Sunteți pe pagina 1din 11

Clasificarea jocului didactic dupĂ criteriul ariei psihofizice exersate (A. Glava, C.

Glava)
Arii Psihofizice
Jocul psihomotor, pentru dezvoltarea mobilității generale și fine
Tipuri: Exemple:
1.Spune ce ai gustat!
 SARCINA DIDACTICĂ:
Recunoaşterea şi denumirea corectă a alimentelor,
după gust și miros.
 REGULILE JOCULUI:
Copilul numit, legat la ochi/ținând ochii închiși, gustă
din alimentul ales de conducătorul jocului, apoi
denumește alimentul respectiv, recunoscându-l după
gust și miros.
Spre exemplu:legume de toamnă.
2.https://www.youtube.com/watch?v=E1KVEH4KPk0
ex :Ghici ce ai gustat!”; “Spune cum este?”; “Ce
poţi spune despre?”
3.Centrul de interes: Coşul de fructe bogat
al Toamnei
Denumirea activităţii: Cunoaşterea
mediului
Tema activităţii: Gustul fructelor
Subcategoria de joc şi titlul acestuia: joc
didactic senzorial – „Spune ce ai
gustat?”
Vârsta copiilor: 6-7 ani
Materiale necesare: coş cu fructele
Stimulare senzorială toamnei, dar şi alte fructe exotice (banane,
portocale, lămâie, kiwi).
Modul de desfăşurare a jocului:
Scăunele sunt aşezate sub forma unui
semicerc, iar în faţa lor se aşează o măsuţă
pe care se află un coşuleţ cu fructe acoperit.
Educatoarea chemă la măsuţă un copil.
Copilul legat la ochi trebuie să determine
fructul, după pipăit, gust, miros şi în final să
îl denumească. Copiii corectează în cazul
unei greşeli. Pentru complicare se
organizează un concurs de degustat,
câştigătorul fiind cel care ghiceşte mai multe
fructe de toamnă. Copiii fiind derutaţi în
acest caz de apariţia în coş a unor fructe
exotice.
Analiza jocului:
Sunt enumerate fructele de toamnă din coş,
cu precizarea că în coş s-au mai aflat şi alte
fructe, exotice. Sunt evidenţiaţi acei copii
care au răspuns corect, recunoscând
fructele degustate, ceea ce demonstrează
cunoaşterea fructelor de toamnă. Ca premiu
copiii sunt invitaţi să realizeze o salată din
fructele aflate în coş, consumând-o
împreună cu toţii.

1.Imită – mă!
Loc – În aer liber sau în sală
Participanţi – Copiii grupei
Scop – Dezvoltarea vitezei, a imaginaţiei şi a
expresivităţii
Participanţii la joc stau aşezaţi în linie, având în faţa
lor, la 2-3 metri, un copil, care mimează, făcând tot
felul de mişcări, iar ceilalţi trebuie să-l imite
întocmai. Când cel care este imitat, atinge solul cu
ambele mâini, el trebuie să se întoarcă şi să fugă
repede, urmărit de ceilalţi, până la un reper stabilit.
Dacă este prins înainte de a ajunge la reper, schimbă
locul cu acel copil, care va relua mima. Dacă nu, tot
el va relua jocul.

