Sunteți pe pagina 1din 7

BODE TUDOR CLASA VIIA

PERSONALITATI
ROMANE
Gaius Iulius Caesar(100I.Hr-44I.Hr)
Conducător politic, general roman și una dintre cele mai influente și mai
controversate personalități din istorie.
Rolul său a fost esențial în instaurarea dictaturii la Roma, lichidarea democrației
Republicii și instaurarea Imperiului Roman. A provocat războaie de cucerire fără acordul
senatului roman. Cucerirea Galiei, plănuită de Cezar, a inclus sub dominația romană teritorii
până la Oceanul Atlantic. În anul 55 î.Hr. Cezar a lansat prima invazie romană în Marea
Britanie.
Cezar a ieșit învingător într-un război civil, devenind dictator al lumii romane, și a
inițiat o vastă acțiune de reformare a societății romane și a guvernării acesteia. El s-a
proclamat dictator pe viață și a centralizat puternic guvernarea statului slăbit din cauza
războiului civil pornit tot de Cezar. Prietenul lui Cezar, Marcus Brutus, complotează pentru a-l
asasina, în speranța de a salva republica.
Perioada de războaie civile a transformat Republica Romană în Imperiul Roman, cu
nepotul de bunic, în același timp și fiu adoptiv al lui Cezar, Octavian, cunoscut mai târziu ca
Cezar August, instalându-se ca primul împărat.
Campaniile militare ale lui Cezar sunt cunoscute în detaliu prin prisma propriilor sale
consemnări: Commentarii de Bello Gallico. Multe detalii ale vieții sale au fost relatate mai
târziu de istorici, precum Suetonius, Plutarh și Cassius Dio.
Octavian Augustus(63I.Hr-14D.Hr)
Octavianus Augustus cunoscut anterior drept Octavius, a fost primul împărat
roman. Deși a păstrat înfățișarea Republicii Romane, a condus ca un împărat pentru mai mult
de 40 de ani. A încheiat un secol de războaie civile și a adus o eră de pace, prosperitate și
măreție imperială. Este cunoscut de istorici cu titlul de Augustus, pe care l-a luat în 27 î.Hr.
A înfruntat însă disputa statutului său constituțional. Neavând de gând să renunțe
la putere, dar învățând de pe urma asasinării lui Caesar, a ajuns la un compromis cu Senatul.
Nu putea guverna de unul singur, având nevoie de oameni experimentați în administrație.
Nu a fost un mare lider militar, dar a avut modestia s-o recunoască. S-a bazat pe
Marcus Agrippa, care a comandat flota la Actium. Augustus a mai preluat comanda într-o
singură campanie, în războiul cantabric din Spania. Domnia sa e presărată cu victorii notabile,
cea mai importantă fiind cucerirea Egiptului, care a ajuns grânarul Romei. Grânele, importate
gratuit, erau de o importanță crucială pentru populația imperiului. A repurtat o victorie
diplomatică în 20 î.Hr., când a recuperat steagurile legiunilor romane, capturate de parți în
timpul dezastruoasei bătălii de la Carrhae din anul 53 î.Hr. S-a preocupat de întărirea
frontierelor.
Marc Aureliu (121D.Hr-180D-Hr)
împărat roman din dinastia Antoninilor, între anii 161 și 180 d.Hr., și filosof stoic .
• Marc Aureliu s-a născut la 26 aprilie 121 la Roma, fiu al lui Annius Verus. Era nepot prin alianță al
viitorului împărat (între anii 138-161) Antoninus Pius, care l-a adoptat la dorința împăratului Hadrian,
predecesorul său. După ce Antoninus Pius a devenit el însuși împărat, l-a căsătorit în anul 145 pe
Marc Aureliu din motive dinastice cu fiica sa, Annia Galeria (sau Faustina minoris) și în anul următor l-
a asociat la conducerea imperiului. În anul 161, Marc Aureliu devine el însuși împărat.
• Încă din tinerețe, Marc Aureliu a primit o educație solidă în retorica greacă și latină prin instructorii
săi, Herodes Atticus și Marcus Cornelius Fronto. Cu acesta din urmă a întreținut o bogată
