Regii Daciei

DECEBAL

Mare rege dac (87-106 e.n) fiu al lui Scorilo. I-a urmat la tron lui Duras. Strateg talentat, Decebal reuseste sa zdrobeasca armata trimisa
impotriva sa de imparatul Domitian, sub comanda lui Cornelius Fuscus (87 e.n). Invins, un an mai tarziu la Tapae, de Tetius Iulianus, incheie o pace onorabila, profitand de infrangerea suferita de romani din partea qvazilor si marcomanilor. Conditiile pacii, favorabile romanilor (Decebal devenea rege clientelar al Romei si ceda anumite capete de pod in stanga Dunarii) au fost exploatate cu multa abilitate in folosul sau. Decebal utilizeaza sudsidiile, inginerii si instructorii militari, primiti conform conditiilor pacii, pentru a se intari in vederea viitoarelor ciocniri cu Roma, amplifica si desavirseste sistemul de fortificatii din Muntii Orastiei, isi echipeaza si instruieste oastea. Ajuns imparat in 98 e.n, Traian suspenda orice ajutor catre Decebal si se pregateste activ pentru cucerirea Daciei.

Razboiul incepe in 101 e.n. Invins la Tapae, Decebal incearca zadarnic, impreuna cu aliatii germani, roxolani si celti, organizand un amplu atac de diversiune asupra garnizoanelor de la Dunarea de Jos. In anul 102 romanii patrund in Muntii Orastiei, cuceresc cetatea de la Costesti si se apropie de Sarmizegetusa. Decebal cere pace si o obtine in conditii grele, pierzand teritorii, obligindu-se sa darime fortificatiile si sa renunte la politica externa independenta. Traian, care privea pacea numai ca pe un ragaz intre doua razboaie, concentreaza noi trupe si construieste podul de la Drobeta. Decebal dandu-si seama de inevitabilitatea unui nou razboi, incalca pacea din 102 si se pregateste febril de aparare. Dupa inceperea ostilitatilor (105 e.n), il captureaza pe Longinus, comandantul trupelor romane din Dacia incercand sa il determine pe imparat sa incheie pacea dar generalul roman se sinucide. Razboiul i-a sfarsit in 106 e.n prin cucerirea cetatilor din Muntii Orastiei, Decebal se retrage spre nord dar este ajuns de cavaleria romana si pentru a nu fi capturat se sinucide. Capul sau a fost adus imparatului de catre cercetasul Claudius Maximus Tiberius, la Ranisstorum si trimis apoi la Roma, unde a fost aruncat pe treptele Gemoniae.

Dupa ultimile cercetari numele de Decebal ar fi o porecla, insemnind CEL VITEAZ, numele real a lui Decebal fiind DIURPANEU.
Un important scriitor roman, Dio Cassius, s-a folosit pentru a-si scrie opera de o serie de autori antici, ca Polybius sau Titus Livius dar i-a trecut cu vederea pe Caesar, Salustius, Tacitus sau Suetonius care i-ar fi largit mult baza de informare. Cu privire la Decebal el spune: "Cel mai insemnat razboi 1

al romanilor de atunci a fost cel impotriva dacilor, asupra carora, in vremea aceea, domnea Decebal. Duras care domnise mai inainte lasase lui Decebal de bunavoie domnia" (cartea LXVII, cap.6, paragraful 1).

Este vorba de evenimentele petrecute la inceputul anului 86 e.n cand Domitian a inceput razboiul impotriva dacilor. Referindu-se la acest moment,
Gh. Sincai, in Hronica Romanilor (vol. I, pag. 5) scria: "Imparatul Dometian, carele era nu numai nesuferitoriu de osteneli, ci si fricos, slab de fire. Drept aceia el nu s-a atins de razboiu, fara numai prin povatuitori s-au ostit cu Decebal. Unul dintre acestia era Cornelius Fuscus, comandantul cohortelor pretoriene, caruia i-a fost incredintata conducerea armatelor romane ce au suferit mari dezastre, Fuscus insusi gasindu-si moartea"

Din relatarea lui Dio Cassius, fara sa stim pe ce izvoare se bazeaza, reiese ca in vremea razboiului lui Domitian, rege al dacilor era Decebal si ca
acesta primise conducerea, cedata de bunavoie, de regele Duras. Sincai confirma si el ca luptele lui Domitian au fost conduse de Decebal. Dar Tacitus, considerat cel mai mare istoric roman si care in plus a fost contemporan cu evenimentele, afirma in "Istorii" ca luptele au fost purtate de Diurpaneus, regele dacilor. Lucrarea sa s-a pierdut, dar fragmentul care descrie evenimentul s-a pastrat intr-o lucrare a lui Paulus Orosius, scriitor de la inceputul sec. V e.n. In lucrarea "Istoria impotriva paginilor" (VII,10,4) el scrie: "caci cat de mari au fost luptele lui Diurpaneus, regele dacilor, cu generalul Fuscus si cat de mari dezastrele romanilor, le-as enumera, intr-o insiruire lunga, daca Cornelius Tacitus, care a tratat in mod organic si cu foarte mare exactitate aceste evenimente istorice, nu le-ar fi povestit pe indelete".

Asadar potrivit lui Orosius, armatele dacilor ar fi fost conduse de regele Diurpaneus, informatie preluata de la Tacitus. Alt autor a carui opera s-a
pastrat si care este bine informat este Iordanes. Iata ce scrie el despre acest moment: "Domitian a plecat cu toate fortele sale in Ilirya si incredintand conducerea aproape intregii armate generalului Fuscus, si catorva barbati alesi, i-a obligat sa treaca peste Dunare impotriva armatei lui Dorpaneus, pe un pod de corabii legate intre ele. Atunci gotii [getii], care n-au fost luati pe neasteptate, au pus mana pe arme si chiar de la prima ciocnire au invins pe romani, omorand pe comandantul acestora Fuscus. Pentru dobandirea acestei mari victorii, ei i-au numit pe conducatorii lor semizei" (Getica, 77-78)

Iordanes a putut prelua informatii din scrierile lui Cassiodorus, Dio Crysostomus sau Tacit dar datorita detaliilor cu care descrie campania din 86-87 el poate fi considerat un bun cunoscator si dovedesc buna lui informare. Despre dezastrul lui Fuscus din anul 87 e.n mai vorbesc si Martial (Epigrame, VI, 76,1-6), Iuvenal (Satire, IV, 109-112),amandoi contemporani cu evenimentele dar fara sa aminteasca de cine erau conduse ostile dacilor sau numele regelui lor. Din toate izvoarele antice se desprinde limpede concluzia ca armata romana a suferit un dezastru in Dacia, dar de aceste izvoare se contrazic atunci cand amintesc de conducatorul armatei sau al statului dac. Pe fondul acestei confuzii, istoriografia moderna a incercat sa schiteze un tablou al situatiei
2

din Dacia. Intrucat regele Duras este mentionat doar de Dio Cassius, s-a formlat ipoteza potrivit careia Duras si Diurpaneus ar fi una si aceiasi persoana si care i-ar fi cedat tronul, la o data neprecizata lui Decebal invingatorul lui Fuscus, ipoteza sprijinita de C.Brandis; C.Patsch; C.Daiciviciu. Aceasta ipoteza nu poate fi acceptata intrucat este contrazisa de Tacitus si de Iordanes care afirma limpede ca Fuscus a fost invins de regele Diurpaneus. Toate datele converg in a da crezare lui Tacitus, contemporan si bine informat asupra evenimentelor si trebuie admis ca victoria asupra lui Fuscus apartine regelui Diurpaneus. In acest caz Decebal este un supranume. Iordanes spune clar ca dacii in cinstea victoriei si-au numit conducatorii semizei. Acum regele Diurpaneus, ca urmare a vitejiei demonstrate in lupta va fi primit supranumele de Decebal care inseamna potrivit lingvistilor, inseamna: "CEL VITEAZ". In sprijinul acestei logici vine si Gh. Sincai care in opera sa, care a fost intocmita pe surse si date la care noi, azi nu mai avem acces, spune: "Decheval, craiul Daciei -celei vechi- carele si Diurpaneus s-au numit"