2.Miezul nopții
Loc - În sala de grupă
Participanţi – Copiii grupei
De mișcare
Scop – Dezvoltarea îndemânării, vitezei de alergare
Pentru organizare se va fixa căsuţa iepuraşilor,
vizuina vulpii în colţurile opuse ale clasei. Se va alege
un copil mai vioi care va avea rolul de vulpe, ceilalţi
copii se vor grupa în colţul iepuraşilor. În faţa vizuinii
vulpii se va trasa o linie cu creta pe sol, care
reprezintă gardul vulpii, acesta fiind locul unde vor
putea avansa iepuraşii, fără a trece peste el.
La semnalul educatoarei (care dirijează jocul):
„Porniţi!” iepuraşii ies din locul lor, sărind cu sprijin
pe palme până la gardul vulpii. Când ajung aici ei
întreabă vulpea de 3 ori: „Vulpe, cât e ceasul?”. La
sfârşitul ultimei întrebări, vulpea se trezeşte şi
răspunde: „Miezul nopţii” repezindu-se spre copii
(iepuraşi) pentru a-i prinde. Copiii aleargă şi se
regrupează în colţul de plecare (căsuţa lor).
Ex: „Cuibul rândunicilor”, „Ursul doarme”, „Ştafeta
uriaşilor”
Construcție/dezasamblare 1.Construim din betisoare!
Utilitatea jocului:
Formarea reprezentarii asupra formelor geometrice
– patrat si dreptunghi
Materiale folosite:
seturi de betisoare divers colorate.
Desfasurarea jocului:
 Invita copilul sa se joace construind patrate
si dreptunghiuri care sa respecte anumite
cerinte, de exemplu, sa construiasca un
patrat mare si rosu, un dreptunghi mic si
galben, 2 patrate mici si albastre etc.
 Spune: “Ma gandesc la un patrat mare si
rosu.”, apoi inchide ochii in timp ce copilul il
construieste. Deschide-i si observa ce a a
construit.
 Lauda-l daca a facut corect si ajuta-l daca a
gresit.
 Inversati rolurile: copilul descrie figura
geometrica la care se gandeste, inchide ochii
in timp ce tu o construiesti. Din cand in cand,
greseste intentionat si lasa-l pe copil sa te
corecteze.
2.Centrul de interes: Oraşul meu!
Denumirea activităţii: Jocuri şi activităţi
alese
Tema activităţii: utilizarea în redarea unei
construcţii a diferitelor forme
geometrice cunoscute.
Subcategoria de joc şi titlul acestuia: joc
cu subiect din viaţa cotidiană –
„Oraşul meu!”
Vârsta copiilor: 6-7 ani
Materiale necesare: figuri geometrice din
lemn şi hârtie
Modul de desfăşurare a jocului:
La sectorul construcţii sunt aşezate imagini
cu clădiri din oraş pe un panou, iar
pe măsuţă sunt aşezate figurile
geometrice din lemn. După ce sunt
denumite şi descrise, figurile
geometrice sunt asemănate cu
diferite părţi din clădirile oraşului
prezentat pe panou. Prin joc, se
aşează figurile geometrice astfel
încât să se obţină fie un bloc, fie o
casă, care sunt de forme diferite, un
copac etc. Se observă părţile
componente în realizarea clădirilor.
Apoi se procedează, la complicare,
tot aşa doar că se i-au de data
aceasta figurile de hârtie şi sunt lipite
pe coli de hârtie realizând astfel un
colaj. După construcţia prin
alăturare, suprapunere şi lipire a
pieselor se personifică fiecare
lucrare adăugând elemente în plus
după bunul plac. O uşă, balcoane,
horn din dreptunghi, geamuri din
pătrate etc.
Analiza jocului:
Se analizează lucrările obţinute şi
varietatea acestora, cât şi imaginaţia
copiilor în redarea temei cerute. Se
organizează o expoziţie tematică,
dedicată zilei oraşului unde se expun
toate lucrările pe această temă din
cadrul tuturor activităţilor. Vernisajul
se încheie cu diplome şi un mic bufet

1.https://www.youtube.com/watch?v=B6YEhrWT-
Zw
Manipulare/coordonare
2.Puzzle, Lego, mozaic, basme în bucăţele,
jocuri educative, jetoane
Jocuri de stimulare intelectuală
Tipuri: Exemple:
1.Spune mai departe....
Obiective:
Pronunţarea corectă a cuvintelelor. Consolidarea
deprinderilor de alcătuire corectă a propoziţiilor.
Reguli:
Copiii compun propoziţii, adăugînd fiecare cîte un
cuvînt formînd o frază cu sens, o povestioară.
Materiale:
fişe cu cuvinte.
Vocabular:
primăvara, cîntă, păsărele, soarele, cerul, zilele etc. -
Desfăşurarea jocului:
Conducătorul împarte copiii în două echipe şi spune
cîte un cuvînt fiecărei echipe. Primul copil din echipă
va adăuga un cuvînt, al doilea alt cuvînt etc. pînă vor
forma o frază cu sens, apoi o povestioară. Va cîştiga
echipa care va avea cea mai frumoasă povestioară.

