DECEBAL

Mare rege dac (87-106 e.n) fiu al lui Scorilo. I-a urmat la tron lui Duras. Strateg talentat, Decebal reuseste
sa zdrobeasca armata trimisa impotriva sa de imparatul Domitian, sub comanda lui Cornelius Fuscus (87 e.n). Invins, un an mai tarziu la Tapae, de Tetius Iulianus, incheie o pace onorabila, profitand de infrangerea suferita de romani din partea qvazilor si marcomanilor. Conditiile pacii, favorabile romanilor (Decebal devenea rege clientelar al Romei si ceda anumite capete de pod in stanga Dunarii) au fost exploatate cu multa abilitate in folosul sau. Decebal utilizeaza sudsidiile, inginerii si instructorii militari, primiti conform conditiilor pacii, pentru a se intari in vederea viitoarelor ciocniri cu Roma, amplifica si desavirseste sistemul de fortificatii din Muntii Orastiei, isi echipeaza si instruieste oastea. Ajuns imparat in 98 e.n, Traian suspenda orice ajutor catre Decebal si se pregateste activ pentru cucerirea Daciei.

Razboiul incepe in 101 e.n. Invins la Tapae, Decebal incearca zadarnic, impreuna cu aliatii germani, roxolani si celt

organizand un amplu atac de diversiune asupra garnizoanelor de la Dunarea de Jos. In anul 102 romanii patrund in Muntii Orastiei, cuceresc cetatea de la Costesti si se apropie de Sarmizegetusa. Decebal cere pace si o obtine in cond grele, pierzand teritorii, obligindu-se sa darime fortificatiile si sa renunte la politica externa independenta. Traian, car privea pacea numai ca pe un ragaz intre doua razboaie, concentreaza noi trupe si construieste podul de la Drobeta. Decebal dandu-si seama de inevitabilitatea unui nou razboi, incalca pacea din 102 si se pregateste febril de aparare. Dupa inceperea ostilitatilor (105 e.n), il captureaza pe Longinus, comandantul trupelor romane din Dacia incercand s determine pe imparat sa incheie pacea dar generalul roman se sinucide. Razboiul i-a sfarsit in 106 e.n prin cucerirea cetatilor din Muntii Orastiei, Decebal se retrage spre nord dar este ajuns de cavaleria romana si pentru a nu fi captura sinucide. Capul sau a fost adus imparatului de catre cercetasul Claudius Maximus Tiberius, la Ranisstorum si trimis a la Roma, unde a fost aruncat pe treptele Gemoniae.

Dupa ultimile cercetari numele de Decebal ar fi o porecla, insemnind CEL VITEAZ, numele real a lui Decebal fiind

DIURPANEU. Un important scriitor roman, Dio Cassius, s-a folosit pentru a-si scrie opera de o serie de autori antici, ca Polybius sa Titus Livius dar i-a trecut cu vederea pe Caesar, Salustius, Tacitus sau Suetonius care i-ar fi largit mult baza de informare. Cu privire la Decebal el spune: "Cel mai insemnat razboi al romanilor de atunci a fost cel impotriva dacilor, asupra carora, in vremea aceea, domnea Decebal. Duras care domnise mai inainte lasase lui Decebal de bunavoie domnia" (cartea LXVII, cap.6, paragraful 1).

Este vorba de evenimentele petrecute la inceputul anului 86 e.n cand Domitian a inceput razboiul impotriva dacilor.

Referindu-se la acest moment, Gh. Sincai, in Hronica Romanilor (vol. I, pag. 5) scria: "Imparatul Dometian, carele nu numai nesuferitoriu de osteneli, ci si fricos, slab de fire. Drept aceia el nu s-a atins de razboiu, fara numai prin povatuitori s-au ostit cu Decebal. Unul dintre acestia era Cornelius Fuscus, comandantul cohortelor pretoriene, caruia i-a fost incredintata conducerea armatelor romane ce au suferit mari dezastre, Fuscus insusi gasindu-si moartea"

Din relatarea lui Dio Cassius, fara sa stim pe ce izvoare se bazeaza, reiese ca in vremea razboiului lui Domitian, reg

dacilor era Decebal si ca acesta primise conducerea, cedata de bunavoie, de regele Duras. Sincai confirma si el ca luptele lui Domitian au fost conduse de Decebal. Dar Tacitus, considerat cel mai mare istoric roman si care in plus a contemporan cu evenimentele, afirma in "Istorii" ca luptele au fost purtate de Diurpaneus, regele dacilor. Lucrarea s a pierdut, dar fragmentul care descrie evenimentul s-a pastrat intr-o lucrare a lui Paulus Orosius, scriitor de la incepu sec. V e.n. In lucrarea "Istoria impotriva paginilor" (VII,10,4) el scrie: "caci cat de mari au fost luptele lui Diurpaneus, regele dacilor, cu generalul Fuscus si cat de mari dezastrele romanilor, le-as enumera, intr-o insirui lunga, daca Cornelius Tacitus, care a tratat in mod organic si cu foarte mare exactitate aceste evenimente istorice nu le-ar fi povestit pe indelete".

Asadar potrivit lui Orosius, armatele dacilor ar fi fost conduse de regele Diurpaneus, informatie preluata de la Tacitu

Alt autor a carui opera s-a pastrat si care este bine informat este Iordanes. Iata ce scrie el despre acest moment: "Domitian a plecat cu toate fortele sale in Ilirya si incredintand conducerea aproape intregii armate generalului Fuscus, si catorva barbati alesi, i-a obligat sa treaca peste Dunare impotriva armatei lui Dorpaneus, pe un pod de corabii legate intre ele. Atunci gotii [getii], care n-au fost luati pe neasteptate, au pus mana pe arme si chiar de la prima ciocnire au invins pe romani, omorand pe comandantul acestora Fuscus. Pentru dobandirea acestei mari victorii, ei i-au numit pe conducatorii lor semizei" (Getica, 77-78)

Iordanes a putut prelua informatii din scrierile lui Cassiodorus, Dio Crysostomus sau Tacit dar datorita detaliilor cu

descrie campania din 86-87 el poate fi considerat un bun cunoscator si dovedesc buna lui informare. Despre dezastru Fuscus din anul 87 e.n mai vorbesc si Martial (Epigrame, VI, 76,1-6), Iuvenal (Satire, IV, 109-112),amandoi contemporani cu evenimentele dar fara sa aminteasca de cine erau conduse ostile dacilor sau numele regelui lor.

Din toate izvoarele antice se desprinde limpede concluzia ca armata romana a suferit un dezastru in Dacia, dar de

aceste izvoare se contrazic atunci cand amintesc de conducatorul armatei sau al statului dac. Pe fondul acestei confuz istoriografia moderna a incercat sa schiteze un tablou al situatiei din Dacia. Intrucat regele Duras este mentionat doar Dio Cassius, s-a formlat ipoteza potrivit careia Duras si Diurpaneus ar fi una si aceiasi persoana si care i-ar fi cedat tronul, la o data neprecizata lui Decebal invingatorul lui Fuscus, ipoteza sprijinita de C.Brandis; C.Patsch; C.Daicivic Aceasta ipoteza nu poate fi acceptata intrucat este contrazisa de Tacitus si de Iordanes care afirma limpede ca Fuscus fost invins de regele Diurpaneus. Toate datele converg in a da crezare lui Tacitus, contemporan si bine informat asup evenimentelor si trebuie admis ca victoria asupra lui Fuscus apartine regelui Diurpaneus. In acest caz Decebal este un supranume. Iordanes spune clar ca dacii in cinstea victoriei si-au numit conducatorii semizei. Acum regele Diurpaneu ca urmare a vitejiei demonstrate in lupta va fi primit supranumele de Decebal care inseamna potrivit lingvistilor, inseamna: "CEL VITEAZ". In sprijinul acestei logici vine si Gh. Sincai care in opera sa, care a fost intocmita pe surs date la care noi, azi nu mai avem acces, spune: "Decheval, craiul Daciei -celei vechi- carele si Diurpaneus s-au numit"

Asadar regele Duras, batran fiind neputand purta povara unui razboi cu romanii la granitele Daciei, cedeaza tronul d

bunavoie, lucru extrem de rar in istorie, nepotului Diurpaneus, fiul fratelui sau, care frate domnise inaintea lui si deci tanarul Diurpaneus (orfanul) avea drepturi la tron, care invingandu-l pe Fuscus si luandu-i capul trofeu obtine o victo in urma careia regele dac a primit un nou nume cu care a intrat in istorie si in constiinta urmasilor.

