Sunteți pe pagina 1din 6

„Plăcerile“ şcolii în comunism.

Cum era viaţa cu manuale unice, uniformă obligatorie şi muncă


patriotică pe câmp

Pentru elevii din vremea regimului comunist, şcoala însemna nu numai ore de curs, ci şi atelier,
muncă la strung, muncă patriotică, apartenenţa la organizaţii precum Pionierii sau Uniunea
Tineretului Comunist. Uniformele erau obligatorii, manualele erau unice, iar carnetul de note
cuprindea nu mai puţin de 15 îndatoriri. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ ABC 80, o călătorie în lumea literelor
şi istoriei pentru copii şi păr... Elevi în uniforme, săli de clasă cu poza tovarăşului deasupra catedrei,
manuale unice, abecedare cu texte patriotice, sesiuni de muncă pe câmp, îndatoriri şi obligaţii
pentru copii, încă de la intrarea în grădiniţă. Aşa arăta sisemul de învăţământ românesc în vremea
regimului comunist. Anul şcolar era împărţit pe vremea lui Ceauşescu în trei trimestre. Învăţământul
era structurat în ciclu primar (clasele I-IV), gimanziu (clasele V-VIII), treapta I de liceu (IX-X) şi treapta
a doua de liceu (clasele (XI-XII). După clasa a VIII-a elevii susţineau examen de admitere la liceu.
Pentru a accede în clasa a XI-a de liceu, elevii susţineau un nou examen: treapta I. Cine nu trecea
”treapta”, nu putea continua cursurile la zi la liceu. Anii de studiu în liceu se încheiau cu examenul de
Bacalaureat. Nicolae Ceauşescu a militarizat învăţământul, luând model de la chinezi şi coreeni.
Copiii erau înregimentaţi în sistemul de învăţământ şi organizaţiile comuniste încă de la vârsta de 4
ani. ”Şoimii patriei”, ”Pionierii” şi ”UTC-iştii” au fost create de comuniştii care doreau o societate
ideală, supusă regulilor şi îndatoririlor. Menirea organizaţiilor era de a creşte copiii ”croiţi” pe
măsura omului nou. Învăţământ militarizat La 4 ani, un copil care intra în grădiniţă învaţă ce
înseamnă comunismul. ”Şoimii Patriei”, organizaţie comunistă a copiilor preşcolari şi şcolari, în
vârstă de 4 - 7 ani, a fost înfiinţată în 1976. Scopul organizaţiei era: "educarea moral-civică a copiilor,
în spiritul umanismului, al dragostei şi respectului faţă de patrie şi popor, faţă de "Partidul Comunist
Român". Şoimii aveau uniformă şi multe îndatoriri. Fetiţele purtau fustiţă albastră (pantalon
albastru), bluză portocalie cu epoleţi, fundă roşie cu tricolor, pălărie albastră, ciorapi albi, ecuson.
Băieţeii de grădiniţă erau îmbrăcaţi cu pantaloni albaştri (lungi si scurţi, în funcţie de anotimp), bluză
portocalie cu epoleţi, fundă roşie cu tricolor, şapcă albastră, ciorapi albi şi ecuson. Îndatoririle
copiilor îi vizau pe mai marii ţării: ”cunoaşterea Drapelului PCR, recunoaşterea portretului
tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi al tovarăşei Elena Ceauşescu”. După grădiniţă, până la 14 ani, elevii
intrau în altă organizaţie, ”Pionerii”. Intrarea în rândurile pionierilor se făcea în clasa a II-a. Cei mici
erau primiţi în rândurile organizaţiei de colegii lor mai mari, din clasa a IV-a, iar intrarea se făcea sub
jurământ: "Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizaţiei Pionierilor, mă angajez să-
mi iubesc patria, să învaţ bine, să fiu harnic si disciplinat, să cinstesc cravata rosie cu tricolor".
Pionerii aveau şi eu uniformă: nelipsita cravată roşie cu inel, cămaşă albă, fustă sau pantaloni negri.
Odată cu intrarea la liceu, copiii deveniţi adolescenţi intrau în Uniunea Tineretului Comunist. Nu
orice elev de liceu ajungea însă în UTC. Puteau deveni membrii elevi din clasa a VIII-a, cu merite
deosebite la învăţătură, iar în clasa a IX-a şi a X-a puteau fi primiţi şi cei mai slabi la învăţătură. Odată
admis în UTC, un elev trebuia să accepte regulile şi îndatoririle ce i se cuveneanu. Cei care nu se
comportau conform cerinţei de partid riscau excluderea. Pentru un licean din vremea lui Ceauşescu,
excluderea din UTC însemna excluderea de la viaţa socială, marginalizarea şi monitorizarea intensă
de către informatori. Excluderea din UTC se făcea, de cele mai multe ori, printr-un proces la nivelul
organizaţie şi era consecinţă a unei fapte grave. Uniforma obligatorie În toţi anii de şcoală, regimul
impunea uniforma obligatorie. La gradiniţă, copiii purtau şorţulet bleu cu fundiţă albă, iar în ciclul
primar şorţuleţ pepit alb-albastru. La clasele V-VIII uniforma consta în sarafan albastru şi cămaşă