Asadar regele Duras, batran fiind neputand purta povara unui razboi cu romanii la granitele Daciei, cedeaza tronul de bunavoie, lucru extrem de rar in istorie, nepotului Diurpaneus, fiul fratelui sau, care frate domnise inaintea lui si deci tanarul Diurpaneus (orfanul) avea drepturi la tron, care invingandu-l pe Fuscus si luandu-i capul trofeu obtine o victorie in urma careia regele dac a primit un nou nume cu care a intrat in istorie si in constiinta urmasilor. Mai trebuie amintit ca neamurile tracice, si de altfel toate neamurile de la nord de Dunare purtau un singur nume, facand astfel improbabila existenta numelui Duras-Diurpaneus. BUREBISTA -Regele regilor daci Cum va fi aratat acel stralucit barbat, care, acum doua milenii, ridicandu-se dintre ai lui, a unit triburile geto-dace, faurind un imperiu dacic? Care vor
fi fost insusirile lui morale si fizice? Documentele vremii nu spun nimic despre acest lucru sau cele care spun s-au pierdut, in schimb in cele ramase se fac aprecieri admirative despre faptele si izbanzile sale si ale neamului sau, ceea ce obliga sa credem ca BUREBISTA avea neobisnuite virtuti ostasesti, politice si diplomatice. Strabon contemporan cu marele rege dac, spune: "Burebista, barbat get, luand conducerea neamului sau, prin abstinenta si ascultare de porunci, a ridicat pe oamenii acestia, asa incat, in numai cativa ani, a intemeiat o mare imparatie si a supus getilor pe aproape toti vecinii; ba a ajuns sa fie temut chiar si de romani pentru ca trecea Istrul fara frica, pradand Tracia pana in Macedonia si Iliria, iar pe celtii cei ce se amestecasera cu tracii si iliriii a pustiit cu totul, iar pe boii de sub conducerea lui Cristasiro, precum si pe taurisci i-a nimicit cu desavarsire"

Burebista a fost un rege pe masura cerintelor si virtutilor neamului sau, geto-dacii, care reprezinta ramura nordica a marelui popor trac, care l-a randul
3

sau are radacini adanci in spatiul carapato-danubiano-pontic. Despre traci Herodot spune: "Neamul tracilor este cel mai numeros din lume dupa cel al inzilor. Daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de nebiruit si cu mult mai puternic decat toate neamurile. Dar acest lucru este cu neputinta si niciodata nu se va infaptui. De aceea sunt acestia slabi"

Statul dac, sub BUREBISTA a fost rezultatul dezvoltarii vietii materiale si spirituale, prelucrarea fierului, roata olarului, olaritul in sine, agricultura
practicata intens si organizat desi cunoscute din vechime acum au luat o deosebita amploare. Ca dovada a acestor dezvoltari este si sporirea populatiei, cand pe langa cresterea numarului de localitati se pot observa si infiintarea unor asezari de tip protourban-centre militare, religioase, politice pe care dacii le numeau in limba lor DAVA.

Lumea geto-daca se caracteriza prin continuitate, particularitate transmisa si romanilor. Izvoarele istorice, la care se adauga numeroase marturii
arheologice, vorbesc de existenta, inca din veacurile precedente, a unor capetenii iscusite: DROMICHETE (300), OROLES (sec 2 i.e.n), RUBOBOSTES (sec 2 i.e.n) si altii nenumiti care in fruntea ostirilor dace au infruntat pe sciti, persi, germani, celti, romani. In preajma crearii statului dac condus de BUREBISTA, existau 4 mari uniuni de triburi, care aveau moneda proprie, cu o arie de raspindire foarte mare de la Morava (rau ce desparte Moravia de Slovacia) si pana la Bug si Olbia si din Rodopi pana la Vistula. Dezvoltarea interna a societatii geto-dace ajunsese la un stadiu ce impunea trecerea la un sistem de organizare sociala superioara. BUREBISTA, prin marea sa opera de unificare, a raspuns acestei cerinte istorice, intemeind un stat centralizat, puternic pe care l-a condus timp de 4 decenii!

Unirea triburilor geto-dace a fost posibila datorita premiselor etnice, culturale, lingvistice, spirituale si geopolitice. Unitatea etno-lingvistica este explicit aratata de autori antici (Strabon; Sallustius; Trogus Pompeius; Cassius Dio), iar Ptolemeu din Alexandria in "Indreptar geografic" mentioneaza cateva triburi dace (albocensi; buri; costoboci; piefigi; ratacensi; saboci), iar poemul anonim "Mangaierea Liviei" consemneaza tribul dacilor apuli. Unitatea religioasa se baza pe credinta in acelasi zeu ZAMOLXIS si pe credinta in nemurire a tuturor tracilor si era deasemenea intarita de prezenta pe tot teritoriul locuit de geto-daci a anahoretilor numiti KAPNOBATAI si KTISTAI. Caile unirii sunt doar doua: pe calea diplomatiei, care a strans in jurul lui Burebista acele capetenii care au inteles necesitatea unei singure autoritati politice si calea razboiului, a armelor pentru cei ce incercau sa-si pastreze privilegiile regionale. Exista posibilitatea ca insusi Burebista sa fi condus cetele geto-bastarne care l-au infrant pe C.Antonius Hybrida in batalia de langa Histria. Dupa ce a reusit sa unifice triburile geto-dace si le-a impus disciplina si respectul fata de legi, BUREBISTA si-a consolidat statul si si-a extins stapinirea, folosind iscusinta sa militara, politica si diplomatica, a distrus puterea celtilor, pana in Slovacia, apoi a cucerit orasele grecesti de pe coasta de vest si de nord a Marii Negre de la Apollonia (Szopol-Bulgaria) pana la Olbia (la limanul Bugului). Intr-un timp relativ scurt, marele rege, a izbutit sa intemeieze un mare regat care se intindea spre vest si nord-vest pana la Dunarea de mijloc si Morava, spre nord pana la Carpatii Padurosi spre est pana la Bug si Marea Neagra, iar spre sud, peste Dobrogea, pana in Balcani. Toate partile locuite de geto-daci, de la cursul superior al Dunarii pana la mare, formau un adevarat imperiu getic, asa cum il numeste Strabon, putand ridica la lupta, potrivit aceluiasi autor, o armata de 200000 de oameni, cifra impresionanta pentru acele timpuri!
4

