Evoluția 

limbii și a poporului român

Proiect realizat de:

• Alionte Alexandru
• Enache Gabriel
• Predescu Sebastian
• Sava Darius
• Stancu Vlad
• Zamfir Vlăduț

Profesor coordonator:
• Georgescu Ileana

Clasa a XI-a E, Colegiul Național "Ion Luca Caragiale", Ploiești

 Cuprins

III. Influența
II.
I. Dacii popoarelor
Romanizarea
migratoare

IV. Apariția VI. Perioada

V. Perioada
documentelor contemporan
interbelică
scrise ă
 I. Dacii
• Conform informațiilor rămase de la Strabon, dacii locuiau în zona muntoasă, până în partea
superioară a Dunării (numită atunci Danubius – de la izvoare și până la Drobeta), iar geții
stăpâneau partea de la cataracte (care sunt astăzi Cazanele Dunării), denumită Istru, până la
vărsarea acesteia în Marea Neagră. Tot el spune că "dacii au aceeași limbă cu geții" și că
"elenii i-au socotit pe geți de neam tracic".

• Dio Cassius afirmă că Critasir a fost învins de daci, și păstrează denumirea luptătorilor

armatei de geți sau daci, pentru a denumi popoarele de la Nord. Acesta a spus, de asemenea,
că regele getic Burebista l-a zdrobit pe boii și tauriscii conduși de regele Critasir.

• Totuși, prima relatare despre geți aparține lui Herodot, care relatează campania din 514-512

î.Hr. a lui Darius împotriva sciților, la Nord de Marea Neagră, arătând că "înainte de a ajunge
la Istru, biruie mai întâi pe geți, care s-au crezut nemuritori".
 Scrieri despre daci
• Herodot a spus despre daci că erau cei mai viteji dintre traci, după ce au pierdut lupta contra
lui Darius.

• De la istoricul grec Diodorus Siculus aflăm despre victoria strălucită din anul 300 î.Hr. a

regelui get Drohimete împotriva regelui macedonean al Traciei, Lisimahos, dar și de
generozitatea pe care acesta a arătat-o învinsului, organizând un ospăț pentru el și ceilalți
comandanți captivi, geții mâncând cu linguri și castroane de lemn, iar comandanții capturați
folosind ustensile de aur, pentru ca mai apoi să fie eliberați.

• Scriitorul antic Justinus ne relatează că în timpul lui Oroles, dacii au fost învinși de bastarni,
iar regele lor i-a pedepsit să se poarte ca femeile și doar o victorie în altă bătălie le aduce
iertarea.
 Descoperirile
• Inscripțiile descoperite la Histria menționează numele a doi regi geți din secolul al III-lea î.Hr.,
Zalmodegicos (cunoscut ca Zamolxis/Zalmoxis sau Gebeleizis) și Rhemaxos, față de care
ascultau cetățile grecești din Dobrogea. Trogus Pompeius (secolul I î.e.n.-secolul I e.n.), în
Prologul cărții a XXXII-a menționează un "salt de putere a dacilor conduși prin regele
Rubobostes și a numărului lor".

• Primele monede geto-dace au apărut în secolul al III-lea î.Hr. și le imitau pe cele

macedoniene (emise de Filip al II-lea, Alexandru cel Mare și Filip al III-lea), fiind bătute din
argint, după cum atestă tezaurele descoperite la Jiblea.
 Societatea
• Societatea dacă era împărțită în două clase sociale: aristocrația (numită și pileati/tarabostes)
și agricultorii liberi (numită și comati), iar un număr mic de izvoare istorice prezintă existența
sclavilor. Aristocrații aveau dreptul să-și acopere capul purtând o cușmă, formând o
clasă privilegiată. Ceilalți, care formau grosul armatei, erau țărani și meșteșugari, care purtau
părul lung (capillati). Una dintre armele folosite de aceștia era sica.
 Anumiți regi ai Daciei

Anii de domnie Numele regelui

• Începutul secolului al II-lea î.Hr. • Rubobostes

• Prima jumătate a secolului al II-lea î.Hr. • Oroles

• 82-44 î.Hr. • Burebista

• 44-27 î.Hr. • Deceneu

• 29-69 d.Hr. • Scorillo

• 69-87 d.Hr. • Duras

• 87-106 d.Hr. • Decebal

 Mit
• Unul dintre cele mai dezbătute de subiecte istorice se duce în jurul limbii dace și limbii latine. Vorbim
despre maximum o diferențiere la nivel de dialect între dacă și latină, argumentele pe care le oferă
lumea care susține asta sunt multiple. 

