UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT:

COLEGIUL TEHNIC „ION CREANGĂ” TÂRGU-NEAMŢ

PROIECT
PENTRU EXAMENUL DE CERTIFICARE
A CALIFICĂRII ABSOLVENȚILOR
ÎNVĂȚĂMÂNTULUI LICEAL,
FILIERA TEHNOLOGICĂ
-nivelul 4 de calificare-
Calificarea profesională:

Tehnician în turism

Anul absolvirii: 2020

ÎNDRUMĂTOR PROIECT:
Prof. EUGENIA NICULESCU

Candidat:
Acatrinei I. Diana Teodora
DELTA DUNĂRII-UNUL DINTR CELE MAI
FRUMOASE LOCURI DIN EUROPA

1
 CUPRINS

ARGUMENT
I. POTENȚIALUL TURISTIC NATURAL AL DELTEI DUNĂRII
Nașterea Dunării
1.1 .Relieful
1.2.Hidrografie
1.3 .Vegetație
1.4.Faună
1.5.Climă
1.6.Solurile

II.POTENȚIAL TURISTIC ANTROPIC AL DELTEI DUNĂRII

2.1.Monumente De Artă Și Arhitectură
2.2. Muzee De Artă

III. EXCURSIE ÎN DELTA DUNĂRII

BIBLIOGRAFIE
ANEXE

2
 ARGUMENT

Turismul a devenit în zilele noastre o activitate la fel de importantă precum cea

desfăşurată în alte sectoare – cheie din economia mondială (industrie, agricultură, comerţ).
Turismul devine un complex fenomen de masă la sfârşitul sec. al XIX-lea fiind puternic
articulat în mediul înconjurător.
Privit ca un fenomen social-economic creator de beneficii, turismul a fost definit în mai multe
feluri : ,,arta de a călători pentru propria placere’’(M.Peyromarre Debord) ; ,,activitate în
timpul liber care constă în a voiaja sau locui departe de locul de reşedinţă, pentru distracţie,
odihnă, îmbogăţirea experienţei şi culturii, datorită cunoaşterii unor noi aspecte umane şi a
unor peisaje necunoscute’’(Jan Medecin).
Activitatea turistică este bine susţinută de un valoros potenţial turistic, natural, antropic
diferenţiat de la ţară la ţară, în funcţie de care sunt organizate diferite tipuri de turism.
Situată în zona central estică a României,Delta este formată în jurul gurilor Dunării.Delta
Dunării este unică în Europa. Splendoarea peisajelor, bogăția florei şi a faunei, al căror
potenţial a fost remarcat și apreciat de comandantul Jacques-Yves Cousteau, au determinat
UNESCO să o catalogheze ca rezervație a biosferei.
Relațiile internaționale cu autoritățile de turism din țările Uniunii Europene, precum și în
cadrul organizațiilor de turism a Organizației Mondiale a Turismului,Asociația pentru
Promovarea Turismului din părțile Dunărene ,,Die Donaua”, Inițiativă Central Europeană,
Cooperarea economică la Marea Neagră a avut un regim prioritar de dezvoltare. În cadrul
acestor organisme au fost abordate aspecte multiple privind dezvoltarea turismului
:dezvoltarea durabilă, ecoturismul, dezvoltarea regională și altele.
În ultimii ani, turismul românesc a suferit modificări semnificative. Importanța litoralului
a scăzut, iar infrastructura învechită i-a determinat pe mulți dintre turiști să se orienteze către
alte locuri. Marii câștigători par a fi agroturismul, zonele montane și Delta Dunării.
Unicitatea Deltei Dunării a făcut ca această zonă să înregistreze o creștere spectaculoasă
în ultimii ani. Astfel, în 2012, comparativ cu 2011 s-a înregistrat o creștere de 96,27% de la
36.985 turiști la 72.592.
În competiția turistică cu statele vecine, operatorii din turism văd în Delta Dunării atuul
României.
Dorința de a vedea cât mai multe într-un timp cât mai scurt, circuitele turistice indiferent
de destinație constituie una din amintirile cele mai plăcute sejururi, concedii în inima Deltei
și sălbăticia locurilor, având un farmec aparte în primul rând datorită aerului de prospețime și
liniște în cadrul mirific al acesteia.
3
 Fiind un loc de vacanţă ideal, este în acelaşi timp şi un spaţiu magic în care ai şansa să
admiri mirifice rezervaţii de păsări exotice ca în Delta Nilului, trofee de pescuit ca în
Australia, misterioase păduri cu luxuriantă tropicală, dune de nisip ca în Camar, herghelii
de cai sălbatici ca în stepele Mongoliei, vestigii de temple şi cetăţi antice ca în Grecia,
ritualuri mănăstireşti ortodoxe ca în Rusia şi cei mai bătrâni munţi ai Europei, Munţii Măcin.
Toate aceste privelişti de vis, Dumnezeu le-a reunit într-un colţ al României, în Delta
Dunării, la cel mult 3 ore de zbor de oricare metropolă Europeană. Acest paradis unic în
Europa aşteaptă turişti şi îi invită la o călătorie în afara timpului.
Aici oamenii primitori şi deschişi nu au uitat să îşi păstreze spiritualitatea şi ştiinţa de a
trăi zi de zi în mijlocul naturii.Cine gustă o dată din ciorba pregătită de pescarii de aici, se va
întoarce cu siguranţă pe aceste meleaguri.Comuniunea intensă dintre oameni şi natură pe care
o întâlneşti la fiecare pas, te face să îţi aduci aminte de ceva ce e scris în codul genetic al
fiecărui om. Lucrurile simple sunt cele care aduc fericirea oamenilor.Pornit într-o călătorie pe
canalele Deltei, experienţa nu poate fi decât directă,intensă şi profundă, tocmai pentru ca aici
tehnologia nu a influenţat decisiv nici natura, nici viaţa oamenilor.Tradiţiile şi obiceiurile
vechi păstrate de către oameni de aici,muzica,dansul,jocurile,trăirile adevărate şi mai ales
zâmbetele te fac sa te simţi mai aproape ca oricând de natură şi de paradis.
Am ales această destinaţie, deoarece indiferent de pretextul care te-a adus aici, vei
descoperi că ai o mie şi încă unu de motive să te întorci aici iar şi iar…pentru că Delta lasă
adânc în tine legătura profund armonică dintre oameni şi natură.

4
 CAPITOLUL I
POTENȚIAL TURISTIC NATURAL AL DELTEI DUNĂRII

Nașterea Deltei Dunării

Călătorind pe brațe, canale și lacurile spre gurile Dunării, turiștii vor fi uimiți, fără
îndoială, de crearea lor, de geneza întregului ecosistem al deltei. Într-adevăr, acesta este un

taram real al problemelor pasionante, care solicită eforturi considerabile din partea oamenilor
de știință. Spunem aceasta, deoarece dominantele dezbateri științifice susțin geneza deltei,
sunt avansate ipoteze care pot confirma sau invalida numai prin dovezi sigure.

