Bătălia de la Carrhae

Bătălia de la Carrhae a fost o bătălie dusă de Republica Romană și Imperiul Partic,în

anul 53 a.Chr.,în perioada primului triumvirat,în apropierea orașului Carrhae(astăzi
Harran,Turcia).Generalul partic Surena a înfrânt decisiv o armată romană superioară din
punct de vedere numeric,armată comandată de Marcus Licinius Crassus.Această bătălie
este una dintre primele confruntări dintre cele două forțe și una dintre cele mai mari
infrângeri produse vreodata Romei.Crassus,un membru al primului triumvirat și considerat
cel mai bogat om din Roma,căutând bogății și glorie militară,pornește o campanie militară
în Orient fără a cere aprobarea Senatului.Acesta refuză o asocierea cu regele
Armeniei,Crassus mărșăluind direct in deșertul mesopotamian.În ciuda superiorității
numerice,cavaleria partică înfrânge infanteria grea romană.

Preludiul

Războiul din Parthia a rezultat din acorduri politice destinate a fi reciproc avantajoase
pentru Marcus Licinius Crassus , Pompeius Magnus și Julius Caesar. În martie și aprilie
56 a.Chr., au avut loc întâlniri la Ravenna și Luca , în provincia Galia Cisalpine, pentru a
reafirma alianța slăbită formată cu patru ani mai devreme. S-a convenit ca triumviratul să-
și înalțe susținătorii și resursele pentru a asigura legistlativ prelungirea comenzilor lui
Caesar în Galia și influențarea următoarelor alegeri din 55 a.Chr., cu obiectivul unei a
doua consuli comune pentru Crassus și Pompeius. Liderii triumviratului urmăreau să-și
extindă puterea facțiunii prin mijloace tradiționale: comenzi militare, plasarea aliaților
politici în funcție și promovarea legislației pentru promovarea intereselor lor. Presiunile sub
diferite forme au fost supuse alegerilor: banii, influența prin patronaj și prietenie și forța a o
mie de trupe aduse din Galia de fiul lui Crassus, Publius .Legea adoptată de Trebonius(lex
Trebonia),a acordat mandate extinse de cinci ani consulilor,în aceelași timp împărțind
Republica în trei sfere de influență:occidentul îi revenea lui Pompei,orientul lui Crassus,iar
Galia îi revenea lui Caesar,Italia rămânând neutra.

Între timp în Parthia, un război de succesiune a izbucnit în anul 57 î.Hr., după ce regele
Phraates al III-lea a fost ucis de fiii săi Orodes II și Mitridates IV , care apoi au început să
lupte între ei pentru tron. În prima etapă, Orodes a ieșit victorios și și-a numit fratele ca
rege al Media ( de facto ca guvernator al său) ca un compromis. Cu toate acestea, după o
altă ciocnire armată, Orodes l-a obligat pe Mitridates să fugă în Aulus Gabinius ,
proconsulul roman al Siriei. Gabinius a căutat să se amestece în disputa succesorală în
numele lui Mitridates,acesta urmând sa fie folosit ca rege marionetă,intr-un final Roma sa
își poată extinde dominația asupra Partiei. Crassus a căutat
să se alieze cu Mithridates și a invadat statul client al
Parthiei,Osroene,în 54 a.Chr., dar a pierdut cea mai mare
parte a timpului așteptând întăriri pe malul stâng al râului
Balikh , în timp ce Surena a asediat Seleucia de pe
Tigru,capturându-l și executându-l pe Mithridates.

Crassus avea în jur de aizeci și doi de ani când a pornit la

invazia în Partia.Înstărit,lăcomia a fost des invocată în
caracterizara acestui personaj istoric,în special în lucrarile lui
Plutarch.Istoricii moderni consideră campania din Partia ca
fiind una cu un scop pur personal,Crassus fiind invidios pe
succesele militare ale lui Pompei,în primă fază,apoi această
invidie fiind îndreptată spre Caesar,fapt datorat de succesele
din Galia. Un alt factor al deciziei lui Crassus de a invada
Parthia a fost ușurința așteptată a campaniei. Legiunile romane au zdrobit cu ușurință
armatele numerice superioare ale altor puteri estice, cum ar fi Pontul și Armenia , iar
Crassus se aștepta ca Parthia să fie o țintă ușoară.