2.Portretul
Lingvistice Obiective :
Dezvoltarea limbajului coerent şi expresiv. Exersarea
deprinderilor de a alcătui propoziţii cu expresii
frumoase şi a comunica pe marginea imaginii
propuse.
Reguli :
Copiii să descrie o imagine utilizînd expresii
frumoase.
Materiale:
imagini colorate.
Vocabular:
seamănă c-un ghemuleţ, jucăuş, ochii ca nasturii etc.
Desfăşurarea jocului
Copiii stau pe scăunele cu faţa spre conducător. Un
copil indicat de conducator ţine mîinile la ochi întors
spre perete. Un alt copil alege un desen şi-l prezintă
copiilor, începînd să-l descrie. Copiii îl vor ajuta.
De exemplu: Are părul creţ. E de culoare roşcată etc.
Conducătorul vine în ajutor cu anumite expresii
literare din diverse texte. Copilul trebuie să ghicească
în baza celor descrise ce reprezintă imaginea.
Cunoaștere a mediului
1.Cine si unde traieste? ( 5-6 ani)
Scopuri: consolodarea deprinderii de a
asocia animale si pasari in functie de mediul de
viata; dezvoltarea operatiilor gandirii
Sarcina didactica: gruparea animaleleor in
functie de mediul lor de viata
Materiale didactice: Jetoane cu animale
Desfasurarea jocului: copiii primesc un numar
de jetoane cu animalele care traiesc in diferite
medii. Grupa este impartita in doua echipe. copiii
privesc silueta mai multor animale si trebuie sa
le aleaga doar pe acelea care traiesc intr-un
anumit mediu. Educatoarea incepe jocul
pronuntand un mediu de viata.
Exemplu: Apa
La acest apel, cate un copil de la fiecare echipa
va afisa animale potrivit mediului, denumindu-le:
delfin, rechin, balena, peste etc
Pentru fiecare animal asezat corect, ficare
echipa primeste cate o bulina. castiga echipa cu
cele mai multe buline.
2.Anotimpurile ( 5-7 ani)
Scop: verificarea cunostinteleo despre
anotimpuri
Sarcina didactica: Recunoasterea aspectelor
caracteristice anotimpurilor.
Material didactic:4 Cosulete ce reaprezinta
cele 4 anotimpuri, jetoane
Desfasurarea jocului: Cele 4 cosulete vor fi
decorate adecvat anotimpului pe care il
reprezinta. Copiii vor primi cate un jeton specific
fiecarui anotimp. Educatoarea va spune o
ghicitoare despre un anotimp si un copil va
raspunde. Copiii care au jetoane caracteristice
anotimpului respectiv le aseaza in cosuletul
potrivit. Educatoarea nu va primi in cosulet
jetoane nepotrivite, indepartandu-l pe copilul
care a gresit prin cuvintele: " Anotimpul potrivit,
nu-i acesta, ai gresit!"
Dupa fiecare anotimp prezentat, pentru a se
evita oboseala, plictiseala se va canta sau recita
o poezie legata de anotimpul respectiv.
Logico-matematice GRUPA MEDIE
1. Găseşte obiectul de acelaşi fel
Obiective :
Formarea deprinderii de a alcătui grupul de obiecte
de acelaşi fel. Gruparea obiectelor. Reguli. Pe covor
sunt multe jucării (cîte 5, de acelaşi fel). Copiii
trebuie să grupeze (să aleagă) jucăriile de acelaşi fel
şi să le plaseze pe masă. Material didactic. cîte 6
jucării de acelaşi fel. Desfăşurarea jocului Pedagogul
spune copiilor că a venit Moş Crăciun care a adus
multe jucării, dar le-a lăsat pe covor. Ele trebuie
plasate pe măsuţe. Pe patru măsuţe s-a pus cîte o
jucărie model. La semnal, copiii iau jucăriile de pe
covor şi le aduc pe masă. Copiii sunt lăudaţi. Se
concretizează cîte mingi, păpuşi, ursuleţi, iepuraşi
sunt. După aceasta, educatorul le propune să închidă
ochii şi schimbă cu locul cîte o jucărie (ursuleţul la
păpuşi), cînd copiii deschid ochii, îi întreabă ce s-a
întîmplat. Cîţi ursuleţi sunt pe masă? Dar păpuşi?
Treptat, copiii sunt antrenaţi să alcătuiască mulţimi.
GRUPA MARE
2. Aşază iepuraşii după mărime
Obiective :
Ordonarea obiectelor conform dimensiunilor în
creştere şi descreştere.
Reguli.
Copiii îndeplinesc sarcina conform cerinţelor şi
la semnalul pedagogului.
Materiale: 10 iepuraşi şi 10 căsuţe de diferite
dimensiuni.
Desfăşurarea jocului :
La tablă sunt 10 căsuţe cu 10 iepuraşi, pedagogul
îi ia din căsuţe şi-i duce la plimbare. Li se împarte
fiecărui copil cîte un iepuraş pentru a-i găsi
căsuţa după dimensiunea corespunzătoare
(căsuţele vor fi aranjate de la mari la mici, apoi
se va schimba ordinea, respectiv, mici-mari).
De creativitate 1.Fii atent!
Obiective :
Dezvoltarea creativităţii şi exersarea lexicului.
Reguli :
Copiii numesc propoziţia în care se potriveşte
cuvîntul cheie.
Materiale: planşe cu cuvinte, propoziţii.
Vocabular: iarna, primăvara, vara, toamna, părinte,
îmbrăcăminte etc.
Desfăşurarea jocului :
Conducătorul le spune copiilor un singur cuvînt, apoi
le citeşte de pe planşă mai multe propoziţii. Copiii
trebuie să numească acele propoziţii cu care se
potriveste cuvîntul.
Drept exemplu se poate lua cuvîntul: „iarna”
1.Copacii au înverzit.
2. Afară ninge.
3. Ne bronzăm la soare etc.
Se analizează celelalte enunţuri, constatîndu-se care
obiect, fenomen corespunde acestor enunţuri. Un
copil trebuie să povestească despre acest obiect,
fenomen etc. Va cîştiga acel care va spune o
povestire mai captivantă, originală.

