 Războaiele daco-romane

Războaiele daco-romane (101-102, 105-106) au fost două războaie între Imperiul Roman și Dacia (Regatul Dac), în
timpul domniei împăratului Traian.

 Primele ciocniri

 În timpul domniei împăratului Domițian, izbucnesc o serie de războaie cu dacii. Conform lui
Iordanes, în Getica, goții/geții au încetat alianța „foedus” încheiată cu romanii și au devastat
malul Dunării sub comandă lui Duras, nimicind armatele și pe comandanții lor, în provincia
Moesia condusă de Agrippa și Oppius Sabinus. Romanii au fost învinși, iar Oppius Sabinus a fost
decapitat. "Goții" au năvălit asupra castrelor și orașelor și le-au prădat. Geții, clientelari Romei,
ca aliați de nădejde față de amenințările din partea populațiilor germanice și sarmatice, ar fi
năvălit din cauza măsurii lui Domițian de reducere a stipendiilor plătite regilor acestora, o
măsură determinată de dificultățile economice pe care le traversa imperiul, astfel, subsidiile
romane serveau la întărirea unui front. Dacii au trecut Dunărea, pe gheață, în iarnă anilor 85/86,
iar Domițian a condus trupele în Illyricum, încredințând comandă armatei lui Cornelius Fuscus,
prefect pretorian, unul dintre suporterii împăratului Vespasian în războiul civil din 69 . Armata
romană a traversat Dunărea pe un pod de corăbii. Conform lui Suetonius, Domițian a mai
condus lupte împotriva chaților (un trib germanic) și împotriva sarmaților. Duras i-a lăsat
conducerea lui Diurpaneus, fiind „dibaci în a întinde curse, un bun luptător, știind să aleagă
prilejul pentru a-i atacă pe romani și a se retrage la timp”(Cassius Dio).Domițian a ră mas o
vreme în orașul Naissus, de unde trimitea la ră zboi alți comandanți de armate, dar aceștia
nu biruiau armatele geților. Împă ratul a decis să separe provincia Moesia, mult prea întinsă
că să fie apă rată , în Superior și în Inferior. Se baza pe câ teva legiuni: I Italica la Novae, V
Macedonica la Oescus, VII Claudi la Viminacium, și V Alaudae, precum și trupe auxiliare,
astfel, grosul forțelor romane era stabilit spre Oltenia și Banat, pentru a feri Moesia de un
atac al dacilor din munți. Punctul slab defensiv roman era în sectorul dobrogean al Dună rii.
Astfel, dacii au condus cu ușurință atacul. În cursul anului 86, invadatorii daci au fost
respinși de peste Dună re.Diurpaneus i-a trimis o solie comandantului Fuscus, spunâ nd că va
încheia pace dacă Domițian le va ordona romanilor să le dea fiecare, câ te doi oboli (Cassius
Dio). Fuscus refuză , și orgolios, se aruncă în lupta fă ră precauție. În primă vară anului 87,
armata romană a traversat Dună rea pe un pod de vase, între Vidin și Orlea, urcâ nd pe Olt,
deși sunt ipoteze cum că ar fi traversat Dună rea prin Drobeta. Armata romană a înaintat
prin zona de dealuri subcarpatice din Mehedinți, trecâ nd râ urile Motru și Jiu. Intenționau să
traverseze munții prin pasul Vă lcan, pentru a se îndrepta spre Sarmizegetusa. Diurpaneus
își valorifica calită țile de strateg militar, se retrage din calea armatei romane și îi pregă tește
o ambuscadă , lă sâ ndu-l pe general să se aventureze prin munți. L-a atacat pe neașteptate.
Legiunea Legio V Alaudae a fost măcelă rită la Tapae, comandantul Cornelius Fuscus ucis, iar
tabă ra soldaților a fost jefuită . Armele, mașinile de ră zboi preluate, stindardul luat de la
Cornelius Fuscus au fost gă site abia după primul ră zboi daco-roman. De atunci, Diurpaneus
a primit numele de „Decebal” ce însemna „un om mai puternic decâ t zece oameni sǎ lbatici”.
