sa-l dezlege, n-o sa-l inteleaga.
Ah, de-as avea un singur frate
Cu fata goala m-as abate in praful drumului si in nestire
As plinge de durere si iubire.
Dar tot ce-n mine este moliciune,
Se face piatra dura si taciune,

Si-n vuietul puterilor rebele

Se-nalta intrebarea firii mele.
Curat prin masca ce ma infasoara
Voi straluci in lume-a doua oara,
Diamant pastrat in teaca de carbune,
Iubire-n zgura de amaraciune.

In odaia doctorului faust

Ne-a robit cu lanturi incaperea :
Peste carti si peste file rupte
Ochi truditi si buze arse, supte
Am rastalmacit adinc durerea.
In a doctorului
Faust inchisoare
Fiecare dintre noi am stat
Dar o raza a pornit din soare
Si-n odaia doctorului
Faust
Rostul vietei noastre s-a schimbat.
Las
Theosofia-n praf sa cada
Viata nu ne cere explicari
Las pe
Aristoteles in lada
Ah ! oglinda soarelui din mari,
Dealul care cinta in lumina
Si padurea neagra de metal,
Parfumatele efluvii de sulfina
Si zefirul meridional !
In odaia doctorului
Faust,
Mefistofelcs voit-a sa ne fure
Si cu ochi de negre diamante, in adincuri sumbre de padure,
Vrajitoarele, in slujba lui
Satan,

Pregateau placerile savante

Dar, cuprins de-a bucuriei plasa
Si-mbatat de-a bilciului murmure,
Pe
Mefisto l-am uitat in casa
Iar pe
Vrajitoare in padure

In vie
Eu vin la tine-n vie : te rog sa ma primesti.
Iti voi culege via si-ti voi propti butucii,
Nu-ti cer nici pat nici masa ; ci ca sa gazduiesti.
Ma lasa-n miezul zilei sub umbra ce-astern nucii.
Ma lasa-n timpul noptei sa dorm culcat in fin
Si sa presimt cum vraja lactee-ncet ma ninge ;
Ma voi hrani cu ierburi, cu fructe si parfum
Si voi simti cum pacea inaintind ma-nvinge.
Vezi tu ?
Eu vin in vie ca-ntr-un refugiu bun
Si daca nu-ji cer masa, nici pat si nici simbrie,
Am fost pina
Ja tine minat de-uii dor strabun
Ce-n fiecare toamna ma-ndcamna catre-o vie.
Se vede ca ne tragem din neam de podgoreni
O, nimeni nu mi-a spus-o, desi o stiu prea
bine
Si ca acum cind bruma se prinde pe poieni,
Bunicii din podgorii facut-au crama-n mine.
Facut-au crama-n mine bunicii din podgorii
Si simt cum fierbe mustul dorinjelor uitate
Iar vita ma primeste cu gestul cald al sorii infasurindu-mi
trupul cu brate delicate.
Da, vita ma primeste ; ma recunoaste vita :
Arac i-as sta sa urce, un trunchi pletos ma faca
Si ploaia sa ma ude, usuce-nia arsita,
Voi prinde radacina in tarina uscata.

Voi prinde radacina si ma voi bucura

Ah, bucuria vietei in larguri raspindita

Dar toamna cind cu pete de singe s-o lasa
Voi singera-mpreuna cu vita insotita.
M-or apropia atuncea flacai inalti si bruni
Si desprinzind ciorchinii bogati si aurii
Pe carc-i pirguisem cu dorul din strabuni,
Vor duce in panere profunde nostalgii.
Ah ! vor simti baietii ca sub calciiul lor
Va plinge-ntreg un suflet in cruda remuscare
Ca viata i se scurse asa, nestiutor,
Prin sali orgolioase si umede hambare ?
Si vinul cind va plinge in cazile de lemn

Ilelitrc transparente cind le-o-ncreti intinsul

Afla-vor in aceste cei dimprejur un semn
Ca sufletu-i de floare isi plinge-atunci invinsul !
Afla-vor toate-acestea si le vor presimti
Flacaii, podgorenii si oaspetii din vie
Cind canile cu smalturi si flori le vor ciocni
Si vor ura : multi anii si multa bogatie !"
Patrunde-voi in vine intreg, cu dorul meu
Sau poate voi ramine ospetelor strein ?
Oricum, aici, sub ziduri, imi simt pamintul greu.
O, lasa-ma in via ta sa vin

KALE-MEGDAN
Statuia a cazut in genunchi ca sa-i lase
Libera prmrea poetului spre cer ,
Steaua tremura rece, peste pomi, peste case
Si zimbi prieteneste poetului stingher.
Privind cum cade in genunchi statuia de bronz
si rugina
Si cum fruntea i se lasa ostenita pe scut,

Ochii mei n-au purces mai departe spre recea

lumina
Si n-au primit de la ea zimbitoru-i sarut.
Ah, bronzul se moaie, rugina palpita
Si oare genunchii se-ndoaie in fata cui ?
Cine a invins cerbicia cumplita
Descatusind miscarea cucernica a bronzului ?
i
Aninasem de tine, cruntule erou din vechile lupte,
Speranta inimii mele slabe si mici.
Vazind cum expiri pe columna, cu coardele rupte,
Nu indrazneam sa-ti strig porunca :
Ridica-te !"
Si ma-ntrebam cu neliniste :
Ai sa te ridici ?"
Ce durere cutreiera lumea nebuna si geme
Ca bronzul se face carne si falnicii eroi se
prabusesc ?
Pe
Kale-Megdan sint vraji si sint semne.
Vechi ule luptator, te iubesc !
Ai ingenuncheat sa culegi de pe jos floarea
durerii ;
Urca din nou sevile ei spre zenit.
Se lamuresc noi intelesuri in brizele serii :
Omul e-ntreg. Veacul nu este sfirsit!