Solidaritatea este o caracteristica de baza care defineste crestinismul.

Iar aceasta se manifesta in primul rand in familia crestina formata din toti credinciosii, numita Biserica lui Cristos. Cristos este capul acestui trup iar noi credinciosii suntem madularele lui. La fel cum trupul este format din mai multe organe, care indeplinesc functii diferite fiecare, tot asa si Biserica este formata din totalitatea credinciosilor care dupa talantele, aptitudinile si darurile lor vor ocupa functii diferite in aceasta. Insa toti trebuie sa aiba pe langa alte multe caracteristici comune cum ar fi credinta, dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea, infranarea poftelor si solidaritate. De fapt aproape toate acestea se intrepatrund unele cu celelalte. Nu poate exista dragoste fara bunatate, blandete, credinciosie, rabdare, facerea de bine, infranarea poftelor si solidaritate, nu poate exista bucurie fara pace, credinta si dragoste care cuprinde pe toate cele de mai sus, si la fel nu poate exista solidaritate fara celelalte. Solidaritatea poate fi definite ca nivelul de integrare la care se afla oamenii dintr-un grup sau o societate caracterizat prin unitate la nivelul conceptiilor, intereselor, sentimentelor, valorilor si responsabilitatilor. Mai simplu spus a fi solidar inseamna sa fi legat de cineva sau de ceva printr-o unitate de conceptii, sentimente, interese, valori si responsabilitati. Si mai simplu solidaritate inseamna unitate si infratire. Comparand aceste defintii cu Biserica lui Cristos imediat sesizam ca solidaritatea este unul dintre pilonii bisericii crestine. Din momentul in care ne-am intors la Cristos, am devenit fii din Dumnezeu, si frati ai altor fii din Dumnezeu. Fiind atentiona de catre ucenicii Sai ca familia sa Il cauta, Domnul Isus le raspunde ca fratii si surorile Lui sunt cei care fac voia Lui Dumnezeu. El nu a vrut sa fie nepoliticos sau sa-si raneasca familia de sange, ci doar a vrut sa constientizeze intreaga lume ca odata cu coborarea sa pe pamant pe langa celelalte schimbari radicale pe care urma sa le aduca era si aceasta. Si anume ca la nivel spiritual lua nastere un nou tip de familie care va dainui vesnic, o familie in care membrii nu apareau pur si simplu fara decizia lor, cum se intampla in cea pamanteasca, ci una in care poti si trebuie sa alegi daca vrei sa faci parte din ea sau nu, o familie in care membrii sunt doar cei care fac voia Tatalui, voia lui Dumnezeu. Aceasta deja implica unitate in conceptii, sentimente, interese, valori si responsabilitati. Privind in istoria crestinismului vedem cum de-alungul timpului Biserica a fost solidara desi a trecut prin multe incercari, suferinte si prigoniri reusind sa pastreze aceasta caracteristica de baza pana in zilele noastre. Conceptiile au ramas aceleas de-alungul timpului, credinta in Isus, Fiul lui Dumnezeu care a fost rastignit pentru pacatele omenirii si inviat de Dumnezeu a treia zi este in picioare, la fel si credinta in mantuirea pe care o poate primii oricine prin credinta in aceste lucruri. Interesele au ramas neschimbate pentru adevaratii crestini: toata slava sa fie a Domnului Isus Cristos, toata gloria sa fie a lui Dumnezeu cu care vom trai vesnic in Imparatia Cerurilor. Valorile sunt neschimbate, comorile noastre fiind in ceruri, nu aici pe pamant. Sentimentele au ramas aceleasi, in suferinta,in intristare, in prigonire trebuie si vrem sa ne bucuram in Domnul Isus si in nadejdea pe care o avem in El. Iar responsabilitatile au ramas aceleasi, fiind responsabili de tot ceea ce Dumnezeu ne-a incredintat pe acest pamant: de noi insine, de familia pamanteasca, de prieteni, profesia, si de lucrarea din Biserica lui Cristos. Insa pe langa faptul ca solidaritatea este o caracteristica primara a crestinilor ea este si o atitudine pe care trebuie sa caracterizeze intreaga omenirie. Cel putin in lucrurile in care suntem de accord cu totii ar trebui sa fim solidari. Majoritatea oamenilor au aceeasi conceptie despre bine si rau preferindu-l totdeauna pe primul decat pe a al doilea. Si aceasta se vede cel mai bine prin felul in care fiecare persoana se relationeaza la sine. Eu, pentru mine, imi doresc sa am parte doar de lucruri bune. In nici un caz nu mi doresc sa mi se intample ceva rau. Aceasta atitudine ar trebui sa o am si fata de ceilalti din jurul meu. Cand Domnul Isus a fost intrebat de un invatator al Legii care este cea mai mare porunca el a raspuns astfel: S

iubeti pe Domnul Dumnezeul tu cu toat inima ta, cu tot sufletul tu i cu tot cugetul tu... Iar a doua, asemenea ei, este: S iubeti pe aproapele tu ca pe tine nsui. Iar in alta parte Domnul Isus a subliniat aceeasi idee spunand tot ce voii s v fac vou oamenii, facei-le i voi la fel; cci n aceasta este cuprins Legea i Prorocii. Acesta este un indemn clar la solidaritate la a nutri acel sentiment si aceea stare care i determin pe oameni s-i acorde ajutor reciproc in ce priveste binele. Confucius face acelas lucru cand spune nu-i face nimanui nimic ce nu ai vrea sa-ti faca altii tie insuti. Singura problema a noastra fata de aceasta atitudine de solidaritate este aceea ca am dori ca in primul rand noi sa fim imbratisati cu ea de catre altii mai mult decat am vrea sa-i imbratisam pe altii cu ea.