• Cum vorbeau dacii și romanii? Există o teorie care zice așa: ”pe columna lui Traian nu apare niciun
traducător atunci când împăratul se adresează dacilor, deci nu avea nevoie, deci limba latină e
totuna cu limba dacă”. Foarte bine, dar orice om de știință știe că nu poți face concluzii pozitive
plecând de la negație. Mai mereu când Traian se adresează dacilor există o față întoarsă spre
împărat, cu spatele către daci.

• Un alt argument destul de puternic asupra modului în care limba dacă ar fi fost înlocuită de latină
ține de factorul timp și factorul geografic. Cum au putut toți dacii în vreme de 170 de ani să se
schimbe de la dacă la latină, ei cucerind doar vreo 40% din teritoriul Daciei? Este foarte ușor să
colonizezi o cultură inferioară. Dacii neavând scris, cunoștințe despre infrastructură, fiind inferiori din
punct de vedere administrativ și statal, nu au putut decât să sucombe puterii romane, cel mai bine
organizat imperiu din lume la vremea aceea.
 II. Romanizarea
• În istorie, se mai cunosc cazuri de asimilare, într-o perioadă scurtă,
a unei limbi de prestigiu militar și cultural, căci, normanzii, după
cucerirea Angliei, în urma bătăliei de la Hastings, în 1066, au
influențat, ca vorbitori ai francezei, limba anglo-saxonilor, ceea ce
arată că franceza devenise limba lor maternă după numai
aproximativ două secole. 

• Romanizarea reprezintă un proces istoric complex prin care

civilizația romană a pătruns în toate compartimentele vieții unei
provincii, încât a dus la înlocuirea limbii populației supuse cu limba
latină. Armata romană a avut un rol important în romanizare,
ținându-se cont nu numai de prezența legiunilor și a unităților
auxiliare lor cu veteranii aferenți , ci și de dispersarea acestora în
întreg „capul de pod".
• După retragerea aureliană, este refăcută unitatea dacică din stânga Dunării de Jos: desființarea
frontierei romane de pe linia Carpaților a permis circulația nestingherită pe ambele versante: dacii
liberi pătrund în interiorul arcului carpatic iar daco-romanii trec la est și la sud de Carpați.
Romanizarea a continuat alte câteva secole pe un teritoriu vast în jumătatea de nord a Peninsulei
Balcanice, aproximativ la nord de liniile lingvistice propuse de savanții Skok și Jiřeček, în Daciile
sud-dunărene și celelalte provincii ale Imperiului Roman de Răsărit. Între vechile centre urbane se
numărau Sucidava, Dierna, Sarmizegetusa, Napoca, Porolissum, însă cea mai mare parte a
locuitorilor vechilor orașe s-au retras spre ținuturile rurale din cauza populațiilor migratoare și au
întemeiat așezări noi. Factorii romanizării au fost administrația, armata, veteranii, coloniștii,
urbanizarea, religia, dreptul și învățământul în limba latină. De altfel, viața militară intensă a Daciei,
alături de prestigiul civilizației, culturii și limbii latine, constituie principala explicație pentru rapida
romanizare a acestei provincii. Deși armata Rinului, în diverse perioade, era mai mare ca aceea a
Daciei, acest fapt nu a fost esențial în romanizarea Galiei, deoarece legiunile renane, erau
concentrate la limes-ul cu triburile germanice, între Meusa și Rin, cu centre principale la Mainz,
Trier, Köln, și Xantem (de altfel, regiune în prezent neromanică).
 III. Influența
popoarelor migratoare
• De-a lungul timpului, teritoriul de astăzi al României a fost străbătut de numeroase populaţii
migratoare. O parte şi-au lăsat definitiv amprenta asupra istoriei şi a poporului român. Despre
unele dintre ele se spune chiar că au contribuit la sinteza etnică ce a dat naştere în cele din
urmă poporului român. Altele ne-au influenţat cultural şi material.