2.Jocul ,, Continuă tu!’’ este un exerciţiu care cere


îmbogăţirea formei date. Se oferă spre observare o
planşă pe care au fost desenate fragmente,
elemente, forme: o mână, un cap, un triunghi, o
pălărie, o frunză, o petală şi se cere elevilor să
continue, alegând dintre posibilităţi pe aceea care li
se pare cea mai potrivită, pentru a realiza ei înşişi o
compoziţie, completând partea aleasă cu elementele
care întregesc forma.

Dezvoltare socio-emoțională
Tipuri: Exemple:
Comunicare 1.Jocul „Telefonul fără fir”
Scopul: dezvoltarea auzului fonematic si a
capacitătii de concentrare a atentiei.
Obiective operationale: să receptioneze corect
mesajul si să-l transmită mai departe.
Desfăsurarea jocului
Copiii sunt asezati sir, unul lângă altul, stau în
picioare sau pe scaune. Cadrul didactic spune
primului copil din sir, la ureche, un cuvânt. Acesta,
la rândul lui îl transmite următorului
copil si tot asa mai departe până ce, mesajul
ajungând la ultimul copil din sir, acesta îl rosteste
cu voce tare. Tuturor copiilor le place acest joc,
pentru că, de obicei, la ultimul copil din sir
ajunge un mesaj distorsionat, care îi face pe toti să
râdă.
Sunt recomandate cuvinte uzuale, simple, cu un
număr de silabe nu prea mare, de exemplu:
mama, masa, lopată, masină, păpusă etc.
Pe măsură ce cresc si îsi sporesc achizitiile, copiii vor
fi capabili să înteleagă si să transmită
cuvinte mai lungi, mesaje formate din două sau trei
cuvinte (propozitii scurte cu continut concret).

