REGATUL DACIC

Burebista
Burebista (82 î.Hr. - 44 î.Hr.) a fost rege al geto-
dacilor și întemeietorul statului dac. Fiind un
desăvârșit lider și strateg militar a reușit unirea
triburilor geto-dacice, iar cu ajutorul sfatului său
de tarabostes și cu ajutorul marelui preot,
Deceneu, a reușit să introducă o serie de măsuri
administrative care au avut un rol important în
consolidarea și stabilitatea statului, a recrutat
oameni noi pentru administrarea agriculturii,
strângerea dărilor, supravegherea muncilor
obștești obligatorii, făcând, astfel, posibilă
realizarea sistemului de fortificații în Dacia, a
introdus sistemul de legi beligines, iar pe plan
spiritual și-a întărit propriul cult.

1
Prin acțiunile sale ofensive a reușit îndepărtarea
pericolului reprezentat de celții situați în sud și
în vest, supunerea bastarnilor în est și cucerirea
cetăților grecești de la malul Pontului Euxin,
întinzându-și regatul de la Pontul Euxin, în est,
până la Danubis în Câmpia Panonică, în vest, și
de la Munții Haemus, în sud, până la mlaștinile
Pripetului, în nord, devenind un potențial
adversar de temut al puternicei Republici
romane.

2
Decebal
Decebal a fost ultimul mare rege al dacilor.
Izvoarele antice îl prezintă ca pe un duşman de
temut al Romei, dar şi ca pe un războinic viteaz.
Despre Decebal aflăm de la Dio Cassius, în
Istoria Romană, că „Era foarte priceput în ale
războiului şi iscusit la faptă. Ştia să aleagă
prilejul pentru a-l ataca pe duşman şi a se
retrage la timp. Abil în a întinde curse, era viteaz
în luptă, ştiind a se folosi cu dibăcie de o victorie
şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere, pentru
care lucru el a fost mult timp un potrivnic de
temut al romanilor”.
Decebal era un conducător şiret şi priceput.
Chiar dacă a fost învins pe câmpul de luptă,
Decebal apelează la „fineţuri“ strategice,
specifice mai mult romanilor sau grecilor.
Trimite dezertori să-l asasineze pe Traian în
Moesia. „Deşi Decebal nu reuşise să-l învingă pe
câmpul de luptă, fără îndoială prin meşteşug şi

3
înşelăciune, aproape a obţinut moartea lui
Traian.

Decebal stăpânea un teritoriu uriaş, reuşind să

refacă parţial stăpânirea lui Burebista, ceea ce
arată o influenţă uriaşă, dar şi o pricepere
administrativă deosebită. „Autoritatea lui se
întindea peste întreg ţinutul dintre Tisa, Dunăre
şi Nistru; păreau că se întorc şi, de fapt, s-au şi
întors pentru câtva timp vremurile lui
Burebista”.Decât să fie adus ca prizonier la
Roma, Decebal se sinucide folosind pumnalul
scurt, sica.

4
 RĂZBOAIELE
DACO-ROMANE
Cauze
-Ca urmare a dezvoltarii sale, Dacia constituia
principalul rival al Imperiului Roman si ii
impiedica politica expansionista a acestuia.
-Ca urmare a politicii de cucerire, Imperiul
Roman trecea printr-o puternica criza
economica.
-Criza economica a Imperiului nu se putea
solutiona decat prin preluarea bogatiilor Daciei.
-Prin supunerea Daciei isi consolida hotarul de
Nord al Imperiului, deoarece Dacia era cel mai
inaintat bastion in lumea barbara.
-Cucerirea Daciei de catre romani, echivala cu
anularea pacii semnate in anul 89 dupa Hristos.

5
-romanii erau interesati de zacamintele de aur si
argint ale Daciei.
-Imparatul Traian vroia sa arate Senatului si
poporului sau ca era un imparat capabil, spre
deosebire de predecesorul sau Domitian,care
incheiase pacea cu dacii patindu-le sume de
bani pentru a nu mai ataca teritorii romane.

Personalitati
-Iulius Sabinus
-Terentius Scaurinus
-Iulius Quadratus Bassus
-Longinus

6
-Tiberius Claudius Maximus-decapiteaza capul
lui Decebal dupa moarte.