Mai trebuie amintit ca neamurile tracice, si de altfel toate neamurile de la nord de Dunare purtau un singur nume,
facand astfel improbabila existenta numelui Duras-Diurpaneus.

BUREBISTA -Regele regilor daci Cum va fi aratat acel stralucit barbat, care, acum doua milenii, ridicandu-se dintre ai lui, a unit triburile
geto-dace, faurind un imperiu dacic? Care vor fi fost insusirile lui morale si fizice? Documentele vremii nu spun nimic despre acest lucru sau cele care spun s-au pierdut, in schimb in cele ramase se fac aprecieri admirative despre faptele si izbanzile sale si ale neamului sau, ceea ce obliga sa credem ca BUREBISTA avea neobisnuite virtuti ostasesti, politice si diplomatice. Strabon contemporan cu marele rege dac, spune: "Burebista, barbat get, luand conducerea neamului sau, prin abstinenta si ascultare de porunci, a ridicat pe oamenii acestia, asa incat, in numai cativa ani, a intemeiat o mare imparatie si a supus getilor pe aproape toti vecinii; ba a ajuns sa fie temut chiar si de romani pentru ca trecea Istrul fara frica, pradand Tracia pana in Macedonia si Iliria, iar pe celtii cei ce se amestecasera cu tracii si iliriii a pustiit cu totul, iar pe boii de sub conducerea lui Cristasiro, precum si pe taurisci i-a nimicit cu desavarsire"

Burebista a fost un rege pe masura cerintelor si virtutilor neamului sau, geto-dacii, care reprezinta ramura
nordica a marelui popor trac, care l-a randul sau are radacini adanci in spatiul carapato-danubiano-pontic. Despre traci Herodot spune: "Neamul tracilor este cel mai numeros din lume dupa cel al inzilor. Daca ar

avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de nebiruit si cu mult mai puternic decat toate neamurile. Dar acest lucru este cu neputinta si niciodata nu se va infaptui. De aceea sunt acestia slabi"

Statul dac, sub BUREBISTA a fost rezultatul dezvoltarii vietii materiale si spirituale, prelucrarea fierului,
roata olarului, olaritul in sine, agricultura practicata intens si organizat desi cunoscute din vechime acum au luat o deosebita amploare. Ca dovada a acestor dezvoltari este si sporirea populatiei, cand pe langa cresterea numarului de localitati se pot observa si infiintarea unor asezari de tip protourban-centre militare, religioase, politice pe care dacii le numeau in limba lor DAVA.

Lumea geto-daca se caracteriza prin continuitate, particularitate transmisa si romanilor. Izvoarele istorice,
la care se adauga numeroase marturii arheologice, vorbesc de existenta, inca din veacurile precedente, a unor capetenii iscusite: DROMICHETE (300), OROLES (sec 2 i.e.n), RUBOBOSTES (sec 2 i.e.n) si altii nenumiti care in fruntea ostirilor dace au infruntat pe sciti, persi, germani, celti, romani. In preajma crearii statului dac condus de BUREBISTA, existau 4 mari uniuni de triburi, care aveau moneda proprie, cu o arie de raspindire foarte mare de la Morava (rau ce desparte Moravia de Slovacia) si pana la Bug si Olbia si din Rodopi pana la Vistula. Dezvoltarea interna a societatii geto-dace ajunsese la un stadiu ce impunea trecerea la un sistem de organizare sociala superioara. BUREBISTA, prin marea sa opera de unificare, a raspuns acestei cerinte istorice, intemeind un stat centralizat, puternic pe care l-a condus timp de 4 decenii!

Unirea triburilor geto-dace a fost posibila datorita premiselor etnice, culturale, lingvistice, spirituale si
geopolitice. Unitatea etno-lingvistica este explicit aratata de autori antici (Strabon; Sallustius; Trogus Pompeius; Cassius Dio), iar Ptolemeu din Alexandria in "Indreptar geografic" mentioneaza cateva triburi dace (albocensi; buri; costoboci; piefigi; ratacensi; saboci), iar poemul anonim "Mangaierea Liviei" consemneaza tribul dacilor apuli. Unitatea religioasa se baza pe credinta in acelasi zeu ZAMOLXIS si pe credinta in nemurire a tuturor tracilor si era deasemenea intarita de prezenta pe tot teritoriul locuit de getodaci a anahoretilor numiti KAPNOBATAI si KTISTAI. Caile unirii sunt doar doua: pe calea diplomatiei, care a strans in jurul lui Burebista acele capetenii care au inteles necesitatea unei singure autoritati politice si calea razboiului, a armelor pentru cei ce incercau sa-si pastreze privilegiile regionale. Exista posibilitatea ca insusi Burebista sa fi condus cetele geto-bastarne care l-au infrant pe C.Antonius Hybrida in batalia de langa Histria. Dupa ce a reusit sa unifice triburile geto-dace si le-a impus disciplina si respectul fata de legi, BUREBISTA si-a consolidat statul si si-a extins stapinirea, folosind iscusinta sa militara, politica si diplomatica, a distrus puterea celtilor, pana in Slovacia, apoi a cucerit orasele grecesti de pe coasta de vest si de nord a Marii Negre de la Apollonia (Szopol-Bulgaria) pana la Olbia (la limanul Bugului). Intr-un timp relativ scurt, marele rege, a izbutit sa intemeieze un mare regat care se intindea spre vest si nord-vest pana la Dunarea de mijloc si Morava, spre nord pana la Carpatii Padurosi spre est pana la Bug si Marea Neagra, iar spre sud, peste Dobrogea, pana in Balcani. Toate partile locuite de geto-daci, de la cursul superior al Dunarii pana la mare, formau un adevarat imperiu getic, asa cum il numeste Strabon, putand ridica la lupta, potrivit aceluiasi autor, o armata de 200000 de oameni, cifra impresionanta pentru acele timpuri!

Primele expeditii organizate de Burebista asigura flancul estic si sud-estic al regatului sau, intre Carpati si
Nistru unde ii supune pe bastarni si ii infrange pe sciti apoi se ocupa de orasele traco-celtilor scordisci. Urmeaza apoi campania impotriva oraselor grecesti de la Pont. Se supun fara lupta: Tyras; Tomis; Callatis; Dyonisopolis; Apollonia in timp ce Olbia; Histria; Odessos si Mesembria sunt atacate violent si supuse. Expeditiile apusene au ca scop asigurarea flancului vestic, unde dupa celto-tracii scordisci din SV, sunt atacate triburile celtice ale Boiilor si Tauriscilor din NV. Stapanind o Dacie asa de mare si putenica, BUREBISTA a intervenit si in politica Romei, care stapanind acum Macedonia constituia un pericol pentru statul dac. Pentru a preintampina un atac roman, BUREBISTA a luat partea lui Pompei in confruntarea acestuia cu Cezar. Dupa batalia de la Dyrrachium (Durazzo, Durreo-Albania), regele dac a trimis invingatorului o solie cu misiunea de a negocia o alinta. Regele Daciei oferea lui Pompei ajutor militar in schimbul recunoasterii de catre acesta a cuceririlor sale. Dar inainte ca oastea daca sa ajunga la locul bataliei, teatru de lupta aflat la o asa mare distanta, Pompei a fost invins de Cezar in batalia de la Pharsala. Cu toate acestea amenintarea getica a continuat sa produca ingrijorare la Roma, incat insusi Cezar se

pregatea sa porneasca asupra Daciei, in fruntea unei mari armate pe care o concentrase in Macedonia. Planul nu a mai fost pus in aplicare deoarece in 44 i.e.n Cezar este asasinat in senat. In ce priveste politica interna, sub marele rege dac se stabilesc norme juridice si etice prin indemnarea la sobrietate si abstinenta si desigur prin puterea exemplului. Noul mod de viata are ca centru spiritual Muntele sfant KOGAION dar s-au mentinut si incintele sacre locale. Pe plan local, Burebista mentine in conducere pe sefii de trib localicare sau supus, in timp ce pe plan central recruteaza oameni noi, insarcinati cu administrarea activitatilor productive, strangerea darilor si supravegherea muncilor obstesti. Astfel se realizeaza sistemul de fortificatii din muntii Surianu intre vaile Sebesului, Muresului, Streiului si Jiului, cuprinzand cetatile de la Costesti, Blidaru, Piatra Rosie, Banita, Capalna, Cugir si Varful lui Hulpe. Exista trei tipuri de cetati astfel construite: --cetati de piatra ecarisata (blocuri de calcar fasonate) --cetati de piatra nefasonata legate cu lut --cetati simple de pamant si lemn.

