Alexandru cel Mare

Hoidrag David
• Alexandru al III-lea Macedon, cunoscut ca "cel Mare", dar şi ca
Alexandru Anihilatorul,  a fost un tânăr  războinic macedonean
 carismatic, megalomaniac,  crud, explorator, strateg genial  şi
celebru datorită cuceririlor sale  .  Nimic nu stătea în calea sa.
Soldaţii inamici erau ucişi, oraşele care îi rezistau erau rase de pe
faţa pământului, iar locuitorii acestora erau masacraţi.  Pe de altă
parte, lumea nu-l cunoaşte doar drept războinic cuceritor, ci şi
drept clăditorul unei noi lumi care a stat la baza civilizaţiei
moderne. La numai 16 ani, Alexandru a învins în prima bătălie.
La 20 de ani a ajuns rege al Macedoniei, iar la 30 de ani a devenit
cuceritorul orientului.  
Ascensiunea cuceritorului
• S-a născut în 356 i.en. la Pella. Mama sa era Olimpia din Epirus, iar tatăl său era regele
Macedoniei, Filip al II-lea  care  avea 7 neveste. Acesta era plecat la asediul cetăţii
Potidea din Chalcide.  
• S-ar spune că ar fi chiar fiul ilegitim al lui Filip.  Olimpia îl credea special şi chiar îl trata
drept "fiul lui Zeus" ce avea ca destin să domine lumea. Încă de la naştere, Alexandru a
devenit un personaj legendar. În ziua naşterii  sale, Templul lui Artemis din Efes a fost
incendiat.
• Relaţia dintre tată şi fiu era rece. Filip nu-l consideră pe Alexandru drept moştenitorul de
drept al tronului .   Şi totuşi, conform lui Plutarh,   Filip l-a lăudat odată pe Alexandru
când a reuşit să dreseze şi să încalece un cal nărăvaş pe care l-a numit Bucefalus. Filip i-a
spus  că "Macedonia e prea mică pentru el".
• L-a avut ca tutore pe filosoful grec Aristotel şi şi-a alcătuit un anturaj de prieteni ca
Hefaiston,   Ptolemeu şi  Casandru.
• În 338 i.en., Filip şi Alexandru au obţinut o mare victorie la Chaeronea împotriva
forţelor ateniene şi tebane. Grecia era acum subjugată de Macedonia.   Filip
pregătea  o nouă campanie  de cucerire a Orientului stăpânit de Imperiul Persiei.
• Imediat însă,  Filip  s-a căsătorit cu Cleopatra Eurydice,   nepoata  lui Attalus,
curtean macedonean. Decizia l-a revoltat pe Alexandru ştiind că nu va primi
tronul.. La un banchet, Attalus a închinat o cupa în cinstea căsătoriei dintre Filip
şi Eurydice şi le-a dorit  să aibă un fiu de sânge macedonean pur.   Simţindu-se
jigit, Alexandru şi-a aruncat cupa spre Attalus  şi a strigat că nu-i  un bastard.
Filip s-a sculat de pe pat pentru a-i lua partea lui Attalus şi  s-a îndreptat  spre
Alexandru pentru a-l pedepsi, dar s-a împiedicat pentru că era prea beat.
Alexandru a spus atunci “ iată omul care vrea să pregătească campania de
cucerire a Asiei, dar nu e în stare să treacă de la un scaun la  altul”.
• Alexandru s-a autoexilat  împreună cu mama sa, dar după o perioadă a revenit
pentru a participa la nunta lui Filip în 336 i.en.. Înainte de nuntă însă,   Attalus
l-a violat pe unul dintre iubiţii lui Filip  care făcea parte din garda sa de corp,
Pausanias. Pausanias a cerut pedepsirea lui Attalus, dar Filip a refuzat.
• Ca răzbunare, Pausanias l-a asasinat pe Filip la ceremonia sa de nuntă cu
Eurydice.  S-au menţinut de-a lungul vremii suspiciuni  că însuşi Alexandru şi
mama sa Olimpia au complotat şi  planificat asasinarea lui Filip.
• Nu se va ştii niciodată pentru că   Pausanias a fost capturat şi ucis imediat, iar
lui Filip i s-a oferit o ceremonie funerară fastuoasă şi a fost înmormântat cu
multe comori alături.  Alexandru a fost  declarat de armată şi încoronat ca rege
al Macedoniei.   Attalus, nepoata sa Eurydice si fiul ei nou nascut au fost ucişi.
