1.

HERODOT, ''Istorii'' , cartea a IV-a

A. Date biografice , sursa Wikipedia

Herodot din Halicarnas/Halikarnassos (greacă: Ήροδοτος, Herodotos, n. 484 î.Hr. - d. cca. 425 î.Hr.) a fost
un istoric grec. Herodot este considerat părintele disciplinei istoriei, prin modul în care a tratat
evenimentele pe care le-a consemnat în scrierile sale. Până la el evenimentele erau tratate în cronici sau
epopei. Este cunoscut pentru scrierile sale despre conflictul greco-persan, precum și pentru descrierile
oamenilor și locurilor vizitate.

S-a născut într-o familie aristocratică din orașul Halicarnas (în greacă Halikarnassos, azi Bodrum, Turcia).
Obligat să-și părăsească patria din cauza luptelor civile în care este implicată familia lui, Herodot a trăit o
vreme în Samos, iar după căderea tiranului Lygdamis revine în orașul natal, călătorește mult și se
stabilește la Atena. Aici se numără printre prietenii lui Sofocle și este un apropiat al cercului lui Pericle.

B. Rezumat cartea a IV-a , sursa : Wikipedia

Cartea a IV-a (Melpomene) începe cu relatarea invaziiei conduse de Darius I asupra Sciției (de la nord de
Marea Neagră). Herodot ne prezintǎ pe larg informații despre modul de viață al sciților, ceremonii,
ritualurile funerare, jertfe, xenofobia acestora, despre cum trǎgeau cu arcul și despre geografia Sciției,
enumerând râurile Tyras, Hypanis, Borysthenes, Panticapes, Hypacyris, Gerrhus, Tanais și fluviul Istru
(Dunărea); oferǎ indicații despre alte popoare ca: Sauromatii, Budinii, Tyssagetii, Argippaenii, Issedonii,
Arimaspii si Hiperboreenii. După ce povestește despre poetul Aristeas, face comparație geografică dintre
Libia (Africa), Europa și Asia. Darius invadeazǎ Scitia traversând Bosforul pe un pod de vase, dar atacul
eșueazǎ și se retrage. Îi menționeazǎ pe Geți ca fiind cei mai viteji dintre traci și ne descrie ceremonialul
de jertfe umane aduse lui Zamolxis. Ne descrie costumația popoarelor ca Tauri, Agathyrsi, Neuri,
Androphagi (canibali), Melanchlaeni, Geloni, Budini, Sauromatae și cǎsǎtoria amazoanelor cu sciții,
formând poporul Sauromatiilor. Ne povestește despre Minyæ(descendentul argoonauților) și fondarea
orașului Cyrene și enumerǎ o serie de regi cirenieni ca Battus I, Arcesilaus I, Battus II, Arcesilaus II, Battus
III , Arcesilaus III , Battus IV, și Arcesilaus IV. Povestește despre Libia și locuitorii ei. Cartea a IV-a se
încheie cu răzbunarea lui Arcesilaus pentru mama sa Pheretima.

C. Despre sciti + rezumat

Despre sciti : -popor barbar,cu moravuri foarte sangeroase,cand regele condamna pe un vinovat la
moarte,copii de sex barbatesc impartaseau soarta tatalui lor,fetelor nu li se faceau niciun rau ( Cartea
aIV-a, 69 )

-un scit bea intotdeauna sangele celui dintai om aruncat jos,taie capul tuturor

dusmanilor ucisi si le prezintta regelui, numai astfel capatand dreptul la impartirea parzii.El jupuieste
aceste capete,taie piele de deasupra urechilor si o desface astfel de pe partea osoasa;dupa aceasta
operatie,razuieste toata partea carnoasa cu o coasta de boi,pielea o inmoaie urmand sa faca din ea un fel
de servet pe care il va folosi la masa.Unii,iau pielea intreaga a oamenilor,o intind pe bete si o poarta
calare pentru a o arata (IV,64)

-atunci cand regele lor moare,corpul lui este acoperi cu ceara,pantecele ii este
deschis,curatat si umplut cu plante mirositoare,mirodenii,grane de anason.Cadavrul astfel pregatit,este
condus pe un car de la un popor la altul.Pentru a isi arata durrerea,cei care i l primesc in trecerea lui,isi
spinteca fruntea,isi strapung bratul stang cu o sageata.Alaturi de rege este ingropata una dintre sotii,un
bucatar,un paharnic,un secretar etc (IV,71 )

-scitii au obiceiul de a scoate ochii tuturor scalvilor intrebuintati la pregatirea laptariilor

pentru a ii impiedica astfel de a fi distrasi de la treaba lor (IV,2 )

-erau un popor nomad,nu avea orase,sade,ziduri,carele erau singura lor

locuinta,transportand-o unde voiau (IV,16)

-teritoriul este imbelsugat in pasuni si izvoare,fluviile sau raurile sunt foarte numeroase
(IV,47)

-cei ce ucid dusmani in batalii,beau vin amestecat cu apa,cei ce nu au parte de aceasta

glorie,nu pot gusta din bautura respectiva,si,stau deoparte rusinati,aceasta fiind pentru ei cel mai mare
semn de dispret (IV,66)

-in ceea ce priveste juramantul : se toarna vin intr-o cupa si se amesteca cu sange,pe
care,contractantii il scot din corpul lor cu varful unei sule sau ,taindu-si mici portiiuni de carne.Aceasta
ceremonie este insotita de mari blesteme,dupa ce fac juramantul,beau vinul si dau de baut si
persoanelor cele mai distinse din urma lor )IV,70)

