Sunteți pe pagina 1din 14

ORGANIZAREA POLITICĂ ŞI INSTITUŢIILE

JURIDICE ALE GETO-DACILOR


Strămoşii
• Grecii le spuneau geţi, dar şi daci sau dai, iar romanii foloseau
denumirea de daci în mod obişnuit
• Herodot: ”Neamul tracic - afirmă el în cartea a cincea a
ISTORIILOR - este, după cel al indienilor, cel mai mare dintre
toate”
• Istoricul Strabo ne arată limpede că dacii şi geţii vorbesc
“aceeaşi limbă“, că ei sunt constituiţi într-un mare număr de
triburi, ocupând un enorm perimetru cuprins între Tisa,
Dunăre, Marea Neagră şi Nistru, cu depăşirea acestor repere
înspre Balcani, Bug şi Câmpia Panonică
• Se cunosc numele a şase regi din timpul năvălirii sciților,
anume: Kanites, Sariakes, Tanusa, Aelis, Akrosas şi Charopses
• Izvoarele vechi istorice şi geografice, îndeosebi harta lui
Ptolemeu, arată neîndoielnic prezenţa geţilor şi dacilor până la
Vistula şi Oderul de mijloc, spre vest la râurile Marus şi
Aravon; spre sud-vest la Marea Adriatică; spre sud la Marea
Egee şi ţărmul Mării Marmara.
Dacii și DARIUS – 514 î.e.n.
• Organizarea şi calităţile strămoşilor noştri, prima ştire istorică o datorăm lui
Herodot, care se referă la expediţia lui Darius, regele perşilor, în anul 5l4 î.e.n.
• Darius, vrând să pedepsească pe sciţii turbulenţi din ţinuturile de miazănoapte ale
regatului, a pornit cu o armată uriaşă de 800.000 soldaţi (cifră probabil exagerată)
şi 600 corăbii, îndreptându-se prin Bosfor spre ţărmurile Mării Negre, dorind să
treacă prin Dobrogea înspre Sciţia.
• Tracii care stăpânesc părţile Salmidesului şi care locuiesc mai sus de cetăţile
Apollonia şi Mesemviria se predară lui Darius fără nici o luptă; iar geţii, hotărându-
se la o rezistenţă îndărătnică, fură supuşi îndată, cu toate că sunt cei mai viteji şi
cei mai drepţi dintre traci.
Coloniile greceşti
În secolul VII-lea î.e.n. pe ţărmul Mării Negre începe perioada de emigrare a grecilor
şi întemeiază oraşe şi cetăţi:
• Olbia (Ucraina),
• cetatea Tyros (Ucraina),
• Histria, Tomis, Callatis (cea cu ziduri puternice),
• Caliacra (stânca cea bună),
• Bizone, portul Cavarnei,
• Dionysopolis (Balcic), Cranea (Ecrene),
• Odessos (Varna),
• Carsium (Hârşova),
• Axiopolis (Cernavodă).
Coloniștii greci dezvoltă comerțul și schimburile:
- cumpără grâu, miere, ceară, piei de animale, blănuri, peşte şi sclavi.
- Histria era renumită în negoţul cu peşte, mai ales moruni, nisetri şi alţi sturioni.
- Herodot afirmă că geţii cultivau grâu nu doar pentru consum, ci şi pentru vânzare.
- La Atena, sclavii vânduţi de geţi sau daci erau numeroşi,
- Geţii cumpărau de la colonii greci obiecte de podoabă, ceramică, ţesături fine,
untdelemn, vin,
Alexandru Macedon
Expediția lui Alexandru Macedon
• În anul 335 î.e.n. a lui Alexandru cel Mare vine cu trupe împotriva
triburilor din dreptul Olteniei;
• Armata macedoneană face şi o incursiune împotriva geţilor.
• Trecerea falangei (echivalentul unei legiuni romane) şi a cavaleriei
peste Dunăre, s-a făcut noaptea, cu ajutorul bărcilor luate de la
localnici.
• Ptolemeu al lui Lagos: „Căci era foarte mare belşug de astfel de
bărci, întrucât riveranii fluviului se foloseau de ele pentru pescuitul
în fluviu, precum şi când merg unii la alţii şi nu mai puţin, foarte
adesea, pentru prădăciuni. Când se crăpa de ziuă, Alexandru a luat-o
prin semănături, poruncind pedestrimii să înainteze până în locurile
necultivate, culcând grâul cu suliţele aplecate, iar călăreţii urmau
îndată prin partea de lanuri pe unde înaintase falanga.....Comanda
falangei orânduită în careu o dădu lui Nicanor”
• Geţii aveau o armată formată din 4.000 de călăreţi şi l0.000
pedestraşi. Deoarece armata nu rezistă atacului, geţii s-au retras în
primul oraş, luând cu ei pe cai atâţia femei şi copii câţi au putut
duce spre ţinuturile pustii.
Dromihete primul rege dac - anul 300
î.e.n.
Războiul cu Lisimah – Democraţia militară
anul 292 î.e.n
Regele Burebista

