Nicolae Alexandru (?

– 16 noiembrie 1364) a fost un domn al Țării Românești, între 1352 - 16

noiembrie 1364, anterior fiind asociat la domnie de tatăl său, Basarab I, dinainte de 1343.

Cuprins

 1Familia și religia
 2Domnia
o 2.1Politica internă
 2.1.1Biserica. Înființarea Mitropoliei Ungrovlahiei
o 2.2Politica externă
o 2.3Sfârșitul domniei
 3Portrete ale lui Nicolae Alexandru
 4Vezi și
 5Note
 6Bibliografie

Familia și religia[modificare | modificare sursă]

Nicolae Alexandru este fiul voievodului Basarab I și al doamnei Margareta. A fost căsătorit de trei
ori. Din prima căsătorie cu Maria Lackfi au rezultat doi fii: Radu (c. 1377 - c. 1383), Voislav (d.
ianuarie [1366?]) și o fată Elisabeta, măritată cu Ladislau de Oppeln. Din a doua căsătorie,
cu Klára Dobokay, Nicolae Alexandru a avut două fete: Anca, măritată cu Ștefan Uroș al V-
lea cneazul Serbiei și Ana, căsătorită cu Ivan Srațimir, țarul de Vidin și un fiu Vladislav (1364 -
c. 1377). Din porunca ultimei, în 1360 a fost scris la Vidin un sinaxar ce cuprindea viețile femeilor
sfinte. A treia soție a fost Margit Dabkai[1]
Spre deosebire de regele Ungariei, care îi denunța pe Nicolae Alexandru și pe tatăl său Basarab
I ca fiind „schismatici”, Cancelaria Papală, reputată pentru bunele sale informații, îi consideră pe
amândoi credincioși bisericii catolice[2]. Într-un document de la 17 octombrie 1345, papa Clement
al VI-lea îl lăuda pe „nobilul bărbat Alexandro Bassarati” pentru devotamentul său catolic. Papa
Clement al VI-lea mai scria că unii dintre valahii (olachi romani, conform documentului)]
din Transilvania, Țara Românească și Sirmium „au și ajuns să cunoască drumul adevărului, prin
îmbrățișarea credinței catolice[3]”. De altfel, după căsătoria cu Klara Dobokai Nicolae Alexandru a
și recunoscut autoritatea episcopiei Transilvaniei asupra catolicilor străini sau localnici de pe
teritoriul Țării Românești. Însă unii consideră că religia catolică exprimată de acesta este de fapt
doar rezultatul presiunilor din lumea occidentală de care acesta se apără prin îmbrătișarea
superficială a religiei occidentale.[4]
Se pare că abia după înființarea Mitropoliei Ungrovlahiei, în 1359, va adera oficial la credința
ortodoxă, luându-și numele de Nicolae, după Sf. Nicolae atât de apreciat de biserica
răsăriteană (nume care nu apare în nici un document anterior)[5].Tot prin dobândirea credinței
ortodoxe se vor îmbunătăți relațiile cu Imperiul Bizantin.