• Mai precis, poporul român s-a format cu caracteristici etnice şi lingvistice zonale şi a beneficiat
mai ales de contribuţia culturală şi etnică a numeroaselor populaţii care s-au perindat în zona
carpato-danubiano-pontică. Sau, pe scurt, în componenţa poporului român intră şi neamuri
migratoare care s-au sedentarizat alături de populaţii locale. Cele mai importante neamuri
care şi-au adus contribuţia etnică, lingvistică şi culturală au fost slavii, iranienii, germanici şi
turanicii. 
 Germanii, dacii, iranienii şi
probabil romanii
• Diferitele populaţii migratoare au roit în spaţiul carpato-danubiano-pontic încă din perioada
neolitică. Valuri de populaţii au venit şi s-au sedentarizat sau au mers mai departe, din sud şi
est, pe toată perioada epocii Bronzului şi mai apoi a primei vârste a fierului. Cu toate acestea,
perioada care a stârnit cele mai numeroase controverse, dar şi dezbateri ştiinţifice, a fost cea
a roirilor de populaţii migratoare din perioada evului mediu întunecat, în spaţiul carpato-
danubiano-pontic, adică teritoriul de astăzi al României.

• Ceea ce interesează în mod deosebit este ceea ce s-a întâmplat după retragerea aureliană şi
până la primele menţiuni despre populaţiile valahe în izvoarele scrise, în veacurile X-XI. Pe
scurt, momentul formării poporului român, o ecuaţie cu destule necunoscute. În perioada
secolelor IV-X d.Hr., referinţele la teritoriul României de astăzi sunt sărace, sporadice şi fără
să ofere informaţii suficiente. Sunt veacuri în care tăcerea se aşterne sau pur şi simplu sunt
pomenite doar neamurile de barbari care controlau politic şi militar aceste teritorii. 
• Descoperirile arheologice îi mai ajută pe specialişti să ghicească o mică parte din acest puzzle
istoric al evului mediu întunecat pe teritoriul României actuale. Cert este, aşa cum arată
izvoarele timpului, că populaţii migratoare care s-au stabilit masiv în teritoriile locuite de dacii
liberi, adică neocupaţi de romani, în Moldova, Crişana, Maramureş şi o parte a Munteniei, încă
din perioada stăpânirii romane, au fost germanii. Mai precis este vorba despre neamurile
goţilor. Aceştia au făcut casă bună cu dacii liberi, în special carpii şi costobocii, de asemenea
neamuri războinice şi prădalnice şi au întreprins numeroase expediţii de jaf în Imperiul
Roman.

• De altfel şi din cauza acestei îngemănări războinice a goţilor cu dacii, romanii au renunţat la
provincia Dacia şi au preferat să fortifice în calea lor, limesul danubian. Goţii au trăit o bună
perioadă alături de dacii liberi, mai ales după pacificarea acestora, în special, în zona
Moldovei. Mai mult decât atât, alături de daci şi germani s-au aşezat şi sarmaţii, neamuri
iraniene antrenate în repetate rânduri în expediţii de jaf pe teritoriul Imperiului. Locuind pe
aproximativ acelaşi teritoriu timp de două secole, între germani, daci şi iranieni s-a produs o
sinteză, etnică şi culturală. Acest fapt este dovedit de apariţia culturii Sântana de Mureş-
Cerneahov, întinsă pe un areal extins, din estul Transilvaniei şi până pe teritoriul Ucrainei de
astăzi.
• Numeroasele descoperiri arheologice arată populaţii dacice, germanice şi iraniene locuind
împreună, în aşezări comune, îngropându-şi morţii în necropole comune, evident cu riturile
funerare specifice fiecărui neam, şi împrumutând tehnologicii unii de la alţii. 

