Dacia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol se referă la o regiune antică. Pentru alte sensuri, vedeți Dacia (dezambiguizare).

Dacia era în Antichitate țara locuită de geto-daci, care Dacia

erau împărțiți într-un număr mai mare de state, iar ei
ocupau un teritoriu cuprins între: râul Tisa (vest), râul Dacia
Nistru și Marea Neagră (est), Dunărea (sud) și Carpații Δακια
Păduroși (nord). În anumite părți chiar depășeau aceste
hotare: spre est peste Nistru, „înaintând până spre Bug”,
—  Regat  —
iar spre vest, „ajunseră până la Dunărea panonică”.[1] secolul I î.Hr. – secolul →
←
al II-lea d.Hr.
Regatul dacic a ajuns la cea mai mare întindere a sa în →
timpul regelui Burebista, având ca hotare: țărmul Mării
Negre și Bugul - spre est, Cadrilaterul boem, Dunărea
panonică și Morava - spre vest, Carpații Păduroși - spre
nord, iar Muntele Haemus (lanțul Balcanilor) - spre sud.
Capitala regatului era orașul Argedava.[2]

Cuprins
Geto-dacii
Înfățișarea caracteristică dacilor
Civilizație și cultură
Religie
Societate
Economie
Limbă Drapel

Entități politice
Cucerirea romană
Stăpânirea romană
Retragerea romană
Recucerirea Daciei de către Constantin cel
Mare
Imperiul Roman ca Imperiul Dac
Dacii în izvoarele istorice din evul mediu
Dacia, circa 100 e.n., înainte de cucerirea romană
timpuriu
Capitală Sarmizegetusa
Vezi și Limbă Dacă,
Note Greacă,
Latină
Bibliografie Religie politeistă
 Lectură suplimentară Guvernare
Formă de guvernare monarhie
Legături externe
Rege  
 - începutul secolului II î.e.n. Rubobostes
 - prima jumătate a secolului II
Geto-dacii î.e.n. Oroles
 - 82 î.Hr.-44 î.e.n. Burebista
Articol principal: Cultura și civilizația dacică.
 - 44 î.Hr.-27 î.e.n. Deceneu
Conform informațiilor rămase de la Strabon, dacii  - 27 î.Hr.-29 e.n. Comosicus
locuiau în zona muntoasă (și indică râul Mureș) până în  - 29-69 Scorilo
partea superioară a Dunării (denumită Danubius - de la  - 69-87 Duras
izvoare și până la Drobeta), iar geții stăpâneau partea de  - 87-106 Decebal
la cataracte, (astăzi Cazane) denumită Istru până la Aristocrație  
vărsarea acesteia în Marea Neagră. Tot el spune că Pileat

„dacii au aceeași limbă cu geții” și că „elenii i-au socotit Tarabostes

pe geți de neam tracic”. De asemenea, Dio Cassius ce Marele Preot  
spune că regele getic Burebista i-a zdrobit pe boii și Deceneu
tauriscii conduși de regele Critasir, afirmă că Critasir a Comosicus
fost învins de daci, și păstrează denumirea luptătorilor Istorie
armatei de geți sau daci pentru a denumi popoarele de la Epoca istorică Antichitate
Nord. Stabilirea regatului secolul I î.Hr.
Unificarea triburilor dacice de
Totuși prima relatare despre geți aparține lui Herodot către Burebista 60 î.Hr.
care relatează campania din 514–512 î.Hr. a lui Darius Războiul lui Domițian de
cucerire a Daciei 84 d.Hr.
împotriva sciților la nord de Marea Neagră,[3] și arată că
„înainte de a ajunge la Istru, biruie mai întâi pe geți care Războaiele Daco-Romane 101 d.Hr.
s-au crezut nemuritori”, iar despre faptul că au pierdut Pierderea războaielor daco-
romane 106 d.Hr.
lupta spune: „ei (geții) au fost cei mai viteji și cei mai
Destabilizarea regatului secolul al II-lea
neînfricați dintre traci”.[4] d.Hr.
Economie
De la istoricul grec Diodorus Siculus aflăm despre Monedă Coson
victoria strălucită din anul 300 î.Hr. a regelui get În prezent parte din
Dromihete împotriva regelui macedonean al Traciei,
 România

Lisimahos, dar și de generozitatea pe care acesta a  Republica Moldova

arătat-o învinsului, organizând un ospăț pentru el și  Bulgaria

ceilalți comandanți captivi, geții mâncând cu linguri și  Serbia

castroane de lemn, iar comandanții capturați mâncând  Ucraina

cu tacâmuri și din farfurii de aur, pentru ca mai apoi să-i  Ungaria

elibereze. Scriitorul antic Justinus ne relatează că în  Slovacia

 Polonia
timpul lui Oroles, dacii au fost învinși de bastarni, iar
Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.ph
regele lor i-a pedepsit să se poarte ca femeile și doar o p?title=Dacia&action=edit&section=0)
victorie în altă bătălie le aduce iertarea.  

Inscripțiile descoperite la Histria menționează numele a doi regi

geți din secolul al III-lea î.Hr., Zalmodegicos și Rhemaxos, față Istoria României
de care ascultau cetățile grecești din Dobrogea. Trogus Pompeius
(sec. I î.e.n. - sec. I e.n.) în Prologul cărții a XXXII-a
menționează un „salt de putere a dacilor conduși prin regele
Rubobostes și a numărului lor”.