Invazia

Crassus a ajuns în Siria la sfârșitul anului 55 î.Hr. și a început imediat să folosească

imensa sa avere pentru a ridica o armată. El a adunat o forță de șapte legiuni. În plus , el a
avut aproximativ 4.000 de infanteriști ușori ,aproximativ 4000 de cavaleriști , inclusiv 1000
de cavaleriști gali(cunoscuți în toată Roma pentru talentul or) aduși de fiul
său,Publius.Regele armen, Artavasdes, l-a sfătuit să facă un traseu prin Armenia pentru a
evita deșertul și i-a oferit întăriri ale încă 10.000 de cavaleri și 30.000 de infanteriști.
Crassus a refuzat oferta și a decis să ia ruta directă prin Mesopotamia și să surprindă
marile orașe din regiune. Drept răspuns, regele partic Orodes al II-lea și-a împărțit armata,
luând majoritatea soldaților,în principal arcași cu o cantitate mică de cavalerie, pentru ai
pedepsi pe armenii, și a trimite restul forțelor sale - 9.000 de arcași călare și 1.000 de
catafphactari sub comanda lui Spahbod Surena- pentru a cerceta și hărțui armata lui
Crassus. Orodes nu a anticipat că forța lui Surena,depășită la număr,mai exact 1 la 5
soldați,va putea sa-l înfrângă pe Crassus. Crassus a primit indicații de la, Ariamnes, care l-
a asistat anterior Pompei în campaniile sale din est.Crassus a avut încredere în Ariamnes,
dar Ariamnes a fost în plata parthienilor. El a cerut lui Crassus să atace dintr-o dată,
afirmând în mod fals că parții erau slabi și dezorganizați. A condus apoi armata lui
Crassus în partea cea mai pustie a deșertului, departe de orice apă. Crassus a primit apoi
un mesaj de la Artavasdes, susținând că principala armată partică se afla în Armenia și îi
implora ajutorul. Crassus a ignorat mesajul și și-a continuat înaintarea în Mesopotamia.El
a întâlnit armata lui Surena în apropierea orașului Carrhae .

Bătălia

După ce a fost informat despre prezența armatei partice, armata lui Crassus a intrat în
panică. Generalul său, Cassius, a recomandat ca armata să fie dislocată în mod tradițional
roman, infanteria formând centrul și cavaleria flancurile. La început Crassus a fost de
acord, dar în curând s-a răzgândit și și-a redistribuit oamenii într-un pătrat gol , fiecare
parte fiind formată din doisprezece cohorte.Această formație ar împiedica o ecludere a
anumitor unități,dar scade semnificativ mobilitatea armatei. Generalii lui Crassus l-au
sfătuit să facă tabără și să atace în dimineața următoare pentru a le oferi oamenilor săi o
șansă de odihnă. Publius a fost însă dornic de luptă și a reușit să-l convingă pe Crassus
să se confrunte imediat cu parții.