Teama ca armatele lui BUREBISTA ar putea ocupa provinciile romane a continuat sa ingrijoreze Roma.
La un moment dat s-a raspandit zvonul ca dacii au invadat Macedonia, obligand senatul roman sa trimita o delegatie la fata locului pentru a cunoaste adevarul. Marc Antoniu, fostul adjunct a lui Cezar, s-a folosit de zvonurile care circulau pentru a obtine conducerea unei mari armate-lucru initial refuzat de senat - in vederea unei confruntari cu ostile lui BUREBISTA. Odata ajuns la comanda, Marc Antoniu, si-a adus armata in Italia si a pornit al doilea razboi civil.

Statul geto-dac intemeiat de BUREBISTA, prima formatiune politica de asa amploare atat in istoria noastra
cat si printre primele in Europa, a avut o puternica inraurire asupra urmasilor, favorizand o intensa circulatie economica si o rapida raspindire a formelor culturii geto-dacice in tot arealul stapanit de marele rege, contribuind prin marea opera politica a lui BUREBISTA la formarea unui statornic indemn la unitate si independenta, atat de necesara, deziderat implinit de a intregul abia 1842 de ani mai tarziu. Textele antice si marturiile epigrafice cu privire la BUREBISTA sunt putine si nici macar toate nu sunt in deplin acord cu numele sau. Ele n-i l-au transmis ortografiat in diferite variante. Astfel in textul lui Strabon, il gasim mentionat de 4 ori cel mai des folosit este BUREBISTAS. In unele manuscrise intinime insa Burebistas, apoi Boirebistas si chiar Beirebistas. In inscriptia dedicata de dionysopolitani lui Acornion numele figureaza in doua feluri: in randul 22 in grafia Burebista si in randul 33 apare sub forma Burabeista. Forma Burebeistas se intalneste si pe o epigrafa, pastrata partial, descoperita la Mesembria (Nesebar-Bulgaria) ridicata in onoarea unor comandanti locali care s-au distins "conducand oastea in razboiul impotriva lui Burebeistas". Trecand la autori antici de limba latina numele regelui dac apare la: Iordanes (Getica 11,67) sub forma Buruista (Dehinc regnante gothis Buruista), la Trogus Pompeius (Historiae Philippicae in prologul cartii XXXII intocmita de Iustinus) se spune de o incrementa Dacorum per Rubobostem regem pe care unii autori moderni afirma ca ar fi o transcriere gresita a numelui Burebista. Ultimele cercetari insa arata ca cresterea puterii dacilor a avut loc cu mai mult de un secol inainte de Burebista ca o contra pondere la slabirea puterii celtilor, si deci este vorba de doua personalitati diferite. Ca orisicare geto-dac BUREBISTA avea un singur nume, obicei vechi aryan, si ca atare este specific traco-dac si face parte din grupa acelor antroponime ce nu se intalnesc la alte neamuri. Aceste nume sunt alcatuite din sufixe si elemente lexicale, curente in vorbirea uzuala, apartinand fazei in care au luat nastere numele proprii. Astfel de nume, compuse din doua teme sunt numite de lingvisti nume compuse, pline (zweistammige Vollnamen).

Primul dintre elementele numelui Burebista, Bur-Bure-Buris- se intalneste si la alte antroponime sau
toponime tracice: Bur-re-nus; Bur-ena; Bour-keistos; Bur-gaena; Bour-feitos; Bor-brefa; Piro-Bori-Dava. Cea dea a doua parte, finala, isi gaseste numeroase analogii: numele proprii din lumea traco-geto-daca sunt numeroase: Zaeri-vista; Aulu-beista si altele cat si in numele compus Tara-bostes sau Costo-bostes. Radacina cuvantului poate proveni din sanscritul -bhuri-h- care inseamna bogat, puternic, mult, iar a doua parte are radacini in bho-s-k care inseamna "stralucit", "nobil" sau "prea cunoscut". Majoritatea cercetatorilor sunt insa de acord ca numele BUREBISTA ar insemna: "stralucit, nobil binecunoscut, primul intre barbati, puternic". Faptul ca numele marelui rege apare in atatea ipostaze unele pe acelasi monument sugereaza ca acest nume are in componenta vocale tracice care nu aveau corespondent in limba greaca sau latina ori are sunete ca "a" sau "i" pe care evident autorii antici sau lapicizii sculptori in piatra, incercau in zadar sa le redea in alfabetul latin sau grecesc, dar care sunete se regasesc in limba romana Cele doua mari

realizari ale lui Burebista, pe langa alte multe alte infaptuiri, sunt realizarea primul stat al dacilor in acceptiunea moderna a cuvantului si unificarea triburilor geto-dace in cadrul acestui stat. Acest sta va supravietui creatorului sau si numai timpul scurt pe care l-a avut pentru a se intari a facut ca Roma sa cucereasca Dacia si nu invers.

BUREBISTA a fost singurul om capabil ca intr-un timp relativ scurt sa uneasca toate semintiile certarete
ale traco-daco-getilor, sa supuna pe toti vecinii si dusmanii Daciei, sa stapaneasca toate orasele de pe tarmul Pontului Euxin. Dacii sub domnia de 40 de ani a regeleui, fiind neinvinsi in toatre bataliile, realizand ceea ce lui Herodot ii parea imposibil dar confirmandu-l pe acesta. Uniti dacii ar fi putut stapanii lumea!

Tot el este cel ce a pus sa se cladeasca in piatra formidabilul sistem de cetati din Muntii Orastiei, a ridicat
temple in care preotii daci au timp si se si dedica cercetarilor astronomice, de botanica farmaceutica si medicina, si tot sub indelungata lui domnie numarul davelor creste vertiginos.

Unirea tuturor geto-dacilor a transformat neamul getic intr-o mare putere europeana, facand din Burebista
"cel dintii si cel mai mare rege dintre cei ce au domnit candva peste Tracia", stapan a ambelor maluri ale Dunarii pe aproape intreg cursul acesteia. Marea forta pe care neamul getic a pus-o in slujba regelui, i-a permis acestuia sa porneasca lupta impotriva celtilor si sa-i alunge din Dacia, ajungand astfel vecin cu neamurile germanice de sub conducerea suebului Ariovist. Victorios in luptele cu Boii si Tauriscii, apoi supunand pe celtii scordisci, va face incursiuni in teritoriile romane din Balcani, va supune pe Bastarni si va cuceri orasele-state grecesti de pe malul marii. Stapan pe un imens teritoriu, dispunand de forte uriase, militare si economice, Burebista isi putea permite sa se amestece in politica Romei. Numai norocul a facut ca armata lui Cezar sa nu ajunga sa dea piept cu ostile dace, otelite prin disciplina si fanatism religios. Alta ar fi fost soarta viitorului stapan al Romei.

Amenintarea uriasei puteri de la nord de Dunare a continuat sa obsedeze Roma si dupa moartea lui
Burebista. Lucanus, contemporan cu Nero, in opera sa intitulata "Pharsalia", in care a descris razboiul dintre Caesar si Pompei pune in gura lui Cato urmatoarele: "Feriti-ne, zei ceresti, ca, printr-un dezastru care i-ar pune in miscare pe geti si pe daci, Roma sa cada, iar eu sa mai raman teafar!"

Burebista si geto-dacii vor ramane in istoriografia erudita a evului mediu occidental fiind revendicati ca
stramosi de diferite popoare: gotii, danezii, spaniolii. In "Cronica Generala" regele Alfonso el Sabio povesteste cu entuziasm si admiratie despre ZAMOLXIS, BUREBISTA si DECENEU. Faptele marelui rege si intreaga istorie a dacilor au constituit motive de mandrie pentru atatia care s-ar fi vrut urmasii lor.

Dar urmasii suntem noi, daco-romanii!

