Patriotismul – un sentiment perimat?

 
Termenul patriotism este extrem de complex prin acceptiunile pe care le poate
cuprinde, in functie de contextul unui anumit moment cronologic. In general, suntem
inclinati sa asociem patriotismul cu "dragostea de tara", cu "devotiunea fata de
prosperitatea tarii/comunitatii nationale" si nu cred ca este nimic gresit in asta. Alte tipuri
de definitii privesc eronat patriotismul ca fiind ceva perimat sau contraproductiv, adesea
asociat nationalismului, radicalismului de dreapta sau de stanga.
Sigur, cei mai multi dintre oameni se considera si vor sa fie patrioti. Altii cauta sa faca
din patriotism valoarea politica suprema sau sa-i convinga pe ceilalti, audienta, ca
patriotismul reprezinta pentru ei un astfel de lucru. In acest caz, propaganda prelucreaza
polisemic toate nuantele "patriotismului", acordandu-le o valoare precumpanitor politica.
Trebuie subliniat ca odata cu aparitia ideilor de patrie si patriotism, acestea au fost indisolubil
legate de interesul national. Indiferent de etapa istorica pe care a parcurs-o, patriotismul s-a
definit ca fiind capacitatea individului de a identifica interesul national si de a-l urma in toate
actiunile sale. El a constituit insa intotdeauna o variabila istorica. Astfel, natiunile si l-au definit in
functie de stadiul de dezvoltare in care s-au aflat. Interesul national si-a schimbat radical
valentele la sfarsitul acestui secol, in conditiile in care societatea romaneasca se confrunta, pe
langa dificultatile de ordin intern, cu o serie de provocari ale modernitatii: integrarea europeana,
procesul de globalizare economica. In contextul fenomenului de globalizare, notiunea de
patriotism pare sa-si fi pierdut semnificatia pe care a avut-o in afirmarea statelor nationale. Mai
mult, sunt voci care sustin ca acest concept s-a devalorizat si ca ar trebui sa renuntam la el, in
conditiile in care chiar notiunea de suveranitate este pusa in discutie in Dreptul international.
Ca militar de cariera stiu ca sistemul militar este un mediu puternic dominat de miturile
organizationale. Patriotismul este o valoare care sta la baza multora dintre ele. In ce masura se
mai cultiva oare sau se intretine sentimentul patriotic in aceasta perioada caracterizata mai
degraba de inlocuirea patternurilor traditionale, deja in curs de deteriorare, de regres, cu cele
asociate noilor proiecte militare?
Cred ca sentimentul patriotic in armata se defineste cel mai bine prin loialitatea fata de
organizatie, afirmatie determinata in mare masura de absenta acestui sentiment din schemele de
valori ale militarilor, rezultate in urma ultimelor cercetari intreprinse de sociologii militari.
In cateva activitati de documentare jurnalistica, am avut ocazia de a afla parerea unor
comandanti de unitati militare din zona Ardealului pe tema existentei sentimentelor patriotice la
militari si a formelor de cultivare in sistemul militar. Opiniile acestora, completate de punctele de
vedere ale celor mai tineri ofiteri, comandanti de plutoane, din Regimentul 30 Garda si Protocol
"Mihai Viteazul", sunt prezentate in continuare.
 
Colonel Remus Dragan, comandantul Regimentului 50 R.A.A., Floresti:
La ora actuala nu se mai monitorizeaza sentimentul patriotic, ci moralul, ale carui criterii de
apreciere sunt altele decat cele de monitorizare a sentimentului patriotic: increderea in tehnica de
lupta si in comandanti, satisfactiile materiale, perspectiva avansarii in functie. Pot sa spun, ca om
cu experienta, ca acest segment, care era una din preocuparile activistilor de partid, s-a diluat
mult. Este o constatare sincera. Si nu numai in armata s-a intamplat acest lucru, ci si la nivel
national. Are chiar o perceptie peiorativa atat in interior, cat si din exterior. Conteaza foarte mult
pentru unii ceea ce spun cei din afara despre noi. Constat ca la aniversari cu iz patriotic, cum
sunt cele ale unor diverse evenimente istorice, in afara de armata si un sobor de preoti nu mai
este nimeni. Pe langa acest fapt nici prestatia noastra nu este respectata, in sensul ca nu se
opreste circulatia, autobuzele continua sa zdrangane in timp ce noi cantam Imnul national, iar
trecatorii se intreaba "dar ce-i aici ?" Nici macar nu realizeaza cu ce ocazie depunem flori la
statuile unor personalitati istorice sau ridicam steaguri, sau depunem jerbe de flori.