• Aşezaţi în zonele silvostepei, între gurile Dunării şi până în Ucraina, goţii au început după
mijlocul secolului al III-lea devastatoare expediţii în provinciile orientale şi balcanice ale
Imperiului Roman. În acelaşi timp au intrat într-o fertilă interacţiune culturală cu populaţiile
mai vechi ale regiunii, mai importante fiind grupurile de neam dacic, costobocii, carpii şi
populaţiile sarmatice, receptând, de asemenea numeroase influenţe romane. Rezultatul a fost
o sinteză culturală stabilă şi uniformă pe un teritoriu vast, pe care arheologii au botezat-o
"cultura Sântana de Mureş-Cerneahov", scria Coriolan Opreanu în opera "Sfârşitul Culturii
Sântana de Mureş în Transilvania: Cultura «Sfântul Gheorge» sau «Orizontul Post-
Cerneahovian»".
• Una dintre cele mai importante descoperiri în acest sens o reprezintă necropola de la
Mihălăşeni, judeţul Botoşani, acolo unde se observă cu ajutorul descoperirilor arheologice şi a
studiilor antropologice pe scheletele găsite în morminte, diferitele neamuri care au ajuns să
locuiască împreună şi să ducă la această sinteză etnică. Luând în considerare toate scheletele
(implicit cele amintite mai sus), se observă că, din numărul total de 1296 de puncte (câte 6
pentru fiecare schelet), 632 aparţin mediteranoizilor (48,76%), 221 nordoizilor (17,05%), 169
protoeuropoizilor (13,04%), 158 dinaricilor (12,19%), 75 alpinilor (5,78%), 40 est-europoizilor
(3,08%) şi doar 1 mongoloizilor (0,07%). Aceste date oferă, din punct de vedere antropologic,
o sinteză asupra variabilităţii structurii populaţiei de la Mihălăşeni, evidenţiind elementele
etnice care au contribuit la această structură. Se observă că grupa cea mai numeroasă o
formează scheletele cu caractere mediteranoide sau majoritar mediteranoide, care au fost puse
în legătură cu populaţia dacică autohtonă.
 Al doilea val: slavii
• Invazia hunică a creat o undă de şoc în toată Europa. A zguduit din temelii întreaga
lume veche, imperiile şi toate neamurile barbare care i-au stat în cale. De altfel toate
neamurile întâlnite de aceşti războinici veniţi din hăurile Asiei au fost antrenaţi într-un tăvălug
îndreptat împotriva lumii romanizate, a lumii prosperere ce promitea prăzi bogate. După ce
hunii au fost învinşi şi împinşi înapoi către est, o altă populaţie migratoare estică a străbătut şi
pe alocuri s-a sedentarizat pe teritoriul actual al României. Este vorba despre slavi. Aceştia
au invadat teritoriul dintre Nistru, Dunăre şi Marea Neagră, începând cu secolul al VI-lea d.Hr.

