Ideologia monarhica la Alexandru cel Mare

Macedonia se afla in Nordul Greciei.Numele vine de la grecescul makednos care

inseamna inalt.Asadar numele de Macedonia inseamna tara oamenilor inalti sau tara
muntoasa.Tinutul Macedoniei este situat in golful Termaic,intre lantul muntos al
Pindului si cursul inferior al raului Strimon.

Problema originii macedonenilor este inca discutata de istorici.Unii ii considera

greci,iar altii cred ca acestia au avut o alta origine etnica.Grecii antici i-au considerat
intotdeauna barbari.Descoperirile arheologice arata ca indiferent daca acestia erau sau
nu greci,au suferit de timpuriu un proces de elenizare foarte profund.

Sediul regatului macedonean se gasea la Aigai.Autoritatea regilor macedoneni se

intindea si peste tinuturile din nordul si nord-estul Golfului Termic,precum si spre vest
unde se aflau triburile ilyre.In nord,macedonii se invecinau cu peonii,populatie de
origine traca,pe care regii macedoneni o tineau cu greu in frau.

Societatea macedoniana nu a evoluat in acelasi timp cu cetatile grecesti.Resursele

limitate si lipsa accesului la mare au facut ca acestia sa fie in continuare asezati pe baze
patriarhale.Ocupatiile principale ale locuitorilor erau cresterea vitelor si agricultura.
In fruntea statului se afla unrege din familia Argeazilor.Monarhia era
ereditara,dar se deosebea de monarhiile orientale prin faptul ca monarhul nu avea
putere absoluta si nu era de drept divin.Regii se numeau Argeiazi deoarece ei considerau
ca erau originari din Argos-ul grecesc.Regele macedonean era primus inter pares adica
„primul dintre egali’’.El conducea statul sprijinit de o aristocratie puternica.Membrii
acestuia se numeau hetairoi adica „tovarasi ai regelui’’.Acestia asigurau si cavaleria in
caz de conflict.Pentru a putea domni legal,regele trebuia sa primeasca acceptul acestora.

Desi a pornit,din origini umile,regatul Macedoniei prin Filip al II-lea, si mai tarziu
prin fiul sau Alexandru,Macedonia a devenit motorul de raspandire a culturii elene in
lumea antica.In timpul regelui,Filip al II-lea,Macedonia a devenit cea mai mare putere
din Peninsula Balcanica,impunandu-si hegemonia si asupra cetatilor grecesti.El a resusit
sa elimine rapid toti pretendentii la domnie si gratie unuor succese militare in nordul
Macedoniei impotriva ilirilor si peonilor a fost recunoscut de rege in armata sa.

Alexandru al III-lea Macedon, cunoscut ca "cel Mare", dar şi ca Alexandru

Anihilatorul, a fost un tânăr războinic macedonean carismatic, megalomaniac, crud,
explorator, strateg genial şi celebru datorită cuceririlor sale. Nimic nu stătea în calea sa.
Soldaţii inamici erau ucişi, oraşele care îi rezistau erau rase de pe faţa pământului, iar
locuitorii acestora erau masacraţi. Pe de altă parte, lumea nu-l cunoaşte doar drept
războinic cuceritor, ci şi drept clăditorul unei noi lumi care a stat la baza civilizaţiei
moderne. La numai 16 ani, Alexandru a învins în prima bătălie. La 20 de ani a ajuns
rege al Macedoniei, iar la 30 de ani a devenit cuceritorul orientului. S-a născut în 356
i.en. la Pella.

S-a născut în 356 i.en. la Pella. Mama sa era Olimpia din Epirus, iar tatăl său era
regele Macedoniei, Filip al II-lea. S-ar spune că ar fi chiar fiul ilegitim al lui Filip.
Olimpia îl credea special şi chiar îl trata drept "fiul lui Zeus" ce avea ca destin să
domine lumea. Încă de la naştere, Alexandru a devenit un personaj legendar. În ziua
naşterii sale, Templul lui Artemis din Efes a fost incendiat.
 Relaţia dintre tată şi fiu era rece. Filip nu-l consideră pe Alexandru drept
moştenitorul de drept al tronului . Şi totuşi, conform lui Plutarh, Filip l-a lăudat odată
pe Alexandru când a reuşit să dreseze şi să încalece un cal nărăvaş pe care l-a numit
Bucefalus. L-a avut ca tutore pe filosoful grec Aristotel şi şi-a alcătuit un anturaj de
prieteni ca Hefaiston, Ptolemeu şi Casandru.

Alexandru iubea Iliada lui Homer şi se credea el însuşi un nou Ahile. Hefaiston,
prietenul său, era Patrocle. Pentru el, Imperiul Persan era Troia sa pe care trebuia să o
subjuge, dar un imperiu care se intindea din Turcia pana in Afghanistanul de azi.
Alexandru credea din spusele lui Aristotel că dincolo era un ocean nemărginit şi îşi
dorea să ajungă acolo.

Cu peste 30 000 de hopliţi şi călăreţi , Alexandru a păşit în Asia Mică.

Expediţia sa pare să fie echivalentul unei cruciade medieval sau cu intervenţia
americană în Irak.

