Decebal

Ne place sa spunem, cu mandrie, ca noi, romanii, avem doi mari stramosi:

Traian si Decebal. Daca despre imparatul roman se cunosc mult mai multe lucruri,
Imperiul Roman atingand in timpul domniei sale cea mai mare intindere, viteazul rege
dac Decebal nu a fost atat de glorificat in cronici, desi este una dintre marile
personalitati istorice ale acestor meleaguri. Totusi, o exceptionala descriere i-a facut istoricul grec Dio
Cassius: “Decebal era priceput in ale razboiului si iscusit la fapta, stiind cand sa navaleasca si cand sa se
retraga la timp, mester in a intinde curse, viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie si a scapa cu
bine dintr-o infrangere; pentru care lucruri el a fost mult timp pentru romani un potrivnic de temut.”

Regele Decebal s-a nascut intre anii 55 si 60 (d.Hr.), ca fiu al regelui dac Scorilo, pe un vas funerar descoperit
la Sarmizegetusa existand o dovada scrisa: textul (in limba daca) “DECEBALUS PER SCORILO”. Talentul militar
al tanarului dac l-a ridicat destul de repede pe Decebal in fruntea armatei, iar cand unchiul sau Duras -
Diurpaneus a devenit prea batran pentru a mai fi rege, i-a cedat nepotului sau locul din fruntea poporului
geto-dac. Era anul 87 (d.Hr.), imparatul roman Domitian pornise o ofensiva impotriva Daciei, iar getii aveau
nevoie de un conducator tanar, neinfricat si inteligent. Iar acesta s-a dovedit a fi Decebal. De altfel, intreaga s-
a domnie a fost la fel de zbuciumata, trebuind sa isi conduca de nenumarate ori armata in luptele cu legiunile
romane atacatoare si murind in anul 106: a pierdut o batalie si si-a luat viata pentru a nu cadea in mainile
dusmanilor.

Decebal nu a fost, ca rege, doar un bun comandant al armatei, chiar daca in domeniul militar a
realizat cele mai multe: a antrenat oameni capabili sa conduca luptatorii, numindu-i “responsabili cu oastea”,
a dotat armata sa cu cele mai noi arme de tip roman (prin aducerea unor mesteri latini), a primit chiar si
dezertori din armata romana, de la care s-au aflat secretele dusmanilor etc. Pe plan social, a reusit sa formeze
structurile neaparat necesare unui stat puternic: administratia, justitia si religia. Pe plan administrativ,
Decebal a gandit si a construit un sistem executiv, in care fiecare ramura economica era condusa de un
“prefect”. In justitie au fost instruiti si adusi oameni noi, pentru a putea sa faca dreptate; acelasi lucru s-a
intamplat si in invatamant, despre care Decebal credea ca trebuie dezvoltat cat mai bine.

Sub conducerea lui Decebal, comertul a redevenit infloritor, chiar pe directia Dacia - Imperiul Roman, iar
agricultura a continuat sa fie una dintre indeletnicirile de baza ale dacilor si principala sursa de venit pentru
cei mai multi, prin productii foarte mari de cereale, ovine si produse
apicole (in special miere). Nici industria nu a fost neglijata, extragerea si
prelucrarea metalelor fiind, de asemenea, foarte dezvoltate. Dacii
prelucrau atat metale feroase - pentru arme, in special, dar si metale
pretioase - din care realizau superbe podoabe, multe dintre acestea
ajungand - din vistieria regala daca - in tezaurele Imperiului Roman.

In politica sa externa, Decebal a imbinat cu inteligenta actiunile militare

cu cele diplomatice. Dupa ce, in anul 87, l-a invins, la Turnu Rosu, pe
generalul roman Fuscus, trimisul imparatului Domitian, Decebal a trebuit
sa lupte din nou, anul urmator, cu ostile romane conduse de generalul
Tettius Iulianus. Cea mai grea dintre batalii s-a dat la Tapae si s-a incheiat cu o victorie neclara a romanilor,
care totusi nu au profitat de aceasta, incheind cu dacii, in anul 89, o pace considerata drept “rusinoasa” de
Roma. Aici venise la putere un nou imparat: Marcus Ulpius Traianus. Adica, Traian.
Dupa trei ani de pregatiri, la 25 martie 101, Traian pleaca din Roma pentru a intra in Dacia, in fruntea unei
armate formate din 14 legiuni, totalizand 150.000 de soldati (cea mai mare oaste la acea data). Confruntarea
are loc, din nou, la Tapae, unde se da o noua batalie sangeroasa, cu multe victime in ambele tabere. Totusi,
Traian cucereste teritoriul apropiat si se stabileste peste iarna in depresiunea Hategului. Pentru a izola acest
nucleu, Decebal ataca garnizoanele romane de la sudul Dunarii, obligandu-l astfel pe Traian sa duca jumatate
din armata dincolo de fluviu. Din pacate, gheata prea subtire care acoperea Dunarea cedeaza sub picioarele
oamenilor lui Decebal si multi dintre daci se ineaca inainte de a-si fi incheiat misiunea. Planul este
compromis. Primavara aduce inceperea unei noi ofensive romane, in timpul careia Maximus cucereste
cetatea Costesti si o ia prizoniera pe sora lui Decebal, iar Lusius Quietus patrunde adanc in Dacia prin pasul
Vulcan.

Era mult prea mult. Decebal merge atunci la Traian si ii propune pacea. Desi se afla la poalele capitalei dacice
si ar fi putut continua atacurile decisive, Traian accepta pacea, in schimbul careia il obliga pe Decebal sa
predea toti soldatii dezertori si mesterii romani (care lucrau pentru daci) si sa darame zidurile cetatilor. Apoi,
Traian il angajeaza pe Apolodor din Damasc sa construiasca vestitul pod peste Dunare, de la Drobeta, si
aduna - razboinic - armata. Decebal nu respecta nici el conditiile in care se incheiase pacea, fapt care il
determina pe Traian sa plece din nou de la Roma, spre Dacia, in fruntea Legiunii I Minerva.

Era 4 iunie 105. In fata acestui pericol urias, Decebal este parasit de cateva dintre capeteniile geto-dace.
Totusi, printr-o actiune abila era aproape sa reuseasca asasinarea lui Traian, obtinand in schimb capturarea
lui Longinus. Desi aceste actiuni aveau drept scop sa-l faca pe Traian sa se retraga, imparatul roman trece la
ofensiva. Romanii intra in Dacia pe trei cai: Tapae, pasul Vulcan si pasul Oituz. Dupa multe batalii prin munti,
armata romana trece de trupele de luptatori daci, apoi de sistemul de cetati si ajunge la poalele capitalei
dacice, Sarmizegetusa. Dacii rezista eroic, dar sunt tradati de unul dintre oamenii lor. Acesta le-a spus
dusmanilor pe unde treceau conductele de apa ce alimentau orasul, romanii le-au taiat, iar cetatea nu mai
avea sanse sa reziste. Decebal se retrage impreuna cu cateva capetenii spre nord-est, pentru a incerca sa
reorganizeze apararea. Este tradat din nou si descoperit de romani.

Pentru a nu cadea viu in mainile dusmanilor, regele dac se sinucide. Cea mai mare parte a regatului dac este
transformata in provincie romana.

In memoria luptelor dintre romani si daci, Apolodor din Damasc a realizat, in anul 113, un imens monument
(inalt de aproape 30 de metri): Columna lui Traian. La loc de cinste, printre atatea scene de lupta, figura
demna a lui Decebal dainuie in amintirea glorioasei sale domnii, in fruntea statului dac