bleu pentru fete, sacou, pantaloni negri şi cămaşă bleu pentru băieţi. Fetele purtau obligatoriu
bentiţă albă, iar băieţii şapcă. Nimeni nu intra în şcoală fără matricolă, o bucată de pânză pe care
erau trecute şcoala la care era înscris elevul si numarul de înmatriculare al acestuia. Cravata roşie şi
inelul de plastic erau alte elemente fără de care elevii nu intrau la ore. Carnetul de elev Carnetul
de elev, în care erau trecute notele de la şcoală, conţinea şi îndatoririle fundamentale ale elevului.
“Carnetul de elev este oglinda activităţii şcolare şi a conduitei elevului. Calitatea de elev trebuie să se
reflecte în atitudinea perseverentă şi entuziastă faţă de învăţătură şi muncă, în comportarea corectă
şi demnă în şcoală şi societate”, se menţiona în carnetul de elev care avea pe copertă stema
Republicii Socialiste România. Elevii comunişti aveau trecute în carnetul de note nu mai puţin de 15
îndatoriri, cea fundamentală fiind iubirea de ţară. “Elevul are îndatorirea fundamentală să iubească
patria noastră, Republica Socialistă România, să dovedească dragoste şi devotament faţă de partid,
pentru cauza socialismului şi comunismului, prin atitudinea lui faţă de învăţătură şi muncă, prin
întreaga sa comportare în şcoală şi în afara şcolii, prin preţuirea tradiţiilor glorioase de luptă ale
poporului pentru eliberarea naţională şi socială, prin participarea la acţiunile patriotice.”Carnetul de
elev trebuia semnat de părinţi şi păstrat cu mare grijă. Abecedar şi manuale unice Abecedarele şi
manualele din vremea comunistă aveau format unic. Manualele erau gratuite pe toata durata
studiilor si erau publicate în tiraje mari. Prima carte pe care o primeau elevii intraţi în sistemul de
învăţământ se deschidea cu fotografia mult iubitului conducător, Nicolae Ceauşescu. Prima poezie
era imnul Republicii Socialiste România "Trei culori”. Mai toate manualele conţineau texte menite să
influenţeze elevul. Ţara era descrisă în termeni feerici, iar societatea, prezentată la superlativ.
Cetăţeni săritori, mame eroine, muncitori harnici, taţi grijulii, ostaşi curajoşi, toţi erau personajele
după care elevii învăţau literele la clasa I. Manualul de clasa I conţinea, de asemenea, poezii
patriotice menite să insufle copiilor, de la cele mai mici vârste, respectul pentru patrie şi
conducători. ”Oriunde merg/ în tot ce simt/Alături eşti/Iubit partid/Eşti şcoala nouă/Cartea
frumoasă/Eşti pâinea caldă/Ce-o avem pe masă/Eşti câmpul verde/Ziua senină/Hidrocentrala/Ce dă
lumină”, scria în Abecedarul din 1982. Ateliere şi muncă patriotică Pentru elevii din vremea lui
Ceauşescu, şcoala nu însemna doar orele de curs, ci şi ateliere sau munca patriotică. La orele de
atelier care nu lipseau din programa şcolară, elevii învăţau să lucreze la strung şi traforaj. Toţi elevii
făceau muncă patriotică. „La munci” era termenul consacrat în şcoli pentru zilele de sâmbătă în care,
încărcaţi în autobuze, elevii de şcoală generală erau duşi la cules de struguri, fructe, cartofi, porumb
sau bumbac. Fiecărui elev îi era dat un sac de rafie pe care trebuia să îl umple, după caz, cu struguri,
porumb, fructe sau bumbac. Zilele de muncă începeau dimineaţa şi sfârşeau după apusul soarelui.
De-a lungul zilei, ”la munci”, elevii erau supravegheaţi de cadre didactice, puse şi ele la treabă.
Munca patriotică a elevilor era prezentată în jurnalele de ştiri în stil propagandistic: ”În livadă, dragi
copii/Strângeţi prune brumării, coşuri pline/ Iară mâine veţi avea magiun pe pâine”. Cei mici, nu
numai că erau puşi la muncă, dar erau puşi să şi zâmbească şi în faţa camerelor de luat vederi şi,
eventual, să recite versuri cu entuziasm: ”După ce am strâns prunele, am pus la uscat fânul mirositor
şi parfumat. Fân mult şi bun pentru vite înseamnă lapte din belşug la iarnă!”. Cu cât elevii erau mai
mari, cu atât li se repartizau munci mai grele. Dacă cei din gimnaziu mergeau la cules de struguri, cei
de liceu erau duşi la plivitul buruienilor pe câmpurile patriei. Potrivit jurnalelor de ştiri ale vremii,
totul se făcea cu pricepere şi entuzism: ”Elevii de liceu au venit să ajute la strângerea recoltei în cea
mai bună tradiţie a a muncii voluntar patriotice a tineretului nostru. 66.00 de mii de tineri dovedind
entuziasm şi pricepere...”.
Cum era şcoala în comunism. Ce rol aveau Şoimii Patriei, Pionierii şi UTC-iştii şi cum
funcţiona sistemul de învăţământ