Prima sa mare bătălie a fost pe râul Granicus în anul 334 i.en. împotriva
forţelor superioare numeric conduse de generali perşi şi de Memnon din Rodos, general
grec dezertor, comandant al mercenarilor greci.

Alexandru a fost primul care a înaintat în fruntea cavaleriei şi care a traversat

râul cu un curaj nebun. În toiul luptei, coiful său a fost lovit . A două oară când un
călăreţ persan a încercat să-l lovească pe Alexandru cu toporul, mâna acestuia a fost
tăiată de unul dintre generalii macedoneni, Cleitus, al cărui soră i-a fost bona, salvându-
l pe Alexandru.

Prin cooperare şi disciplină, forţele macedonene au reuşit să învingă forţele

persane, inclusiv şi cei 16 000 de hopliţi mercenari greci. Alexandru a înaintat
ajungând în Troia unde a făcut o vizită de pelerinaj şi l-a omagiat pe Ahile. Apoi a
înaintat cu forţele sale cucerind oraş după oraş, inclusive Halicarnassus. Flota greacă a
învins flota persană la Miletus. În Gordium, Alexandru a dat peste un car legat de
funii ce i-ar fi aparţinut regelui Midias. Un preot i-a spus că cel care va putea dezlega
nodul va deveni regele Asiei. Alexandru a încercat să-l dezlege, dar fără succes, aşa că a
scos sabia şi l-a tăiat.

În anul 333 i.en., la Issus, avea să aibă loc prima ciocnire dintre titani. Regele
Darius însuşi dintr-un car tras de cai comanda vasta armată persană alcătuită din 50
-100 000 de soldaţi împotriva invadatorului macedonean care dispunea acum de 50 000.
Printr-o manevră ingenioasă, Alexandru a traversat râul Pinarus pentru a se îndrepta
spre armata persană şi a reuşit să respingă forţele persane ce veneau din dreapta care
planificau o ambuscadă. Cavaleria macedoneană şi falanga au biruit din nou şi după
cum ne arată copia unui mozaic roman din Napoli, Darius a fugit speriat încât şi-a
abandonat tabăra unde se afla familia sa, mama, nevestele şi fiicele. Alexandru le-a
capturat şi a luat-o pe Stateira, nevasta regelui Persiei, drept soţie, tratând-o cu respect.

Alexandru s-a îndreptat spre sud pentru a securiza controlul asupra

Egiptului, grânarul imperiului şi punctele strategice şi comerciale din Orientul Apropiat.
A întâmpinat o puternică opoziţie în Gaza şi în asediul cetăţii feniciene Tirului. Pentru
a răzbuna pierderile şi pentru a-i pedepsi pentru că au dus rezistenţă, 8000 de locuitori
au fost executaţi, 2000 au fost crucificaţi pe plajă şi 30 000 au fost luaţi sclavi, multe
femei fiind violate. Între timp, a ordonat subjugarea spartanilor de la departare.

În Egipt, Alexandru a fost proclamat faraon şi tratat ca un eliberator.

Ajuns la oracolul de la Siwa din Libia pentru a-şi consulta viitorul, preoţii i s-au
adresat în aşa fel încât Alexandru a înţeles eronat că i s-a spus “fiul lui Zeus-Ammon”,
conferindu-i o poziţie puternică. Preoţii i-au spus că va deveni regele Asiei. Având dublă
apartenenţa divină şi pentru greci şi pentru egipteni, Alexandru avea puterea supremă
legitimă. Alexandru a mărşăluit spre Mesopotamia, Irakul de azi, acolo unde avea să
aibă loc bătălia finală dintre macedoneni şi perşi la Gaugamela. n anul 331 î.Hr.
Alexandru cel Mare avea să dea bătălia decisivă pentru înfângerea persanilor. Diodor
din Sicilia ne oferă detalii uimitoare. Această bătălie, numită uneori și Batalia de la
Arabela, a fost o mare victorie pentru statul macedonean antic și a dus la prăbușirea
Impersiului Persan. Cavaleria lui Alexandru era formată din așa numiții camarazi, dar
și din cavaleria tesaliană care era la fel de bună ca și camarazii, dar Alexandru din
motive de politică (erau tesalieni, aliați, nu erau macedoneni) le dădea întâietate
acestora. În total aceștia erau în număr de 7.000. Bătălia a început prin ordinul dat de
Alexandru falangei de a ataca centrul liniei persane. Macedonenii au înaintat sub un
unghi de 45 de grade, probabil pentru a ademeni cavaleria persană.

Fiind amenințat direct, Darius părăsește câmpul de luptă, cauzând o derută totală în
rândul oștenilor săi. Și-au pierdut viața peste 40.000 de perși, în timp numai câteva sute
de macedoneni au căzut victime. Alexandru Macedon renunță la urmărirea lui Darius,
deoarece flancul drept al armatei sale se afla în dificultate.

Bibliografie:

1.Plutarh, „Vietile paralele ale oamenilor ilustri”,Bucuresti,1963.

2. ALEXANDRIA SAU ISTORIA MARELUI IMPARAT ALEXANDRU MACEDON ,
EDITIE INGRIJITA de ION PILLAT , SERIE NOUA , NR. 27-28

3. Zoe Petre,Societatea greaca,arhaica si clasica,Bucuresti 1994