Așezare geografică

Delta Dunării se întinde la intersecția paralelei 45o latitudine nordică și 290

longitudine estică. Extremitatea nordică a deltei este localitatea Chilia Veche și extremitatea
estică este orășelul Sulina, de asemenea fiind extremitatea estică a României.
Ca unitate goegrafică, Delta Dunării are urmatoarele extremități:
 În nord ținutul muntos Buceag
 În sud-vest dealurile Tulcea
 În sud-est Marea Neagră

1.1 Relieful

Delta Dunării este o câmpie aluvială în formare unde domină zonele mlăştinoase,
acoperite de stuf şi vegetaţie abundentă şi un număr mare de lacuri şi canale. Delta are
aspectul unui triunghi echilateral de mari dimensiuni având laturile de circa 75-80 de km.

5
Altitudinea medie este de 0.52 m, mare parte a teritoriului fiind sub un metru iar 20% din
Delta Dunării se află sub nivelul mării.

Dunele şi grindurile sunt cele mai mari formaţiuni din deltă, ele fiind şi cele mai înalte
zone ale acestui paradis al apelor (Grindul Letea – 12.4 m, Grindul Caraorman – 7 m).
Cele mai insemnate grinduri din Delta Dunării sunt: grindurile fluviale (Chilia,
Caraorman, Pardina, Stipoc), grindurile fluvio-maritime(Letea, Sărăturile, Crasnicol) .
Teritoriul Deltei Dunării poate fi împărţit în două subregiuni geografice: Delta
propriu zisă (situată între braţele fluviului) şi complexul lagunar Razim Sinoe, aflată la sud
de braţul Sfântu Gheorghe. De asemenea se mai practică o altă delimitare şi anume delta
fluvială şi delta maritimă.Energia reliefului de pe cuprinsul arealului nu depăşeşte valoarea de
10 m, cea mai mare înalţime absolută înregistrându-se în nord-vestul satului Chilia Veche, pe
câmpul de loess cu acelaşi nume (6.5 m).
Microrelieful deltei poate fi împărţit în trei mari sisteme de depozitare: câmpia
deltaică cu o suprafaţă de aproximativ 5.888 km2, a cărei câmpie deltaică marină are o
întindere de 1.800 km2; delta front de circa 1.300 km2, platorma Deltei front fiind de 800
km2 şi talazul Deltei front de 500 km2, ajungând până la adâncimea de aproximativ 30 – 40
m; prodelta care se întinde spre larg până la izobara de 50 – 60 m şi deţine o suprafaţă de
5.500 km2.
Sub aspect morfogenetic, pe ansamblul Deltei Dunării se disting o serie de tipuri şi
subtipuri de forme de relief: grinduri şi arii de divagare fluvială, asociaţii de grinduri fluvio-
maritime vechi şi actuale (Letea, Sărăturile, Petrişor, etc.), grinduri lacustre vechi şi actuale
(Stipoc, Zmeica), arii depresionare colmatate şi slab colmatate (Dranov, Babina, Uzlina, etc.),
arii cu dune de nisip pe grinduri fluvio-maritime (Letea, Chituc) şi în cele din urmă martori
de eroziune (Grădiştea, Bisericuţa).
Delta Dunării se situează pe avanfosa predobrogenă, între horstul dobrogean şi
platforma Moldo-Podolică. Depozitele vechi ale fundamentului sunt reprezentate prin cele

6
paleozoice şi mezozoice, grosimea acestora, inclusiv a formaţiunilor deltei actuale, creşte de
la circa 45 metri la intrarea în deltă, la circa 85 metri la Sulina.
Granulometric, depozitele deltaice sunt din ce în ce mai fine spre suprafaţă, ceea ce
demonstrează că puterea aluvionară a fluviului s-a redus treptat de-a lungul anilor.Privind în
ansamblu, relieful Deltei Dunării prezintă o înclinare generală din amonte spre aval de numai
0,006% cât şi o înclinare slabă în sens transversal pe direcţia nord-sud.

Laguna Razim Sinoe

1.2. Hidrografie
Rețeaua hidrografică a deltei este un mare obiectiv turistic. Rețeaua hidrografică
aprovizionează lacurile cu apă, cu substanțele minerale și organice aduse de apă și constituie
căi de acces în zonele în care nu se poate ajunge pe jos. Rețeaua include:brațele Dunării, ape
stătătoare și canale. Cat despre brațe, ele sunt patru, dintre care numai trei au gura de
vărsare în mare: Chilia, Sulina și Sf. Gheorghe. Brațul Tulcea este amplasat între
ramificațiile Chilia și Sf. Gheorghe. Brațele Tulcea si Chilia erau inițial unul din cele două
brațe ale deltei. Mai târziu celelalte doua brate s-au separat: Sulina și Sf. Gheorghe.Pentru a
evita confuziile, niște cercetători au considerat ca doar trei brațe ar trebui să fie enumerate:
Chilia, Sulina și Sf. Gheorghe. Brațul Sulina și-a pierdut caracterul inițial datorită
intervenției omului. La început a fost încadrat chiar la gura lui curând după 1858, și mai
târziu pe toată lungimea, aceasta între 1880 și 1903, când datorită depunerilor lungimea lui
s-a scurtat de la 83,8 km. la 62,6 km. Datorită îmbunătățirilor făcute această apă și-a pierdut
vechiul aspect și nume de braț, fiind notat pe hărți canal.Îmbunătățirile și întreținerea
canalului Sulina nu au fost limitate până la perioada menționată, au fost continuate, până
când a devenit o cale navigabilă de importanță internațională, fiind o parte a sectorului
maritim al Dunării cu o lungime totală de 170 km.

7
 Rețeaua hidrografică este destul de complexă și cititorul va fi capabil să o
urmărească pe hartă și pe schițele care arată rutele turistice.Braţul Sulina, poziţionat între
celelalte două braţe, este cel mai scurt dintre acestea, cel mai rectiliniu, regularizat şi
canalizat, transportând 18,8% din volumul de apă. Acesta la varsarea sa în mare depune o
serie de aluviuni ce duc la formarea unei „ bare”, care are tendinţa de a bloca gura de vărsare.
Braţul Sf. Gheorghe, se află în sudul braţului Sulina, având o direcţie dominantă
spre S-E, cu un aspect meandrat, formând la vărsare acumulări de nisip, sub forma unei
insule (Insula Sacalin). Acesta transportă 21,2% din ape.

Alături de cele trei braţe, se mai disting şi o serie de mici areale de apă care compun
întreg ansamblul deltaic.
Unitatea Letea se poziţionează între
braţele Chilia, Tulcea, Sulina şi ţărmul marin.
Suprafaţa sa constituie 44,9% din suprafaţa
deltei, caracterizată de prezenţa unor resturi ale
uscatului predeltaic Chilia şi Stipoc, grinduri
marine şi existenţa unei vaste depresiuni.

