Viaţa de elev în timpul regimului lui Nicolae Ceauşescu

Şcoala în comunism reprezintă una dintre temele de viaţă cotidiană foarte populare, în spaţiul
public românesc, mulţi adulţi comparând acea perioadă cu perioada şcolii din zilele noastre.
Experienţa şcolii dintre anii 1964-1989, era cu mult diferită într-o societate controlată de
partidul-stat, PCR, în care drepturile şi libertăţile erau mult mai restrânse. În acea perioadă,
copiii erau integraţi în diverse organizații, cum ar fi: Șoimii Patriei de la vârsta de 4 ani,
organizația Pionierilor de la 8 ani, devenind apoi UTC-iști, membri ai Uniunii Tineretului
Comunist, în primul an de liceu, în scopul de a fi integrați treptat în societatea de tip
comunist. Dar, pe lângă aspectul ideologic și imixtiunea propagandei asupra rolului tineretului
și al copiilor, pentru adulții zilelor noastre acea perioadă a fost marcată și de nostalgii, de
amintiri plăcute și de oportunitatea de a învăța din diverse situații de viață și din greșelile pe
care le făceau.

Vizavi de acest subiect, se poate avea în vedere și o comparație între experiența şcolii în
mediul rural și în mediul urban. În această situație, una dintre principalele deosebiri sesizate a
fost considerată, în majoritatea cazurilor, situația financiară a familiei. Acesta a fost
principalul criteriu după care părinții s-au străduit să le asigure copiilor lucrurile necesare,
cum ar fi uniforma și rechizitele școlare în cei 8 ani de școală, dar și momente frumoase, mai
ales în vacanțele petrecute în familie sau în diverse atracții turistice, iar dacă părinții se
confruntau cu dificultăți financiare, existau și alte alternative ca vizitele la bunici ori taberele
pionierești de vară.

Pentru a surprinde diverse aspecte de viață cotidiană pentru perioada şcolii anilor 1964-1989,
am luat un interviu doamnei profesoare de limba şi literatura română Maria Peşu, aceaasta
punându-mi la dispoziţie câteva fotografii acoperind mai ales perioada cuprinsă între anii de
grădiniță și primii ani de liceu. Pornind și de la materialul fotografic pus la dispoziție,
întrebările la care intervievata a fost solicitată să răspundă s-au referit la modalitățile de
petrecere a timpului liber și a vacanțelor, anii de grădiniță și cei de școală, cum era garantat
accesul la educație, cum se desfășura o zi de practică agricolă sau de practică de specialitate în
timpul studiilor la liceu.

Intervievata mea, se numără printre acei adulți care susțin că au avut multe de învățat din
experiența tinereţii aducându-şi aminte de anii tinereții, inclusiv cu ajutorul fotografiilor din
acea perioadă pe care le-a păstrat.
Perioada timpului liber la copiii de la acea vreme, era alocat, mai ales, jocurilor cu prietenii,
cum au fost de-a v-ați ascunselea, rațele și vânătorii, fotbal, șotron. Cititul reprezenta o
activitate necesară, mai ales în perioada școlii, dar în același timp și o pasiune. Pentru
intervievata mea, lectura era o pasiune deosebită.

În ceea ce priveşte vacanțele, menţionez faptul că în perioada comunistă, nu toți copiii aveau
posibilitatea de a merge la munte, la mare sau în diverse locuri pitorești, alături de părinți și
alte rude apropiate.

Situația financiară a părinților reprezenta principala problemă, mai ales pentru familiile din
mediul rural, care aveau posibilități mult mai limitate decât cele din mediul urban, iar o altă
problemă era cea a transportului, cum ar fi posibilitatea de a deține o mașină a familiei pentru
a călători pe distanțe mai lungi.

