Dacia

Dacia era în Antichitate țara locuită de geto-daci, care erau împărțiți într-un număr mai
mare de state, iar ei ocupau un teritoriu cuprins între: râul Tisa (vest), râul Nistru și Marea
Neagră (est), Dunărea (sud) și Carpații Păduroși (nord). În anumite părți chiar depășeau
aceste hotare: spre est peste Nistru, „înaintând până spre Bug”, iar spre vest, „ajunseră
până la Dunărea panonică”.[1]
Regatul dacic a ajuns la cea mai mare întindere a sa în timpul regelui Burebista, având ca
hotare: țărmul Mării Negre și Bugul - spre est, Cadrilaterul boem, Dunărea panonică și
Morava - spre vest, Carpații Păduroși - spre nord, iar Muntele Haemus (lanțul Balcanilor) -
spre sud. Capitala regatului era orașul Argedava.
Conform informațiilor rămase de la Strabon, dacii locuiau în zona muntoasă (și indică râul Mureș) până în
partea superioară a Dunării (denumită Danubius - de la izvoare și până la Drobeta), iar geții stăpâneau
partea de la cataracte, (astăzi Cazane) denumită Istru până la vărsarea acesteia în Marea Neagră. Tot el
spune că „dacii au aceeași limbă cu geții” și că „elenii i-au socotit pe geți de neam tracic”. De asemenea,
Dio Cassius ce spune că regele getic Burebista i-a zdrobit pe boii și tauriscii conduși de regele Critasir,
afirmă că Critasir a fost învins de daci, și păstrează denumirea luptătorilor armatei de geți sau daci pentru
a denumi popoarele de la Nord.

Totuși prima relatare despre geți aparține lui Herodot care relatează campania din 514–512 î.Hr. a lui
Darius împotriva sciților la nord de Marea Neagră,[3] și arată că „înainte de a ajunge la Istru, biruie mai
întâi pe geți care s-au crezut nemuritori”, iar despre faptul că au pierdut lupta spune: „ei (geții) au fost cei
mai viteji și cei mai neînfricați dintre traci”.

Înfățișarea caracteristică dacilor

Îmbrăcămintea lor era asemănătoare cu cea a țăranilor români din zilele noastre. Erau
bărboși, cu plete mari, purtau pantaloni lungi îndoiți la glezne, tunică scurtă cu mâneci, fiind
acoperiți pe cap cu o căciulă ( tarabostes ) conică iar în picioare aveau opinci. Femeile
îmbrăcau o cămașa plisată la gât și pe piept, cu mâneci scurte, conservată astăzi sub numele
de ie

Civilizație și cultură
Dacii erau organizați în state și aveau cetăți numite dava. Din agricultură obțineau: grâu, vin, miere,
creșteau vite și cai, dar și pescuiau. Îmbrăcămintea era făcută din lână de oaie și din cânepă. Dacă la șes
locuințele erau făcute din nuiele împletite pe pari și zidite cu pământ, la deal și la munte ele erau făcute
din lemn, folosindu-se bârnele încheiate. Conducerea o avea regele, ajutat de un sfat de nobili, și mai era
consiliat de un preot. Dacii se ocupau cu extracția și prelucrarea metalelor din care confecționau unelte,
arme, obiecte de cult sau mobilier, podoabe, vase și monede. Ceramica era prelucrată atât cu mâna cât și
cu roata olarului și devenise o artă. Slujbele religioase se țineau în sanctuare ce aveau formă patrulateră
sau circulară. Ritualul funerar consta în arderea morților, iar cenușa era pusă în urne și îngropată în
pământ. Dacii iubeau muzica. Izvoarele antice spun că ei cântau din gură, dar și din chitare

Religie
Dacii obținuseră deja un oarecare grad de civilizație între popoarele barbare până să ia pentru prima
dată contact cu romanii, și aveau o cultură asociată perioadei La Tène din Epoca Fierului. Ei credeau
în nemurirea sufletului și considerau moartea ca o simplă schimbare de țară. Conducătorul preoților
avea o poziție importantă ca reprezentant al zeității supreme, Zamolxis/Zalmoxis/Zalmoksha, pe
pământ, fiind de asemena și sfătuitorul regelui.

Criton (doctorul lui Traian) în Getica a spus că „regii geți au impus frică de zei și concordie prin
abilitați și magie, bucurându-se astfel de un statut înalt”. Co-guvernarea preot-rege în Dacia (regele
fiind în cele din urmă, mult mai puternic) este similară cu relația Enaree-rege (la sciți), druid-rege (la
celți) și chakravartin-yogin (în India), urmând astfel un model comun în nordul Eurasiei al acelor
vremuri.[12]

În afară de Zamolxis/Zalmoxis (numit și Gebeleizis de către unii dintre ei), dacii mai credeau și în alte
zeități, Derzelas și Bendis, cu toate ca existența lor nu a fost confirmată prin surse de natură
arheologică.

Societate
Ei erau împărțiți în două clase sociale: aristocrația, numită pileați (pileati) sau tarabostes și
agricultorii liberi, comații (comati); un număr mic de izvoare istorice menționează și
prezența sclavilor.[necesită citare] Primii, care aveau dreptul să-și acopere capul purtând o cușmă
și formau o clasă privilegiată. Ceilalți, care formau grosul armatei, erau țărani și meșteșugari
și purtau părul lung (capillati). Una din armele lor era „sica”.

Economie
Ocupațiile principale erau agricultura (în special cereale, pomi fructiferi și viță-de-vie), creșterea
vitelor și oilor și cunoșteau apicultura; caii erau folosiți mai ales ca animale de povară, dar caii
crescuți de daci aveau și faima de a fi foarte buni în război. Ei făceau comerț cu cetățile grecești care,
pe atunci, se aflau pe țărmul Mării Negre.
De asemenea, extrăgeau aur și argint din minele din Transilvania și aveau un comerț înfloritor cu
exteriorul, constatabil și prin numărul mare de monede grecești si romane descoperite.

Limbă
Geto-daca este o limbă indo-europeană, aparținând limbilor tracice și fiind astfel înrudită cu limba
ilirilor. Ea a fost încadrată convențional în grupa satem, conform acestei încadrări, ea înrudindu-se cu
limba vechilor locuitori baltici și cu idiomurile slave, dar, mai mult, cu limba iraniano-persană și cu
cea iraniano-scitică, precum și cu sanscrita, armeana și frigiana.