DACIA INTRE BUREBISTA SI DECEBAL

Asasinatul lui Burebista a dus la desfiintarea uriasului regat. O glorioasa epopee ia sfarsit dar istoria dacilor si a confruntarilor cu vechii dusmani continua. Politica inceputa de Burebista e dusa mai departe de urmasii sai. Marele regat este impartit in patru apoi in cinci regate. Principala formatiune, adevarata urmasa a tarii lui Burebista, este cea din Transilvania care isi va pastra capitala la Sarmizegetusa. Conducatorul acestui regat va fi Deceneu care acum isi asuma si conducerea laica pe langa cea religioasa. Cu siguranta ca in timpul si dupa asasinat au existat doua fractiuni. Cea care il sustinea pe Burebista a iesit invingatoare, dovada fiind ca faptul ca viceregele si prietenul lui Burebista, Deceneu a preluat conducerea. Faptul c acum regatul este mai mic si cel mai probabil fara elemente straine, destabilizatoare, la care se adauga si imaginea sacra a lui Deceneu, ne face sa credem ca

acesta a putut conduce destul de usor. O dovada in plus ca oamenii au fost multumiti de regele-preot, este ca urmasul lui Deceneu este un alt preot si anume, Comosicus, "care nu-i este cu nimic mai prejos". Despre acesta stim ca a condus pana in anul 29 ien. Lipsa stirilor despre acesta formatiune, ne creeaza imaginea unui regat linistit condus prud ent de regi-preoti, poate convingand populatia sa duca o viata pasnica. Insa permanentul pericol roman si al triburilor migratoare, impune un conducator militar. Acesta este Scorilo. El urca pe tron in anul 29 ien, timp in care la Roma se desfasurau marile razboaie civile. Aceasta situatie instabila ii indemna pe daci la amestecul in lupta pentru putere de la Roma. Scorilo insa si-a dat seama ca acest lucru nu este prudent, iar pentru a-si convinge supusii a pus doi caini sa se bata intre ei si cand erau in focul bataii, le-a aratat un lup, pe care indata, lasand furia dintre ei, cainii s-au aruncat asupra lupului. Analogia caini-romani, lup-daci i-a convins pe daci sa nu se amestece in politica interna a Romei. Dupa dispute indelungate, specialistii sunt unanimi in a-l identifica pe Scorylo lui Frontinus cu Coryllus al lui Iordanes. Dar Scorilo este unul din rarele cazuri in care exista si confirmarea arheologica: pe un vas de lut descoperit la Sarmizegetusa Regia cu inscriptia "DECEBALVS PER SCORILO" ("Decebal fiul lui Scorilo"). In cei 40 de ani cat domneste Scorilo politica lui militara se limiteaza la incursiuni devastatoare in provinciile romane din sudul Dunarii. Din anul 69 en, istoria regatului intracarpatic continua cu domnia fratelui lui Scorilo, Duras-Diurpaneus. Iordanes afirma ca urmasul lui Coryllus este Dorpaneus. Ca si in cazul precedent, Dio Cassius i-a pus in incurcatura pe istorici, mentionand ca regele care ii urmeaza lui Coryllus este Duras. Din nou se accepta unanim ca Duras este unul si acelasi cu Diurpaneus. Regele dac din perioada 69-87 en nu are parte de evenimente marcante, dar spre deosebire de fratele sau, lui Duras nu-i displaceau atacurile asupra posesiunilor romane din Moesia. Odata cu venirea lui Domitian la carma Imperiului Roman problemele devin mai delicate iar varsta il determina pe Duras sa predea stafeta competentului sau nepot Decebal. Alt regat desprins din uriasul stat al lui Burebista este cel din Muntenia. Aici urmasul lui Burebista a fost Coson care este atestat in primul rand de vestitele monede dacice de aur care ii prezinta numele si in al doilea rand de Suetonius. Din izvoarele lui se stie ca domneste in jurul anului 30 ien si in Campia Munteniei, ca dovada este prima si singura data cand autorul foloseste numele de geti in loc de daci. Acest rege se implica in lupta dintre Octavianus, Antonius si Lepidus pe de-o parte si Brutus in cealalta tabara, in favoarea celui din urma. Faptul ca regele get se aliaza cu dusmanul lui Cezar ar putea demonstra apartenenta regelui get la partida credincioasa lui Burebista si a nealinierii sale la grupul de rasculati care l-au ucis. Brutus este invins de adversarii sai dar Coson va obtine iertarea invingatorilor si mai mult decat atat se pregatea inrudirea prin alianta a celor doi. Octavian trebuia sa se casatoreasca cu fiica regelui dac, iar Iulia fiica imparatului roman sa devina regina geta. Desi exista posibilitatea ca regele get sa fi domnit concomitent cu alt rege get si anume Dicomes, marea majoritate a istoricilor prefera contrariul. Ba mai mult Dicomes este considerat urmasul lui Coson si nu neaparat in sens dinastic dar exista si aceasta posibilitate. Daca Coson a domnit inainte de 30 ien, Dicomes domneste dupa 30 ien. Localizarea temporala poate fi stabilita prin faptul ca regele get se amesteca in lupta dintre Antonius si Octavianus. Intr-o prima faza ii ofera ajutorul celui din urma dar neprimind raspuns de la isi ofera o parte din armata lui Antonius. Cercetatorii, studiind acest lucru si posibilele miscari de trupe confirma si localizarea spatiala a regatului lui Dicomes in Campia Munteniei. Aliatul roman al lui Dicomes a fost insa invins, soldatii getii fiind luati prizonieri si siliti sa se lupte in amfiteatre cu suebi. Pe langa acest eveniment major izvoarele antice mai consemneaza implicarea lui Dicomes in lovitura bastarnica din anul 29 ien. Un alt rege get ce a domnit in Campia Munteana mentionat lapidar de Plutarh si Dio Cassius este Tiamarcus, care conducea regatul ce avea capitala la Buridava. Arheologia confirma existenta regelui printr-un ciob de lut pe care sta scris textul "basileus Tiamarcos".

Dacia de la Burebista la Decebal

Moartea lui Burebista a provocat o adanca tulburare in tinuturile peste care stapanise. Triburile de alt neam pe care le supuse
in cursul campaniilor sale victorioase se grabesc sa-si redobandeasca neatarnarea; cetatile grecesti inceteaza sa mai recunoasca autoritatea statului dac. Stapanirea faurita cu sabia s-a destramat de indata ce sabia cazuse pentru totdeauna din mana viteazului rege.

Framantarile nu aveau sa ocoleasca nici teritoriul Daciei propriu-zise. Nici chiar intre hotarele ei statul lui Burebista nu se

putuse bizui pe o trainica unitate economica. In diferitele parti ale Daciei, nivelul de dezvoltare economica si sociala era diferit; spuneam doar mai sus ca marele complex de fortificatii si asezari civile din Muntii Orastiei nu-si are pereche in toata Dacia, iar unele regiuni (Moldova nordica, Maramuresul) erau de-a dreptul ramase in urma Transilvania propiru-zisa sau campia Dunarii. Dar chiar si intre regiunile mai mult si mai unifrom dezvoltate din punct de vedere social-economic (Transilvania, partea rasiriteana a Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova de miazazi) nu exista o veritabila si trainica unitate. Nu se formase inca o piatra unica pentru intreaga Dacie, iar legaturile de schimb dintre diferitele parti ale tarii nu aveau neaparta nevoie de un stat unic, puternic centralizat. Nu trebuie uitate apoi interesele inguste ale unei parti din aristrocatia tribala geto-daca, tendintele ei centrifuge. Separatismul acestor tarabostes fuses invins pentru o vreme de puterea lui Burebista si de primejdia romana care impunea unirea. Dar acum Burebista fusese ucis, iar moartea lui Cezar, starni la Roma noi si grave tulburari launtrice, indepartate, cel putin pentru moment, pericolul unei expeditii impotriva geto-dacilor.

In aceste conditii nu e de mirare ca insusi teritoriul Daciei se imparte in mai multe formatiuni politice: numarul lor, ne

informeaza Strabo, era de patru indata dupa moarte lui Burebista, dar ajunsese in curand la cinci; in realitae, erau probabil si mai multe. Pe unele le cunoastem, pe altele nu. Soarta uneia singure poate fi consecvent urmarita, desi numai in linii generale, pana la Decebal; din fercire, e vorba de cea mai importanta dintre toate.

SOARTA STATULUI DAC TRANSILVANEAN

macar intr-o parte a tarii societatea daco-geta depasise pentru totdeauna acest stadiu. Nu stim exact ce vor fi fost numeroasele formatiuni politice, dintre care unele anonime, pomenite dupa 44 i.en in campia munteana, Oltenia, Banat si Dobrogea: mici state sclavagiste incepatoare sau simple uniuni de triburi? Mai probabil e ca macar unele din ele prezentau trasaturi de organizare statala. Dar principalul este ca dainuirea, continuarea statului dac transilvnean cu centrul in Muntii Orastiei poate fi afimata cu toata certitudinea si demonstrata pe temeiul izvoarelor arheologice si literare.