-atunci cand scitii mor,rudele cele mai apropiate,pun corpul mortului imbalsamat pe un car si
il plimba pe la toti prietenii lor.Fiecare din scitii la care se duce corpul,da o masa la toti cei care il
insotesc.Aceste vizite tin 40 de zile dupa care mortul este ingropat.Dupa ingropare,scitii se curata
astfel,incep prin a isi freca si spala bine capul,apoi corpul,fixeaza in jurul lor trei pari,pe acestia intind
bucati de stofe de lana,si in mijlocul acestei ''camere'',pun pietre inrosite in foc.Pe ele pun grane de
canepa ce produc aburi.Ei iubesc foarte mult aceasta baie de aburi,si ,tipa cand o fac.Femeile urmeaza
alt ritual : iau lemn de chiparos,cedru si de un arbore care produce tamaie,piseaza acele lemne udate cu
apa,facand astfel o pasta cu care se ung,o curata dupa 2 sau 3 zile ( IV,73,75)

-au un mare numar de vrajitori(IV,47)

-cand regele scitilor este bolnav,sunt chemati trei dintre cei mai vestiti vrajitori.aceastia
arunca sortii,si ,dupa ce i-au aruncat,arata pe unul din compatriotiii lor,care,dupa ce a jurat pe vatra
regelui,si-a incalcat juramantul,cauza care a produs si boala.La sciti,juramantul cel mai sacru se face pe
vatra regeasca.Cel acuzat este adus,in cazul in care neaga ca ar fi comis o asemenea fapta,sunt adusi alti
vrajitori,care,in cazul in care ar confirma ceea ce a spus primul vrajitor,este taiat capul vinovatilor.Daca il
declara nevinovat,se duc altii pana ce,majoritatea hotaraste.Daca si aceasta hotaraste lipsa de vina a
acuzatului,atunci,primii vrajitori sunt pedepsiti cu moartea (IV,68,69 )
 -nu accepta obiceiurile straine,manifesta o anumita raceala ,refuz pentru obiceiurile
straine.Tocmai de aceea,il ucid pe scitul Anacharsis care calatorise in Grecia si voia sa introduca la sciti
cultul grecesc ( IV ,76)

-singurii zei la care se inchina : Hestia (Vesta ) ,Zeus (Jupiter),Ge(pamantul) pe care o privesc ca
pe femeia lui.In al treilea rang ii regasim pe : Apolon,Afrodita,Hereul si Mars ; scitii regesti jertfesc si lui
Neptun. In limba lor,Vesta are numele de Tabiti,iar lui Jupiter,Papacus,Pamantul este Apia,Apollon
-Eutasirus,Afrodita-Artmpasa,Poseidon-Thamimasadas.Nu sfintesc zeilor lor nici temple,nici altare in
afara de Mars (IV,59)

-referitor la jertfe : animalul gatuit este jupuit si apoi fiert,fara foc aprins,ori auspicii (IV,60 )

-expeditia lui Darius contra scitilor,arata in cea mai vie lumina stare sociala a poporului scit.De
pe timpul regelui med Ciaxares,sub care scitii sunt aratati ca navalind in imparatia Mezilor ,tinand-o in
stapanire timp de 28 de ani,ei urmau regulat incursiunile lor in bogatele si cultele sate ale Asiei.Imperiul
Mezilor fiind rasturnat de acela al persilor,al treilea imparat dupa Cyrus,Darius I Histaspes,hotaraste sa
pedepseasca vechile incursiuni ale scitilor printr-o expeditie facuta chiar in tara acestora.Deoarece
drumul prin Asia catre tara scitilor era plin de greutati,Darius se hotaraste sa ii atace prin Europa,trece
Bosforul tracic pe un pod de vase construit de arhitectul Mandrocles din Samos (IV,87 )

-Grecii din Asia Minora care il urmau pe regele persan in expeditia lui,sunt trimisi inainte,pe
Marea Neagra,spre a intra pe Dunare si a construi un pod pe acest fluviu,lucru care se si intampla,in
punctul in care el se imparte in mai multe brate (IV,89)

-Scitii trimit deputati la toate popoarele invecinate:

Agatirsii,Neurii,Androfagii,Melanchlenii,Gelonii,Budinii si altele si incearca sa ii convinga sa se uneasca
impotriva dusmanului comun.Unele dintre popoare promit ajutorul cerut,in timp ce altele,le reproseaza
scitilor ca au atras razbunarea regelui persan prin pradaciunile lor,motiv pentru care,refuz sa ia parte la
lupta.Astfel,scitii,intorsi in tara lor,pustiesc totul in cale,astupa fantanile.Darius ii urmareste in zadar pana
in tara Budinilor,unde da foc unui oras de lemn parasit de locuitori,si,ajungand pe malul fluviului
Oarus,poruncese sa fie zidite opt forturi,la o distanda de 60 de stadii,ruinele lor se vedeau si pe timpul
lui Herodot (IV,124)

-Vazand ca nu poate da de scti,se pregateste sa se intoarca,insa,primeste o solie stranie de la sciti

si anume : o pasare,un chitean,o broasca si cinci sageti,fara nicio alta explicatie.Regele
Persiei,interpreteaza solia dupa bunul plac,consider astfel ca,scitii ii supuneau tot pamanatul,apa,aerul
(sub forma pasarii) si armele lor.Un servitor de al lui Darius,Gobrias,care cunostea limba simbolica a
scitilor, ii da acestei solii o alta interpretare(IV,132)

-Stiind ca armata lui Darius este slabita din cauza lipsei proviziilor,scitii propun grecilor ramasi pt a
pazi podul,sa il strice,lasandu-l astfel pe Darius inchis in Scitia,redobandindu-si astfel libertarea.Regele
afla de cele ce se unelteau si,se grabeste sa treaca Istrul,apoi Helespontul inapoi in Asia (IV,118-145 )

Aceasta expeditie se intampla pe la inceputul secolului al VI-lea,in 513,inainte de Hristos.

 D. Rezumat

After his successes in quelling the revolt of pseudo-Smerdis, the rebellion of Babylon, and conquering
Samos, king Darius decides to attack the Scythian tribes that live in what is now called Ukraine.