Unitatea Dranov se poziţionează între Lacul Razim şi Sf. Gheorghe, ocupând o

suprafaţă de 24,1%. Zona se caracterizează prin prezenţa unei arii depresionare situate sub
nivelul mării şi a unui complex de grinduri.

Complexul lacustru Razim-Sinoe este cunoscut ca

fiind a doua unitate hidrografică după delta propriu-zisă, cu
o suprafaţă de 1.145 km2, din care suprafaţa lacurilor este
de 863 km2.

8
 Unitatea Razim este constituită din lacurile Razim, Goloviţa, Zmeica şi Babadag, nu
departe de această unitatea aflându-se cea Sinoe formată ca şi în cazul unităţii Razim dintr-o
serie de lacuri: Sinoe, Nuntaşi şi Tuzla. Această unitate păstrează legătura cu Marea Neagră
printr-un stavilar. În perimetrul complexului se găsesc şi o serie de mici insule, cele mai
cunoscute fiind Insula Popina şi Bisericuţa.

Distribuţia apelor subterane în cadrul arealului depind de tectonică şi litologia

structurilor de fundament.

1.3. Vegetația

Nufăr

Flora extrem de bogată, se desfășoară pe trei niveluri:

Plante cu frunze plutitoare - nufărul alb (Castalia alba), nufărul galben (Nuphar
luteum), iarba broaștelor (Hydrocharis morsus-ranae ), ciulinii de apă (Trapa natans), limba
apei (Potamogeton natans), rizacul (Stratiotes aloides).
Plante riverane și de plaur - stuf (genul Phragmites) cca 80% și papura (genul
Typha)20%, feriga de apă (Nephrodium thelypteris), macris , 'Nu uita', izma broaștei (mentha
aquatica), cucuta de apă (Cicuta virosa).

9
Plante de uscat - salcia albă (Salix alba), plopul (Populus), arinul (Alnus), frasinul
(Fraxinus),pădurile combinate de pe grinduri.
În Delta Dunării predomină vegetația de mlaștină stuficolă, care ocupă cca. 78%
din suprafața totală. Principalele specii stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitică și
numeroase alte specii. Vegetația de săruri ocupă 6% din total, dezvoltându-se pe soluri
salinizate și solonceacuri marine.
Specificul este dat de prezența speciilor : Salicornia patula, Juncus marinus, Juncus
littoralis, Plantago cornuti. Zăvoaiele sunt păduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe
grindurile fluviatile, sunt periodic inundate și se dezvoltă pe 6% din totalul suprafeței. Sunt
specifice deltei fluviale, unde dau notă caracteristică peisajului. Întâlnim patru tipuri de
zăvoaie : zăvoaiele care cresc pe grindurile fluviatile joase, sunt inundate cea mai mare parte
a anului și sunt formate mai ales din Salix alba și Salix fragilis; pe grindurile mai înalte cresc
zăvoaiele formate din Salix alba, Populus alba, Populus canescens; pe grindurile fluviatile
cele mai înalte cresc zăvoaie foarte rar inundate formate din plop (Populuas canescens și
P.alba), la care se adaugă speciile plantate : plopul negru hibrid, arțarul american și frasinul
de Pensilvania ; un tip de zăvoi mai rar este arinișul (predomină Alnus glutinosa) care apare
pe grindurile fluviatile din delta marina.Vegetația pajiștilor de stepa nisipoasa este extinsă pe
3% din totalul deltei, dezvoltandu-se mai ales pe campurile marine Letea, Caraorman și
Săraturile.Sunt specifice speciile Festuca bekeri, Secale sylvestris, Carex colchica, Ephedra
distachya.
Vegetația pajiștilor mesofiile de grind se dezvoltă pe cca. 3% din totalul suprafeței
deltei, în special pe grindurile fluviale supuse inundării periodice. Predomină Glyceria
maximă, Elytrigia repens. Vegetația acvatică din ghioluri, bălți și japse ocupă 2% din totalul
deltei. Pentru vegetația submersă sunt specifice speciile Ceratophyllum submersum,
Myriopyllum verticillatum, Potamogeton sp., Helodea canadensis.Vegetația plutitoare este
mai variată. Predomină Lemna minor, Salvinia natans, Spirodela polyrrhiza, Nymphoides
peltata, Nymphaea albă, Nuphar luteum, Trapa natans. Vegetația emersă este dominată de
stuf (Phragmites australis), papură (Typha latifolia și T. angustifolia), pipirig (Schoenolectus
lacustris). Vegetația tufișurilor dezvoltate pe nisipurile câmpurilor marine sau pe cele de pe
țărmurile marine active se extind numai pe 1% din totalul suprafeței deltei și sunt dominate
de Tamarix ramosissima, Elaeagnus angustifolia, Hippophae rhamnoides. Pădurile de
campurile marine Letea și Caraorman sunt sleauri de silvostepa, numite local hasmace, cu
stejar brumariu (Quercus pedunculiflora), stejar pedunculat (Q. robur), frasin (Fraxinus
angustifolia), plop tremurator (Populus tremula), ulm (Ulmus foliacea), și cu plantele

10
agățătoare Periploca graeca, Vitis silvestris, Hedra helix. Reprezintă numai 0,8% din totalul
suprafeței Deltei Dunării.

1.4 Fauna

Datorită condițiilor favorabile de viață create de varietatea habitatelor terestre

și acvatice, Delta Dunării este un adevărat adăpost pentru peste 3.400 de specii de animale,
vertebrate și nevertebrate, unele dintre ele fiind protejate de lege. Aici vin sa se adaposteasca
păsări de pretutindeni, cum ar fi din toate colțurile Europei, Asiei, Africii đi Mării
Mediterane.Foarte puţin populată şi în continuă formare şi transformare, Delta Dunării
reprezintă un teren propice dezvoltării unei faune şi flore specifice şi unice.
În urma unor cercetări de specialitate, s-a constatat că la nivelul deltei există
aproximativ 1.150 de specii vegetale. Această vegetaţie ocupă diferite medii printre care
apele curgătoare, apele stătătoare, terenurile
inundabile, grindurile, dunele, plajele, etc.
În cadrul acestor medii, se remarcă o
serie de specii cu caracter endemic pentru
această zonă: ciuma apei (Elodea canadensis),
mătasea broaştei (Hydrocharis morsus ranae),
planta carnivoră otrăţel (Aldrovanda
vesiculosa), nufărul alb (Nymphaea alba),
nufărul galben (Nuphar luteum), plutariţa (Nymphoides peltata), etc.