2.Microfonul fermecat

Marimea unui grup este de la 10 pana la 30 de


participanti.

Timp de desfasurare: 20 de minute.

Materiale: un creion, un deodorant, etc, orice obiect care


ar putea imita un microfon.

Obiective:

A anima membrii timizi ai grupului sa vorbeasca. A


favoriza cooperarea in utilizarea cuvintelor, a auzului, etc
in situatii ca „ dialoguri intre surzi”.

Procedura:

Participantii formeaza un cerc. „ Microfonul” este


transmis de la unul la altul. Este permis de a vorbi doar
prin intermediul „ microfonului”. Participantii decid daca
vor sau nu sa spuna ceva. Se poate conversa cu persoana
de la care primesti „ microfonul” ( A primeste de la B
„ microfonul si ei impreuna vorbesc de tema propusa de
A, apoi B ii transmite „ microfonul” lui C vorbind despre
tema propusa de B etc.), ceea ce reprezinta cooperare.
Autocontrol 1. Semaforul
Obiective:
-să alerge la semnalul verde al semaforului;
-să se oprească la semnalul roșu al semaforului.
Metode și procedee: conversația, explicația,
demonstrația,
exercițiul
Materiale didactice: paletă , costum de polițist
Se explică regulile jocului, cu precizarea că
schimbarea
culorilor semaforului va fi avertizată dinainte prin
semnal sonor
(bă taie din palme) de că tre educatoare. Modul de
respectare a
regulilor va fi supravegheat de un polițist care va
”amenda”copilul care a încă lcat regulile. Pedeapsa
poate
consta în dezlegarea unei ghicitori, în recitarea unei
strofe
dintr-o poezie, în adresarea unor întrebă ri despre
cifre,
animale, anotimpuri sau orice alte teme cunoscute de
că tre copii.
Rolul polițistului este intrepretat pe râ nd de câ te un
copil care
s-a oprit la culoarea roșie a semaforului.
2. Vulpea și gâștele
Obiective:
-să exprime prin mimică emoții precum furia, teama
sau bucuria.
Metode și procedee didactice: conversația,
explicația,
demonstrație, exercițiul
Materiale didactice: mască reprezentâ nd o vulpe
Copilul care interpretează rolul vulpii va trebui să
redea prin
mimică agresivitatea vulpii, iar copiii care au rolul
gâ ștelor
vor mima bucuria atunci câ nd dansează în cerc și
teama în
momentul în care vulpea fuge spre le pentru a le
prinde.
Prin jocurile desfă șurate, copiii au învă țat să asculte
activ,
să împartă jucă rii, obiecte, să împă rtă șească
experiențe,
să rezolve în mod eficient conflictele, să respecte
regulile, să
coopereze cu ceilalți în rezolvarea unei sarcini, să
ofere și
să ceară ajutor atunci câ nd are nevoie. Se observă
progrese în
relaţiile dintre cu colegii de grupă , în conformarea de
cele mai
multe ori regulilor grupei, în controlarea
impulsivită ții.
Dobâ ndirea strategiilor de reglare emoţională au
favorizat
capacitatea de exercitare a controlului asupra
propriului
comportament.
Chiar dacă manifestarea comportamentelor nedorite
reprezintă o
etapă comună în dezvoltarea copiilor, activită țile
desfă șutate în gră diniță contribuie la achiziționarea
abilită ților proactive. Prin intermediul acestora se
dezvoltă
empatia, abilită țile de autoreglare emoțională , de
gestionare
adecvată a emoțiilor negative, efectele benefice
regă sindu-se în
modul de relaționare a copilului cu semenii. Crearea
unor situații
asemă nă toare pe parcursul desfă șură rii programului
instructiv-educativ pe o perioadă mai îndelungată ,
încurajarea
pă rinților de a aplica astfel de metode și acasă , de a-
și
stimula proprii copii să exerseze abilită țile învă țate
la
gră diniță , vor duce diminuarea și chiar anihilarea
problemelor
comportamentale cu care s-au confruntat copilul la
un moment dat.
Empatie 1.„Cutiile fermecate cu emoții”
Competenţa generală: competenţe emoţionale
Competenţa specifică: conştientizarea emoţiilor,
exprimarea emoţiilor, etichetarea corectă a emoţiilor
Obiectiv:
Să identifice emoţiile trăite;
Să asocieze o etichetă verbală expresiei emoționale
din desen;
Să asocieze trăirile emoționale cu un anumit context.
Materiale: cutii, cartonaşe cu emoţii (bucurie, furie,
tristeţe, teamă, surprindere, dezgust).
Durata:10-15 minute
Procedura de lucru:
Se pun într-o cutie toate cartonaşele cu emoţii
pozitive, iar în cea de-a doua pe cele cu emotii
negative. Se cere copil să scoată din cele două cutii
câte uncartonaș, astfel încât să aibă în mână un
cartonaș reprezentând o emoție pozitivă (bucurie,
surprindere) şi una negativă (furie, tristeţe, teamă).
Cereţi copil să identificedenumirile emoţiilor de pe
cartonaşe şi să se gândească la o situaţie în care să
simţit bucuros, respectiv o situaţie în care a simţit:
furie, tristeţe, teamă, dezgust.
Dezvoltăm această competență deoarece: permite
copiilor să achiziționeze prerechizitele necesare
conștientizării trăirilor emoționale și sprijină copiii în