In armata, pot sa garantez ca sentimentul patriotic a ramas. Nu stiu in ce schema de valori
sentimentele sunt masurate. Ele exista sau nu. Se manifesta sau nu, deocamdata formal, la
activitatile organizate. Actul formal inca se mai face. Trairea cred ca are loc in functie de cat de
bine este organizat evenimentul. Daca exista o participare demna, decenta, daca defilarea este
reusita, daca jerbele de flori sunt intr-adevar frumoase, daca vremea este potrivita au efect si
pentru cadrele militare, si pentru cei care ne privesc. Noi inca ii cinstim pe eroi. Suntem ultimii
care mai tinem sus steagul. Regimentul pe care-l comand se cheama Andrei Muresanu. Cred ca
este singura unitate militara din tara ce are ca patron spiritual un poet. Si nu unul oarecare, ci cu
adanci semnificatii istorice si patriotice.
Ardealul, fara discutie, a fost o zona mult framantata istoric. La noi, la nunti sau chefuri se
cantau cantece patriotice. Nu stiu daca in sud exista manele patriotice. La noi se cantau cantece
patriotice in imprejurari cotidiene si acest fapt cred ca spune ceva. Eu nu vreau sa spun ca noi,
ardelenii, monopolizam sentimentul patriotic. La noi exista o anumita incrancenare, o memorie
mai recenta si trebuie ca fiecare sa si-o gestioneze, sa si-o tempereze. Sa o prezinte intr-o
lumina reala. Altii se mira ca noi mai avem asemenea rabufniri de patriotism sau de nationalism,
in sensul bun. Nu stiu de ce sensul de nationalism a prins sens peiorativ. De ce? Nationalismul
este un sentiment inaltator. El capata un aspect negativ in momentul in care se manifesta cu
violenta si oprimare celorlalte nationalitati. In momentul in care-ti afirmi propria identitate, nu este
nimic gresit in asta. Iti descoperi radacinile si esti constient de asta. Iti confera o verticalitate
spirituala si morala.
Locotenent-colonel Dorel Miron, comandantul Divizionului 3 GEPARD, Turda:
Cultivarea patriotismului nu trebuie facuta fortat. Exista riscul de a aluneca pe panta
nationalismului. Trebuie facuti pasi inteligenti. In armata, cred ca patriotismul se poate masura
prin loialitatea fata de institutie. Cred ca ar fi utile dezbaterile pe aceasta tema, dar bine conduse
si dirijate cu ocazia aniversarii unor date importante din istoria noastra.
Locotenent-colonel Ioan Moldovan, comandantul Divizionului 55 Art. A.A., Dej:
Cultivarea sentimentului patriotic nu trebuie realizata prin lozinci. Aceasta are ca principala
determinanta increderea de sine. De aici apar ulterior si alte tipuri de incredere, cum ar fi
increderea in tehnica. Nu au existat activitati de comemorare a unor date si evenimente istorice
la care noi sa nu fi participat. Aceste activitati au un caracter pur formal. Daca militarii traiesc
aceste activitati emotional, asta depinde intr-o mare masura de nivelul de cultura si educatie al
fiecaruia. Educatia patriotica nu se poate realiza cu forta. Am observat ca cei cu inclinatii spre
stiintele umaniste sunt mult mai interesati de activitatile comemorative decat cei cu aptitudini
tehnice. Nu stiu insa in ce masura acest gen de activitati reflecta sentimentul patriotic.
Sublocotenent Catalin Calin:
Patriotismul nu este altceva decat o rezultanta a unui proces foarte simplu: socializarea. Un
individ cu cat este mai aproape, mai integrat in societate, cu cat detine mai multe norme si valori
sanatoase, caracteristice societati din care face parte, cu atat va simti un atasament mai puternic
fata de societatea de apartenenta.
Constat ca societatea romaneasca se confrunta cu o severa criza de valori. In ultimii ani,
valorile sociale nu sunt foarte clare, foarte bine definite. Institutiile care ar trebui sa faca primul
pas in acest sens sufera si ele o usoara criza. Armata, o institutie in general opaca, se pare ca
parcurge si ea acelasi gen de criza.