Acest articol este parte a unei serii

Contemporan cu evenimentele care au dus la constituirea
regatului dac, în anul 70 î.Hr., geograful și istoricul Strabon (63 Preistoria pe teritoriul
î.Hr. - 19 d.Hr.) relatează: „Ajungând în fruntea neamului său... României
getul Burebista l-a înălțat atât de mult...încât, a ajuns să fie temut
Epoca pietrei
și de romani”.[5] O inscripție grecească din Dionysopolis
Epoca bronzului
(Balcic) îl descrie pe Burebista ca fiind: „cel dintâi și cel mai
Epoca fierului
mare dintre regii din Tracia”. Victoriile din luptele purtate de
Burebista cu neamurile vecine au făcut ca regatul dacic să ajungă Dacia
la cea mai mare întindere a sa. De asemenea, pentru a obține Cultura și civilizația dacică
aceste succese, Burebista, ajutat și de preotul Deceneu a săvârșit Războaiele daco-romane
o reformă politico-religioasă a poporului, bazată pe „abstinență și
Dacia romană
sobrietate și ascultare de porunci”.[6] Dacă la început capitala a
fost la Argedava, Burebista a construit una nouă: Originile românilor
Sarmizegetusa.[7] Trebuie precizat că: „Păreri ca acelea care văd Evul Mediu timpuriu în
în numele capitalei dacice Sarmizegetusa o amintire a sarmaților România
n-au nici un temei istoric”.[8] Formarea statelor medievale
Intenția lui Cezar de a organiza o mare expediție în anul 44 î.Hr., Țările Române în Evul Mediu
împotriva dacilor nu s-a concretizat deoarece a fost asasinat. Nu Țara Românească
la mult timp după aceea, și Burebista „a căzut victima unei Principatul Moldovei
conspirații de nemulțumiți”. După moartea sa, regatul s-a divizat,
astfel încât în timpul lui Octavianus Augustus existau 5 regate Dominația otomană
dacice, în stânga Dunării, iar în Dobrogea trei. Regii din Țările Române la începutul epocii
Dobrogea erau: Roles, Zyraxes și Dapyx. Despre Cotiso se moderne
spune că a fost în discuții cu Octavianus Augustus pentru a se Epoca fanariotă
căsători cu fiica acestuia Iulia, însă căsătoria nu a mai avut loc. Modernizarea țărilor române
Dicomes a fost unul dintre regii daci care a continuat politica de
Regulamentul Organic
ostilitate dusă față de Imperiul Roman. Cum regatul său era în
câmpia munteană, a încercat să-și întindă stăpânirea peste Revoluția Română de la 1848
Dunăre. Ajutat și de bastarni, a trecut în sudul Dunării și i-a bătut Principatele Unite
pe moesi, tribali, dardani și denteleti. Cum cei din urmă, Războiul de Independență
denteletii - un neam tracic, erau sub protecția romanilor, aceștia
trimit o armată sub conducerea lui Crassus, care ajutat și de Regatul României
regele get Roles, duce o serie de bătălii contra bastarnilor. Un alt Primul Război Mondial
rege dac, Scorilo (cca. 28 - 68 e.n.) credea și el că nu e bine să Unirea Basarabiei cu România
intre în conflict cu romanii și la insistențele celor care doreau să Unirea Bucovinei cu România
atace provinciile de peste Dunăre le explică printr-o pildă Unirea Banatului cu România
practică relatată de istoricul Frontinus: „Scorilo... a pus doi câini
Unirea Transilvaniei cu România
să se mănânce între ei și când erau mai în focul bătăliei, le-a
România în al Doilea Război Mondial
arătat un lup pe care, îndată, lăsând furia dintre ei, câinii s-au
aruncat”.[9] Comunismul în România
Ocupația sovietică a României
În fața pericolului roman ajuns la Dunăre, regele Duras a cedat
R.P. Română/R.P. Romînă
conducerea lui Decebal. Acest fapt este relatat de Dio Cassius:
R.S. România
„Duras care domnise mai înainte lăsase de bună voie domnia”, în
favoarea lui Decebal, „fiindcă era foarte priceput la planurile de Revoluția Română din 1989
război și iscusit la înfăptuirea lor”.[10] România după 1989

Vezi și
Înfățișarea caracteristică dacilor Istoria românilor
Istoria militară a României
Istoriografia română
 g
Îmbrăcămintea lor era asemănătoare cu cea a țăranilor români din
zilele noastre. Erau bărboși, cu plete mari, purtau pantaloni lungi Portal România
îndoiți la glezne, tunică scurtă cu mâneci, fiind acoperiți pe cap   
cu o căciulă ( tarabostes ) conică iar în picioare aveau opinci.
Femeile îmbrăcau o cămașa plisată la gât și pe piept, cu mâneci
scurte, conservată astăzi sub numele de ie.[11] Istoria Moldovei

Civilizație și cultură
Articol principal: civilizația și cultura geto-dacilor.

Dacii erau organizați în state și aveau cetăți numite dava. Din Acest articol este parte a unei serii
agricultură obțineau: grâu, vin, miere, creșteau vite și cai, dar și
pescuiau. Îmbrăcămintea era făcută din lână de oaie și din
cânepă. Dacă la șes locuințele erau făcute din nuiele împletite pe Antichitatea
pari și zidite cu pământ, la deal și la munte ele erau făcute din Războaiele daco-romane
lemn, folosindu-se bârnele încheiate. Conducerea o avea regele, Daci liberi
ajutat de un sfat de nobili, și mai era consiliat de un preot. Dacii
se ocupau cu extracția și prelucrarea metalelor din care
Moldova
confecționau unelte, arme, obiecte de cult sau mobilier, podoabe, Descălecatul Moldovei

Bătălii
vase și monede. Ceramica era prelucrată atât cu mâna cât și cu
Epoca fanariotă
roata olarului și devenise o artă. Slujbele religioase se țineau în
sanctuare ce aveau formă patrulateră sau circulară. Ritualul Tratatul de la București
funerar consta în arderea morților, iar cenușa era pusă în urne și Basarabia
îngropată în pământ. Dacii iubeau muzica. Izvoarele antice spun Basarabia sub ocupație rusă
că ei cântau din gură, dar și din chitare. Dion Chrysostomos îi
Gubernia Basarabiei
socotea pe geți la fel de înțelepți ca și grecii.
Rusificarea
Colonizarea
Religie Basarabia română
Articol principal: Religia dacilor.
Republica Democratică
Moldovenească
Dacii obținuseră deja un oarecare grad de civilizație între
Unirea Basarabiei cu România
popoarele barbare până să ia pentru prima dată contact cu
Basarabia în România Mare
romanii, și aveau o cultură asociată perioadei La Tène din Epoca
Fierului. Ei credeau în nemurirea sufletului și considerau moartea Guvernământul Basarabiei
ca o simplă schimbare de țară. Conducătorul preoților avea o Basarabia sovietică
poziție importantă ca reprezentant al zeității supreme, RASS Moldovenească
Zamolxis/Zalmoxis/Zalmoksha, pe pământ, fiind de asemena și
RSS Moldovenească
sfătuitorul regelui.
Moldova contemporană
Criton (doctorul lui Traian) în Getica a spus că „regii geți au Declarația de Independență
impus frică de zei și concordie prin abilitați și magie, bucurându-
Republica Moldova
se astfel de un statut înalt”. Co-guvernarea preot-rege în Dacia
Identitate națională
(regele fiind în cele din urmă, mult mai puternic) este similară cu
relația Enaree-rege (la sciți), druid-rege (la celți) și chakravartin- Transnistria
yogin (în India), urmând astfel un model comun în nordul Găgăuzia
Eurasiei al acelor vremuri.[12] Protestele din 2009

În afară de Zamolxis/Zalmoxis (numit și Gebeleizis de către unii Portal Moldova

dintre ei), dacii mai credeau și în alte zeități, Derzelas și Bendis,   
cu toate ca existența lor nu a fost confirmată prin surse de natură
arheologică.