-Conducatori de legiuni : Liciunius Sura, T.C.

Lavianus, Quadratus Bassus, Lusius Quietus cu
puternica sa cavalerie maura, grl. Hadrian si a
lui Legio I Minervia.

7
-Imparatul Traian

-Decebal-

8
-Apollodor din Damasc-a construit podul de la
Drobeta peste Dunare

Bătălii
Războaiele daco-romane (101-102, 105-106) au
fost două scurte războaie între Imperiul Roman
şi Dacia, în timpul domniei împăratului Traian.

9
După câştigarea sprijinului Senatului, in 101
Traian era pregătit să invadeze Dacia. Ofensiva
romană avea în avangardă două legiuni care
mărşăluiau spre inima Daciei, arzând oraşele şi
satele din drum. Traian a înfrânt o armată dacă
în bătălia de la Tapae, iar în 102 Decebal a ales
să se predea, după pierderea bătăliei de la
Adamclisi şi a altor câteva ciocniri minore.
Războiul, care a durat doar câteva luni, s-a
terminat cu o victorie romană eroică.
Cunoscutul pod de la Drobeta a fost construit
pentru pregătirea celui de-al doilea război, fiind
necesar pentru recucerirea Daciei, deoarece
Imperiul Roman a "pierdut pacea".
După înfrângerea din primul război cu Traian,
Decebal a respectat o perioadă înţelegerea cu
Roma, dar la scurt timp după aceea a început să
incite la răscoală triburile învecinate, şi să
pustiască coloniile romane de dincolo de
Dunăre.
Traian, cunoscut pentru caracterul său optimist
şi întreprinzător, şi-a adunat încă odată forţele

10
în 106 d.Hr. pentru un al doilea război împotriva
Regatului Daciei.
Spre deosebire de primul conflict, cel de-al
doilea război a implicat mai multe lupte care au
provocat pierderi însemnate armatei romane,
care, aflată în faţa a numeroase triburi aliate cu
Decebal, nu a reuşit să obţină repede o victorie
decisivă. În cele din urmă, Roma a triumfat şi a
ocupat Dacia. Un asediu asupra capitalei
Sarmizegetusa a avut loc la începutul verii
anului 106. Dacii au respins primul atac, însă
romanii au distrus apeductele capitalei dace.
Oraşul a fost incendiat, iar Decebal a fugit,
preferând însă să se sinucidă în loc să fie
capturat. Totuşi, războiul a continuat.
Datorită trădării unui confident al regelui dac,
Bicilis, romanii au descoperit comoara lui
Decebal în râul Sargesia/Sargetia - la 165 500 kg
de aur şi 331 000 kg de argint. Ultima bătălie cu
armata regelui dac a avut loc la Porolissum.

11
Monumente
Tropaeum Traiani este un monument
triumfal roman în Adamclisi, județul Constanța,
ridicat în cinstea împăratului roman Traian între
anii 106-109 d.Hr. pentru a comemora victoria
romanilor asupra dacilor în anul 106 d.Hr.
Cilindrul monumentului este decorat cu 54 de
« tablouri » in piatra , in care sunt reprezentate
imagini din acesta batalie. A fost realizat de
arhitectul Apollodor din Damasc.

12
Columna lui Traian
Columna lui Traian este un monument antic din
Roma construit de Apollodor din Damasc, din
ordinul împăratului Traian, pentru
comemorarea victoriei sale în Dacia, care s-a
păstrat până în zilele noastre. Monumentul se
află în Forul lui Traian, în imediata apropiere - la
nord - de Forul roman. Terminată în 113,
columna are exteriorul prevăzut cu un faimos
basorelief sculptat, în formă de spirală, care
reproduce artistic sub o formă epică războaiele

13
dintre romani și daci purtate de Traian pentru
cucerirea Daciei.
Columna a fost construita si pentru a servi ca
mausoleu (după deces, cenușa împăratului
Traian a fost depusă în încăperea de la baza ei).
Columna are o înălțime de aproximativ 40 de
metri și conține 18 blocuri masive de marmură
de Carrara, fiecare cântărind 40 de tone. Sunt
prezentate circa 2500 de figuri omenești, de
circa 60-75 cm înălțime. Împăratul Traian este
prezent de 60 de ori.

