Alexandru Macedon

Coman Bianca & Batog Claudia prezentare

Cine a fost Alexandru Macedon?
Fiu de rege, Alexandru Macedon a fost una dintre cele mai
fascinante personalităţi ale lumii antice. A fost unul dintre
cei mai mari conducători militari din istoria lumii, un tânăr
războinic cuceritor carismatic, crud și megaloman
deopotrivă. Este cel care, la vârsta de doar 20 de ani, a
devenit rege al Macedoniei, iar un deceniu mai târziu
devenea primul cuceritor european al Asiei, domnind peste
cel mai mare imperiu cucerit vreodată. Nu în ultimul rând,
Alexandru cel Mare a fost unul dintre oamenii care au
revoluţionat civilizaţia europeană şi orientală și care a
contribuit substanțial la răspândirea civilizației elenistice în
întreaga lume.
Cum a devenit Alexandru Macedon rege?
Alexandru cel Mare şi-a desăvârşit educaţia militară în adolescență, participând alături de tatăl său la
campaniile din Grecia şi din Tracia. Potrivit lui Plutarh, Alexandru a păstrat o copie a Iliadei lui Homer, adnotată
de Aristotel „cu pumnalul sub pernă, declarând că o considera o comoară portabilă perfectă a tuturor virtuților și
cunoștințelor militare”. În anul 336 î.Hr., la vârsta de 20 de ani, Alexandru avea să devină rege al Macedoniei
după ce un rival politic a ordonat asasinarea tatălui săi. De-a lungul vremii au existat suspiciuni că însuşi
Alexandru şi mama acestuia, Olimpia, ar fi complotat şi planificat asasinarea regelui Filip. Asasinul, pe numele
său Pausanias, a fost prins şi ucis pe loc, în timp ce Filip a avut parte de o ceremonie funerară fastuoasă, fiind
înmormântat cu multe comori alături. Imediat după, Alexandru a fost încoronat rege al Macedoniei.Din noua
postură de rege, el şi-a scris epopeea reuşind să cucerească marele imperiu persan şi să întemeieze prima
mare super-putere a vremii din Europa. Tânărul rege și-a început domnia supunând rivalii din regiunile
grecești și macedonene. El era deja un comandant experimentat în armata macedoneană când a devenit
rege.Curând, orașul Teba avea să se revolte. Într-una dintre cele mai importante mișcări ale sale, tânărul
monarh și-a dovedit autoritatea asupra grecilor răzvrătiți folosind o forță nemaivăzută pentru a-i nimici. El a
luat cu asalt orașul, măcelărind mii de locuitori și înrobindu-i pe ceilalți, femei și copii. Ordinea era, astfel,
reinstaurată în peninsula grecească, iar Alexandru Macedon putea să pună la cale cea mai mare expediție din
Antichitate: campania de distrugere a Persiei.
Alexandru Macedon si “nodul gordian”
După această luptă cuceritorul Alexandru Macedon și-a propus să cucerească toată regiunea de
coastă pentru a-i împiedica pe perși să-și stabilească o bază cu scopul de a invada Grecia. Regele
macedonean a eliberat o serie de orașe de sub tiranii sau oligarhii satrapi care le guvernau. În unele
orașe, precum Halicarnas, Lampsaca și Aspendos, el a fost „întâmpinat” cu ostilitate, motiv pentru
care localnicii au fost aspru pedepsiți. Alexandru a înaintat apoi prin Bosfor în Asia Mică până în
legendarul oraș Troia, unde a făcut o vizită de pelerinaj şi l-a omagiat pe Ahile. A ajuns cu armatele
sale în Frigia, Gordium din Turcia zilelor noastre. Legenda spune că, la intrarea în oraş, Alexandru
Macedon a zărit un vechi car cu boi care rămăsese în același loc unde legendarul rege Midas îl
păstrase în palat cu patru secole în urmă și care îi adusese fiului acestuia Gordias titlul de rege al
frigienilor. La acest car, devenit simbol al regalităţii, nodul care lega oiştea de jug era atât de bine
meşteşugit din coajă de coarnă încât capetele nu puteau fi găsite, motiv pentru care nodul nu
fusese niciodată desfăcut. Un oracol prevestise că acela care va izbuti să desfacă nodul, care mai
târziu avea să fie denumit „nodul gordian”, va deveni stăpân peste întreaga Asie. Alexandru cel
Mare a aflat de această profeție și pentru că visa să cucerească această împărăţie se apucă să
dezlege nodul. Și a încercat de mai multe ori să-l desfacă, însă fără succes. Cum dorința lui era
uriașă, nu s-a lăsat păgubaș și, dându-se câțiva pași înapoi, a exclamat „nu contează modul în care
aceste frânghii vor fi dezlegate”, după care a scos sabia și a tăiat nodul gordian, asigurându-și
astfel domnia continentului.
Nu a pierdut nicio batalie in 15 ani