Societate

Ei erau împărțiți în două clase sociale: aristocrația, numită

pileați (pileati) sau tarabostes și agricultorii liberi, comații
(comati); un număr mic de izvoare istorice menționează și
prezența sclavilor. Primii, care aveau dreptul să-și acopere
capul purtând o cușmă și formau o clasă privilegiată. Ceilalți,
care formau grosul armatei, erau țărani și meșteșugari și purtau
părul lung (capillati). Una din armele lor era „sica”.

Economie

Ocupațiile principale erau agricultura (în special cereale, pomi

fructiferi și viță-de-vie), creșterea vitelor și oilor și cunoșteau
apicultura; caii erau folosiți mai ales ca animale de povară, dar
caii crescuți de daci aveau și faima de a fi foarte buni în război.
Sculptură romană din timpul împăratului
Ei făceau comerț cu cetățile grecești care, pe atunci, se aflau pe
Traian înfățișand un dac (Via dei Coronari,
țărmul Mării Negre.
Italia)
De asemenea, extrăgeau aur și argint din minele din
Transilvania și aveau un comerț înfloritor cu exteriorul, constatabil și prin numărul
mare de monede grecești si romane descoperite.

Primele monede geto-dace au apărut prin secolul al III-lea î.Hr. și le imitau pe cele
macedonene (emise de Filip al II-lea, Alexandru cel Mare și Filip al III-lea). Bătute
din argint, după cum atestă tezaurele descoperite la Jiblea (județul Vâlcea),
Dumbrăveni (județul Vrancea), monedele geto-dace și-au încetat existența către
sfârșitul secolului al II-lea î.Hr și primele decenii ale secolului I î.Hr., o dată cu
pătrunderea în regiune a denarului roman (denarius). Aceștia vor domina economia
dacică inclusiv în secolul al II-lea d.Hr. Explicația constă în descoperirea unei
monetării în cadrul căreia moneda romană republicană era falsificată în așezarea de
la Sarmizegetusa Regia. Numărul mare de monede romane republicane descoperite
pot fi explicate și în acest sens, nu doar prin relațiile comerciale înfloritoare între
lumea dacică și cea greco-romană. Comați

Cele mai importante influențe în prelucrarea metalelor și în alte meșteșuguri erau

cele ale celților și ale grecilor, astfel că podoabele și obiectele din metal prețios găsite la săpăturile
arheologice dau dovadă de multă măiestrie. Totodată aceste influențe culturale demonstrează vechimea
societății geto-dace și întinderea țării lor, care au făcut posibile contactele cu celții și grecii.

Limbă

Geto-daca este o limbă indo-europeană, aparținând limbilor tracice și fiind astfel înrudită cu limba ilirilor.
Ea a fost încadrată convențional în grupa satem, conform acestei încadrări, ea înrudindu-se cu limba
vechilor locuitori baltici și cu idiomurile slave, dar, mai mult, cu limba iraniano-persană și cu cea iraniano-
scitică, precum și cu sanscrita, armeana și frigiana.

(vezi și Listă de cuvinte românești moștenite probabil din limba dacă).

Entități politice
Articol principal: regatele dacice.

Dromihete, conducătorul Geților, l-a invins pe Lysimachus în

aproximativ 300 î.Hr. Mai înainte, în 531 î.e.n., Darius al Persiei i-a
supus pe Geți alături de Traci. Oroles i-a condus pe Geți în secolul
II î.Hr.. Iulius Caesar vorbește despre ținuturile Dacilor în De Bello
Gallico. Conflictele cu Bastarnii și apoi cu romanii (112 î.e.n. - 109
î.e.n., 74 î.e.n.) au slăbit puterea dacilor, dar Burebista,
contemporan cu Caesar, i-a unit pe Daci într-un regat puternic și a
reorganizat armata, învingându-i pe Bastarni și pe Boi, orașele Harta Daciei
grecești de pe țărmul vestic al Mării Negre, de la Olbia pe râul Bug,
și până la Apollonia, în Tracia recunoscându-i autoritatea. Dezvoltarea
Daciei reprezenta o amenințare pentru Imperiul Roman, dupa cucerirea
Galiei, Caesar inițiind planul unei campanii împotriva Dacilor, dar
moartea sa a amânat războiul. Cam în același timp și în circumstanțe
asemănătoare(un complot la curtea regală), Burebista moare, iar
regatul său este împărțit în cinci regate la nord de Dunăre și trei in
Dobrogea, sub conducători diferiți.

Cucerirea romană Dacia în timpul lui Burebista

Articol principal: războaiele daco-romane.

Din 85 până în 89, dacii au dus două războaie împotriva romanilor sub
conducerea lui Duras si apoi Decebal. După două răsturnări de situații,
romanii, sub conducerea lui Tettius Iullianus aveau un mic avantaj, dar
vor fi nevoiți să facă pace din cauza înfrângerii lui Domițian de către
Marcomani (trib germanic). Între timp, Decebal și-a refăcut armata, iar
Domițian este forțat să accepte plata unui tribut anual dacilor. Astfel
Roma a platit timp de peste un deceniu tribut Daciei.

Traian inițiază o amplă campanie împotriva dacilor după ce devine Imperiul Roman în jurul anului
imperator, o campanie cunoscută ca Războaiele Dacice, războaie ce 120 d.Hr., aflat la întinderea sa
vor necesita utilizarea unei treimi din efectivul întregii armate a maximă, și provincia Dacia,
Imperiului Roman. Rezultatul primei campanii (101-102) a fost atacul inclusiv teritoriile deținute
capitalei dace, Sarmizegetusa și ocuparea unei părți din țară. Cel de-al temporar.
doilea război dacic (105-106) s-a terminat cu înfrângerea lui Decebal și
sinuciderea acestuia, regatul său fiind cucerit și transformat în
provincia romană Dacia. După înfrângerea dacilor, Traian a organizat la Roma cea mai mare și mai
costisitoare festivitate, care a durat aproximativ 123 de zile, cantitatea de aur și argint prădată din Dacia de
către romani fiind apreciată de cronicarii antici. Zeci de mii de daci au fost duși în sclavie la Roma, alte zeci
de mii de daci au fugit din Dacia pentru a evita sclavia.

Detaliile războiului au fost relatate de Dio Cassius, dar cel mai bun comentariu este celebra Columnă a lui
Traian construită în Roma.

Stăpânirea romană
Articol principal: Dacia romană.
Provincia romană Dacia cuprindea Banatul și Ardealul. Alte regiuni ale fostului regat dac au fost fie incluse
provinciei Moesia, fie au rămas libere de stăpânirea romană. Legiunea a XIII-a Gemina și Legiunea a V-a
Macedonica, cu numeroase trupe auxiliare staționând în castrele din Alba Iulia și Potaissa. Coloniști din
toate provinciile romane au fost aduși in Dacia. De asemenea și mulți daci fugiți în alte zone ale Daciei au
revenit.