Sistemul de învăţământ în regimul comunist era cu totul diferit faţă de ceea ce există în prezent. „Şoimii
Patriei”, „Pionierii” şi „UTC-iştii” erau categoriile în care era cuprins obligatoriu fiecare elev. Tinerii erau
indoctrinaţi în spiritul Partidului Comunist Român. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Sute de saşi plecaţi în Germania
s-au întors în satul natal din Ardeal... Elevi în uniforme, săli de clasă cu poza tovarăşului deasupra catedrei,
manuale unice, abecedare cu texte patriotice, sesiuni de muncă pe câmp, îndatoriri şi obligaţii pentru copii,
încă de la intrarea în grădiniţă. Aşa arăta sisemul de învăţământ românesc în vremea regimului comunist. Pe
vremea lui Ceauşescu anul şcolar era împărţit în trei trimestre. Învăţământul era structurat în ciclu primar
(clasele I-IV), gimanziu (clasele V-VIII), treapta I de liceu (IX-X) şi treapta a doua de liceu (clasele (XI-XII).
După clasa a VIII-a elevii susţineau examen de admitere la liceu. Pentru a intra în clasa a XI-a de liceu, elevii
susţineau un nou examen: treapta I. Cine nu trecea ”treapta”, nu putea continua cursurile la zi la liceu şi
urma o şcoală profesională. Anii de studiu în liceu se încheiau cu examenul de Bacalaureat. După
Bacalaureat urma facultatea, unde puţini dintre elevi aveau acces, dat fiind numărul redus de locuri. La
finalul studiilor, tinerii primeau o repartiţie pentru un loc de muncă, de cele mai multe ori departe de casă.
Portretul elevului socialist arată ca un sociopat mioritic îndrăgostit lulea de ţara şi partid, care, în loc să
înveţe carte, îşi consumă timpul în adoptarea de "atitudini" şi "comportamente" care să glorifice poporul,
naţia şi societatea. Pentru a-şi dovedi ataşamentul la cauza la care e împins să adere, el este dispus să
"muncească" de mic (în uzină sau la ateliere) şi să participe cu abnegaţie la "acţiuni patriotice". Luând model
de la chinezi şi coreeni, Nicolae Ceauşescu a militarizat învăţământul. Copiii erau înregimentaţi în sistemul
de învăţământ şi organizaţiile comuniste încă de la vârsta de 4 ani. „Şoimii patriei”, „Pionierii” şi „UTC-iştii”
au fost create de comuniştii care doreau o societate ideală, supusă regulilor şi îndatoririlor. Menirea
organizaţiilor era de a creşte copiii ”croiţi” pe măsura omului nou. După grădiniţă, până la 14 ani, elevii
intrau în altă organizaţie, „Pionerii”. Intrarea în rândurile pionierilor se făcea în clasa a II-a. Cei mici erau
primiţi în rândurile organizaţiei de colegii lor mai mari, din clasa a IV-a, iar intrarea se făcea sub jurământ:
„Eu, …(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizaţiei Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să
învaţ bine, să fiu harnic si disciplinat, să cinstesc cravata rosie cu tricolor”. Pionerii aveau şi eu uniformă:
nelipsita cravată roşie cu inel, cămaşă albă, fustă sau pantaloni negri. Odată cu intrarea la liceu, copiii
deveniţi adolescenţi intrau în „Uniunea Tineretului Comunist”. Nu orice elev de liceu ajungea însă în UTC.
Puteau deveni membrii elevi din clasa a VIII-a, cu merite deosebite la învăţătură, iar în clasa a IX-a şi a X-a
