In mileniile V-III Î.H.

a avut loc procesul de indoeuropenizare,

care a constat in faptul ca, mai multe popoare din centrul Asiei
au migrat fie spre India, fie spre Europa.
Unul dintre aceste popoare a fost cel trac, care se localiza in
zona balcano-dunareana. Ramura nordica a tracilor era
constituita de geto-daci, localizati in spatiul carpato-
danubiano-pontic. Acestia au o dubla denumire, pentru ca au
aparut atat in izvoarele latine-sub denumirea de daci, cat si in
cele grecesti, sub denumirea de geti. Acestia convietuiau in
triburi pana in timpul lui Burebista, care a unificat aceste
triburi creand statul Dacia. Acesta avea centrul spiritual la
Sarmizegetusa si aveau o religie politeista(credeau in mai
multi zei). Orasele aveau sufixul "dava", cateva dintre acesea
fiind Piroporodava, Sucidava, Zusidava, Capidava. Ca si in Evul
Mediu, in Antichitate au existat categorii mai privilegiate, in
cadrul dacilor acestia se mai numeau tarabostes sau pileati.
Populatia autohtona de la nordul Dunarii a intrat in contact cu
lumea romana inca din secolele I-II Î.H., prin intermediul
comertului. Mai apoi acestia au intrat din nou in contact cu
romanii prin celebrele razboaie daco-romane purtate de
Decebal cu Domitian(87-88) cu celebra lupta de la Tapae si
Traian(101-102; 105-106). In urma razboiului din 106 Decebal
se sinucide, nevrand sa devina ostatic in urma pierderii
bataliei. Astfel in 106 Dacia devine provincie romana de rang
imperial si pana in anul 275, cat timp se va pastra aceasta
dominatie, se va manifesta un amplu proces de romanizare, in
urma caruia o parte a dacilor va fi asimilata de romani si se vor
forma daco-romanii.