Eșecul dezastruos al generalului Fuscus a produs o puternică panică la Roma. Romanii reiau
ofensivă anul urmă tor, la comanda armatei fiind pus Tettius Iulianus, fost consul, general
prudent și experimentat, veteran al ră zboaielor de la Dună re. A ales să înainteze prin Banat.
Îi obligă pe soldați să scrie pe scuturi numele lor și ale centurionilor, pentru a-i deosebi pe
cei viteji de cei lași. Lupta s-a produs tot la Tapae, învingâ ndu-i pe daci. Decebal, pentru că
nu putea scă pa cu fuga, s-a trâ ntit la pămâ nt, prefă câ ndu-se mort, fugind în timpul nopții.
 Temâ ndu-se ca romanii să nu ajungă în capitala sa, a poruncit să fie tă iați copaci și puse
arme pe trunchiuri, ca romanii să creadă că sunt soldați daci și să se retragă înspă imâ ntați.
Locul bă tăliei a fost identificat cu Poarta de Fier a Transilvaniei.Domițian a venit în
Pannonia să se lupte cu dacii. Dar între timp, Lucius Antonius Saturninus , comandant al
armatei romane în Germania Superior, s-au revoltat. A trimis soli de pace la marcomani ca
sǎ ceară sprijin în luptele cu dacii, dar a fost refuzat. Ulterior, împă ratul a organizat o
expediție de pedepsire împotriva cvazilor și marcomanilor ce i-au sprijinit pe daci. Decebal
i-a trimis soli de pace, dar Domițian a poruncit uciderea acestora. A plecat peste Rin unde
forțele sale au fost învinse de marcomani.Fiind presat, Domițian a trimis o solie lui Decebal,
îndemnâ ndu-l să încheie un tratat de pace. Decebal a primi propunerea, trimițâ ndu-i pe
Diegis și alți câ țiva bă rbați, că să -i predea armele și câ țiva prizonieri. Diegis a primit o
diademă pe cap de la Domițian, iar soldaților le împă rți onoruri și bani. Împă ratul Domițian
nu și-a permis să -și ia titlul triumfal, dar a să rbă torit un triumf conform lui Statius, în Silvae.
Pacea este privită ca un compromis. Decebal, conștient fiind de amenințarea permanentă a
populațiilor de sarmați iazygi și roxolani ce tră iau la est de Dacia, precum și de populațiile
germanice din nord-vest, a acceptat ușor pacea. A primit ingineri romani care să
construiască fortificații defensive. Ca rege aliat al Romei, cu sprijin financiar anual de 8
milioane de sesterți și sprijin militar roman, Decebal putea face față primejdiei, iar în
spiritul „foedus”-ului, o trupă romană , condusă de Vellius Rufus, staționa în regatul său
pentru o expediție împotriva populațiilor de dincolo de Dacia.

 Primul război

Pe tot parcursul secolului I, strategia politicii romane dicta că amenințările din partea statelor
vecine Imperiului să fie eliminate cât mai repede. În ciuda unei oarecare cooperări de natură
diplomatică cu Domițian, după o invazie anulată, Decebal a continuat să se opună Romei.