Intradevar, dezmembrarea statului dac n-a insemnat pierirea lui, revenirea la ordinea primitiva si la democratia militara, caci

Ce ne spune arheologia? Sapaturile efectuate pe scara larga in principalele cetati din Muntii Orastiei n-au constata nici o

intrerupere a activei si intensei vieti economice din acest complex. Nu exista, dupa Burebista, o perioada de stagnare, nu se constata distrugeri: mai mult, nici macar de o slabire a acestui nucleu nu poate fi vorba. Dimpotriva, totul arata ca asezarile de aici au continuat sa se dezvolte, sa infloreasca: cetatile au fost intretinute si chiar marite, asezarile civile au crescut, inventarul lor a devenit mai bogat. Continuitatea a fost atat de deplina, incat in multe cazuri e greu de distins ce s-a facut de catre Burebista si ce s-a construit sub urmasii sai. Si evident, continuitatea dezvoltarii economice demonstreaza continuitatea vietii statale.

Ce ne spun izvoarele literare? Majoritatea nimic sau aproape nimic. Dar intamplarea a facut ca Iordanes sa consemneze,

dupa opera lui Dio Crisostomul, lista urmasilor lui Burebista, sau macar a celor mai improtanti dintre ei, la tronul statului dac transilvanean. Dupa ce lasa sa se inteleaga ca, la moartea regelui, marele preot Deceneu a fost acela care a ocupat tronul concentrand astfel in mainile sale si puterea laica, si puterea religioasa, autorul nostru continua: "Iar dupa ce Deceneau a murit, l-au avut in aproape aceeasi veneratie pe Comosicus, deoarece acesta nu-i era mai prejos in iscusinta. El era

socotit, datorita priceperii sale, si rege pentru dansii, si preot, si judeca poporul ca judecator suprem. Si dupa ce el a lasat cele omenesti, a venit la domnie Coryllus, regele gotilor (adica al getilor!), si timp de patruzeci de ani a stapanit peste neamurile lui in Dacia. Vorbesc despre Dacia cea veche Aceasta tara, asezata in fata Moesiei, peste Dunare, e incinsa de cununa muntilor, avand doar doua intrari: una pe la Boutae, cealalta pe la Tapae". Iar mai incolo, vorbind despre atacarea Moesiei de catre geto-daci in timpul imparatului Domitian, Iordanes ne informeaza ca in fruntea acestei provincii statea Oppius Sabinus, iar domnia peste geti o avea Dorpaneus. In sfarsit, intr-o alta opera a sa, istoricul ne vorbeste despre Decebal ca despre ultimul rege al dacilor.

Opera tarzie a lui Iordanes (sa nu uitam insa ca ea se inspira dintr-un izvor de prim rang, lucrarea lu Dio Crisostomul) ne
ajuta, asadar, sa stabilim urmatoarea succesiune la tronul de la Sarmizegetusa: Deceneu, Comosicus, Coryllus, Dorpaneus, Decebal. Multa vreme, informatia aceasta atat de pretioasa n-a fost luata in seama, poate tocmai din pricina preciziei sale, considerata suspecta la un scriitor atat de tarziu. Acad. C. Daicoviciu a pus-o insa in valoare, aratand ca ea e sprijinita si de alte marturii.

Deceneu, primul rege al Daciei transilvanene dupa asasinarea lui Burebista, nu e un personaj necunoscut si succesiunea lui
la tron apare fireasca daca ne gandim ca tocmai el fusese colaboratorul cel mai apropiat al defunctului rege. Comosicus e pomenit numai de Iordanes, dar pe Coryllus il regasim, cu numele intrucatva schimbat, la scriitorul latin Frontinus care-si compune lucrarea Stragemat in timpul lui Domitian. Intr-adevar, Frontinus, ne vorbeste despre Scorilo, conducator al dacilor, care, desi stia ca Roma era sfasiata de razboaie civile, nu indraznea s-o atace, dandu-si bine seama ca taberele aflate in lupta se vor uni in cazul ivirii unui pericol din afara. Se pare insa ca ideea atacarii provinciilor romane sud-dunarene se bucura de o mare popularitate printre daci, astfel incat, pentru a potoli avantul razboinic al compatriotilor sai, Scorylo a recurs la o pilda vie. El a pus doi caini sa se bata dansii si, tocmai cand lupta era in toi, a adus un lup in fata lor; pe data, cainii au contenit lupta si s-au napustit asupra fiarei. Frontinus adauga ca, impresionati de aceasta elocventa demonstratie, dacii au renuntat la atacul impotriva imperiului.

Specialistii sunt unanimi in a-l identifica pe Scorylo al lui Frontinus cu Coryllus de la Iordanes, ceea ce intareste valoarea
stirilor furnizate de acesta din urma. De asemenea, e evident ca acel Dorpaneus pomenit de scriitorul got e una si aceeasi persoana cu Diurpaneus de la Orosius. E drept ca Dio Cassius il aminteste ca predecesor imediat al lui Decebal pe regele Duras, dar e posibil si chiar foarte probabil sa avem de-a face cu un monarh cunoscut sud doua nume; in orice caz, imprejurarile in care-l pomeneste Dio Cassius pe Duras sunt identice cu cele mentionate mai sus de Iordanes cu Dorpaneus.

Cea mai stralucita confirmare a veridicitatii informatiilor lui Iordanes au adus-o insa cercetarile arheologice de la

Sarmizegetusa Regia (Gradistea Muncelului). Intr-una din locuintele marii asezari civile de aici a fost descoperit un vas de forma si dimensiuni neobisnuite. El e conic si are o inaltime de circa 1 m, diametrul gurii de peste 1 m, iar diametrul fundului de 1-2 cm. E greu sa ne imaginam o utilizare practica a lui; se crede, mai degraba, ca a fost un vas de cult. Dar marele lui interes consta in faptul ca olarul a imprimat de patru sau cinci ori pe peretii vasului (indoiala provine din faptul ca nu toate fragmentele s-au gasit) doua stampile, una langa alta. Prima cuprinde numele DECEBALVS, iar a doua precizarea PER SCORILO. Asadar, DECEBALVS PER SCORILO.

Litere latine cu care sunt redate aceste cuvinte indeamna, la prima vedere, sa ne gandim la o inscriptie latineasca. Dar in

limba vechilor romani, aceasta inscriptie nu are nici un sens, ba e si gresita din punct de vedere gramatical, iar vasul e de tipica fractura dacica. Cu multa dreptate acad. C. Daicoviciu a interpretat inscriptia de pe vasul de la Sarmizegetusa ca o inscriptie in limba dacilor, traducand-o prin: Decebal fiul lui Scorilo; intr-adevar, cuvantul per (inrudit cu latinescul puer) ar in limba traco-getilor intelesul de fiu, ca de pilda, in numele Ziper.

Iata-l, deci, pe vestitul Decebal aparand ca fiu al lui Scorilo. E greu sa ne inchipuim ca tatal viitorului adversar al lui Traian

a fost o persoana deosebita de Scorylo al lui Frontinus, respectiv Coryllus din opera lui Iordanes. In cazul acesta DuraDiurpaneus a putut fi un frate al lui Scorilo (deci unchiul al lui Decebal), care pe acest temei a putut mosteni tronul, mai ales ca Decebal era nevarstnic. Cand ii cedeaza domnia acestuia din urma, Duras-Diurpaneus (o stim de la Dio Cassius) era batran si nu se simtea in stare sa tina piept amenintarii romane, pe cand Decebal are in puterea varstei. Informatia lui Iordanes a astfel confirmata, iar Deceneu, Comosicus, Scorilo, Duras-Diurpaneus si Decebal ne apar fara indoiala ca succesori ai lui Burebista.

E mai greu de aflat cand a domnit fiecare. Dispunem doar de doua date sigure: 44 i.e.n, cand moare Burebista si Deceneu
ocupa scaunul domniei dacice, si 87 e.n, cand Duras ii cedeaza scaunul domnieie lui Decebal. Mai avem apoi indicatia ca Scorilo a domnit 40 de ani si ca, intr-un anumit moment al domniei lui, la Roma izbucnisera framantari interne. Se poate oare, pe aceste subrede temeiuri, incerca o cronologie a dinastilor dacilor transilvaneni?