Trei drumuri militare au fost construite pentru a uni orașele principale, în timp ce un al patrulea, numit
„Traian”, traversa Carpații și intra în Transilvania prin trecătoarea Turnu Roșu.

Principalele orașe ale provinciei erau Colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa (astăzi Sarmizegetusa, județul
Hunedoara), Apulum (azi Alba-Iulia, județul Alba), Napoca (azi Cluj-Napoca, județul Cluj) și Potaissa (azi
Turda, județul Cluj)

Limba română modernă este considerată o limbă romanică. De asemenea, chiar dacă a fost ocupată pentru
o perioadă scurtă (107 - 271/276), Dacia a fost poate provincia cu cea mai intensă colonizare, cu oameni
din toate provinciile imperiului, iar latina s-a impus ca o lingua franca, procesul fiind asemănător, în anumite
privințe, cu colonizarea europeană a Statelor Unite și a Americii Latine.

În timpul cât au făcut parte din structurile Imperiului Roman, teritoriile nord-dunărene au avut mai multe
reorganizări administrative, fie că a fost vorba de simple împărțiri, fie că au fost abandonate diferite teritorii.
Una dintre cele mai importante reorganizări a avut loc în timpul împăratului Hadrian, reorganizare care
poate fi încadrată într-un context mai larg, al crizei Imperiului Roman și al abandonării teritoriilor asiatice
cucerite de Traian.

În 106 Decebal este definitiv înfrânt de trupele romane si o parte însemnată a teritoriului condus de acesta
este transformat în provincie romană. Traian mai rămâne o perioadă în noua provincie pentru a o organiza.
Astfel, el dă o lex provinciae care fixa probabil forma de organizare, conducerea, hotarele, trupele și
impozitele.

Încă din anul 102, prin pacea încheiată cu Decebal,

romanilor le sunt cedate Muntenia, sudul Moldovei,
eventual estul Olteniei și sud-estul Transilvaniei care
vor fi înglobate provinciei Moesia Inferior din care vor
face parte până la moartea lui Traian. Există
posibilitatea ca, tot în anul 102 să fi fost creat un
district militar roman, sub conducerea lui Longinus și
care cuprindea Banatul, vestul Olteniei și sudul
Transilvaniei. În anul 106 se formează provincia Dacia
propriu-zisă, cuprinzând vestul Olteniei, Banatul și cea
mai mare parte a Transilvaniei. În buna tradiție
romană, această nou cucerită provincie este organizată
ca provincie imperială, adică fondul funciar aparținea
împăratului, care recompensa cu terenuri militarii care
se distingeau în luptă, funcționarii și cetățenii cu merite Harta provinciei romane Dacia
deosebite. Dacia va fi condusă de un Legatus augusti
pro praetore ales din ordinul senatorial și care
îndeplinise în prealabil funcția de consul. Odată stabilită organizarea noii provincii, pacificarea acesteia s-a
realizat relativ repede, lucru dovedit și de emisiunea monetară din anul 112, unde legenda Dacia Capta
devine, semnificativ, Dacia Augusti Provincia. În anul 117 împăratul Traian, cel care fusese proclamat
Optimus Princes, moare. Îi urmează la tron Hadrian, despre viața căruia principalele informații provin din
controversata serie de biografii Istoria Augustă. După cum remarcă Dan Ruscu, viața lui Hadrian aparține
primului grup de vitae “ceea ce indică un grad mare de informații reale și credibile”. Autorul capitolului
despre viata lui Hadrian este Spartianus. Domnia lui Hadrian începe în condiții vitrege. Astfel, el este nevoit
să abandoneze teritoriile asiatice cucerite de Traian și care nu fuseseră pacificate. Este lesne de imaginat în
ce lumină l-a pus această actiune față de o parte din contemporanii săi, care văzând în Traian pe cel mai bun
dintre principi l-au considerat pe Hadrian un succesor nedemn. Un pasaj din Eutropius vorbește despre
faptul că în acest context al abandonării provinciilor asiatice, coroborat cu atacurile iazige și roxolane
asupra Daciei, Hadrian ar fi avut ideea de a abandona și această provincie, idee la care a renunțat la sfatul
“prietenilor” săi care motivau că prea mulți cetățeni romani ar rămâne astfel la bunul plac al barbarilor. Mai
important decat faptul că această intenție a existat sau nu, este ceea ce rezultă din textul lui Eutropius, și
anume ca, “spre deosebire de provinciile de dincolo de Eufrat, Dacia avea o organizare avansată și un
număr mare de coloniști”.

Pentru a îndepărta pericolul creat și a pacifica zona, Hadrian se deplasează la Dunăre în anul 117. Acolo le
oferă roxolanilor subsidii, reușind astfel să oprească atacurile venite din partea lor. De asemenea, există
posibilitatea ca și abandonarea Munteniei și a sudului Moldovei, întreprinsă de Hadrian, să se fi făcut pentru
a le permite roxolanilor să se stabilească în aceste zone. Urmează apoi înfrângerea iazigilor pentru care
împăratul îi acordă lui Q. Marcius Turbo, general experimentat care înfrânsese răscoale în Egipt și
Cirenaica, o comandă excepțională asupra Daciei și a Pannoniei Inferior. Dificultatea cu care aceste atacuri
au fost respinse a făcut evident faptul că Dacia necesita o nouă organizare, o împărțire care să o facă mai
ușor de apărat. Această reorganizare a avut loc probabil în anul 118, o dată cu zdrobirea iazigilor.

Cu toate că renunțase la planul abandonării complete a provinciei și că respinsese cu succes atacurile