Primele expeditii organizate de Burebista asigura flancul estic si sud-estic al regatului sau, intre Carpati si Nistru unde ii supune pe bastarni si ii
infrange pe sciti apoi se ocupa de orasele traco-celtilor scordisci. Urmeaza apoi campania impotriva oraselor grecesti de la Pont. Se supun fara lupta: Tyras; Tomis; Callatis; Dyonisopolis; Apollonia in timp ce Olbia; Histria; Odessos si Mesembria sunt atacate violent si supuse. Expeditiile apusene au ca scop asigurarea flancului vestic, unde dupa celto-tracii scordisci din SV, sunt atacate triburile celtice ale Boiilor si Tauriscilor din NV. Stapanind o Dacie asa de mare si putenica, BUREBISTA a intervenit si in politica Romei, care stapanind acum Macedonia constituia un pericol pentru statul dac. Pentru a preintampina un atac roman, BUREBISTA a luat partea lui Pompei in confruntarea acestuia cu Cezar. Dupa batalia de la Dyrrachium (Durazzo, Durreo-Albania), regele dac a trimis invingatorului o solie cu misiunea de a negocia o alinta. Regele Daciei oferea lui Pompei ajutor militar in schimbul recunoasterii de catre acesta a cuceririlor sale. Dar inainte ca oastea daca sa ajunga la locul bataliei, teatru de lupta aflat la o asa mare distanta, Pompei a fost invins de Cezar in batalia de la Pharsala. Cu toate acestea amenintarea getica a continuat sa produca ingrijorare la Roma, incat insusi Cezar se pregatea sa porneasca asupra Daciei, in fruntea unei mari armate pe care o concentrase in Macedonia. Planul nu a mai fost pus in aplicare deoarece in 44 i.e.n Cezar este asasinat in senat. In ce priveste politica interna, sub marele rege dac se stabilesc norme juridice si etice prin indemnarea la sobrietate si abstinenta si desigur prin puterea exemplului. Noul mod de viata are ca centru spiritual Muntele sfant KOGAION dar s-au mentinut si incintele sacre locale. Pe plan local, Burebista mentine in conducere pe sefii de trib localicare s-au supus, in timp ce pe plan central recruteaza oameni noi, insarcinati cu administrarea activitatilor productive, strangerea darilor si supravegherea muncilor obstesti. Astfel se realizeaza sistemul de fortificatii din muntii Surianu intre vaile Sebesului, Muresului, Streiului si Jiului, cuprinzand cetatile de la Costesti, Blidaru, Piatra Rosie, Banita, Capalna, Cugir si Varful lui Hulpe. Exista trei tipuri de cetati astfel construite: 5

--cetati de piatra ecarisata (blocuri de calcar fasonate) --cetati de piatra nefasonata legate cu lut --cetati simple de pamant si lemn.

Teama ca armatele lui BUREBISTA ar putea ocupa provinciile romane a continuat sa ingrijoreze Roma. La un moment dat s-a raspandit zvonul ca
dacii au invadat Macedonia, obligand senatul roman sa trimita o delegatie la fata locului pentru a cunoaste adevarul. Marc Antoniu, fostul adjunct a lui Cezar, s-a folosit de zvonurile care circulau pentru a obtine conducerea unei mari armate-lucru initial refuzat de senat - in vederea unei confruntari cu ostile lui BUREBISTA. Odata ajuns la comanda, Marc Antoniu, si-a adus armata in Italia si a pornit al doilea razboi civil.

Statul geto-dac intemeiat de BUREBISTA, prima formatiune politica de asa amploare atat in istoria noastra cat si printre primele in Europa, a avut o
puternica inraurire asupra urmasilor, favorizand o intensa circulatie economica si o rapida raspindire a formelor culturii geto-dacice in tot arealul stapanit de marele rege, contribuind prin marea opera politica a lui BUREBISTA la formarea unui statornic indemn la unitate si independenta, atat de necesara, deziderat implinit de a intregul abia 1842 de ani mai tarziu. Textele antice si marturiile epigrafice cu privire la BUREBISTA sunt putine si nici macar toate nu sunt in deplin acord cu numele sau. Ele n-i l-au transmis ortografiat in diferite variante. Astfel in textul lui Strabon, il gasim mentionat de 4 ori cel mai des folosit este BUREBISTAS. In unele manuscrise intinime insa Burebistas, apoi Boirebistas si chiar Beirebistas. In inscriptia dedicata de dionysopolitani lui Acornion numele figureaza in doua feluri: in randul 22 in grafia Burebista si in randul 33 apare sub forma Burabeista. Forma Burebeistas se intalneste si pe o epigrafa, pastrata partial, descoperita la Mesembria (Nesebar-Bulgaria) ridicata in onoarea unor comandanti locali care s-au distins "conducand oastea in razboiul impotriva lui Burebeistas". Trecand la autori antici de limba latina numele regelui dac apare la: Iordanes (Getica 11,67) sub forma Buruista (Dehinc regnante gothis Buruista), la Trogus Pompeius (Historiae Philippicae in prologul cartii XXXII intocmita de Iustinus) se spune de o incrementa Dacorum per Rubobostem regem pe care unii autori moderni afirma ca ar fi o transcriere gresita a numelui Burebista. Ultimele cercetari insa arata ca cresterea puterii dacilor a avut loc cu mai mult de un secol inainte de Burebista ca o contra pondere la slabirea puterii celtilor, si deci este vorba de doua personalitati diferite. Ca orisicare geto-dac BUREBISTA avea un singur nume, obicei vechi aryan, si ca atare este specific traco-dac si face parte din grupa acelor antroponime ce nu se intalnesc la alte neamuri. Aceste nume sunt alcatuite din sufixe si elemente lexicale, curente in vorbirea uzuala, apartinand fazei in care au luat nastere numele proprii. Astfel de nume, compuse din doua teme sunt numite de lingvisti nume compuse, pline (zweistammige Vollnamen).

Primul dintre elementele numelui Burebista, Bur-Bure-Buris- se intalneste si la alte antroponime sau toponime tracice: Bur-re-nus; Bur-ena; Bourkeistos; Bur-gaena; Bour-feitos; Bor-brefa; Piro-Bori-Dava. Cea dea a doua parte, finala, isi gaseste numeroase analogii: numele proprii din lumea traco-geto-daca sunt numeroase: Zaeri-vista; Aulu-beista si altele cat si in numele compus Tara-bostes sau Costo-bostes. Radacina cuvantului poate proveni din sanscritul -bhuri-h- care inseamna bogat, puternic, mult, iar a doua parte are radacini in bho-s-k care inseamna "stralucit", "nobil" sau "prea cunoscut". Majoritatea cercetatorilor sunt insa de acord ca numele BUREBISTA ar insemna: "stralucit, nobil binecunoscut, primul intre barbati, puternic". Faptul ca numele marelui rege apare in atatea ipostaze unele pe acelasi monument sugereaza ca acest nume are in componenta vocale
6

tracice care nu aveau corespondent in limba greaca sau latina ori are sunete ca "a" sau "i" pe care evident autorii antici sau lapicizii sculptori in piatra, incercau in zadar sa le redea in alfabetul latin sau grecesc, dar care sunete se regasesc in limba romana Cele doua mari realizari ale lui Burebista, pe langa alte multe alte infaptuiri, sunt realizarea primul stat al dacilor in acceptiunea moderna a cuvantului si unificarea triburilor geto-dace in cadrul acestui stat. Acest sta va supravietui creatorului sau si numai timpul scurt pe care l-a avut pentru a se intari a facut ca Roma sa cucereasca Dacia si nu invers.

