Oprea Rareș Alexandru 1

Student la Facultatea de Istorie, anul II

Germania în perioada interbelică

Sfârşitul războiului, mai întâi de toate, s-a dovedit pentru
germani intolerabil, aproape de neînţeles. Germanii avuseseră
impresia că aproape I-au câştigat, ca să afle a doua zi că în realitate I-
au pierdut, şi încă în mod dezastruos. Avuseseră convingerea că duc
un război de apărare, ca să li se spună la sfârşit că tocmai ei fuseseră
agresorii.1
Primul război mondial a lăsat ca urmări o profundă criză politică,
financiară şi socială. Tratatul de la Versailles din 1919 este un tratat
de pace creat ca rezultat al negocierilor de 6 luni purtate la Conferința
de Pace de la Paris din 1919, ce a dus la încheierea oficială a Primului
Război Mondial între forțele Aliaților (Franța, Anglia, SUA, Italia,
Japonia, Polonia, România, Serbia, Cehoslovacia) și cele ale Puterilor
Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman, Bulgaria).
Tratatul este urmarea armistițiului semnat la 11 noiembrie 1918. În
urma Tratatului de Pace de la Versailles, Germania cedează:
• Alsacia și Lorena (Franța)
• Eupen, Malmendy și Merlanat (Belgia)
• Scheswingul de nord (Danemarca)
• Saar (Ligi Națiunilor) care în urma unui plebiscit în 1935 revine
Germaniei
• În urma războiului Germania dispare ca putere colonială.
• I-a fost interzisă unirea cu Austria
Prevederi militare:

 efectivul armatei germane era limitat la 100.000 de oameni,

iar corpul de ofițeri era limitat la 4000,

1
Lucian Boia, Tragedia Germaniei 1914-1945, Humanitas, București, 2010, p. 101.

Page 1
 Oprea Rareș Alexandru 2
Student la Facultatea de Istorie, anul II

 serviciul militar era voluntar (înainte era obligatoriu)

 se interzicea Germaniei să aibă artilerie grea, tancuri,
submarine, aviație militară.
Prin condițiile tratatului de la Versailles, Germania trebuia să
devină un stat incapabil de a mai declanșa un nou război. Tratatul a
fost considerat de germani un dictat impus prin forță. Germania a
trebuit să semneze tratatul de la Versailles fără a-l discuta, ceea ce a
rănit profund orgoliul național.
Tratatul de pace a fost încălcat, Germania refuzând să-şi achite
reparaţiile de război. Cu toate acestea, marile puteri acordă, în 1924,
prin planul Dawes, credite Germaniei, pentru refacerea acesteia.
Realismul cancelarului german G. Stresemann a dus la încheierea
Pactului de la Locarno (1925). Astfel, Franţei i se recunosc graniţele
occidentale. În 1926, Germania aderă la Societatea Naţiunilor, iar în
1928, prin Pactul Briand-Kellogg, războiul este declarat înafara legii.
Perioada în care Germania a fost republică este cuprinsă între
1919 de la proclamarea sa și până la numirea lui Adolf Hitler în
funcția de cancelar în 1933 și poartă numele de Republica de la
Weimar. Primul președinte a fost social-democratul Friedrich Ebert.
Constituţia republicană acordase puteri importante preşedintelui;
acesta putea dizolva Reichstagul şi îl numea pe cancelar. 2
Între 1924 și 1929 Germania și-a regăsit o oarecare prosperitate,
grație investițiilor americane și stabilizării monetare. Mareșalul Paul
von Hindenburg, candidatul dreptei, a câștigat alegerile prezidențiale
din 1925, în ciuda vârstei sale înaintate. Regimul s-a
consolidat. Berlinul a revenit din nou la o viață intelectuală și artistică
normală până în 1929, la Marea Criză Economică. Această recesiune
economică a pornit, în primul rând, din cauza creditelor nejustificate
date de Sistemul federal de rezervă, Federal Reserve. Bursa de pe
Wall Street a cedat, activele pierzându-și peste noapte din valoare.
2
Ibidem, p. 103.