barbarilor, pentru Hadrian era evidentă necesitatea unei noi organizări. De altfel, el revenise la concepția
politică a lui Augustus : “o politică defensivă în cadrul limitelor existente”. Se pare că inițial au fost create
Dacia Inferior din teritorii care aparțineau Moesiei Inferior: estul Olteniei și probabil sud-estul Transilvaniei,
și Dacia Superior cuprinzănd Transilvania, Banatul și vestul Olteniei. Prima mențiune a Daciei Superior
apare într-o diplomă militară din 29 iunie 120, ceea ce implică și existența Daciei Inferior. Este de presupus,
totuși, că această organizare s-a realizat ceva mai devreme, probabil o dată cu înfrângerea iazigilor, deci în
jurul anilor 118-119. După cum am mai menționat, Muntenia si Moldova de sud fuseseră abandonate deja
la momentul încheierii păcii cu roxolanii. Cele mai mari probleme în privința reorganizării sunt puse de
provincia Dacia Porolissensis. O diplomă militară din 10 august 123, descoperită la Gherla, este dată pentru
trei unități auxiliare din această provincie. Aceasta este prima mențiune a Daciei Porolissensis. Părerile
istoricilor sunt divergente. Ioan I. Russu consideră că desprinderea Daciei Porolissensis s-a făcut între anii
120-123, aceasta neputând exista înainte de anul 120 când, la 29 iunie, două diplome militare descoperite la
Porolissum și Cășeiu vorbesc de Dacia Superior. Prin urmare, această măsură, neputându-i fi atribuită lui
Turbo, ar fi probabil o măsură politico-militară a împăratului Hadrian și a guvernatorului Daciei Superior,
Iulius Severus. Pe de altă parte, M. Bărbulescu consideră că noua provincie ar fi fost creată deodată cu
Dacia Superior și Inferior și, probabil, nu mai târziu de anul 119, crearea ei înscriindu-se perfect în demersul
de reorganizare al împăratului. Oricum ar fi fost, această provincie era formată din zona nordică a fostei
provincii Dacia, până la Arieș și Mureșul superior. Având în vedere faptul că Legiunea a IV-a Flavia Felix
fusese transferată la Singidunum, în Dacia Superior rămâne o singură legiune, a XIII-a Gemina, ceea ce
înseamnă că guvernatorul provinciei avea să fie de acum încolo de rang praetorian. Inițial, Dacia Inferior si
Dacia Porolissensis, neavând nicio legiune vor fi conduse de un procurator Augusti. După cum am
menționat, scopul creării celor trei provincii a fost facilitarea apărării acestei granițe a Imperiului, foarte
întinsă de altfel. Dupa cum afirmă Ioan I. Russu, această reorganizare apare “ca dovadă a intensificării
controlului roman în această zonă și a necesității întăririi apărării Daciei printr-un corp de armată auxiliar”.

Mai ales Dacia Porolissensis constituia un bastion înaintat al apărării Imperiului, dispunând încă de la
început de o armată proprie, după cum menționează și diploma de la Gherla. Semnificativă este și mutarea,
mai târziu, a Legiunii a V-a Macedonica în această provincie, la Potaissa.

Această organizare va dura până în timpul lui Marcus Aurelius care va transforma Dacia într-un organism
unitar, noua provincie Dacia, împărțind-o în trei districte financiare: Dacia Apulensis, Dacia Malvensis,
Dacia Porolissensis, conduse de un guvernator, consularis trium Daciarum.
În anul 212, împăratul roman Caracalla i-a declarat prin decretul numit „Constitutio Antoniniana” pe
locuitorii Daciei cetățeni romani, alături de toți ceilalți cetățeni ai Imperiului Roman.

Se cunosc numele a mai multe cohorte recrutate din Dacia, staționate în Britania la Birdoswald, la Chester
și la Vindolanda, în Armenia, în Balcani, în Cappadocia și alte provincii romane.

Retragerea romană
Stăpânirea romană a provinciei era, însă, dificilă, unii istorici susținând că în provincia Dacia romană nu a
existat nici un an fără conflicte cu triburile vecine nesupuse Romei. Se spune că Hadrian, conștient de
dificultatea menținerii, s-a gândit la abandonarea provinciei, dar ceea ce l-a făcut să renunțe la acest gând a
fost siguranța coloniștilor romani din acea regiune.

Începand cu 234, o serie de evenimente slăbesc puterea Romei. Legiunile din Pannonia își proclamă
propriul împărat, din 236 Maximinus Thrax (primul Imparat Roman de origine barbară) se află în razboaie
continue cu Dacii Liberi și Sarmații, în cele din urmă fiind asasinat de propriile trupe, între 238 - 251 Goții
și Carpii întreprind o campanie de raiduri devastatoare asupra provinciilor romane Dacia și Moesia,
asediind orase situate adânc în Balcani și destabilizând Imperiul Roman - Decius e primul impărat roman
care moare pe câmpul de luptă. În timpul lui Gallienus romanii pierd controlul în Dacia în fata Goților și a
Carpilor, cu excepția unor fortificații între râul Timiș și Dunăre. Nu se cunosc detalii ale situației în
provincia Dacia, doar o declarație a lui Rufius Festus „în timpul împăratului Gallienus, Dacia a fost
pierdută” și oprirea subită a inscripțiilor și monedelor romane din Dacia în anul 256 atestă dezintegrarea
administrației romane in provincia Dacia.

Istoricul got Jordanes în lucrarea sa din 551 Getica (De Origine Actibusque Getarum) îi descrie pe goți ca
fiind urmașii geților lui Burebista si Deceneus, lucru explicat de unii istorici prin apropierea fonetică a celor
două cuvinte.

Confruntat cu situația gravă din provinciile Spania și Galia, care se separaseră de Imperiul Roman și își
proclamaseră un Impărat Celt, și cu devastarea provinciilor din Balcani de către Goți, Carpi și alți Barbari,
Aurelian (270-275) a retras administrația și restul trupelor din fosta provincie Dacia Traiana, și a stabilit
cetățenii romani la sud de Dunăre, în Moesia, creând provincia Dacia Aureliană (Dacia Aureliani), divizată
apoi în Dacia Ripensis, lângă Dunăre, cu capitala Ratiaria (acum Arcear în Bulgaria) și Dacia
Mediterranea, cu capitala la Serdica (acum Sofia, capitala Bulgariei).

Astfel Dacia a fost prima provincie romană abandonată, și poate primul pas către dezmembrarea Imperiului
Roman.

După retragerea romană, teritoriile fostei provincii Dacia au făcut parte din regatul Vizigoților. În secolul IV,
aceștia au fost alungați spre vestul Europei de invaziile hunilor europeni.

Recucerirea Daciei de către Constantin cel Mare

Din inițiativa împăratului Constantin cel Mare este inaugurat în 328, între Sucidava și Oescus, un pod peste
Dunăre, care reflectă importanța dobândită de regiunile nord-dunărene pentru imperiu. Constantin cel Mare
a lansat in iarna anului 332 o campanie împotriva vizigoților de la nord de Dunăre, fiind aliat cu sarmații. În
această campanie, armata romană, condusă de fiul împăratului (Constantin al II-lea), trece pe podul lui
Constantin cel Mare de peste Dunăre, construit la Sucidava (azi Celei) și îi înfrânge pe vizigoți și, ca
urmare, ținuturile de la nord de Dunăre reintră pentru o perioadă sub stăpânire romană. Apoi în 334 romanii
atacă triburile sarmaților care s-au răsculat și au încălcat înțelegerile, împingând mai la nord frontierele.[13]
Limita de nord din Dacia a imperiului este marcată de
Brazda lui Novac[14] întărită cu castrul roman de la
Pietroasele unde s-a instalat Legiunea a XI-a Claudia venită
de la Durostorum. Limesul continua apoi la sudul Moldovei
(probabil pe râul Buzău) mergând pe la nord de actualul
oraș Galați și peste Prut până la lacul (limanul) Sasîc,
aproape de Nistru, pe valul de pământ numit uneori și valul
lui Athanaric [15] Cu această ocazie, Constantin și-a
adăugat și titlul de Dacicus Maximus. Teritoriile romane din
Dacia sunt apoi pierdute după domnia lui Iustinian cel
Mare.