Între 4 şi 6 ani, respectiv 7 ani, copiii erau înscrişi la grădiniţă. Existau trei grupe : grupa
mică, grupa mijlocie şi grupa mare. Uniforma conţinea o rochiţă de culoare bleu cu fundiţă
albă sau roşie, purtată atât de fete cât şi de băieţi. La grădiniţă, ajungea revista ,,Şoimii
Patriei’’ care avea diverse jocuri, anecdote, benzi desenate, dar şi poezii şi alte
texte ,,educative’’ în spirit de partid. Activităţile desfăşurate la grădiniţă erau adecvate vârstei:
se învăţau poezii, cântecele, se spuneau poveşti, se jucau jocuri. Predominau jucăriile de
lemn, cuburile, câteva păpuşi, mingile, binecunoscutul răţoi Donald, ursuleţii etc.

Ideologia comunistă îşi avea propriul ideal uman şi de aceea se acorda o atenţie deosebită
sistemului educaţional. Comuniştii îşi propun crearea ,,Omului Nou’’, capabil de performanţe
excepţionale, de o dăruire totală în slujba colectivităţii (căci individualismul, asociat cu
proprietatea privată, era, în epocă, un păcat capital). Elevul trebuie să îşi ocupe tot timpul liber
cu activităţi obşteşti, să fie foarte muncitor şi să aibă realizări deosebite la toate materiile. Cu
alte cuvinte, o personalitate multilateral dezvoltată, care trebuie să pună umărul la construirea
viitorului ţării. Chiar şi în momentele de odihnă, mintea lui trebuie să fie activă, şi să se pună
în slujba ţării şi a partidului.

În anii comunismului, uniforma era obligatorie. Fetele aveau părul strâns în codițe și purtau
cordeluță, iar băieții aveau cravată și costum.

În România, până în 1989, nici un elev de şcoală nu era primit în instituţie fără ţinuta
regulamentară. Aceasta însemna pentru băieţi un costum de haine de culoare închisă, cămaşă
albă sau albastră şi nelipsita matricolă, adică un număr imprimat pe o bucată de pânză pe care
era trecut şi numele şcolii şi prin care elevul putea fi identificat. La fete era şi mai complicat.
Părul trebuia strâns în codiţe împletite şi prins cu funde albe, bretonul prins sub bentiţa din
bumbac, tot albă, care înconjura capul. Chiar așa se spunea: ”este îmbrăcată ca tovarășa
profesoară”, adică decent, fără machiaj, cu tocuri de 2 – 3 cm, costum sau bluză încheiate
până la gât. Erau interzişi pantofii cu toc, ciorapii subţiri sau sarafanele deasupra
genunchiului. Şi nici bijuteriile, machiajul sau orice altă fantezie cosmetică nu era permisă.

La sfârșitul anului scolar, elevilor li se acordau în ordinea mediilor: premiul I (9.50-10),

premiul al II-lea (9-9.50), Premiul al III-lea (8.50-9) și mentiunea I, a II-a și a III-a.

Pentru elevii din vremea regimului comunist, şcoala nu însemna numai ore de curs, ci şi
atelier, muncă la strung, muncă patriotică și apartenenţa la organizaţii. „Şoimii patriei”,
„Pionierii” şi „UTC-iştii” erau educaţi, atât moral, cât şi civic, în spiritul umanismului, al
dragostei şi respectului faţă de patrie şi popor, faţă de „Partidul Comunist Român”.

Deși unii spun că, în acea perioadă, se făcea mult mai multă școală ca în zilele noastre, alții se
uită în urmă cu o oarecare mâhnire, de vreme ce școala de dinainte de 1989 nu însemna numai
învățătură, ci și o sumedenie de îndatoriri suplimentare pentru care, în zilele noastre, ai fi tras
la răspundere în fața legii.

Pe vremea lui Ceauşescu, anul școlar era împărţit în trei trimestre. Învățământul era structurat
în ciclu primar (clasele I-IV), gimanziu (clasele V-VIII), treapta I de liceu (IX-X) şi treapta a
doua de liceu (clasele (XI-XII).

Chiar și așa, lucrurile se întâmplau diferit în acea perioadă, iar nimeni nu avea curajul să
conteste deciziile partidului, de vreme ce alternativa putea să devină periculoasă pentru orice
„rebel”. Elevii români erau trimiși la muncă, în „folosul comunității”, iar în paralel li se
serveau „felii” dintr-o istorie alterată, fiecare manual fiind marcat de poza „măritului
conducător”. De altfel, portretul lui Ceaușescu îl întâlneai în fiecare sală de clasă, așezat la loc
de cinste, deasupra catedrei. Scos la tablă, ai fi putut să juri că, în afară de profesor, te
„ascultă” și dictatorul.