Page 2
 Oprea Rareș Alexandru 3
Student la Facultatea de Istorie, anul II

Acest lucru a spulberat speranțele celor care mai credeau în Liga

Națiunilor.  Marea Criză Economică a generat probleme sociale și
economice nemaiîntâlnite până atunci. Marea recesiune a accentuat
haosul intern din Germania. Pe de altă parte, criza economică a
crescut participarea electorală, ajungându-se la cote uimitoare. În
1932, la alegerile parlamentare, s-a înregistrat o participare de 80%
din populație. Toate aceste condiții au favorizat ascensiunea partidului
nazist.
Cel care s-a folosit de umilința națională a Germaniei a fost
Adolf Hitler. Acesta a profitat de criza politică și economică care a
urmat după Primul Război Mondial. Hitler a considerat că înfrângerea
suferită în Primul Război Mondial s-a datorat trădării comuniștilor și
socialiștilor, care au înjunghiat Germania pe la spate.
Cartea Mein Kampf (Lupta mea), redactată în timpul în care acesta se
afla în închisoare, prezintă planul său. El a ajuns la închisoare
deoarece s-a inspirat după Marșul asupra Romei, reușit de Benito
Mussolini în Octombrie 1922 în Italia și a încercat la Munchen să
răstoarne guvernul comunist.
Goebbels, celebrul viitor ministru al propagandei naziste, a
reușit să-i construiască o imagine pozitivă lui Hitler. Adolf Hitler era
un tânăr de perspectivă care urma să scoată Germania din criza
economică. Națiunea germană trebuia doar să se unească sub
comanda energică a acestui lider carismatic și hotărât.. Oratoria sa a
câștigat simpatia multor oameni ce își doreau ca cineva să pună capăt
haosului ce domnea de mai bine de un deceniu. Astfel, în 1933, el
devine cancelarul Germaniei, ca apoi, în 1934, să devină şeful statului
(partidul NSDAP Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei).
Spre deosebire de Mussolini, care a făcut presiuni în stradăpentru a
ajunge la putere, Hitler a ajuns la putere pe căi legale, câștigând
alegerile. După ce a devenit cancelar, Hitler i-a trimis un mesaj

Page 3
 Oprea Rareș Alexandru 4
Student la Facultatea de Istorie, anul II

personal lui Mussolini. Prin acest mesaj și-a exprimat admirația și

respectul său față de liderul italian.
Hitler a început să atace sindicaliştii, comuniştii, muncitorii,
intelectualii. Doctrina caracteristică Germaniei era aceea totalitaristă,
de extremă dreapta (nazismul), reprezentată prin teroare, cenzură,
poliţie politică, propagandă, supremaţia unui singur partid. O trăsătură
bizară ce diferenţiază nazismul faţă de fascism este cea rasială, în
Germania practicându-se anti-semitismul, pe baza superiorităţii
indiscutabile a rasei germane. În 1933, Germania părăseşte Societatea
Naţiunilor şi încalcă Tratatul de la Versailles. În ziua de 30 iunie
1934, Hitler a început masacrul împotriva liderilor asociaţiilor politice
rivale, în urma căruia Ernst Rohm şi locotenenţii săi din SA
(Sturmabteilung) au fost asasinaţi. Hitler nu mai avea încredere în ei,
devenind mult prea independenți. Denumită “Noaptea cuţitelor lungi”
sau "Operaţiunea Colibri", acţiunea de epurare a avut loc între 30
iunie şi 2 iulie 1934. Cel puţin 85 de oameni au murit oficial în timpul
epurării, deşi unele surse susţin că numărul morţilor ar fi de ordinul
sutelor. Totodată, peste o mie de presupuşi adversari au fost arestaţi.
Asasinarea lor a câștigat aprecierea liderilor armatei, atrăgând mai
mulți comandanți militari de partea nazismului. Lichidarea acestora a
reconfirmat puterea lui Hitler. Din acest moment, Hitler nu devenea
doar stăpânul Germaniei, ci și conducătorul absolut al naziștilor.
Hitler şi-a restabilit serviciul militar şi a creat o nouă armată. În
acest caz, industria a fost pusă în slujba înarmării. Urmează ocuparea
zonelor renane (1936), în acelaşi an stabilind, împreună cu Benito
Mussolini, axa Roma-Berlin. Benito Mussolini a fost adeptul unei
alianțe cu Germania încă de la sfărșitul Primului Război Mondial. La
acea vreme, Mussolini era doar liderul mișcării fasciste și nu avea
nicio funcție în guvernul italian. Totodată, Hitler a dorit o alianță cu
Italia încă din anii ‘20. În programul de politică externă oficial al
Germaniei naziste, revizuirea frontierelor a devenit un obiectiv

Page 4
 Oprea Rareș Alexandru 5
Student la Facultatea de Istorie, anul II

principal. Hitler şi Mussolini au dus o politică intensă în acest sens. În

1938 anexează Austria, iar în urma Conferinţei de la Munchen obtine
teritoriul Sudeţilor (Cehoslovacia), dar Tratatul de la Munchen este
încălcat în momentul în care fosta Cehie devine protectorat german.
Însă, pentru Hitler, încălcarea numeroaselor tratate ce s-au dovedit
prea fragile pentru asigurarea păcii şi evitarea unui nou război, nu au
făcut decât să înlesnească drumul acestuia către adevăratul scop:
creearea unui al 3-lea Imperiu Mondial, durabil 1000 de ani. Planul
lui a fost aproape perfect, fiind încheiat şi un pact de neagresiune cu
URSS (spre uimirea tuturor statelor democratice) – 23 august 1939.
Pe 1 septembrie 1939, Germania atacă Polonia. Pe 3 septembrie,
acelaşi an, Londra şi Parisul declară război Germaniei.
Vina pentru un singur război putea fi doar a lui Hitler; vina pentru
două războaie devenea însă o vină a Germaniei, a unei Germanii care,
de la un regim la altul, îşi perpetuase natura agresivă.3

3
Ibidem, p. 8.

Page 5