Probabil una dintre ultimele menționări în documente a

termenului „dac” aparține istoricului grec Zosimos, care în
secolul al V-lea menționează tribul numit de el „carpo- Dacia în timpul lui Constantin cel Mare
daci”, trib înfrânt de Imperiul Roman de Răsărit. (colorată în roz)

Imperiul Roman ca Imperiul Dac

După spusele lui Lactantius, împăratul Galerius (c. 260 – aprilie sau mai 311) și-a afirmat originea dacică și
s-a declarat dușman al numelui Roman, propunând chiar ca imperiul să se numească nu roman ci Imperiul
Dac, spre oroarea patricienilor și senatorilor. El și-a exprimat atitudinea anti-romană imediat ce a avut
funcția de împărat, tratând cetățenii romani cu cruzime exemplară, așa cum cuceritorii îi tratează pe cuceriți,
totul în numele aceluiași tratament pe care victoriosul Traian l-a aplicat cu două secole înainte poporului
dac.[16][17]

Dacii în izvoarele istorice din evul mediu timpuriu

În perioada formării poporului român și a limbii române au fost numeroase referiri la daci în diverse
documente istorice:

Secolul al IV-lea:

Episcopul Audias împreună cu adepții săi, exilați de împăratul roman, din Mesopotamia în Scythia Minor,
se afirmă în creștinarea populației dintre Nistru și Prut.[18][19]

Secolul al V-lea:

Sozomenos, istoricul bisericii bizantine, a scris în lucrarea sa „Istoria bisericească” (I, 6, I), că în Dacia
postromană, creștinismul a fost propovăduit atât printre goții migratori cât și la „cei care erau mai înainte
vecini cu ei” [20]

Din unele documente reiese că Niceta din Dacia Mediterranea a fost un episcop care a propovăduit
Evanghelia în Dacia și a convertit la creștinism neamuri barbare ( † pe la 414)[21]. Nicolae Iorga[22],
Constantin C. Giurăscu[23] și Radu Vulpe[24] au scris că activitatea de evanghelizare a lui Niceta s-a
realizat atât la nord cât și la sud de Dunăre.

Secolul al VI-lea:
În „Despre razboaie”, Procopius povestește despre Chilbudios (ant fost prizonier la sclavini) (VII, 14, 7-20,
14, 31-36) care s-a substituit unui general bizantin, știind latinește; e o dovadă că la nord de Dunăre se
vorbea limba latină.[25]

În „De aedificiis”, Procopius descrie cetățile Lederata (in față la Novae), Sucidava (in față la Palatiolum) și
Daphne (in față la Trasmarisca /Turtucaia).[26]

Edictul lui Iustinian (XIII din 538-539) prevedea încasarea dărilor cu ajutorul unităților militare.
Nerespectarea hotărârii ducea la mutarea unității vinovate la nord de Dunare.[27]

Novela iustiniană XI (anul 535) referitoare la întemeierea arhiepiscopiei Iustiniana Prima cu jurisdicție la
Nord de Dunăre enunța: „ambele maluri ale Dunării sunt acum populate cu cetăți ale noastre: Viminacium
(azi în Serbia), Recidiva (Arcidava langa Oravița) si Litterata (azi în Serbia)”.[28]

Secolul al VII-lea:

Teofilact Simocata în „Historiae” arată eforturile lui Mauricius de a respinge sclavinii și avarii. Generalii lui
trec Dunărea și sunt menționate în Geția râurile Ilivachia și Paspiros.[29]

Isidor din Sevilla a scris lucrarea Etymologiarum Libri Viginti arătând că dacii din vremea lui ar fi urmașii
goților.[30]

Cosmografia anonimului din Ravenna compusă după anul 680, „Dacia…care se numește și Gepidia”,
indică de fapt venirea nomazilor gepizi.[31]

Tot în lucrarea Anonimului din Ravenna apar hidronime despre „Dacorum patrias”: Tisia, Tibisia,Drica,
Marisia, Arine, Gilpits, Gresia dar și Flautasis.[32]

Secolul al IX-lea:

Iosif Genesios a folosit denumirea de „geți” (getae) într-o relatare legată de participanții la răscoala lui Toma
Slavul din anul 821.[33]

O scrisoare a lui Emmerich din Elwangen către Grimaldus, abația St.Gall menționează românii nord-
dunăreni cu numele de daci (anul 860):...„gentes innumeras... Sunt his Germanique truces et Sarmata
bellax-atque Getae nec non Bastarnae semina gentis-Dacorumque manus et Martia pectori Alani.” [34]

Chiril și Metodiu au avut mai mulți discipoli în secolul al IX-lea, dintre care doi au propovăduit creștinismul
în randul slavilor [35] rămași printre vlahii/românii deja creștini: Jandov în Dacia (probabil Transilvania) și
Moznopan în Alpibus Vallachicis (probabil Valahia Transalpina)[36][37][38]

Secolul al X-lea:

Lexiconul Suidas din secolul al X-lea arată că la acea vreme Dacii sunt numiți Pecenegi. Acest lucru
înseamnă că de fapt pecenegii au ocupat vechea Dacie, care era locuită în acel timp de români[39]

Secolul al XI-lea:

Românii/vlahii sunt menționați în 1040 sub numele de „geți” și „daci” ca mercenari în Polonia participând
la război în vremea ducelui Cazimir [40]
Foucher de Chartres a menționat participarea românilor la Prima cruciadă din 1095 utilizând denumirea de
daci. A mai menționat și că o parte din cruciați au trecut prin „țara ungurilor”. Chartres face astfel distincție
între daci și unguri.[41]

Ana Comnena descrie românii balcanici în Alexiada folosind termenii vlahi, dar și daci: „dacii locuiesc pe
pantele de nord ale munților Haemus (Hercinici în unele traduceri), iar macedonenii pe pantele de sud.”[42]

Vezi și
Etnogeneza românească (secolele V - X)
Listă de așezări daco-romane din România
Limes - fortificații de la granițele Daciei și ale Imperiului Roman
Listă de castre romane din România
Listă de cetăți dacice
Listă de regi daci
Listă de triburi dacice
Regatele dacice
Cultura și civilizația dacică
en:Dacian Bracelets