O inscripție de la intrarea în interiorul columnei,

oarecum criptică, deoarece o parte a textului a
dispărut, are următorul cuprins:
Senatus populusque Romanus imp. Caesari divi
Nervae f. Nervae Traiano Aug. Germ. Dacico
pontif. Maximo trib. pot. XVII imp. VI p.p. ad
declarandum quantae altitudinis mons et locus
tant[is oper]ibus sit egestus.

14
15
16
Podul de la Drobeta
Podul lui Traian a fost un pod construit de
Apolodor din Damasc, arhitectul Columnei, între
primăvara anului 103 și primăvara anului 105 [1]
pe Dunărea de Jos, la est de Porțile de Fier, în
orașul Drobeta-Turnu Severin. Scopul
construcției a fost de a facilita transportul
trupelor romane conduse de Traian și a
proviziilor necesare celei de-a doua campanii
militare de cucerire a Daciei regelui Decebal.

17
18
DACIA-PROVINCIE
ROMANĂ
Organizare teritorială
În urma războaielor daco-romane (între anii
101-102 şi 105-106), o parte a teritoriilor locuite
de geto-daci au intrat în stăpânirea statului
roman. Au rămas însă, în continuare, locuite de
dacii liberi teritoriile: Crișana, Maramureş şi
Nordul Moldovei.
Pe de altă parte, dintre teritoriile cucerite de
romani, nu toate au intrat în componenţa
provinciei romane Dacia, şi anume: Sudul
Moldovei, Muntenia şi colţul de S-E al
Transilvaniei au fost iniţial incluse, din punct de
vedere administrativ, în provincia Moşia
inferioară.

19
De-a lungul stăpânirii exercitate de romani în
Dacia, această provincie a suferit mai multe
reorganizări administrativ-teritoriale, şi anume:
--Între anii 106 şi 117 (până la moartea
împăratului Traian) , Dacia a fost o provincie
unitară, cuprinzând: Banatul, Oltenia şi
Transilvania, fără colţul de S-E.
--Împăratul Hadrian înfăptuieşte prima
reorganizare administrativ-teritoriala între anii
117 şi 124. Şi anume, abandonează S-ul
Moldovei şi cea mai mare parte a Câmpiei
Muntene, care erau greu de apărat împotriva
atacurilor dacilor liberi şi împarte teritoriul
rămas sub stăpânire romană în două provincii:
Dacia inferioară (cuprinzând Oltenia, colţul de
S-E al Transilvaniei şi V-ul Munteniei) si Dacia
superioară, (cuprinzând Banatul şi restul
Transilvaniei).
--Între anii 124-168, Hadrian desprinde din
Dacia superioară zonă situată la Nord de Arieş
şi de Mureșul Superior, şi creează o nouă
provincie: Dacia Porolissensis.

20
--Ultima reorganizare administrativ-teritoriala
este înfăptuita de împăratul Marcus Aureliu
(168-169). El uneşte Dacia superioară cu Dacia
inferioară, formând Dacia Apulensis şi apoi
desprinde Banatul din Dacia Apulensis, creând o
nouă provincie: Dacia Malvensis, menţinând
astfel Dacia Porolissensis în vechile sale graniţe.
Cele trei provincii Dacia (Apulensis, Malvensis şi
Porolissensis) s-au menţinut până la retragerea
aureliana.

21
Organizarea politică
Noua provincie era una imperială, subordonată
împăratului, fiind administrată de un
guvernator numit de Senat și purta titlul de
"legatus Augusti pro praetore", fiind de rang
consular. Capitala provinciei era Ulpia Traiana
Sarmizegetusa, fondată în 108-110 din ordinul
guvernatorului Daciei romane, Decimus
Terentius Scaurianus.
În Dacia Superioară, guvernatorul senatorial
era de rang pretorian căci trupele ce staționau
erau mai puține numeric decât înainte. Legatul
imperial era comandantul legiunii XIII Germina
la Apulum, fiind ajutat de un procurator cu
atribuții financiare care rezidă la Ulpia Traiana
Sarmizegetusa Regia. În Dacia Inferioară
staționau trupe mai numeroase, conduse de un
procurator presidial cu reședința la Drobeta.
Dacia Porolissensis cu capitala la Napoca, era
guvernată de un procurator.

