Alexandru Macedon

Coman Bianca & Batog Claudia prezentare

Cine a fost Alexandru Macedon?
Fiu de rege, Alexandru Macedon a fost una dintre cele mai
fascinante personalităţi ale lumii antice. A fost unul dintre cei
mai mari conducători militari din istoria lumii, un tânăr
războinic cuceritor carismatic, crud și megaloman
deopotrivă. Este cel care, la vârsta de doar 20 de ani, a
devenit rege al Macedoniei, iar un deceniu mai târziu
devenea primul cuceritor european al Asiei, domnind peste
cel mai mare imperiu cucerit vreodată. Nu în ultimul rând,
Alexandru cel Mare a fost unul dintre oamenii care au
revoluţionat civilizaţia europeană şi orientală și care a
contribuit substanțial la răspândirea civilizației elenistice în
întreaga lume.
Cum a devenit Alexandru Macedon rege?
Alexandru cel Mare şi-a desăvârşit educaţia militară în adolescență, participând alături de tatăl său la campaniile din Grecia
şi din Tracia. Potrivit lui Plutarh, Alexandru a păstrat o copie a Iliadei lui Homer, adnotată de Aristotel „cu pumnalul sub
pernă, declarând că o considera o comoară portabilă perfectă a tuturor virtuților și cunoștințelor militare”. În anul 336 î.Hr.,
la vârsta de 20 de ani, Alexandru avea să devină rege al Macedoniei după ce un rival politic a ordonat asasinarea tatălui săi.
De-a lungul vremii au existat suspiciuni că însuşi Alexandru şi mama acestuia, Olimpia, ar fi complotat şi planificat
asasinarea regelui Filip. Asasinul, pe numele său Pausanias, a fost prins şi ucis pe loc, în timp ce Filip a avut parte de o
ceremonie funerară fastuoasă, fiind înmormântat cu multe comori alături. Imediat după, Alexandru a fost încoronat rege al
Macedoniei.Din noua postură de rege, el şi-a scris epopeea reuşind să cucerească marele imperiu persan şi să
întemeieze prima mare super-putere a vremii din Europa. Tânărul rege și-a început domnia supunând rivalii din
regiunile grecești și macedonene. El era deja un comandant experimentat în armata macedoneană când a devenit
rege.Curând, orașul Teba avea să se revolte. Într-una dintre cele mai importante mișcări ale sale, tânărul monarh și-a
dovedit autoritatea asupra grecilor răzvrătiți folosind o forță nemaivăzută pentru a-i nimici. El a luat cu asalt orașul,
măcelărind mii de locuitori și înrobindu-i pe ceilalți, femei și copii. Ordinea era, astfel, reinstaurată în peninsula
grecească, iar Alexandru Macedon putea să pună la cale cea mai mare expediție din Antichitate: campania de distrugere a
Persiei.
Alexandru Macedon si “nodul gordian”
După această luptă cuceritorul Alexandru Macedon și-a propus să cucerească toată regiunea de coastă
pentru a-i împiedica pe perși să-și stabilească o bază cu scopul de a invada Grecia. Regele macedonean
a eliberat o serie de orașe de sub tiranii sau oligarhii satrapi care le guvernau. În unele orașe, precum
Halicarnas, Lampsaca și Aspendos, el a fost „întâmpinat” cu ostilitate, motiv pentru care localnicii au
fost aspru pedepsiți. Alexandru a înaintat apoi prin Bosfor în Asia Mică până în legendarul oraș Troia,
unde a făcut o vizită de pelerinaj şi l-a omagiat pe Ahile. A ajuns cu armatele sale în Frigia, Gordium
din Turcia zilelor noastre. Legenda spune că, la intrarea în oraş, Alexandru Macedon a zărit un vechi
car cu boi care rămăsese în același loc unde legendarul rege Midas îl păstrase în palat cu patru secole în
urmă și care îi adusese fiului acestuia Gordias titlul de rege al frigienilor. La acest car, devenit simbol al
regalităţii, nodul care lega oiştea de jug era atât de bine meşteşugit din coajă de coarnă încât capetele nu
puteau fi găsite, motiv pentru care nodul nu fusese niciodată desfăcut. Un oracol prevestise că acela
care va izbuti să desfacă nodul, care mai târziu avea să fie denumit „nodul gordian”, va deveni stăpân
peste întreaga Asie. Alexandru cel Mare a aflat de această profeție și pentru că visa să cucerească
această împărăţie se apucă să dezlege nodul. Și a încercat de mai multe ori să-l desfacă, însă fără
succes. Cum dorința lui era uriașă, nu s-a lăsat păgubaș și, dându-se câțiva pași înapoi, a exclamat „nu
contează modul în care aceste frânghii vor fi dezlegate”, după care a scos sabia și a tăiat nodul gordian,
asigurându-și astfel domnia continentului.
Nu a pierdut nicio batalie in 15 ani

