Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
înfruntări din Antichitate. Decebal a sfârşit ucigându-se, iar după moartea sa,
o parte a teritoriilor aflate în stăpânirea lui au intrat în componenţa Imperiului
Roman.
Decebal, ultimul rege al Daciei, este unul dintre personajele fascinante din
istoria românilor. Domnia sa, de două decenii, a avut loc într-o perioadă în care
Imperiul Roman se afla într-o continuă expansiune şi reprezenta cea mai mare
ameninţare pentru poporul care stăpânea teritoriile actuale ale României. Armatele
regelui dac au fost înfrânte în cele din urmă de romani, iar o parte a ţării a devenit
provincie a Imperiului. Totuşi, regele înfrânt a rămas în istorie ca un adversar de
temut chiar şi pentru puternicul Imperiu Roman.
Greniţele statului dac erau la sud şi la vest Dunăera, la est Prutul şi Dunărea,
Dobrogea fiind sub influenţă romană, iar la Tisa şi Prutul.
Din primii ani de domnie ai lui Decebal, Dacia se afla în conflict cu Imperiul
Roman. În vremea împăratului Domiţian, romanii au invadat teritoriile din sudul
ţării, însă iniţial au fost înfrânţi şi zdrobiţi. În anul 88 romanii reuşesc să obţină o
victorie împotriva dacilor, la Tapae (Porţile de fier ale Transilvaniei, din zona
Ulpia Traiana Sarmizegetusa), iar ulterior între cele două popoare se instaurează
pacea.
Istoricii susţin că numele Decebal înseamnă „cel curajos” sau „cel puternic”.
Regele dac s-a numit Diurpaneus înainte ca faima cucerită în războaiele de la
Tapae să îi aducă acest supranume. Unul dintre aceste războaie a fost purtat cu
armatele împăratului Domiţian, conduse de generalul Fuscus. În anul 87, romanii
au trecut Dunărea, dar au fost opriţi la Tapae, în urma unei ambuscade plănuite de
Decebal. Istoricii susţin că aproape toţi soldaţii din Legiunea a V-a Aludae au fost
ucişi, împreună cu generalul Cornelius Fuscus.
Prin urmare oastea getică fiind mai mult o periodică ridicare în masă a
populaţiei ţărăneşti turburate de vecinii nomazi şi prădalnici, va fi avut acelaş
caracter, ca şi oastea principatelor române de mai târziu: cete ţărăneşti, înarmate
adesea cu simple unelte agricole, ori măciuci şi buzdugane de lemn strujit şi pârlit.
Pe vremea lui Decebal, dacii aveau de mult cetăţi tari şi maşini de războiu după
modelele romane. Dar chiar în războiaiele cu Traian, dacii apar pe Columnă tot ca
nişte ţărani, înarmaţi ad-hoc, iar nu ca oaste de meserie”, scrie Vasile Pârvan.
Istoricul adăuga că dacii întrebuinţau la atac ordinea de luptă în formă de pană,
care să intre şi să rupă în două frontul duşman.
8. Războaiele daco-romane
Cucerirea Daciei a fost sărbătorită timp de 123 de zile pe străzile Romei, iar
cetăţenii ei au fost scutiţi timp de un an de plata impozitelor.
Istoricul roman susţine însă că Decebal a fost trădat de Biciclis, unul dintre
apropiaţii săi, căzut prizonier în război, iar romanii ar fi descoperit comoara. O altă
relatare despre comoara lui Decebal a revenit în actualitate 14 secole mai târziu,
când localnicii au găsit în râul Strei tezaure extrem de valoroase, despre care se
credea că au aparţinut regelui dac. „Mergea nişte pescari români cu şeicile din
Mureşu în Streiu şi, legându-şi luntrile cu un trunchiu, au zărit că sclipeşte ceva.
Vrând să scoată din apă cceea ce sticlise prin rădăcinile lemnului şi cercând mai de
adinsul, au aflat şi mai mulţi galbeni, mai cu seamă de ai lui Lisimahu, craiul
Traciei, cu inscripţie grecească. Cum am înţeles din oameni vrednici de credinţă,
la 400.000 de galbeni şi mulţi sloi (n.r. piese) de aur au aflat.”, relata Gheorghe
Şincai, în Hronica Românilor.
Scena dramatică a morţii lui Decebal a fost ilustrată pe Columna lui Traian. Fresca
îl înfăţişează pe acesta înconjurat de ostaşii romani, în timp ce îşi taie gâtul cu un
pumnal.
“Decebal ştia bine că după ce totul a fost pierdut urma să fie târât în robie, să
împodobească triumful împăratului învingător. Mândria lui nu suporta o asemenea
ruşine şi de aceea a preferat să-şi curme singur viaţa”, explica istoricul Ioan
Horaţiu Crişan.
Scena a fost relatată şi de istoricul latin Dio Cassius. „Când a văzut Decebal că
scaunul lui de domnie şi toată ţara sunt în mîinile duşmanului, că el însuşi este în
primejdie să fie luat prizonier, îşi curmă zilele. Capul său fu dus la Roma”, relata
istoricul latin Dio Cassius.
Despre locul unde s-ar fi petrecut evenimentul se ştie mai puţin. Unii istorici
plasează sinuciderea în apropierea cetăţii Sarmizegetusa Regia, iar o legendă
spune că acesta ar fi Poiana Omului, din Munţii Orăştiei.