11
 De asemenea mai întâlnim şi o vegetaţie specifică zonelor palustre impunându-se prin
specii de stuf (Phragmites australis) în amestec cu papură (Tzpha latifolia), pipirig
(Schoenoplectetus lacustris) şi rogoz (Carex). Vegetaţia terestră este repartizată în general pe
cuprinsul grindurilor cu altitudini mai mari, cum ar fi: Letea, Chilia şi o serie de grinduri
fluviale. Acest tip de vegetaţie este
caracterizată de specii de salcie (Salix sp.),
cătină roşie (Tamarix ramosissima), etc.
Vegetaţia pădurilor de pe cuprinsul
grindurilor nisipoase (Letea, Caraorman)
este alcătuită dintr-un amestec de specii
precum: stejarul brumăriu (Quercus
pedunculiflora), frasinul pufos (Fraxinus
pallisae), salcia albă (Salix alba), hameiul
(Humulus lupulus), liana sudică (Periploca
graeca), etc.
Ca formaţiune vegetală caracteristică pentru Delta Dunării este plaurul (Phragmites
natas), formaţiune specifică stufăriilor masive, fiind formată dintr-o împletitură de rizomi de
stuf şi de rădăcini ale altor plante acvatice în amestec cu resturi organice şi sol. Iniţial fixat,
plaurul se desprinde de fundul ghiolurilor şi bălţilor transformându-se în insule plutitoare cu
diferite mărimi care, împinse de vânt, se deplasează pe suprafaţa apei.

Pelicani

Păsările care trăiesc aici sunt cunoscute drept monumente ale naturii care poposesc
atât toamna cât și primăvara în rezervația biosferei Deltei Dunării, în special rare dar și de
pradă. Aproape întreaga populație de găsește cu gât roșu este găzduită în sezonul de iarnă,
alături de grupuri mari de lebede. ,În fauna ornitologică sunt diferențiate 5 tipuri principale:
mediteranean, european, siberian, mongolic și chinez. Cel mediteranean cuprinde următoarele
păsări: pelican, califar, ciocintors, piciorong, vultur plesuv, cormoran mic, starc, tiganus, cel
european: vulturul codalb, vulturul pescar, pescarusul, randunele de mare, privighetoarea și
12
alte păsări cântătoare, cel siberian: lebăda cântătoare, fluierarul, comuna, cocorul, cel
mongolic: șoimul dunărean, vulturul pleșuv și cel chinez: lebăda mută, egreta, rata mandarin.
Păsările protejate se pot clasifica in 2 grupe în funcție de culoarea penajului: albe și
policrome, printre care se numără următoarele specii rare: pelicanul, cormoranul, egreta,
lopatarul, bufnita mare, vulturul codalb etc.
Nevertebratele dețin conducerea ca număr de specii, până în prezent fiind descrise 37
de specii noi pentru știință, un vierme, 5 specii de arahnide, o specie de pește și alte 30 de
specii de insecte. Fauna piscicolă cuprinde specii de apă dulce, dar și specii marine și
eurihaline. Câteva dintre speciile faimoase ale Deltei le reprezintă sturionii, populari pentru
icrele lor negre supranumite caviar, după care râvnesc majoritatea turistilor, știuca, pește
răpitor care-și pândește prădătorii o atacă fulgerător, somnul, cel mai mare pește adăpostit de
apele dulci ale României, cantitatea maximă a acestuia fiind de 400 de kg.

Caras

În Deltă se regăsește de asemenea și o faună a amfibienilor și reptilelor, reprezentată

de 10 specii de broaște și 2 de șopârle de apă, iar reptilele au ca reprezentanți 12 specii de
șerpi, șopârle și testudine.

Șopârla Cenușie

13
 Delta Dunării ascunde de asemenea și mamifere, numărul și varietatea acestora fiind
asigurate de zone mai înalte ocolite de ape în general. Aici ca specii principale întâlnim vidra,
nurca, bizamul, mistrețul. Vidra este o specie strict protejată de legislația internațională și
diferite convenții, care recomandă cel mai înalt grad de apărare posibil, iar nurcile au ajuns pe
cale de dispariție datorită mai multor factori, printre care se numără și distrugerea habitatelor
naturale.

Râsul din Delta Dunării

Delta Dunării este un ascunziș de faună piscicolă, ornitologică și a mamiferelor care
nu doar îmbogățesc ținuturile și apele deltei, dar sunt de asemenea și atracții pentru turiști
prin diversitate și culorile pe care le însușesc, cât și pentru faptul că este o rezervație
importantă a lumii. Cu alte cuvinte, este o minunăție a naturii pe care trebuie să o îngrijim cu
cât mai mult posibil. Avem una dintre cele mai mari și importante rezervații din lume, motiv
de mândrie pentru țara noastră, iar poluarea trebuie diminuată ca speciile pe cale de dispariție
să rămână aici și să aibă condiții favorabile de viață în continuare.

1.5. Clima Deltei Dunării

Clima este de stepă temperat –
continentală influențată de vecinătatea Mării
Negre și de suprafețele întinse de apă.
Condițiile climaterice sunt deosebite, cu mici
variații de temperatură, cu ierni blânde sărace în
zăpadă și veri fără caniculă. Temperatura medie
anuală în Delta Dunăii este de peste 10 °C.
.
14
 Precipitațiile sunt sub media anuală, fiind regiunea cu cele mai puține precipitații din
țară (300-450 mm / an), precipitații ce scad spre est, lipsa lor fiind compensată de umiditatea
datorată evaporației de pe suprafețele acvatice. Fenomenul caracteristic Deltei este vântul
(peste 300 de zile pe an) preponderent primăvara, când se produc furtuni puternice datorită
vânturilor din nord-est, iar toamna ca fenomen caracteristic este ceața, influențând în mod
negativ navigarea pe brațele Dunării.
Verile în Delta Dunării sunt mai răcoroase decât în restul țării, umiditatea relativă a
aerului fiind mai mare, gradul de ariditate este mare, la fel și radiația solară fiind cea mai
ridicată în această zonă a țării, date comparative cu restul teritoriului României.Cu toate că
arealul studiat se întinde pe o suprafaţă restrânsă, aceasta se situează în zona climatului
continental- danubian, prezentând o serie de nuanţe climatice de la un sector la altul în raport
cu distanţa faţă de mare sau de uscatul dobrogean. Specific acestui tip de climat sunt verile
mai răcoroase în comparaţie cu alte zone ale ţării, în timp ce iernile sunt mai blânde. Astfel,
concluzionând cele afirmate mai sus, clima suportă trei influenţe exterioare, ca urmare a
poziţiei de tampon a arealului între uscatul continental limitro, care înconjoară pe laturile de
nord, vest şi sud şi Marea Neagră spre Est: influenţele continentale, cele pontice şi respectiv
influenţe ale aerului în advecţie.
Elementele climatice, generate de radiaţia solară şi circulaţia generală a maselor de
aer, prezintă aici caractere specifice datorită atât existenţei marilor întinderi de apă din
cuprinsul Deltei cât şi vecinătăţii cu marea.
Radiaţia solară şi globală, ca principal factor genetic al climei, atinge pe arealul Deltei
Dunării, cele mai mari valori medii anuale din România, acestea crescând de la vest
(aproximativ 130 kcal/cm2) la est (peste 135 kcal/cm2) sub influenţa Mării Negre. Numărul
mediu anual al zilelor cu cer senin creşte de la vest la est (Tulcea 66 zile, Jurilovca 69,4 zile,
Sfântu Gheorghe 80,1 zile), în schimb numărul mediu anual al zilelor cu cer acoperit scade
(Tulcea şi Jurilovca 99 zile, Sfântu Gheorghe 90 zile), concomitent cu reducerea
nebulozităţii.
Aşadar, regimul termic este influenţat de cei doi factori prezentaţi mai sus, valorile
temperaturii medii multianuale variind de la 11˚ C în vest şi 11,6˚ C în est. Temperatura
medie anuală în deltă oscilează în jurul valorii de 11˚ C crescând înspre litoral. Astfel, la
staţia meteorologică Sulina media anuală este de 11,1˚ C, la Tulcea 10,8˚ C, la Babadag 10,8˚
C iar la Isaccea de 10,7˚ C. Luna cu temperaturile medii cele mai coborâte şi singurele
negative este luna ianuarie, când acest parametru atinge valori cuprinse între -1,3˚C la Tulcea
şi -0,1˚C la Sulina. La polul opus, luna cu temperaturile medii cele mai ridicate se
înregistrează în luna iulie, valorile variind între 22,7˚C la Tulcea şi 22,9˚C la Sulina.