Tacticile și strategiile militare ale lui Alexandru cel Mare sunt studiate și astăzi în academiile militare din toată
lumea. De la prima sa bătălie câștigată la vârsta de 18 ani, în postura de tânăr comandant, Alexandru cel Mare
și-a câștigat reputația pentru viteza uimitoare cu care ataca și cu care își conducea oamenii în luptă, fiind
capabil să străpungă liniile adverse înainte ca dușmanii să se dezmeticească și să fie pregătiți.Mai mult decât
atât, tânărul rege avea obiceiul să-şi conducă personal trupele de cavalerie, impresionând prin calităţile sale
militare deosebite. Puterea armatei sale se baza şi pe cei 15.000 de hopliţi (n.n. – un tip de soldat infanterist care
lupta cu o lance foarte lungă și cu scut), care alcătuiau cea mai de temut falangă a acelor vremuri. Aceştia
luptau în formaţie strânsă, formând un fel de zid „viu” ucigător care mătura totul în cale. Datorită tacticilor,
strategiilor militare, dar și soldaților săi foarte bine pregătiți, tânărul rege Alexandru Macedon nu a pierdut nici
măcar o bătălie timp de 15 ani. În anul 323 î.Hr., Alexandru cel Mare s-a îmbolnăvit brusc după ce a băut un
pahar cu vin, la o petrecere. Două săptămâni mai târziu avea să moară, la doar 32 de ani.
 Moartea lui Alexandru Macedon
În aceea seară din anul 323 î.Hr., înainte de a închide ochii pentru ultima oară, Alexandru îi înmânează inelul său lui Perdiccas. Acest gest al regelui a fost
interpretat în multe feluri. S-a spus că Alexandru îl considera pe Perdiccas cel mai capabil să conducă imperiul în locul lui. Alții au fost de părere că inelul îi era
destinat lui Craterus, însă acesta nefiind de față în momentul acela, Alexandru i l-a dat lui Perdiccas pentru ca acesta să i-l dea lui Craterus.

În privința intențiilor lui Alexandru nu ne putem pronunța. Tot ce știm este ca în momentul morții imperiul a rămas la buna dispoziție a generalilor săi sau, cum
mai erau ei numiți, a diadochilor săi. Astfel se deschide problema succesiunii. O problemă care a măcinat încetul cu încetul imperiul lui Alexandru.mediat după
moartea tânărului macedonean s-au deschis discuții cu privire la succesiune. Perdiccas nu își arăta interesul său în a opri pentru sine inelul lui Alexandru, ci îi
îndeamnă pe macedoneni să aleagă singuri un conducător, propunând ca successor de drept pe fiul nenăscut al Roxanei, soția lui Alexandru. În aceste condiții era
nevoie, însă de un regent care să devină protectorul Roxanei și al fiului său și să conducă imperiul până când fiul lui Alexandru urma să împlinească vârsta
potrivită pentru a ocupa tronul. Nearchos nu este de acord cu propunerea lui Perdiccas, considerând că tronul ar trebui să i se acorde lui Heracles, fiul lui
Alexandru și al Barsinei. Acestei idei i se opune Ptolemaios care spune:“Iată un vrednic vlăstar care să domnească peste neamul macedonean:un fiu al Roxanei
sau al Barsinei, care pe trei sferturi sunt sclavi și al căror nume, Europei îi va fi rușine să-l rostească!”(Curtius Rufus) Era absolut evident că macedonenii nu ar fi
acceptat un rege pe jumătate barbar, fie el și fiul lui Alexandru.Situația era destul de încordată, diadochii nereușind să ajungă la o idee comună. În acel moment
Aristonus preia cuvântul. Acesta le spune macedonenilor că cel care ar trebui să primească inelul lui Alexandru este Perdiccas, căci el l-a primit de la însuși
Alexandru. Perdiccas nu și-a arătat nici de această dată dorința de a prelua conducerea imperiului și a încercat să pară cât mai modest posibil. Însă, pentru unul
dintre comandanții de armată acest comportament al lui Perdiccas nu era decât fațărnicie. Atunci Meleagru văzând înspre ce decizie se îndreapta diadochii,
prinde curaj și se revoltă împotriva lui Perdiccas. Meleagru reușește să strângă în jurul lui, aproximativ 300 de soldați. Aceștia îl declară pe Arhidaios, fratele lui
Alexandru, rege. Însă, Arhidaios devine în scurt timp doar o marionetă, de care Perdiccas reușește să se folosească foarte bine. În cele din urmă, Perdiccas
înfrânge revolta lui Meleagru și îl elimină, atât pe el, cât și pe cei ce îl urmau. În urma acestui conflict minor, Perdiccas este numit regent, iar Arhidaios, fratele lui
Alexandru, rămâne rege. Perdiccas devine și protectorul Roxanei, care era însărcinată cu fiul lui Alexandru. Așadar, imediat după moartea lui Alexandru și după
înfrângerea lui Meleagru, imperiul este împărțit între diadochii, dar își păstrează încă unitatea. Arhidaios rămâne rege al Macedoniei, Perdiccas devine regent,
Antipatros își păstrează poziția și puterea în Macedonia, Ptolemaios preia Egiptul, iar Craterus este exclus.
Testmentul lui Alexandru Macedon

In acest document, Alexandru Macedon detaliază viitorul imperiului greco-persan pe care îl conducea.
Acolo și-a indicat moștenitorii. Experții cred că, după moartea sa, generalii săi au adus modificări
documentului în avantajul lor. Scopul era de a-i înlătura de la putere pe fiii Macedoniei – Hercule și
Alexandru al IV-lea. Lor le-a lăsat imperiul său ca moștenire.
Nobilimea nu era dispusă să îi accepte ca domnitori pe copiii lui Alexandru cel Mare. Hercule a fost fiul
nelegitim al lui Alexandru cel Mare și al amantei sale Barsinei, iar Alexandru al IV-lea a fost fiul
războinicului și al soției sale, Roxana. După moartea lui Alexandru cel Mare, generalii s-au luptat între ei
pentru putere și au avut loc numeroase lupte interne, cunoscute sub numele de Războaiele de succesiune.