Regatul Dac rămăsese prin urmare considerat la Roma ca o puternică amenințare. În acea
perioadă, Roma avea de luptat cu problemele financiare provocate de campaniile de cucerire
din Europa, în parte datorate conținutului redus de aur din monedele romane stabilit de
împăratul Nero. Zvonurile confirmate despre aurul dacic și despre alte bogații ale acestei țări au
contribuit și ele la conflictul romano-dac. Alt motiv a fost cel al poziției strategice a Daciei. Ca
urmare, noul împărat Traian, el însuși un soldat și tactician experimentat, a început pregătirile
pentru un război decisiv împotriva Daciei.La 25 martie 101, împăratul Traian a părăsit Roma și
s-a îndreptat cu forțele romane spre Moesia Superior, ce reprezenta baza de pornire a
operațiilor militare, după pregătiri de trei ani. Pentru a facilita concentrarea trupelor și
legăturile cu Pannonia, a întreprins lucrări. Pe malul drept al Dunării, în clisura Cazanelor, a
ordonat tăierea unui drum în stâncă. Pentru a ușura legăturile pe Dunăre, împiedicate de
cataractele de la Porțile de Fier, a ordonat săparea unui canal de-a lungul malului drept, între
localitățile Șip și Carâtaș din Serbia.Armata romană era alcătuită din patru legiuni panonice: I, II
Adiutrix, XIII și XIV Germina, două legiuni moesice din Moesia Superior: IV Flavia și VII Claudia,
trei legiuni moesice din Moesia Inferior: I Italica, V Macedonica, XI Claudia, și altele aduse de la
Rin, în total fiind 13-14 legiuni (70 000 de soldați), plus trupele auxiliare că alae și cohortele, dar
și formațiuni etnice din rândul altor popoare că mauri, palmireni, asturi. Operațiunile de
debarcare erau menținute de flota dunăreană, Classis Flavia Moesica. În total, numărul celor
care participau la forța de invazie era de 150 000 de oameni. Comanda trupelor a fost
încredințată unor generali și ofițeri veterani, ca Iulius Sabinus, Terentius Scaurinus, Iulius
Quadratus Bassus, care vor fi guvernatorii Daciei.Armata dacilor era alcătuită din 50 000 de
soldați, din călăreți ce luptau cu arcuri și pedestrași înarmați cu paloșe curbe - siccae, săbii
drepte sau curbe - falces, și aveau că stindard balaurul-draco.Decebal s-a coalizat cu bastarnii și
sarmatii, ba chiar a trimis în dar un sclav regelui Parthiei, Pacorus al II-lea. A trimis soli la nord
de Marea Neagră, la sarmați, roxolani și alani pentru a le cere sprijinul.Armata romană a
traversat un pod de vase pe Dunăre după ce au ieșit din poartă cetății Viminacium, traversând
Banatul spre Tibiscum. O a doua coloană a armatei a pătruns în Dacia la Dierna-Orșova,
înaintând pe valea Cernei și a Timișului, întâlnind prima coloana la Tibiscum. A treia coloană a
pătruns prin Drobeta, traversând pe sub munți pe la Cătune, Vartu și Porceni, , urcând apoi
pasul Vălcan până la Sarmizegetusa. Erau construite castre, drumuri și poduri pentru a menține
siguranță armatei.Armata romană înainta fără incidente, iar Decebal s-a decis să-i aștepte într-
un loc prielnic, la Tapae, unde dacii și-au stabilit tabăra. Conform lui Cassius Dio, Traian
primește un sol care îi aduce o ciupercă mare pe care scria cu litere latine că romanii să se
retragă. Traian a refuzat dur și a continuat înaintarea. Bătălia decisivă s-a desfășurat la Tapae .
