1.2.

Evoluția istorică a didacticii

Autor Opera Idei didactice

Ca noţiune pedagogică,
didactica a apărut în 1613,
“Aphorismi didacticii
W. Ratke (Ratichius) într-o relatare despre
paecipui” (1629). propunerile de reformă
pedagogică

Jan Amos Comenius “Didactica Magna”

(1592-1670) (1657), “Didactica noastră are drept
proră şi pupă:
să cerceteze şi să găsească un
mod prin care învăţătorii, cu
mai puţină osteneală, să
înveţe mai mult pe elevi; în
şcoli să existe mai puţină
dezordine, dezgust şi muncă
irosită, dar mai multă
libertate, plăcere şi progres
temeinic, în comunitatea
creştină
să fie mai puţină beznă,
confuzie şi dezbinare, dar mai
multă lumină, ordine pace şi
linişte” Didactica promovată
de Comenius prezintă
următoarele caracteristici [15,
p.
33]: este cuprinzătoare,
incluzând întregul proces de
educaţie (se suprapune cu
pedagogia); are o largă
deschidere, fiind ştiinţa de a
preda totul tuturor; este
empirist-
senzualistă, accentuând
primatul simţurilor în
educaţie; se încadrează în
concepţia
pedagogică generală a
autorului, conform căreia prin
educaţie se pot influenţa
oamenii şi că şcoala este
“atelierul umanităţii” şi
“drumul regal” spre
 înţelepciune.

-necesitatea ca pedagogia să
fie fundamentată pe datele şi
observaţiile
psihologiei;
- existenţa unor etape
distincte ale dezvoltării
copilului (0-2 ani, îngrijirea
fizică
a copilului; 2-12 ani,
dezvoltarea fizică, educarea
simţurilor şi primele repere
Jean-Jacques Rousseau morale; 12-15 ani, formarea
“educaţiei noi”
(1712-1778) intelectuală, instruirea
propriu-zisă; 15-20 de ani,
educaţia morală şi religioasă);
- accentuarea importanţei
educaţiei prin intuirea
lucrurilor, comparativ cu cea
bazată pe cuvinte; rolul
metodelor active şi intuitive
în accederea la cunoaşterea
veritabilă; stimularea
interesului copilului în
învăţare.

bazele învăţământului
elementar şi a realizat pentru dă răspunsuri la problemele
prima dată în istoria principale ale didacticii: rolul
Johann Heinrich
pedagogiei familiei şi în special al mamei
Pestalozzi (1746-1827) îmbinarea organizată a în educaţia copiilor; rolul
muncii productive cu muncii în educarea copiilor.
instrucţia.

Johan Friedrich Herbart că “scopul educaţiei este

(1776-1841) acela de a forma un Una dintre preocupările
fundamentale ale didacticii
om moral sub aspectul este activitatea de predare
caracterului şi universal a cunoştinţelor în
sub raportul cunoaşterii”. conformitate cu anumite
legităţi psihologice de
asimilare a lor. În
acest fel obiectul didacticii
este procesul de învăţământ.
- Cele două componente ale
procesului de învăţământ,
predarea şi învăţarea, se
 află într-o strânsă
interdependenţă, realizarea
obiectivelor predării
depinzând de
substratul psihologic al
învăţării.
- Importanţa didacticii ca
ştiinţă pentru profesor
impune necesitatea studierii
organizate a acesteia.
- Rolul formării şi cultivării
interesului, ca motor al
dezvoltării personalităţii;
şi accentuarea caracterului
moral educaţiei se integrează
dimensiunii formative a
învăţământului.
- Raţionalizarea procesului de
predare a condos la
delimitarea unei succesiuni
de momente, fundamentate
psihologic în desfăşurarea
lecţiei: claritatea (expunerea
de către profesor a lecţiei, în
baza intuirii obiectelor şi
fenomenelor), asocierea
(realizarea unei conexiuni
între materialul nou şi cel
vechi), sistemul (avansarea
unor
generalităţi precum
definiţiile, legile, normele),
metoda (extinderea şi
aplicarea
noilor cunoştinţe)