• Curând, Teba s-a revoltat . Alexandru a mărşăluit spre cetatea bine fortificată şi a
devastat-o cu o armă nimicitoare a antichităţii:ballista care catapulta proiectile de
la suliţe la pietre  la mari distanţe cu forţa crescută de distrugere. Populaţia
oraşului a fost masacrată, femeile şi copii au fost luaţi sclavi  pentru ca ordinea să
fie reinstaurată în peninsula greacă.
• Acum, Alexandru putea să planifice cea mai mare expediţie a
antichităţii:campania în orient de distrugere a Persiei.
• Alexandru iubea Iliada lui Homer şi se credea el însuşi un nou Ahile. Hefaiston,
prietenul său, era Patrocle. Pentru el, Imperiul Persan era Troia sa pe care trebuia
să o subjuge, dar un imperiu care se intindea din Turcia pana in Afghanistanul de
azi.   Alexandru credea din spusele lui Aristotel că dincolo era un ocean
nemărginit şi îşi dorea să ajungă acolo.   
Campania în Persia
• Campania în  Persia
• Cu peste 30 000 de    hopliţi  şi călăreţi    , Alexandru a păşit în Asia Mică. Expediţia sa pare să fie
echivalentul unei cruciade medieval  sau  cu intervenţia americană în  Irak.  
• Prima sa mare bătălie a fost pe râul Granicus în anul 334 i.en.  împotriva forţelor superioare numeric 
conduse de generali perşi şi de Memnon din Rodos, general grec dezertor, comandant al mercenarilor greci.
• Alexandru a fost primul care a înaintat în fruntea cavaleriei şi care a traversat râul cu un curaj nebun.   În
toiul luptei, coiful său a fost lovit . A două oară când un călăreţ persan a încercat să-l lovească pe Alexandru
 cu toporul, mâna  acestuia  a fost tăiată de unul dintre generalii macedoneni, Cleitus, al cărui soră i-a fost
bona, salvându-l pe Alexandru.
• Prin cooperare şi disciplină, forţele macedonene au reuşit să învingă forţele persane, inclusiv   şi cei 16 000
de hopliţi mercenari greci.  Alexandru a înaintat ajungând în Troia unde a făcut o vizită de pelerinaj şi l-a
omagiat pe Ahile.  Apoi a înaintat cu forţele sale cucerind oraş după oraş, inclusive Halicarnassus.  Flota
greacă a învins flota persană la  Miletus.  În Gordium, Alexandru a dat peste un car  legat de funii ce i-ar fi
aparţinut regelui Midias.  Un preot i-a spus că cel care va putea dezlega nodul va deveni regele Asiei.
Alexandru a încercat să-l dezlege, dar fără succes, aşa că a scos sabia şi l-a tăiat.
• În anul 333 i.en., la Issus, avea să aibă loc prima ciocnire dintre titani. Regele Darius însuşi dintr-un
car tras de cai   comanda vasta armată persană alcătuită din 50 -100 000 de soldaţi împotriva
invadatorului macedonean care dispunea acum de 50 000.   Printr-o manevră ingenioasă,
Alexandru a traversat râul  Pinarus pentru a se îndrepta spre armata persană  şi a reuşit să
respingă forţele persane ce veneau din dreapta care planificau o ambuscadă. Cavaleria
macedoneană şi falanga  au biruit din nou şi după cum ne arată copia unui mozaic roman din
Napoli, Darius a fugit speriat încât şi-a abandonat tabăra unde se afla familia sa, mama, nevestele
şi fiicele. Alexandru le-a capturat şi a luat-o pe Stateira, nevasta regelui Persiei, drept soţie,
tratând-o cu respect.   
• Alexandru s-a îndreptat spre sud pentru a securiza controlul asupra Egiptului, grânarul imperiului
şi punctele strategice şi comerciale din Orientul Apropiat. A întâmpinat o puternică opoziţie în
Gaza şi  în asediul cetăţii feniciene  Tirului. Pentru a răzbuna pierderile şi pentru a-i pedepsi pentru
că au dus rezistenţă, 8000 de locuitori au fost executaţi, 2000 au fost crucificaţi pe plajă şi 30 000
au fost luaţi sclavi, multe femei fiind violate. Între timp, a ordonat  subjugarea  spartanilor de la
departare.