Tacticile și strategiile militare ale lui Alexandru cel Mare sunt studiate și astăzi în academiile militare din
toată lumea. De la prima sa bătălie câștigată la vârsta de 18 ani, în postura de tânăr comandant, Alexandru
cel Mare și-a câștigat reputația pentru viteza uimitoare cu care ataca și cu care își conducea oamenii în
luptă, fiind capabil să străpungă liniile adverse înainte ca dușmanii să se dezmeticească și să fie
pregătiți.Mai mult decât atât, tânărul rege avea obiceiul să-şi conducă personal trupele de cavalerie,
impresionând prin calităţile sale militare deosebite. Puterea armatei sale se baza şi pe cei 15.000 de hopliţi
(n.n. – un tip de soldat infanterist care lupta cu o lance foarte lungă și cu scut), care alcătuiau cea mai de
temut falangă a acelor vremuri. Aceştia luptau în formaţie strânsă, formând un fel de zid „viu” ucigător care
mătura totul în cale. Datorită tacticilor, strategiilor militare, dar și soldaților săi foarte bine pregătiți, tânărul
rege Alexandru Macedon nu a pierdut nici măcar o bătălie timp de 15 ani. În anul 323 î.Hr., Alexandru cel
Mare s-a îmbolnăvit brusc după ce a băut un pahar cu vin, la o petrecere. Două săptămâni mai târziu avea
să moară, la doar 32 de ani.
 Moartea lui Alexandru Macedon
În aceea seară din anul 323 î.Hr., înainte de a închide ochii pentru ultima oară, Alexandru îi înmânează inelul său lui Perdiccas. Acest gest al regelui a fost
interpretat în multe feluri. S-a spus că Alexandru îl considera pe Perdiccas cel mai capabil să conducă imperiul în locul lui. Alții au fost de părere că inelul îi era
destinat lui Craterus, însă acesta nefiind de față în momentul acela, Alexandru i l-a dat lui Perdiccas pentru ca acesta să i-l dea lui Craterus.

În privința intențiilor lui Alexandru nu ne putem pronunța. Tot ce știm este ca în momentul morții imperiul a rămas la buna dispoziție a generalilor săi sau, cum
mai erau ei numiți, a diadochilor săi. Astfel se deschide problema succesiunii. O problemă care a măcinat încetul cu încetul imperiul lui Alexandru.mediat după
moartea tânărului macedonean s-au deschis discuții cu privire la succesiune. Perdiccas nu își arăta interesul său în a opri pentru sine inelul lui Alexandru, ci îi
îndeamnă pe macedoneni să aleagă singuri un conducător, propunând ca successor de drept pe fiul nenăscut al Roxanei, soția lui Alexandru. În aceste condiții era
nevoie, însă de un regent care să devină protectorul Roxanei și al fiului său și să conducă imperiul până când fiul lui Alexandru urma să împlinească vârsta potrivită
pentru a ocupa tronul. Nearchos nu este de acord cu propunerea lui Perdiccas, considerând că tronul ar trebui să i se acorde lui Heracles, fiul lui Alexandru și al
Barsinei. Acestei idei i se opune Ptolemaios care spune:“Iată un vrednic vlăstar care să domnească peste neamul macedonean:un fiu al Roxanei sau al Barsinei, care
pe trei sferturi sunt sclavi și al căror nume, Europei îi va fi rușine să-l rostească!”(Curtius Rufus) Era absolut evident că macedonenii nu ar fi acceptat un rege pe
jumătate barbar, fie el și fiul lui Alexandru.Situația era destul de încordată, diadochii nereușind să ajungă la o idee comună. În acel moment Aristonus preia
cuvântul. Acesta le spune macedonenilor că cel care ar trebui să primească inelul lui Alexandru este Perdiccas, căci el l-a primit de la însuși Alexandru. Perdiccas nu
și-a arătat nici de această dată dorința de a prelua conducerea imperiului și a încercat să pară cât mai modest posibil. Însă, pentru unul dintre comandanții de
armată acest comportament al lui Perdiccas nu era decât fațărnicie. Atunci Meleagru văzând înspre ce decizie se îndreapta diadochii, prinde curaj și se revoltă
împotriva lui Perdiccas. Meleagru reușește să strângă în jurul lui, aproximativ 300 de soldați. Aceștia îl declară pe Arhidaios, fratele lui Alexandru, rege. Însă,
Arhidaios devine în scurt timp doar o marionetă, de care Perdiccas reușește să se folosească foarte bine. În cele din urmă, Perdiccas înfrânge revolta lui Meleagru și
îl elimină, atât pe el, cât și pe cei ce îl urmau. În urma acestui conflict minor, Perdiccas este numit regent, iar Arhidaios, fratele lui Alexandru, rămâne rege.
Perdiccas devine și protectorul Roxanei, care era însărcinată cu fiul lui Alexandru. Așadar, imediat după moartea lui Alexandru și după înfrângerea lui Meleagru,
imperiul este împărțit între diadochii, dar își păstrează încă unitatea. Arhidaios rămâne rege al Macedoniei, Perdiccas devine regent, Antipatros își păstrează poziția
și puterea în Macedonia, Ptolemaios preia Egiptul, iar Craterus este exclus.
Testmentul lui Alexandru Macedon
In acest document, Alexandru Macedon detaliază viitorul imperiului greco-persan pe care îl
conducea. Acolo și-a indicat moștenitorii. Experții cred că, după moartea sa, generalii săi au adus
modificări documentului în avantajul lor. Scopul era de a-i înlătura de la putere pe fiii Macedoniei –
Hercule și Alexandru al IV-lea. Lor le-a lăsat imperiul său ca moștenire.

Nobilimea nu era dispusă să îi accepte ca domnitori pe copiii lui Alexandru cel Mare. Hercule a fost
fiul nelegitim al lui Alexandru cel Mare și al amantei sale Barsinei, iar Alexandru al IV-lea a fost fiul
războinicului și al soției sale, Roxana. După moartea lui Alexandru cel Mare, generalii s-au luptat
între ei pentru putere și au avut loc numeroase lupte interne, cunoscute sub numele de Războaiele
de succesiune.