BUREBISTA a fost singurul om capabil ca intr-un timp relativ scurt sa uneasca toate semintiile certarete ale traco-daco-getilor, sa supuna pe toti
vecinii si dusmanii Daciei, sa stapaneasca toate orasele de pe tarmul Pontului Euxin. Dacii sub domnia de 40 de ani a regeleui, fiind neinvinsi in toatre bataliile, realizand ceea ce lui Herodot ii parea imposibil dar confirmandu-l pe acesta. Uniti dacii ar fi putut stapanii lumea!

Tot el este cel ce a pus sa se cladeasca in piatra formidabilul sistem de cetati din Muntii Orastiei, a ridicat temple in care preotii daci au timp si se si
dedica cercetarilor astronomice, de botanica farmaceutica si medicina, si tot sub indelungata lui domnie numarul davelor creste vertiginos.

Unirea tuturor geto-dacilor a transformat neamul getic intr-o mare putere europeana, facand din Burebista "cel dintii si cel mai mare rege dintre cei
ce au domnit candva peste Tracia", stapan a ambelor maluri ale Dunarii pe aproape intreg cursul acesteia. Marea forta pe care neamul getic a pus-o in slujba regelui, i-a permis acestuia sa porneasca lupta impotriva celtilor si sa-i alunge din Dacia, ajungand astfel vecin cu neamurile germanice de sub conducerea suebului Ariovist. Victorios in luptele cu Boii si Tauriscii, apoi supunand pe celtii scordisci, va face incursiuni in teritoriile romane din Balcani, va supune pe Bastarni si va cuceri orasele-state grecesti de pe malul marii. Stapan pe un imens teritoriu, dispunand de forte uriase, militare si economice, Burebista isi putea permite sa se amestece in politica Romei. Numai norocul a facut ca armata lui Cezar sa nu ajunga sa dea piept cu ostile dace, otelite prin disciplina si fanatism religios. Alta ar fi fost soarta viitorului stapan al Romei.

Amenintarea uriasei puteri de la nord de Dunare a continuat sa obsedeze Roma si dupa moartea lui Burebista. Lucanus, contemporan cu Nero, in
opera sa intitulata "Pharsalia", in care a descris razboiul dintre Caesar si Pompei pune in gura lui Cato urmatoarele: "Feriti-ne, zei ceresti, ca, printr-un dezastru care i-ar pune in miscare pe geti si pe daci, Roma sa cada, iar eu sa mai raman teafar!"

Burebista si geto-dacii vor ramane in istoriografia erudita a evului mediu occidental fiind revendicati ca stramosi de diferite popoare: gotii, danezii,
spaniolii. In "Cronica Generala" regele Alfonso el Sabio povesteste cu entuziasm si admiratie despre ZAMOLXIS, BUREBISTA si DECENEU. Faptele marelui rege si intreaga istorie a dacilor au constituit motive de mandrie pentru atatia care s-ar fi vrut urmasii lor.

Dar urmasii suntem noi, daco-romanii!

7

CHARNABON

Rege get mentionat in tragedia lui Sofocle "Triptolemos" ca domnand peste geti fara insa a se putea limita exact geografic arealul regatului sau.
(Tragicorum Graecorum Fragmenta, 210, frag. 543)

COMOSICUS

Rege si mare preot al statului dac intracarpatic, urmas direct al lui Deceneu, probabil in perioada cuprinsa intre 44 i.e.n - 28/29 e.n. Comosicus
trebuie sa fi fost un om matur la urcarea pe tron, fiind greu de presupus ca ar fi existat sansa sa ajunga in pozitia lui daca nu ar fi avut experienta si implicit vqrsta necesara. Despre perioada in care a trait, cercetatorii afirma ca domnia lui se intinde pe timpul lui Augustus si Tiberiu. Este neindoielnic ca acest mare preot si ulterior rege dac a fost ales si pregatit de Deceneu. Despre el, Iordanes spune "iar dupa ce Deceneu a murit, (dacii) l-au avut in, aproape aceiasi veneratie, pe Comosicus, deoarece acesta nu era mai prejos in iscusinta. El era socotit, datorita priceperii sale, si rege peste dansii si Mare Preot, si judeca poporul ca judecator suprem" (Iordanes; Getica; 73-74). Acest intelept rege a domnit in Dacia intracarpatica, avand o domnie destul de indelungata iar ca Mare Preot, Comosicus a desfasurat o intensa activitate pentru a mentine nestirbita autoritatea lui Zamolxis si pentru practicarea virtutilor. Este sigur ca, acolo unde nu izbutea cu legea, Comosicus intervenea cu simtul sau de echitate vestit si cugeta in spiritul moralei zamolxiene. Doctrina nemuririi sufletului dadea cadrul general al judecatilor caci ea presupunea recompensa fericirii postume pentru cei ce traisera respectand sacra lege. Religia si justitia se imbinau astfel ducand la fanatism si nu odata la sacrificiul suprem. Sigur este ca in timpul domniei lui Comosicus, dacii au pierdut teritoriul stapanit de ei intre creasta muntilor Haemus si Dunare.

COSON

Din cauza lipsei izvoarelor scrise ajunse pana la noi, cu privire la istoria geto-dacilor multe nume importante ale civilizatiei acestora raman fie
necunoscute fie controversate. In randul acestora de pe urma se numara si numele regelui Coson. Controversa asupra acestui rege are ca temei decoperirea unor monede de aur ce poara legenda - KOSON - scrisa cu caractere grecesti. Asemenea monede au fost descoperite in Transilvania in numar mare, de foarte multa vreme si au intrat in atentia carturarilor inca din sec.XVI-lea. Despre ele vorbeste Erasmus din Rotterdam la 1520 sau umanistul Stefan Zamosius la 1593.

Monedele cu legenda KOSON au facut parte din cateva mari tezaure de aur descoperite de-a lungul vremii in Transilvania. Primul dintre acestea s-a
gasit la 1543 si continea cateva mii de piese impreuna cu obiecte de aur. Despre acest tezaur s-a spus ca ar fi fost scos dintr-o incapere boltita situata sub albia raului Strei, pe care umanistii care ne dau informatia il identifica cu Sargetia, amintit de Dio Cassius. Cercetarile ulterioare infirma acest lucru si localizeaza descoperirea tezaurului intr-una din cetatile dacice din muntii Orastiei, foarte probabil chiar la Sarmizegetusa. Faptul este dovedit si de imprejurarea ca pe acelasi loc s-au mai descoperit ulterior doua tezaure, unul in 1803 si al doilea in 1804. Numarul exact nu se poate stabili dar fiecare tezaur continea in jur de 1000 de kosoni. Pe baza documentelor care pomenesc despre descoperirea celor doua tezaure s-a ajuns la cifra de 2143 de monede de aur, din care 1412 poarta legenda Koson. 400 dintre acestea au ajuns la monetaria imperiala austriaca de la Alba-Iulia unde au fost topite! Un numar mic de monede gasite la Gradistea Muncelului au ajuns la Muzeul de la Viena, unde sunt pastrate si azi.

In afara de tezaurele de la Sarmizegetusa, alte doua tezaure s-au gasit la Axente Sever si la Cozma, in Transilvania, la care se aduga descoperiri
izolate in sudul Moldovei, in Oltenia si in Banat. In total se mai pastreaza azi in jur de 150 de monede descoperite exclusiv in spatiul daco-getic de la nordul Dunarii si in special in zona cetatilor de la Gradistea Muncelului. Aceasta constatare ne ofera cheia rezolvarii intrebarii puse in legatura cu regele COSON.