The opening logos of Book Four tells about their way of life. Herodotus first gives a description of the
country, which he knows as a green pasture dominated by large rivers, bordered in the north by vast
stretches of snow. Herodotus is convinced that the Sycthians descend from Heracles, which makes them
the youngest people in the world. There are several Greek cities on the shores of the Black Sea, where
people have a more or less decent life style. Traveling north, you will leave civilization: first there are the
farmer tribes of the Callipides and the Alizones, then you will reach the Neuri and finally the Man-eaters.
More to the east live the Thyssagetes and the Iyrcans, both hunters; in the far east, you will encounter
the Argippeans -who are all bold- and the Issedones.

No description of a foreign nation would be complete without Herodotus seizing the opportunity for a
digression, this time on the relative size of the three continents Asia, Europe and Africa. This digression is
interrupted by a brief but sensational digression about a Phoenician expedition that managed to round
Cape of Good Hope and circumnavigate Africa (text).

Returning to the topography of Scythia, Herodotus tells a lot about the main rivers of Scythia, then
changes subject and informs us about Scythian customs - religion, sacrifices, royal burials, the use of
marihuana, et cetera.

( N : triburile de fermieri - Callipides ,Alizones- Neuri-Man-eaters , E : Thyssagetesc,Iyricans -vanatorri ,

mai departe in E- Argipeii ,Issedones )

E. Herodot despre geti si Zamolxis : "[...]

Înainte de a ajunge la Istru [Darius] îi supune mai întâi pe geţii care se cred nemuritori, căci tracii care au
în stăpânirea lor Salmydessos şi care locuiesc la miazănoapte de Apollonia şi de orasul Mesambria-numiti
skyrmiazi şi nipsei - i s-au închinat lui Darius fără nici un fel de împotrivire. Geţii însă, care luaseră
hotărârea nesăbuită [de a-l înfrunta], au fost robiţi pe dată, măcar că ei sunt cei mai viteji si cei mai
drepţi dintre traci. Iată în ce chip se socot ei nemuritori: credinţa lor este că ei nu mor, ci că cel care piere
se duce la Zamolxis -divinitatea lor- pe care unii îl cred acelaşi cu Gebeleizis. Tot în al cincelea an aruncă
sorţii şi întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorţul îl trimit în solie la Zamolxis, încrediţându-i de
fiecare dată toate nevoile lor.

Trimiterea solului se face astfel: câţiva dintre ei, aşezându-se la rând, ţin cu vârful în sus trei suliţe, iar alţii
apucându-l de mâini şi de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagănă de câteva ori şi apoi, făcându-i
vânt, îl aruncă în sus peste vârfurile suliţelor. Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredinţaţi
ca zeul le este binevoitor; dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce
aruncă vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viaţă. Când tună şi
fulgeră, tracii despre care este vorba trag cu săgeţile în sus, spre cer, şi îşi ameninţă zeul, căci ei nu
recunosc vreun altul afară de al lor.

După câte am aflat de la elenii care locuiesc în Hellespont şi în Pont, acest Zamolxis, fiind om [ca toţi
oamenii], ar fi trăit în robie la Samos ca sclav al lui Pytagoras, fiul lui Mnesarhos. Apoi câştigându-şi
libertatea, ar fi dobândit avuţie multă şi dobândind avere, s-a întors bogat printre ai lui. Cum tracii
duceau o viaţă de sărăcie cruntă şi erau lipsiţi de învăţătură Zamolxis acesta care cunoscuse felul de viaţă
ionian şi moravuri mai alese decât cele din Tracia, ca unul ce trăise printre eleni şi mai ales alături de
omul cel mai înţelept a Elladei, lângă Pythagoras, a pus să i se clădească o sală de primire unde-i găzduia
şi-i ospăta pe cetăţenii de frunte; în timpul ospeţelor, îi învăţă că nici el, nici oaspeţii lui şi nici urmaşii
acestora în veac nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, trăind de-a pururea, vor avea parte
de toate bunătăţile. În tot timpul cât îşi ospăta oaspeţii şi le cuvânta astfel, pusese să i se facă o locuinţă
sub pământ. Când locuinţa îi fu gata, se făcu nevăzut din mijlocul tracilor, coborând în adâncul încăperilor
subpământene, unde stătu ascuns vreme de trei ani. Tracii fură cuprinşi de părere de rău după el şi-l
jeliră ca pe un mort. În al patrulea an se ivi însă iarăşi în faţa tracilor şi aşa îi făcu Zamolxis să creadă în
toate spusele lui. Iată ce povestesc [elenii] c-ar fi făcut el.

Cât despre mine, nici nu pun la îndoială, nici nu cred pe deplin câte se spun despre el şi locuinţa lui de
sub pământ; de altfel, socot că acest Zamolxis a trăit cu multă vreme mai înaintea lui Pythagoras. Fie că
Zamolxis n-a fost decât un om, fie c-o fi fost vreun zeu de prin părţile Geţiei, îl las cu bine. Aşadar, geţii
care duc astfel de viaţă, fiind supuşi de perşi, urmară şi ei grosul oştirii."

[...]"

2.TUCIDIDE. ''Razboiul peloponesiac'' ,Vol I, Cartea I paragrafele 1-

6, Cartea a IIa , paragrafele 34-39,60-65

A. Date biografice ,sursa Wikipedia

Tucidide (greacă Θουκυδίδης, Thoukudídês, cca 460-398 î.Hr., fiul lui Oloros) a fost un om politic și istoric
atenian, autor al unei vaste monografii asupra Războiului peloponesiac, desfășurat între Atena (ajutată
de Liga de la Delos) și Sparta (împreună cu aliatele ei) în cea de-a doua jumătate a secolului V î.Hr.

Tucidide este implicat direct în evenimentele pe care le relatează, fiind strateg al Atenei. "Istoria
Războiului Peloponesiac" prezintă informații importante pe care autorul ni le oferă, dând în același timp
dovadă de o superioară pătrundere și de imparțialitate, ceea ce îl ridică în rândul celor mai de seamă
reprezentanți ai istoriografiei din toate timpurile.