puteau fi primiţi şi cei mai slabi la învăţătură. Odată admis în UTC, un elev trebuia să accepte regulile şi
îndatoririle ce i se cuveneanu. Cei care nu se comportau conform cerinţei de partid riscau excluderea. Pentru
un licean din vremea lui Ceauşescu, excluderea din UTC însemna excluderea de la viaţa socială,
marginalizarea şi monitorizarea intensă de către informatori. Excluderea din UTC se făcea, de cele mai multe
ori, printr-un proces la nivelul organizaţie şi era consecinţă a unei fapte grave. Elevii aveau uniforme unice
pe ţară Printre îndatoririle preşcolarului comunist (în 1977 ia fiinţă organizaţia "Şoimii patriei"), obligat şi el
să poarte un costum special (pantaloni albaştri, cămaşa portocalie, cravată triunghiulară şi pălăriuţă
albastră), se numărau intonarea imnului "şoimilor patriei" şi a imnului de stat ”Tricolorul”, atât la venire, cât
şi la plecare. Pe lângă cântecele şi poeziile specifice vârstei, "şoimii" erau învăţaţi să îşi dea viaţă pentru
patrie şi pentru partid, întrucât copilul aparţinea, înainte de orice, familiei patriei. În gimnaziu se făcea de
gardă la drapel, iar elevul de serviciu verifică numerele matricole şi uniformele. Că şi în cazul şoimilor,
pionerii intonau imnul lor. Pioneria era întemeiată pe codul onoarei (”pe cuvânt de pioner”, ”onoarea
detaşamentului”), dar se bază şi pe delaţiune, cultivată de la vârstele preşcolare. Cuplul Elena şi Nicolae
Ceauşescu se foloseau de copii pentru a arăta ”stălucirea” regimului În liceu, elevii încercau tot felul de
metode pentru a purta cât mai puţin matricolă (o prindeau cu scotch şi, cu prima ocazie, o dădeau jos de pe
braţ), îşi modificau pe ascuns uniformă (fetele îşi scurtau fustele) din dorinţă de frondă şi de a dobândi o
oarecare identitate, altă decât cea de masă, impusă de partid. Elevul trebuia să aibă în permanenţă asupra
să carnetul de elev, un instrument care prevedea îndatoririle "fundamentale" ale elevului (să-şi iubească
ţara, să fie cinstit, bun şi drept, să păstreze avutul obştesc, să nu frecventeze localurile publice fără părinţi).
Toate aceste menţiuni trecute în carnet erau obligaţii extraşcolare, menite să impună tinerilor un anumit
comportament în spiritul partidului, astfel încât, după finalizarea studiilor, aceştia să devină mai uşor roboţi
executanţi ai ordinelor Partidului Comunist Român. Carnetul de elev trebuia semnat de părinţi şi îngrijit cu
sfinţenie. Sistemul şcolar era alcătuit în aşa fel încât să-i monitorizeze pe elevi tot timpul. Se făceau ore şi
sâmbăta, iar duminica elevii efectuau tot felul de sarcini ”patriotice”: măturau frunze în parc, greblau,
plantau puieţi, strângeau gunoaie, culegeau plante medicinale (care se predau în oră de dirigenţie, împreună
cu anumite cantităţi de borcane şi de maculatură), cultivau flori, participau la concursuri artistice de creaţie,
recitare de poezii, la cor, la manifestaţii cu ocazia zilelor festive (1 Mai, 23 August) etc. Pe lângă acestea,
elevul mai avea şi alte sarcini: orele de atelier efectuate în subsolul şcolilor sau în fabrici (opt ore pe
săptămâna la strung sau la traforaj) şi participarea, alături de armată, la strânsul recoltelor.