• Capitala statului era la Argedava, cetate “aşezată” de istorici, pe Argeş, la


Popeşti, iar mai recent în munţii Orăştiei, la Costeşti. Burebista, ca singur
stăpânitor, dispunea de o armată de circa 200.000 ostaşi
• În politica sa externă, Burebista a sprijinit toate acţiunile ce aveau ca rezultat
slăbirea Imperiului roman, adversarul cel mai de temut al statului dac.
• În anul 48 î.e.n. l-a sprijinit pe Pompei împotriva lui Cezar
• Ca urmare, Cezar se hotărăşte să organizeze în anul 44 î.e.n. o mare
expediţie împotriva statului dac
• Cezar, şi Burebista îşi pierd viaţa, urmare a unor conspiraţii. În urma lui
Burebista, statul se împarte în cinci regate care sunt relativ uşor învinse de
împăratul roman Octavianus Augustus.
Burebista și Cezar

Burebista, getul, luând conducerea poporului său, a ridicat pe daci


înrăiţi de nesfârşitele războaie şi i-a îndreptat prin abstinenţă şi sobrietate şi
ascultare de porunci, aşa încât, în câţiva ani, a întemeiat o mare stăpânire şi a
supus geţilor aproape pe toţi vecinii. Era de mare primejdie şi pentru romani,
pentru că trecea Dunărea fără să îi pese de nimeni şi prăda Tracia până în
Macedonia şi în Iliria, iar pe celţi, cei ce se amestecaseră cu tracii şi cu ilirii, i-a
pustiit cu totul şi pe boyi care ascultau de regele Critasiros, precum şi pe teurisci
i-a şters de pe faţa pământului
Decebalus per Scorilo
În 1954, arheologii au cercetat aşezarea civilă din
Sarmizegetusa Regia, iar pe una dintre terase, arheologul
I.H. Crişan a găsit un fragment ceramic cu ştampila
DECEBALVS şi un al doilea, cu ştampila PER SCORILO.
În anul următor au fost scoase din pământ mai multe
fragmente, care erau prinse întrerădăcinile unui fag, şi s-a
constatat că aparţin unui vas de mari dimensiuni
Războaiele 1. 85 e.n. primul conflict cu romanii când armata

lui Decebal romană este zdrobită, iar capul lui Oprius Sabinus,
guvernatorul Moesiei, este purtat ca trofeu;
2. 87 e.n împăratul Domiţian porneşte o nouă
expediţie, armata condusă de generalul Fuscus
este înfrântă într-un mod atât de ruşinos
3. 88.e.n. o nouă luptă de această dată armata
romană, condusă de generalul Tetius Julianus, îi
înfrânge pe daci la Tapae (Porţile de Fier),
obligându-l pe Decebal să se recunoască înfrânt şi
să poarte tratative cu Domiţian
4. În primăvara anului 101 Traian şi legiunile sale,
trecând în Dacia, întâlnesc armata lui Decebal şi-l
învinge la Tapae
5. În primăvara anului 102 ofensiva romană se reia,
luptele au sorţi de izbândă pentru romani,
obligându-l pe Decebal să ceară pace de două ori
6. Pacea nu ţine decât până în anul 105. Atât Decebal
cât şi Traian se pregătesc de un război capital
7. 106 Cucerirea Sarmizegetusei și sinuciderea lui
Decebal
Sarmizegetusa

CAPITALA DACIEI
Tezaurul Daciei
TEMA 1
întrebări pentru seminar şi examen
1. Ce afirmă Herodot și Strabo cu privire la poporul dac?
2. Expediția lui Darius din 514 î.e.n. se referă și la geți. Cum
sunt caracterizați?
3. Care sunt orașele cetăți întemeiate de greci în sec. VII î.e.n.?
4. Ce știri sunt expuse în povestirea lui Arian, despre expediția
lui Alexandru Macedon cu privire la strămoșii noștri?
5. Enumerați cel puțin patru norme de conduită a dacilor,
precum și elementele cultului lor.
6. Care erau hotarele statului condus de regele Burebista?
7. Câte războaie a avut Decebal cu romanii şi care sunt cele mai
importante lupte?
8. Care era ierarhia administrativă şi nobiliară în statul dac

S-ar putea să vă placă și