La lupta, principalul factor care ii determina pe militari sa fie impreuna, sa lupte nu este nici
statul, nici patria, este vorba de relatiile de coeziune care se formeaza intre ei. La pace,
patriotismul trebuie privit putin diferit. Acesta va fi constientizat doar in situatii deosebite. Cred ca
este un sentiment mult mai bine sedimentat in constiinta militarilor proveniti din zone rurale unde
intalnim o puternica identificare cu simbolurile traditionale.
La sfarsitul stagiului de instruire, se observa lesne ca un militar in termen este un cu totul alt
om decat cel care intra pentru prima data pe poarta unitatii militare. Sunt sigur ca un militar
instruit foarte bine va avea respect pentru norme si, in general, pentru valori. Veti vedea ca el va
avea un respect foarte mare pentru patrie, pentru simbolurile ei. Deci functia de instruire a
armatei este un element important in cultivarea sentimentului patriotic. Aceasta remarca a mea
cred ca este valabila pentru orice categorie de militari.
Locotenent Valerica Catanescu:
Sentimentul patriotic, din punct de vedere al intensitatii cu care este trait, tinde sa devina
invers proportional cu varsta. Accesul la informatii, problemele cotidiene te fac sa te gandesti la
altceva, din ce in ce mai mult, din ce in ce mai profund, decat la acest sentiment care, probabil, a
fost foarte intens candva, in 1877, a continuat cu Primul Razboi Mondial, apoi, probabil foarte
bine definit, in 1944, iar dupa acest an, sau cel putin dupa 1989, usor-usor, generatie cu
generatie, a inceput sa se atenueze ceea ce a denaturat poate sensurile reale ale acestui
sentiment.
Patriotul nu trebuie sa fie neaparat militar. Sentimentul patriotic cred ca vine din cei sapte ani
de acasa, pentru ca, inainte de a fi patriot pentru tara ta, esti patriot pentru parintii tai, pentru
apropiatii tai. Patriotismul are la baza educatia, dupa care el se slefuieste in timp. Patriotismul nu
cred ca se poate dezvolta decat daca vrea fiecare individ. Unul poate, unul nu vrea, unul nu
crede, unul nu stie ce este patriotismul.
In armata, sentimentul patriotic cred ca se poate monitoriza in jurul activitatilor ceremoniale.
Trairea patriotica se dezvolta in momentul in care se cunoaste viitoarea activitate. Inainte de
ceremonialul militar cred ca trairea creste progresiv cu fiecare zi si atinge punctul maxim in
momentul desfasurarii activitatii. Daca activitatea a fost reusita, se poate vedea in ochii fiecarui
militar o sclipire aparte, o traire care se combina cu satisfactia lucrului bine facut, ceea ce poate
fi, in ultima instanta, o automultumire ca ti-ai reprezentat cu cinste institutia din care faci parte.
Dupa astfel de activitati, trairile scad in intensitate. Raman acolo, undeva, intr-o letargie, pana
cand apare urmatoarea activitate ceremoniala. Din acest punct de vedere, sentimentul patriotic
este ciclic si se monitorizeaza in jurul activitatilor cu functii preponderent de reprezentativitate.
Locotenent Andi Bancila:
Patriotismul in armata se mai cultiva pentru ca armata este o institutie care insasi prin esenta
sa trebuie sa apere si sa sprijine interesele natiunii. In cadrul instruirii, sunt cateva teme cu
caracter patriotic ce ne mai aduc aminte de exemplele istorice ale unor personalitati militare.
Daca aceste teme sunt conduse inteligent, cred ca pot constitui un factor de luat in seama in
constientizarea valorilor care pot sta, in ultima instanta, la baza sentimentului patriotic.
Nu stiu daca astfel de sentimente sunt iremediabil ascunse in interiorul fiecaruia dintre noi.
Cred ca ar trebui sa ne gandim si la alte metode de cultivare. Dincolo de orgolii, cred ca ar trebui
sa preluam de la altii metodele de propagare a patriotismului. Ar fi bine sa ne gandim si la alte
metode de promovare decat cele deja existente. Ar trebui sa desfasuram mai multe activitati care
sa scoata in evidenta mandria de a fi roman.
