Bătălia de la Gaugamela

Bătălia de la Gaugamela a avut loc pe 1 octombrie 331 î.Hr. și a fost una dintre bătăliile
decisive din istoria lumii. A fost dusă între Alexandru cel Mare și Darius III al Persiei.
Această bătălie a fost una dintre cele mai importante și mai mari, prin proporțiile forțelor
combatante și mai ales prin consecințele victoriei statului macedonean antic, ce a dus la
prăbușirea Imperiului Persan. Rezultatul final al acestei zdrobitoare înfrângeri a lui Darius a fost
deschiderea drumurilor către capitalele și importantele centre politice și economice, acapararea
imenselor resurse financiare ale tezaurelor persane, dezmembrarea statului persan și anexarea la
Imperiul Macedonean, care a devenit cel mai mare stat sclavagist al lumii antice.
Înainte de începerea luptei, Darius trimise soli la Alexandru ca să trateze pacea, cedându-
i întregul ţinut care se afla dincolo de râul Halis( centrul Turciei) şi făgăduindu-i, pe deasupra
două mii de talanţi de argint. Cum Alexandru nu s-a învoit, Darius trimise o a doua solie, prin
care-i mulţumea că se purtase frumos cu mama lui şi cu prizonierii ceilalţi şi-i propunea să fie
amândoi prieteni, primind Alexandru întregul ţinut de dincoace de Eufrat, trei mii de talanţi de
argint şi luând, totodată de soţie pe una din cele două fiice ale lui Darius. Ca ginere al lui Darius,
Alexandru trebuia, prin urmare, să fie socotit fiu al acestuia şi, în acelaşi timp, asociat la
cârmuirea întregii împărăţii. Alexandru i-a chemat la sfat și supuse judecății consiliului de război
hotărârea asupra acestei situații şi a cerut fiecăruia să-i înfăţişeze – fără prefăcătorie – părerea lui.
Din pricina însemnătăţii acestei întrebări, nimeni nu îndrăznea să-i dea vreun sfat. . În cele din
urmă generalul Parmenion recomandă să primească cele oferite și să încheie pace astfel putând
pune stăpânire pe un imens imperiu fară a fi nevoit să ducă un istovitor război. Această
propunere n-a fost pe placul regelui, chemându-i pe solii lui Darius le răspunse astfel: ,,Duceți-vă
și vestiți-l pe regele vostru că ceea ce a pierdut și ceea ce mai are încă, sunt prețul victoriei.
Războiul va stabili hotarele fiecăruia dintre statele noastre și fiecare din noi va avea ceea ce îi
rezervă ziua de mâine!”1. Rostind apoi şi alte cuvinte pline de însufleţire, căci el punea gloria
mai presus decât darurile pe care i le făgăduiau perşii, respinse cele ce-i fuseseră oferite.
Împuterniciții lui Darius îi cer să fie lăsați să plece cât mai curând și să îl înștințeze de
începerea ostilităților. Imediat Darius trimise înainte pe Mazaeus, cu trei mii de călăreți , ca să
ocupe drumurile pe care aveau de gând să se îndrepte.
Alexandru ordonă ca un număr de călăreți să fie trimiși înainte să cerceteze unde se află
regele perșilor, dar pentru că Mazaeus, generalul lui Darius, nu se găsea departe, aceștia nu au

1. QUINTUS CURTIUS RUFUS -,,Viața și faptele lui Alexandru cel mare, IV,283
îndrăznit să înainteze. De asemenea vazând cercetașii macedoneni apropiindu-se, perși se retrag
în tabără, anunțând sosirea dușmanilor.
Darius, care dorea să dea bătălia pe teren deschis, își așează trupele pe o câmpie întinsă
unde își putea desfășura în voie armata și putea beneficia de pe urma superiorității numerice
putând astfel săi îi limiteze lui Alexandru alegerile tactice.
La aripa stângă erau dispuși 4000 de călăreți, în spatele lor erau carele înarmate cu coase,
2000 de soldați încheiau linia de bătaie. Acestor forțe de cavalerie Darius le-a adăugat
pedestrimea mai multor populații, neamestecând trupele între ele, ci grupându-le pe neamuri.
Aripa dreaptă o ocupau trupe din populațiile Armeniei Mari, cappadocieni, serieni și acestea
dispuneau de 50 de care cu coase. Totalul efectivelor forțelor de luptă atingea 45de mii de
călăreți, iar linia de bătaie a pedestrimii însuma 600 000 de oameni. Dispuși în felul acesta ei
înaintară primind apoi ordin să se oprească și îi așteptau înarmați pe dușmani.
În armata lui Alexandru intră panica. Dându-și seama de spaima oștășimii sale, el ordonă
să se dea trupelor semnalul să facă popas, sa-și lase jos armele și să se odihnească, aducându-le
aminte că nu există vreun motiv de teamă, întârindu-le moralul soldaților săi.
Forțele nenumărate ale oamenilor lui Darius inundaseră câmpurile, Alexandru se afla
într-un greu impas cumpănind între planul său de luptă, să îi atace pe perși imediat după ce au
ajuns și planul lui Parmenio de a dezlănțui mai târziu atacul, pentru că se ajunse într-o situație
încât nu mai avea unde să își retragă armata fără a suferi un dezastru, dacă nu va fi învingător.
Alexandru a făcut tabără și își convoacă consiliul de război, pentru a se consfătui
împreună cu ei și pentru a hotărâ asupra celui mai bun plan de luptă. Parmenion cel mai priceput
dintre comandanți macedoneni era de părere că este nevoie să se recurgă la o strategemă,
susținând că vrăjmași pot fi nimiciți printr-un atac dat în timpul nopții prin surprindere. Aproape
toți erau deacord cu această părere însă a fost respinsă de Alexandru replicând că el nu fură
victoria și preferă să nu aibe noroc decât să îi fie rușine.
 Decizia s-a dovedit a fi corectă, în aceste condiții macedonenii s-au odihnit în noaptea
dinaintea luptei, în timp ce perșii temându-se de un atac de noapte au rămas de veghe.
Alexandru stătu toată noaptea fără să închidă ochii, se frământa gândindu-se la strategia
de luptă, în schimb adormi adânc înspre dimineață. A doua zi, comandanții trupelor s-au adunat
pentru a primi dispoziții, fiind nelămuriți de tăcerea neobișnuită, deoarece în alte împrejurări
regele perșilor era cel care obișnuia să-i cheme. Astfel ostașii nu puteau nici lua armele fără
ordin și nici intra în dispozitivul de luptă.
Plecam în dimineața următoare, Alexaspresndru a ajuns pe teren și a dislocat infanteria
lui în două falange, unul în fața celuilalt.

1. QUINTUS CURTIUS RUFUS -,,Viața și faptele lui Alexandru cel mare, IV,283
1. QUINTUS CURTIUS RUFUS -,,Viața și faptele lui Alexandru cel mare, IV,283