Alexandru Macedon

Alexandru cel Mare n. 20 iulie 356 î.Hr. – d. 10 iunie 323 î.Hr.), cunoscut și sub numele
de Alexandru Macedon, Alexandru al III-lea al, rege al Macedoniei (336 î.Hr.-323 î.Hr.), a fost unul
dintre primii mari strategi și conducători militari din istorie. Cuceririle sale spectaculoase i-au făcut pe
macedoneni stăpâni ai Orientului Apropiat. La moartea sa, la vârsta de 32 de ani, Alexandru era
stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată. Alexandru cel Mare a contribuit substanțial la
răspândirea civilizației elenistice în întreaga lume.

În urma asasinării neaşteptate a lui Filip, Alexandru preia frâiele domniei Macedoniei (336). La
numai 20 de ani, tânărul rege se dovedeşte a fi un conducător priceput. Timp de doi ani (336-334 Î.
Hr.), el continuă opera începută de tatăl său - care urmărea consolidarea politică a Macedoniei -
pacificând Tracia, trecând Balcanii pentru a lupta împotriva tribalilor, ilirilor şi geţilor, care, rând pe
rând, sunt înfrânţi.

În timpul acestei expediţii, în oraşele greceşti, a căror încercare de desprindere o frânase el însuşi
încă din 336, se răspândeşte zvonul morţii lui Alexandru, care dă naştere în teritoriile greceşti unor
agitaţii şi încercări de revoltă, întreţinute de oratorul Demostene; încetarea mişcărilor din Grecia va
surveni distrugerii Tebei, pe care tânărul rege o ordonă în urma votului sinedrionului (consiliului) din
Corint, care decisese distrugerea oraşului, datorită refuzului conducătorilor lui de a se supune.

Situaţia din ţară fiind de-acum stabilizată, în 334 Alexandru încredinţează conducerea Macedoniei şi
supravegherea Greciei generalului Antipatros, iar el cu, armata sa bine pusă la punct, trece
Helespontul şi, după un pelerinaj la Troia, susţine o luptă pe cursul Granicului, împotriva lui
Mithridates, ginerele lui Darius, pe care îl învinge. Această victorie îi permite să înainteze prin Lidia,
Ionia, Caria, Pisidia, Licia, Pamfilia, Frigia, Capadochia şi Cilicia, până la oraşul Tarsos, şi să
elibereze oraşele greceşti de pe coastă, pe care le reorganizează, numind guvernatori dintre
generalii săi.

Primăvara anului 333 îl găseşte în Gordion, legendarul oraş sfânt al Anatoliei. Aici se găsea faimosul
car al lui Gordios, al cărui jug era legat cu un nod din coajă de corn, despre care oracolul spunea că
cel ce îl va desface va fi stăpân peste Asia. Nereuşind să-l desfacă, Alexandru îl taie cu sabia dintr-o
singură lovitură.

Printr-o miraculoasă coincidenţă, prezicerea se va adeveri. În chiar acelaşi an, la 12 noiembrie,

Alexandru îl va învinge pe Darius, la Issos, la poalele munţilor Amanos. Această importantă victorie
marca cucerirea Asiei Mici.

Cu 333 ani înaintea naşterii lui Cristos, într-o după-amiază a zilei de 12 noiembrie, la Issos, două
armate se înfruntau, conduse de doi oameni de seamă. Erau Darius al III-lea şi Alexandru Macedon.
Primul - conducător al muribundului Imperiu Persan, cel de-al doilea - conducător al unui imperiu ce
abia se năştea.

Bătălia de la Issos, ce se desfăşura cu peste 2300 de ani în urmă, soldată cu victoria lui Alexandru,
avea să fie decisivă în campania de cucerire a Macedoneanului, al cărui covârşitor geniu militar,
organizatoric şi politic şi-a pus pentru totdeauna amprenta asupra istoriei a trei continente.

După-amiaza zilei de 12 noiembrie a anului 333 î. Hr. a marcat începutul unei perioade de cuceriri
succesive, al căror scop a fost iniţial pedepsirea persanilor, ce aveau sub stăpânire numeroase
oraşe greceşti, şi, mai apoi, deschiderea unor zone de expansiune economică, politică şi culturală
pentru greco-macedoneni. .

După bătălia de la Issos, Alexandru intră în Siria (înaintând uşor prin oraşele Arad, Tripoli, Byblos,
Sidon, care îşi deschid de bunăvoie porţile în faţa cuceritorului, şi asediind oraşul Tyr, care îi opunea
rezistenţă şi care este înfrânt în vara anului 332), apoi în Egipt, unde nu întâlneşte rezistenţă, preoţii
egipteni recunoscându-l ca faraon.

