Geto-dacii

Conform informațiilor rămase de la Strabon, dacii locuiau în zona

muntoasă (și indică râul Mureș) până în partea superioară a Dunării (denumită
Danubius - de la izvoare și până la Drobeta), iar geții stăpâneau partea de la
cataracte, (astăzi Cazane) denumită Istru până la vărsarea acesteia în Marea
Neagră. Tot el spune că „dacii au aceeași limbă cu geții” și că „elenii i-au socotit
pe geți de neam tracic”. De asemenea, Dio Cassius ce spune că regele getic
Burebista i-a zdrobit pe boii și tauriscii conduși de regele Critasir, afirmă că
Critasir a fost învins de daci, și păstrează denumirea luptătorilor armatei de geți
sau daci pentru a denumi popoarele de la Nord.
Totuși prima relatare despre geți aparține lui Herodot care relatează
campania din 514–512 î.Hr. a lui Darius împotriva sciților la nord de Marea
Neagră, și arată că „înainte de a ajunge la Istru, biruie mai întâi pe geți care s-au
crezut nemuritori”, iar despre faptul că au pierdut lupta spune: „ei (geții) au fost
cei mai viteji și cei mai neînfricați dintre traci”.
De la istoricul grec Diodorus Siculus aflăm despre victoria strălucită din
anul 300 î.Hr. a regelui get Dromihete împotriva regelui macedonean al Traciei,
Lisimahos, dar și de generozitatea pe care acesta a arătat-o învinsului,
organizând un ospăț pentru el și ceilalți comandanți captivi, geții mâncând cu
linguri și castroane de lemn, iar comandanții capturați mâncând cu tacâmuri și
din farfurii de aur, pentru ca mai apoi să-i elibereze. Scriitorul antic Justinus ne
relatează că în timpul lui Oroles, dacii au fost învinși de bastarni, iar regele lor i-
a pedepsit să se poarte ca femeile și doar o victorie în altă bătălie le aduce
iertarea.
Inscripțiile descoperite la Histria menționează numele a doi regi geți din
secolul al III-lea î.Hr., Zalmodegicos și Rhemaxos, față de care ascultau cetățile
grecești din Dobrogea. Trogus Pompeius (sec. I î.e.n. - sec. I e.n.) în Prologul
cărții a XXXII-a menționează un „salt de putere a dacilor conduși prin regele
Rubobostes și a numărului lor”.
Contemporan cu evenimentele care au dus la constituirea regatului dac, în
anul 70 î.Hr., geograful și istoricul Strabon (63 î.Hr. - 19 d.Hr.) relatează:
„Ajungând în fruntea neamului său... getul Burebista l-a înălțat atât de
mult...încât, a ajuns să fie temut și de romani”. O inscripție grecească din
Dionysopolis (Balcic) îl descrie pe Burebista ca fiind: „cel dintâi și cel mai mare
dintre regii din Tracia”. Victoriile din luptele purtate de Burebista cu neamurile
vecine au făcut ca regatul dacic să ajungă la cea mai mare întindere a sa. De
asemenea, pentru a obține aceste succese, Burebista, ajutat și de preotul Deceneu
a săvârșit o reformă politico-religioasă a poporului, bazată pe „abstinență și
sobrietate și ascultare de porunci”. Dacă la început capitala a fost la Argedava,
Burebista a construit una nouă: Sarmizegetusa. Trebuie precizat că: „Păreri ca
acelea care văd în numele capitalei dacice Sarmizegetusa o amintire a sarmaților
n-au nici un temei istoric”.
 Intenția lui Cezar de a organiza o mare expediție în anul 44 î.Hr., împotriva
dacilor nu s-a concretizat deoarece a fost asasinat. Nu la mult timp după aceea,
și Burebista „a căzut victima unei conspirații de nemulțumiți”. După moartea sa,
regatul s-a divizat, astfel încât în timpul lui Octavianus Augustus existau 5
regate dacice, în stânga Dunării, iar în Dobrogea trei. Regii din Dobrogea erau:
Roles, Zyraxes și Dapyx. Despre Cotiso se spune că a fost în discuții cu
Octavianus Augustus pentru a se căsători cu fiica acestuia Iulia, însă căsătoria
nu a mai avut loc. Dicomes a fost unul dintre regii daci care a continuat politica
de ostilitate dusă față de Imperiul Roman. Cum regatul său era în câmpia
munteană, a încercat să-și întindă stăpânirea peste Dunăre. Ajutat și de bastarni,
a trecut în sudul Dunării și i-a bătut pe moesi, tribali, dardani și denteleti. Cum
cei din urmă, denteletii - un neam tracic, erau sub protecția romanilor, aceștia
trimit o armată sub conducerea lui Crassus, care ajutat și de regele get Roles,
duce o serie de bătălii contra bastarnilor. Un alt rege dac, Scorilo (cca. 28 - 68
e.n.) credea și el că nu e bine să intre în conflict cu romanii și la insistențele
celor care doreau să atace provinciile de peste Dunăre le explică printr-o pildă
practică relatată de istoricul Frontinus: „Scorilo... a pus doi câini să se mănânce
între ei și când erau mai în focul bătăliei, le-a arătat un lup pe care, îndată,
lăsând furia dintre ei, câinii s-au aruncat”.
În fața pericolului roman ajuns la Dunăre, regele Duras a cedat conducerea
lui Decebal. Acest fapt este relatat de Dio Cassius: „Duras care domnise mai
înainte lăsase de bună voie domnia”, în favoarea lui Decebal, „fiindcă era foarte
priceput la planurile de război și iscusit la înfăptuirea lor”.