Cheia intregii cronologii e domnia lui Scorilo. Referindu-se la tulburarile launtrice din statul roman, Frontius s-a putut

gandi, teoretic vorbind, la razboiul civil dintre Octavian si Antoniu (32 31 i.e.n), la dezordinile de la moartea lui Caligula (41 e.n) sau la indelungatele lupte care au precedat si au urmat moartea lui Nero (68 69 e.n). Primele sunt prea departe de vremea lui Frontius si apoi a le accepta inseamna sa credem ca Deceneu si Comosicus n-au domnit, luati impreuna, decat 12 13 ani. Daca Scorilo ar fi inceput sa domneasca atunci, cei patruzeci de ani de stapanire a lui asupra dacilor s-ar incheia pe la 8-9 e.n; ar fi, prin urmare cu neputinta ca fiul sau, Decebal, sa ocupe tronul in 87 e.n. Tulburarile care au insotit moartea lui Caligula sunt acceptabile din punct de vedere cronologic, dar ele au durat prea putin si nu merita in nici un caz numele de arma civilia (arme civile, razboi civil), cum le numeste Frontius. Cele care se potrivesc mai bine sunt luptele din anii 68-69, adevarat razboi civil in timpul caruia s-au luptat patru pretendenti la tronul Imperiul Roman, trei dintre dansii pierind de moarte violenta.

Au avut loc aceste tulburari loc la inceputul sau la sfarsitul domniei lui Scorilo? Dupa parerea mea, la sfarsitul. Prudenta
regelui se explica mai usor in cazul unui monarh cu experienta a patruzeci de ani de domnie decat in cel al unui tanar abia

urcat pe tron. Si apoi sa nu uitam ca Duras-Diurpaneus e foarte batran cand abdica in favoarea lui Decebal; el trebuie, deci, sa fi fost un om in varsta si cand i-a urmat fratelui sau Scorilo.

Trebuie sa credem ca pe la anul 70 e.n Scorilo si-a incheiat lunga domnie asupra dacilor. Ba daca admitem ca dacii
transilvaneni sunt aceia care au navalit in Moesia in primele luni ale anului 69, cum spune Tacit, si ne aducem aminte ca Scorilo ii impiedicase sa atace Imperiul Roman, ajungem la concluzia ca regele mort la aceasta data si ca domnia a luase fratele sau Duras-Diurpaneus. Acestuia nu-i displaceau atacurile asupra posesiunilor romane; pe dacii sai ii vom revedea si in anul 85/86 navalind in Moesia.

Incetul cu incetul, cronologia regilor daci din Muntii Orastiei incepe sa se precizeze. Decebal domneste intre 87 si 106 e.n,

data cand Dacia e cucerita de Traian. Unchiul sau Duras-Diurpaneus luase domnia pe la 68 sau 69, ceea ce inseamna, evident, ca Scorilo urcase pe tron prin 28 sau 39. Ramane, deci, pentru Deceneu si Comosicus, intervalul dintre 44 i.e.n si 28 e.n adica 72 de ani; poate ca e mult, dar nu imposibil si, de altfel, nu e exclus ca Iordanes sa fi trecut cu vederea unul sau doi regi mai putin insemnati.

CE SE INTAMPLA IN RESTUL DACIEI? Iordanes ne-a ajutat sa cunoastem mai bine soarta statului dac transilvanean cu centrul in Muntii Orastiei, dar pentru alte
regiuni ale Daciei nu ne e de nici un folos. Din pacate, celelalte izvoare ne spun si ele prea putin.

Aceasta imprejurare nu se datoreste lipsei de interes a romanilor pentru daci. Chiar daca Burebista disparuse si stapanirea lu

se destramase, dacii ramasesera un adversar primejdios al imperiului. Nu razbate oare teama de daci din atatea versuri ale poemului Pharsalia al lui Lucan, care descrie, e drept, razboiul dintre Cezar si Pompeius, dar e compus de la mijlocul secolului I e.n? Si nu ne spune oare Horatiu ca stirile despre luptele cu dacii erau un subiect frecvent de converstie in Roma lui Augustus? Ce sa mai spunem de versurile lui Ovidiu, in care amenintarea getica e de atatea ori pomenita! Lor li sa adaug marturia unui istoric de talia lui Tacit care, in pasajul amintit si mai sus, ii acuza pe daci ca ar fi un neam niciodata cu credinta (fata de Roma, fireste!). Hotarat, dacii erau o problema pentru romani in a doua jumatate a secolului I i.e.n si in to cursul veacului urmator, si ei apar adesea in izvoare.

De cele mai multe ori insa, aceasta aparitie e anonima. Istoricii antici vorbesc despre semintii dacice, despre regi si
capetenii de-ala lor, dar rar le pomenesc numele. Pentru primii ani de dupa moartea lui Burebista avem stiri ceva mai precise, dar mai tarziu informatiile devin extrem de vagi.

Ca dusman al romanilor e pomenit, pe la inceputul domniei lui Augustus, regele Cotiso, despre care istoricul Lorus ne

vorbeste intr-un laconic, dar sugestiv pasaj: Dacii stau aninati de munti, zice dansul. De acolo, sub conducerea regelui Cotiso, de cate ori Dunarea ingheta lega cele doua maluri, obisnuiau sa navaleasca si sa devasteze tinuturile vecine. Dupa victoria lui Octavian in razboaiele civile, romanii iau masuri si Cotiso e infrant, poate de catre generalul Marcus Licinius Crassus; intr-o oda dedicata protectorului sau Mecena, poetul Horatiu il sfatuieste pe acesta sa nu mai fie framantat de grija Romei, caci armata lui Cotiso a pierit. Indicatia lui Florus referitoare la muntii in care locuiesc dacii lui Cotiso a facut ca regatul acestuia sa fie plasat de istorici in Banat si Oltenia, de ambele parti ale muntilor.

Unele manuscrise ale biografiei lui Augustus scrise de istoricul Suetoniu vorbesc despre Cotiso in legatura cu o imprejurare

din epoca razboaielor civile; dar manuscrisele cele mai bune poarta in acel loc nu numele lui Cotiso, ci pe acela al lui Coson Despre el zicea Antoniu ca urma sa se inrudeasca cu Octavian (viitorul Imparat Augusrus), adversarul lui Antoniu in lupta pentru puterea suprema la Roma; era vorba anume ca Octavian s-o dea de sotie pe fiica sa, Iulia, regelui get, iar el sa se casatoreasca cu fiica acelui. Zvon rauvoitor si lipsit de temei in forma aceasta, lansata de dusmanii lui Octavian, dar dovada, daca nu a intentiilor matrimoniale, macar a unor bune relatii reciproce intre getii lui Coson si rivalul lui Antoniu.

Suetoniu spune despre Coson ca era rege al getilor, singura data cand foloseste acest nume in locul celui de daci; aceasta ne-

ar ingadui sa-i plasam regatul sau uniunea de triburi undeva la Dunarea de jos, poate in Campia Munteana. Sa fie oare acest rege acelasi Coson, al carui nume apare pe monedele de aur batute din ordinul lui Brutus, unul din asasinii lui Cezar? Foarte probabil si, in cazul acesta, istoria lui ar fi, in linii mari, urmatoarea: ajuns stapan pe o parte a mostenirii teritoriale a lui Buebista, Coson intra in legatura cu Marcus Brutus care, in Macedonia, se pregatea de lupta impotriva triumvirilor Octavian Antoniu si Lepidus. Probabil ca regele get ii daduse lui Brutus ostasi, primind in schimb bani buni de aur cu numele lui, dar

cu figuratia luata de pe monedele generalului roman. In batalia de la Philippi insa (42 i.e.n), Brutus e invins si se sinucide. Dobandind de la Octavian iertarea pentru prost inspirata alianta cu dusmanul sau, Coson ajunge in relatii destul de bune cu dansul pentru ca, prin anii 32 31, zvonuri despre proiectata incuscrire a lor sa poata circula prin Roma.

In luptele civile din statul roman se amesteca si un alt dinast geto-dac de la Dunare, Dicomes. La el se refera, pare-se, Dio
Cassius cand spune ca a trimis o solie la Octavian dar ca, neobtinand nimic, s-a intors catre Antoniu. Acestuia Dicomes i-a da ajutor, si un numar de daci au cazut prizonieri dupa batalia de la Actium (31 i.e.n), fiind pusi de Octavian sa lupte in amfiteatru impotriva unor suebi, captivi si ei.

Cat despre Dobrogea, in timp ce coasta se afla in mainile oraselor grecesti si, prin intermediul lor, sub controlul roman,

interiorul era impartit intre trei mici regi: Roles in partea de sud, Dapyx in regiunea centrala, iar Zyraxes in nord, catre gurile Dunarii. Ei vor fi eroii unei triste istorii pe care o voi povesti indata.