15
Temperatura maximă absolută înregistrată s-a produs la Tulcea în ziua de 20 august 1945 şi a
fost de +39,7˚C, iar minima absolută tot la Tulcea, de -27,2˚C.
Din punct de vedere al precipitaţiilor, în Delta Dunării sunt cele mai scăzute valori de
pe teritoriul țării noastre. Cantităţile lunare cele mai mari cad în lunile iunie şi iulie, fiind
cuprinse între 450mm – 500mm la Tulcea şi respectiv 290 mm – 360 mm la Sulina.
Cantităţile cele mai mici de precipitaţii cad în luna martie când ating doar 280mm la Tulcea
şi 190 mm la Sulina. Valorile medii anuale sunt cuprinse între 439 mm la Tulcea şi 343 mm
la Sulina.
Precipitaţiile sub formă de zăpadă sunt destul de reduse, cantitatea acestora crescând
de la ţărmul mării spre interiorul arealului. În medie, aici zăpada începe să cadă la începutul
lunii decembrie şi dispare la începutul lunii martie. Grosimea stratului de zăpadă nu a depăşit
niciodată 70 cm, numărul mediu anual al zilelor cu ninsoare fiind de 9.3 la Sulina, 15,3 la
Tulcea şi 16,2 la Babadag.
Regimul vântului este determinat în primul rând de caracterul, succesiunea şi
frecvenţa sistemelor barice şi de factorii fizico-geografici ai deltei. Astfel, vânturile
dominante sunt cele cu direcţia nord (N-V, N, N-E). În ceea ce priveşte viteza vântului, se
constată o scădere de la ţărm spre interiorul Deltei, la Sulina valoarea medie anuală fiind de
3,2 în timp ce la Tulcea de 1,8. În general vânturile cele mai puternice bat cam 51,3 zile la
Sulina şi 37,3 la Tulcea.
În concluzie, Delta Dunării este situată într-o regiune cu climat continental stepic.
Condiţiile specifice din deltă provoacă unele atenuări şi abateri de la caracterele tipice ale
climatului stepic.

1.6. Solurile

Pe baza stadiului de evoluţie a compoziţiei chimice, gradului de sărăturare şi

proecesului de gleizare, au fost identificate circa 40 de unităţi de sol grupate în cinci
categorii: cernoziom salinizat, răspândit pe uscatul Chiliei; soluri nisipoase pe suprafeţele

16
Letea, Caraorman, Sărăturile; soluri aluviale şi aluviuni recente (în delta fluvială, Ostrovu
Tătaru, Zaghen), lăcovişti şi soluri gleice, soluri salinizate.
Pe lângă tipurile de sol amintite s-au mai identificat cinci grupe de formaţiuni
submerse -limnosoluri -nămoluri care ocupă circa 70% din suprafaţa deltei şi soluri turboase
care pot avea grosimi de până la 7 – 8 m.
Solurile de grind sunt în general soluri aluviale alcaline, bogate în carbonaţi, dar
sărace în humus şi substanţe nutritive, insuficient spălate de sărurile nocive pentru vegetaţie.
Ele se împart în trei categorii de soluri, după natura grindului pe care s-au format, respectiv :
cernoziom castaniu salinizat (cu circa 3% humus, format pe grindurile continentale – prototip
grindul Chilia), soluri aluviale înţelenite (care în funcţie de chimismul apelor freatice sunt
freatic umede, slab salinizate şi dezvoltate pe grinduri fluviale), soluri formate pe grinduri
marine (prototip pentru grindurile Letea şi Caraorman).
Solurile de depresiune sunt în general formaţiuni submerse, nămoluri, slab acide,
sărace în carbonaţi şi cu un conţinut important de materie organică iar pe ele sunt dezvoltate
stufărişurile. Între ele deosebim : solul aluvial înţelenit structural, format pe ostrovele braţului
Chilia, formaţiunea aluvială neagră bogată în resturi organice (vegetale) sau constituite din
mâluri celulozice, în formare în mlaştinile temporar sau permanent inundate iar a treia clasă
este reprezentată de formaţiunea submersă de acumulare organogenă, turbo-humiferică,
bogată în materii organice, săracă în aluviuni şi detritus mineral (specifică plaurului din Delta
centrală şi maritimă).Pe lângă tipurile de sol amintite s-au mai identificat cinci grupe de
formaţiuni submerse -limnisoluri -nămoluri care ocupă circa 70% din suprafaţa deltei şi soluri
turboase care pot avea grosimi de până la 7 – 8 m.
Solurile aluviale sunt soluri foarte tinere caracteristice în principal grindurilor din
partea fluvială (vestică) a deltei, care în mod regulat primesc aluviuni proaspete. Aceste
grinduri sunt suficient de înalte (2 -5mr MN) pentru a fi moderat drenate și aerate, cel puțin în
partea superioară a profilului de sol (după inundării, apa freatica coboară la adancimi de 2-
3m). Aproximativ 35.000 ha de zone cu soluri aluviale sunt indiguite și cultivate. În condițiile
unui management adecvat aceste soluri sunt productive pentru o gamă largă de tipuri de
culturi pentru teren uscat, dar, din cauza climei uscate fără irigații, producțiile sunt mici și
foarte mici. Orzul, lucerna și floarea soarelui și în mai mică măsură grâul de toamnă, sunt
cele mai potrivite culturi. În ecosistemele naturale, solurile aluviale au un procent relativ
redus de acoperire cu vegetație, aceasta constând în principal din pajiști mezo -xerofile pe
grindurile înalte, sau pajiști mezofile și salcete pe grindurile umede. Aceste soluri, însă, sunt
foarte potrivite pentru pădurile de plop.
Limnosolurile, includ depozitele lacustre/lagunare de pe fundul lacurilor. Aceste
sedimente sunt în marea lor majoritate alcătuite din suspensii minerale aduse de apele Dunării
17
și cele provenite în urma proceselor chimice și biologice care au loc la nivelul masei de apă și
sedimentelor. Biofuncțiile limnosolurilor in cadrul ecosistemelor acvatice sunt similare
solurilor din cadrul ecosistemelor terestre, având rol:
 mediu de creștere și suport pentru vegetația acvatică;
 filtru, ajutand la protejarea apelor lacurilor și a celor freatice împotriva poluării
chimice, dar cu efect asupra apei din lacuri, prin producerea carbonului organic volatil
(CH4 – CO2) și emisii de H2S.