dobândirea cunoştinţele care le permit să transmită


în mod adecvat mesajele cu conţinut emoţional.

2.Jocul : Pune-te in papucii mei

Pentru acest joc, aveti nevoie sa strangeti


perechile de papuci ale tuturor membrilor
casei. Mai apoi, il invitati pe copil sa se puna
in papucii fiecarei persoane din casa, sa
gandeasca precum acea persoana, sa simta
ce simte acea persoana. Ii puteti oferi diferite
situatii.

Spre exemplu, dimineata, cand toti va


pregatiti sa plecati de acasa si sunteti pe fuga
pentru a ajunge la timp la
serviciu/scoala/gradinita. Prin acest joc,
copilul intelege modul in care se simt ceilalti
intr-un anumit context. Foloseste si alte
situatii din viata reala in care ai vrea ca cel
mic sa constientizeze cum se simt ceilalti.

1. Joc cu mingea - Aruncă o minge și,


atunci când cineva o prinde, trebuie
să spună grupului ceva care îi face
fericiți.
2. Jucați-vă cu bagheta magică - Dă
copilului o baghetă de jucărie și
spune-i că poate avea trei dorințe
îndeplinite. Ascultă cu atenție care
sunt dorințele lui/ei pentru o mai
bună înțelegere a problemelor cu care
se confruntă.
3. Bubble Play - Suflă bule și permite
copilului să alerge și să le spargă.
Aceasta este o modalitate excelentă de
Terapeutice a oferi copilului o metodă de
ameliorare a stresului.
4. Joc de distrugere - Un alt exercițiu
de eliberare a furiei. Dă-i copilului o
carte telefonică veche și permite-i să
smulgă paginile, să le zdrobească și să
le arunce.
5. Jocuri de strategie - Jocuri precum
Șah-ul oferă o perspectivă bună
asupra modului în care un copil se
confruntă cu conflictul. De asemenea,
îi ajută să dezvolte autocontrolul și
capacitatea de a se gândi la
consecințe.

S-ar putea să vă placă și