Odată cu bătălia de la Gaugamela (1 oct. 331 Î. Hr.), unde oastea macedoneană se înfruntă din nou
cu cea a lui Darius, Alexandru lichidează şi ultimele rămăşiţe ale imperiului lui Darius al III-lea,
ocupând capitalele statului persan (Babilon, Susa, Parsa - azi Persepolis) şi reorganizându-le.

Drumul cuceritorului era acum deschis; el cucereşte în numai 3 ani (330-327) teritoriul de la Marea
Caspică la Indus, invadând apoi India (327-325 Î. Hr.), până la fluviul Hifasis, de unde se întoarce la
Babilon (323) datorită refuzului armatei sale de a merge mai departe.

Aici, în legendara cetate a Babilonului, Alexandru Macedon îşi găseşte sfârşitul (13 iun 323 Î. Hr.), la
numai 32 de ani şi 8 luni. O moarte prematură, care curmă fulgerător viaţa unui bărbat în plină
putere a tinereţii, viaţa unui geniu inegalabil şi a planurilor sale măreţe de a realiza un imperiu
universal, proiectul utopic al tuturor cuceritorilor.

Opera grandioasă a lui Alexandru Macedon, deşi nefinalizată, a avut o remarcabilă importanţă în
epocă şi o influenţă deosebită asupra dezvoltării omenirii în perioadele ulterioare.

Obositoarele campanii întreprinse de Macedonean, în timpul cărora acesta împărtăşea suferinţele

soldaţilor de rând, au deschis noi căi de comunicaţie şi transport - foarte importante pentru acea
vreme - între Europa, Asia şi Africa, stabilind traseele cele mai scurte şi mai bune pentru drumurile
comerciale pe uscat şi pe mare, înlesnind astfel schimburile de mărfuri între India şi oraşele-porturi
la Marea Mediterană. Flota lui Macedon, condusă de Nearh, a stabilit un drum maritim de la delta
Indusului până la Golful Persic. De asemenea, a stabilit o legătură maritimă cu Egiptul, unde
cuceritorul a înfiinţat oraşul-port Alexandria - poate cea mai înfloritoare colonie dintre cele
aproximativ 35 fondate -, punct vital în legăturile economice dintre Europa şi Orient, oraş cosmopolit,
însă având un pronunţat caracter grecesc, limba şi cultura elenică punându-şi puternic amprenta
asupra dezvoltării lui.

Pe tot parcursul lungului drum de cucerire, Alexandru a purtat o mică "armată" de savanţi, topografi,
naturalişti, medici ş. a., care întocmeau hărţi şi cadastre ale bogăţiilor naturale ale teritoriilor
cucerite, căutau drumuri caravaniere noi, cercetau minele şi locurile pentru porturi, studiau sisteme
de culturi agricole noi; Alexandru s-a arătat deosebit de încântat faţă de culturile agricole bazate pe
irigaţii din Egipt şi Mesopotamia, pe care a căutat să le perfecţioneze şi să le extindă.

În domeniul religiei s-a arătat tolerant, considerând-o, alături de cultură, un important instrument de
guvernare. Deşi vastitatea imperiului său evidenţia utilitatea realizării unui sincretism religios, el nu a
încercat să îl caute, manifestând respect şi atenţie faţă de toţi zeii, fie ei macedoneni, greci, egipteni
sau persani. În Egipt, de pildă, Alexandru a adus sacrificii pentru zeii egipteni Ptah şi Apis şi a
întreprins un periculos şi obositor pelerinaj la templul-oracol al zeului suprem Ammon. Aici se spune
că Alexandru a avut o întrevedere mistică cu preoţii templului, care i-ar fi dezvăluit originea sa
divină, direct din zeul Ammon, odată cu promisiunea înfăptuirii unui imperiu universal. Alexandru a
acceptat şi şi-a însuşit zeificarea şi, treptat, a început să pretindă supuşilor săi îngenuncherea
obligatorie (proskinesis). Această atitudine - acceptată mai uşor în Orient, unde zeificarea regilor se
practica de mult timp iar în lumea greacă acceptată din servilism şi teamă - se explică prin substratul
politico-religios, având ca scop să impună teamă şi supunere, pe care, în calitate de zeu pe Pământ,
le putea pretinde şi obţine mai uşor.

