”Cea mai mare bucurie a vieții este să fii convins că ești iubit”

(Victor Hugo)
Precum afirma și Victor Hugo, dragostea este unul dintre cele mai
frumoase ”bucurii ale vieții”, sentiment divin coborât din Cer pentru a
purifica și binecuvânta muritorii de rând.
Grigorie Vieru, în palmaresul său de opere, deține un buchet de
poezii erotice. Pentru acesta, iubirea a devenit un element de legătură
între lumea fizică și cea a universului , ajutat de Ea- femeia, iubita,
elementele naturii ce creau acel spațiu ocrotitor, altarul îndrăgostiților.
Un reprezentat al operelor de dragoste vierene este „Acolo pe unde”-
poem ce elogiază perfecțiunea și splenditatea femeii. Am atestat
această atitudine în versurile „Grâul răsare/ Acolo pe unde/ Trec
urmele tale;”. Epitetul metaforic „dulce mireasmă” atestat în al doilea
vers caracterizează frumos angelica sa iubită, fiind una pură, gingașă.
Pe lângă acestea, motivele predominante în poezie sunt: al teiului („O,
tee,”), grâului(„ Grâul răsare”), dorului(„ Vălură dorul”).
Poezia „Ca prima oară” definește modalitatea iubirii de a schimba
viziunea, atitudinea îndrăgostitului, ajungând să vadă totul „Ca prima
dată”. În opera dată, eul liric este transformat, acesta începe să vadă
totul cu alți ochi „Toate-mi par că sunt/ Prima oară”. Comparația
atestată la începutul operei „Merg pe pământ,/ Și sun ca vioara”
semnifică buna-dispoziție, pozitivismul eului față de viața pe care o
are, datorită frumosului sentiment al dragostei „Tremur, ah, toată,/ De
parc-aș iubi, iubi/ Prima dată”. Motivul viorii(„ Și sun ca vioara”),
florii(„ Mă doare această floare”), lacrimii, care este reluat în fiecare
strofă („ Până la lacrimi/ Mi-e dragă viața”) intensifică mesajul
poeziei, acela că iubirea împlinită poate „muta munții din loc”,
oferindu-ne puteri supranaturale, precum și să vedem totul „Ca prima
dată”.
Opera ce are un loc aparte în sufletul meu este „Cât de frumoasă ești”. În
această operă, Vieru ilustrează durerea și dragostea ca fiind un tot întreg,
un Yin și Yang;dragoste fără suferință nu există(„Ah!ce-am iubit. Cu câtă
suferință!”). Frumoasele figuri de stil, ce ne formează o înfățișare
dumnezeiască a iubitei sale, încununează opera într-o manieră unică:
comparația „Frumoasa ca-n cântări la Solomon”, metaforele: „Ești,
scumpo, trandafir, din lerichon”, „Un fir de lotus ești pe-un lac de nuferi”.
Motivul cocorilor („ Cocorii mei de mult de tot s-au dus”), norilor („Ce-
așteaptă nori- el știe că ei vin”), trandafirului („ Ești, scumpo, trandafir, din
lerichon”) intensifă starea eului de dor, dragoste față de iubita sa.De
asemenea, atestăm dorul, dorința eului liric de a fi aproape de sufletul său
pereche, aceste stări îi macină sufletul eului, acesta ajungând să se
gândească că prea mărețile sentimente i-au creat dependență și că era să fie
mai bine dacă ele nu existau („Iubește-mă. Ori nici nu mă iubi.[...]Dar
lângă tine vorba n-are rost,/ Aș vrea să fiu ori nici să nu fi fost”).
„Leac Divin” este o operă ce prezintă sufletul pereche ca pe un dar
ceresc, dedus-am această idee din titlul operei. Figurile de stil atestate în
poezie oferă un aer tandru creației, acestea conturând sufletul iubitei, dar,
totodată, și deducem frumosul, puternicul sentiment de dragoste pe care îl
are eul față de Ea („ Iubire! Ram de rouă sfântă,”, „ Cânt unic, o, ce mă
adaști!- metafore, ”Ca miezul unei sfine azimi”- comparație, ”rouă sfântă”-
epitet metaforic).Alte modalități artistice atestate în operă și care descriu
perfecțiunea femeii sunt motivele: azimii(„ Ca miezul unei sfinte azimi”),
acesta fiind și un simbol al credinței, mirtului („ De dulcele lumii mirt”).
În concluzie, pot afirma că Grigore Vieru a fost și va rămâne un poet al
neamului, un partizan al dragostei, cel ce a găsit în iubire o evadare, o
soluție („ Dacă n-ar fi iubirea, m-aș teme de viață”).