Tucidide este cunoscut pentru importantul său text istoric despre războiul peloponesiac, care spre
deosebire de stilul povestirilor istorice de înainte, era structurat în ordine cronologică, subiectul fiind
abordat direct. Ca fiu al lui Olorus, un aristocrat atenian, este posibil ca Tucidide să fi crescut în Tracia,
unde familia sa avea o mină de aur. Când a început războiul dintre Atena și Sparta, a realizat importanța
acestuia și și-a planificat să menționeze progresul acestuia și deznodământul. A fost numit unul dintre
comandanții flotei, dar nu a fost strălucit ca strateg, nereușind cucerirea orașului Amfipolis. Pentru
această înfrângere a fost exilat 20 de ani.

Timpul însă a fost folosit cu înțelepciune. În timpul acestui exil, Tucidide a făcut cercetări și a scris una
dintre cele mai mari opere istorice ale antichității. Textul său cuprinde neînțelegerile dintre Atena și
Sparta dintre anii 431-421, până în 404.

Una dintre caracteristicile textului lui Tucidide este acuratețea. Atunci când datele pe care le deținea erau
nesigure, a încercat să ocolească aceste porțiuni și să redea adevărul. Textul său însă a fost ignorat până
în secolul al XIX-lea. Se bănuiește că Tucidide a fost asasinat.

B : Rezumat

20 (1) : Spune ca ii este greu sa se increada in orice dovada si ca,intr-adevar,oamenii primesc unii de la
altii traditiile despre faptele savarsite inaintea lor,insa fara a le cercetata,chiar daca,s-au petrecut in
cetatea lor.

(2) Spre exemplu,poporul atenian crede ca Hipparchos,pe vremea in care era tiran,a fost ucis de
Harmodios si Aristogeiton,fara a stii ca Hippias ,fiind cel mai in varsta,a domnit peste fiii lui
Peisistratos,iar Hipparchos si Thessalos erau fratii lui si ca,in acea zi,cand era gata sa treaca la
actiune,Harmodios si Aristogeiton, banuind ca i s-a adus la cunostinta ceva lui Hippias de catre complicii
lor,nu l-au mai atacat ,banuind ca fusese informat.Insa,dorind sa faca ceva,inainte de a fi prinsi,se
napustesc asupra lui Hipparchos ,care randuia ceremonia Panatheneelor in punctul Leocorion ,si l-au
ucis.

(3) De asemenea,subliniaza si faptul ca multimea nu este interesata in cautarea adevarului

preocupandu-se mai degraba cu ceea ce nu le trebuie,spre exemplu,multe lucruri care se petrec in
prezent,si care nu sunt uitate,in timp,nu mai sunt bine cunoscute nici de ceilalti, ca de pilda : spun ca
regii lacedemonienilor nu voteaza fiecare cu un singur vot,ci cu doua,ori ca batalionul lui Pitane este al
lor,desi,nu a fost niciodata.

21 (1) Critica poetii si logografii care incearca sa infrumuseteze si sa faca mai atragatoare
evenimentele,decat sa le apropie de adevar,unele dintre relatari ajung sa fie chiar mituri,si,spunand ca,el
isi sustinte povestile pe cele mai evidente dovezi.

(2) Oamenii socotesc intotdeauna razboiul la care iau parte ca fiind cel mai mare,si,atunci cand
inceteaza,le admira mai mult pe cele din trecuta,insa,razboiul actual ,este intr-adevar mai mare decat
cele din trecut.

22 (1) Spune ca i-a fost greu sa relateze in amanunt cele auzite de le fiecare,cand era gata sa
porneasca,ori cand se afla in razboi,in cuvantari.Sursele pe care le foloseste sunt atat cele pe care le
aude,cat si cele ce i se spun de catre ceilalti,incercand sa se tinade cuprinsul general al celor spuse in
realitate.

(2) In ceea ce priveste faptele savarsite in timpul razboiului,nu se informeaza la intamplare,ci

expune numai intamplarile la care a fost de fata ori pe care le-a urmarit,cercetand amanuntit si spusele
altora,atat cat i-a fost cu putinta.

(3) Acest demers a fost unul greu,intrucat, cei care au fost de fata la evenimentele insesi,nu aveau
aceeasi parere despre aceleasi fapute,simpatizand ba pe unii ,ba pe ceilalti,ori,relatau dupa cum isi
aminteau.

(4) Afirma ca lipsa elementului mitic risca sa faca intamplarile mai putin atragatoare pentru
public,insa nu si pentru cei care doresc sa cerceteze adevarul car al faptelor petrecute.Opera este
compusa mai mult ca un bun pentru totdeauna,decat ca o lectura sarbatoreasca,menita sa fie ascultata o
clipa.

---- Cartea a II-a

(34) (1 ) Relatarea incepe cu iarna in care,atenienii ,fac pe cheltuiala statului,morminte pentru cei cazuti
in primul an al razboiului,dupa un obicei stramosesc.Astfel :

(2) Cu trei zile inainte de inmormantare,fac un cort unde aduc oasele celor cazuti,fiecare aduce
pentru decedatul sau ceea ce vrea.

(3) Sunt depusi in mai multe carute,fiecare purtand cate un cosciug de chiparos,unul pentru fiecare
trib,in care se afla oasele celor cazuti din tribul caruia apartineau.Pentru cei disparuti,cei care nu au fost
gasiti atunci cand au fost ridicate corpurile celor cazuti,un pat asternut este purtat gol.La convoiul
funebru poate participa cine doreste,fie cetatean,fie strain,de asemenea,participa si femei,iar rudele
plang la mormant.Oasele sunt depuse intr-un mormant public,aflat in cel mai frumos loc din vecinatatea
cetatii.Aici sunt ingropati intotdeauna cei cazuti in razboaie,in afara de cei cazuti la Marathon,deoarece ,
se considera ca vitejia lor a fost cu totul distinsa,motiv pentru care , acolo au si facut mormantul.