Sublocotenent Ciprian Iacob:
Noi trebuie sa dam tonul la patriotism, dar sa fim sustinuti si de societatea civila. Spre
deosebire de militarii altor armate ale unor state suficient de dezvoltate economic, care sunt
respectati de catre societatea civila, militarii nostri nu prea se bucura de un asemenea respect.
Cu exceptia noastra, a militarilor, nimeni nu a jurat sa-si apere tara "chiar cu pretul vietii".
Cred ca acest aspect este principalul germen al patriotismului in armata. Este ceea ce face
diferenta dintre profesia militara si oricare alta profesie.
Este, pe undeva, un paradox, pentru ca trebuie sa insuflam patriotism unor oameni obligati sa
vina in armata. Nu putem sa-i obligam sa invete ceva, atata timp cat nu au venit de bunavoie.
Militarii pe care ii primim ne demonstreaza foarte clar ca ei nu au nici un interes sa faca armata.
Mai mult, cand ajung in armata vad conditiile de cazare, echipare, hranire etc., care sunt precare.
Ne vad pe noi, cei care ii instruim, confruntandu-ne cu foarte multe probleme. Cum am putea
reusi sa-i insuflam sentimente patriotice recrutului, atata timp cat, uneori, chiar noua ne este
foarte greu sa avem astfel de sentimente?
Am observat ca singurul lucru pertinent cu care sa se mandreasca recrutul la terminarea
stagiului militar este arma pe care a avut-o in dotare, pe care a folosit-o in poligon la tragerile cu
cartuse de razboi. Ea este un element important ce face diferenta in amintirile depanate cu
prietenii. Aceasta importanta pe care el a acordat-o armamentului individual a fost sustinuta
tocmai de legislatia militara prin regulamente, instructiuni si norme.
In ceea ce ma priveste, trebuie sa va marturisesc ceva in legatura cu o traire pe care am avut-o
recent si despre care ma intrebam daca are vreo legatura cu sentimentul patriotic. Cand trupul
neinsufletit al sergentului Sonei a fost adus in tara, am fost comandantul dispozitivului care l-a
adus de la aeroport. Va spun sincer ca am simtit ceva cutremurator, un sentiment pe care sunt
convins ca un civil nu-l poate avea. Murise unul de-al nostru. Cred ca spiritul de corp poate
insufleti trairi deosebite. De ce nu si trairile de sorginte patriotica.
Evident ca prin aceasta dezbatere discutia n-a fost epuizata, iar incheierea ei nu poate fi decat
una formala. Insa aici important este altceva. In conditiile unei pluralitati de opinii, despre care ne
putem lesne convinge in baza fragmentelor reproduse din raspunsurile publicate, chiar si atunci
cand exista, dupa cum este si normal, optiuni diferite pentru o idee sau alta, nu trebuie sa
depasim hotarele "unei solidaritati de principiu". In aceasta ordine de idei, mi s-a parut
semnificativa observatia colonelului Dragan : In armata pot sa garantez ca sentimentul patriotic a
ramas. Nu stiu in ce schema de valori sentimentele sunt masurate. Ele exista sau nu. Se
manifesta sau nu, deocamdata formal, la activitatile organizate.
Departe de a trage o concluzie exhaustiva pe marginea acestor raspunsuri, trebuie subliniat
ca schimbarile din societatea romaneasca si-au pus amprenta si asupra patriotismului care a
capatat noi valente. In opinia mea, complexitatea unor fenomene de genul globalizarii si al
integrarii la diverse niveluri in structuri europene sau euroatlantice nu ar trebui sa intre in
contradictie cu notiunea de patriotism. Patriotismul insa trebuie privit dintr-un alt unghi, fiind legat
acum de noi valori, cum sunt cele ale democratiei si economiei de piata. Afirmarea apartenentei
la o anumita comunitate are in prezent si o dimensiune economica. Fiindca fiecare se simte cu
mult mai atasat de tara sa daca aceasta are o economie dezvoltata si ii asigura un nivel de trai pe
masura, un grad de dezvoltare care sa-i permita sa joace pe arena internationala un rol care sa
reflecte propriile sale interese.
De altminteri, patriotismul este un fenomen care ar trebui sa se manifeste doar in momentele
de amenintare la adresa societatii. Cred ca este absurd sa fii permanent patriot.