Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CONSTANTIN BARBU
PAMFLETUL NEGRU
Despre genii
dar şi despre
Pleşu şi Liiceanu
Foto inedita: La înmormântarea filosofului Constantin Noica, Păltiniş 6 dec. 1987. In prim plan
– Parintele Nicolae Steinhardt, Constantin Barbu, MIhai Sora, G. Liiceanu
14. Ce simţi când ajungi în poarta penitenței doar pentru vina de a fi încercat să faci
rost de bani în vederea editării Caietelor lui Eminescu?
Nu simt decât milă pentru cataluli, perieci şi ceilalţi neidentificaţi. Singura replică este aia
a lui Hegel peste natură.
1/3
15. Tu (provincial, catalogat de Pleșu) nu te simți cumva ca o ființă condamnată, să
trăiască în afara sistemului actual?
– a doua: A fost „conversat” de vreun ofiţer de informaţii vest-german care avea nume şi
W şi B (dacă uită să-l întrebe şi pe Liiceanu)? (Eu nu acuz, eu întreb).
– a patra: Mai poate fi rectorul Colegiului Noua Europă, dacă este plagiator?
– a cincea: În fotografiile de tinereţe are o simpatică figură de ţigan; este ţigan sau nu
este? (Este o simplă întrebare de istorie literară, nu vreo răutate discriminatorie; ştiut e
faptul că eu am o preţuire absolută pentru marii gânditori ai Indiei şi mă gândesc că
talentul lui sofistic ar fi riscat să fie un reflex de dialectică ancestrală; nu repet: Nagarjuna
este marele meu maestru universal).
Nu-l înţeleg pe Pleşu să-şi ia asemenea flatulenţe intelectuale el care nu este decât un
ratat fără operă fiindcă în cele două cărţi mai bunişoare ale lui a plagiat ca orice catalul
acrobistic. Bietul periec… Pe incultul Pleșu l-am provocat public (la TV) să polemizăm în
direct, față în față, în orizontul filosofiei lui Heidegger. Îl provoc și acum. S-a apucat în
”Dilema veche” să-l apere pe Liiceanu de plagiat, scriind un text intitulat “Țara lui Caion”.
Textul este scris de un mahalagiu care nu face greșeli de ortografie, spumegând de parcă
ar fi scăpat de la un seminar cu proști, al căror nume nu poate să și-l amintească, adică
2/3
parfumatul Paraschivescu (care încurcă medicamentele), hermeneul Grigore Cartianu,
fost Grégoire l’Ecrivain, repetentul Lavric Minorul (plagiator și el , ca și Liiceanu, din
Heidegger) și inginerul sefist Popescu Cristian Tudor (fenomenolog și el chiar împotriva
dorinței mamei sale) care, vorbind despre metafizică l-a făcut să râdă chiar și pe cel mai
supărat român din acel moment: Liiceanu însuși.
Bă băieți, chiar aveți insomnii din cauza lui tò eón, Dasein, subjectum – de ce nu vă
consumați voi mai departe cu chestiile la care vă pricepeți? Paraschivescu cu
„flatulențele“ Sfinxului[1] Grigorie cu apa de ploaie[2], Lavric Minorul cu filosoful german!
Kierkegaard al Danemarcei[3] iar Popescu cu „muia“[4].
În timp ce Liiceanu v-ar putea pregăti un șnițel auriu, că tot a murit proprietăreasa căreia
îi gătea el, Monica Lovinescu (baba aceea relativă de la Paris). Sper să nu moară și
Liiceanu când voi demonstra că altcineva a scris a treia parte din teza de doctorat despre
Tragic. Să nu uit: a murit Pavarotti cel adevărat, așa că n-o să mai poată chinezii să-l
confunde pe Pleșu cu nimeni. Devenind astfel Pleșu el însuși , admiratorul poeziei lui
Radu Mischiu și denigratorul poetului Mihai Eminescu. Care Mihai Eminescu?
Cel despre care Nicolae Manolescu nu poate spune decât banalități de necalificat, grație
culturii sale de simplu institutor și frigidității lui de neconsumator din cele geniale.
Admirator al lui Dej, Ceaușescu, Iliescu, ajuns ministru al lui Escu, omul n-a deschis nici
Kant, nici Hegel, nici Heidegger fiindcă, să fim sinceri, nu i-ar fi folosit nici cât domnului
Anghel din Tecuci (cu care vorbea Pleșu în spital, deoarece se internase fără Liiceanu la
el). Manolescu are Biblia lui: Cărtărescu, și el “un bou al soarelui”… Acum putem înțelege
care este metoda sigură a domnului Manolescu privindu-și autoramolirea inconturnabilă,
vorba lui…
Nenorocul vieții lor paraliterare este Victor Roncea, teribilul jurnalist. Care le-a fotografiat
rețeaua.
(va urma)
[4] Citat din C.T.P. („Muia“ îi aparține; v. art. „Moarte și Muia“ – Adevarul, 17.09.1999)
Vezi si PAMFLETUL NEGRU (I). Filosoful Constantin Barbu despre Noica si Proiectul
National Mihai Eminescu »
3/3