• Bizantinul Procopius în lucrarea sa "De Bellis" spune că slavii erau nişte războinici foarte înalţi
şi puternici cu părul blond, frumoşi, dar primitivi. Trăiau în bordeie şi luptau cu suliţe, topoare
şi fără niciun fel de armură. Cu toate acestea sunt descrişi drept războinici foarte buni şi
curajoşi.  
 Slavii
• Slavii se vor aşeza alături de populaţiile întâlnite în spaţiul carpato-danubiano-pontic, acele
sinteze etnice dezvoltate în primele secole. Slavii şi-au adus contribuţia, atât etnic, cât şi
lingvistic. Specialiştii spun că nu şi-au impus cultura asupra autohtonilor, fiind mai primitivi
decât aceştia. Cu toate acestea se pare că au condus militar şi politic populaţiile locale. Acest
lucru este dovedit de terminologia militară şi administrativă, moştenită în parte din limba
slavă.
• "Pentru populaţia romanică din teritoriul istoric al geto-dacilor, impactul slav a avut două
urmări deosebit de importante. Întâi că slavii au definitivat ceea ce încercaseră înainte de ei
un şir de popoare nomade: o rupere a romanităţii balcanice de cea occidentală. Al doilea, că ei
au imprimat un anumit specific acestei romanităţi, adică şi-au lăsat amprenta asupra
spiritualităţii romanice de est. Iniţial, prezenţa slavă la nord de Dunăre a fost zdrobitoare,
totuşi asta nu a dus la dislocarea populaţiei romanice de aici şi la dispariţia limbii acesteia.
Explicaţia acestei situaţii constă în faptul că slavii au fost atraşi mai ales de civilizaţie
înfloritoare de la sud de Dunăre.  Astfel, după ce au convieţuit două secole cu protoromânii, ei
au năvălit la sud de marele fluviu, unde în cea mai mare parte a lor au rămas pentru
totdeauna", preciza istoricul Ion Ţurcanu în lucrarea "Istoria românilor: cu o privire mai largă
asupra culturii".
 Al treilea val: turanicii
• O influenţă asupra populaţiilor stră-româneşti în procesul lor de cristalizare au avut-o şi
neamurile turanice. Adică în special turcicii. În Transilvania este vorba în special de neamurile
avarilor, călăreţi războinici care au stăpânit, în secolele VI-IX, un teritoriu întins, inclusiv
Pannonia, unde-şi aveau centrul puterii. Prezenţa lor este dovedită în special de tezaure şi alte
descoperiri arheologice. Avarii şi-au lăsat amprenta în special asupra artei militare, a
călăreţilor războinici. Stăpânirea avară a fost minată atât de revotele populaţiilor ocupate, dar
mai ales de lovitura dată de franci, care, sub conducerea lui Carol cel Mare, le-au
distrus centrul puterii din Pannonia. O influenţă aparte au avut-o şi un alt neam turcic,
bulgarii. Aceştia au dominat Europa răsăriteană începând cu mijlocul secolului al VII-lea şi au
stăpânit politic şi militar teritorii întinse, inclusiv zone din teritoriul actual al României, dar şi
din Pannonia. În timp, bulgarii s-au slavizat. 
 Turanicii
• Mai apoi, începând cu secolele XI-XII, au apărut pecenegii şi cumanii, alte neamuri turcice
care au stăpânit politico-militar teritorii întinse din România de astăzi, inclusiv Moldova,
Muntenia, o parte a Olteniei, în timp ce Transilvania fusese ocupată de triburile maghiarilor,
neamuri fino-ugrice. Influenţa cumanilor în special este evidentă, existând denumiri de locuri,
ape şi nume rămase în limba română, din graiul acestor turcici. Totodată, există opinii
conform cărora elita politică şi militară a primelor voievodate româneşti de la sud de Carpaţi a
fost de origine cumană. Mai precis este vorba despre dinastia Basarabilor. Cert este că la
rândul lor au lăsat moştenire arta lor militară, a războiului călare. Drept dovadă stă şi faptul
că armata Moldovei în Evul Mediu era formată, de exemplu, în majoritate din luptători călare.
Mai mult decât atât, cavalerie uşoară, inclusiv arcaşi călare, după modelul nomazilor. 
IV. Apariția documentelor scrise
• Apariția tiparului in Țările Romane a avut loc la
numai șase decenii de la invenția lui Gutenberg (1439).
Trecând la reorganizarea vieții religioase, domnul Radu
cel Mare l-a chemat pe iscusitul tipograf sârb Macarie să
tipărească documente bisericești în limba slavonă. El își
făcuse ucenicia la Veneția, un cunoscut centru tipografic
al vremii, după care a condus din 1493 tiparnița de la
Cetinje, Muntenegru. La scurt timp după ocuparea țării de
către turci, Macarie și-a încetat activitatea. Sosit mai
târziu în Țara Românească, el și-a instalat tipografia la
Mănăstirea Dealu, unde, în 1508, la inițiativa lui Radu cel
Mare, a tipărit Liturgierul (în limba slavonă), prima carte
tipărită din Țările Romane.

Liturghierul lui Macarie (1508)

 Primele documente
• Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung (1521) este cel mai vechi document păstrat, scris în
limba română. Aceasta a fost descoperită de Friedrich Stenner în 1894, în Arhivele Naționale
ale județului Brașov, unde se păstrează și astăzi. Documentul original pe hârtie, cu pecete
aplicată pe verso, se referă la mișcările militare ale Otomanilor la Dunăre și trecerea lui
Mohammed-Beg prin Țara Românească.

• Scrisoarea este compusă din trei părți, și anume o adresare în slavă a cărei traducere este
"Înțeleptului și de bun neam și cinstitului și de Dumnezeu dăruitului, dumisale Hanăș Begner
din Brașov, multă sănătate de la Necșul din Câmpulung.", conținutul scrisorii în limba română
și formula finală în slavă a cărei traducere este "Și Dumnezeu să te bucure, amin".
 V. Perioada interbelică
• La sfârșitul primului războiului mondial, România s-a regăsit în tabăra învingătorilor alături de
Antanta (Anglia, Franța, Rusia, Italia, Statele Unite ale Americii). Această victorie a permis
României îndeplinirea obiectivului pentru care intrase în război și anume reîntregirea
națională.