De asemenea,este rostit un cuvant de lauda pentru cei cazuti de catre un barbat ales de cetate, care,se
distinge prin inteligenta si un prestigiu deosebit.Dupa incheierea inmormantarii,se intorc in cetatea.Pe
parcursul razboiului,de cate ori s-a ivit ocazia a fost practicat acest obicei.

Discursul lui Pericles -

Pentru primii cazuti, a fost ales sa tina discursul Pericles,fiul lui Xanthippos.Cei care au avut privilegiul de
a tine acest discurs,aduc laude celor care au cazut in lupta,gandind ca asa se cuvine la
inmormantare.Insa,el crede ca ar fi de ajuns ca,acestor barbati bravi cu fapta,sa le fie adusa cinstire cu
fapta,iar credinta in autenticitatea virtutilor mai multor oameni sa nu depinda de un om care vorbeste fie
mai bine,fie mai rau. Este greu sa tratezi un subiect cu masura,mai ales ca increderea in adevar in
privinta lui se obtine cu greu.Exista astfel riscul ca,un ascultator incercat,care a trecut prin experienta
razboiului sa considera ca unele fapte infatisate sunt mai prejos de ceea ce doreste ori stie el,ori,cel lipsit
de experienta,ar putea socoti ,din invidie ca unele fapte au fost exagerate,daca ar auzi lucruri care ii
depasesc propriile puteri.Sunt de suportat laudele altora,in masura in care,fiecare crede ca si el poate sa
faca cele auzite,invidiind actiunile care ii depasesc,catalogandu-le drept neadevarate.

Incepe discursul cu strabunii,deoarece ,considera ca,in amintirea lor trebuie sa aduca intr-o astfel de
imprejurare aceasta cinstire.Ei sunt cei care,locuind mereu in aceeasi tare,prin succesiunea urmasilor,le-
au predat tara libera.Sunt vrednici de lauda,insa,si mai vrednici sunt parintii ,care au trudit la mentinrea
dominatiei asupra acestei tari,lasat mostenire celor din prezent.

Cei care au adus cea mai mare contributie la mentinerea acestei dominatii,sunt reprezentantii generatiei
actuale,pregatind o cetate care, este independenta,putand singura,sa se pregateasca si sa se sustinta si
pentru pace,dar si pentru razboi.

Arata cum s-a ajuns la aceasta dominatie,de la cel fel de viata au pornit,cu ce constitutie,obiceiuri,
stapanirea a ajuns mare,dupa care va trece si la cuvantul de lauda al acestor fapte,considerand ca poate
fi potrivit in acest context iar intreaga adunare este interesata sa asculte.

Constitutia lor nu imita legile vecinilor,ba din contra,ei sunt un exemplu,fara a fi nevoie sa ii imite pe
altii.Conducerea nu apartine catorva oameni,ci mai multor cetateni,motiv pentru care,se numeste
democratie,si,conform legii,toti sunt egali in privinta intereselor particulare.In ceea ce priveste influenta
politica,este importanta nu categoria sociala,ci mai degraba ,distinctia prin ceva anume,virtutea.Daca
cineva este sarac,si poate face un lucru bun pentru cetate,nu este impiedicat pentru ca nu apartine unei
anumite categorii sociale.

Raporturile cu comunitatea si suspiciunea reciproca in activitatea zilnica : isi desfasoara liber

activitatea,fara a ne invidia sau supara pe vecin daca face un lucru care ii place.Fiecare isi urmareste
interesele particulare fara a incalca legile,iar,atunci cand sunt gandite chestiuni legate de treburile
publice,din respect pt legi mai ales,se da ascultare si oamenilor care sunt la conducere si legilor,atat celor
promulgate in sprijinul oamenilor pagubiti,cat si celor care desi nu sunt scrise,prezinta un respect
unanim consimtit.

Recreatii : practica obiceiul intrecerilor si serbarilor care dureaza un an, de asemenea,au si fasturi
particulare deosebit menit sa inlature orice fel de suparare.Deoarece cetatea este una foarte
importanta,sunt aduse din toate tinuturile diferite roade de care se bucura mai mult decat cele produse
la ei.

Se deosebesc de asemenea de spartani si in ceea ce priveste pregatirile militare.Astfel,atenienii deschid

cetatea tuturor,nu este oprit nimeni din a participa la un spectacol ori de a invata.Ei nu izgonesc strainii
ca nu cumva,aceste evenimente sa fie privite de vreun dusman si sa poata fi trase foloase din
ele,deoarece ei se bazeaza mai mult pe entuziasmul cu care savarsesc faptele.In timp ce lacedemonienii
au o educatie care prevede ca,inca de tineri sa faca exercitii obositoare pentru a deprinde curajul, ei duc
o viata mai destinsa,fara a insemna ca infrunta mai putin curajos acelasi timp de primejdii.

Lacedemonienii nu fac expeditii in Atena in grupuri,ci in masa,atenienii,cand ajung in tara lor,de cele mai
multe ori,obtin victorii fara prea mari greutati in devafoarea celori care isi apara pamanturile.
Armata ateniana nu este niciodata concentrata in masa,deoarece au grija de flota dar si pentru ca sunt
trimisi ostasii la diferite treburi pe usca.Astfel,se intampla ca lacedemonienii sa se infrunte cu o parte din
armata lor,si,cand biruie cativa dintre ei, se mandresc ca i-au pus pe fuga pe toti,iar atunci cand sunt
infranti,socotesc ca au fost infranti de intreaga armata.

Infrunta primejdiile cu buna dizpozitie ,nu cu exercitii obositoare ,cu o barbatie impusa de legi,avand
astfel avantajul de a nu sucomba la durerile,infrangerile viitoare,si,atunci cand le vor infrunta,nu se vor
arata mai lipsiti de curaj decat cei care obosesc mereu.