Încă de la vârsta de 4 ani, copiii de grădiniță erau înregimentați în organizația numită „Șoimii
Patriei”. Se întâmpla asta pentru că regimul era perfect conștient că un bun comunist se
formează de mic. Mai târziu, când ajungeau pe băncile școlii, elevii erau trecuți o treaptă mai
sus, devenind pionieri. Ulterior, la liceu, cei mai „norocoși” ajungeau să devină să facă parte
din UTC (Uniunea Tineretului Comunist). Aici, tinerii „tovarăși” își dădeau ultimele teste
înainte de a deveni adulți cu acte în regulă.

Organizația Şoimii Patriei1 era reprezentată de copiii cu vârste cuprinse între 4-7 ani. Scopul
organizaţiei era de "educarea moral-civică a copiilor, în spiritul umanismului, al dragostei şi
respectului faţă de patrie şi popor, faţă de "Partidul Comunist Român". Imnul organizației
purta chiar numele organizației. Fetele erau îmbrăcate cu fustiţă albastră (pantalon albastru),
bluză portocalie cu epoleţi, fundă roşie cu tricolor, pălărie albastră, ciorapi albi, ecuson.
Băieţii erau îmbrăcaţi cu pantaloni albaştri (lungi si scurţi, în funcţie de anotimp), bluză
portocalie cu epoleţi, fundă roşie cu tricolor, şapcă albastră, ciorapi albi şi ecuson.

Intrarea în rândurile pionierilor2 se făcea în clasa a II-a, în mai multe etape. În prima etapă,
elevii fruntași, iar în a doua etapă ceilalți. Primirea se făcea de elevii claselor a IV-a, iar cei
mici trebuia să depună jurământ. Imnul organizației se numea ”Mulțumiri din inimă
partidului”. Pionerii3 aveau şi ei uniformă specifică: nelipsita cravată roşie cu inel și tricolor
pe margine, cămaşă albă, cu epoleți, fustă plisată, centură cu stema țării, sau pantaloni negri,
basc alb(ciclul primar) și basc albastru (ciclul gimnazial). Școala era unitatea de pionieri,
fiecare clasă era un detașament, iar detașamentul era împărțit în grupe. Fiecare astfel de
grupare avea un comandant.

Igiena elevului era strict controlată de către cadrele didactice in special in clasele mici: copilul
prezenta batista si unghiile curate în fiecare zi, fetele erau obligate să poarte bentița si sa aibă
patul îngrijit, prins in coada, iar băieții erau siliți sa se tundă periodic.

Lucrul manual era o disciplină agreata de elevi: pana in clasa a IV-a învățau sa coasă pe
etamină, teseau la gherghef, se jucau cu plastilina, insă din clasa a V-a copii erau supuși unor
activități mult mai complexe: fabricarea unor piese la strung, sau a unor obiecte din lemn.

Odată cu intrarea la liceu, copiii deveniţi adolescenţi intrau în Uniunea Tineretului

Comunist4. Puteau deveni membrii elevi din clasa a VIII-a, cu merite deosebite la învăţătură,
iar în clasa a IX-a şi a X-a puteau fi primiţi şi cei mai slabi la învăţătură. Imnul se numea ”
Uteciștii de azi, comuniștii de mâine”. Odată admis în UTC, un elev trebuia să accepte
regulile şi îndatoririle ce i se cuveneanu. Cei care nu se comportau conform cerinţei de partid
1
Regulamentul Organizației Șoimii Patriei, Întreprinderea Poligrafică „Bucureștii Noi”, 1977
2
Ghidul Pionierului, Consiliul Național al Organizației Pionierilor, Întreprinderea Poligrafică „Bucureștii Noi”,
1985.
3
Nicolae Ceaușescu, Cuvînt la Consfătuirea de constituire a Consiliului Național al Organizației Pionierilor, 11
noiembrie 1966, pp. 83-92
4
Nicolae Ceausescu, Cuvîntare la Congresul al VII-lea al Uniunii Tineretului Comunist, 23 martie 1966, p. 311
riscau excluderea. Pentru un licean din vremea lui Ceauşescu, excluderea din UTC însemna
excluderea de la viaţa socială, marginalizarea şi monitorizarea intensă de către informatori.
Excluderea din UTC se făcea, de cele mai multe ori, printr-un proces la nivelul organizaţie şi
era consecinţă a unei fapte grave.