Gleisolurile, reprezintă principalul component al învelișului de sol caracteristic

formelor de relief cuprinse între 0,0 și 0,5 m r MN. Sunt dezvoltate pe depozite aluviale, dar

cateva dintre ele s-au format și pe depozite de loess (Campia Chiliei). Dacă nu sunt drenate și

cultivate, gleisolurile sunt acoperite, predominant, cu stufarisuri, papurisuri și rogozuri. Pe

grindurile fluviale acestea se găsesc sub păduri de Salix alba, Salix fragilis și pajiști cu

Agrostis stolonifera .

Psamosolurile sunt definite prin textura lor nisipoasa si de un profil de sol slab

dezvoltat. Nivelul general de fertilitate al psamosolurilor este foarte scăzut. Sunt folosite în

special pentru pasuni și plantații de plop. Numai pe porțiuni de teren foarte mici, în curțile

caselor și pe lângă sate, sunt cultivate cu porumb, cartofi, secară, orz.

Solonceacurile includ toate tipurile de sol, care au limita superioară a orizontului

salic în primii 20 cm de la suprafața solului. Solonceacurile suportă un covor vegetal sărac,

care constă din pajiști halofile de calitate foarte scăzută pentru vite. Prin natura lor, acestea au

18
o biodiversitate scăzută. Pentru agricultură (exceptând pășunatul extensiv) este imposibil a fi

folosite fără un drenaj artificial și spălarea sărurilor. O problemă specială a solonceacurilor

nisipoase, care au fost odată drenate, este faptul că prezintă un risc ridicat de eroziune

eoliană.

Soluri balane sunt caracteristice, prin definiție, stepelor cu climat continental uscat,

sunt singurele soluri zonale din Delta Dunării. Cea mai mare parte a solurilor balane este

folosită ca teren arabil de către locuitorii comunei Chilia Veche. Cele alcalizate sunt folosite

ca pășuni. Cele de la Stipoc au fost incluse în fermele piscicole.

Cu toate că solurile balane sunt bune din punct de vedere fizic, ele au un nivel de

fertilitate moderată din cauza conținutului relativ redus de materie organică, N și P. Dar

principala cauză a obținerii de recolte scăzute este lipsa umidității din sol. De aceea, irigarea

este întotdeauna necesară pentru obținerea unor recolte satisfăcătoare de pe terenurile arabile.

Cernoziomurile sunt soluri puțin răspândite în partea de sud a zonei Chilia, unde se sfârșește

câmpia de loess a Chiliei. Teritoriul ocupat de cernoziomuri este folosit în principal la

pășunat; doar o mică parte este folosit la fermele piscicole. Din punct de vedere ecologic

există pericolul creșterii salinității solului datorită creșterii nivelului apei freatice, toate

acestea ca urmare a vecinătății crescatoriilor de peste ce au inrautatit drenajul natural al zonei.

Histosolurile constituie principala componenta a nivelului pedologic al RBDD

Conform SRCS, solurile clasificate cu acest nume conțin un orizont organic de peste 50 cm

grosime, cu limita superioară în primii 25 cm de la suprafața solului. Modul de utilizare. În

stare naturală, histosolurile sunt suport de bază pentru ecosistemele umede: stufarisuri,

19
vegetatia acvatica, submersa. Suprafețe mari sunt utilizate pentru agricultura în incinte

amenajate.

Antroposolurile s și non-solurile sunt rezultatul diferitelor activitati umane. Sunt in

principal reprezentate de gramezi de pamant sau alte materiale rezultate din saparea de

canale, pentru desecare in incintele agricole, pentru deschiderea unor cai navigabile (ex.

Caraorman si Mila 23) si canalelor pentru imbunatatirea circulatiei apei in partile mai izolate

ale deltei. Antroposolurile sunt constituite in principal din depozite aluviale, uneori

amestecate cu materii organice. Suprafete mici – circa 500 ha – sunt folosite de locuitori

pentru cultura legumelor, pepeni si alte culturi de subzistenta. Suprafete mai mari ce s-au

inierbat natural sunt folosite ca pasune.

20
 CAPITOLUL II
POTENȚIALUL TURISTIC ANTROPIC
AL DELTEI DUNĂRII
Literatura de specialitate defineşte potenţialul antropic ca fiind acel întreg de resurse

turistice rezultate în urma influenţei omului, din punct de vedere cultural-istoric şi tehnico-

economic aparţinând unui teritoriu sau unei aşezări umane considerate ca având valoare

turistică sau constituind baza de existenţă pentru turism.

În afară de potenţialul turistic natural de care dispune Delta Dunării, putem afima că
datorită factorilor fizico-geografici, zona dispune de numeroase resurse turistice antropice. În
cadrul acestor resurse se încadrează în primul rând vestigiile istorice, monumentele istorice,
la care se mai adaugă şi o serie de muzee şi case memoriale. Majoritatea acestor obiective
sunt concentrate în principalele localităţi limitrofe deltei, pe malurile braţului Sf. Gheorghe şi
ale complexului lagunar Razim - Sinoe.
Din categoria vestigiilor arheologice şi ruinelor de
cetăţi amintim:
1. Cetatea greco-romană Argamum:
Argamum este cunoscută ca fiind prima aşezare de pe
teritoriul românesc atestată într-un izvor antic
(Hekataies Milesius). Din punct de vedere turistic,
ruinele cetăţii constituie unele dintre siturile
arheologice cele mai interesante ale Dobrogei.
Împreună cu insula Bisericuţa ce se află nu foarte
departe de aceste ruine, constituie un punct de atracţie
al turismului nord-dobrogean. Cetatea se remarcă printr-o serie de elemete de unicitate, cum
ar fi: zidul de apărare (surprins în mai multe locuri prin degajarea pământului şi a cărui
grosime ajunge la 2,80 m, a fost construit începând de la mijlocul secolului al III – lea,
construcţia acestuia continuând până la începutul secolului următor, în scopul de a stăvili
efectele distrugătoare ale raidurilor gotice), temeliile şi pavimentul unei bazilici cu trei nave
şi absidă semicirculară, ce datează din secolul al VI-lea (pavimentul bazilicii este costruit din
plăci de calcar, fasonate sumar).
Tot în arealul insulei Bisericuţa se mai găsesc şi urmele unei aşezări din epoca
bronzului, precum şi ruinele unei cetăţi bizantine. Aici au mai fost descoperite şi o serie de