Faptul ca pe monedele de aur au reproduse, pe o fata un vultur, si pe cealalta un personaj insotit de doi lictori, imagini ce se regasesc si pe monedele
romane emise de Q. C. Brutus conduce la concluzia ca monedele au fost emise in intervalul 43-42 i.e.n de catre Brutus (unul din ucigasii lui Cezar) care se pregatea de lupta cu triumvirii. Dupa lupta de la Philippi in 42 i.e.n invinsul Brutus s-a sinucis. Pregatindu-se de lupta, Brutus ar fi emis monede de aur pentru a plati pe oamenii lui Coson folositi ca mercenari. Inainte de a da credibilitate acestei ipoteze trebuie spus ca numele regelui dac apare si intr-un izvor literar. Este vorba de opera cu privire la viata celor 12 cezari a lui Suetonius, care ne vorbeste de regele get COTISO, al carui 9

nume apare in manuscrisele mai vechi sub forma Coson, forma probabil corecta ea intalnindu-se si pe monedele amintite. Ca aceste monede au fost emise de un dinast dac din interiorul arcului carpatic o dovedeste si faptul ca pe primele emisiuni numele regelui apare scris corect pe cand pe cele ulterioare scrierea apare doar schitata, mesterii ne mai fiind interesati de trascrierea fidela a numelui.

Se desprinde deci concluzia ca regele COSON a fost unul dintre urmasii directi ai marelui rege BUREBISTA, despre a carui domnie din pacate nu
stim nimic in afara relatarii lui Suetonius, de la care aflam ca inparatul Augustus a fost invinuit de intentia de a-si da fiica in casatorie regelui get COTISO-COSON.

Suetonius spune: "M.Antonius scribit, primum cun Antonius filio despondisse Iuliam, dein Cotisoni Getarum regi, quo tempore sibi Quoque in
vicem filiam regis in matrimonium petisset" (M.Antonius scrie ca el (Octavian) a fagaduit-o pe Iulia mai intai fiului sau, Antonius, apoi lui Cotiso, regele getilor, si ca tot atunci a cerut in schimb, in casatorie, chiar pentru el, pe fiica regelui). O serie de manuscrise poarta in locul cuvintelor Cotisoni Getarum cuvintele Cosoni Getarum regi. Acest rege intrat in legatura cu Brutus (ucigas a lui Cezar, dusmanul lui Burebista), la 42 i.e.n. Prin sustinerea acestuia in lupta cu triumvirii, se pledeaza pentru apartenenta lui COSON la partida credincioasa marelui rege si a nealinierii lui la grupul de rasculati care l-au ucis pe acesta. Dobandind mai tarziu iertarea de la Octavian, pentru neinspirata alianta cu Brutus, Coson ajunge in destul de bune relatii cu imparatul pentru ca prin anii 32-31 i.e.n zvonurile despre o proiectata incuscrire sa poata fi puse in circulatie la Roma si sa fie credibile.

Cert este ca pe timpul acestui rege navalirile dacilor nelinisteau in asa hal pe romani incat poetul Horatiu este adesea intrebat: "quinque obvius est
me consulit: o bone nam te scire, deos quoniam proprius contingis, oportet Num quid de dacis audisti?" (---ce se mai aude despre Daci?---Horatius,Satirae,II,6,versul 53).

Daca se admite grafia gresita a numelui Cotiso, si majoritatea cecetatorilor inclina spre aceasta, atunci mai trebuie spus ca acest rege a fost amintit si
de Horatiu (Satire,II,6,51-53) sau si mai sugestiv spune in Ode (III; 6; 13-16) ca "n-a lipsit mult ca Roma sa fie nimicita de dacii cei mesteri in azvirlirea sagetilor" si de Florus care spune "dacii stau aninati de munti. De acolo sub conducerea regeleui Cotiso, de cate ori Dunarea inghetata lega cele doua maluri, obisnuiau (deci nu numai o data!) sa navaleasca si sa devasteze tinuturile vecine" (Epitome;II;28;18). Indicatiile lui Florus, privind muntii in care salasluiesc dacii au facut ca regatul acestuia sa fie localizat undeva in zona Olteniei si a Banatului, de ambele parti ale muntilor.

DAPYX
10

Rege al unui trib sau uniuni de triburi getice din Dobrogea. Dion Cassius (Istorii Romane, 51, 26, 1-3) il aminteste in legatura cu campaniile lui
M.Licinus Crassus la Dunarea de Jos, ii da titlul de rege si situeaza stapanirea acestuia undeva in partea centrala a Scythiei Minor. Intrand in conflict cu alt rege get, Rholes, client al Romei, este infrant in camp deschis de trupele romane si de cetele gete ale lui Roles, Dapyx se refugiaza in cetatea sa. Cetatea este cucerita cu ajutorul unui tradator grec si regele se sinucide. Fratele sau cade prizonier dar isi recapata libertatea. Populatia se refugiaza in pestera Keiris. Crassus, comandantul armatei romane porunceste sa se zideasca toate intrarile in pestera si astfel sileste pe cei adapostiti acolo sa se predea. (Cassius Dio LI 26)

DECENEU

Sacerdot dac, mare preot, sfetnic si colaborator apropiat a lui Burebista. Cel mai important personaj dupa rege in statul dac. Deceneu l-a ajutat
considerabil pe marele rege in opera sa de unificare si organizare a triburilor geto-dace. Dupa moartea lui Burebista si destramarea stapanirii acestuia (44 i.e.n) Deceneu isi asuma si puterea regala in statul dac intracarpatic. O informatie din Iordanes (Getica: XI, 67) indica venirea lui Deceneu la putere ca vicerege, Burebista acordindu-i o putere aproape regala. Strabon spune: "Burebista si-a luat ca ajutor pe Deceneu, un barbat vrajitor, care umblase multa vreme prin Egipt, invatand acolo unele semne profetice, datorita carora sustinea ca talmaceste vointa zeilor. Ba inca, de la un timp era socotit si zeu, asa cum am aratat cand am vorbit de Zamolxis. Ca o dovada de ascultarea ce i-o dadeau getii, este si faptul ca ei s-au lasat induplecati sa-si starpeasca viile si sa traiasca fara vin" (Geografia: VII, 3, 11). Dupa Iordanes, Deceneu era un om de o vasta eruditie. Relatarea istoricului got contine date deosebite privind rolul cultural si religios indeplinit de catre Deceneu in instruirea spirituala a stratului ierarhic superior de sacerdoti si tarabostesi daci: "Observand inclinatia lor de al asculta in toate si inteligeta lor nativa, el i-a initiat in aproape toata filozofia, caci era maestru priceput in aceasta. El i-a invatat etica, dezvatindu-i de obiceiurile lor barbare, i-a instruit in fizica, facandu-i sa traiasca potrivit cu legile naturii, pe care gotii [getii] transcriindu-le le pastreaza pana azi [sec VI e.n] cu numele de belagines; i-a invatat logica, facandui-i superiori celorlalte popoare in ceea ce priveste mintea; aratandu-le practica i-a indemnat sa-si traiasca viata in fapte bune; demonstrandu-le teoria, i-a invatat sa contemple cele 12 semne ale zodiacului iar prin ele mersul planetelor si toata astronomia, lamurindu-i cum creste si scade discul lunii si cu cat globul de foc al soarelui intrece masura rotunjimii pamantului si le-a expus sub ce nume si sub ce semne cele 345 de stele trec de la rasarit la apus, ca sa se apropie sau sa se departeze de polul ceresc. Vezi ce placere (este) ca niste oameni prea viteji sa se indeletnceasca cu doctrinele filosofice, cand mai aveau putin ragaz de razboaie. Putea sa-l vezi pe unul cercetand pozitia cerului, pe altul proprietatile ierburilor si ale arbustilor, pe acesta studiind cresterea si scaderea Lunii pe celalalt observand eclipsele soarelui si cum, prin rotatia cerului, Soarele vrand sa atinga regiunea orientala, este adus inapoi in regiunea occidentala getul se linisteste de indata ce primeste explicatia acestor lucruri. Aceasta si multe altele, invatand Deceneu pe geti, prin stiinta sa, a stralucit in mijlocul lor ca o adevarata minune." (Getica; XI; 69-70) prin felul acesta 11