• La România Mică formată de Cuza (1859) s-au adaugat Basarabia, Bucovina și Transilvania, la
1 decembrie 1918, formându-se România Mare.
 Criza și partidele
• Fragilitatea democrației Românești (România apăruse ca stat doar de 60 de ani),criza de dupa
razboi si apoi criza de supraproductie din 1929-1933 au facut ca societatea romaneasca sa
oscileze intre democratie si dictatura

• In anii ce au urmat dupa razboi,s-au schimbat numeroase guverne si s-a consemnat disparitia

Partidului Conservator(cel care reprezenta intereselor marilor proprietati de pamant) si
aparitia Partidului  Taranesc condus de Ion Mihalache
 Cele două etape
• În perioada interbelică, România a trecut prin 2 etape:
• regim liberal democrat (1919-1938)                                     
• regim de autoritate monarhică (1938-1940)                                     

                                                 
 Regimul liberal democrat
• În 1922, au venit la putere Partidul Național Liberal, în frunte cu Ionel Brătianu.

• Tot în această perioadă, sub influența extremismului european, apare Partidul Comunist
Român și Legiunea Arhanghelului Mihail (de orientare fascistă). Partidul  Țărănesc se unește
cu Partidul Național Român, condus de Iuliu Maniu, formându-se Partidul Național Țărănesc. 

• În 1930, Rege al României devine Carol al II-lea, care a profitat și el de criza și de conflictele
între liberali și țărănime pentru a crea o dictatură personală. 

• În perioada 1933-1937, liberalii s-au aflat din nou la putere.

 Regimul de autoritate
monarhică
• Constituția este înlocuită, iar în cea nouă regele avea întreaga putere executivă și legislativă,
parlamentul fiind decorativ. 

• Partidele au fost desființate și toți oamenii politici au fost obligați să se înscrie într-un partid
condus de rege, numit Frontul Renașterii Naționale.
 VI. Perioada contemporană

• Perioada contemporană a început în anul 1914 și este continuată inclusiv astăzi. În momentul
actual, dialectul nostru este prevăzut în DOOM 2 (dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic
al limbii române), apărut în 2005, fiind puțin mai permisiv în legătură cu forma unor cuvinte
pe care DOOM 1 le impunea într-o anumită formă. 

• Mircea Cărtărescu, unul dintre cei mai importanți scriitori români contemporani, a reușit să
ducă literatura română dincolo de granițele țării prin intermediul unor opere complexe, care
includ proză, poezie, eseistică, publicistică politică și critică literară. Cu o scriitură ce blurează
liniile dintre poezie și narațiune, real și fantastic, fiecare dintre cărțile lui Cărtărescu este o
incursiune într-un univers oniric, care abia așteaptă să fie descoperit de cititor. Astfel,
literatura contemporană cărtăresciană nu își propune să fie ușoară.
 Neologismele

• Începând cu secolul al XIX-lea, multe neologisme împrumutate din alte limbi romanice, în
special din franceză și italiană, au pătruns în limba română. S-a estimat că aproximativ 38%
din cuvintele românești sunt de origine franceză sau italiană.

• Câteva cuvinte de origine latină au pătruns în limba română de două ori, o dată în nucleul
lexical (în vocabularul popular) și ulterior ca neologisme. De obicei cuvântul popular este un
substantiv, iar neologismul este adjectiv (de exemplu: frate / fratern, apă / acvatic).
• De aproximativ o sută cincizeci de ani au intrat în limbă și multe cuvinte împrumutate
din engleză, precum gem (din jam), interviu (interview), meci (match), dar și
manager (manager).

• Aceste cuvinte primesc gen gramatical și se acordă conform regulilor limbii române. Însă

începând aproximativ din anul 1990, cuvintele englezești, în pofida
recomandărilor Academiei Române, nu mai îmbogățesc limba română primind gen
gramatical și acordându-se conform regulilor limbii, ci sunt folosite de mass-media și de
populația din România în forma de origine, ca în limbile abstand nescrise,
precum mall ("galerie comercială"), computer ("calculator"). Refuzul de a
româniza cuvintele străine este socotit de autori precum George Pruteanu o formă
de snobism, ce judecă greșit adoptarea cuvintelor în formele române.
Vă mulțumim pentru timpul acordat!