21
topoare din piatră şlefuite ce aparţin epocii neolitice, la care se mai adaugă şi nişte fragmente
de amorfe greceşti, urmele unui cuptor din epoca romană.
2. Ruinele cetăţii feudale Enisala: Situate pe teritoriul comunei Sarichioi, izvoarele
istorice arată că această fortificaţie a fost construită de către genovezi, la sfârşitul secolului al
XII- lea. Cetatea a fost construită din blocuri mici de calcar ce ulterior au fost cioplite, deţine
o poartă înaltă, cu dublă arcadă, ce este flancată de un turn poligonal. În interior, săpăturile
arheologice au pus în evidenţă
lângă turnul de la poartă,
fundaţia unei mici construcţii,
care constituia probabil clădirea
pentru corpul de gardă şi
locuinţa comandantului. Toate
celelalte construcţii din interior
se pare ca erau din lemn şi nu s-
au mai păstrat.
Materialul arheologic
descoperit în incinta cetăţii se
constituie din: monede, arme şi ceramică smălţuită, însă cetatea are şi o valoare istorică
însemnată, Mircea cel Bătrân utilizând-o în scop strategico-militar. În cele din urmă, cetatea a
fost distrusă de către turci, momentan din cetate a mai rămas doar un turn (aparent capela
cetăţii) care se află pe teritoriul privat al unei interprinderi industriale.
Cetatea antică Chilia Veche: Se află în arealul localităţii cu acelaşi nume.
Izvoarele istorice datează existenţa acesteia încă din perioada Antichităţii greceşti. În această
perioadă era cunoscută sub numele de Achileea, de la care derivă numele actual (cetatea lui
Achile).
Cetatea bizantină Salsovia (Mahmudia): Este localizată la 2 km NV de sat şi
este datată de către specialişti din perioada secolului al III-lea. A fost desemnată ca fiind
rezervaţie arheologică, ea fiind fortificată de către două şanţuri şi un val de pământ între ele.
În secolul al IV-lea, a fost distrusă de către goţi, după care a fost refăcută de bizantini şi a
continuat să existe până în secolul al IX-lea.

2.1. Monumente de Artă și Arhitectură

Specific acestei categorii sunt monumentele din localităţile Malcoci, Sulina, Chilia
Veche, Tulcea care deţin o promovare turistică mai largă decât alte obiective din zonă, astfel
amintim:

22
 Biserica din Chilia Veche: Reprezintă un important edificiu pentru această localitate,
edificiu fiind având în componenţa sa două turle de aproximativ 30 m înalţime, care servesc
uneori ca puncte de reper celor aflaţi departe in deltă.
Biserica “Sfinţii Voievozi” din satul Chilia Veche: Construită în 1854, cu voia
Imperiului Otoman care stăpanea la acea vreme gurile Dunării. Membrii comunităţii au
ridicat atunci biserica de rit ortodox cu forţe proprii, cărând de peste Dunăre nisip şi piatră.
Înălţimea lăcaşului de cult atinge 52 de metri, ceea ce face ca ea să fie a doua biserică ca
înălţime din ţară, după Biserica Neagră din Braşov. În timpul celui de-al doilea război
mondial, biserica “Sfinţii Voievozi” a fost şi observator militar, multe dintre fisurile profunde
din zidărie datând din acea vreme.
Turnul de apă din Sulina: Momentan turnul se află într-o stare bună de
funcţionare cu toate că nu se cunoaşte data exactă a construcţiei acestui obiectiv. Localnicii
afirmă că acest obiectiv deţine şi o valoare istorică, deoarece în timpul celui de-al doilea ,
armata germană a încercat să arunce întreg edificiul în aer, însă nu au reuşit decât să spulbere
doar partea superioară a acestuia.
Palatul fostei Comisiuni Europene a Dunării: Arhitectura clădirii se încadrează
în stilul neoclasic, clădirea funcţionând ca sediu al comisiei europene a Dunării până în anul
1921. Construcţia clădirii a fost finalizată în anul 1868, după care aici începând să
funcţioneze Casa de bani a Trezoreriei D.D.M. şi o parte din serviciile auxiliare ale D.D.M.
În timpul primului Razboi Mondial, imobilul a fost afectat de o serie de bombardamente însă
a fost refăcut ulterior. Între anii 1941 şi 1944, aici a funcţionat Comandamentul militar
German iar în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, imobilul a fost incendiat, rămânând
doar pereţii din cărămidă. Cladirea a suferit în timp, recompartimentări interioare
nesemnificative.
Geamia Azizie din Tulcea: Este cunoscut ca fiind un monument istoric şi de
arhitectură religioasă, fiind construit în 1924 după modelul geamiei vechi de la 1863. Acest
edificiu reprezintă una dintre cele mai înalte construcţii din oraşul Tulcea.

23
 Piaţa Civică din Tulcea – construită între anii 1970-1972, este o piaţă largă,
frumoasă, pardosită cu plăci de marmură, cu fântâni arteziene, fiind un loc de recreere pentru
localnici şi oaspeţi. În centrul ei se află statuia lui Mircea cel Bătrân, operă a sculptorului
tulcean Ion Jalea. Prezentarea lui în formă statică exprimă ideea venirii domnului în armura
de cavaler-oştean pentru a se opri aici, pe pământ dobrogean. Monumentul realizat în bronz a
fost inaugurat in1973 .