Educația între 1945-1990

Decret Nr. 175 pentru reforma învățământului /3 august 1948

Această perioadă poate fi împărțită în trei perioade mai mici, bazate pe cele trei reforme ale învățământului.
Prima dintre ele a fost reforma din 1948/1949, care în esență a instalat un sistem copie a sistemului
educațional din URSS, cea de-a doua a fost de reforma din 1958, care a liberalizat mai multe segmente ale
sistemului de învățământ, precum și cel de-al treilea din 1972, care din nou restricționa sistemul și readucea
ideologia național-stalinistă în sistemul educațional. Această reformă urma modelul schimbărilor din
societatea românească, după vizita lui Nicolae Ceaușescu din China și Coreea de Nord.

Prin decretul nr. 175 din 3 august 1948, în școlile din România a fost impus sistemul manualului unic. Sarcina
întocmirii cărților de școală nu a revenit însă Ministerului Învățământului, ci Comisiei de Învățământ a
Direcției de Agitație și Propagandă a Comitetului Central al P.M.R., condusă de Mihail Roller, care a elaborat
manualele pentru ciclul elementar, cu durata de șapte ani. În prima fază, acestea au fost traduceri ale
manualelor sovietice. Ulterior, s-a trecut la întocmirea lor în țară, păstrând spiritul celor dintâi.[16]