Iordanes ne infatiseaza seriozitatea si priceperea cu care, cel putin clasa sacerdotala, privea preocuparile stiintifice, iar mai departe "pe barbatii cei mai de seama si mai intelepti pe care i-a invatat teologia, i-a sfatuit sa cinsteasca anumite divinitati si sanctuare, facandu-i preoti si dandu-le numele de pileati" (Getica; XI, 71) Deceneu a revigorat spiritualitatea geto-dacilor, inlaturand cultul bahic sau dyonisiac asociat cu cultura vitei de vie si cu orgii. El este cel dintai care s-a opus viguros patrunderii in Dacia a cultelor straine, vatamatoare pentru sanatatea spirituala si corporala a getodacilor. De aceea nu este intamplator si fara rezonante religioase profunde ca el a determinat autoritatea regala sa dispuna distrugerea vitei de vie planta sacra a lui Dyonisos - si ca toata preotimea dacica l-a sprijinit in acest act extraordinar.

Ca mare preot si vicerege, apoi el insusi rege Deceneu, a dispus de dubla autoritate, morala (starpand viciul betiei) si politica (organizeaza triburile si casta sacerdotala), facand dintre nobili o clasa de pilleati, ca si din categoria privilegiata mai larga, capillati (sau comatti), din aceasta facand pentru clerul de rand o clasa asimilabila cu clasa cavalerilor romani-equites. Deceneu considera ca viitorul si stralucirea poporului sau depind numai de inalta tinuta morala si plecand de la aceasta premisa se poate cladi un edificiu statal si social trainic, motiv pentru care, sprijinit de BUREBISTA, a infaptuit o profunda reforma sociala si religioasa a poporului geto-dac. Aceasta reforma, celebra in lumea antica, a fost pusa in practica nu prin legi oficiale si seci ci prin rabdare si educatie. Deceneu a impus sobrietatea si cumpatarea, acea modestie a sufletului ale carei valente razbat din textul lui Platon. Deceneu a cerut poporului "ascultarea de porunci" ca efect al educatiei prin dreptate. Getii fiind recunoscuti in antichitate ca fiind "cei mai drepti" dintre cei cu care se inrudeau, caracteristica desigur foarte veche. Deceneu a fost una din acele impresionante personalitati care si-au creat un loc de frunte in istoria lumii. Un factor care l-a ajutat sa se realizeze pe sine insusi si prin asta sa fie de folos neamului sau ,a fost prietenia si sprijinul pe care Burebista i le-a acordat, lucru rar in istorie. Ei s-au inteles si au claborat, armonios si eficient incat, in putini ani, au izbutit sa dureze un stat puternic atat social cat si moral.

DROMIHETE

Important rege (sec 4-3 i.e.n) al triburilor getilor ordessensi din Campia Munteana cu centrul in cetatea Helis. Din relatarile lui Diodor din Sicilia
rezulta ca la capatul unor lupte impotriva getilor, in cursul carora a cazut prizonier Agatocles, fiul lui Lisimah, a avut loc o noua campanie de pedepsire condusa de insusi Lisimah. Prins cu armata cu tot si dus la Helis, diadohul macedonean a fost tratat cu toate onorurile. Se considera ca tinutul strabatut de macedoneni era Campia Munteana si ca tot acolo se afla si cetatea Helis, probabil la asezarea de la Piscul Crasanilor, iar intariturile restituite getilor la incheierea pacii erau pe malurile Dunarii. Conflictul dintre monarhul macedonean si regele get este de fapt o lupta pentru asigurarea frontierei statului lui Lisimah, pe linia Dunarii de Jos (ca o continuare a politicii lui Alexandru cel Mare) si este o manifestare a rivalitatii dintre puterea macedoneana si getii din nordul fluviului, pentru stapanirea oraselor grecesti de pe litoralul Marii Negre. Ajutorul dat de geti oraselor 12

pontice rasculate impotriva lui Lisimah a constituit baza conflictului dintre regele Traciei si Dromihete care, profitand de luptele interne dintre diadohi si-au extins influenta in sudul Dunarii. (Pausanias, I, 9; Strabo, VII, 3, 8; Diodor Siculus, XXI, 11-12). Regatul get este un tip clasic de democratie militara condusa de un sef militar cu atributii clare si de necontestat doar in perioada campaniilor militare. Diodor relateaza ca ostenii geti ai lui Dromihete cereau sa hotarasca EI asupra sortii lui Lisimah, si ca regele get a trebuit sa ii convinga de necesitatea eliberarii captivului. Se admite, indeobste ca prima expeditie a avut loc cam pe la 300 i.e.n, condusa de Agatocles, expeditie care a avut un sfarsit nefericit pentru fiul regelui Traciei. Prins de geti a fost tinut in captivitate multa vreme. Abia in 292 i.e.n, Dromihete ii da drumul si-l trimise, incarcat de daruri si desigur cu lectia invatata, la tatal sau, sperand zice Diodor ca v-a dobandi gratuit teritoriul ocupat de Lisimah. Departe de a intelege gestul getului, indata ce si-a vazut mainile dezlegate, Lisimah a organizat o noua expeditie, trecand in persoana Dunarea. Getii s-au retras pustiind totul inaintea invadatorilor astfel ca in curand, armata macedoneana a ajuns sa sufere de foame.