2.2. Muzee de Artă

Aceste obiective se află la dispoziţia vizitatorilor şi sunt situate în localităţi
limitrofe rezervaţiei: în Tulcea întâlnim Muzeul Delta Dunării cu cele 4 secţii: ştiinţe ale
naturii, etnografie, artă şi arheologie; în Babadag, Muzeul (expoziţia) de artă orientală care
adăposteşte o valoroasă colecţie cuprinzând costume, ţesături şi broderii, ceramică. Muzeul
Gospodăria ţărănească de la Enisala, amplasat în centrul satului Enisala reprezintă prototipul
gospodăriei ţărăneşti dobrogene de la începutul secolului al XX-lea; aici se pot vedea obiecte
care constituiau inventarul unei gospodării de agricultori, începând cu locuinţa şi terminând
cu ultimul obiect pe care îl utiliza ţăranul în munca sa, obiecte de artă populară pentru
ornamentarea încăperilor (scoarţe de lână, cuverturi, ştergare din borangic). În deltă, la Sulina
se distinge ca punct muzeal, casa în care a locuit scriitorul Eugen Botez (pseudonimul Jean
Bart), autorul romanului Europolis.
Muzeul şi Farul de aterizare: Construcţia acestui edificiu a fost stabilită după
înfiinţarea Comisiei Europene a Dunării, planurile şi construcţia acestui obiectiv fiind
realizate de nişte ingineri englezi. Constructia farului este realizată în două etape şi finalizată
în anul 1870, fiind proprietatea Comisiei Europene a Dunării. După desfiinţarea comisiei,
ansamblul Farului din Sulina este transferat Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos din
Galaţi, ulterior intrând în patrimoniul Muzeului "Delta Dunării" din Tulcea. De aici, este
preluat în 1991 de către Ministerul Culturii. Astăzi, monumentul istoric se află în
administrarea Oficiului Naţional pentru protejarea patrimoniului.

24
Muzeul Satului Dobrogean de la Enisala: Reprezintă o gospodărie ţărănească conservată
in situ. Acest ansamblu cuprinde casa şi câteva din anexele tipice pentru o gospodărie din
această zonă: grajdul pentru animale, şopronul, bucătăria şi cuptorul de vară.

25
 CAPITOLUL III
EXCURSIE IN DELTA DUNĂRII
(PROGRAM 6 ZILE SI 5 NOPȚI)

Ziua 1: Târgu Neamţ – Delta Dunării:

● Plecare din Târgu Neamţ în jurul orei 5:00 cu maşinile proprii.
● Poposire la Focşani pentru servirea micul dejun la Restaurantul Aida.
● Oprire la Tulcea pentru servirea prânzului.
● Deplasare la Trecerea Bac Tulcea unde ne întâlnim cu ghidul nostru Dragoş ,
care ne va conduce la pensiune.
● Cazare la Pensiunea Ovidiu şi timp liber.
● Cina între orele 19:00-21:00
● Ora 21:30, informare despre programul zilei urmatoare şi despre restul
programului.
Ziua 2: Crişan-Lac Bogdaproste-Lac Trei Iezere-Mila 23-Dunărea Veche-Crişan:
● Micul dejun între orele 7:30-8:30.
● Ora 9:00,traseu turistic prin Delta Dunării de 5-6 ore într-o barcă cu motor şi
vizitarea obiectivelor turistice.
● 14:00-15:00, prânzul la Restaurantul Plutitor.
● Ora 16:00 întoarcere la hotel.
● Cina se serveste între orele19:00-21:00.

Ziua 3: Crişan–Cuibul cu lebede–Lac Iacob –Dunărea Nouă – Crişan:

● Mic dejun între orele 8:00-9:00
● Traseu turistic prin Delta Dunării mai scurt, de 3 ore, dar foarte special pentru
numărul mare de păsări sălbatice.
● Prânzul îl vom servi pe malul Lacului Iacob.
● Întoarcere la pensiune şi timp liber.
● Cina se va servi între orele 19:00-21:00.

Ziua 4: Crişan –Lacul Puiu – Lacul Roşu - Sulina – Crişan :

26
 ● Micul dejun între 8:00-9:30.
● Traseu turistic de 5-6 ore care poate îmbina plimbarea cu relaxarea.
● Prânzul se va servi la Popasul Roşu.
● Vizitarea obiectivelor turistice din Sulina.
● Întoarcere la pensiune.
● Cina între orele 20:00-21:30.

Ziua 5: Crişan – Dunărea Veche –Canal Măgearu - Letea – Crişan:

● Mic dejun intre 8:00-9:00.
● Traseu turistic.
● Prânzul îl vom luat la Letea.
● Vizitarea împrejurimilor.
● Întoarcere la pensiune şi timp liber.
● Cina intre 19:00-21:00.

Ziua 6: Crişan-Tulcea-Târgu Neamţ :

● Micul dejun intre orele 8:00-9:00.
● Transfer la Tulcea.
● Prânzul la Restaurantul Aida din Focşani.
● Târgu Neamţ.

27
 ANALIZA DE PREŢ

I. Denumirea excursiei: „EXCURSIE ÎN DELTA DUNĂRII” perioada:15-18 Iulie 2020

Grup minim:10 persoane
II. Beneficiar: Colegiul Tehnic „Ion Creangă” Târgu-Neamț
Organizator grup: Blohat Lăcrămioara
III.CALCULAŢIA PREŢULUI DE VÂNZARE
Nr. Articole de Elemente de cheltuieli Elemente de Valoarea
Crt. calculaţie calcul
Per turist Totală
1. Masă MD,D ,C 150 1500
2. Cazare 5 nopti x50 250 2500

3. Transport 3 lei/km 600 6000

4. Cheltuieli culturale 10 x 5 lei 50 500

5. Cheltuieli ghid 5 lei/zi 30 300
6. TOTAL CHELTUIELI DIRECTE 1080 10800
7. ASIGURARE
8. COMISION 20 % 216 2160
9. TVA 5 % 10,8 108
10. TOTAL PREŢ DE VÂNZARE 1306,8 13068

28
 BIBLIOGRAFIE

1. Gherasim T Marketing turistic, Editura Economică, Bucureşti, 1999.

2. Kotler Ph Managementul Marketingului, Editura Teora, Bucuresti 1998.

3. Mathis R, Nica C, Managementul resurselor umane, Editura Economică, 1997.

Rusu C
4. Maxim E Calitatea şi managementul calităţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2007.

5. Merce E Manual pentru Clasa a – XI – a “ Marketing Turistic “, Editura Oscar

Print, Bucureşti, 2002.
6. Minciu Rodica Amenajarea Turistică a Teritoriului , Universitatea Crestină “Dimitrie
Cantemir”, Bucuresti ,1996.

7. . Snak O, Baron P, Economia Turismului , Editura EXPERT, Bucureşti, 1993.

Neacşu N
8. ***

9. *** http://www.asociatia-litoral.ro/despre_noi.html

10. *** http://www.avistravel.ro/monumente-delta-dunarii 99_6_c.html

11. *** http://www.bed-and-breakfast.ro/ro/masterplan.php
12. *** http://www.cjtulcea.ro/judet/delta.html

13. *** http://www.cjtulcea.ro/judet/populatie.html

14. *** http://www.cjtulcea.ro/judet/date.html

15. *** http://www.delta-expo.ro/

16. *** http://www.fptr.org/prezentare.html

17. *** http://www.primaria-sulina.ro/generaleoras/asezarea1.html

29
ANEXE

30
 Mila23

Brațul Sfântul Gheorghe

31
Brațul Sulina

Brațul Chilia

32
Centrul Muzeal Ecoturistic Deltă

Apus în Deltă

33
 Răsărit în Deltă

Lacul Razim Sinoe

34