Iubesc frumosul si duc o viata simpla,folosesc bogatia doar atunci cand faptele o impun,deci,ca ajutor,si
nu pentru a fi etalata in cuvantari.La ei,nu este o rusine sa iti recunosti saracia,rusinos este doar sa nu
incerci sa o inlaturi.

Atenienii au obiceiul de a fi indrazneti la fapta,si de a reflecta asupra actiunilor ce urmeaza a fi

intreprinse,acest obicei, altora,le poate produce lipsa de indrazneala,iar reflexiunea,ezitare.Mai tari la
suflet pot fi considerati cei care au la cunostinta atat primejdiile,cat si placere,si care, nu se dau astfel in
laturi de la a infrunta orice periculor.

Cand vine vorba de virtute,sunt opusi altora,deoarece isi castiga prieteni nu primind,ci oferind servicii.Cel
care face un serviciu,poate pastra recunostinta altuia ,insa,cel care datoreaza este mai lipsit de ravna,de
ardoare,stiind ca raspunde printr-o fapta virtuoasa nu pentru a isi atrage recunostinta,ci pentru a isi
achita o datorie.Atenienii fac servicii fara a se gandi la interes,cat mai degraba,siguranta libertatii.

Intreaga cetate este o educatoare a Eladei,si,fiecare barbat din cetate ar putea,fara ajutorul cuiva ,sa
deprinda cele mai diferite ocupatii cu dibacie si gratie.Dovada a acestei afirmatii este insasi puterea
cetatii pe care au dobandit-o cu ajutorul acestor insusiri.

Puterea lor este sustinuta de dovezi,nu este lipsita de martori,si va fi admirata atat de contemporani,cat
si de posteritate.

Discursul de lauda : niciunul dintre cei cazuti in lupta nu s-a lasat atrasi de bogatie,socotind ca este mai
important sa se bucure de ea,nici nu a amanat pericolul in speranta ca,scapand de saracie s-ar putea
imbogati.Au considerat ca pedepsirea dusmanilor era mai iimportanta decat obtinerea oricaror alte
bunuri.Suferind mai degraba decat sa se salveze,au scapat de faima proasta,si,au sustinut si lupta,au pus
in primejdie propriul corp ,au preferat sa moara in culmea gloriei decat a dezonoarei.Acesti oameni au
fost pe masura cetatii lor,iar cei ramasi,nu trebuie sa aiba moralul mai jos decat cel al dusmanilor.Ii
motiveaza pe cetateni,contempland asupra puterii cetatii in actiunile din fiecare zi.Ii indeamna sa se
gandeasca la acei oameni care ,plini de curaj,au dobandit ceea ce au ei acum,si,chiar si atunci cand esuau
in incercarile lor,nu voiau sa lipseasca cetatea de virtutea lor,ci ii daruiau cea mai frumoasa
jertfa.Imbarbateaza parintii care si-au pierdut copii,spunand ca, fericiti sunt numai aceia care au parte de
cel mai maret sfarsit asa cum s-a intamplat si cu copiii lor.Foloseste cuvinte de mangaiere si pentru
vaduve.Discursul odata incheiat,ii indeamna pe toti sa se retraga.

La sfarsitul iernii,se termina si primul an al razboiului,insa,de indata ce incepe vara,Atiica este invadata
de catre doua parti dintre peloponesieni si aliatii lor.Acestia se aflau sub comanda lui Archidamos,fiul lui
Zeuxidamos,regele lacedemonienilor.Isi aseaza tabara si incep sa devasteze tara,insa,nu dupa multe zile
de la sosirea lor in Atiica,apare molima printre atenieni.Spune ca ciuma se abatuse si in mai multe locuri
precum Lemnos,ori alte regiuni,insa,niciodata nu s-a amintit existenta unei epidemii de ciuma atat de
grave incat sa rapuna un numar atat de mare de oameni.La inceput,medicii nu erau capabili sa dea
ajutoare,deoarece nu se pricepeau,ba mai mult , ei insisi mureau daca se apropiau de bolnavi.In ajutor
nu le veneau decat rugaciunile din temple si oracolele ,la care recurgeau fara folos,invinsi de
boala,mureau.

Incpe sa se raspundeasca din Etiopia,aflata mai la sud de Egipt,dupa care in Lybia,Egipt,si intr-o mare
parte a tarii regelui.In cetatea atenienilor se abate dintr-o data,sunt rapusi initial oamenii din
Pireu,locuitorii acuzandu-i pe peloponesieni ca au aruncat otravuri in puturi,dupa se extinde si in cetatea
de sus,unde mor si mai multi oameni.

Tucidide spune ca fiecare este liber sa spuna ce stie despre molima,fie ca este medic sau om simplu,din
ce cauza a izbucnit,ori cauzele pe care ei le socotesc capabile a produce o atat de mare schimbare.El
insa,va prezenta cum a fost molima,care au fost simptomele ,pentru a putea fi cercetate si recunoscute
mai usor in cazul in care se va abate din nou asupra lor, intarind cu afirmatia ca a fost si el bolnav si a fost
martor si la suferintele altora.

In anul acela,nu a existat niciun alt fel de boala,iar,daca cineva se imbolnavea de ceva, dadea in
ciuma.Cei santosi,erau cuprinsi de calduri mari,ochii se inroseau si se inflamau,faringele si limba se
faceau sangerii,iar respiratia devenea neregulata si urat mirositoare.Aceste simptome erau urmate de
stranuturi si raguseala,durere care cobora in piept,eliminari de fiere.Corpul celui bolnav,era neobisnuit
de rosu,livid,plin de basici si rani.Organele interne erau atat de infierbantate incat nu puteau suporta sa
fie acoperiti cu niciun fel de haina.Multi dintre cei nesupravegheati,se aruncau in puturi,cuprinsi de o
sete,insa poala ramanea la fel.