Dacii au rezistat în față ofensivei romane, dar, la izbucnirea unei furtuni, aceștia, considerând-o
un semn de la zei, au hotărât să se retragă.Din cauza apropierii iernii, Traian a hotărât să
aștepte primăvară pentru a-și continua ofensiva asupra Sarmizegetusei. Decebal se retrage spre
un cuib de vulturi din munți și rezistă în cetățile întărite cu ziduri de piatră. Unele cetăți sunt
ocupate de romani.În iarna 101-102, Decebal a organizat o diversiune. A trimis trupe dacice
împreună cu sarmați, roxolani și burii germanici asupra Dobrogei. Atacurile au surprins
garnizoanele romane, iar invadatorii prăduiesc. Traian ordonă participarea la lupta numai a
auxilierilor germani. Armata dacă, împreună cu roxolanii și iazigii, a traversat Dunărea
înghețată, dar, deoarece nu era destul de frig, gheața s-a rupt sub greutatea lor și mulți au
murit în apa înghețată. Traian a plecat cu armata din munți, urmându-i pe daci în Moesia. O
prima ciocnire a avut loc în timpul nopții, cu pierderi nesemnificative de ambele părți, și fără un
rezultat decisiv. Călăreții roxolani sunt înfrânți. Fiind atacați de pretutindeni, dacii sunt
învinși.Bătălia s-a desfășurat la Adamclisi pe locul unde împăratul va fonda "Orașul Victoriei",
purtând numele de Nicopolis ad Istrum. Tratativele eșuează, iar luptele se reiau. Traian a
ocupat munții intăriți și a găsit armele, mașinile de război romane și stindardul lui Fuscus. Dacii
sunt copleșiți de armata romană, mai numeroasă și dotată cu o tehnică militară adecvată
pentru asedierea cetăților. Decebal a trebuit să accepte condițiile impuse în schimbul
păcii.Condițiile păcii au fost următoarele: predarea armelor, mașinilor de război, constructorilor,
dezertorilor, distrugerea zidurilor cetăților, retragerea trupelor dacice de pe teritoriul cucerit de
romani (Banat, Oltenia), Decebal să devină rege clientelar al Romei, se pierdea politică externă
independenta. Traian și-a staționat o oaste romană la Sarmizegetusa, precum și în castre din
Banat, Țara Hațegului, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și în sud-estul Transilvaniei.
Adevărata intenție a lui Traian era să transforme Dacia într-o provincie, și astfel, i-a ordonat
arhitectului Apollodor din Damasc să construiască un pod de piatră peste Dunăre, intre Drobeta
și Pontes, două castre. Decebal se pregătea în taină pentru revanșă, inarmandu-și forțele și
reconstruindu-și cetățile. A trimis soli la regele parților, precum și la marcomani, cvazi, carpi și
costoboci, bastarni, sarmați și roxolani, cerând sprijin.Se estimează că cel mai probabil dacii au
avut mai puțin de 20.000 de oameni capabili de luptă împotriva invaziei.

 Cel de-al doilea război

Decebal nu respectase acordul, și astfel, Senatul l-a decretat pe Decebal din nou ca "inamic al Romei", iar
Traian a pornit cu generalii la un nou război. Trupele romane au părăsit Roma la 4 iunie 105,
îmbarcându-se la Brundisium. Traian este întâmpinat de o solie dacă, care îi cere pace. Traian nu
acceptă condițiile impuse de regele dac. Decebal însuși a întins o cursa trupelor romane, gata să-l ucidă
pe împărat, trimițând dezertori în Moesia. Decebal l-a capturat pe comandantul unei legiuni, Longinus, și
l-a obligat să mărturisească planurile împăratului. Longinus nu i-a dezvăluit nimic, iar Decebal a trimis
din nou o solie împăratului pentru a cere bani și înapoierea teritoriilor în schimbul eliberării lui Longinus.