Note
1. ^ Giurescu & Giurescu, p. 31
2. ^ Giurescu & Giurescu, p.44
3. ^ Sciții ocupau de mai multă vreme teritorii dintre Don și Carpații nordici și au intrat în
contacte comerciale cu triburile geto-dace.
4. ^ Herodot, web Istorii, IV, 93. (http://www.enciclopedia-dacica.ro/izvoare/herodot.htm)
(enciclopedia-dacica.ro/)
5. ^ Liviu Mărghitan, p.10
6. ^ Giurescu & Giurescu, p. 43-44
7. ^ Radu Florescu, p.34
8. ^ Giurescu & Giurescu, p.173
9. ^ Giurecu & Giurescu, p.44-45-46
10. ^ Liviu Mărghitan, p.15
11. ^ Dacii în sculptura romană (http://statuidedaci.ro/ro/italia%7C)
12. ^ The Oxford illustrated history of prehistoric Europe. Barry Cunliffe. Oxford University Press.
2001. ISBN 0192854410, 9780192854414.
13. ^ Barnes, Timothy D. (1981). Constantine and Eusebius. Cambridge, MA: Harvard University
Press. ISBN 978-0-674-16531-1. p.250
14. ^ Madgearu, Alexandru(2008). Istoria Militară a Daciei Post Romane 275-376. Cetatea de
Scaun. ISBN: 978-973-8966-70-3,p.64-126
15. ^ Costin Croitoru, Sudul Moldovei in cadrul sistemului defensiv roman. Contributii la
cunosterea valurilor de pamant. Acta terrae septencastrensis, Editura Economica, Sibiu
2002, p.111.
16. ^ Lactantius, Venantius Honorius Clementianus Fortunatus (1871). „26” (http://books.google.r
o/books?id=pcMUAAAAQAAJ). În Roberts, Alexander. The Works of Lactantius: A treatise
on the anger of God (HTML) (în english). II. Edingurgh: T & T Clack. p. 190. Arhivat din
original (http://books.google.ro/books?id=pcMUAAAAQAAJ&dq=%22but%20the%20Dacia
n%20empire%22&hl=ro&pg=PA190#v=onepage&q=%22but%20the%20Dacian%20empir
e%22&f=false) la |archive-url= necesită |archive-date= (ajutor). Accesat în 15
aprilie 2012. „And thus did he, once a Roman emperor, but now the ravager of Italy, retire into
his own territories, after having afflicted all men indiscriminately with the calamities of war.
Long ago, indeed, and at the very time of his obtaining sovereign power, he had avowed
himself the enemy of the Roman name; and he proposed that the empire should be called,
not the Roman, but the Dacian empire.”
17. ^ Lactanius, De Mortibus Persecutorum, CHAP. XXIII: But that which gave rise to public and
universal calamity, was the tax imposed at once on each province and city. Surveyors having
been spread abroad, and occupied in a general and severe scrutiny, horrible scenes were
exhibited, like the outrages of victorious enemies, and the wretched state of captives. Each
spot of ground was measured, vines and fruit-trees numbered, lists taken of animals of every
kind, and a capi- tation-roll made up. In cities, the common people, whether residing within or
without the walls, were assembled, the market-places filled with crowds of families, all
attended with their children and slaves, the noise of torture and scourges resounded, sons
were hung on the rack to force discovery of the effects of their fathers, the most trusty slaves
compelled by pain to bear witness against their masters, and wives to bear witness against
their husbands, In default of all other evidence, men were tortured to speak against
themselves; and no sooner did agony oblige them to acknowledge what they had not, but
those imaginary effects were noted down in the lists. Neither youth, nor old age, nor sickness,
afforded any exemption. The diseased and the infirm were carried in; the age of each was
estimated; and, that the capitation -tax might be enlarged, years were added to the young and
struck off from the old. General lamentation and sorrow prevailed. Whatever, by the laws of
war, conquerors had done to the conquered, the like did this man presume to perpetrate
against Romans and the subjects of Rome, because his forefathers had been made liable to
a like tax imposed by the victorious Trajan, as a penalty on the Dacians for their frequent
rebellions. After this, money was levied for each head, as if a price had been paid for liberty
to exist; yet full trust was not reposed on the same set of surveyors, but others and others still
were sent round to make further discoveries; and thus the tributes were redoubled, not
because the new surveyors made any fresh discoveries, but because they added at pleasure
to the former rates, lest they should seem to have been employed to no purpose. Meanwhile
the number of animals decreased, and men died; nevertheless taxes were paid even for the
dead, so that no one could either live or cease to live without being subject to impositions.
There remained mendicants alone, from whom nothing could be exacted, and whom their
misery and wretchedness secured from ill- treatment. But this pious man had compassion on
them, and determining that they should remain no longer in indigence, he caused them all to
be assembled, put on board vessels, and sunk in the sea. So merciful was he in making
provision that under his administration no man should want! And thus, while he took effectual
measures that none, under the reigned pretext of poverty, should elude the tax, he put to
death a multitude of real wretches, in violation of every law of humanity. [...] So the parts of
Italy through which that pestilent band took its course were wasted, all things pillaged,
matrons forced, virgins violated, parents and husbands compelled by torture to disclose
where they had concealed their goods, and their wives and daughters; flocks and herds of
cattle were driven off like spoils taken from barbarians. And thus did he, once a Roman
emperor, but now the ravager of Italy, retire into his own territories, after having afflicted all
men indiscriminately with the calamities of war. Long ago, indeed, and at the very time of his
obtaining sovereign power, he had avowed himself the enemy of the Roman name; and he
proposed that the empire should be called, not the Roman, but the Dacian empire.
18. ^ Epiphanios In: Fontes Historiae Daco-Romanae (București 1970), 173-175173-175
19. ^ Gheorghe Postică, Spiritualitate medievală timpurie în spațiul pruto-nistrean, In: Tyragetia,
s.n., vol. II [XVII], nr. 1, 2008, 131-154.
20. ^ Fontes Historiae Dacoromanae, vol. 2, Editura Academiei, București 1970, p.XI
21. ^ Fontes Historiae Daco-Romanae, Institutul de Studii Sud-Est Europene, București 1970, p.
707
22. ^ Nicolae Iorga, Istoria Bisericii românesti si a vietii religioase a românilor, Bucuresti, 1928,
p.9
23. ^ Constantin C. Giurescu, Istoria Românilor, I, editia a II-a, Bucuresti, 1935, p.201
24. ^ Radu Vulpe, Historie ancienne de la Dobroudja, Bucarest, 1938, p.351
25. ^ H. Mihaescu, Ghe. Stefan, R. Hancu, V. Iliescu Fontes historiae Daco-Romanae, vol. II. Ed.
Academiei.Bucuresti 1960
p.XII
26. ^ H. Mihaescu, Ghe. Stefan, R. Hancu, V. Iliescu Fontes historiae Daco-Romanae, vol. II. Ed.
Academiei.Bucuresti 1960 p.XIII
27. ^ H. Mihaescu, Ghe. Stefan, R. Hancu, V. Iliescu, Fontes historiae Daco-Romanae, vol. II.
Ed. Academiei, București 1960 p.XIX
28. ^ H. Mihaescu, Ghe. Stefan, R. Hancu, V. Iliescu, Fontes historiae Daco-Romanae, vol. II.
Ed. Academiei, București 1960 p.XX
29. ^ H Mihaescu, Ghe Stefan, R Hancu, V Iliescu Fontes historiae Daco-Romanae, vol. II. Ed.
Academiei.Bucuresti 1960 p.XIV
30. ^ Fontes Historiae Dacoromanae, vol. 2, Editura Academiei, București 1970, p.VII
31. ^ Fontes Historiae Dacoromanae, vol. 2, Editura Academiei, București 1970, p.XVIII
32. ^ H. Mihaescu, Ghe. Stefan, R. Hancu, V. Iliescu, Fontes historiae Daco-Romanae, vol. II.
Ed. Academiei, București 1960 p.XIX
33. ^ Genesios,(l.Engleza) On the reign of emperors, Australian Association of Byzantine
Studies,Canberra, 1998, p.29
34. ^ Matila Ghyka. A Documented Chronology of Roumanian History: From Pre-historic Times
to the Present Day. Translated from the French by Fernand G. Renier and Anne Cliff, B. H.
Blackwell, 1941, p.26
35. ^ Pandele Olteanu, Aux origines de la culture slave dans la Transylvanie de Nord et le
Maramureș, «Romanoslavica», I, 1958, p. 169-197.
36. ^ Radu
MÂRZA,Contribuția lui Chiril și Metodie ladezvoltarea culturii
europene”Romanoslavica, 49, 2, 2013
37. ^ Józef Maksymilian Ossoliński, Samuel Bogumił Linde "Vincent Kadłubeck: E. Historisch-
kritischer Beytrag zur Slavischen Literatur" Biblioteca Bavareză de Stat, 1822, p 565
38. ^ Fruchtbarkeit des Wort Gottes, sowohl in den Anhören als Verkündigen derselben: Lobr.
am Feste der H. H. Cyrilli und Methudii, Wien, Bavarian State Library, 1740 (digitized 2010,
Disponibil pe Google Books)
39. ^ Spinei, Victor (2009). The Romanians and the Turkic Nomads North of the Danube Delta
from the Tenth to the Mid-Thirteenth century. Koninklijke Brill NV. ISBN 978-90-04-17536-5.
p. 94
40. ^ Vincentius Kadlubko, Martinus Gallus, Scriptores Historiae Polonae, Bibliothecae
Heilsbergensis, pag.14
41. ^ M. Guizot, Collection des Memoires relatifs a l'histoire de France. Chapitre: Histoire des
croisades par Foulcher de Chartres, Briere, Paris, 1825, p.33 si pag.16
42. ^ Anna Comnena, The Alexiad, English translation: Elisabeth Dawes, London, 1928, p.253