Nu puteau dormi,si,in timp ce altii piereau in a opta sau a noua zi din pricina caldurii interioare,la
altii,boala se localiza in stomac, producand ulceratie si diaree,murind astfel din pricina ei.Boala se abatea
asupra organelor genitale si a extremitatilor mainilor si picioarelor.Unii ajungeau sa nu isi mai poata
recunoaste prietenii ori pe ei insisi.De asemenea,pasarilie si patrupedele care se atingeau de
cadavre,multe ramanand neingropate,ori nu mai apareau,ori,daca mancau din ele, piereau.

Discursul lui Pericle 2

Se asteapta la mania cetatenilor impotriva sa,motiv pt care si convoaca adunarea pentru a le atrage
atentia si pentru a ii mustra in cazul in care sunt nedrepti suparati pe el,ori,daca,dau inapoi in fata
nenorocirilor.Spune ca cetatea se afla intr-un moment de nesiguranta,si ca,nu poate aduce foloase
fiecarui cetatean in parte decat atunci cand intregul ei prospera.Un om care este individualist,este
multumit numai in ceea ce il priveste,se va prabusi in acelasi timp cu patria daca aceasta este distrusa,in
schimb,daca o duce greu intr-o cetate prospera,se va salva cu mult mai usor.Condamna oamenii ca sunt
egoisti,si nu se gandesc decat la propriile nenorociri,uitand sa apere cetatea si sa se preocupe de
salvarea comunitatii,plus,il invinuiesc pe Pericles ca i-a indemnat la razboi.

Sustine ca a inceput razboiul din iubirea pentru cetate,si nu datorita ispitei banilor.Razboiul era
necesar,singura optiune care le mai ramanea fiind aceea de a ceda,de a se supune vecinilor,iar,cel care isi
asuma pericolul si supravietuieste primeste mai putina mustrare decat cel care fuge de el.Este
constant,in timp ce oamenii sunt schimbatori,slabi,si il acuza pentru o decizie pe care ei insisi au luat-
o,si,cum suferinta afecteaza atat de mult pe fiecare,nu isi mai pot asuma,ori sustinte cu curaj
hotararile.Din moment ce locuiesc o cetate mare,demna,trebuie sa reziste si celor mai mari nenorociri,si
sa nu isi intunece cugetul.Considera ca temerea cetatenilor cum ca suferintele din timpul razboiului vor fi
mari si imposibil de invins,nu este intemeiata,deoarece au drept sprijin,imperiul.Invoca din nou
superioritatea maritima a atenienilor,beneficiile caselor si ale pamantului de care cetatenii se simt lipsiti
nu se poate compara puterea maritima pe care o au.Mai importanta este libertatea,care,odata
redobantita,va permite si construirea de alte case.

Aminteste faima cetatii care nu a cedat nenorocirilor,care a rezistat celor mai puternici
dusmani,impotriva tuturor la un loc,ori impotriva fiecaruia in parte.Ii sfatuieste sa reflecteze pentru viitor
si prezent intr-un mod onorabil,astfel,sa nu negocieze cu lacedemonienii,si nici sa nu se arate coplesiti de
situatia cu care se confrunta cetatea.Ba din contra,sa se comporte ca si cand cugetul lor nu ar fi afectat.

Pericles isi atinge scopul,atenienii se lasa convinsi de discursul lui,nu mai trimit soli la Sparta,pornind cu
un avant mai mare in razboi.In particular insa,cei saraci sufereau pentru ca au pierdut ceea ce au reusit
sa agoniseasca,iar cei bogati pentru ca si-au pierdut cladirile si mobilele scumpe.Nu toti au incetat sa
aiba o atitudine manioasa impotriva lui Pericles,motiv pentru care i-au dat o amenda.Apoi,cum poporul
este schimbator,il aleg strateg si ii incredinteaza conducerea ,pentru ca situatia se mai ameliorase,dar si
pentru ca il socoteau cel mai competent in a face fata nevoilor intregii cetati.

In timp de pce,a condus cetatea cu moderatie si cu grija,aceasta inflorind,insa,in momentul izbucnirii

razboiului, prevede puterea ei in acest conflict.Mai traieste doi ani si sase luni,dupa deces,se vede si mai
clar justestea prevederii lui cu privire la razboi.

Cu toate ca i-a sfatuit sa stea linistiti,sa isi pregaeasca flota si sa nu caute sa isi extinda stapanirea in
timpul razboiului,ori sa puna cetatea in pericol,vor supravietui,atenienii actioneaza total contrar,din
cauza ambitiilor si dorintelor de castig particulare.

Pericles - om puternic atat prin prestigiu,cat si prin conceptiile sale, nu putea fi momit cu daruri, a
condus poporul si a reusit sa ii pastreze liberata.Un alt aspect important este acela ca, nu s-a lasat
condus de atenieni,ba mai mult,el ii conducea,necautand sa isi castige puterea prin diferite mijloace
necuviincioase,nu vorbea spre a lingusi poporul,ci,datorita prestigiului sau,putea sa il contrazica
vehement.

Atunci cand atenienii devin prea indrazneti,le vorbeste in asa fel incat,le inspira teama,daca erau
descurajati fara o motivatie anume,le ridica moralul.Aceasta conducere era un democratica.
Cei care au venit mai tarziu,cu toate ca erau egali intre ei,aveau tendinta de a ajunge cel dintai,astfel
ca,au inceput,sa faca pe plac poporului,uneori incredintandu-i chiar si conducerea statului.Din aceste
cauze,s-au produs o serie de greseli,spre exemplu,expeditia din Sicilia.Cei care au hotarat organizarea
ei,nu au luat hotarari folositoare,ci,pentru a dobandi intaietate inaintea poporului,si-au adresat calomnii
de ordin personal,slabind comanda in tabara si tulburand si situatia din cetate.Cu toate ca au esuat in
Sicilia,si cu cea mai mare parte a flotei,cu toate ca erau dezbinati in interiorul cetatii,au mai rezistat timp
de zece ani in conditiile in care : aveau de infruntat dusmanii vechi,cat si pe cei ridicati din Sicilia s vecinii
ei, impotriva aliatilor care ii paraseau,iar mai tarziu,impotriva lui Cyrus,fiul regelui care se alatura
celorlalti dusmani,si ofera bani peloponesienilor pentru flota.