22
Cele trei provincii Dacia (Apulensis, Malvensis şi
Porolissensis) erau guvernate de un guvernator
ce purta denumirea de "legatus augusti pro
praetore Daciarum trium". Dacia Malvensis era
condusă de un procurator presidial, iar Dacia
Porolissensis era condusă de un guvernator
fiscal. Guvernatorul din Dacia Apulensis îl
înlocuia la nevoie pe guvernatorul suprem.
Reședința se afla la Ulpia Traiana
Sarmizegetusa.

Durata
Dacia romană a fost o provincie romană după
cucerirea Daciei de către Imperiul Roman sub
conducerea lui Traian în 106 și a durat până în
271, deci un total de 165 de ani.

23
Procesul de romanizare
(definitie, factori)
Romanizarea reprezintă un proces istoric
complex în urma căruia civilizaţia romană
pătrunde în toate deomeniile vieţii unei
provincii şi duce la înlocuirea limbii populaţiei
autohtone supuse cu limba latină. Acest proces
putea avea loc în urma ocupării (integrale sau
parţiale) a teritoriului locuit de un popor antic şi
încadrării lui în statul roman pe o perioadă a
mai multor generaţii.
Factori
--Prin intermediul administratiei romane,
formata din functionari provinciali (procuratori)
si functionari locali (magistri sau prefecti) din
orase sau comunitati rurale, ce foloseau ca
limba oficiala limba latina, romanizarea a
capatar un caracter organizat.
--Fiind o provincie de granita, expusa atacurilor
barbarilor de la hotare, provincia Dacia avea
nevoie de un sistem de aparare bine organizat.

24
De aceea, imparatii romani au dispus
construirea unui numar mare de castre, cum
erau cele de la: Apulum, Dierna, Micia,
Porolissum, Romula, in care stationau in numar
mare legionari sau trupe auxiliare. Intre acesti
soldati si populatia autohtona au avut loc
schimburi culturale, soldati cu nume dace au
intrat in armata romana, ceea ce a contribuit la
intensificarea romanizarii provinciei Dacia.
--Dupa satisfacerea stagiului militar, o mare
parte a veteranilor au parasit armata dar s-au
stabilit in provincia Dacia. Ei au ocupat functii
administrative, au primit compensatii banesti,
pamant, si-au intemeiat familii pe teritoriul
provinciei, contribuind astfel la procesul de
romanizare.

25
--In provincia Dacia au fost colonizati, in mod
organizat, un numar mare de locuitori din
celelalte provincii ale imperiului, vorbitori ai
limbii latine populare, purtatori ai culturii
romane. Acestia au patruns in toate domeniile
economiei (agricultura, minerit, mestesuguri),
au populat vechile asezari si au intemeiat altele
noi, de tip roman: ‘canabae’ (asezari rurale
situate in jurul castrelor) si mai tarziu, ‘vicus’,
‘pagus’ si ‘villa rustica’. Convietuind cu
autohtonii, aflati intr-un contact nemijlocit cu
acestia, colonistii au imprumutat daco-getilor
elemente de civilizatie romana, constituindu-se
intr-un factor activ al romanizarii.
--Activitatea economica din toate domeniile
(agricultura, minerit, mestesuguri, constructii,
schimb de marfuri) a constituit un alt factor al
romanizarii datorita legaturilor ce s-au stabilit
intre autohtoni si colonisti in cadrul activitatilor
desfasurate pe teritoriul Daciei romane si
datorita participarii lor la viata economica a
Imperiului.

26
--Dupa cucerire, Dacia a fost supusa unui intens
proces de urbanizare prin construirea dupa
model roman, uneori pe locul vechilor asezari, a
unui numar mare de orase cu statut de
‘municipia’ (Dierna, Porolissum, Tibiscum,
Troemsis) sau cu statut de ‘coloniae’ (Ulpia
Traiana Sarmizegetusa, Drobeta, Napoca,
Apulum, Potaissa). Centre administrative,
economice, culturale, orasele au constituit
puncte de schimb cultural intre autohtoni si noii
veniti, contribuind astfel la romanizarea
provinciei Dacia.
--Normele juridice romane au fost introduse si
aplicate pe teritoriul provinciei, ceea ce a impus
autohtonilor cunoasterea acestor norme si
exercitatea drepturilor lor in limba latina,
contribuind astfel la desfasurarea procesului de
romanizare. Norme ale dreptului roman se vor
regasi in dreptul romanesc .
--Viata culturala. A fost atestata existenta de
scoli in cadrul carora se invata scrisul si cititul in
limba latina pe intreg teritoriul stapanit de
romani, in Dacia si Moesia Inferior.