Pentru a-si desavirsi opera tactica, Dromihete se foloseste de iscusinta unui fals dezertor, un capitan din armata sa pe nume SEUTHES care, dupa ce
castiga increderea lui Lisimah, reuseste a rataci pe macedoneni prin locuri grele de umblat pe unde curand si foamea si setea ii face prada usoara pentru geti. Istovita si ratacita, armata macedoneana a sfarsit prin a fi inconjurata si capturata de getii lui Dromihete si dusa la Helis, cetatea de scaun a dinastului get. Se spune ca Lisimah, sorbind cu nesat apa proaspata oferita de biruitori, dupa atatea zile de insetare, ar fi exclamat "pentru cat de mica placere am ajuns rob din rege ce eram" (Plutarch). Dupa victorie, Dromihete s-a dovedit nu numai un bun comandant de oaste ci si un abil politician. Diodor spune ca "getii incepura sa strige si sa ceara ca regele prins in lupta sa fie adus inaintea lor si pedepsit cu moartea (fiindca e drept ca poporul care s-a primejduit in lupta sa hotarasca dupa voia sa asupra dusmanilor prinsi), Dromichaites, impotrivindu-se la pedepsirea regelui le-a spus ca este in interesul lor ca omul sa ramana neatins. Caci daca el ar fi ucis, numaidecat alti regi vor ocupa domnia lui Lisimah si vor fi pentru ei o primejdie si mai mare decat Lisimah. Dimpotriva, daca ar scapa, el v-a purta recunostinta getilor, iar cetatile, cate mai inainte fusesera in stapanirea getilor, le vor castiga din nou fara nici un pericol". Scena este tipica pentru o democratie militara. Poporul inarmat revendica dreptul de a hotari soarta prinsilor, regele nu poate sa hotarasca singur sau sa nesocoteasca pur si simplu dorinta adunarii, el ii CONVINGE pe luptatorii sai asupra avantajelor diplomatiei. Diodor spune in continuare ca Dromihete i-a invitat pe regele trac si pe apropiatii sai la un ospat, pregatindu-le masa cu fastul obisnuit la curtile elenistice. El insusi, impreuna cu fruntasii geti, mancau din vase simple mancaruri saracacioase iar vinul il beau din cupe de lemn si cornuri de vita (Diodor spune "precum era obiceiul la geti"). Lasindu-l pe Lisimah sa se patrunda de deosebirea dintre cele doua mese si implicit cele doua civilizatii, regele get l-a mustrat apoi parinteste pentru ca si-a parasit curtea sa stralucita si regatul sau bogat pentru a duce razboi impotriva unor oameni saraci si simpli. Lisimah, recunoscandu-si greseala, este lasat liber, Dromihete primind inapoi cetatile pierdute mai inainte. Pausanias adauga, ca de nevoie, Lisimah si-a dat fiica in casatorie dupa regele get. Cert este ca Dromihete victorios dar neincrezator in trainicia victoriei, reuseste, printr-un amestec de forta si abilitate sa smulga adeversarului o pace mai mult decat favorabila, pace intarita printr-o casatorie dinastica.

13

DURAS

Rege dac (cca. 68/69-87 e.n) dupa toate probabilitatile frate a lui Scorilo si unchi a lui Decebal. (Dion Cassius LXVII, 6; Orosius, VII, 10, 4;
Iordanes, Getica, 76). In anul 69 in timpul luptelor dintre Vespasian si Vitellius, legiunile din Moesia au fost chemate in Italia, lasand descoperita provincia. Profitand de acest lucru, dacii aliati cu sarmatii, au trecut Dunarea si au distrus armata romana comandata de Pompeius Agrippa care cade in lupta. Vespasian il infrange pe Vitellius si trimite trupe, intre care legiunea a VI-a. Dupa lupte grele dacii si sarmatii au fost respinsi peste Dunare. Constient de pericolul roman Duras amplifica punctele fortificate si in special ansamblul intariturilor din Muntii Orastiei. Urmand pe tronul cezarilor Domitian a pregatit razboiul impotriva qvazilor, marcomanilor si dacilor. Pentru a preintampina un atac roman Duras denunta tratatul incheiat cu imparatul Vespasian si considerindu-se liber de obligatii ataca fortaretele romane "pe cand domnea imparatul Domitian, de teama lacomiei acestuia, getii desfacura alianta pe care o incheiasera odinioara cu alti imparati si incepura sa devasteze malul Dunarii, stapanit de multa vreme de Imperiul Roman, nimicind armatele (romane) si pe comandantiilor. In fruntea acestor provincii (Moesia) era pe atunci, dupa Agrippa, Oppius Sabinus, iar la geti domnia o avea Dorpaneus. Dandu-se lupta romanii au fost invinsi. Lui Oppius Sabinus i s-a taiat capul, iar getii navalind asupra multor castre si orase, au pradat tinuturile ce tineau de imperiu" (Iordanes, Getica, 76). Este foarte probabil ca sub domnia lui unificarea majoritatii triburilor se infaptuise deja si ca inafara controlului sau mai ramasesera putine forte dace. Navala asupra posesiunilor romane ar fi amanat astfel, daca nu inlatura complet, primejdia romana si l-ar fi silit pe Domitian sa restabileasca subsidiile suspendate. Dupa obiceiul lor, dacii trecura Dunarea pe gheata in iarna anului 85/86. Ofensiva lor, condusa probabil de tanarul nepot al regelui, Decebal, a semanat panica in imperiu. Asa cum spune Tacitus "erau puse in cumpana taberele intarite ale legiunilor si insasi stapinirea noastra" (Tacitus, Agricola, 41). Pregatirile romane de riposta nu scapa vigilentei dacilor. Momentul era greu, inclestarea se anunta crancena si era nevoie de o maxima incordarea a statului dac si mai cu seama de o priceputa conducere militara, pe care batrinul rege Duras nu se mai simtea in stare sa o asigure. In fata pericolului el cedeaza tronul dupa 18 ani de domnie, mai tanarului Decebal, fiul lui Scorilo, gest pe cat de intelept pe atat de rar in lumea antica.

HISTRIANORUM rex ---rege al histrienilor---

Denumire sub care e cunoscut un conducator get din nordul Dobrogei (cca 342-338 i.e.n), mentionat de Trogus-Iustin in legatura cu rezistenta pe care a opus-o patrunderii in dreapta Dunarii a scitilor condusi de Atheas (Hist. Philipp. IX, 2, 1). In forma care a ajuns la noi titlul poate insemna fie: "rege al locuitorilor din Istros=Histria" fie "rege al bastinasilor de pe malurile Istrului" (gr.Istros=Dunare), dar deoarece Histria nu a fost niciodata guvernata monarhic, nici nu a cunoscut vre-un magistrat care sa poarte titlul de basileu, ramane valabila notiunea de rege al bastinasilor (getilor) de pe malul drept al Dunarii de Jos. "Istrienii" (getii) il ataca pe Atheas si reusesc sa il aduca la mare stramtoare astfel incat acesta cere ajutorul regelui
14

macedonean Filip al II-lea. Moartea capeteniei gete face ca cete scitice sa poata trece spre sud si sud vest. Iata ce se spune despre acest razboi "in acea vreme era rege al scitilor Atheas, care, deoarece era la stramtoare in razboiul cu istrienii, a cerut ajutor lui Filip prin mijlocirea locuitorilor din Apopllonia, promitand ca il va lasa mostenitor al tronului, dar intre timp, regele istrienilor a murit si asta i-a dezlegat pe sciti si de frica razboiului si de nevoia de ajutor [...] si astfel Atheas a poruncit macedonenilor pe care i-a trimis inapoi, sa-i spuna din nou lui Filip ca nici el nu i-a cerut ajutor, nici nu I-au propus sa il lase mostenitor [...] caci are un fiu sanatos. Filip, facut de ras cu asemenea vorbe, a desfacut asediul Byzantionului, a pornit la razboaie cu scitii [...]. Desi scitii erau mai numerosi si mai tari, Filip i-a invins prin siretenie. Au fost robite 20000 de femei si copii, o multime uriasa de vite, dar nici un pic de aur sau argint [...] dar in intampinarea lui Filip care se intorcea din Scitia au venit tribalii (alt trib traco-get N.n.); declara ca nu-i vor ingadui trecerea daca nu primesc o parte din prada. De aici a iesit cearta si repede apoi lupta; in care lupta a fost ranit si Filip la coapsa, cand i-a fost ucis calul de o lovitura care a trecut prin trupul sau. Deoarece toti il crezusera mort au parasit prada. Si astfel prazile scitice, de parca ar fi fost blestemate, aproape ca au devenit motiv de doliu pentru macedoneni" (Iustinus, IX, 2; conf.Trog., Prol. 9 si Aeschines III, 128 si urm.) Impingerea spre apus a scythilor nomazi de catre sarmatii migratori, ce veneau de la rasarit, a provocat o mare tulburare in masa getica, locuitoare statornica, agricola care era asezata atat in nordul Dunarii cat si in sudul ei, de la Nistru si pana la Varna si Balcic. Contraofensiva getica, un moment biruitoare sub acest Rex Histrianorum, nenumit si mort prea devreme, nu pare sa fi schimbat ceva pana la Dromihete. E drept ca Atheas e batut si ucis de Filip, dar acesta pleaca si e batut de triballi care ii iau si prada. Lucrurile raman oarecum neschimbate; la Dunarea de Jos getii sunt in lupta cu scythii migratori, pe care nu-i pot opri dar pe care mai tarziu ii vor supune si asimila, reintinzand stapinirea getica pana la Borysthenes. Aceasta stare de lucruri se care se va repeta si cu celtii si cu bastarnii germanici apoi cu sarmatii roxolani si la urma cu gotii. Getii vor ramane pe loc suportand cu rabdare, la adapostul padurii, toate migratiile ce vor veni din stepa de nord-est si le vor birui pastrandu-se statornic in tinutul Dunarii de Jos.