Înițial parții au folosit razboiul psihologic asupra armatei romane,folosind niste tobe goale
pentru a scoate un sunet înfundat și cacofon.Armata lui Surena era formată din cavalierie
grea(cataphractari) și ușoară(arcași călare).Ceea ce a urmat este considerată o măiestrie
în arta militară.Cataphactarii au încept sa înainteze spre forțele romane,acoperindu-ți
armura cu o panză maronie.Această pânză oferea un anumit nivel de camuflaj,întârziind
reacția romanilor.Odată ajunși aproape de romani,calăreții aveau sarcina să își dea jos
această pânză,lăsând la iveală armura din bronz.Acești călăreți foloseau o armură care le
acoperea corpul în întregime,compusă din solzi de bronz.În engleză,acest tip de
armură,se regăsește sub termenul de scale armor.În aceelași timp și caii foloseau o astfel
de armură.Ca și armament,această unitate de cavalerie folosea o lance de 4 metrii
lungime,cu 2 vârfuri,unul de fier(cel principal) și un al doilea de bronz(de rezerva,daca cel
principal se rupea,ori pentru a înfinge lancea in pamant).Deși acest tip de hărțuire
reușea,Surena era perfect conștient de faptul ca nu putea încă să rupă rândurile
romane.Astfel el incepe folosirea intensivă a cavaleriei ușoare,cavalerie ușoară dotată cu
arc cu săgeți.Aceștia au început să încercuiască forțele romane și să le hărțuiască de la
distanță.Una din principalele greșeli facute de Crassus a fost că a ordonat utilizarea
formației testudo pentru a contracara săgețile partice,el dorind utilizarea acesteia până la
epuizare sageților.Ce nu a luat în calcul a fost logistica de aprovizionare a a
parțiilor,Surena folosind sute de cămile pentru a-și menține trupele aprovizionate.Dupa
mai bine de patru ore,Crassus îi ordonă fiului său,Publius,sa atace arcașii călare cu
ajutorul călăreților gali și a 4 cohorte.Cavaleria ușoară începe să se retragă,fiind urmată de
romani,însă acești arcași reușeau sa traga in spatele lor.S-au retras destul de mult încât
să scadă numarul soldaților romani,care odata slăbiți destul,au fost atacați de cavaleria
grea.Plubius,alături de soldații rămași,s-a retras pe un deal apropiat,unde forțele sale au
fost măcelărite de parți.Pentru a nu fi capturat,Publius se sinucide.Neștiind soarta fiului
său,Crassus ordonă o mobilizare generală,însă este întâmpinat de o priveliște sumbra
pentru orice tată,mai exact capul fiului său in varful unei sulițe.Imediat parții macelăresc
rândurile romane,Crassus sună retragerea,însă aceasta se face haotic,4 cohorte fiind
rătăcite la căderea serii,acestea fiind măcelărite în acea noapte.Crassus abandonează
cateva mii de răniți(aprox 4000),care sunt ucisi in dimineața următoare de parți.Ziua
urmatoare Surena oferă un armistițiu,primit cu reticență de Crassus,dar trupele sale
amenință cu revolta daca nu accepta condițile.În timpul negocierilor izbucnește un conflict
intre părți,Crassus și generalii săi fiind uciși.

Efectele și urmările

Roma a fost umilită de această înfrângere, iar acest lucru a fost agravat de faptul că
parții au capturat mai multe acvile legionare.De asemenea, Plutarh menționează că parții
au găsit prizonierul roman de război care seamănă cel mai mult cu Crassus, l-au îmbrăcat
ca o femeie și l-au desfăcut prin Parthia pentru ca toți să-l vadă. Cu toate acestea, victoria
Surenei a invocat gelozia regelui parthian și a ordonat executarea lui Surena. După
moartea Surenei , Orodes al II-lea însuși a preluat comanda armatei parțiene și a condus
o campanie militară nereușită în Siria. Bătălia de la Carrhae a fost una dintre primele
bătălii majore dintre romani și partieni. Această victorie a determinat Parthia să invadeze
Siria și Armenia de mai multe ori, cu succese diferite. Roma și-a dat seama că legionarii
lor nu puteau lupta eficient împotriva cavaleriei partiene.

Capturarea acvilei de aur (stindard de luptă) de către partieni a fost considerată o

înfrângere morală gravă pentru romani. În momentul asasinării sale, Cezar plănuia un
război îndreptat spre Parthia.Moartea lui Crassus a însemnat si finalul primului
triumvirat,dar și schimbarea polilor de putere în Roma,care v-a avea ca și consecință
căderea Republicii și instaurarea Imperiului.

Cum ar fi putut câștiga Crassus?

În contextul inițial el nu ar fi avut mari șanse în a ieși câștigător,el fiind orbit de glorie și
lăcomie în momentul invaziei.Acest factor psihologic a fost foarte bine exploatat de
parți,parți care au reușit să-l mâne într-o capcană perfectă.Chiar dacă Surena nu ar fi
decis atacul decisiv și ar fi continuat tactica de hărțuire,trupele romane nu ar fi reușit sa
obțină un rezultat pozitiv nici într-o lupta directa cu regele Orodes al II-lea și forțele sale
odată ce el s-ar fi intors din campania indreptată împotriva armenilor.De ce?Pentru că
forțele lui ar fi fost extenuate,deși nu ar fi participat la o luptă directă.Deci în acest context
era categoric înfrânt.Dar dacă reușea sa-l înfrângă pe Surena la Carrhae?