Concepţiile şi proiectele de guvernare ale lui Alexandru Macedon băteau departe, evidenţiind
tendinţele către un stat mondial unitar, visul utopic al cuceritorilor, în care să dispară amalgamele
etnice, economice, culturale şi morale.

Cele aproximativ 10.000 de nunţi de la Susa (324 Î. Hr.), care au celebrat unirea dintre soldaţi şi
ofiţeri macedoneni şi tinere persane, adoptarea ceremonialului şi costumului persan, educarea
copiilor aristocraţiei persane la curtea macedoneană, colonizarea cu elemente greco-macedonene
în Orient, înfiinţarea coloniilor-oraşe ale lui Alexandru, adevărate laboratoare de contopire a
neamurilor europene şi asiatice, care au contribuit la unificarea limbii greceşti şi la răspândirea
culturii elenice în Asia, precum şi recrutarea de soldaţi asiatici (aproximativ 30.000) în armata
macedoneană - care constituia cel mai important instrument de guvernare - şi instruirea lor după
tipicul macedonean, toate aceste elemente fac parte din vastul plan al lui Alexandru de a contopi
greco-macedoneni cu preorientali, de a construi o lume nouă, un stat mondial unitar, caracterizat de
o unitate morală, culturală şi politică universală.

Au existat numeroase speculaţii cu privire la planurile lui Alexandru, ulterioare revenirii la Babilon;
relatările istoricilor sunt controversate, ca şi în problema cauzei morţii lui (după unii, aceasta fiind
malaria, după alţii, otrăvirea); cu destul de multă siguranţă se poate afirma, totuşi, că îl interesa
cercetarea ţinutului Mării Caspice, ca şi cucerirea enigmaticei peninsule Arabia.

Rămân însă certe realizările concrete ale lui Alexandru Macedon; dacă din punct de vedere etnic şi
economic imperiul acestuia era lipsit de coeziune, în schimb beneficia de unitate culturală. Fără a
manifesta, precum mentorul lui, Aristotel, dispreţ faţă de limba, religia sau arta lumii orientale,
Alexandru a deschis drumul elenismului în Orient, impunând limba greacă în administraţia, curtea şi
cercul aristocratic iranian şi, prin organizarea de concursuri de gimnastică, de spectacole muzicale şi
dramatice, răspândind arta şi literatura greacă spre răsărit. Alexandru a reuşit de asemenea să
realizeze unitatea monetară, monezile bătute de el în aur şi argint circulând în imperiu până la
cucerirea romană.

Printr-un uriaş efort material şi uman şi cu dureroase sacrificii, Macedoneanul a reuşit să rupă
barierele strâmte ale oraşelor-state greceşti, să impună cultura greacă în Orient, să deschidă căi
economice şi culturale noi, spre o mai bună cunoaştere reciprocă a popoarelor de pe trei continente,
într-o unitate spirituală universală, campaniile sale constituind o etapă nouă în dezvoltarea lumii
antice şi deschizând epoca elenistică, epocă de mare înflorire culturală, care a adus o contribuţie
remarcabilă în dezvoltarea artelor, ştiinţei, tehnicii ş.a. în antichitate şi având o influenţă implicită
covârşitoare asupra dezvoltării ulterioare a omenirii.

Idealul unui stat universal a fost adoptat ulterior de alţi cuceritori. S-a prelungit în epoca Luminilor, în
secolul al VIII-lea, sub forma ideilor de "cetăţean al lumii". Se prelungeşte încă în prezent, sub alte
forme: Uniunea Europeană reprezintă un pas spre realizarea unui vis străvechi al omenirii.

Dincolo de judecăţile de valoare, dincolo de aprecierile de ordin etic, politic, etc., acest vis persistă şi
poate va vieţui în subconştientul umanităţii de-a pururi. Din acest punct de vedere, Alexandru
Macedon este un arhetip al omului de geniu, care, prin personalitatea lui covârşitoare, prin acţiuni
măreţe şi eforturi aproape supraomeneşti, poate înrâuri însuşi cursul istoriei, transformând-o.

Alexandru Macedon 356 -323 î.Hr.- s-a născut la Pella, capitala Macedoniei. A fost
connducător a Macedoniei și apoi a Imperiului Macedonian.

A fost militar de excepție, în ai săi 20.000 de km parcurși în Orient, n-a pierdut nici o bătălie.

A construit peste 70 de orașe, dintre care și Alexandria, care îi poartă numele.

A răspândit cultura elenistică.

Om simplu, fiind mereu alături de soldații săi, astfel având o autoritate majoră în ochii lor.