MOSKON

Rege traco-getic (sec 3 i.e.n) care a stapanit prin partile de nord ale Dobrogei. Singurele documente care atesta prezenta lui sunt cateva monede de
argint descoperite in partile Tulcei. Toate aceste emisiuni redau pe avers un cap de tanar cu plete prinse in diadema iar pe revers apare un calaret si inscriptia BASILEUS MOSKONOS scrisa cu caractere grecesti, iar sub cal monograma AV. Monedele sunt didrahme in majoritate si intr-un singur caz este vorba de o subdiviziune. MOSKON pare sa fi fost seful unei uniuni de triburi getice destul de puternica si bogata pentru a putea bate moneda si de a-si aroga titlul de rege.

15

RHEMAXOS

Rege get (cca. 200 i.e.n) din stanga Dunarii, pomenit in decretul histrian pentru Aghatocles in calitate de ocrotitor al cetatilor grecesti de pe litoralul
dobrogean, de la care percepea tribut si pe care se obliga sa le apere de eventualele atacuri din afara. Legatura dintre Rhemaxos si cetati pare sa fi fost de durata, consfintita prin tratate, stipuland angajamente bilaterale. In cazul Histriei, documentul mentioneaza tributul-phoros-datorat de cetate la date fixe dar si ajutorul militar oferit de rege in cel putin doua randuri. Majoritatea cercetatorilor il considera conducatorul unei uniuni tribale cu centrul in cimpia Munteniei. O inscriptie, datand de le inceputul secolului al II i.e.n se refera la grelele imprejurari prin care a trecut Histria, atacata de fortele unei capetenii trace pe nume Zoltes, impotriva careia cetatea s-a putut apara cu succes numai datorita ajutorului militar, un corp de arcasi calari, trimis de protectorul cetatii, puternicul rege get Rhemaxos.

DICOMES

Rege al getilor (a doua jumatate a sec. I i.e.n), a carui stapanire includea pe langa Campia Munteniei si sud-estul Transilvaniei si sudul Moldovei si
care a stapanit dupa moartea lui Burebista. S-a amestecat in luptele interne de la Roma ajutandu-l pe Marc Antoniu impotriva lui Octavian (Plutarch; Antonius, 63). Dintre aliatii lui Antonius, Rhoemetalces, regele Traciei si Deiotarus regele Paphlagoniei vazand ca victoria ii apartine lui Octavian au trecut de partea acestuia. Nu toti aliatii acestuia s-au facut, insa, vinovati de tradare. Printre cei care au luptat pana la capat se aflau si dacii lui Dicomes care, scrie Plutarch "ii fagaduise (lui Antoniu) ca-l va ajuta cu armata numeroasa". Luati prizonieri de Octavian, ostenii daci ai lui Dicomes sunt dusi la Roma (31 i.e.n) si pusi sa lupte in arena, ca gladiatori impotriva unor captivi suebi. (Cassius Dio: LI; 22).

Cotiso (Cotyso)

Ciocniri cu armata romana, in epoca lui Burebista, s-au produs mai mult la periferia "imperiului" si s-au datorat unor "regi locali" din regiunile "autonome", in speciale in Oltenia si Banat. Florus spunea ca: "Dacii stau aninati de munti", zice dansul. "De acolo, sub conducerea regelui
16

Cotiso, de cate ori Dunarea inghetata lega cele doua maluri, obisnuiau sa navaleasca si sa devasteze tinuturile vecine". Cotiso a fost unul din rege local, urmas a lui Burebista, in fruntea uneia din cele cinci mari "provinci" dacice, probabil cea care cuprindea Banatul si Oltenia de astazi.

Dupa victoria lui Octavian in razboaiele civile, romanii iau masuri si Cotiso e infrant, poate de catre generalul Marcus Licinius Crassus; intr-o oda
dedicata protectorului sau Mecena, poetul Horatiu il sfatuieste pe acesta sa nu mai fie framantat de grija Romei, caci armata lui Cotiso a pierit. Unele manuscrise ale biografiei lui Augustus scrise de istoricul Suetoniu vorbesc despre Cotiso in legatura cu o imprejurare din epoca razboaielor civile; dar manuscrisele cele mai bune poarta in acel loc nu numele lui Cotiso, ci pe acela al lui Coson (Koson). Eroarea de a confunda pe Cotiso cu Coson este des facuta si de cercetatorii actuali insa cei doi sunt doi regi diferiti. Cotiso a fost un dusman inversunat al Romei pe cand Coson s-a aliat cu Brutus implicandu-se astfel in razboiul civil care se desfasura in interiorul imperiului.

RHOLES

Rege al getilor din sudul Dobrogei (a doua jumatate a sec I i.e.n) cu principala cetatea la Durostorum, aliat al romanilor in razboiul cu bastarnii, e
rasplatit de Octavian cu titlul de "amicus et socius populi Romani" (Dion Cassius; 51; 24; 6-7). Rholes a fost primit de Octavian la Corint in iarna 29/28 i.e.n. In anul urmator prevalindu-se de aceasta calitate Rholes cere ajutorul lui Crassus impotriva lui Dapyx, vecinul sau din nord, cu care intrase in conflict. Cu ajutorul acestora infrange pe Dapyx si cucereste toata Dobrogea, inclusiv regatul altui rege get, Zyraxes si stapaneste acest tinut in numele si spre folosul romanilor.

17

RUBOBOSTES

Rege dac din Transilvania (prima jumatate a secolului II i.e.n). In timpul domniei lui a avut loc o crestere a puterii dacilor ca urmare a lichidarii
dominatiei celtice din interiorul arcului carpatic, ceea ce a constituit o premisa importanta a formarii statului dac centralizat sub Burebista. Este pomenit de Trogus Pompeius-Iustinus in Prolegomena, 32 "incrementa Dacorum per Rubobosten regem" "cresterea (puterii) dacilor prin (sau sub) regele Rubobostes" (Pompeius Trogus-Iustinus; Prolegomena; 32).

18