Chapter 1: The State of Greece from the Earliest Times to the Commencement of the Peloponnesian War

Thucydides claims that the Peloponnesian war was the largest war in history to that point in time, and
also more worthy of relating to posterity than any other war.

He provides a brief history of Greece.

He discusses the method of writing his history – i.e. he will adhere strictly to the facts, and abstain from
exaggerating or inserting entertaining anecdotes for the sake of truth, which Thucydides believes to be
of the utmost importance to those who require an exact account of the past in order to interpret the
future; for the future always resembles, if not reflects, the past.

He claims that the true cause of the Peloponnesian war the growth of Athenian supremacy, and the fear
of the Lacedaemonians as a consequence of this aggrandizement.

Pericles gives a funeral oration for the casualties of the first year of the war. The majority of his speech is
focused on praising the excellence of Athens, which serves as an indirect praise of those who fought and
died in her defense.

Thucydides gives a lurid description of the symptoms of the plague that afflicted Athens during the War.
The disease began as a fever, and then became progressively worse until the person could not quench
their thirst or bear to wear any clothing. Retching, vomiting, and diarrhea severely weakened the person
until they succumbed to death. The ‘fortunate’ ones were those who survived the disease, but lost limbs
or even their eyes.

Many Athenians resent Pericles and blame him for the sufferings. There is even discussion about
capitulating to the Peloponnesians. Pericles gives a speech, in which he persuades the Athenians to
persevere in the War, and also removes some of the feelings of blame that are held by some Athenians
towards him.
Thucydides believes that the Athenians eventually lost the war because Pericles died during the second
year of the war, and no sufficiently strong replacement was found to lead the people. Instead, the
subsequent leaders were actually led by the whims of the multitude rather than by their own intuitions
and reasons.

Athens successfully takes Potidaea after many years besieging the city. The inhabitants of the city had
become so famished that some resorted to cannibalism.

http://bookcents.blogspot.ro/2011/01/peloponnesian-war-everlasting.html ( Cartea I )

http://bookcents.blogspot.ro/2011/01/peloponnesian-war-strategy-and-pericles.html ( Cartea a II-

a,discursul funerar )

http://bookcents.blogspot.ro/2011/01/peloponnesian-war-plague-recriminations.html ( ciuma )

Războiul peloponesiac, desfășurat între anii 431-404 î.Hr. și determinat de lupta pentru hegemonie în
Grecia antică, a opus Sparta (conducătoare a Ligii peloponesiace) Atenei (care se afla în fruntea Ligii de la
Delos). Ambele tabere au utilizat toate rezervele materiale și umane de care dispuneau, ceea ce va duce
la secătuirea potențialului lor militar și economic. Pretextul războiului l-a reprezentat asedierea coloniei
Corintului, Potideea, de către Atena. Corintul cere ajutor Spartei, iar Atena ia măsuri dure împotriva
Megarei, aliată a Corintului, căreia îi interzice comerțul cu orașele Ligii de la Delos. Operațiunile militare
se desfășoară în special sub forma invaziilor pustiitoare ale spartanilor și aliaților acestora împotriva
Atenei și a zonelor care îi rămân fidele. Distrugerile au fost amplificate de marea epidemie de ciumă, care
afectează grav Atena (429 î.Hr.), liderul atenian Pericle numărându-se și el printre victime. Conflictele
interne din Atena, dar și gravele neînțelegeri ale acesteia cu aliatele sale din Liga de la Delos au
amplificat dezastrul. Una dintre cele mai grave înfrângeri suportate de Atena în timpul războiului
peloponesiac a fost bătălia de la Asinaros, lângă Siracuza (413 î.Hr.), în urma căreia generalii atenieni sunt
executați împreună cu 12 000 de cetățeni soldați ai Atenei. După o ultimă înfrângere, la Aigos Potamos
(în 405 î.Hr.), Atena este obligată să-și predea flota spartanilor și să-și dărâme fortificațiile în anul
următor. Imperiul atenian format în secolul al V-lea î.Hr. era definitiv distrus, toate posesiunile maritime
ale atenienilor, cu excepția insulei Salamina, fiind pierdute.

Cauze ale conflictului: rivalitatea între Liga peloponesiacă și Liga de la Delos

Cauze „publice”:

Conflictul Atena- Corint, referitor la Corcyra (437-433)

Conflictul Atena- Corint, referitor la Potideea (433-429)

Conflictul Atena- Megara (432)

Fazele conflictului[modificare | modificare sursă]

Războiul lui Archidamos (431-421)[modificare | modificare sursă]

Caracteristici: invazii spartane în Attica

Conflicte periferice (în Chalcidica, Sicilia)

Dispariția lui Pericle (429), lupta pentru putere la Atena, între Cleon și Nicias

Pacea lui Nicias (Sparta-Atena): 421, menținerea stării de lucruri anterioară războiului; recurgerea la
arbitraj în caz de conflict

421 - 404[modificare | modificare sursă]

Este creată Liga argiană (Argos, Elis, Mantineea)

Alianța Sparta-Theba, 421/420

Alianța Atena-Liga argiană, 420

Expediția ateniană în Sicilia, 415-413, soldată cu dezastrul atenian

Răscoala aliaților și lovitura de stat oligarhică la Atena, 411

Alianța Spartei cu Persia

Victoria Atenei la Insulele Arginuse, 406

Victoria spartană la Aigos Potamos, 405; 404, destrămarea imperiului atenian, instaurarea regimului
celor 30 de tirani la Atena