Sunteți pe pagina 1din 3

Imperiul Macedonean

Macedonia era situată în nordul Greciei. În secolul IV î.Hr. Macedonia era condusă de regele Filip II, care
folosindu-se de faptul că orasele grecesti au decazut economic si politic ca urmare a razboiuli peloponesiac,
acesta a cucerit o parte din ele si le-a supus pe rând. Când Alexandru a împlinit 13 ani, tatăl său a decis că
are nevoie de o educaţie superioară. Marele filozof al antichităţii Aristotel, s-a ocupat de educaţia sa. De mic
învaţă luptele, aruncarea lancei, salturile, dar şi poezia, geometria, botanica, filozofia, astronomia, literatura,
geografia, etc. În adolescență învaţă călăria şi îngrijirea cailor, ceea ce îi
va fi de folos pe câmpul de luptă.

La 18 ani, în calitate de comandant al cavaleriei, are o contribuție


hotărâtoare la victoria de la Cheroneea din 338 i Hr, cand Filip al II-lea al
Macedoniei ( tatal lui Alexandru cel Mare), a declansat aceasta batalie in
urma politicii sale expansioniste si a pus fata in fata doua armate
puternice si organizate, ambele avand efective aproape
egale( aproximativ 30 000 de oameni), la care au participat și fiul regelui,
Alexandru cel Mare, precum si celebrul orator Demostene. Bătălia s-a
incheiat cu victoria macedonenilor, condusă în această bătălie de A.
Macedon. Aceasta batalie a marcat sfarsitul independentei Atenei si
consacrarea hegemoniei Macedoniei asupra Greciei.
Atunci tatăl său i-a spus:"Fiule, caută-ți alt regat, pentrucă acel ce ți-l
las eu este prea mic pentru tine.,, Alexandru cel Mare supranumit
Alexandru Macedon (336-323 î.Hr.), fiul lui Filip II, a ajuns rege al
Macedoniei la doar 20 ani ( 336 î.Hr.). El a continuat luptele cu orasele grecesti, cucerindu-le pe cele rămase
încă libere. El își mai dorea unificarea tuturor statelor greceşti. Dar ambiţia regelui Alexandru cel Mare era
de a cuceri cea mai mare împărăţie a acelor vremuri Imperiul Persan. Acest imperiu se întindea pe un vast
teritoriu, de la Marea Mediterană până în India.

La doi ani după ce a luat domnia, a început marea expediţie de cucerire a Imperiului Persan. A câştigat
bătălie după bătălie şi cele maivestite oraşe din acea vreme au intrat rând pe rând în stăpânirea sa. Armată lui
A. Macedon purta numele de falanga macedoniană (40 000de oameni).
Soldaţii purtau o lance de 5-7 m şi erau protejaţi de scuturi.

Bătălia de la Granicos 334 î. Hr.: A fost prima victorie împotriva perșilor.

Bătălia de la Gaugamela, 331 î. Hr. a decis sosrta Imperiul Persan.

În zece ani a ajuns cel mai puternic rege al timpului său. A reuşit pentru o
perioadă scurtă de timp să extindă graniţele statului macedonian, cucerind Egiptul, Imperiul Persan şi o
parte din India. Ar fi mers probabil mai departe să cucerească şi India, dacă ostaşii săi nu s-ar fi revoltat,
refuzând să mai lupte. Astfel a ajuns Alexandru cel Mare să stăpânească cel mai întins imperiu al
antichităţii.

A murit la vârsta de 33 de ani de malarie sau friguri. După moartea lui Alexandru Macedon sa început
lupta de împărțire a imperiului între generaslii săi, numiți diadohi. Astfel imperiul său s-a împărțit în 3
mari regate eleinistice; Macedonia, Egiptul și Siria. Acestea au contibuat lupta pentru supremație.
Romanii au profitat de situațuie și au cucerit regatele elinistice rând pe rând. Macedonia și Siria au fost
transformate în provincii romane la mijlocul sec. II î.Hr. , iar Egiptul în anul 30 î.Hr. Cu cucerirea
Egitului ia sfârșit și epoca eleinistică.
Importanţa domniei lui Alexandru Macedon
1. Prin formarea Imperiului macedonean A. Macedon a contribuit la răspândirea culturii şi civilizaţiei
greceşti printre popoarele orientale, ceea ce a dat naștere unei culture mai avansaste, numită și
civilizația elenistică sau elenism.
2. Pe timpul scurtei sale domnii, Alexandru Macedon a construit peste 70 de orașe, cel mai vestit fiind
Alexandriadin Egipt , a înfiinţat biblioteci, muzee, a fost primulcare a construit o grădină zoologică la îndemnul
profesorului său, Aristotel. Biblioteca din Alexandria a fost cea mai renumită bibliotecă a antichității.Situată în
Alexandria, adevărată metropolăa civilizației greco-romane din Egiptul antic, conținea peste 900.000 de
pergamente.
3. Pe timpul lui a fost construt Farul din Alexandria, una dintre cele 7 minuni ale lumii antice. A fost
construit pe insula Pharos din Egipt. Farul avea o înălțime între 115 și 135 demetri și a fost pentru mult
timp cea maimare clădire făcută de om.
4. Era tolerant față de obiceiurile și tradițiile popoarelor cucerite, el însuși căsătorindu-se cu fiica unui
nobil persan, acest lucru a dus la acceptarea cu ușurință de către băștinași a culturii materilae și spiritual
grecești
Bucefal este celebrul cal al lui Alexandru Macedon. Legenda spune că la curtea regelui Filip al II-lea avenit un
negustor cu un cal pe care dorea să-l vândă cu 13 talanţi. Calul fiind sălbatic, regele a refuzat să-l cumpere.
Atunci tânărul Alexandru s-a angajat să-l încalece sub privirea îngrijorată atatălui său, reuşind acest lucru. Acest
fapt l-a facut pe regele Filip să exclame: ,,Macedonia este prea mică pentru cineva cu asemenea merite.“ Pe
locul unde a murit Bucefal, Alexandru a ridicat un oraş – Bucefalia (în India).
Civilizația eleinistică reprezintă o sinteză a culturii material și spiritual greceși cu cultura oriental, cea a
băștinașilor cuceriți de A.Macedon

S-ar putea să vă placă și