27
--Viata religioasa. Fenomenul ‘interpretatio
romana’ (preluarea unor divinitati dace sub
nume romane: Zalmoxis, Bendis), adorarea unor
divinitati romane (Inunona, Mineva, Jupiter,
Venus), practicarea cultelor in limba latina au
dat nastere elementelor de sincretism religios
(contopirea unor divinitati asemanatoare, dar
de origini diferite, intr-una singura), ceea ce
demonstreaza legaturile spirituale daco-
romane, influentele reciproce care au ajutat la
romanizarea autohtonilor din Dacia.

Creştinismul
Romanizarea Daciei şi Creştinismul sunt două
fenomene care au evoluat în paralel.
Intensitatea şi creşterea romanizării au
influenţat direct puterea Creştinismului.
Centrele urbane sunt cele care oferă cea mai
bună imagine a romanizării şi în acelaşi timp ele
devin în primele trei secole ale erei noastre
focarele Creştinismului.

28
Răspândirea masivă a creştinismului în teritoriul
dintre Dunăre şi Marea Neagră este confirmat şi
de cele aproximativ 35 de bazilici din secolele
IV-VI.
Se ştie că în Dacia, în câteva rânduri, au fost
deportaţi creştini. Pe timpul lui Traian (106-117)
au avut loc două deportări mari, una de 200.000
şi alta de 100.000 de oameni. După anul 118 a
avut loc încă o deportare de cca 100.000 de
oameni. Zonele de unde au fost făcute acestea
reprezentau focarele creştine cele mai intense:
Macedonia, Bitinia, Capadocia, Antiohia,
Palestina, Tracia. Deportaţi erau criminalii de
stat, exact statutul pe care îl aveau creştinii.
Deci majoritatea celor deportaţi în Dacia erau
creştini; şi nu numai evrei, dar şi bitinieni,
capadocieni, corinteni etc. Astfel, unica limbă în
care aceştia puteau comunica între ei era latina
populară.

29
Pentru secolul IV - există primele dovezi literare
şi arheologice privind existenţa unor lăcaşuri de
cult în teritoriile daco-romane nord-dunărene.
Astfel de biserici paleocreştine s-au construit
peste ruinele castrului roman de la Slăveni (jud.
0lt), iar la Porolissum (azi Moigrad, jud. Sălaj) un
fost templu păgân a fost transformat în lăcaş de
cult creştin.
În alte două centre s-au descoperit fundaţiile
unor bazilici şi anume la Sucidava (azi Celei-
Corabia, jud. Olt), cu o serie de inscripţii creştine
în limba greacă şi la Morisena (azi Cenad, jud.
Timiş).
Împăraţii romani care prin măsurile luate au
încurajat răspândirea şi organizarea
instituţională a creştinismului au fost:
Constantin cel Mare ( care prin Edictul de la
Milan (313) acordă libertate de cult
creştinismului), Theodosius ( care interzice
celelalte culte din Imperiu), Iustinian ( care are
rol în organizarea vieţii bisericeşti).

30
-Retragerea Aureliană
Prin „retragerea aureliană” (271) se înţelege
procesul de retragere a armatei şi administraţiei
romane din Dacia spre sudul Dunarii
(abandonarea Daciei), în timpul împăratului
Aurelian, în condiţiile de criză ale Imperiului
Roman provocate şi de atacurile dacilor liberi şi
ale migratorilor germanici şi de dificultatea
menţinerii limes-lui la nord de Dunăre.
Consecintele retragerii Aureliane sunt :
decăderea economică, degradarea vieţii urbane,
retragerea populaţiei în zonele rurale,
intensificarea legăturilor cu romanitatea sud-
dunăreană.

31