Bibliografie
Bărbulescu M., Deletant D, Hitchins K., Istoria României, editura Corint, București, 2004
 Bejean, A., Organizarea administrativă a Daciei Romane
Constantin C. Giurescu și Dinu C. Giurescu, Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri
până astăzi, 1975
Liviu Mărghitan, Civilizația geto-dacilor, 1981
Radu Florescu, Magazin istoric nr.2, februarie 1990, De la Burebista la regatul lui Decebal,
A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană
M. Macrea, Viața în Dacia romană, București, 1969
Ruscu, Dan, Provincia Dacia în istoriografia antică, editura Nereamia Napocae, Cluj-
Napoca, 2003
Russu, I.I., Dacia si Pannonia Inferior în lumina diplomei militare din anul 123, editura
Academiei Republicii Socialiste România, București, 1973

Lectură suplimentară
Alexandru Popescu, „Cultura geto-dacă”, Editura Științifică și Enciclopedică, 1982
Mircea Petrescu-Dîmbovița, Scurtă istorie a Daciei preromane, Junimea, Iași, 1978
Dacia de la Burebista la cucerirea romană, Hadrian Daicoviciu, Editura Dacia,, 1972
Civilizația fierului la Daci: (sec. II î.e.n.-I e.n.), Ioan Glodariu, Eugen Iaroslavschi, Editura
Dacia, 1979
Circulația monetară în Dacia și provinciile învecinate de la Traian la Constantin I, Cristian
Găzdac, Editura Nereamia Napocae, 2002

Legături externe
Enciclopedia dacică (http://www.enciclopedia-dacica.ro)
Așezările rurale din Dacia romană intracarpatică (http://arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii/bibli
otheca/popa/repertoriu%20a.htm)
Izvoare privind istoria geto-dacilor (http://www.culegeri.ro/index.php?option=com_content&ta
sk=section&id=60&Itemid=177)
Statuile a 8 tarabostes daci decorează Arcul lui Constantin (http://sights.seindal.dk/sight/299
_Arch_of_Constantine-all.html)
Monede emise de Traian după cucerirea Daciei (http://www.dirtyoldcoins.com/mondongo/id/t
rajan.htm)
Harta Tabula Peutingeriana din timpul Imperiului Roman Târziu (http://www.fh-augsburg.de/
~harsch/Chronologia/Lspost03/Tabula/tab_intr.html)
http://www.stoa.org/trajan (http://www.stoa.org/trajan) - Columna lui Traian
Dacia - The historic region in East-Central Europe (http://bbs.keyhole.com/ubb/ubbthreads.p
hp?ubb=download&Number=897523&filename=Dacia%20-%20The%20historic%20regio
n%20in%20East-Central%20Europe.kmz)
Brățările dacice - interviu cu Mircea Babeș (http://www.business-adviser.ro/interviu_mircea_
babes.html)
Dacia – obsesia Romei (https://www.descopera.ro/cultura/2422581-dacia-obsesia-romei),
29 februarie 2008, Adrian Nicolae, Descoperă
Ultimele redute ale Daciei (ARTICOL INTEGRAL) (http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/re
portaj/ultimele-redute-ale-daciei-articol-integral-248003.html), 19 decembrie 2011, Claudiu
Padurean, România liberă

Cărți online
 A.D.XENOPOL - Istoria românilor din Dacia Traiană [1] (http://www.unibuc.ro/CLASSICA/Xe
nopol-vol1/index.htm)

Multimedia

Dacia Preistorică - video (https://www.youtube.com/watch?v=zLulTv-mk9A)

Reconstituire 3d ideala a unei asezari dacice; Unip; judetul Timis (https://www.youtube.com/
watch?v=OFiT7OwZXZs)

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Dacia&oldid=14819323

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 1 martie 2022, ora 18:31.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice;
pot exista și
clauze suplimentare.
Vedeți detalii la Termenii de utilizare.