Stefan Banulescu e un evocator al satului din Cmpia Romna, ocolit de timp, pastrndusi atributele timpurilor primare: vigoarea, gigantismul,

miturile, riturile, practicile

magice. Aici, n universul cmpiei, iarba ajunge pna la umeri, pamntul e plin de
prepelite, roua tine pna la amiaza, albinele si fac stup n crapaturile de la stlpii
portitelor, iar apele, la vremea dezghetului, se revarsa spectaculos, ca-n epocile mitice.
Taranul lui Stefan Banulescu se defineste prin vitalitate barbara, comportament ritual,
arhetipal, sete de viata, solidaritate si o usoara nota visatoare (Dropia).
Noutatea nu provine att din substanta, temele fiind vechi, uneori banale, ci din
subtilitatea tehnicii narative. Incadrndu-se n formula realismului mitologic, magic si
hieratic,proza lui Stefan Banulescu se defineste, n cadrul acestei formule narative, prin
fantasticul de factura baladesc, prin sugestie si senzational. Jocul dintre real si fantastic
aminteste de Caragiale sau Gogol. Naratiunea se sprijina pe juxtapunere de tablouri
conform tehnicii montajului. Personaje abia conturate, fantomatice, caracterul alegoric al
ntmplarilor si atmosfera misterioasa creeaza impresia unei proze antiepice.
St.Banulescu este un prozator care costruieste misterul cu luciditate.
Nuvela "Mistretii erau blnzi", cuprinsa n volumul "Iarna barbatilor", aparuta n anul
1965, volum care a strnit aprecierile elogioase, ale criticii literare, prezinta
comportamentul taranesc n timpul unui diluviu apocaliptic. Violenta conflictului si
grandoarea imaginilor, caracterul alegoric al naratiunii si stilul elaborat si metaforic
confera textului originalitate.
La baza excelentei nuvele se afla un episod real, relatat ntr-unul dintre reportajele
autorului. Unui pescar i-a murit un copil. Nu avea unde sa-l ngroape. Cu cazmaua nu
poti sapa mormnt n apa. Iar n dunele de nisip dinapoia satului, daca l-ar fi ngropat,
furtunile l-ar fi descoperit. I-a ngaduit nvatatorul sa-l ngroape n curtea scolii, caci
curtea era nalta. I-a ngaduit fiindca era un copil care nvata bine la scoala, ntmplarea
pune problema raportului dintre om si cosmos, evidentiindu-se ideea ca, n spatiul Deltei,
universul advers, cu furtuni apocaliptice, e nvins prin solidaritatea colectivitatii rustice,
dar si prin conservatorismul unei lumi care se misca n tiparele unei ritualitati milenare.
Actiunea nuvelei se petrece ntr-un sat din Delta, n timpul celui de-al doilea razboi
mondial, la sfrsitul iernii, cnd, odata cu dezghetul, apele Dunarii navalesc apocaliptic.
Unui pescar, Condrat, acum, i moare copilul. Fiindca puhoaiele, n urma ploilor,
acoperisera, ca n legenda biblica, ntregul uscat, omul nu avea unde sa-si ngroape
copilul. Refuzat de cumnatul Vlase, un bogatan, a carei curte nalta nu fusese nca
necata, Condrat se decide sa-si nmormnteze copilul undeva n padure, n pamnt uscat.
Puhoaiele sunt primejdioase. Totusi, pescarul, dupa ce aseaza sicriul n barca, nsotit de

Fenia, femeia lui, si parintele Ichim, pleaca peste ape, n padure. Intr-o alta fragila
ambarcatiune i urmeaza lautarii Dache si Laliu, cu vioara si tambalul, ei trebuind dupa
ritual sa cnte la groapa mortului. La un moment dat, ntr-o barca pescareasca, plutind
deasupra apelor nvolburate, apare si Vica, o fata atragatoare, ntruchipare a frumusetii si
vitalitatii elementare, a senzualitatii calde, alungata din sat de femei, care vedeau n
aceasta fata frumoasa nu numai o rivala capabila sa tulbure mintile barbatilor, dar si o
vinovata slujitoare a pacatului.
Condrat, mnndu-si barca peste puhoaie, ajunge n padure. Dar padurea e necata, apa
ajungnd pna la naltele coroane ale stejarilor. De coastele barcii se lovesc bucati de
gheata si crengi rupte amestecate cu plavie. Condrat, tacut, prin vuietul furtunii, scoate
barca din padure, ndreptndu-se spre marginea satului, unde iesita din apa, se mai vedea
o duna de nisip. Ajuns la marginea dunei, dupa ce-i masoara din ochi naltimea care
trecea de 6 m, sare din barca si ncepe sa urce coasia nisipului cu greu, alunecnd pe
nisipul instabil, muiat de ape, ajunge n vrful dunei unde ncepe sa sape mormntul. Dar
nisipul, alunecos, se prabuseste mereu. Tensiunea creste n momentul n care Vica,
alergnd dintr-o parte n alta, nspaimntata, le arata zaporul, adica apele Dunarii iesite
vijelios din matca. Zaporul smulge barca de la marginea dunei. Vica se arunca n apa si
prinde funia barcii tinnd ambarcatiunea pe loc. In sat, vitele nnebunite, scapate din
tarcuri, pornesc salbaticite mpotriva zaporului, moara de vnt se prabuseste, satenii
navalesc nspaimntati la scoala, singurul loc mai nalt, iar pe valuri se vad venind
nspaimntate vulpile. Condrat nsa sapa mereu. Iata nsa ca un grup de barbati, veniti din
sat n ajutorul lui Condrat, l ameninta ca Vica si domnisoara nvatatoare au scos
dusumelele de la cancelarie si au facut loc copilului acolo.
Punctul culminant care coincide cu deznodamntul, e reprezentat de sosirea mistretilor,
care, n vuietul apocaliptic, plutind peste puhoaie, ajunsi lnga duna, se balacesc cu
voluptate, fac tumbe comice, oferind celor aflati pe duna o lectie de vigoare, drzenie si
optimism. Impresionati, barbatii, n frunte cu Condrat, se pornira, n ciuda spectacolului
apocaliptic al apelor, sa hohoteasca, glasurile lor imitnd parca larma reconfortanta a
turmei de mistreti.
Desi n nuvela se contureaza mai precis cteva personaje, Condrat, parintele Ichim, Fenia,
Vica, totusi personajul principal este reprezentat de colectivitatea satului pescaresc ce se
defineste prin vigoare barbara, solidaritate, optimism, cutezanta si ritualitate.

Avand in vedere ca imaginea din aceasta nuvela reprezinta simboluri polivalente, se pot
distinge mai multe teme si motive: diluviul, moartea, raportul dintre om si cosmos,
totemul, apocatastaza, ritualitatea s.a.m.d.
Consideram nsa ca nuvela, n esenta ei, este o meditatie asupra satului, prozatorul
evidentiind ideea ca satul pescaresc din Delta taieste n orizontul civilizatiei totemice,
comportamentul oamenilor avnd ca model arhetipal mistretul blnd, viguros si cutezator.
Modelul mistretilor readuce satul, dupa un moment de criza, n tiparele traditionale ale
ngaduintei, optimisului, solidaritatii, cutezantei, seninatatii si blndetii.