In salvari si cu islic

Biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea

Constanta Vintila Ghitulescu

CONSTANȚA VINTILĂ-GHIȚULESCU este doctor în „istorie şi civilizaţie“ la Ecole des

Hautes Etudes en Sciences Sociales, Paris (2004) şi doctor în sociologie la Facultatea de
Sociologie a Universităţii Bucureşti (2012). Cercetător la Institutul de istorie „Nicolae Iorga“.
A predat la Facultatea de Sociologie, Facultatea de Litere, Facultatea de Ştiinţe Politice din
cadrul Universităţii Bucureşti. De asemenea,este colaborator la săptămânalul de cultură
Dilema Veche.

Cartea a primit mai multe premii: premiul de debut „Prometeus“ al revistei România Literară
(2004), premiul „Nicolae Bălcescu“ al Academiei Române, premiul Fundaţiei Naţionale de
Ştiinţă şi Artă a Academiei Române (2005), premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din
România (2005). A fost tradusă în germană cu titlul Im Schalwar und mit Baschlik. Kirche,
Sexualität, Ehe und Scheidung in der Walachei im 18. Jarhundert, Frank&Timmme, Berlin
(2013).

Autoarea reușește mai multe lucruri remarcabile: să dea viață, cu har, empatie și mult talent
literar, unei lumi (nu foarte demult) apuse, întocmai ca un paleontolog care poate aduce la
viață un animal dispărut, plecând de la o așchie de os. În al doilea rând, cercetatoarea reușește
în demersul ei fără să facă rabat de la rigoarea științifică, aducând în fața noastră o
bibliografie substanțială și diversă, în care îmbină fericit titluri clasice de filosofie, sociologie,
istorie și antropologie cu documente (foarte) locale și cu un specific foarte pronunțat.

Cartea are o primă parte în care sunt prezentate personajele (instituționale sau umane) și o a
doua (care ocupă două treimi din volum), în care sunt abordate tematic aspectele
fundamentale ale universului sexual și matrimonial românesc.Lectura acestei carti mi-a
transmis o senzatie mixtă, ambiguă, de familiaritate, dar și de stranietate radicală.
Familiaritate, pentru că vom constatata că multe dintre practicile descrise în volum au
supraviețuit ca atare sau în forme stilizate până astăzi. De exemplu, răscumpărarea miresei
furate (obicei care se practică și astăzi, inclusiv la nunțile urbane) este ecoul unui vechi obicei
de răscumpărare (de la senior sau de la boier, și chiar și de la domn) a dreptului primei nopți.
De asemenea, recunoaștem multe alte elemente culturale specifice spațiului românesc și est-
european, dar și multe practici transculturale, general umane (infidelități, violuri etc).

Ceea ce am observat este faptul ca lumea românească de la pragul secolelor XVIII și XIX
acorda foarte puțină importanță lucrurilor pe care un locuitor al lumii de azi le-ar considera
fundamentale: dragostea, consimțământul în relațiile sexuale și matrimoniale, egalitatea în
drepturi a sexelor etc. Mai exact, ea este o lume tradiționalistă, patriarhală, deseori violentă și
nedreaptă, o lume impregnată de suferință anonimă.De exemplu,am remarcat felul cum este
vazuta femeia in epoca:

’’Construcția masculină despre femeie înglobează o serie de elemente negative. Din lectura
documentelor vremii se desprinde o imagine stereotip: femeia este proastă, limbută, slabă și
păcătoasă. Astfel, femeia merită bătută, căci ea este mai aproape de bârfă și clevetire decât
bărbatul, și asta din cauza naturii ei, adică „iute dă fire din dihonie fămăiască”… și pentru că
este mai înclinată spre păcat decât bărbatul, ea trebuie supravegheată și pedepsită pentru a fi
îndreptată. Biserica este întotdeauna alături de bărbat în această luptă de cunoaștere și
stăpânire a naturii feminine. Bătaia și privarea de libertate se practică și de o parte, și de alta
pentru a înțelepți firea femeii.’’

Spre surprinderea mea, și pe vremea aceea exista divorț. Se dădea la mitropolie, după ce
se încerca reconcilierea soților în fel și chip. Chiar și în situații în care soțul își bătea
soția constant, o făcea în toate felurile și îi băuse zestrea, mitropolia incerca sa medieze
conflictul deoarece era mai simplu sa te impaci.

Dar nu e numai durere și tragedie în toată cartea, ci mai sunt și tot felul de detalii
interesante. De exemplu, prima căsătorie între două femei din Țara Românească a avut
loc în 1801. O femeie fugită de acasă dintr-o căsnicie abuzivă s-a prefăcut că e bărbat și
s-a dus să se angajeze.Alta intamplare interesanta este aceea cu cei trei preoti care erau
recrutati din patura de jos si nu cred ca aveau ei prea multa invatatura,credinta,har etc.

’’ preoții de la Biserica Albă din București, ce urmează a fi puși la „opreală” și necinstiți

cu „bătaie în falangă” pentru că s-au îmbătat chiar în „Săptămâna Luminată” și din trei
nici unul nu și-a adus aminte că trebuie să oficieze slujba’’

Datele sunt prezentate în mod obiectiv, autoarea nu cade niciodată în capcana

suprajudecării descoperirilor, nu se pripește la concluzii, reușind, în același timp să
formuleze comentarii relevante și la obiect despre moravurile și obiceiurile epocii. Sub
ochii noștri se joacă drame sau comedii sau tragedii care ne induioșază, ne amuză, ne
informează. Cartea nu are nimic tabloid în ea, nimic părtinitor. Am apreciat mai ales
faptul că autoarea s-a concentrat mult în munca ei pe situația femeilor și pe diferențele
între clasele sociale. Cartea mi-a răspuns la multe întrebări pe care le aveam de când
învățam istoria la școală. E prezentată aici partea umană a istoriei, societatea dintr-o
epocă despre care nu se știu prea multe, felul în care evenimentele istorice înșiruite în
manuale afectează omul la el acasă.

Personal, am citit cu drag cartea doamnei Vintilă-Ghițulescu, fiind scrisă într-un limbaj
accesibil și prezentând cu exemple concrete (adesea deosebit de delicioase) o societate… una
și aceeași, căci nu numai Caragiale e încă contemporan prin scrierile sale, ci și ”justiția
românească” și rădăcinile unor mentalități bine înfipte în o parte a societății actuale.