În perioada 1949-1958 întregul sistem educațional a fost sub controlul Partidului Comunist Român, sprijinit
de Uniunea Sovietică. Educația a fost considerată de către guvernul comunist, ca un instrument important
de a controla oamenii și de a crea "omul nou". Reformele din 1949 au fost esențiale în distrugerea
sistemului vechi și crearea unei noi versiuni. În primul rând, un număr mare de educatori și profesori au fost
arestați sau uciși, iar cei mai puțini calificați, dar cadre ascultătoare de partid le-au luat locul. Clasică divizare
între liceele tehnice, clasice și școlile profesionale au fost eliminate complet - școlile au fost segmentate pe
trei niveluri (grupuri școlare, școli și universități de mijloc), care ofereau o educație identice la toată lumea.
Cele mai multe universități au fost retrogradate la nivelul de institute tehnice. Toate școlile private și
religioase au fost închise și au fost preluat de către stat (care le-au limitat sever). Noi materii au fost
introduse - rusa a devenit obligatorie la toate nivelurile iar franceza a fost eliminată. Ateismul științific a luat
locul religiei, iar materia despre studiul sovietic a devenit foarte răspândită. Cele mai multe științe sociale au
fost suprimate complet, sau comasate - sociologia a fost aproape interzisă, psihologia, dreptul și filozofia au
fost reformate pe baza dogmei staliniste. Cenzura a devenit foarte răspândită - mulți autori clasici fiind
interziși pe loc, iar proletariatul și realismul socialist au devenit normă în artă, știință și educație. Școlară
obligatorie a crescut la 7 ani. Partidul Comunist Român s-a implicat în procesul educațional prin crearea de
organizații în interiorul școlilor (ca de exemplu Pionierii și Uniunea de Muncă pentru Tineret). Cu toate
acestea, au existat unele realizări - unul, tipic pentru regimurile totalitare, alfabetizarea în masă, fiind
realizate campanii de educație pentru adulți (alfabetizarea a sărit la peste 90% în această perioadă) precum
și apariția (reintroducerea) educației în limbile minorităților (în special în limba maghiară). În ultimi ani ai
comunismului, s-a introdus sistemul de treapta, între clasele a 10 a și a 11 a, treapta care reprezenta un
examen la materiile de bază din clasele a 9 a și a 10. Odată cu aceasta treaptă, s-a introdus și obligativitatea
celor 12 clase, obligativitate care a fost anulată odată cu revoluția din 1989.

Regimul comunist a pus mare accent pe dezvoltarea învăţământului numai după ce s-a constatat că evoluţia
economică şi militară a sistemului centralizat este strict legată de progresul intelectual până la formarea
unor specialişti capabili să resolve problemele fără să gândească la mersul general al societăţii. Ideologia
dicta însă modul în care erau organizate şcolile şi liceele.Se punea accent pe învăţământul de masă şi pe
celebrele economii la buget. Clasele aveau un efectiv de maximum 35 de persoane, dar la Liceul de
matematică – fizică nr. 1, actualul Colegiul Naţional Alexandru Odobescu, exista o clasă şi cu 49de elevi.

Partidul comunist dorea performanţă, dar se învăţa pe trei serii, seralul începând doar de la orele 17. Nu
exista timp pentru curăţenie şi aerisirea claselor. Profesorii erau epuizaţi de predarea la puhoiul de
educabili. Mai existau în contul liceului şi 240 de persoane la profilul fără frecvenţă. Era un fel de industrie
şcolară.Era doar o simulare intelectuală la matematică sau fizică. Profesorii munceau, dar constatau că nu
obţin rezultate printr-o suficientă acumulare de cunoştinţe teoretice şi practice. Seraliştii acumulau multe
absenţe din cauza transportului în comun dinspre platforma chimică. Politica partidului făcea ravagii. Cele
mai multe absenţe erau strânse atunci când se făceau alegeri în partid, UTC şi sindicat.Ideologia prima în
faţa cărţii. Nici cu disciplina nu se împăcau prea bine muncitorii trimişi la studiu, cel mai bun dintre ei fiind
un consumator înrăit de băuturi alcoolice chiar şi la şcoală. Era tolerat tocmai datorită performanţelor
intelectuale.

