DACIA ANTICA

Dacia era în antichitate țara locuită de geto-daci, care erau împărțiți într-un număr mai mare
de state iar ei ocupau un teritoriu cuprins între: râul Tisa (vest), râul Nistru și Marea
Neagră (est), Dunărea (sud) și Carpații Păduroși (nord). În anumite părți chiar depășeau aceste
hotare: spre est peste Nistru, "înaintând până spre Bug", iar spre vest, "ajunseră până la
Dunărea panonică".
Regatul dacic a ajuns la cea mai mare întindere a sa în timpul regelui Burebista, având ca
hotare: țărmul Mării Negre și Bugul - spre est, Cadrilaterul boem, Dunărea panonică și
Morava - spre vest, Carpații Păduroși - spre nord, iar Muntele Haemus (lanțul Balcanilor) -
spre sud. Capitala regatului era orașul Argedava.

Înfățișarea caracteristică dacilor

Sculptură romană din timpul împăratului Traian înfățișand un dac ( Via dei Coronari, Italia)
Îmbrăcămintea lor era asemănătoare cu cea a țăranilor români din zilele noastre. Erau bărboși,
cu plete mari, purtau pantaloni lungi îndoiți la glezne, tunică scurtă cu mâneci, fiind acoperiți
pe cap cu o căciulă ( tarabostes ) conică iar în picioare aveau opinci. Femeile îmbrăcau o
cămașa plisată la gât și pe piept, cu mâneci scurte, conservată astăzi sub numele de ie.

Civilizație și cultură
Dacii erau organizați în state și aveau cetăți numite dava. Din agricultură obțineau: grâu, vin,
miere, creșteau vite și cai, dar și pescuiau. Îmbrăcămintea era făcută din lână de oaie și din
cânepă. Dacă la șes locuințele erau făcute din nuiele împletite pe pari și zidite cu pământ, la
deal și la munte ele erau făcute din lemn, folosindu-se bârnele încheiate. Conducerea o avea
regele, ajutat de un sfat de nobili, și mai era consiliat de un preot. Dacii se ocupau cu extracția
și prelucrarea metalelor din care confecționau unelte, arme, obiecte de cult sau mobilier,
podoabe, vase și monede. Ceramica era prelucrată atât cu mâna cât și cu roata olarului și
devenise o artă. Slujbele religioase se țineau în sanctuare ce aveau formă patrulateră sau
circulară. Ritualul funerar consta în arderea morților, iar cenușa era pusă în urne și îngropată
în pământ. Dacii iubeau muzica. Izvoarele antice spun că ei cântau din gură, dar și din
chitare. Dion Chrysostomos îi socotea pe geți la fel de înțelepți ca și grecii.
Economie
Ocupațiile principale erau agricultura (în special cereale, pomi fructiferi și viță-de-vie),
creșterea vitelor și oilor și cunoșteau apicultura; caii erau folosiți mai ales ca animale de
povară, dar caii crescuți de daci aveau și faima de a fi foarte buni în război. Ei făceau comerț
cu cetățile grecești care, pe atunci, se aflau pe țărmul Mării Negre.
De asemenea extrăgeau aur și argint din minele din Transilvania și aveau un comerț înfloritor
cu exteriorul, constatabil și prin numărul mare de monede grecești si romane descoperite.
Primele monede geto-dace au apărut prin secolul al III-lea î.Hr. și le imitau pe
cele macedonene (emise de Filip al II-lea, Alexandru cel Mare, Filip al III-lea). Bătute
din argint, după cum atestă tezaurele descoperite la Jiblea (județul
Vâlcea), Dumbrăveni (județul Vrancea), monedele geto-dace și-au încetat existența către
sfârșitul secolului al II-lea î.Hr și primele decenii ale secolului I î.Hr., o dată cu pătrunderea în
regiune a denarului roman (denarius). Aceștia vor domina economia dacică inclusiv în secolul
al II-lea d.Hr. Explicația constă în descoperirea unei monetării în cadrul căreia moneda
romană republicană era falsificată în așezarea de la Sarmizegetusa Regia. Numărul mare de
monede romane republicane descoperite pot fi explicate și în acest sens, nu doar prin relațiile
comerciale înfloritoare între lumea dacică și cea greco-romană.
Cele mai importante influențe în prelucrarea metalelor și în alte meșteșuguri erau cele
ale celților și ale grecilor, astfel că podoabele și obiectele din metal prețios găsite la săpăturile
arheologice dau dovadă de multă măiestrie. Totodată aceste influențe culturale demonstrează
vechimea societății geto-dace și întinderea țării lor, care au făcut posibile contactele cu celții
și grecii.

Limbă
Geto-daca este o limbă indo-europeană, aparținând limbilor tracice și fiind astfel înrudită cu
limba ilirilor. Ea a fost încadrată convențional în grupa satem, conform acestei încadrări, ea
înrudindu-se cu limba vechilor locuitori baltici și cu idiomurile slave, dar, mai mult, cu limba
iraniano-persană și cu cea iraniano-scitică, precum și cu sanscrita, armeana și frigiana.

POP RADUTA LIANA

ANUL II PL.