• În Egipt, Alexandru a fost proclamat faraon şi tratat ca un eliberator. Ajuns la
oracolul de la Siwa din Libia pentru a-şi consulta viitorul,     preoţii i s-au
adresat în aşa fel încât Alexandru a înţeles eronat că i s-a spus “fiul lui Zeus-
Ammon”, conferindu-i o poziţie puternică. Preoţii i-au spus că va deveni regele
Asiei.  Având dublă apartenenţa divină şi pentru greci şi pentru egipteni,
Alexandru avea puterea supremă legitimă.  Trebuia să fie recunoscut ca zeu de
către fiecare civilizaţie orientală ştiind că numai aşa nu va fi tratat ca un
simplu năvălitor prădător, ci drept un conducător legitim.  Avea să-şi dedice
un cult al personalităţii după model oriental. Egoul său era fără limite.
• Alexandru a mărşăluit spre Mesopotamia, Irakul de azi, acolo unde avea să
aibă loc bătălia finală dintre macedoneni şi perşi la Gaugamela.
Gaugamela-bătălia finală
• Este anul 331 i.en. În seara de dinainte de 1 octombrie a avut loc o eclipsă de lună. Părea un semn rău, însă Alexandru le-a întărit moralul soldaţilor
săi. Parmenion i-a spus lui Alexandru că în locul lui l-ar ataca pe Darius prin surprindere pe timp de noapte. Alexandru i-a replicat că aşa ar face dacă
l-ar chema Parmenion şi că el nu fură victoria. Darius şi-a strâns noi forţe de 100 000 de soldaţi, călăreţi persani şi bactrieni, care de război cu roţi
dotate cu lame ascuţite şi călăreţi sciţi, arcaşi şi legendarii “nemuritori” care încă mai foloseau tehnici vechi de luptă, plus 15 elefanţi de decor.
• Alexandru nu dispunea decât de 47 000 de soldaţi:cavaleria macedoneană alcătuită din călăreţi camarazi de elită dotaţi cu suliţe, săbii şi echipaţi cu
cuirase din bronz şi coifuri beoţiene, cavaleria tesaliana care lupta doar cu suliţe în formaţie de romb, arcaşi, aruncători cu suliţe, mercenari traci,
peltasti, şi hopliţii macedoneni echipaţi cu suliţe din lemn lungi de 6 metri numite sarissa, scuturi celtice rotunde, echipaţi cu armuri din linotorax şi
coifuri de tip tracic sau frigian. Când alcătuiau formaţia numită falanga, aceste mase de hopliţi cu suliţe ridicate în sus din spate şi cu suliţe
îndreptate înainte din faţă erau adevărate maşini de război înfiorătoare. De la depărtare ai spune că erau nişte arici metalici giganţi care veneau
spre tine să te împungă cu acele lor.
• Alexandru era foarte încrezător în disciplină şi solidaritatea soldaţilor săi. Alexandru a ordonat infanteriei sale să mărşăluiască în formaţia de falangă
şi să înainteze spre linia inamică. Darius şi-a trimis cavaleria şi infanteria pentru a ataca forţele din stânga armatei macedonene comandate de
generalul Parmenion.
• Alexandru a ordonat cavaleriei sale să galopeze pentru a ataca cavaleria persană din mai multe părţi spre a crea un gol dintre linia inamică şi a
înainta spre Darius care se afla în centru pentru a-l ucide.
• Călăreţii sciţi din aripa stânga a armatei perşilor au învăluit flancul drept al forţelor macedonene. Trupele macedonene reuşesc totuşi să-i respingă.
• Darius lansează un nou atac condus de carele scitice. Dar hopliţii macedoneni reuşesc să creeze breşe între ei, fără ca lamele roţilor carelor să-i
atingă, iar trupele de hypaspisti, soldaţi purtători de scuturi şi aruncători de suliţe, i-au nimicit.
• Conform scrierilor lui Arrian, Alexandru a comandat atacul decisiv pentru care a rămas în istorie. A format împreună cu cavaleria o săgeata ascuţită
şi s-a îndreptat spre Darius care era expus în timp ce forţele sale de infanterie erau ocupate cu falanga macedoneană.
• Dar Alexandru   a primit însă vestea că forţele lui Parmenion erau înconjurate. N-a mai putut înainta ştiind că ar putea avea pierderi mari. Regele
Darius i-a scăpat din nou. Dar câştigase bătălia. Perşii pierduseră zeci de mii de soldaţi, iar macedonenii doar câteva sute .