Traian i-a răspuns prin vorbe îndoielnice că nici nu-l prețuiește, dar nu dorea să-l piardă, dar nici să-l
scape cu sacrificii mari. Longinus se otrăvește, nu înainte să trimită o scrisoare plină de rugăminți prin
intermediul libertului lui Traian. Decebal făgădui lui Traian că-i va da în schimbul libertului trupul lui
Longinus și zece prizonieri. Traian refuză să-l trimită pe libert înapoi. Ostilitățile au reizbucnit. Decebal
cere pace după ce a observat că mulți nobili-comati daci au trecut de partea romanilor. Traian și trupele
romane au traversat Dunărea pe podul construit. În vara anului 105, romanii au atacat Dacia în mai
multe direcții: din vest, prin Banat până spre Valea Mureșului și pe valea Apei Orașului; dinspre sud, de la
Drobeta, prin pasul Vâlcan, și apoi, pe valea Oltului. Ultimele cetăți sunt treptat cucerite în vara anului
106, printre care și Sarmizegetusa, unde apărătorii rezistă cu înverșunare. Primul atac a fost respins de
apărătorii daci. Romanii au bombardat orașul cu armele lor de asediu și, în același timp, au construit o
platforma pentru a ușura intrarea în cetate. Ei au încercuit orașul și cu un zid circumvallatio. În cele din
urmă, romanii au distrus conductele de apă ale Sarmizegetusei și au obligat pe daci să se predea înainte
că să dea foc la oraș. Forțele romane au reușit să între în incinta sacră dacică, unde l-au salutat pe
Traian că împărat și apoi au nivelat (distrus) întreagă cetate. Legiunea a IV-a Flavia Felix a staționat
acolo pentru a păzi ruinele Sarmizegetusei. Ca urmare a încheierii asediului, Bicilis, un apropiat al lui
Decebal, și-a trădat regele și a condus pe romani la comoara dacică, ascunsă sub râul Sargetia.Decebal
și cei scăpați din încercuire sunt urmăriți. Decebal și mulți dintre oamenii săi au scăpat de legiuni în
timpul asediului. Ei au fugit spre est, probabil spre fortificația de la Ranisstorum, a cărui localizare exactă
nu se mai știe astăzi, doar pentru a fi prinși de către cavaleria romană. Cunoscând tratamentul adesea
brutal pe care îl sufereau prizonierii de război luați de romani, se sinucide, în timp ce era urmărit de
cavaleria romană, printre aceștia fiind veteranul Tiberius Claudius Maximus. Acesta l-a decapitat. Capul
lui Decebal și mâna să dreapta au fost apoi duse lui Traian. Romanii au reorganizat Dacia că pe o
provincie romană și au construit o altă capitală la o distanță de 40 kilometri de vechea Sarmizegetusa.
Acest centru a fost numit Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Pierderile suferite în
acest război de către daci au fost uriașe, dar armata romană a avut și ea pierderi semnificative în timpul
cuceririi Daciei. Romanii distrug cetățile și sanctuarele lor pentru a înăbuși orice rezistență. Victoria
împotriva dacilor a fost sărbătorită cu fast la Roma.

 Concluzii și urmări
Războaiele dacice au reprezentat un triumf uriaș pentru Roma și armatele sale. Traian a
anunțat 135 de zile de sărbătoare în întreg imperiul. Minele de aur bogate ale Daciei au fost
folosite de romani, și se estimează ca Dacia a contribuit atunci cu 700 milioane de dinari pe an
la economia romană, asigurând surse importante de finanțare pentru alte campanii romane.
Cele două războaie au reprezentat victorii importante în cadrul campaniilor expansioniste ale
Romei, câștigând sprijinul și admirația oamenilor pentru Traian. Prin cuceririle ulterioare din
Asia, Traian a realizat cea mai mare întindere din istoria Imperiului Roman. O mare parte a
populației masculine a Daciei a fost ucisă în luptă, trecută în sclavie sau înrolată în legiuni
romane și trimisă să lupte la mare distanță de Dacia, în parte pentru a descuraja alte rebeliuni.
Mai puțin de jumătate din Dacia a fost oficial anexată și apoi organizată ca provincie a
imperiului (Dacia romană).Perioada de după războaiele dacice a fost, prin folosirea tezaurului
dacic și prin preluarea și extinderea exploatării aurului din Carpații Apuseni, una de creștere
economică susținută și de relativă pace la Roma. A fost început un mare proiect de construcții,
îmbunătățind infrastructura Romei în general. Traian a devenit cu adevărat un împărat civil,
deschizând drumul unor întăriri interne ulterioare în cadrul imperiului, ca stat unitar și
puternic.