Cum ar fi putut Crassus să-l înfrângă pe Surena la Carrhae?Tacticile folosite de ambele

părți sunt cunoscute aproape la perfecție.Tactica de lovește-și-fuci a fost folosită până în
momentul în care romanii disperați au încercat sa atace arcașii călare,moment în care au
intrat în scena cataphractarii care au măturat forțele lui Publius,ca mai târziu să distrugă și
dezbine forțele romane.Dar,să o luam cu începutul.A fost corectă așezarea forțelor de
către Crassus?Categoric nu,formarea lor într-un orbem fiind scenariul perfect pentru a
încercui și ataca forțele romane.Atunci așezarea inițială,clasica,cu infanteria la mijloc și
ccavaleria apărând flancurile,ar fi fost mai eficientă?Categoric ar fi fost mai dificil pentru
arcașii călare să producă pagube,dar această așezare ridică o problemă mult mai
mare.Datorită așezării,liniile erau dispuse mai larg,astfel formându-se mediul perfect
pentru o șarjă directă a celor o mie de cataphractari care ar fi spart imediat rândurile
romane.Deci putem spune că tactica adoptată de Crassus,așezarea trupelor într-un
orbem,are o logică.Totuși trebuia făcut ceva pentru a evita blocarea armatei.Întrebarea
rămâne in picioare,cum ar fi putut câștiga Crassus la Carrhae?Răspunsul stă chiar în
moartea fiului său,care s-a retras pe o culme,cel mai înalt punct din zonă.În această
formație,orbem,Crassus putea ordona o retragere tactică (acoperită de cavalerie,care
avea rolul de a ține arcașii călare la depărtare,însă fără a se îndepărta prea mult de
infanteria romană pentru a nu fi surprinși de cataphractari) pe cel mai înalt punct din
zonă,oferind o distanță destul de decentă față de arcașii călare și blocarea unei șarje a
cataphractariilor,o șarja de cavalerie fiind aproape sinucigașă sau imposibilă când se
efectueză de la bazele unei dâlme/deal spre vârful lui,și chiar dacă terenul ar fi permis o
șarjă în sus,cavaleria ar fi pierdut mult demaraj,ca să nu mai adăugam faptul că în acea
pozitie infnteria grea romană era bine „înrădăcinată” în poziții defensive,fiind mai mult
decât capabilă să respingă și să producă pagube serioase în cavaleria grea inamică.În
aceelași timp,cavaleria romană s-ar fi putut folosii de terenul înalt pentru a ataca eficient
de pe el sau într-un atac de învaluire de pe lateralele dâlmei,care ar fi putut să aibă un
efect serios asupra arcașilor călare care s-ar fi trezit între doua unități de cavalerie medie
și grea.Cel mai probabil nu s-ar fi obținut o victorie decisivă împotriva forțelor lui
Surena,însă nu s-ar fi pierdut atâtea vieți în tabăra romană,iar armata lui Surena ar fi
suferit mult mai multe pagube.Rezultatul ar fi fost un egal,care le-ar fi oferit timp celor doi
comandați să își regândească tactica și să-și fi odihnit soldații.

Totuși cea mai plauzibilă variantă de succes pentru Crassus rămâne oferta regelui
armenian.Chiar dacă nu pornea din prima prin Armenia,ar fi avut o a doua șansă cand
regele Artavasdes i-a cerut ajutorul imediat împotriva lui Orodes.Ba chiar a doua variantă
ar fi fost mult mai propice pentru Crassus,deoarece armata partică ar fi fost împărțită în
două,pe când forțele romane s-ar fi unit cu cele armene.

A fost totuși Crassus un om militar de valoare?Una este să înăbușești o revoltă a

sclavilor,alta îi să lupți împotriva unei armate bine organizate,cu niște lideri militari bine
pregătiți.El și-a dovedit adevărata valoare ca militar în această campanie,soldată cu un
eșec imens,cu decesul a peste jumătate din forțe și capturarea majorității soldaților
rămași.Lăcomia,mândria,setea de glorie și putere sunt categoric niște trăsături pe cre un
comandant militar bun nu trebuie să le aibă,trăsături care deși ar putea duce inițial la
victorii,pe termen lung duc la catastrofe militare.