Se poate afirma că Ceaușescu a încercat și reușit militarizarea sistemului de învățământ sub

pretextul formării unei conduite ireproșabile. În realitate însă, sistemul nu era nimic altceva
decât o pepinieră comunistă.

Dincolo de organizațiile menite să reprogrameze mințile tinere, existau zilele când trebuia să
mergi „la munci”. În zilele de sâmbătă, însă și în altele, elevii erau trimiși pe vastele ogoare
ale țării, unde erau puși la muncă și supravegheați de cadrele didactice.

Intervievata mea, doamna profesoară Maria Peşu îmi povestea că copiii „erau treziţi cu
noaptea în cap și cu ochii lipiți ne urcau în niște remorci agățate de tractoare care bâțâiau din
toate încheieturile. Copiii, erau veseli, că erau cu toții. Li se părea grozav, până când erau puși
la treabă. Munca era grea. La începutul anului școlar făceau câteva zile de școală, apoi
începeau practica agricolă. Îi trimiteau la cules de roșii, struguri, porumb, etc’’. Unii băieți
învățau să facă traforaj, iar fetele sa croșeteze.

Manualele erau gratuite pe toată perioada școlarizării, inclusiv la liceu. În toate manualele, pe
prima pagină era o fotografie cu Nicolae Ceaușescu, iar prima poezie era imnul Republicii
Socialiste România "Trei culori”.

Primul examen se susținea la finalul clasei a VIII-a și era reprezentat de admiterea la liceu.
Pentru a accede în clasa a XI-a de liceu, elevii susţineau un nou examen: treapta I. Dacă
cineva pica treapta, rămânea cu cele zece clase. Anii de studiu în liceu se încheiau cu
examenul de Bacalaureat.

Bacalaureatul era prezentat ca sărbătoare în perioada comunistă, elevii şi partidul lăudându-se

cu faptul ca aproape toţi susţinătorii examenului absolveau. Unii dintre candidaţi erau chiar şi
ajutaţi să promoveze sau primeau diploma cadou, cu acordul partidului. Un exemplu este
chiar Nicolae Ceauşescu, despre care se spune că, în 1965, Şcoala Medie Nr. 10, numită şi
Şcoala Centrală, i-a făcut cadou diploma de promovare. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu
licenţa în economie a fostului dictator, obţinând-o cu o simplă semnătură din partea rectorului
Institutului de Ştiinţe Economice “Lenin”.
Carnetul de elev, în care erau trecute notele de la şcoală, conţinea şi îndatoririle fundamentale
ale elevului. “Carnetul de elev este oglinda activităţii şcolare şi a conduitei elevului. Calitatea
de elev trebuie să se reflecte în atitudinea perseverentă şi entuziastă faţă de învăţătură şi
muncă, în comportarea corectă şi demnă în şcoală şi societate”, se menţiona în carnetul de
elev care avea pe copertă stema Republicii Socialiste România. Elevii comunişti aveau trecute
în carnetul de note nu mai puţin de 15 îndatoriri, cea fundamentală fiind iubirea de ţară.
“Elevul are îndatorirea fundamentală să iubească patria noastră, Republica Socialistă
România, să dovedească dragoste şi devotament faţă de partid, pentru cauza socialismului şi
comunismului, prin atitudinea lui faţă de învăţătură şi muncă, prin întreaga sa comportare în
şcoală şi în afara şcolii, prin preţuirea tradiţiilor glorioase de luptă ale poporului pentru
eliberarea naţională şi socială, prin participarea la acţiunile patriotice.”Carnetul de elev
trebuia semnat de părinţi şi păstrat cu mare grijă.