ROMANII CUCERESC DOBROGEA Cezar planuise o grandioasa si decisiva expeditie impotriva dacilor; moartea lui o impiedicase insa si nici triumvirii, nici
Augustus dupa victoria de la Actium nu se gandisera s-o realizeze. In fond, nici nu mai era nevoie: divizati in numroase regate si uniuni de triburi, dacii nu mai repezentau un pericol atat de mare ca formidabila forta ridicata de Burebista. Totusi, neincetatele incursiuni nelinisteau imperiul: ele nu meritau poate un mare razboi de cucerire, care i-ar fi unit pe daci transformandu-i iarasi intr-o putere de temut, dar era clar ca anumite masuri militare se impuneau. Posesiunile romane suddunarene sufereau mai ales de pe urma dacilor din Campia Munteana; cucerirea Dobrogei ar fi permis ca acestia sa fie mai usor tinuti in frau. Si astfel, vechiul plan de a pune stapanire pe regiunea dintre Dunare si Mare reapare in strategia romana. Mai lipsea doar prilejul, dar si acela avea sa se iveasca destul de curand.

In anul 29 i.e.n, ne spune Dio Cassius, bastarnii ataca pe tracii denteleti, aliati ai romanilor. Mai putin pentru a-i ajuta pe
acestia si mai mult pentru ca se temeau sa nu fie invadata si Macedonia, generalul roman M. Licinius Crassus porneste impotriva lor si-i invinge cu ajutorul daco-getului Roles. Pentru contributia lui la victorie, Roles primeste de la Octavian insusi, pe care merge sa-l intalneasca la Corint, titlul de prieten si aliat al poporului roman.

In anul urmator, intre Roles si vecinul sau de la nord, Dapyx, izbucneste un conflict. Prietenul si aliatul romanilor se

foloseste de titlul sau pentru a cere ajutor lui Crassus. Generalul roman nu sovaie nici o clipa: i se ofera doar un prilej excelent de a patrunde in Dobrogea. Cavaleria lui Dapyx e pusa pe fuga si, cuprinsa de panica, se napusteste asupra propriei pedestrimi. Aceasta fuge si ea, iar Crassus face un mare macel. Cu oastea care-i mai ramasese, Dapyx se retrage intr-o cetate iar generalul roman incepe asediul. Un tradator se intelege cu el in greceste, limba pe care dacii lui Dapyx pare ca n-o cunosteau, sa predea cetatea; o data deschise portile, romanii si getii lui Roles se napustesc inauntru; Dapyx piere luptand eroic in fruntea soldatilor sai. Fratele lui, facut prizonier, dobandeste mila lui Crassus si, cu ea, libertatea, dar romanii nu se arata la fel de clementi fata de populatia pasnica a tinutului, care se refugiase cu turmele si obiectele mai de pret intr-o pestera numita Keire. Crassus inchide toate iesirile din pestera, obligandu-i pe asediatii infometati sa se predea.

Crassus nu s-a intors in provincea sa dupa aceasta expeditie. Tradandu-si intentia de a cuceri intreaga Dobroge, el il ataca

fara nici un motiv pe Zyraxes, cel de-al treile rege get dobrogean. Armata romana marsaluieiste direct spre Genucla, cea mai puternica cetate a lui Zyraxes, situata undeva pe Dunare; acolo auzise Crassus ca erau pastrate stindardele pe care Hybrida le pierduse in rusinoasa lui infrangere din 61 i.e.n. Stiind bine ca nu va putea rezista singur, Zyraxes trece pe malul stang al Dunarii, pentru a cere ajutorul de la sciti. In absenta lui, romanii cuceresc cetatea dupa un scurt dar greu asediu. Dobrogea intreaga se afla acum in mainile lor.

E drept ca Roma nu transforma noile teritorii intr-o provincie. Era preferabil pentru ea sa apere linia Dunarii cu piepturile

aliatilor geti si nu cu sangele soldatilor romani. Roles e acela care, in numele romanilor si, fara indoiala, spre folosul lor in primul rand, carmuieste Dobrogea. Dupa moartea sa, asupra tinutului cucerit de Crassus se intinde protectoratul regatului odryd din Tracia, client al Romei, in timp ce in zona de coasta se creeaza un comandament militar roman prefectura litoralului maritim dependent de provincia Macedoniei.

DACI SI ROMANI INAINTE DE DECEBAL Nu intotdeana putem cunoaste numele diversilor regi daco-geti din perioada care a urmat mortii lui Burebista; nu
intotdeauna putem localiza, in timp si in spatiu, diferitele evenimente ale istoriei acestei perioade, doar fugar mentionate de autorii antici. Dar un lucru apare limpede: sfarsitul secolului I i.e.n sidramatice lupte pentru indepartarea pericolului roman. Dorinta de a indeparta aceasta primejdie i-a facut pe Coson si pe Dicomes sa se amestece in luptele civile din statul roman. Aceeasi dorinta sta la temelia numeroaselor expeditii daco-getice impotriva posesiunilor romane.

Caci dacii iau adesea ofensiva, organizand invazii repentine la sud si la vest de Dunare, mergand cateodata in ajutorul

popoarelor ce luptau sa scuture jugul roman. Nu ataca oare sistematic Cotiso tinuturile sud-dunarene? Nu trec oare dacii Dunarea inghetata in anul 10 i.e.n, cu prilejul revoltei pannonilor, atacand aceasta recenta provincie romana? Tiberiu insusi, viitorul imparat, e trimis de Augustus din Gallia pentru a respinge atacul. Peste putina vreme, dacii ataca iarasi Pannonia impreuna cu tauriscii si anartii din nord-vestul Daciei, precum si cu alte semintii. Generalul Marcus Vinicius, care se mai luptase cu dacii si pe alt front, ii bate si-i urmareste, urcand pe valea Muresului, pana in inima Daciei. Prin anul 6 e.n are loc o invazie daco-sarmatica in Moesia, respinsa de A Caecina Servus.

Dar nici reactiile romane nu se lasa asteptate. Cucerirea Dobrogei si incredintarea ei unor aliati credinciosi, ca Roles la

inceput si regii clientelari odryzi pe urma, au constituit doar un prim pas. In primii ani ai erei noastre (11 12 dupa cele mai noi opinii), o actiune militara pe scara vasta e organizata de generalul Cornelius Lentulus, guvernator al Pannoniei, si Sextus Aelius Catus, comandantul districtului militar din Moesia. Lentulus opereaza, pare-se, in Oltenia si Banat; el iese invingator, ii alunga pe daci pe malul stang al Dunarii, stabileste garnizoane de-a lungul fluviului. Totusi, zice Florus in pasajul amintit ceva mai sus, Dacia n-a fost invinsa, ci pericolul pe care-l reprezenta ea in ochii romanilor a fost doar amanat. La randul sau Sextus Aelius Catus inaugureaza in campia munteana un nou sistem de asigurare a hotarelor imperiului: deportarea in masa populatiilor dusmanoase. Cincizeci de mii de geti sunt, dupa spusele lui Strabo, stramutati in sudul Dunarii. Raidul pustiitor roman pune capat pentru totdeauna vietii infloritoare dacice din asezarile de la Popesti si Piscul Crasani, in care marturiile arheologice se opresc brusc la inceputul erei noastre. Numai marile asezari situate mai spre miazanoapte Tinosul, Poiana au scapat, iar Augustus, in elogiul pe care si-l scrie singur ca un fel de manifest al regimului sau si de testament politic, se lauda ca armata sa, trecand peste Dunare, a silit neamurile dacilor sa rabde stapnirea poporului roman.

Exegerare evidenta. Nu neg ca masurile lui Lentulus si Catus s-au dovedit utile pentru apararea posesiunilor din zona

Dunarii mijlocii si inferioare, dar daca stapanii Romei au crezut ca prin deportarea celor 50 000 de geti atacurile aveau sa inceteze, ei s-au inselat amarnic. Abia terminase Catus stramutarea getilor munteni si cetatea Aegyssus (Tulcea de azi), aflata sub protectoratul regelui odryd Rhoemetalces, e fulgerator atacata si cucerita de daci. Intreaga navigatie, comerciala si militara, pe Dunarea de jos era amenintata, se adreseaza Romei si numai interventia unei legiuni comandate de Vitellius izbuteste, dupa un greu asediu si cu mari pierderi, sa-i alunge iarasi romanii sunt nevoiti sa intervina. L. Pomponius Flaccus, prefectul litoralului pontic, recucerste cetetea. In vest, putin mai tarziu, pe la 20 e.n iazygii de neam sarmatic se aseza, cu permisiunea sau chiar la indemnul Romei, in campia Tisei, pentru a constitui o pavaza a Panoniei romane impotriva dacilor.