Sport fără săli

Regimul comunist şi-a făcut un titlu de glorie din politica de dezvoltare a învăţământului, iar sportul era
considerat o cale simplă de afirmare a superiorităţii modului de organizare socialist asupra celui capitalist,
decadent. Elevii Liceului de matematică – fizică nr. 1 (Colegiul Naţional Alexandru Odobescu) erau atraşi de
orele de educaţie fizică prin eforturile depuse în anul şcolar 1967 – 1968 de către profesorii Vasile Ciucurel,
Gheţie Cornel şi Dumitru Ilie. Rezultatele au fost deosebite. Echipele de fete şi băieţi au ocupat primul loc pe
oraş la cros. Atletismul a adus locul I la fete şi cel secund la băieţi. Echipa de fotbal a obţinut locul I pe oraş.
Handbalul aducea satisfacţia clasării în primele trei locuri. Echipele de handbal şi atletism au ajuns şi la
etapele pe ţară. Rezultatele erau deosebite în condiţiile în care foarte mulţi elevi făceau naveta la mari
distanţe. Chiar dacă regimul se împăuna cu astfel de victorii, rezultatele aparţineau doar copiilor şi
profesorilor. Antrenamentele se făceau pe terenul şcolii, pe holuri sau într-o sală de clasă transformată. Era
foarte dificil să se facă exerciţii de gimnastică pe sexe. Sala de sport de mare capacitate era considerată un
lux inutil şi abia peste ani s-a construit actuala bijuterie arhitectonică. Multe talente s-au irosit fiindcă
autorităţile n-au ştiut să le folosească raţional după terminarea liceului. Problema se menţine şi astăzi. Mai
era o latură puţin cunoscută a regimului roşu. Oare de ce se acorda atenţie deosebită sportului de
performanţă? S-a demonstrat că sportivii erau în realitate pepiniere pentru trupele speciale de infiltrare în
dispozitivul inamic. Să nu uităm că principalele cluburi erau cele controlate de forţele armate şi de trupele
de represiune.
Permanenta surprindere

Orice an şcolar începe cu o ploaie de ştiri despre faptul că unităţile de învăţământ nu sunt gata cu
dotările pentru primirea în siguranţă a valurilor de elevi. Se face imediat o comparaţie cu fostul regim şi se
formează o imagine de decădere capitalistă în raport cu trecutul glorios. Documentele de arhivă
demonstrează că, dacă se trece de faţada ideologică şi de legendele mediatice, nici guvernarea roşie nu era
mai pregătită pentru începerea orelor. Astfel, la Şcoala medie nr. 3 Alexandru Odobescudin Piteşti, pentru
anul şcolar 1962 – 1963, băncile nu erau utilizabile în proporţie de 50%. Noroc că le mai cârpea personalul de
întreţinere. Internatul a fost ocupat de 450 de elevi, dar capacitatea proiectată era de 350. Oare cum se
dădeau atunci avizele de funcţionare pentru astfel de aglomerări umane? Materialele pentru practica
industrială a copiilor au fost cumpărate de către părinţi (învăţământul era gratuit?). Studierea cu răbdare a
actelor şcolare (multe au fost distruse după ce şcolile au fost desfiinţate) desfiinţează mitul perfecţiunii unui
sistem educativ în care existau ca şi astăzi manuale sau profesori lipsă cu lunile.

De ce nu erau bani pentru şcoli?

Răspunsul la întrebare este unul foarte simplu. Uimitor de simplu. Regimul de la Bucureşti investea banii în
armament pentru a participa la cucerirea întregii planete. Au fost cumpărate până în 1962 sute de avioane
de vânătoare MiG-15 şi 19. N-au fost uitate nici tancuri, peste o mie de T-34 fiind aduse pentru a forma
nucleul ofensivei terestre. Aceste categorii de arme erau totuşi cam depăşite şi s-a trecut la comandarea de
T-54A şi MiG-21. Şi s-a mers tot aşa până în 1989, mai ales în mediul rural. Banii au plecat peste graniţe
pentru tunuri împreună cu produsele agricole. Populaţia trebuia să se descurce cum putea şi cu ce mai
rămânea.