În cadrul orelor de biologie, elevilor li se cereau ierbare si insectare. Ora de religie nu exista,
era interzisă, nici măcar profesorii nu discutau despre acest subiect. Elevii nu aveau icoane in
clasa, doar drapelul tricolor, stema si un tablou cu portretul lui Nicolae Ceaușescu.

Pe măsură ce creșteau, orele de sport deveneau pentru elevi antrenament militar: în clasele
mici, fetele făceau gimnastica ritmica si handbal, iar băieții jucau fotbal. La şcoala generala,
în pauza mare copiii practicau “gimnastica de înviorare” iar la liceu/internat, dimineața in
preajma orei 6, pedagogul fluiera pe hol, dădea deșteptarea si toti elevii erau obligați sa se
prezinte la programul de exerciții fizice.

Odată cu avansarea la liceu, copiii participau la ore speciale de pregătire militara (PTAP)-
Pregătire Pentru Apărarea Patriei – fetele si băieții învățau sa folosească arme periculoase:
puşca. “Instrucția era aproape ca la armată.”

În concluzie, educaţia în comunism a urmărit crearea unui nou tip uman supus totalmente
regimului şi în acelaşi timp incapabil să gândească şi să acţioneze de unul singur. Conform
politicii partidului, noul individ trebuia să răspundă chemărilor regimului fiind lipsit de
puterea de a discerne şi aşteptând ca totul să-i fie oferit de către stat.

Efectele sistemului educațional din perioada lui Nicolae Ceaușescu s-au făcut resimțite și
după anul 1989. Unele dintre ele există și astăzi, în 2023, la aproape 33 de ani distanță.
Au fost disfuncţii majore, unele care au lăsat urme adânci în societatea românească, dar
privită cu ochii de astăzi , epoca în sine ar trebui judecată şi din perspectiva faptului că s-au
realizat şi anumite progrese.

Istoria nu poate lucra pe această perioadă doar cu elemente negative, să nu uităm că în limitele
impuse de ideologie şi de constrângerile regimului, ţara a evoluat totuşi, s-a dezvoltat şi a
născut generaţia capabilă să facă evenimentele din decembrie 1989.

Surse

1. Ghidul Pionierului, Consiliul Național al Organizației Pionierilor, Întreprinderea

Poligrafică „Bucureștii Noi”, 1985, disponibil la:
http://manualul.info/Ghidul_Pionierului_1985/Ghidul_Pionierului_1985.pdf
2. Regulamentul Organizației Șoimii Patriei, Întreprinderea Poligrafică „Bucureștii Noi”,
1977, disponibil la:
http://www.cnsas.ro/documente/istoria_comunism/documente_programatice/
1977%20Regulament%20Soimii%20patriei.pdf
3. Nicolae Ceaușescu, Cuvînt la Consfătuirea de constituire a Consiliului Național al
Organizației Pionierilor, 11 noiembrie 1966, pp. 83-92, disponibil online:
http://www.cnsas.ro/documente/istoria_comunism/documente_PMR_PCR/expuneri_c
uvantari/1966%20Cuvant%2011%20noiembrie.pdf
4. Nicolae Ceausescu, Cuvîntare la Congresul al VII-lea al Uniunii Tineretului Comunist,
23 martie 1966, p. 311, disponibil online:
http://www.cnsas.ro/documente/istoria_comunism/documente_PMR_PCR/congrese/
1966%20Cuvantare%20la%20Congresul%20VIII%20al%20UTC.pdf
5. https://www.verticalonline.ro/scoala-preocupare-regimul-comunist-
6. Arhiva personală a Mariei Peşu.
7. Interviu realizat cu Maria Peşu, luat în data de 10.03.2023.

Putineanu, Maria Alexandra – Faţă în faţă cu Maria Peşu, 10.03.2023, Bucureşti

ANEXE
La o serbare cu ocazia venirii primăverii la grădiniţă

În tabără la Crasna Sf. Gheorghe 1983

Concediu la Buşteni 1984

Poză de grup de la absolvirea şcolii generale - 1986