Anii exilului lui Ovidiu (8 17 e.n) sunt plini de astfel de asalturi barbare asupra Dobrogei. Marele poet ne informeaza

despre caderea cetatilor Aegyssus si Troesmis in mainile daco-getilor si despre recucerirea lor de catre romani. Tot el aminteste de nenumarate alte invazii, de starea de nesiguranta ce domnea in Dobrogea mai ales iarna, cand gheata Dunarii ingaduia atacatorilor sa patrunda la sud de fluviu. Ovidiu se plange amarnic ca el, poetul rasfatat al inaltei societati romane, omul care n-a atins in tinerete alte arme decat cele ale placerii, e nevoit acum, la chemarea strajerilor cetatii Tomis, se apuce sabia si scutul si sa-si acopere cu coiful parul albit.

Subreda stapanire odryda nu putea apara Dobrogea. Sub imparatul Claudiu, cand acest regat clientelar e transformat intr-o
noua provincie purtand numele de Tracia, terirtoriul Dobrogei e anezat Moesiei. Apararea e organizata cu strasnicie: garnizoane romane sunt asezate in cetatile de pe malul drept al Istrului, se construiesc drumuri strategice pentru deplasarea rapida si lesniciasa a trupelor. In timpul lui Nero, guvernatorul Moesiei, Tiberius Plautius Silvanus Aelianus, organizeaza

intre 62 si 66 e.n o vasta operatie dupa modelul mai vechi al lui Catus. Prin metode diverse, poate mai mult diplomatice decat militare, el stramuta, din zona de la nord de gurile Dunarii, 100 000 de transdanubieni, populatie amestecata de geti, bastarni, sarmati. Scopul operatiei era dublu: pe de o parte deportarea acestor oameni din asezarile lor slabea presiunea barbara la frontiera dunareana; pe de alta parte, asezarea lor in Moesia ingaduia ca mari intinderi de pamant sa fie cultivate cu tarani aserviti. De altminteri, inscriptia dedicata lui Plautius Silvanus e limpede in aceasta privinta, afirmand ca stramutarea s-a facut ad praestanda tributa, pentru a munci pamantului si a plati impozite.

Nici aceste masuri n-au slabit puterea dacilor intr-atat, incat ei sa nu poata ataca imperiul. Daca Scorilo credea ca e mai bine
ca dacii, pentru a tine departe primejdia romana, sa nu atace imperiul atata vreme cat el era sfasiat de razboaie interne, urmasul lui sau contemporanii sai din alte parti ale Daciei vedeau in ofensiva metoda cea mai buna de aparare; de aceea in primele luni ale anului 69 e.n are loc o invazie in Moesia. Dinastia romana a Flaviilor ia noi masuri pentru protejarea frontierei dunarene, infiintand o flota speciala classis Flavia Moesica pentru supravegherea fluvuilui, ale carei statiuni sunt cunoscute la Aegyssus si la Barbosi pe Siret. Si totusi, in iarna anului 85/86, pe cand la Sarmizegetusa domnea DurasDiurpaneus, o noua si puternica invazie are loc. Cetele dacilor, conduse poate chiar de Decebal, navalesc in Moesia declansand astfel cea dintai mare ciocnire cu Roma. Cu aceasta patrundem din nou in istoria statului dac transilvanean si deschidem un nou capitol, ultimul si cel mai eroic, al ei.

Perioada 44 i.e.n 85 e.n se caracterizeaza din punct de vedere politic prin lupta consecventa si tenace a poporului daco-get
impotriva expansiunii romane. Aceasta lupta fusese numai partial incununata de succes. E drept ca nici o mare si decisiva expeditie nu fusese organizata de Roma pentru supunerea Daciei; dar e tot atat de adevarat ca neinduratorul cleste al dominatiei romane se strangea din ce mai mult in jurul neamului daco-get. Dobrogea cucerita, asezarile de la Popesti si Piscul Crasani golite de locuitorii lor, o larga zona din Campia Munteana si din sudul Moldovei pusa sub controlul militar, daca nu si politic, al Romei, Dunarea umblata de vase de razboi romane iata care era incheierea acestei lupte de peste un secol. Dacia era inca in picioare, dar pornea in luptele viitoare de pe pozitii mult mai slabe decat pe vremea lui Burebista.

Cresterea pericolului roman aducea din nou pe priml plan imperativul unirii tuturor daco-getilor liberi intr-un singur stat.
Fabula vie a regelui Scorilo nu se potrivea numai romanilor; din pilda celor doi caini care, lasand sfada, se arunca impreuna asupra lupului, trebuiau si dacii sa invete ca a sosit momentul unirii in fata dusmanului comun. Si nu cred ca ma insel afirmand ca acest proces de unificare sau, mai bine zis, de reunificare a daco-getior a inceput tocmai in timpul indelungatei domnii a lui Scorilo. Continuat de Duras-Diurpaneus, el se va desavarsi sub Decebal, cand statul dac ajunge la cel mai inalt nivel de dezvoltare si la o mare putere militara. Dar ajunsi in pragul evenimentelor politico-militare care au marcat domnia In Banat a domnit un important rege get si anume Cotiso. Mult timp s-a crezut ca acesta este acelasi cu Coson dar ultimele cercetari au demonstrat contrariul. Regatul sau era atat de aproape de romani incat devine "linia de bataiea dacului Cotiso" cum consemneza Horatiu. In principiu politica regelui get se rezuma la atacuri in partile illyro- pannonice, mai ales iarna cand Dunarea ingheata. Faptul ca "dacii stau infipti in munti" (Florus) si ragazul oferit de romani duc la consolidarea regatului condus de Cotiso astfel incat dacii nu au fost infranti de Lentulus ci doar respinsi si imprastiati asa cum mentioneaza si Horatiu care il sfatuieste intr-un poem pe Mecena sa nu mai fie framantat de grija Romei fiindca armata lui Cotiso a fost invinsa. Alt rege banatean din regiunea Buzau-Olt este Reicipier. Acest rege get este mentionat intr-o inscriptie de la Durostorum alturi de Decebal. El conducea dacii cotensi care aveau capitala la Ramidava. Ultima regiune in care au ramas urmasi ai lui Burebista este una destul de zbuciumata deoarece aici nu se mai intalnesc doar doua civilizatii puternice ci trei si anume cea getica, cea romana si cea elena. Este vorba de Dobrogea. Aici domnesc concomitent trei regi geti: Roles, Dapyx si Zyraxes. Toti trei conduc in jurul anului 30 ien. Roles este regele get care conduce regatul al carei cpitala era probabil Sacidava, asadar tribul sacilor. In anul 29 ien. Octavian il trimite pe Licinus Crassus impotriva bastarnilor care ii atacasera pe tracii denteleti, aliati ai romanilor. Roles isi ofera ajutorul romanilor ceea ce ii va aduce regelui dac titlul de "prieten si aliat al poporului roman" acordat de Octavian personal la Corint in anul 29 ien. In anul urmator insa Roles intra in conflict cu vecinul sau nordic Dapyx. Roles primeste la cerere ajutorul lui Crassus. Cele doua armate aliate reusesc sa alunge de pe campul de lupta armata lui Dapyx intr-o cetate fortificata. Aici Crassus se intelege cu un soldat get in limba greaca. Tradarea se materializeaza prin deschiderea portilor cetatii. Cele doua armate aliate navalesc inauntru si are loc un adevarat macel. Dapyx moare eroic in fruntea armatei sale. Populatia din jurul cetatii se refugiaza intr-o pestera numita Keiris. Ajunsi aici romanii nu incearca sa-i asedieze pe daci ci ii zidesc inauntru. Aceste reusite ale romanilor ii dau curajul lui Crassus sa-l atace si pe cel mai nordic rege get din Dobrogea: Zyraxes. Atacul final are loc in capitala Genucla,

construita pe malul Dunarii. Vazand ca nu are sanse de victorie, Zyraxes reuseste sa fuga cu tezaurul la sciti pentru a forma o noua armata, dar conflictul ramane nefinalizat. In acest fel intreaga Dobroge ajunge sub stapanirea romana.