corespondență, în parte păstrată până azi. Formația sa filosofică a fost marcată de doctrina stoică,
reprezentată de Epictet, Apollonius din Calcedonia și Sextus din Cheroneia. Singura sa lucrare a fost
redactată în limba greacă, Ta eis heauton ("Către mine însumi"), tradusă mai târziu în limba latină cu
titlul Meditationes ("Meditații"), în 12 cărți. Conținutul lor are în special un caracter moral, o filosofie
practică pentru viața de fiecare zi. Ele exprimă convingerea autorului, după care numai o viață
morală după legile naturii poate realiza liniștea interioară, mărinimia și perfecțiunea. Omul trebuie
să tindă către ceea ce este util și pe măsura comunității. Important este prezentul, nu viitorul și nici
trecutul care ne împovărează. Moartea face parte din Natură, pentru că totul este în continuă
transformare, conform eternității în care totul se produce, se reproduce și se transformă la infinit.
Traian(53-117)
Împărat Roman
Marcus Ulpius Nerva Traianus a fost împărat roman între 98-117, al doilea din așa-zișii cinci
împărați buni ai Imperiului Roman. În timpul domniei sale imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă.
Traian Optimus
Noul împărat a fost primit de oamenii din Roma cu mare entuziasm, pe care el l-a justificat prin
guvernarea fără vărsare de sânge, spre deosebire de domnia lui Domițian. A eliberat cetățenii romani care
fuseseră închiși pe nedrept de Domițian și a returnat proprietăți confiscate. Popularitatea sa a ajuns să fie atât
de mare încât Senatul Roman i-a acordat lui Traian titlul de optimus, adică „cel mai bun”.
Traian - Dacicus Maximus
Traian a rămas în istorie și pentru luptele sale. În 101, a lansat o expediție în regatul Dacia, aflat la
nord de Dunăre și l-a forțat un an mai târziu pe regele Decebal să capituleze, după ce Traian a asediat cu
succes capitala Sarmizegetusa. Traian s-a întors la Roma încununat cu succes și a primit titlul de Dacicus
Maximus.
Totuși, la scurt timp, Decebal a adus iarăși probleme Imperiului Roman, încercând să convingă regatele vecine
nord-dunărene să i se alăture. Traian se hotărăște să atace din nou, inginerii săi construind un imens pod
peste Dunăre, și reușesc să cucerească Dacia în 106, capitala dacilor, Sarmizegetusa, fiind distrusă. Decebal s-a
sinucis. Traian a construit un nou oraș, numit Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa la
aproximativ 70 km de vechea capitală. A hotărât să colonizeze Dacia cu romani și a anexat-o ca provincie
romană.
Caligula(12-41)
Împărat al Imperiului Roman
Este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai rai imparati romani, deoarece:
1. A incercat sa isi faca propriul sau cal (incitatus) consul al imperiului si ar fi reusit daca
nu ar fi fost asasinat inainte ca decizia sa fie luata.
2. A declarat razboi lui Neptun (zeul marii) si le-a ordonat soldatilor sa arunce cu sageti
si sulite in mare. Lupta a fost declarata o victorie.
3. Cand I s-a spus ca “Nu ai mai multe sanse sa fii imparat, decat sa ajungi cu calul in
Golful Baiae” a construit un pod de 5 kilometri doar pentru a putea ajunge pe o insula
cu propriul sau cal.
4. A adus tot imperiul intr-o criza economica si foamete.
Surse
• https://en.wikipedia.org/wiki/Julius_Caesar
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Octavianus_Augustus
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Marc_Aureliu
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Traian
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Caligula

S-ar putea să vă placă și